Synecdoche, New York {2008}

Multi il cunosc pe Charlie Kaufman...el e scenaristul extrem de talentat care ne-a adus filme ca Being John Malkovich, Confessions of a Dangerous Mind, Adaptation. si memorabilul Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Acum, pe langa ca e inca o data la carma scenariului e si la carma regiei pentru prima data in viata lui si sper ca nu ultima. A facut o treaba excelenta introducandu-ne in aceasta lume fantezista, ireala si filosofica. E cel mai grandios proiect pe care l-a avut si unul din cele mai profunde, comparand filmul asta cu celelalte filme pe care le-a scris.

In film e vorba despre regizorul de teatru Caden Cotard, un tip hipocondriac, ego-centric, paranoic, cu frica de moarte descris pe la sfarsitul filmului in felul urmator: Cotard e un tip numai mort, ce traieste intr-o lume dintre staza si anti-staza unde timpul este concentrat, cronologia confuza si pana recent a incercat din rasputeri sa-si descifreze situatia dar el insusi s-a transformat in piatra. Cred ca aceasta mini-descriere il descrie cel mai bine pe acest om simplu cu gandire complexa, care seamana cu oricine prin felul lui de a fi si stim ca scenaristul Kaufman stie sa faca personaje in care se regasesc multi spectatori ai filmelor sale...de asta pana la urma Kaufman e cateodata mai faimos decar regizorul filmului.

Hoffman a jucat excelent si sincer mi s-a parut ca joaca mai bine decat in Doubt, cu toate ca are un personaj mai putin dramatic decat in filmul ultim mentionat...oarecum seamana cu personajul lui Pitt din The Curious Case of Benjamin Button, un personaj ce umbla prin viata de la adult la batranete, viata ce pare a fi concentrata in cateva saptamani si in nici un caz ani intregi. Noi vedem ca oamenii imbatranesc insa gandirea lor nu se modifica si nu invata din greselile pe care le-au facut.

A doua jumatate a filmului ia o turnura fantezista, ireala care iti da impresia ca totul se produce in capul personajului principal cu ajutorul amintirilor din viata reala, insa totul pare atat de real incat e greu sa descifrezi intentiile scenaristului asupra a ce e real si ce e fictiv. Ne arata pe noi ca fiind regizorii proprii vieti, intr-o lume in care nimeni nu e personaj secundar sau un extra, fiecare fiind deja personajul principal regizandu-ne propria viata, vizionand filmul ce l-am facut, mai tarziu, la persona a treia. Personaje regizor ce cauta intotdeauna raspunsuri ale vietii, scurtaturi, o a doua sansa la anumite eveniment pentru a schimba ce nu pot schimba...si eventual nu cautam decat nemurirea in lucruri ce ar putea sa o indeplineasca (arta) din cauza fricii constante de moarte pe care o avem si ne este imposibil sa scapam de ea...deocamdata.

Charlie Kaufman a creat o lume unica, deosebita, interesanta cu ajutorul catorva actori foarte buni (Philip Seymour Hoffman, Chaterine Keener, Michelle Williams, Samantha Morton, Hope Davis, Jennifer Jason Leigh, Emily Watson si bineinteles Dianne Wiest...se observa ca e numai un singur actor foarte bun si apoi restul actrite foarte bune) ce prezinta pasiunea oamenilor (reprezentata constant in film de flacari ce par a nu atrage atentia nimanui) cu un subiect confuz dar care merita descifrat de mai multe ori chiar...cinema adevarat, intotdeauna interesant. De vazut.

9/10

Religulous {2008}

Ce specie ciudata suntem...ne incapatanam sa gandim rational, pentru ca de cele mai multe ori cand dam de dificil in viata alegem sa ne rugam, efectiv, la ceruri, adica la aer, la oxigen, azot, CO2 si toate celelalte gaze si poate noaptea numai ne rugam la stele si la luna...deci corpuri ceresti...nimic mai mult.

De mult am ales pe cont propriu gandirea asta...mie personal nu imi mai trebuie credinta pentru ca viata e asa cum o faci tu...trebuie sa am puterea sa recunosc ca greselile mele sunt ale mele si singura metoda prin care le pot rezolva e singur, nu rugandu-ma la o creatie de'a omului din trecut care se plictisea la un moment dat. Sunt atatea dovezi care arata ca dumnezeu (da, e scris cu d mic) nu exista si oameni rationali, cu carte, refuza sa le vada din simpla frica de moarte. Moartea e inevitabila, trebuie sa ne gandim la ea zilnic pentru ca frica sa dispara, e ceva ce samuraii faceau in vremurile bune din Japonia veche...meditau in fiecare zi in privinta mortii si astfel moartea nu era un obstacol ce trebuia intalnit la sfarsitul vietii, la batranete.

Multi dintre noi zicem acum ca da, e bine sa fi ateu sau agnostic, la tinerete vorbind, cand la batranete ne intoarcem la cele mai simple, la calea cea mai simpla, la credinta si biserica (cu b mic)...ne distram toata viata, consumam droguri sau substante nocive pentru viata buna si aici intra si alcoolul cat si tutunul, chestii care sunt interzise in credinta in Dumnezeu, adica, facem ce vrem si aici intra orice, da? si la sfarsit...ca doar inca ne e frica de moarte alegem sa ne refugiem in credinta ca e singura care ne trimite intr-un loc in care nu exista durere...iar, o notiune aberanta...creierul tau simte durere, cu ajutorul receptorilor (adica nervii), ei, cum ajung astia sa fie impreuna cu tine, in spirit, cand de fapt mor o data cu creierul??? E una din multele chestii idioate cu care vine credinta...sunt nenumarate chestii.

Pot sa continui aici si sa vorbesc singur, la pereti, pana fac febra musculara la degete, atat de mult ma intereseaza pe mine non-religia...da...dar nu are sens sa continui. Cea mai simpla metoda de a trai e fara religie. (punct) Cine ignora cat rau face religia in viata noastra e un ignorant, un imbecil, un incult si un irational (ca sa nu mai continui cu insultele) si o face doar pentru ca e un egoist si un las. Atat.

Bill Maher face un documentar controversant, insa foarte bun in care vedem prostia religiei si efectul acesteia (deci efectul prostiei) asupra unor persoane slabe care nu sunt in stare sa isi puna viata in ordine pe cont propriu...E regizat de acelasi tip care a regizat si filmul lui Borat deci o sa intalnim aceleasi situatii jenante capturate perfect. E un film ce il recomand la toata planeta, in special religiosilor.

Religia e politica si religia a creat politica. Religia a fost prima si religia o sa fie ultima. Trebuie sa dispara pentru ca noi sa fim aici si dupa ea. Trebuie sa ne trezim, sa ne maturizam si sa gandim logic si rational lumea din jurul nostru...o sa fie un loc mai bun in care nepotii nostri vor copilarii si vor traii. Evident, o sa mai fie mult pana atunci...a si btw, apocalipsa, daca o sa existe, o sa fie facuta de mana omului, dar nu va asteptati la o venire a unui anumit personaj (fictiv) din religie, nu. Asteptati-va doar la sange, durere si sfarsit.

10/10 pentru ca vreau eu.

Cele doua...

Happy-Go-Lucky {2008} - De la filmul asta se asteptau multi ca actrita din rolul principal, Sally Hawkins ce o interpreteaza pe Poppy, o femeie super-hyper-uber optimista si neobisnuit de fericita, sa primeasca o nominalizare la Oscarul de anu asta Fiind un rol mult prea englez nu a primit, plus ca a avut ceva competitie. Stilul scenariului seamana cu cel al lui Juno, cu un stil de a vorbi unic, ciudat, hype dar intr-un fel in care nimeni altcineva decat Poppy nu ar vorbi. Incearca din rasputeri sa schimbe lumea din jurul ei prin felul ei de a fi, cu unii reuseste, cu altii n-are nicio sansa. Pana la urma, stilul ei de a fi e cateodata exagerat si ajunge sa fie si enervant. Scenariul a meritat nominalizarea, vorbeste mult despre lumea din ziua de azi, superficialitatea ei, prostia adolescentilor si cat de tupeisti au ajuns... etc.

7/10

Ace Ventura Jr: Pet Detective {2009} - Sunt fan al seriei originale, sunt fan Jim Carrey, asta de acu a fost un cacat imens si o imensa jignire pentru cele doua filme si pentru renumele ei. Asa s-a intamplat si cu Son of the Mask...se fac filme extrem de proaste dupa filme care pentru unii sunt filme clasice, nemuritoare care au facut copilaria noastra si au facut-o putin mai amuzanta...chiar si in ziua de azi ii imitam fara nicio jena personajele lui Jim Carrey din cele doua filme Masca si Ace Ventura 1 si 2. Asta, desi e mai pentru copii, cred ca nici lor nu poate sa le placa din cauza ca e pur si simplu tembel si idiot filmul. Nu fac parte din publicul tinta a filmului insa e un film cat se poate de inutil si cat se poate de prost. Nu il recomand si as fi vrut sa nu se faca deloc...nici macar fata lui Carrey nu apare in film...nici in poze (de fapt, cand era vorba de o poza tata-fiu, tata e cu spatele la camera...ei cum sa faci una ca asta? :)) ), nici in nimic...e pur si simplu penibil si patetic.

2/10

Oscar 2009.

Hai ca si asa n-am somn si macar atat sacrificiu sa fac si eu pentru arta pe care o iubesc...o noapte alba, sau pana cand se termina, oferita Premiilor Oscar 2009...nu poate fi prea greu fiindca sunt mult prea entuziasmat ca sa imi fie gandu la dormit. Ce am sa fac? Live blogging, chiar daca nu se cheama exact asa...live blogging ar fi acela cand pleci undeva si cu ajutorul laptopului conectat la internet wireless faci blogging in direct, fix de la fata locului...

Ei bine, aici nu e chiar asa dar postul asta o sa fie scris treptat pe parcursul a 3 ore, cam cat o sa dureze ceremonia...O sa pun castigatorii, atunci cand o sa fie anuntati, o sa fac observatii privind cum decurge ceremonia si intreg spectacolul, dar nu prea mult ca ma intereseaza mai putin. Is curios cum o sa se descurce Hugh Jackman ca prezentator ca nu mi se pare prea spiritual sau amuzant tipul, mai ales in direct...cine stie, poate anu asta se vrea mai serios. Anu trecut a fost Jon Stewart si s-a descurcat excelent, fiind un tip extrem de amuzant care pune punctul pe i de fiecare data, sa le zica verde'n fata, cum se zice...

