marți, 30 septembrie 2008

A Streetcar Named Desire {1951}


Personal, nu-mi place, e lung, e plictisitor, e mult prea teatral si exagerat in comportamentul ce'l ataleaza personajele.
Dar daca ar fi sa fiu obiectiv as spune ca e o poveste reala despre oameni, despre conflictele dintre ei, vesnicele razboaie intre sot si sotie...sot si rudele sotiei si viceversa. Vivien Leigh a primit un Oscar pentru interepreatarea ei a personajulu Blanche DuBois, o profesoara de limba engleza, sau asa zice ea, care a trecut de prima tinerete insa inca poate sa-si arate frumusetea dorita in semi-obscur, noaptea sau la o lumina slaba, inducandu-i pe ceilalti in eroare. O femeie batrana si care vrea sa fie iubita dar crede ca nu merita care sfarseste nu tocmai cum vroia ea. Oscarul initial nu credeam ca il merita...acting mult prea teatral, telenovelistic, specific insa anilor respectivi, insa mi-am dat repede seama ca asa si trebuie sa joaca si astfel a jucat impecabil.
Marlon Brando in al doilea sau film, insa cu acesta si-a facut renumele...a jucat nemaipomenit, a jucat cum nu prea se indraznea sa se joace pe atunci insa n-a primit nici macar o nominalizare...insa din acel moment a avut intreaga viata in fata sa sa castige Oscaruri (pana la urma a luat 2...unul pentru rolul din The Godfather si inca unul pt On the Waterfront. Apluaze pentru un mare actor.
Apoi mai este si sora doamnei DuBois...STEEEEELLAAAAAAA - cea mai renumita replica din film...sau na, poate una din cele mai renumite - care a primit Oscarul pe meritate.
Filmul in sine este o lectie de acting si regie, regie in special pentru spatii stramte, mici. Iar actingul nu mai are nevoie de alte adaugiri, e flawless la toti.
Un film bun, care merita vazut, dar care pe mine m-a cam dezamagit...
8/10.

In imagine este prezentat momentul renumit in care Stanley tipa dupa Stela...un moment de dragoste neconditionata si neputinta exprimata doar intr-un singur cuvant.

luni, 29 septembrie 2008

Andrei Rublyov {1969}


O realizare magistrala, un film incredibil de uman, profund, spiritual si necompromitator. Actiunea are loc intr-o Rusie medievala, un loc de o cruzime de nedescris, saracie si nedreptate.
Imaginile, chiar si acum, dupa 40 de ani, sunt superbe, originale si halucinante...dar sufletul chinuit si constiinta eroului principal fac cu adevarat din acest film, unul maret.
Mesajul puternic religios poate lasa pe multi reci, nepasatori insa acestia pot simti chiar si faptul ca religia e privita ca pe o povara pentru toata lumea...o inutilitate, o frica irationala...insa este si un scop in viata, o terminatie pentru cei ce cred in cele sfinte.
Nu exista clisee, stereotipuri in acest brutal de onest, dar optimistic film...si nu este vorba despre natura geniului, mai degraba e despre abilitatea omului de a-si pastra umanitatea, libertatea, sufletul, inima si darul, indiferent de secol sau circumstante ce ar putea pune in pericol insasi viata sa.
Andrei Tarkovsky este un regizor excelent care prezinta in acest caz o fresca a umanului rusesc intr-o perioada de rascruce (una din foarte multe) ce fac din acest film o adevarata comoara culturala si de ce nu, cu o poveste incredibila ce poate fi pe intelesul si placul tuturor.
Multitudinea de capitole ce impart filmul sunt asemenea capitolelor dintr-un roman dar si asemenea capitolelor din viata unui om...insa lungimea filmului si multitudinea de detalii imi fac dificila descrierea sa mai amanuntit...asa ca l-am luat ca un intreg in aceast mic review.
Vizionati-l sa va amintiti cum e de fapt sa fi om.
10/10

