The Last House on the Left {2009} + Brüno {2009}

La recomandarea unor amici am zis sa dau si eu ceva din timpul meu pretios pentru acest film. Nu pot sa spun ca am fost plictisit dar nici nu am vazut o revelatie. Din mai multe motive...ceea ce se intampla in filmul asta tine de atatea coincidente cat nu are un om in viata lui. Cum de au venit rudele lu ala tanar de mai sus mai repede decat trebuiau? Cum de tocmai familia lui e plina de psihopati? Cum de fetele au ajuns sa cumpere putina iarba tocmai de la asta? Cum de a supravietuit dupa ce a fost impuscata in timp ce inota? Cum de au ajuns astia tocmai la casa ei? Si asa mai departe...nu mai intru in intrebari retorice cand nimeni nu imi poate raspunde decat daca a vazut filmul.

Desi asa ceva ar fi aproape imposibil sa se intample in realitate, tensiunea a constat factorul ce m-a facut sa ma uit in continuare. Am vrut sa vad cum se termina. Am vrut sa vad cine pe cine omoara si cum si cand si cu ce. Am vrut sa vad cat de mult se pot lupta doi oameni pentru a razbuna fiica lor dar intrun fel si moartea prematura a fiului lor mentionat la inceputul filmului. Nu exista un personaj principal in istorisirea asta. Toate sunt personaje secundare. Nimeni, singur, nu e erou sau personaj negativ. Exista insa doua tabere, cea a binelui si cea a raului.

Ca film horror n-as putea spune ca e ceva insa ca film tensionant, thriller e "berfect" - in sensul ca nu e tocmai perfect. Actingul lasa de dorit. Regia nu e deosebita, scenariul e vechi, asta fiind un remake al unui film omonim din 1972 pe care nu am de gand sa-l vizionez. Are o scena de viol care trece greu, dar asta e si ideea. Nu depaseste ca durata scena de viol din Irreversible dar e la fel (poate mai putin) inconfortabila. In fine, ca film tensionant e bun si pentru asta ar merita vazut dar nu il recomand in mod deosebit.

7/10

Brüno {2009} - Mai socant, mai pervers, mai exagerat si mai aberant. Nu pot sa fiu insa de acord ca asta e comedie, cu toate ca am ras. Am ras din cauza ca e ceva exagerat si jenant pentru persoana in cauza din film. Dar nu am ras din cauza ca e un moment gandit de comic natural, fara exagerari si aberatii. A cata oare e cand spun exagerat si aberant? Mai nu stiu. Mi-a placut mai mult Borat. Asta si pentru ca atunci era ceva nou si interesant. Acum te asteptai la poante exagerate si sincer, am vazut acelasi tipar ca la Borat in filmul asta. Bruno vrea sa fie vedeta, Borat vroia sa o vada pe Pamela astfel facand orice posibil sa ajunga acolo. Bruno a ajuns intrun moment cand era parasit de asistent si nu mai are bani, Borat pateste acelasi lucru. E aceeasi chestie cu o alta carapace. Deci din cauza ca nu mai e nou si din cauza ca e rasuflat nu pot sa-i dau aceeasi nota ca aceea pe care i-am dat-o lu Borat (nota 7).

Totusi tupeul acestui om, Sacha Baron Cohen e incredibil. Si naturaletea lui de a ramane in personaj chiar si in momentele dificile si neregizate ma fac sa cred ca e un actor innascut.

6/10

The Damned United {2009}

Nu le am eu cu fotbalul dar la un film cu fotbal ma uit intotdeauna. De obicei ma uit la meciurile echipei nationale, acelea importante din Cupa Mondiala si cea Europeana. Meciurile astea mici cu echipele sub-mediocre de la noi din tara nu imi prezinta niciun interes asa ca le ignor total. Dar e alta viata cand mergi la stadion...la stadion exista o atmosfera incredibila, imposibil de reprodus in fata micului ecran. E ca mersul al cinema...un film la cinema nu se compara cu unul vazut acasa. Niciodata.

In film avem povestea celui mai bun antrenor pe care nu l-a avut echipa din Anglia, asa cum se spune la final. Un antrenor cu gura mare, arogant, dar care face minuni cu echipele mici din diviziile inferioare. Le invie si le catapulteaza pe primul loc in prima divizie. Si nu poate sa reuseasca fara ajutorul antrenorului secund si cel mai bun prieten Peter taylor. Aa, nu am spus despre ce antrenor e vorba (de parca il stiti daca vi-l spun)...Brian Clough il cheama si poate pentru cativa microbisti inraiti acest nume spune ceva.