Deocamdata e actiunea de pe covorul rosu si rochiile actritelor nu ma intereseaza...

Cea mai buna actrita in rol secundar: Penelope Curz la minutul 3:47. Prezentarea a fost excelenta...ceva nou si placut, sper sa fie asa pe tot parcursul ceremoniei. Aa...prezicerea mea nu a fost buna. Asta e...next.

Cel mai bun scenariu original: Milk... fuck. Altul dat in bara... :))

Cel mai bun scenariu adaptat: Slumdog Millionaire. Aici am nimerit-o. :D 1/24

Cea mai buna animatie: Wall-E. Evident. 2/24

Cea mai buna animatie - scurt metraj: La Maison et petits cubes. Nu ma asteptam la asta...deloc.

Cea mai buna scenografie: The Curious Case of Benjamin Button. 3/24

Cele mai bune costume: The Duchess 4/24 (astea's alea ghicite :P )

Cel mai bun machiaj: The Curious Case of Benjamin Button. Screwed up...

Cea mai buna imagine: Slumdog Millionaire. Fuck this shit. Cea mai buna pentru India poate...

Cel mai bun scurt-metraj: Spielzeugland.

Multe pauze pana acum...si inca nu e gata...dar e frumos, e bine facut, tot e foarte fain.
Wolverine rullz!!! Sa vina si la anu!

Cel mai bun actor in rol secundar: Heath Ledger. Cum am zis, nicio surpriza...5/25

Cel mai bun documentar: Man on Wire. 6/24

Cel mai bun documentar - scurt-metraj: Smile Pinki. 7/24

Cele mai bune efecte vizuale: The Curious Case of Benjamin Button. Asta e...

Cea mai buna editare sonora: The Dark Knight 8/24

Cel mai bun sunet: Slumdog Millionaire

Cea mai buna editare: Slumdog Millionaire

Cea mai buna coloana sonora: Slumdog Millionaire

Cea mai buna melodie originala: Slumdog Millionaire - Jai Ho...damn it.

Cel mai bun film strain: Departures (Japonia) ... nici asta.

Cel mai bun regizor: Danny Boyle. 9/24

Cea mai buna actrita in rol principal: Kate Winslet 10/24 In sfarsit...s-a facut dreptate.

Cel mai bun actor in rol principal: Sean Penn. LOLOZAUR!!! Unexpected. Dar merita si el...era al doilea din lista nominalizatilor la calitatea interpreatarii.

Cel mai bun film al anului 2008: Slumdog Millionaire

Deci da...10/24. Slab. S-a vrut o globalizare (Slumdog), s-a vrut o schimbare de mentalitate (Milk), nu a fost anu meu...de obicei parerea cuiva se focalizeaza numai pe "cel mai bun film" daca nu l-ai ghicit pe asta, nu ai ghicit nimic...Eh. Si eu sunt oboxit si un pic scarbit de politica asta pe fata a Academiei. Nu a castigat Rourke? Normal...a castigat Penn, care a jucat un homosexual din cauza ca se doreste o schimbare de mentalitate.
Slumdog a avut noroc de regizorul englez ca altfel nu ar fi auzit nimeni de el...

Restu intr-un alt post, poate...

Vals Im Bashir {2008}

Pot sa incep zicand cat de unic e filmul asta...desi e un film artistic care spune o poveste reala prin intermediul animatiei este si o biografie sau, poate chiar mai bine, un documentar despre razboiul din Liban din 1982. Cu acesta se vrea mai mult o relatare a impactului razboiului asupra psihicului unui soldat, impactul traumatic pe care il are razboiul cat si functia de detasare mintala in timpul unei perioade tragice. Deci nu numai ca e o animatie a unui razboi insa si interpretarea viselor unui soldat traumatizat de razboi face din filmul asta unul unic.

Impactul emotional pe care il are filmul asupra spectatorului este echivalent cu puterea amintirilor ce o au protagonistii...pentru ei e tot una ca in cazul nostru. Noi ne imaginam ca am fi in mijlocul luptei, chiar daca stim ca nu am fost niciodata, ei isi amintesc din vorbele altora si la fel ca noi sunt trimisi intr-un loc in care, din pacate, au fost dar au ales sa-l stearga din memoria de lunga durata (legatura dintre memoria de scurta si cea de lunga durata nu a fost facuta niciodata). Felul cum amintirile comunica cu cel care le-a avut e numai prin intermediul visului, astfel nu tocmai exacte insa care se lasa cu interpretari...

Animatia ajuta enorm la punerea povestii pe ecran din cauza ca de cele mai multe ori, in viata reala, nu ar fi posibila o astfel de productie decat cu foarte multe milioane de dolari plus alte sute de efecte speciale (asta nu a avut nevoie decat de 2 milioane de dolari plus cativa artisti talentati si timp). Atmosfera filmului, cel putin, nu stiu daca se poate dublica in vreun fel in viata reala...eu nu cred ca e posibil. Contrastul dintre culori arata lipsa luminii sau prezenta acesteia in cantitati mici, printre nori ca si cum pe tot parcursul razboiului soarele a lipsit. Simbolistica din film e puternica si e placut cum iti gadila gandirea, facandu-te sa intelegi ce au vrut sa spuna...cei 26 cainii din visul unui personaj, vis ce a trezit interesul regizorului nostru sa caute mai multe despre amintirile sale...stie ca a fost intr-un razboi sangeros insa a uitat tot...pe de o parte chestia asta a fost buna pentru el pentru ca nu a fost bantuit de cosmaruri si ganduri rele despre ce a facut insa ceea ce am facut la un moment dat in viata ne urmareste pana la capat, fie ca vrem sau nu.

E un film foarte puternic, cu o coloana sonora impresionant de frumoasa, cu un impact vizual mare si cu o poveste ce merita ascultata si inteleasa.
Razboiul ne dezumanizeaza si noi refuzam sa invatam din ele pentru a nu le repeta...
Nu a fost nominalizat la cea mai buna animatie anu asta din cauza ca anul trecut s-a facut deja o animatie politica cu Persepolis si tot nu i-ar fi dat premiul si astfel l-au trecut la Cel mai bun film strain ca in felul asta sa castige premiul pe care il merita...sper sa castige.

9.5/10

Oscar 2009 - Ultimele preziceri

Si cum maine se difuzeaza la ora 3 dimineata, de parca ar sta cineva la ora aia sa se uite la o decernare de premii pe care poate sa o vada a doua zi luata de pe net, pe HBO decernarile marilor premii Oscar, a 81-a editie...am zis ca azi am sa fac ultimele pronosticuri...doar asa, for funziez.

• Cel mai bun film al Oscarurilor din 2009 va fi...(drumroll...suspans...), evident...The Curios Case of Benjamin Button. Evident e alegerea mea si cred ca o sa fie o mare surpriza avand in vedere ca toata lumea, majoritatea, se asteapta sa castige porcarioara de Slumdog Millionaire...bleah!...adica hai nu bleah, ca nu e chiar asa de prost, au fost si o sa fie si mai proaste dar prea e ridicat in slavi la cat de slab este de fapt...asta e...opinia publica, nu critica, adica cea care conteaza.

• Cel mai bun actor in rol principal va fi Mickey Rourke pentru o poveste dureroasa, reala si trista...plus ca joaca mai bine decat ceilalti nominalizati.

• Cea mai buna actrita in rol principal va fi Kate Winslet nu pentru ca a jucat excelent in filmul asta ci pentru ca a jucat excelent anul asta, rolul asta plus rolul din Revolutionary Road au facut-o pe Winslet cea mai buna actrita a anului cu cele mai bune interpretari.

• Cel mai bun actor in rol secundar va fi...nicio supriza aici...Heath Ledger. Sa fim seriosi, omu a jucat ca un nebun in filmul ala si te convinge...moartea lui NU ARE NICIO LEGATURA!!!

• Cea mai buna actrita va fi...aici e greu...multi tin cu Cruz...eu zic ca o sa castige Marisa Tomei pentru ca pur si simplu mi s-a parut ca joaca mai bine. Cruz parca a jucat intr-o telenovela asa cum am zis la reviewul filmului lui Woody Allen.

• Cel mai bun regizor...desi as dori sa castige Fincher nu pentru ca a facut o treaba mai buna decat Boyle anu asta ci pentru intreaga sa activitate ca regizor si sa nu uitam numele filmelor ce au ramas intiparite in mintea noastra ca Fight Club, Se7en, The Game, regizate de omu asta...nu o sa castige el ci o sa castige Danny Boyle pentru ca si Slumdog a fost apreciat si in felul asta i se acorda un premiu important, dar nu cel mai mare...bine, nu o sa fie singurul premiu important...asta e, cam asa se face dreptate in Hollywood.

• Cel mai bun scenariu original. Daca ar fi sa aleg unul din scenariile pe care as dori sa le vad castigatoare acela ar fi cel din In Bruges. Celalalt, Wall-E, desi e si el foarte bun si simplu cu un impact imens te cam seaca pur si simplu din cauza ca ai vazut prea multe filme cu mesaje ecologice...Wall-E e unul din cele mai bune la capitolul asta dar nu o ia premiul acasa...cel putin asa cred eu.

• Cel mai bun scenariu adaptat. Benjamin Button nu are cum sa castige pentru ca ar fi o prostie...scenariul sau seamana mult prea mult cu munca precendenta a lui Eric Roth si anume cea din Forrest Gump. A primit premiul pentru munca de atunci acum nu mai are sens pentru ca ar primi-o pentru aceeasi chestie. Deci nu. Castigatorul va fi Slumdog Millionaire...asta ar fi celalalt premiu important despre care vorbeam mai sus.

• Cea mai buna imagine. Fara dubiu si echivoc - The Dark Knight.

• Cea mai buna editare. Acelasi lucru...The Dark Knight.

• Cea mai buna scenografie...aici o sa fie The Curious Case...pentru ca e mai dulceag, mai artistic decat The Dark Knight. Aceleasi sanse le poate avea Slumdog Millionaire din motive evidente.