duminică, 28 septembrie 2008

Network {1976}

Multi l-ar numi pe Paddy Chayesky un mare profet...un prevazator al viitorului, un mare cunoscator al firii umane si tendintele acestuia. Sa-ti dai seama nevoile omului nu e greu cand vine vorba de televizor...vrea sa se simta in siguranta constant dar vrea in acelasi timp sa vada ceva ce nu vede in fiecare zi, in viata reala si atunci, din plictiseala se indreapta spre un obiect ce distruge acest sentiment oribil pe care majoritatea din noi il uram...televiziunea...aceasta lumea fantezista, ireala chiar si atunci cand arata realitatea...pana si acum, deschide televizorul pe orice post de televiune specializat in stiri si ai sa vezi cu siguranta o stire ce inlesneste publicul sa se holbeze hipnotizat la ceva ce creste ratingul...de obicei e vorba despre crime, violuri, batai...deci violenta - o necesitate a firii umane inca din vremurile intunecate.
Acelasi lucru se dezbate in acest film extrem de prezent si in zilele de astazi. Punctele forte ale lui sunt interpretarile perfecte rasplatite cu Oscaruri ale lui Faye Dunaway (ce joaca rolul unei femei cu idei si cunostinte vaste in nevoile oilor...asta, oamenilor cand vine vorba de televiziunea facatoare de rating), Peter Finch (ce joaca unul dintre cele mai geniale roluri din cate am vazut...un cronicar de stiri iese la pensie dar pe langa asta are si cateva probleme serioase in familie si ajunge sa aiba o tulburare psihica ce'l face pe el vocea scenaristului mentionat in primul rand si devine la randul lui un profet in genul evanghelistilor ce striga la cer cu mainile ridicate...) si inca o tipa care nu cred ca merita premiu (nu cred ca a aparut decat intr-o singura scena). Dar cel mai important Oscar ii revine scenaristului...ce le spune drept si adevarat, un adevar ce il acceptam dar oricum nu facem nimic pentru al face sa dispara, pentru ca e un adevar ce doare.
Un film ce trebuie vazut de fiecare om ce lucreaza in televiziune sau are tangenta cu aceasta (deci toata lumea, nu?)
9/10

Din pacate am mai vazut azi un film ce nu m-a dezamagit total dar este finalmente un film prost, nenecesar si anume "Meet Dave" cu bunul nostru prieten Eddie Murphy (film ce nu merita un post special)...cel ce ne distra in serile din trecut cand il vedeam in "Politist de Beverly Hills 1,2 si 3", "Profesorul trasnit 1 si 2", "Holy Man", "Dr. Dolittle" si vocea sa imprumutand-o in "Shrek". De atunci, numai prostii: "Norbit" si cateva din sequalurile de la filmele mentionate mai sus. Meet Dave m-a facut sa rad, trebuie sa recunosc, dar nu compenseaza deloc pt calitatea si ideea filmului...
5/10

Some Like it Hot {1959}

Com'on...e vorba despre Marilyn aici...frumoasa, unica Marilyn Monroe...si mama, fratilor, cand face chestia aia pe care o face ea cu ochii si cu buzele si cu vocea...damn it all to hell daca nu e incredibil de irezistibila...
Nici nu mai are sens sa mai zic cat de amuzant e filmul asta, cat de tare e perechea Jack Lemmon si Tony Curtis si cum filmul asta are de toate...de la femei frumoase la mafioti si pistoale mitraliera...de la comedie si romantism la suspans si actiune. Este si o sa ramana un film clasic si din cauza ca Marilyn ne canta in el 2 din cele mai cunoscute melodii ale ei nu stiu cum le zice dar va zic ca instant ce le auziti incepeti sa cantati cu ea...
Ce nu e de placut la un astfel de film?...e probabil una din cele mai bune comedii pe care le-a scos Holywoodu ever...so, give it a try...you'll have a lot of fun.
9/10

sâmbătă, 27 septembrie 2008

De ce filmele?