Clough este un antrenor foarte bun...dar are prea multa ambitie. Si astfel excesul asta de ambitie se duce unde nu trebuie...la o râcă personala pentru un alt antrenor care are echipa de top din Anglia. Aceasta raca personala duce la probleme profesionale si astfel ajunge sa isi schimbe echipele chiar si atunci cand nu doreste asta. Ce ne arata filmul e cat de importanti sunt acesti antrenori dar cum ei nu reusesc sa faca ceva fara o echipa formata din jucatori buni.

E uimitor pentru mine cat de mult seama actorul ce-l interpreteaza pe Brian Clough cu omul din realitate. Michael Sheen a fost excelent si felul cum a interpretat acest rol si multe alte pe care le-am vazut ma face sa cred ca e unul din actorii care trebuie vizionati si apreciati. E de viitor si o sa vedem multe roluri excelente de la el.

Filmul asta face cu ochiul in primul rand la microbisti, dar in special aceia din Anglia si in special aceia care au trait vremurile respective si au tinut cu echipele din cauza. Anii '70 sunt prinsi foarte frumos in acest film si nu iti dai seama ca e facut in 2009. Are un aspect specific acelor ani, daca e sa ne uitam acum si sa comparam un film din anii '70 cu acesta...dar nici nu e perfect asemanator. Se vede ca e un film nou, in primul rand datorita efectelor speciale (care fac parte mai mult din grafica) dar si a regiei complexe si interesante. Tom Hooper s-a descurcat excelent. Filmul e de vazut, dar daca eram microbist ii dadeam nota si mai mare.

8.4/10

+ Snow Angels {2007} - 6/10

State of Play {2009}

State of Play este un exemplu bunisor de thriller politic. Dar e bunisor si nimic mai mult. Ca orice thriller politic se afunda in detalii greu de urmarit care fac filmul greu de inteles, pana la final, cand piesele se pun cap la cap pentru a forma concluzia.

Ce intelegem noi din filmul asta si cu ce plecam dupa vizionarea lui nu conteaza pentru ca nu intelegem nimic si nu ne alegem cu nimic. Totul se termina ca si cum tot ce s-a intamplat in filmul asta nu a avut niciun impact de niciun fel nicaieri. Coruptie la nivel inalt, secrete si mistere de nedeslusit si un final neasteptat. Mare scofala. Chiar nu e deosebit filmul asta. Poate e din cauza regizorului...unul foarte tanar, Kevin Macdonald, care a mai regizat un singur film din cele 15 titluri pe care le citesc de pe profilul lui...The Last King of Scotland unde Forest Whitaker face un rol monumental...in rest, nimic. Vrea sa isi formeze un renume, vrea sa iasa in evidenta facand filme cu actori renumiti, dar filme care nu au valoare.

Aici joaca actori mari si foarte mari...Russell Crowe, Ben Affleck, Rachel McAdams, Helen Mirren, Robin Wright Penn, Jeff Daniels, Jason Bateman sunt toate nume pe care le cunoasteti sau nu, dar fetele corespunzatoare va sunt toate cunoscute. Bun, cum joaca aceste fete? Mai bine si mai putin bine. Russell este un jurnalist care stie sa-si faca treaba si o face bine si direct, intra in belele, gloante au zburat deasupra capului sau...joaca bine, standard, nimic deosebit. Affleck e extrem de banal. McAdams e un sidekick bun. Mirren are singura portiune dramatica din filmul asta care m-a bagat in priza, in rest, vax...si restu isi fac rolurile standard. Si nu ma asteptam la asta de la omul caruia i-a dat lui Whitaker un Oscar (da, regizorul are un rol foarte important in interpretarea unui personaj de catre un actor ... el da directiile).

Insa are cateva momente bune, incepe bine si atractiv, te face atent, insa te pierde pe drum ca apoi sa revii la final sa vezi cum se termina dar deja nu te mai intereseaza si nu prea te mai socheaza asa cum ai vrea. Nu il recomand.

6.75/10

Duck Soup {1933}

Cica asta ar fi cel mai bun film de la fratii Marx. E posibil ca asta sa fie cel mai bun, nu le-am vazut pe toate, dar din ce am mai vazut de la baietii Marx comedie a asemanatoare in cam toate filmele lor. Tot slap-stick, tot fizica, de abia se facea tranzitia dintre comedia verbala si non-verbala deci gasim de ambele feluri aici.