• Cele mai bune costume...desi nu am vazut filmul si nici nu intentioneaz castigatorul o sa fie The Duchess pentru ca multe din filmele ce descriu o Anglie din evul mediu trebuie sa aiba costume pompoase si complicate asa cum a fost anul trecut cu Elizabeth: The Golden Age si cu un an inainte de asta cu Marie Antoinette...deci e evident ca se cauta costume pompoase, complicate si stilate pentru vremea respectiva.

• Cel mai bun machiaj. The Dark Knight pentru masca din silicon a Jokerului insa si pentru masca fara cusur a lui Two Face (sau asta merge la capitolul de efecte, cum se intampla si in The CC of BB cu masca digitala a lui Pitt pusa pe fata lu asta...?) si nu numai. Intra aici si mobilu in stomacu lu ala, cicatricele lui Wayne, fata Jokerului fara cosmetice/war paint si altele care nu imi trec acum prin minte.

• Cea mai buna coloana sonora. Desi multi cred ca o sa castige cea din Slumdog, eu vrea si cred ca o sa castige cea din Wall-E. A avut o importanta enorma din cauza ca in prima jumatate nu au fost dialoguri deloc asa ca muzica a avut rolul crucial de a umple acea gaura si a reusit ca oricum Wall-E e un film extraordinar.

• Cea mai buna melodie este cea din Wall-E cantata de Peter Gabriel pe care il stim cu totii. E o melodie placuta, care spune multe si care ajunge direct la suflet.

• Cel mai bun sunet, cea mai buna editare a sunetului se duc toate la The Dark Knight pentru ca merita.

• Cele mai bune efecte vizuale. Aici tot TDK castiga pentru filmul nu se invarte in jurul efectelor. Efectele, desi sunt facute cu maestrie, sunt genu de efecte care se infiltreaza in poveste si ajuta la buna povestire a actiunii filmului si nu genu care focalizeaza intreaga poveste pe ele. Duc povestea mai departe si nu se opreste povestea la ele. Plus ca sunt foarte multe care nu sunt generate pe computer ci sunt facute in realitate, cum ar fi flicul tirului.

• Cea mai buna animatie de anu asta e fara dubiu Wall-E asa ca nu mai zic de ce o sa castige asta sau de ce celalalte nu. O sa castige asta si de nu, o sa fie cel mare soc al anului.

• Cel mai bun film strain. Vals Im Bashir. Pe care o sa-l vad imediat
  

• Cel mai bun documentar. Man on Wire. E un film foarte placut cu o povestea foarte interesanta...plus ca e facut foarte bine.

• Cel mai bun scurt-metraj de animatie. Presto pentru ca ne aduce aminte de ce e mai frumos in desenele animate pe care le vedeam cand eram mici.

• Cel mai bun scurt-metraj: Grisen.

• Cel mai bun documentar de scurt-metraj: Smile Pinki.

Ultimele doua le-am ales dupa notele de pe imdb :)) .
Cam astea ar fi...sper sa fie asa ca na, am avut incredere in instinctele mele si anu trecut si avusei dreptate...cine stie, poate nu o sa fie asa anu asta...oricum, nu ma deranjeaza.
E pentru distractie...

Das Boot {1981}

Nici nu stiu cu ce sa incep dar trebuie sa incep cu ceva...cred ca am sa incep cu durata filmului. Nu pentru ca e enervanta, nu pentru ca e importanta ci pentru ca spune foarte multe. Am vazut versiunea netaiata (uncut), versiunea ce are 293 de minute (chiar daca la mine sunt 281 - nu pot decat sa trag concluzia ca s-a taiat genericul de final)...281 de minute de perfectiune intruchipata. 281 de minute de realism, stil, uimire si putere cum nu vezi prea des intr-un film. Poate cele mai interesante 281 de minute pe care le-am vazut vreodata...asta avand in vedere ca as mai fi vazut vreun film de 281 de minute...ceea ce nu am facut. Si e cu siguranta unul din cele mai bune filme germane facute vreodata...poate chiar cel mai bun la genul sau.

Nu stiu, e o cantitate imensa de informatii, intelesuri, talcuri si invataturi pe care le putem extrage din filmul asta...invataturi in primul rand despre submarinul in sine, viata intr-un submarin, respectul, calmul din momente incredibile, priceperea oamenilor de pe submarinul respectiv si priceperea oamenilor din spatele camerei, care au suportat claustrofobie, umiditate si mizerie impreuna cu actorii care au fost obligati de catre regizor sa ramana in interior pentru a reproduce cat mai exact felul cum arata acesti marinari, palizi, depravati de expunere indelungata la soare. Trebuie aplaudata aceasta devotare completa pentru acest film artistic si pentru reusita produsului final...actorii au fost un mare punct forte al intregului proiect, fiind actori foarte buni ce au primit roluri foarte importante si chiar profunde de multe ori.

Cred ca si mai interesant decat filmul e reactia pe care a primit-o...In Germania, mini-seria a fost criticata datorita faptului ca portretiza nazisti sub o lumina pozitiva si astfel frica pentru o premiera in America ar fi fost si mai periculoasa d.p.d.v. a reputatiei filmului...insa reactia a fost o surpriza chiar si atunci...la inceput, au aplaudat faptul ca in al doilea razboi mondial 30000 din cei 40000 de marinari ai U-Boaturilor au murit (asa cum arata chiar primele secunde din film) insa au aplaudat si finalul filmului datorita calitatii artistice a intregului film...un moment cat se poate e corect fata de aceasta productie ce as putea sa o laud de la cer la pamant.

Cred ca asta e si problema spectatorului acestui film. E judecarea in liniste a personajelor...sunt germani din Germania nazista. NU!!! Sunt oameni reali ce urasc razboiul la fel ca orice pamantean si doar cateva mici exceptii din acest film sunt cu adevarat indoctrinate in aceasta politica. Sunt oameni prezentati in acelasi fel ca in filmele despre acelasi subiect ce apartin americanilor sau englezilor...plangand, cu frica in oase, cu remuscari, iubind cu adevarat, cu prejudecati si cu judecata rationala. Nu sunt aratati ca nazisti ce cauta sa ucida tot si toate ce sunt impotriva felului de a crede a liderului lor "nteligent"...ei au o sarcina, o slujba, o misiune pentru care sunt platiti sa o indeplineasca, platiti dupa ce castiga razboiul, evident...Asa ca dupa mine ei nu trebuie priviti ca fiind nazisti ci ca fiind oameni ca oricine...atunci a fost o perioada dificila pentru oricine, nu numai pentru castigatori care arata perioada respectiva de multe ori mult prea melodramatic si prea in favoarea lor, portretizand inamicii ca fiind animale ce beau sange uman...sa fim seriosi, nu toti au fost asa. Multi au fost obligati si cred ca asta intelege toata lumea...

Finalul filmului prezinta intr-un mod extraordinar ironia vietii. Nu pot sa spun ce se intampla insa e o lectie de viata in sine. Complexa si despre care se poate vorbi multe ore in sir...da, e atat de interesanta. In rest, filmul e mai realist decat multe filme de razboi, prezentand oameni intr-un razboi psihologic cu dezamagirea lor, plini de frica, teroare, mizerie si complet demoralizati. Se arata cum plictiseala excesiva si indelungata duce la ganduri despre distrugere si ucidere dar asta e din nou de inteles, avand in vedere functia lor in acest razboi. Oameni normali pusi in circumstante speciale.

Pe de o parte arata ca germanii simt la fel despre razboi asa cum simte fiecare alt regizor sau scenarist (care apropo, cel de la filmul asta a facut o treaba extraordinara la fel ca si regizorul) ce a filmat un astfel de film. Nimeni nu vrea sa fie trimis sau sa participe intr-un razboi.

10/10

Roman Holiday {1953}

A fost o placere de film. Originala drama romantica americana...cu actiunea situata in Roma si numai in Roma...si numai in Roma se poate prinde o astfel de atmosfera si cine sa o prinda atat de bine decat nimeni altul decat William Wyler (Ben-Hur si altele pe care nu le-am vazut dar acum intentionez serios sa o fac)...si de ce ar prinde un american atat de bine atmosfera unui oras strain? Pentru ca stie sa faca diferenta dintre orasele pe care le stie si cele pe care nu, ca acesta. E posibil sa mai fi filmat in acest oras, nu stiu, dar ideea e ca numai un strain, un turist stie sa pretuiasca cladirile si monumentele acelui oras deoarece pentru el sunt ceva nou...bine, e posibil sa ma insel in aceasta privinta insa eu asa simt...

Roma este locul perfect in care prezinti o poveste de dragoste, una pe care din nefericire am mai vazut plagiata in atatea alte filme pe care nu am sa le mentionez din cauza ca nu merita...fantanile, cladirile, arhitectura, decorurile ce nu necesita adaugari fac din oras scena perfecta.

Povestea de dragoste dintre o printesa si un jurnalist este fantezista dar tocmai asta e frumos la ea...arata putin speranta intr-un mod placut si atragator spectatorului...printesele moderne nu prea se arata pe la filme si tv din cauza ca le vedem mai des pe cele din basme. Versiunea moderna a acesteia s-a saturat de atatea baluri plictisitoare si intalniri aranjate in avans si vrea doar sa fie o persoana normala care se distreaza ca o persoana normala. Doreste sa fie libera, rebela. Audrey Hepburn, aceasta superbitate intruchipata cu chip de inger, a meritat Oscarul pe care l-a primit dar simt ca l-a primit pentru intreaga cariera si cea de inainte de acest film insa si cea de dupa...in special cea de dupa, insa simt ca trebuia sa-l mai primeasca inca o data sau de doua...e o actrita foarte talentata.

Cum am zis mai sus, povestea se invarte in jurul acestei printese care doreste sa evadeze de monotonie si vrea sa fie iubita. Are si cateva momente amuzante, insa nu haha funny ci doar demne de un zambet si o senzatie placuta ca doar vezi un film placut.