De ce aleg sa imi "pierd" timpul cu filmele? Le consider forma de arta cea mai completa...deci si cea mai satisfacatoare din fiecare punct de vedere. Un film poate contine literatura (adaptari dupa carti mari, scenarii scrise excelent, replici memorabile), teatru (actoria ca o profesie, regia), fotografie (imaginile care ne lasa fara suflare), muzica (soundtrackurile care de fiecare data cand le ascultam ba ne fura o lacrima, ba ne aduc aminte de acel film, de momentul in care canta acea melodie), desenul (clasicele desene animate ale lui Disney din trecut dar si memorabilele animatii 3D din ziua de azi) si altele...
Nu as vrea sa ma laud, dar fie ca vreau, fie ca nu, asta fac...am vazut peste 1300 de filme si nu am sa ma opresc prea curand din cauza ca pur si simplu iubesc cinematografia si industria asta in general.
Din pacate, da...o industrie din care oameni netalentati isi fac veacul...filme care au sufletul celor facute de Chaplin nu se mai fac, atmosfera ce iti taie rasuflarea ca in filmele lui Hitchcock la fel, hiper-violenta, duritatea critica si aww-ul din filmele lui Kubrick (cel mai bun regizor, dupa parerea mea) idem...si multi altii. Noi sperante in materie de regizori nu se gasesc si din cauza ca idei parca sunt din ce in ce mai putine iar portita aia cand ai sa ajungi sa faci un film care deja exista dar tu nu stiai e din ce in ce mai larga.

Sperante noi se gasesc in regizori ca Christopher Nolan (Following, Memento, Batman Begins, The Prestige si noul si incredibilul The Dark Knight), David Fincher (Se7en, The Game, Fight Club si Zodiac), Guy Ritchie (Lock, Stock and Two Smoking Barrels, Snatch., Revolver si noul RocknRolla - din pacate face cam un singur gen de film, nu zic ca e rau ca le face f bine, dar ajungi sa te cam plictisesti...primele 2 insa sunt bestiale) si Michel Gondry care a regizat filmul meu preferat Eternal Sunshine of the Spotless Mind dar si Science of Sleep si Be Kind Rewind care au si ele cate ceva unic ce le fac filme deosebite. Poate cu ei cinemaul de calitate nu moare, tot ce le ramane e sa gaseasca scenarii de calitate.
Aa...si daca va intereseaza ce cred si despre alte filme va dau un link spre un locusor din www unde mai postam mici reviewuri cu filmele pe care le-am vazut.

House of Sand and Fog {2003}

Da, as putea analiza filmul asta asa cum fac cu un roman sau o nuvela, numeroasele incidente inter-personale ce fac inutile orice bariere lingvistice sau de rasa, diferitele greseli de comportament care ajung sa fie regretate, orbirea ratiunii logice de catre factori ca iubirea (as always), iubire care nici nu are vreun sens, pentru ca e doar un moft, o scapare din plictiseala, din monotonie. Filmul asta nu e despre rasism sau diferente culturale...nu. E un film despre oameni, oameni ce vor ceva ce nu pot avea, oameni ce fac greseli in viata, oameni care ajung la capatul puterilor si se prabusesc in interiorul lor, oameni slabi...
Un film extrem de trist si depresiv, care, poate, nu isi are rostul. Da, este frumos scris si regizat, este actual si este o critica asupra comportamentului americanilor "They have the eyes of small children who are forever looking for the next source of distraction, entertainment, sweet taste in the mouth."...dar este cu adevarat un film necesar?
Un film tragic este intotdeauna necesar...si din cauza ca ne reflectam in imaginile lui dar, poate, ne si ajuta sa invatam din viitoarele greseli pe care, cu ocazia aceasta, nu o sa le mai facem...insa putini sunt aceia care aleg sa primeasca lectii de viata dintr-un film...pentru ca, la urma urmei nu-i decat un film...
Dar trebuie oricum vazut pentru interpretarile imaculate ale lui Ben Kinglsey si Jennifer Connelly si pentru regia frumoasa dar nu speciala a ucraineanului Vadim Perelman.
8/10