Ok, primele 3 sferturi au fost bestiale si extrem de amuzante. Fie ca ma amuzau replicile lui Groucho, pline de aroganta si tupeu New Yorkez, fie accentul lui Chico, fie imbecilitatea fara margini, muta, a lui Harpo. Fiecare au ceva unic si totusi si ceva in comun, fiind frati...au lucrat impreuna la aceste materiale comice si fiecare si-a lasat amprenta.

Dar apoi ma gandeam ce zero sunt pe langa Chaplin. Si de atunci nu am mai ras la nimic din ce au facut...pentru ca erau aceleasi faze cu alte replici si alte personaje in diferite decoruri. E pana la urma aceeasi rutina, schimbata pe ici si colo ca sa nu fie totusi ceva ce se repeta in mod enervant. Povestea din spatele poantelor e nesemnificativa si poate fi inlocuita cu usurinta cu orice altceva atata timp cat se pastreaza tema razboiului. E neinteresanta povestea atata timp cat cei 3 (ca al patrulea e degeaba) sunt mereu in centrul atentiei.

Si apoi mai e si muzical...sa fim seriosi. Imediat ce i-am auzit cantand si comunicand in acelasi timp nu am mai ras...pentru ca m-a apucat o scarba, parca li se citea o forta nedorita pe fata, un impuls pe care nu si-l doreau. Era ceva dureros de vazut.

8/10

The Red Shoes {1948}

Se spune despre acest film ca ar fi cel mai bun film din Marea Britanie din era de aur a cinemaului in general. Pantofii (sau balerinii) rosii e un basm a lui Hans Christian Andersen...pe care il stim cu totii. Dar spre rusinea mea nu pot sa spun prea multe titluri pe care le-am citit de la el. No matter. Fiind basme le-am citit cand eram mic si au trecut multi ani de atunci.

Povestea basmului e simpla. O dansatoare gaseste acesti balerini rosii in vitrina unui pantofar si ii vrea, neaparat. Acestia insa sunt blestemati. Desi ea danseaza cat danseaza si danseaza mult, atunci cand vrea sa se opreasca papucii nu o lasa...si ea continua sa danseze, danseaza pana la epuizare si moare. Asta in basm. In realitatea filmului, se intampla ceva asemanator. Aceasta balerina vrea un singur lucru de la viata si anume sa danseze cat mai mult...dar ajunge sa se imparta intre doua iubiri. Cea a dansului si aceea pentru compozitorul baletului The Red Shoes, un tanar compozitor foarte talentat.

Ajungand la acest impas se simte incoltita si fuge "dansand". Totul e o piesa de teatru excelent scrisa care detaliaza basmul lui Andersen. Baletul "The Red Shoes" nu dureaza in acest film decat 16-17 minute. In rest vedem povestea acestei frumoase si talentate balerine, a compozitorului si a directorului baletului, Boris Lermontov.

Din punct de vedere vizual filmul e foarte frumos, e artistic, e un clasic. Muzica te unge la suflet sau te antreneaza si si-a meritat Oscarul. La fel si cel pentru decor. A mai fost nominalizat si la cel mai bun film, cea mai buna editare si cel mai bun scenariu...dar nu le-a castigat. Dar nu-i nimic. Filmul e frumos, si desi nu ma omor dupa balet (asta fiind prima cand vad o piesa de la un cap la altul) a fost foarte frumos si artistic, desi au fost ajutati de magia cinemaului...in realitate fiind imposibila o astfel de reprezentare.

8.5/10

Badlands {1973}

Film inspirat din realitate, a urmarit viata tumultoasa a Charles Starkweather si Caril Fugate...el de 25 de ani, ea de 15, a caror iubire a semanat cu cea a lui Bonnie & Clyde, numai ca cei de aici nu au jefuit banci. El a omorat cativa oameni, dintrun motiv nici de el stiut si ea s-a uitat...deci complice, cam nedreapta chestia asta.