8.75/10

Today's Couple

Airheads {1994} - Comedie slabuta despre o tupa de roackeri ratati si cam prosti care iau controlul asupra unui post de radio ce difuzeaza numai rock (evident). Joaca Adam Sandler, Brendan Fraser si cool-ul Steve Buscemi. N-am ras la nicio faza, in mod ciudat, desi vroiam sa rad...si nici plictisitor nu a fost. Nu a fost amuzant, asta a fost singura chestie. Se vorbeste si despre rock, mai bine zis, gusturile scenaristului care se exprima prin intermediul personajelor...in mare nu ii mai place rockul vechi, clasic ci ii place asta nou...fascinant. E un film tembel care nu e amuzant dar nici o pierdere de timp totala nu as numi-o.

5.5/10

Freaks {1932} - Un horror foarte reusit care a fost facut inainte timpului sau. Se folosesc elemente pe care acum le concepem numai prin intermediul efectelor speciale si anume monstrii...creaturi care, folosind soundtrackul potrivit si o cantitate considerabila de tensiune le putem atribui actiuni si scopuri pana atunci neimaginabile...adica, in final, persoanele cu deformatii fizice chiar erau inspaimantatoare, dar in general, de-a lungul filmului ai senzatia ca vezi ceva la care nu ai voie sa te uiti intens sau cu uimire. Trebuie sa simtim ca ne uitam la oameni si nu la creaturi, pana la urma asta e ideea mesajului, idee care se bate cap in cap cu insasi titlul filmului, Freaks...ciudatenii. E un film avangardist, care a ridicat multe critici la vremea respectiva si scrisori de plangere impotriva oamenilor ce au facut filmul asta posibil...producatorul si regizorul. Pana la urma ai senzatia ca te uiti la un carnaval din 1800, genul sau nemaifiind atragator pentru public.

8/10

Field of Dreams {1989}

Asta e clar genu ala de film care ajunge la sufletul spectatorului, chiar si la cei ce nu sunt americani din cauza ca mesajul sufletist pe care il transmite vorbeste cu fiecare om.

Il avem pe omul nostru obsinuit, care traieste la tara dar nu e un redneck, traieste cinstit muncind muncile pamantului, porumb in acest caz. Are o familie fericita si iubitoare formata dintr-o sotie inteligenta si intelegatoare si o fiica dulce si cuminte...e visul oricarui barbat care ajunge la o varsta la care trebuie sa se gandeasca la asta in mod serios. Cu toate astea omul nostru nu este impacat sufleteste...asa cum, din pacate, ajunge fiecare din noi sa fie la un moment dat...viata e formata din regrete pe care poate numai cei norocosi reusesc sa le stearga din viata lor facand ce au vrut sa faca dintotdeauna...

Cam niciodata nu ajunge omul sa fie cu adevarat fericit decat atunci cand totul din viata sa ajunge la un punct in care zice ca a facut ceva din viata lui, ceva din care se poate mandri, ceva ce il defineste ca om, ceva ce il face sa simta ca nu a trait degeaba.
Filmul asta e o fantezie foarte reusita, transmite multe prin mesajele subtile sau nu, prin micile detalii, prin replicile sincere si autentice, nu fortate (de cele mai multe ori). E o calatorie pentru indeplinirea viselor neindeplinite, pentru el dar si pentru persoanele din jurul sau vii sau nu...si te induioseaza intr-un mod foarte suprinzator, ca si cum nu iti vine sa crezi, e ca o adiere de vant usoara in mijlocul verii, simti o caldura neasteptata si un lichid sarat cazand de la ochi, dar nu foarte mult pentru ca faci toate astea cu un zambet sincer pe fata...e ceva deosebit.

Insa pe "If you built it, they will come" se bazeaza foarte multa din america cooperatista si in general America...multe fast-fooduri apar cand nici nu te astepti si nu dau faliment, raman acolo, facand un oarecare profit...si pe acel motto de mai sus sunt construite...la fel ca orice alta constructie facuta om de'a lungul timpului. Piramidele (desi astea au fost intentionate ca fiind catacombe pentru conducatorii lor) si mai nou cladirile neobisnuite, inalte sau cu o forma ciudata, care nu au neaparat o functie insa atrag ca un magnet masele de oameni care sunt curiosi sa vada ceva cu proprii ochi ca sa zica dupa ca au vazut acel ceva...mandrindu-se cu ceva ce nu ii ajuta in nici un fel pentru tot restul vietii lor.

Si imi place ca pe ce se bazeaza filmul asta, sportul americanilor, their favorite pass time...baseball-ul...e de fapt bazat 100% pe jocul romanesc numit oina. Superb.

8.25/10

Crimes and Misdemeanors {1989}

Prima chestie pe care am observat-o la filmul asta e ca nu are varsta. Chiar mi-a fost dificil sa-l pun intr-un deceniu, restu filmelor fiind foarte usor de localizat, unele chiar prea usor din cauza unor obiecte moderne...asta insa nu. Desi e posibil ca unele obiecte mari sau mici din anii '80 sa se fi strecurat in film atmosfera generala a filmului m-a facut sa nu le acord atentie...fiind doar de decor sau fie sunt obiecte ce se folosesc de mult mai multi ani...in unele scene inca se mai foloseste scrisoarea ca metoda de comunicare, nu telefonul cum ar fi fost normal. Asta e despre asta.

Dar bineinteles, nu asta e motivul pentru care filmul ramane intotdeauna unul de actualitate...motivul e umanitatea descrisa in detaliu. Relatiile interumane, cele serioase, cele mai putin serioase, religie, crima, comedie, drama si tragedie, amante insa si dragoste.
Cand toate astea sunt puse in calcul cel care le experimenteaza pe toate o data se opreste nitel din drum pentru a alege calea si corecta insa si naturala, asa cum a fost invatat din mosi-stramosi, nu neaparat numai de tatal sau. Ce e de asemenea foarte important e ca toate acestea sunt ignorate atunci cand ajungem sa gandim rational si sa nu ne lasam condusi in viata de superstitii si povesti nemuritoare de adormit copiii. Probabil una din morale e ca ar trebui sa-ti traiesti viata cum trebuie, fara frica unei amante nevrotice ca te toarna la nevasta. Normal, nu te indeamna sa faci la fel ca in film insa simbolistic iti arata ca din start, micile aventuri in viata trebuie traite atunci cand le este randul firesc, mai tarziu regretam si facem greseli pe care si mai tarziu le regretam...

Allen a reusit cu filmul asta sa construiasca o fresca umana foarte precisa, navigand ca un capitan priceput prin fiecare emotie umana care conteaza. Crima doctorului (jucat excelent de Martin Landau) a fost ca nu si-a iubit destul sotia si a avut un moment de adolescenta inoportuna, insa lucrul asta oricum facea parte din spiritul sau mai mult sau mai putin...iar crima minora a regizorului de documentare (Woody Allen) e ca a imbatranit mult prea repede si se afla de acum la batranete regretand femeile pe care le-a iubit cu adevarat. E un film foarte reusit, care vorbeste intens despre filosofie si sens in viata prin prisma unor oameni care traiesc viata asa cum stiu insa nu asa cum doresc...

8.5/10

My Darling Clementine {1946}

Văzut aseară...plăcut doar aseară. Adică nu prea merita văzut de prea multe ori. Poate de inca doua trei ori dar mare satisfacţie nu poate sa-ti ofere la nesfârşit...nu e genul ăla de film. E un western plăcut, cu actori unu si unu, in special Henry Fonda, cu o poveste foarte buna despre dreptate si răzbunare, poveste care pune accentul destul de mult pe viaţa din orăşelul mic din desert si una care este spusa foarte bine, de parca ai vedea o particică mica din istoria secolului 19 si a şerifilor din micile orăşele.

Daca mai spun vreo ceva ajung sa povestesc filmul pentru ca in mare nu prea este mult de spus despre realizare in sine. Filmul se bazeaza pe poveste si cum e spusa asta, pe personaje si pe felul lor de a fi.

E clasicul western pe care l-am vazut deja, de cateva ori l-am vazut mai bun decat acesta.

8/10

The Verdict {1982}

Bai cititorilor...deci asta e un film bunicel, unul printre alte mii la fel de bunicele insa este o chestie in filmul asta care face filmul sa iasa in evidenta...ce am sa zic e foarte previzibil si e din start singura chestie de care te agati ca sa nu te plictisesti la filmul asta si asta e prestatia lui Paul Newman. E una foarte sincera din care simti tristetea, batranetea si frustrarea personajului pe intreg sistemul legislativ...chiar si o dezamagire pe intreaga viata.

Paul Newman a reusit sa faca un rol atat de bun din cauza profunzimii si complexitatii personajului sau, un avocat ratat care doreste sa aiba un ultim caz pe care il termina cu succes. Cazul prezinta un grad mare de pericol pentru reputatia catorva doctori foarte cunoscuti dintr-un spital important al orasului Massachusetts. Vor sa scape usor printr-o intelegere...insa perseverenta si poate o doza mica de curaj nebun a avocatului face din el un om care vrea sa-si curete numele de orice neregula din trecut, oricat de mica...vrea sa devina un om umil, vrea sa-si schimbe viata, salvand o alta si stricand reputatia unui om care a gresit. Din pacate in drumul spre mantuire intalneste multi oameni care doresc ca el sa nu reuseasca...si se folosesc chiar de lege, cautand cele mai ambigue, cele mai interpretative (?) legi...insa e vorba de a face dreptate umana, nu prin legi idioate...ca de multe ori, din cauza lor, castiga cel care a facut un rau, cel care a gresit...

Regizorul acestui film e mare Sidney Lumet care a regizat multe filme grozave, dar cred ca cel care merita mentionat in acest caz e chiar 12 Angry Men...un film mai puternic decat acesta, cu doze mult mai mari de tensiune si suspans. Acesta e mult mai calm, calculat, luat logic si pas cu pas...se studiaza in amanunt felul cum se face un caz si cum se rezolva.

Merita vazut pentru Paul Newman si pentru film in sine, chiar daca nu poate sa fie pe gustul tuturor si pentru ceva momente de court-room drama, in special in final.