Bullitt {1968}

Acesta este eroul nostru...Bullitt...tocmai se trezeste dupa o noapte lunga - cica s-a culcat la 5 saracu. E trezit de colegul sau de servici care a venit sa-i dea desteptarea si sa-l anunte noua sa misiune. Vedeti voi, Bullitt este locotenent la o sectie de politie din San Francisco si e privit ca un fel de erou ce face treaba in stilul sau propriu...si o face bine.
Filmul incepe greu, nu ofera detalii privind subiectul filmului right away insa ne lasa sa privim mai intai un fel de jaf care evident si normal are legatura cu restul povestii.
Locotenentul nostru primeste misiunea de a pazi un martor intr-un caz special dar o da in bara fiindca martorul pateste o chestie minora si anume moare de mana unor tipi ce il vor mort - dah. Suna cunoscut pana acum, nu? Da, cred si eu...multe din filmele politiste din ziua de azi se bazeaza pe aceeasi premisa...protejarea unui martor cheie pentru salvarea mai multor vieti sau a intregii lumi, acum exagerez.
E ceva normal sa zic ca pana la urma totul se rezolva...daca in bine sau in rau pentru personajul nostru depinde de voi sa vedeti filmul...aa, da, ma gandesc ca poate nu scriu degeaba si va fac sa va uitati la film...si ca sa faceti asta trebuie sa va spun si ce merita vazut.
Munca de detectiv, minutioasa pe care o face Bullitt (ce nume predestinat are, nu?) si mai ales cele 3 urmariri tensionante din film: in subsolul unui spital, urmarirea dintre 2 muscle caruri pur americane pe care eu personal le iubesc - urmarire ce dureaza aproape 10 minute - (un Mustang GT facut special pt film de Ford si un Dodge Charger...ambele magnifice masini) - si apropo, regizorul Yates a fost ales special de Steve McQueen (actorul ce-l joaca pe eroul nostru) pentru a regiza acest film, dar mai exact pentru a regiza urmarirea de pe strazile din San Fran din cauza lucrarilor sale precedente din filmul Robbery (1967)...si inca o urmarire "on foot" printre avioane care se pregatesc de decolare pe pistele unui aeroport din acelasi oras.
Very entertaining stuff. Eu unul il recomand.
8/10

vineri, 26 septembrie 2008

Ză muviz...


Multe de zis, nimic consistent...
În schimb am găsit 2 linkuri interesante...despre filme bineînţeles:
Primul e de la revista americana Empire si a făcut ea un top in colaborare cu 10000 de cititori ai revistei Empire...deci nulitati, voturile lor clar nu au fost luate in seama...apoi mai sunt 150 din cei mai buni din Hollywood, astia fiind regizori, scenaristi, actori...in ordinea importantei lor...bine, s-au luat si dupa Oscaruri, sigur. Apoi mai avem si 50 de critici de film...well, aici, depinde care's nu? Ebert e printre ei sigur si multi altii...nu am de unde sa-i stiu pe toti, nici nu ma intereseaza de fapt.
Cam aici vreau sa ajung...la ce bun un astfel de top? Da, multe dintre acele filme sunt foarte bune, dar pana la urma tot un top al preferintelor e, nu a calitatii lor eterne...
Ar fi foarte multe filme de discutat din acel top...in mare il copie pe cel de pe imdb: Imdb 250 . Top care, asa cum am spus, din cauza ca e facut numai de cinefili (useri care au vazut(se presupune)/votat minim 1300 de filme) este si o sa ramana in veci un top al preferintelor, nu al calitatii.
Calitatea unui film este definita intotdeauna de felul cum rezista in timp...adica daca dupa 50 de ani filmul ramane la fel de fresh si actual si este impanzit de tehnici cinematografice inovative atunci da...filmul ala se numeste cu adevarat un film bun, mare.
Genu de top ca cel de pe imdb poate fi luat in seama fara nicio problema, insa topul pe care o sa-l faci tu o sa difere cu cel rezultat pe imdb...asta din cauza ca fiecare fiinta e diferita si vrea sa fie diferita.
Asa...topul de pe siteul Empire poate fi vazut aici...foarte multe filme merita vazut de acolo, primele 10, cu siguranta, chiar si primele 100...dar o sa difere locul acelor filme in topul fiecaruia.
Empire 500