El e clar un psihopat, amandoi sunt sariti putin de pe fix, neputand ca eu sa le deslusesc emotiile si sentimentele pentru ca au fata - stana de piatra. Face parte din personaj chestia asta, nu tine de talentele actoricesti ale lui Martin Sheen sau ale Sissy Spacek, amandoi au jucat cum trebuie. Insa ca oameni, sunt greu de intelesi...greu de categorisit chiar si in dosarul cu nebuni. Traiau intro lume a lor unde impuscatul face parte din joc si nu are pentru niciunul din ei un efect traumatic de durata. Ei pur si simplu impuscau pentru ca cativa oameni le invadau spatiul si altii pentru ca erau la locul neportrivit in timpul nepotrivit.

Regizorul, scenaristul si producatorul acestui film este Terrence Malick, care a mai facut filme ca Days of Heaven (am reviewu pe aici pe undeva), The Thin Red Line (si la asta am) si The New World. Toate au o caracteristica...imagini frumoase, poveste slabuta, acting bun, scenariu plictisitor. Acesta fiind primul film al lui Malick, nu e rau deloc...si prezinta o poveste de dragoste greu de inteles, condusa de spiritul adolescentin.

7.5/10

The Boat That Rocked {2009}

O barca plina de viata, plina de iubire, de ura, de distractie, de muzica excelenta, de oameni extraordinari...si la final realizezi ca te uiti la cele mai frumoase zile din viata lor. Nu pot sa ii dau destule cuvinte de lauda. E pur si simplu...atat de placut, e ca si cum la final toata lumea de pe vas iti e prieten de o viata...

Despre ce e vorba: Un vas mare e locul perfect pentru un radio adevarat, ce e o placere absoluta atat pentru ascultatori cat si pentru cei 8 DJ de pe el. E un radio liber, fara cenzura, cu muzica superba (am mai zis asta), fara morale, un radio pirat...dar care nu incalca nicio lege. Cei de la guvern, de atunci, s-au straduit luni bune sa conceapa o lege care sa ii faca sa le inchida radioul. Dupa multe luni de nascocit aberatii si foarte multa distractie si viata traita din plin pe vas, au gasit o lege care inchide toate radiourile pirate.

Filmul incepe cand un pusti adolescent este trimis de mama lui pe acest vas ca sa se lase de fumat...lucru prost gandit de mama lui, pentru ca pe vasul asta lumea se distreaza mai mult decat oricine de pe uscat...deci mult fumat, multa bautura si multe droguri usoare. Ce n-as da sa fiu si eu pe un vas de genu asta. Multa muzica buna, oameni unul si unul, amuzament constant (care apropo a venit de la tipul care a facut Blackadder si ceva din Mr. Bean plus Love Actually, Four Weddings and a Funeral, Bridgets Jones's Diary...deci un tip extrem de amuzant care face pe oricine sa rada la foarte, foarte multe faze din film.

Nu pot spune ca e un film profund sau cu un mesaj extraordinar decat acela ca libertatea de exprimare e un lucru superb si aduce multi oameni impreuna (vedeti toti oamenii care ascultau acest post de radio). Povestea se inspira din realitate...adica chiar a existat la un moment dat un vas pe mare in care exista un post de radio pirat cu idealuri diferite fata de cele ale guvernului. Pe atunci, in 1966, erau numai 45 de minute de muzica la radio...si era nevoie de un radio care sa difuzeze non-stop, ca acesta din film. Degeaba mai zic ceva. Aa, muzica e atat de buna si atat de bine aleasa incat tine locul cuvintelor in momentul cand o melodie e cantata...e superb.

TREBUIE VAZUT!!!

9/10

37°2 le matin {1986}

Prima si prima data cand am auzit de filmul asta a fost acum multi ani, cand eram un cinefil ce de abia si-a dat startul in acest frumos si intotdeauna surprinzator hobby. Am citit reviewul acestui film frumos in revista HBO pe care o primeam regular, in fiecare luna, gratis...s-au dus vremurile alea. Pentru ca desi inca e gratis, nu o mai primesc, chiar daca sunt abonat HBO. In fine...

Acel review a fost facut de Florin Piersic Jr. care imediat mi-a starnit interesul pentru acest film din cauza ca vorbea despre el cu o inflacarare nostalgica...ca si cum acest film i-a modelat copilaria sau adolescenta. Acest film pur francez.