8/10

P.S. Cine e actorul dintre cei doi oameni din dreapta imaginii? :))

The Philadelphia Story {1940}

Nu m-am bucurat de filmul asta asa cum ma asteptam ca o s-o fac. Comedia a fost o placere totala, genu asta de comedie atrage pe oricine, oricand...insa romantismul si intreaga portiune cu nesiguranta miresei care are maine nunta, toate mi s-au parut fortate si implauzibile. Bine, felul de a fi al miresei si temeperamentul ei indica un spirit foarte nehotarat, care intotdeauna lumea din jurul ei se executa cum vrea ea, deci si lumea din jurul ei e pregatita oarecum sa faca schimbarile pe care "regina" le doreste pana in ultima secunda.

In orice caz, ne uitam la triunghiul amoros din filmul asta. Cary Grant - Katharine Hepburn - James Stewart. Niciodata, in nici un alt film nu se poate concepe un triunghi amoros format din actori mai talentati si mai iubiti decat acestia 3. Chiar si numai pentru acesta imperechere filmul merita vizionat...si mai e si comedie, hoho, e perfect...insa nu mi-a placut mie. Prea telenovelistic cateodata, cu toate ca emotiile par autentice...nu stiu, poate cateodata prea mult romantism intr-un film e cam prea mult si in realitate. Relatia formata intre personajele interpretate de Katherine si James e foarte superficiala, parca formata din senin, nefoandata pe un sentiment profund, e ca si cum ar fi o "dragoste" la prima vedere, adica mai mult fizica, cu toate ca amandoi aveau impresia ca il/o cunoaste pe celalalt/cealalta.

Pe scurt...ma asteptam sa fie mai distractiv. A inceput bine, amuzant insa m-a pierdut pe parcurs. A lasat-o mai moale cu poantele si a dat-o in elementele de telenovela veche si m-a pierdut. Insa pustoaica Virginia Weidler, sora Katherinei in film, e o placere de vizionat :)) .

8/10

Nuovo Cinema Paradiso {1988}

O frumusete de film, din toate punctele de vedere.
O poveste foarte frumoasa despre viata, despre frumusetea tineretei si valoarea adolescentei, despre cum fiecare persoana pe care o intalnim ne ajuta pentru a defini caracterul nostru, personalitatea noastra. E despre cinemaul pierdut datorita trecerii timpului, datorita tehnologiei si in felul asta pierdem ceva care era aproape de sufletul nostru. Bine, am pierdut-o de mult. Chiar si in anii '90 nu mai era o distractie sa te duci la film, nu atata timp cat aveai casete video pe care le puteai vedea cu prietenii si nu cu nu stiu cati straini. Problema ar fi ca astfel de cinemauri ca Paradiso nu ar mai avea farmecul ce este prezentat atat de in detaliu aici decat daca ar exista intr-un oras micut, cum e acesta din film. Atunci era ca si cum toata lumea din orasel se aduna sa vada ce e pe panza alba de la cinema, indiferent de ce ar fi fost...Acum, presati de timp si de slujbe nu mai avem timp sa gustam micile placeri din viata asa cum trebuie ci doar in treacat, rapid...

Filmul prezinta cam 40 de ani din viata unui om. Incepe cu micul Salvatore Di Vita (salvatorul de vieti) care e fascinat de tot ce tine de cinema. Filmul in sine, actorii ce joaca in el, dar in special camera proiectorului. Lui i se pare ca e cel mai frumos loc din lume, pentru el e cel mai sfant, tocmai de asta si cand intra prima oara in aceasta camera isi face cruce. E plin de astfel de detalii filmul si vizionarea lui nu poate fi decat o placere. Recomand versiunea regizorului de 170 de minute. E minunata.

Salvatore adolescentul, pe langa ca e proiectionistul sef, meserie ce a invatat-o la perfectie de mic, are acum si alte interprinderi vis-a-vis de dragoste. Intalneste cea mai frumoasa fata pe care a vazut-o vreodata si incearca cu disperare sa o cucereasca, fiind un film foarte optimist de la inceput pana la sfarsit, acesta reuseste...insa ajung sa fie despartiti de parintii fetei si de soarta. E oarecum trist sa vezi dragostea adevarata distrusa. Timpul trece, cam 30 de ani si Salvatore a ajuns un regizor cunoscut de film care se intoarce acasa cu toate ca Alberto, omul care i-a fost ca un tata si care l-a invatat meseria de proiectionist la cinema, i-a interzis sa mai puna piciorul in orasul sau natal. Se intoarce pentru o inmormantare dar si pentru a revedea vechii lui prieteni, inclusiv cinemaul ce a schimbat viata tuturor, Paradisul.
Apropo, numele cinemaului Paradiso, nu e ales degeaba. In incinta lui lumea rade, se bucura, se intristeaza, se infiripa povesti de dragoste ce tin o viata intreaga, se moare, se simte iubirea pentru actori dar in special actrite de la baietii mai tineri, se simte viata, totul.

Desi viata nu e ca in filme si chiar viata bate filmul, noi suntem o specie in continuare optimista, tocmai de asta rare sunt filmele cu final trist, deci cu final real...alegem mai bine sa ne creem un univers propriu in care totul merge ca pe roate, aratand din cand in cand micile poticneli din viata, insa in final totul e numai bine, traim toti pana la adanci batraneti.

Finalul acestui film este unul superb, glorios, magnific. Insumeaza tot ce mai frumos in viata cu cateva cadre din filmele anilor '30 si '20...
De vazut neaparat, chiar daca am dat cateva spoilere pe ici pe colo.

10/10

Festen {1998}

Primul film facut dupa o serie de reguli care se intituleaza Dogme 95 (adica au fost facute in 1995). Regulile sunt atat de interesante incat am sa le trec si aici:
1. Filmarile se fac in locatie (adica fara platouri special amenajate). Obiectele folosite in film nu trebuie aduse in scena daca acestea nu exista in mod natural acolo. Filmarile trebuie facute acolo unde obiectul necesar exista deja.
2. Sunetul e numai cel folosit in scena, nu post-produs. Muzica care e folosita in film trebuie sa aiba legatura cu ce se intampla in scena (adica sa cante o trupa sau ceva)...nu se foloseste o coloana sonora, nimic, numai muzica "naturala".
3. Camera trebuie sa fie de genu tinuta in mana. (Filmarea nu are loc unde camera exista ci se filmeaza unde actiunea exista)
4. Filmul trebuie sa fie color. Lumina speciala e interzisa. (Adica se foloseste numai lumina naturala sau ce a becului ce exista deja in camera respectiva, fara adaugari a la Hollwood)
5. Modificari optice sau filtrele sunt interzise.
6. Filmul nu are voie sa contina actiuni superficiale (crime, impuscaturi nu trebuie sa se produca)
7. Alienarea temporala si geografica e interzisa. Pe scurt: actiunea are loc aici si acum.
8. Genre movies are not acceptable. (sau...filmul nu are voie sa fie de un gen anume, trebuie sa fie despre viata, realitate, fara S.F.-uri, fara horror exagerat, fara filme de cat. B, etc.)
9. Ultima copie a filmului trebuie sa fie transferata pe pelicula Academiei de 35mm (asta e din aia scumpa) cu un aspect-ratio de 4:3, nu widescreen. Noroc ca nu se filmeaza direct pe o astfel de pelicula, ca asta ar fi insemnat buget mult mai mare.
10. Regizorul nu este mentionat in genericul de final sau de inceput.

Astfel...genu asta de reguli aduc la crearea de filme ca acesta care sunt pur bazate pe scenariu si acting, insa si mai mult pe regie, chiar daca acesta din urma nu are voie sa-si treaca numele pe filmul pe care l-a facut. Primii care au inceput aceasta miscare sunt regizorii daneji Lars von Trier si regizorul acestui film Thomas Vinterberg (cei care doresc sa afle numele unui regizor care a facut un film dupa regulile Dogmei 95 poate s-o faca si inca foarte usor).

Acum...despre film. E despre aniversarea unui tata si sot care implineste 60 de ani. Acesta chema la castelul sau pe toata lumea. Fiecare fiu (mai putin unu care vine oricum), fiecare fiica care i-a mai ramas si fiecare ruda care exista si care poate veni...e o familie numeroasa.
Acest om are o fata, un baiat si o pereche de gemeni (fata si baiat). Fata, afland inca din inceput, s-a sinucis si nimeni nu stie de ce...nu a lasat nicio scrisoare, nici un bilet, nimic. Sora mai mare a acesteia stie de un joc pe care il jucau cand erau mici (ala cu Cald-Rece). Cu ajutorul unor indicii, niste sageti mici desenate pe pereti, ajunge sa gaseasca aceasta scrisoare de mult pierduta. Ce este scris in ea aflam la final si aflam astfel si de ce s-a sinucis.

La baza e un film despre familie, una extrem de disfunctionala...adica ganditi-va asa: daca ati vazut un film despre o familie difunctionala care vi s-a parut extrem de disfunctionala, aia e un nimic pe langa asta. E povestit foarte bine, facut cu o maiestrie de regizor tanar, cu un aer avangardist, care relateaza o poveste eficient si puternic fara buget mare sau altceva. E ca si cum ar fi existat un invitat care a filmat fiecare chestie cu o camera ieftina, introducand spectatorul mai aproape de actiune ca niciodata.

Cum actiunea filmului incepe in timpul zilei se intelege ca lumea a venit sa petreaca aniversarea unei cifre impresionante in viata unui om, insa pe masura ce tensiunea creste si secretele intunecate ale familiei sunt dezvaluite asa si intunericul se asterne treptat in camera si in exterior, fiind mana-in-mana cu cantitatea de suspans din film. Scenariul e si el genial, replici care iti taie rasuflarea si nu iti vine sa crezi ca le citesti, asta daca nu stii daneza. Actorii au un rol extrem de important, trebuie sa aduca autenticitate si veridicitate in ceea ce spun si in ceea ce fac...si sunt toti extrem de buni.

Scopul Dogmei 95 este sa aduca spectatorul mai aproape de actiune, mai aproape de personaje pentru a le cunoaste si intelege mai bine tristetea sau furia lor...iar aceste reguli au reusit sa faca un film extrem de interesant si memorabil. Plus ca oricine poate sa faca un film dupa regulile astea daca doreste.
Il recmand cu caldura.