Acum...un top nitel mai light, dar foarte entertaining, asta din cauza ca e legat de actiunea rapida si rece din filmele de'a lungul timpului.
Aveti deci in el cele mai bune 50 de scene cu impuscaturi din toate filmele. Personal, primul l-as fi mutat cu al doilea...dar asta din cauza ca sunt un fan Matrix, iar, cum zice si in comentariu, impuscaturile nu au aratat niciodata atat de frumos ca in filmul ala.
Vizionare placuta:
Top 50 Movie Gunfights

joi, 25 septembrie 2008

O parere

Cam de la inceput...de acum, nu stiu...2 ani cred, de cand am inceput sa citesc blogurile mi s-au parut o chestie interesanta. Le-am vazut ca un vehicul pentru bani la unii, chiar faima pentru altii. Faima ce face din oameni simpli, necunoscuti, fara vreun dar sau skil anume sa iasa nitel in evidenta si sa se faca cunoscuti. Da bre, cativa au reusit...au reusit sa faca si bani frumosi doar stand in fund toata ziulica si sa clickueasca si sa mai tasteze din cand in cand aceste litere ce formeaza cuvinte ce formeaza propozitii ce formeaza fraze ce formeaza idei si pareri.
Cativa dintre ei poate ii cunoasteti...VisUrat (cred ca si primul blogger pe care l-am citit, culmea e si iesean ca mine), apoi un timp numai posturile lui le citeam, erau distractive, ma faceau sa rad si sa ma minunez (de prostia unora, de comicul altora...etc). Dupa...dupa mult timp, m-am cam plictisit de el si el s-a plictisit de scrisul lui, motivele variaza si il privesc pe el, presupun, asa ca am cautat si pe la altii...acum am vreo 7: VisUrat, Arhi, Zoso, Piticu (de fapt pe asta il sterg ca ma plictiseste prea tare), Kaiser Gogu, Smoking Cool Cat si bineinteles, sunt pitzipoanca, deci exist!.
E de vorbit despre fiecare, in mare de bine ca altfel nu i-as citi, nu? Doar am standarde ridicate.
Stiti...e tare riscant cu romanu nostru blogger sa-l critic in vreun fel...it's a blogging "No, No"...
Ideea pe care tot incerc sa o formulez e asta...la inceput le vedeam ca un trend, ceva la moda, dar eventual trecator. Inca mai cred asta. Dar asta nu inseamna ca unii au gasit o metoda verificata de a face bani, bani frumosi si usori. Felicitari sincere. Dar acei unii au ceva aparte ce ii face pe internauti sa revina si sa le citeasca posturile...numeste-o carisma, talent la scris, whatever...primesc bani din curioziatea oamenilor.
Bloggingul cica provoaca dependenta...nu stiu cum vine asta, nu vad logica...pana si de tigari se poate lasa omu daca vrea si alea chiar produc dependenta, dar ca sa se lase n-are nevoie decat de putina vointa. Atat.
Eh...trec de la subiect la altu de parca ma cred pe tarlaua mea...stai, chiar sunt pe tarlaua mea. Muhahaha.

The beginning of a thing...

La început a fost linişte...până s-a auzit un boom mare de tot. A fost o explozie deci, miliarde de ani şi am ajuns aici, pentru că aici şi acum e important. Ceea ce a fost la început nu e...important that is. (dar oricum, despre asta într-un post viitor)
Aici e un blog personal ce nu se doreşte a fi unul foarte bun sau consacrat sau premiat sau plătit.
E un blog simplu în care o sa M0n0loghez in mare parte despre filme (asta în primul rând) şi viaţă în general. A mea, cea infimă...cea a ieşenilor, asta fiindcă sunt din Iaşi...şi apoi a românilor că suntem o naţie unica şi taaare interesantă.
În mare parte o să-mi contorizez filmele pe care le-am vazut recent, păreri despre acel film (ca un mic review) şi de ce nu şi o notă. Pe care, din punctu meu de vedere o va merita.
Nu sunt prea tare cu gramatica şi o zic din start...o să mai scriu corect, o să mai scriu greşit, rămâne de văzut.
Aa...şi nu cred că o să scriu cu diacritice tot timpul...
Cam atât pentru primul post...ne vedem şi ne comentăm mai târziu.