De ce e pur francez, ma intrebi. Pentru ca e romantic, fierbinte si extrem de sexy. Scena cu care incepe acest film e una din cele mai frumoase scene de dragostea pe care le-am vazut intrun film artistic. Se simte caldura, se simte pasiunea, se simte ca e vara si ca cei doi se iubesc nebuneste. Lumina cade perfect, camera se misca lin si precis spre ei, cu o curiozitate iesita din comun. E ca si cum am vedea creearea universului printrun singur act pur si continuu. E sublima scena. Daca nu s-a inteles exact ce se intampla, cei doi protagonisti, Betty si Zorg fac sex, sau dragoste, depinde de privitor si de gusturile fiecaruia.

Din acesta simpla scena nu stim ce ne asteapta. Insa ne formam cateva idei imediat ce drama se elibereaza din frumoasa Betty (cea de pe masina - replica aia e spusa de ea, nu e pusa de mine) interpretata de Beatrice Dalle. O drama nebuneasca, incontrolabila si ce sare rapid de pe fix. Dar cu toate astea Zorg o imbratiseaza cu iubire si cu grija atunci cand isi iese din minti. Se simte asta si spectatorul o simte. In rest, avem nuduri superbe (din ambele parti, ce pot sa zic) si momente tandre de iubire libera si dezinhibata, naturala si frumoasa.

Filmul asta trebuie vazut pentru drama ce o prezinta, pentru viata bogata ce o au cei doi, pana cand se ajunge la un final trist si previzibil. Lovitura sub centura a fost acceptarea publicarii cartii lui Zorg dupa ce visul frumos a luat sfarsit. Trebuie vazut pentru ca e sincer, real si actorii joaca impecabil. Ca sa nu mai zic nimic de regia superba.

8.5/10

Hellzapoppin' {1941}

Sunt putine filme vechi la care rad, sunt si mai putine la care rad atat de tare ca la asta...un film perfect ce arata cel mai bine ce inseamna comedia slap-stick. Adica o forma de comedie absurda, gen desene animate. Una care invinge legile logicii, ale fizicii si cateodata ale bunului simt...dar asta nu impiedica pe nimeni sa nu rada ca nebunul, la fel ca mine...

Filmul are un ritm nebun, poanta dupa poanta, aproape ca nici nu ai timp sa razi pentru ca risti sa nu mai razi la urmatoarea. Si ce faci? Trebuie sa pui pe pauza sau sa dai inapoi ca sa "citesti" de la inceput poanta pe care ai pierdut-o din cauza ca inca radeai la prima. Faze de genu asta am mai patit, dar foarte rar si de cele mai multe la episoadele unui serial de comedie unde sunt ingramadite foarte multe poante pe minut. Pacat insa ca nu am o traducere (nici macar in engleza) dupa care sa mai completez golurile...cateodata vorbeau prea rastalmacit sau sunetul a fost prost si unele vorbe nu le intelegeam...dar e totusi un film din '41. Nu poate sa fie la fel ca unul din ziua de azi...

Chiar, de s-ar face un film de genul asta in ziua de azi, lumea ar mai rade? Nu stiu, probabil ca nu, pentru ca exista o perioada pentru fiecare gen de comedie. Pentru a prelua un gen de comedie din trecut si a-l transpune in prezent ar fi nevoie de ceva deosebit si nu vad ce poate sa fie mai deosebit decat spectacolul 100% complet din Hellzapoppin'. Bine, e si muzical, dar se permite, sunt foarte putine melodii si alea sunt chiar melodii, nu se comunica prin ele ca la muzicalurile adevarate. A fost un spectacol bestial care s-a miscat la viteza rasului...trebuie urmarit, chiar si fara traducere.

8.5/10

The Big Red One {1980}

Avem acilea un film facut de unul din oamenii care au trait cel de'al doilea razboi mondial. Deci ma asteptam la un realism necrutator, traume dupa vizionare, etc...nu insa. E lejer, chiar daca dureaza 2 ore si 40. Nu-i problema...am zis ca si asa tot trebuia sa-l vad si acum n-am altceva de facut.

Desi e regizat si scris de un soldat ce a supravietuit cel mai sangeros razboi din istorie, ramane radacinit in Hollwood. Multa vrajeala si lipsta de realism, cateodata e patetism. Decat sa vedeti filmul asta mai bine vizionati Band of Brother desi dureaza vreo 10 ore. Merita de unspe ori mai mult mini-seria aia decat filmul asta. Il compart cu Band of Brothers si nu cu Salvati Soldatul Ryan este pentru ca Band of Brothers descrie mai multe puncte prin care trec soldatii, la fel ca in Band of Brothers. Insa cei patru care sunt in filmul asta sunt ridicoli, nu o zgaraietura, nici unul din astia nu moare de la inceputul pana la finalul razboiului.