9.25/10

Get Carter {1971}

O poveste reusita, semi, despre razbunare si fiecare aspect al acesteia...
Jack Carter se intoarce in orasul sau de bastina pentru inmormantarea fratelui sau, Frank, care a decedat in circumstante care pe Jack nu prea il conving ca ar fi naturale si crede din prima secunda ca o mana straina l-a ajutat sa ajunga pe lumea cealalta. Pentru a afla ce s-a intamplat, care e adevaratul motiv al mortii fratelui sau, cine l-a omorat, Jack face o treaba mai buna decat ar putea un politist sau detectiv s-o faca in locul lui...in sine, chestia asta zice multe...se duce si la amicii lui Frank sa afle ce stiu ei, se duce si la posibilii faptasi cu care s-a inteles pe vremurile cand statea in acest oras si cu care era bun amic, ocupandu-se cu cele rele inca de pe vremea cand era tinerel...aici a invatat meseria pe care o are acum in Londra - da, pe scurt, Jack e un criminal profesionist.

Acum doreste razbunare si o s-o primeasca, dar in timp ce cauta criminalii fratelui sau gaseste si altceva in legatura cu nepoata lui tanara...ceva ce il face sa urmareasca si sa pedepseasca si pe altii. Partea proasta la filmul asta e ca e cam incet...si asta pentru ca personajul nostru principal, interpretat admirabil de marele Michael Caine, nu pune intrebarile direct ci mai mult interpreteaza limbajul celor din jur, pana afla toate detaliile care ii trebuie pentru a completa puzzlelul, se mai si distreaza intre timp si cu femeile pe care le intalneste ca doar na e si el om.
E bun filmul, e facut cu maestrie, cu migala, atat la regie cat si la scenariu...insa e nitel cam intins...ca o bucata de unt intinsa pe o felie prea mare de paine.
Finalul e singura chestie care uimeste ca pana in momentul ala stii ce are sa se intample...insa finalul face filmul mai serios, mai real si poate, cu un mesaj. Depinde de fiecare ce vede...
Nu prea il recomand dar Michael Caine merita aste 2 ore...chestia e ca am fost intrerupt de prea multe ori si s-a rupt "magia" pe care mi-o inducea atmosfera filmului.

8/10

Far from Heaven {2002} - Naspa film. E facut cam tarziu dupa parerea mea. E fals uneori, actingul e si el fortat atunci. Mesajul e dar pe nimeni nu mai intereseaza. E poate doar o vedere in trecut dar nu e prea eficienta. Telenovelistic, plictisitor, previzibil.

6/10

Underworld: Rise of the Lycans {2009}

Cat de plictisit sa fiu sa ma uit la chestia asta? Foarte cred ca ar fi raspunsul corect.
Pe la mijloc am inceput sa joc Solitaire pe mobil...si asta din cauza ca scenariul e inexistent. Pai de ce sa aiba ei un scenariu cand nu asta ii intereseaza pe ei? Pe ei ii doare numai sa faca bani si astia vin de la oamenii care au vazut prima sau ambele parti. Primu a fost misto din cauza lui Kate Beckinsale care e mai bunicel decat ar recunoaste unii, al doilea a fost mai putin misto din aceeasi cauza...deja cacaturile astea cu vampiri se invechesc ca idee.
Nici n-am ce sa zic...n-are nimic bun. E o panarama de la inceput la sfarsit...replici penibile asta acolo unde exista ceva scenariu. Regia e banala iar scenele de lupta sunt haotice. Efectele speciale sunt la standardul de azi...nici bune, nici proaste...dar cateodata aveam impresia ca ma uit la varcolaci facuti in stop-motion.

Mi-a adus aminte foarte mult de 300...asta din cauza coloanei sonore, seamana extrem de mult cu cea a lui Tyler Bates si a scenei de dragoste de la inceput cand faceau fade-in, fade-out in ritmul penetrarilor si a pozitiilor...dar nu numai in astea regasesc asemanari. Pana si rolul lui Lucian pare asemanator cu cel al lui Leonidas.
Eh...film degeabist sa te faca sa pierzi timpul degeaba.

6/10

Avand o revelatie din cauza comentariului lui Laur (omul are dreptate) am ales sa-i dau:

5/10

Akira {1988}

Unul din greii anime-ului. Si e peste limite de exagerat...Eu cred ca e intentionat in felul asta si numai o persoana care nu intelege filmul ar putea sa ma contrazica. Insa trebuie sa recunosc ca si pentru mine unele faze mi se par voit de neinteles. Cum ar fi faptul ca Kaneda se crede mai puternic decat un zeu, vazand totusi ca astalalt, Tetsuo, e in stare sa distruga cladiri pana raman numai pietricele...ei, chestii de genu asta nu le inteleg.
Dar vorbind despre poveste...greu de descris, greu de povestit, greu de explicat. Actiune se petrece intr-un Tokyo al anului 2019, la 31 de ani dupa al Treilea Razboi Mondial ce s-a terminat in 1988 cu o frumusete de bomba atomica in mijlocul vechiului Tokyo - cel nou se numeste Neo Tokyo.

In mare e vorba despre cum fiecare dintre noi are puterea lui Dumnezeu (aceea de a crea) insa nu toti suntem pregatiti sa avem responsabilitatea asta. Pana la urma replica din Spider-Man si nu numai e foarte eficienta si on-topic: With great power comes great responsibility. E despre evolutia omului, un pas dus dincolo de telecinetic...de fapt ce un pas? E efectiv puterea lui Dumnezeu...pana si puterea de crea universul este mentionata la final.
Animatia e dusa la extrem din orice punct de vedere: violenta, grandoare, scala, detalii. E foarte fluida, e lucrata mult timp si de oameni cu talent...insa daca stai si te gandesti, oarecum intelegi de ce povestea e atat de ambigua cateodata si chiar greu de urmarit. E un subiect foarte dificil chiar si de discutat, ca sa nu mai zic "de pus in film" insa se reuseste decent combinarea celor doua, cu accentul pus mai mult pe animatie, evident.
Cu un buget de 10 milioane dolari a batut recordul pentru cea mai scumpa japanime si nu cred ca fost batuta inca. De urmarit!

8.25/10

Later edit:
Da, deja uitasem ca am mai vazut un film azi, tot animatie, de toata jena. The Tale of Despereaux {2009}. O porcarie la care un copil mic s-ar speria si nu ar intelege la ce se uita. Calitatea animatiei nu pot sa o laud cu toate ca altii au facut-o, pe nedrept, as aduga. Nu numai ca s-au facut mai bune, la capitolul animatie, dar asta desi incearca sa fie ceva deosebit nu reuseste. Atmosfera e mult prea intunecata pentru un film pentru copii, personajele sunt schitate superficial insa stii care sunt cele bune si cele rele. Filmul e presarat cu tot felu de replici moralizatoare de toata jena si asta nu face decat sa scada calitatea intregului film din cauza ca se cunoaste ca sunt fortate in context. O "borcarie".

5.5/10

Hunger {2008}

E cu siguranta ceva interesant, insa nu neaparat nou. Nou poate prin felul regizorului Steve McQueen (da, il cheama la fel ca pe starul american) de a relata povestea.
Scenariul e subtire prin continut insa puternic prin ce este pus pe ecran. Scenariul ii apartine tot regizorului asa ca e cea mai buna persoana pentru a relata povestea dureroasa si crancen de realista.
E cat se poate de evident ca regizorul a fost influentat de mai marii regizorului al cinemaului trecut sau recent...in special Kubrick, el fiind de obicei cel care spune mai multe prin imagini decat prin cuvinte si la fel face si Steve McQueen. Secvente intregi in care nu se spune un cuvant insa se simte durerea si disperarea personajelor.

Ca vizionarea filmului sa fie mai usoara recomand si vizionarea filmului Bloody Sunday care se focalizeaza pe aceeasi perioada critica din Marea Britanie, o perioada intr-adevar trista si haotica pentru intreaga Irlanda de Nord. Atentie mare...ambele trebuie vazute cu o traducere decenta...desi e engleza, dialectul irlandez face urmarirea dialogurilor uneori dificila...dar cum am zis mai devreme, noroc ca acesta nu are scenariul prea gros cand vine vorba de replici si noi nu avem decat sa vedem si sa constientizam durerea si dezumanizarea.

Memorabile sunt cam toate scenele...de la secvente cand puscariasii isi mazgalesc peretii cu fecale, la creearea canalelor speciale din dreptul usii pentru ca urina sa iasa pe culoarul principal (poza sus)...de la o scena incredibila in care unul din prizonieri (aparent cel mai important) vorbeste cu preotul despre inceperea unei greve a foamei, scena ce tine nu mai mult de 17 minute in continuu si cica ar fi un record (la scena asta e mare nevoie de o traducere)...la scene de batai brutale si comportament nemilos si inuman din partea gardienilor.
E un film care marcheaza...dar nu stiu daca era cu adevarat necesar. E usor exagerat cateodata, adica peste limita a ce ii permite povestea si ideea...sau imi face mie impresia.

7.5/10

Rachel Getting Married {2008}

Vazut pentru nominalizarea la Oscar pentru Anne Hathaway. Merita nominalizarea.
Insa nu merita sa pierdeti timpul cu filmul. Chiar nu are nimic deosebit si o nominalizarea pentru acting nu ajunge. Filmul e despre o familie disfunctionala, despre personjaul Annei care trece prin clinica de dezalcoolizare, trece prin multe dar filmul e plictisitor si unele momente "de familie" sunt patetice...fie voit, fie nu.
Nici nu mai vreau sa zic vreo ceva despre el...oameni egoisti, insetati dupa atentia, una ba ca e alcoolica si drogata, alta ca e ziua ei...fuck this bullshit.

6/10

Falling Down {1993}

De parca poti sa cazi si in sus...da, nu e posibil insa o zicem oricum.
Film bestial ce prezinta magnific frustrarea consumatorului in fata a tot ce e superficial, prost si pur si simplu gresit si ajuta la deevolutia tuturor lucrurilor dar in special a gandirii noastre. Ii avem pe toti, de la inceput pana la sfarsit, fiecare cate un capitol...de la scena din incipit cu traficul ingrozitor (scena ce mi-a adus aminte imediat de scena de vis din 8 si jumatate a lui Fellini) care a dat tonul acestui film, fie prin faptul ca, asa cum e aratat in filmul lui Federico, iti arata ca totul e un vis de la inceput pana la sfarsit, chiar si muzica ajuta la chestia asta, un ton sinistru, bizar, ireal...fie prin prezentarea claustrofobiei facute de om, mizeria lui aflata in anti-teza cu prezenta inocenta a copiilor si a rasetelor lor ce amplifica senzatia oribila de sufocare.