Bugetul micut care se presupune ca l-a avut filmul asta nu i-a dat voie sa fie realist si dur cum trebuia. Putin mai multi bani, sau poate scurtarea filmului, ar fi facut un film chiar misto despre razboi, care merita sa fie pus langa celelalte zeci. Sergentul din film, interpretat de Lee Marvin, un actor batran respectat, acum mort, mi s-a parut ca e cam batran pentru a fi un sergent cand el a luptat si in primul razboi mondial...merita din start un loc mai lejer, departe de campul de lupta sau undeva la fundul ultimului rand de atac.

Numarul 1 mare si rosu e simbolul primului rand de atac, cei care mor primii, cel mai dureros...dar fiind lipsit de realitate si duritate, toate scenele de actiune razboinica ma lasa rece si indiferent. Ma mir si cum de am avut rabdare 2 ore 40 de minute...poate pentru ca tot mutau locatiile...ba africa de nord, ba franta, belgia, germania...chiar daca au filmat numai in Israel si Iralnda...asta e daca ai buget redus. Actorii joaca binisor, in frunte cu Lee Marvin de mai sus, urmat de Luke Skywalker si tipul care a venit la razboi ca sa scrie o carte despre razboi. Cam atat.

6.75/10

Rebel Without a Cause {1955}

Rebel fara cauza e filmul ce l-a definit pe James Dean ca fiind un star in crestere in Hollwood. Ultimele sale filme, facut in 1955 si 1956 i-au adus laude si i-au promis un viitor stralucitor in orasul sclipiciului. Acest film l-a si definit pe James Dean ca si caracter. Un rebel, un personaj ce nu a tinut cont de reguli si alte lucruri de genul asta...asta poate fi si motivul pentru care a murit atat de devreme in viata. A avut numai 24 de ani. Deja, la varsta asta, postum, a primit 2 nominalizari la Oscar pentru 2 din cele 3 filme serioase pe care le-a facut. Pana atunci a jucat numai in seriale tv si cateva filme pt televiziune.

Povestea lui si moartea sa prematura mi-au adus aminte de alt actor tanar care a murit inainte de vreme la 28 de ani. Heath Ledger a fost la fel ca James Dean, un actor care promite multe si care a avut unul sau doua roluri foarte mari inainte de a muri. Ledger a primit Oscarul pt portretul complex al Jokerului din The Dark Knight. Dean, chiar daca nu a castigat, a facut un renume rasunator dupa doar 3 filme. Unul e acesta si pentru celelalte doua a primit nominalizari la Oscar.

Toata lumea regreta moartea lui James Dean la fel cum regretam moartea lui Heath Ledger. Cei doi semanau. Dean a fost un fan infocat de'al lui Marlon Brando, incercand sa-i copie stilul si tehnica si asta se vede si in film. Replica "You're tearing me apart" a fost si este inca una din cele mai puternice replici spuse intrun film. Filmul e bun, iar emotia adolescentilor si trairile lor nu le asteptam sa le vad chiar atat de puternice si reale.

Jocul lui James Dean este perfect si foarte avansat pentru vremea respectiva. Totul se rezuma la mici gesturi, vorbit calm, tipat atunci cand trebuie. James Dean a facut din Jim un personaj extrem de complex. Unul care are curaj (sau mai bine zis tupeu) dar si sensibilitate, unul care poate plange dar are neinfricarea unui soldat intrun razboi. Unul care e bland si intelegator, unul care gandeste limpede in momentele dure si tensionate. Unul care incearca sa ii aduca la normal pe cei care incearca sa-l aduca pe el la normal...un personaj foarte intelept si puternic. Si unul foarte memorabil.

8/10

La stanza del figlio {2001}

Hm, puternic film, plin de emotii reale...

Camera fiului, cum se traduce din italiana, e un film despre o familie perfecta care traieste o pierdere. Fiul si fratele celor de mai sus moare intrun accident cat a fost la scufundari in mare. Pana in acel moment, fiecare personaj este conturat perfect, caracterizat in asa fel incat sa ii cunoastem si, mai tarziu, sa le intelegem durerea prin care trec. Din acest punct de vedere Nanni Moretti, producatorul, regizorul, scenaristul si actorul din rol principal din acest film, a facut o treaba excelenta facandu-ne cunostinta cu personajele complexe.