Personajul lui Michael Doglas (a jucat incredibil in filmul asta) este numit la final, in generic, D-Fens, la fel ca numarul sau de inmatriculare a masinii personale, pe imdb aflu ca il mai cheama si William Foster. William 'D-Fens' e un tip obisnuit aflat pe la mijlocul vietii sale care, pur si simplu, innebuneste. Cauza acestei nebunii isi gaseste sursa in mai multe locuri...fie din cauza ca a fost concediat de la munca, fie ca sotia a divortat de el, fie din cauza societatii bazata pe consumul in masa a porcariilor.

Coreeanul/chinezul/whatever care vine in tara lui D-Fens si are tupeul sa scumpeasca produsele din magazinul sau fara bun simt sau mai are si nesimtirea sa nu invete limba tarii care ii plateste viata. Baietasii de cartier care se leaga de omul normal pentru o bucata de ciment de parca s-ar afla in jungla si se lupta pentru o bucata nesemnificativa de teritoriu. Cersetorul care si-a dat seama ca face mai mult bani stand degeaba cerandu-i de la tine decat sa munceasca cinstit. Santierul de pe strada care se ridica acolo peste noapte fara un scop anume (bine, chestia asta pe la noi nu o vezi insa ii vezi ca stau degeaba mult mai mult decat e necesar). Fast-foodurile care cresc in oras ca ciupercile otravitoare dupa ploaie care dicteaza consumatorului cand se termina mic-dejunul si cand incepe pranzul. Bancile...nici nu mai are sens sa mai zic ceva de ele. Neo-nazistul de la coltul strazii care e deghizat in veteran cinstit care isi merita magazinul de doi lei ca a luptat pentru tara. Bogatanii cu palarii caraghioase care se caca pe ei ca tot ce au li se cuvinte ca doar au furat cinstit ani de'a randu. Plasticianu mincinos care ridica moralu unor persoane care nu merita acest lucru si care face avere de pe urma lor.

Toate stereotipurile astea dau apa la moara frustrarii ce apartine omului cinstit. Omul care a muncit cu adevarat. Ni se prezinta o lume reala, ireala prin circumstante. Un film bun spre foarte bun.

8.25/10

Nu unu ci doua...

Nu stiu cate astfel de titluri am sa mai gasesc, dar am sa ajung la un moment dat la unu singur si am sa-l numesc pe rand cu 1, 2, 3...etc.
Da, in ciuda faptului ca s-a bulit hardu am gasit nu unu ci doua filme pe care nu le-am vazut inca si erau numai bune de un vizionat.

Primul: The Visitor {2007} - L-am vazut mai mult pentru actorul Richard Jenkins care a primit o nominalizare anu asta la cel mai bun actor in rol principal. Ce pot sa zic...a jucat bine, dar nu are nicio sansa fata de niciunu din ceilalti nominalizati...nicio sansa. Nominalizarea asta a fost si ca academia sa recunoasca jocul acestui actor de'a lungul anilor dar si ca sa simta actorul ca nu a jucat degeaba toata viata lui. Mie imi place sincer de actorul asta, imi place stilul sau, e un actor autentic, cu un stil unic de comedie...da, in drame nu prea l-am vazut exceland, iar pe langa scena dramatica din filmul asta in rest e cam insipid, dar cred ca datorita persoanjului...un profesor de universitate plictisit de propria viata, inca deprimat din cauza decesului sotiei sale, care doreste cu disperare sa invete un instrument pentru a-si aminti de sotia lui care canta la pian.

Povestea e draguta, e despre egalitatea dintre oameni, despre cum casa omului e acolo unde o face, nu acolo unde zice legea sau guvernul...intr-adevar, e o chestie trista, dar asa se intampla de ani intregi si o sa se intample in continuare. Filmuletul e facut bine, dar nu conteaza asta, trebuie doar sa fie facut in asa fel incat subiectul si ideea sa fie transpuse cum trebuie iar chestia asta e indeplinita.
8/10

Al doilea: Good Bye, Lenin {2003} - E un film german (inainte de a-l viziona credeam ca e rus) despre cum ignoranta cateodata salveaza vieti. Mama unui pusti are un atac de cord si din momentul ala incepe destramarea Republicii Democrate Germane, mama lui fiind un mare adept al acestei ideologii, mai mult asa, din cauza ca sotul a parasit-o. Filmul asta ar putea sa se rezume intr-o propozitie...ignorance is bliss. Bine, in final e vorba despre familie, dar cui ii pasa? E facut misto, e epic in stilul sau micut de a fi, sarguinta fiului e colosala pentru a o lasa pe mama sa in aceeasi atmosfera ca aceea de inainte de a intra in coma, doar pentru ca ea sa nu mai treaca printr-un atac de cord. E despre dragoste, perseverenta, prietenie...tot ce e mai frumos pe lume, nu? :)) Da...
7.5/10

Time out...

Dea, s-a bulit hard-diskul...mama lui de hardware.
Si doar e de calitate...e Western Digital de 320 de giga. Cum s-a intamplat:

Dimineata cand dau sa deschid computerul, pauza. Nimic. Mi s-a mai intamplat asa, sa nu se deschida computerul, fie de la caderile de curent care sunt din in ultima saptamana foarte frecvente, mai ales pe la 12-2 noaptea. Mi-am zis...scos cablul de la sursa si il pun la loc, a mai functionat si in trecut. Apas pe buton. Nimic, iar...bai ce naiba? Urmatoarea concluzie a fost ca s-a ars sursa, am mai patit si asta in trecut. L-am desfacut, chiar daca avea sigiliu, nu are nimic ars sau explodat in el (da, asa s-a stricat data trecuta, a explodat, efectiv) il inchid la loc si cum maica-mea oricum are treaba prin oras i-am dat-o ei sa o duca la magazinu de unde a cumparat-o. Sursa nu are nimic si cica a pus-o la un computer care are hardware mai baban decat al meu, deci consuma si mai mult. Concluzia lu ala e ca e de la placa de baza.

Duc toata carcasa impreuna cu sursa la tip sa vada care e faza...face legatura dintre sursa si placa de baza, baga sursa in priza si porneste animala...n-are nimic. Ma duc acasa cu gandul ca o sa mearga. Ajung acasa, fac legaturile necesare, de la sursa la hard si de la sursa la dvd-rw. On. Iar nimic...hai ca e culmea de acuma...ce dracu are? Alta concluzie...e de vina cablul de la sursa la priza. Merg sa cumpar unu de la alta magazin, mai apropiat. Mi-l da, stau doua minute sa aflu cat costa si cand colo nu au cablul la gestionar si deci nu au pretul pentru el...mi-l dau pe gratis. Cum pe gratis, zic eu? Uite asa...Mda...interesant. Ma duc acasa, pun cablul nou, bag in priza, buton, nimic..................

Nici nu mai stiam ce sa-i fac...La ala de a zis ca nu are nimic prima data nu mai ma duc ca si asa i-am dat 10 lei ca nu a facut nimic ci doar s-a uitat la el. Si apoi mi-am zis ca ar trebui sa fac cum a facut el. Sa conectez sursa numai de placa de baza sa vad daca la priza mea merge...poate e priza de vina :)) . Merge. Ia stai...ca asa a facut si ala...deci ori DVD-RW e de vina, ori hardu. Evident, DVD-Rw nu are nimic si de fiecare data cand conectez hardu de sursa, si dau sa porneasca e ca si cum s-ar ineca...primeste un impuls electric intreg calculatorul (se misca un mm ventilatoarele de la procesor si sursa) si apoi nimic, liniste. Mama masii de hard...il am de un an si gata...asta i-a fost viata. 'tu-i cruşea mamii masii lui. Deci s-au dus poze, care sper ca se pot recupera in vreun fel (evident, azi m-am dus la firma de la care l-am cumparat, inca e in garantie 2 ani :)) - deci e un WD de 320...pe care nu il mai recomand, nici nu mai stii ce firma e buna.), s-au dus filme, care trebuiau puse pe dvd, la fel ca pozele...ironic chiar. Chiar in dimineata cand l-am deschis si nu mergea eu vroiam sa pun toate pozele pe dvd :)) .

Acum scriu de pe minunatul meu laptop Dell Inspiron 6400, pe care nu am sa-l mai tin nopti intregi deschis, cu monitorul inchis ca sa copii filme...si nu am sa mai fac asta nici cu viitorul hard care apare peste 2 saptamani. Pana atunci, am sa vad ce filme copii...asa ca mai dureaza pana la urmatorul review. Poate fac la un film vechi pe care l-am vazut demult...nu stiu, sa vad ce chef am.

It's a Mad Mad Mad Mad World {1963}

Da, chiar atatea Mad-uri sunt in titlu...special ca sa arate cat de "out there" e filmul asta, dar si cat de comic si cat de imposibil de imitat este. Un astfel de film merita sa fie vazut de fiecare locuitor al planetei :)) . Una din cele mai bune comedii screwball facute vreodata, una din cele mai memorabile si la 2 ore si 40 de minute, cred ca cea mai lunga comedie pe care am vazut-o si care e posibil de facut, fara a se repeta si a deveni enervanta.
Folositoare crearea unui astfel de film...si pentru ca aduce doze imense de amuzament si distractie de care nu te poti plictisi nici la a 10-a vizionare insa si pentru a arata o limita a imposibilului in ceea ce priveste comedia...oricine ar incerca sa faca ceva mai absurd din punct de vedere comic o da inevitabil in bara si ajunge la zona ridicolului si eventual a penibilului. Ceva facut doar cu un pas mic mai amuzant nu exista. Personaje mai colorate si mai amuzante nu exista deci un personaj mai exagerat de ar fi existat, tot filmul s-ar duce pe apa sambetei.
Despre ce e vorba si ce fel de subiect ar umple cele 2 ore si 40...pai...e o cursa pentru bani de'a latu tarii, de la nord la sud cu toate mijloacele de transport (in afara de tren)...masina (foarte multe poante s-au facut cu ajutorul masinilor...lucru extrem de dificil de facut...cascadorii excelente, viteza si accidente la evitate la mustata), avioane, camioane, biplane...dar in mare good-old-fashion cars. Initial vroiau sa iasa la o tocmeala dar fiind oameni nu s-au putut intelege asa ca, fiecare e pe cont propriu...si ce roller-coaster ride s-a format din asta, e ceva incredibil si minunat in acelasi timp. O placere de la un capat la altul.
E cu siguranta cea mai grandioasa comedie vazut de mine, probabil cea mai mare din istorie, o comedie epica. Pe care o recomand, asa cum am zis mai sus, la toata planeta. :))

9/10

Delicatessen {1991}

Cred ca stilul vizual e prima chestie care te captiveaza la filmul asta, apoi situatia in care se afla omenirea la momentu, fictiv, al filmului...tocmai o criza extrem de grava din punct de vedere financiar (aparent bani nu mai exista si totul e cumparat cu graunte sau produse naturale sau in natura :) ).
Ce avem deci...aparent intram intr-o lume bizara in care exista o atmosfera calduroasa si umeda insa extrem de intunecata. La guvernare a ajuns un partid de extrema vegetariana si a interzis toate produsele din carne sau chiar si orice fel de animal domestic sau nu. Ziceam...bine...imi place cum arata, asa ca daca n-ar fi fost nimic deosebit de la capitolul poveste sau plot, tot ma uit cu interes si ii dau nota mare ca iubesc pur si simplu stilul asta suprarealist, bizar, anume fortat...just love it.

Insa are si o oarecare poveste si plot...exista un grup de locatari, toti fac parte din aceeasi scara si toti iubesc carnea...Pai, cum faci tu, pe timp de criza mai criza decat criza sa gasesti tu carne pe care oricum nu prea ai cu ce s-o platesti? Noroc de macelarul cu cosmelia de la parter...care bineinteles ar dificila sarcina de a scoate carne la vanzare...da, din pacate locuitorii acestei scari de bloc sunt strict carnivori ca altfel nu s-ar plange ca mor de foame...
Trebuie sa repet ca singura chestie pentru care ai vedea filmul e stilul vizual si regia...povestea e subtirica, are si o poveste de dragoste pe acolo, multe faze misto, mai ales de la tipa care tot incearca sa se sinucida si nu reuseste...dar si datorita regiei, unul din ei (ca's doi) fiind cel de la Amelie si de la A Very Long Engagement si anume Jean-Pierre Jeunet.
Oare o sa ne comportam si noi la fel ca astia daca ajungem in situatia lor?
8.5/10

To Catch a Thief {1955}

Unul din filmele comerciale ale lui Hitchcock. Serios acum...cand zici Hitchcock nu te poti gandi ca a facut vreodata ceva comercial, ceva in care tehnica nu e extroardinara ca in cele mai bune filme ale lui Hitchcock insa e mai buna decat in majoritatea din ele de la vremea respectiva. Avem o imagine incredibil de frumoasa care a si castigat un Oscar insa ajuta extrem de mult si peisajul, frumusetea Cannes-ului si a Coastei de Aur dar in special si frumusetea care iti taie rasuflarea in cateva imagini a gratioasei Grace Kelly...
Filmul e distractiv, e de cateva ori plin de suspans, insa in mare film romantic...iar fazele astea romantice de acu zeci de ani sunt mult mai siripoase decat ar fi fost pe vremea aia...
Povestea in mare e asta: Ai nevoie de un hot ca sa prinzi un hot...putin mister, te face sa ghicesti care e vinovatu din zecile de personaje suspecte (atentie, nu va uitati la acele personaje) sau nu...lupul e si aici in haine de oaie (sau berbec).
Muzica e buna, actorii sunt buni, tot e bun, dar atat, bun...e chiar si un clasic bun...si a devenit asa din cauza actorilor si numai din cauza lor, bine, poate si numele lui Hitchcock la carma filmului a ajutat...
8/10

Night On Earth {1991}

Jim Jarmusch asta e mult mai bun decat credeam original...sa scrii un asemenea scenariu in doar 8 zile...e incredibil.
5 orase, 5 taximetristi, o noapte...5 intalniri bizare, comice fiecare intr-un anume stil, interpretari excelente datorita personajelor colorate pe care le-a scris Jarmusch cu atata maestrie si inspiratie pe care oricine ar dori sa o aiba, fie ca e scriitor sau nu...
Nimic din filmul asta nu spune mai mult "Night on Earth" decat poza de mai sus...5 ceasuri care arata ora din fiecare din cele 5 orase in care se petrece actiunea...asta e alt lucru pe care il iubesc la filmul asta. E facut in fiecare din orasele respective cu actori din orasele respective, chestie care e extrem de importanta cand vrei sa povestesti o intamplare a lumii, nu a unui singur loc...2 orase din America de Nord si 3 din Europa. Cele doua din America sunt la o tara departare una fata de alta, lucru ce arata diferentele si asemanarile chiar in aceeasi granita politica.

In L.A. o avem pe Winona Ryder ca taximetrista(? suna cam naspa...) la vreo 19-20 de ani, un metru si o scoapa, are nevoie de o carte de telefoane ca sa vada peste volan (noroc ca L.A.-u e mare - cartea e groasa) primeste client pe un agent de casting jucata de Gena Rowlands si se incepe discutia dintre ele, pana se ajunge la un subiect ce ar schimba viata uneia dintre ele...adica, nu sunt povesti in care nu se intampla nimic. Se intampla cate ceva de o importanta majora in fiecare...

In New York un negru cauta un taxi, nimeni nu opreste pentru el pana cand vine incepatorul Armin Mueller-Stahl, proaspat venit din Germania. Nu stie sa conduca taxiul, nu stie nici sa vorbeasca engleza calumea, e clovn...momente de un amuzament garantat insa aici la final nu se schimba nimic...ramane doar un strain intr-un oras mare, strain pentru el. Fiecare poveste are o tristete reala, amaruie.

In Paris ne este impartasita o poveste trista despre supravietuire indiferent de circumstantele sau problemele cu care ne nastem...concluzia la finalul Parisului? Suntem cateodata mai orbi decat orbii.

In Roma, Roberto Benigni e de neuitat. Face o prestatie fara ajutorul scenariului ci este lasat sa se desfasoare in ce fel doreste si dumele pe care le scoate sunt incredibile si garanteaza hohote interminabile de ras cu lacrimi. Numai preotul de langa el urmeaza scenariul cum e scris. Comedie extraordinara. Nu m-am putut opri, ma tineam de nas sa nu rad sa inteleg ce zice si sa ma opresc ca sa citesc subtitrarea...

Si in Helsinki avem o poveste ce ne aduce cu picioarele pe pamant datorita tristetii crunte si neiertatoare care se pune asupra noastra dupa ce povestea e relatata...

Un film excelent, 5 povesti extraordinare, o noapte bizara...
10/10

Stranger Than Paradise {1984}

Un film facut in adevaratul spirit al filmului independent. Bani putini, actori putini, pelicula ramasa de la alt film (in acest caz e vorba de Der Stand der Dinge, nu, nu l-am vazut), fiecare secventa e filmata dintr-un singur loc, intr-un singur cadru iar in camera de editare sunt pur si simplu puse cap la cap.
Filmul prezinta un adevarat spirit tanar, de rebel, deseori facandu-se referiri la existentialism dar nu intr-un mod extrem de profund...oarecum un spirit adolescentin care nu prea are ce sa faca cu timpul sau...totul e prezentat intr-un realism foarte rar, la fel cum se simte in toate filmele lui Jarmusch...si datorita naturaletei actorilor, naturalete care vine de la faptul ca nu sunt extraordinar de buni ca actori, insa nici nu iti dau impresia ca se impedica in camera...dar si datorita filmului alb-negru care prinde acel contrast din viata reala, orice ar fi, simti ca un astfel de filme e mai real decat altceva...

Filmul ne este prezentat sub forma a trei capitole, un fel de inceput, cuprins si incheiere...prima parte (intitulata The New World) se petrece in New York si ne sunt prezentate cele trei personaje...Willie un tip care incearca sa-si uite radacinile, verisoara lui, proaspat venita din Budapesta si amicul lui Willie, Eddie...o senzatie de plictiseala se citeste pe toate personajele, asta din cauza ca nu este nimic de facut. Senzatia asta de plictiseala e posibil sa il atinga si pe spectator dar cred ca asta e si ideea...oricum, eram mult prea interesat de ce o sa se petreaca in continuare incat sa simt plictiseala...filmul are o vraja ciudata asupra spectatorului confirmata si de melodia Evei, I Put a Spell on You, vraja ce, in mod ciudat, se simte si de la Eva, jucata de unguroaica Eszter Balint (am avut un coleg de generala care il chema Balint...neinteresant :)) ), care pune o vraja si pe ceilalti doi baieti...

A doua bucata din film se cheama One Year Later, care se petrece dupa un an :)) , cand baietii doresc sa ii faca o vizita Evei, de fapt, mai mult vrea varul ei sa ii faca o vizita in Cleveland. Aici e prea frig si suspiciunile noastre sunt intarite privind relatia dintre verisori, care a inceput din primul capitol...o relatie extrem de ciudata in care nici unu, in special Willie, nu stie cum sa inceapa...de fapt, nici nu stim daca exista vreo relatie. Nici pana la sfarsit dar noi spectatorii presupunem ca de aici vine obsesia lui Willie pentru Eva...intoarcerea la radacini, probabil.

Iar in ultimul capitol baietii o "rapesc" pe Eva de la matusa Lotte, care impartaseste acelasi simt de jucator excelent de poker ca nepotul ei, o femeie care refuza sa uite limba ei natala sau pur si simplu sa o foloseasca pe cea locala. Ajungand in Florida, dupa o calatorie din Cleveland, au planuri marete de distractie insa nici unu nu e implinit din cauza unor neconcordante in planuri. Baietii o lasa singura pe fata si, din greseala, au pierdut toti banii castigati la poker sau pariuri...
Printr-o coincidenta Eva are deodata o groaza de bani si vrea sa plece in Europa, dar nu acasa. Finalul are un fel de comedie amaruie insa e un final foarte bun pentru un film independent.
Foarte misto film, chiar daca se pare ca nu se intampla nimic...
8/10