Drama incepe la un moment dat cand lumea lor este data peste cap. Punctul forte este bineinteles momentul de dupa ce au aflat de moartea baiatului. Fiecare reactie este scoasa din realitate si nu este catusi de putin exagerata sau fortata. Simti durerea. O simti pentru ca e in doze sanatoase si pentru ca sunt la momentele perfecte. Regia a fost perfecta din punctul meu de vedere.

Personajul principal este un tata si un sot iubitor, un psihanalist bun dar inca relativ tanar si deci neexperimentat. Are grija de sanatatea lui, alergand in fiecare zi...isi iubeste copii la fel de mult, ajutandu-i si fiindu-le alaturi. Relatia cu sotia lui este foarte sanatoasa si parca scoasa din basme, dar nu...exista oameni de genul asta, care se iubesc adevarat si dupa 20 de ani.

Din punctul meu de vedere filmul asta e un tur de forta din partea lui Nanni Moretti. El regizand, el producand, el scriind acest film. Si tot el a jucat si in rolul principal...cel mai complex. Filmul ne arata prin ce trece o familie normala la moartea cuiva drag si ce fac ca sa treaca peste astfel de evenimente tragice si triste. Filmul e foarte bun si merita vazut, chiar daca va invit sa bociti in fata ecranelor.

8.25/10

Ikiru {1952}

Ikiru inseamna a trai, To Live, in engleza...si asta e si mesajul fundamental al filmului. O capodopera despre cum trebuie sa traim viata si cum trebuie privita aceasta.

Un angajat public, seful sectiei de afaceri publice, este protagonisul filmului care afla devreme in film care are cancer la stomac, chiar daca doctorii il informeaza ca nu are decat ulcer. Personajul nostru, cat asteapta sa intre la doctor vorbeste cu un alt pacient. Acesta ii spune totul despre cancerul la stomac si cum se manifesta simptomele. Intrand la doctor, acesta ii repeta acelasi lucru insa ii spune ca nu are decat ulcer...

Watanabe, jucat incredibil de actorul japonez Takashi Shimura, este o veriga din lantul birocratic ce exista in orice democratie, birocratie ce nu face decat sa te trimita la altcineva, cand de fapt primul trebuia sa te ajute. La fel se intampla si aici...un parc, un amarat de parc pentru copii, este in nevoie maxima de a fi construit si un grup de femei se duc la Afaceri Publice pentru aceasta cerere. De aici sunt trimise la Tehnic, de aici la Parcuri, de aici la Sanatate Publica, de aici la Dep. Sanitar, de aici la Sanatatea Mediului, la Dep. Prevenire, la Boli Infectioase, la Deratizare si Dezinsectie, la Canalizare, la Drumuri, la Planificare, la Reorganizarea Circumscriptiilor, la Pompieri, la Comitetul pt Asistenta Copiilor, la Vice-Primar...la Afaceri Publice din nou...asta e intr-un rezumat amuzant (in film) ce inseamna birocratia si cum unul te trimite la altul doar ca sa nu faca el treaba...in felul asta, nimeni n-o face.

In restul filmului ne arata cum se comporta acest om bolnav stiind ca are boala si stiind ca mai are relativ putin de trait...face totul cu daruire, de parca azi e ultima zi a vietii lui...in ultima jumatate a filmului avem inmormantarea lui. Unde s-au adunat multi reprezentanti de la primarie de la diverse departamente mentionate mai sus. Aici s-a dezbatut cine a creat parcul...ca a fost ala, ca a fost celalalt, evident, concluzia finala ne-a facut fericiti pe noi, spectatorii, pentru ca s-a facut dreptate...cel care a creat parcul a fost omul care s-a rugat la fiecare departament sa il duca pana la capat...si da, s-a creat parcul. Acest om, care nici nu mai stia cat mai are de trait a simtit ca a facut ceva inainte sa moara...un lucru pe care l-a tratat de parca a fost copilul sau...

Kurosawa e un maestru nedisputat al cinematografiei si ne-a oferit lectii de cinema la fiecare film al sau. Acesta nu e o excepetie. E un film excelent si frumos.

9.5/10

Les quatre cents coups {1959}

The 400 Blows

Primul lucru care m-a interesat, dupa terminarea filmului, e sa stiu ce inseamna titlul. Nici macar in engleza nu as putea sa traduc acel "Blows". Titlul in franceza se aseamana cu expresia frantuzeasca "faire les quatre cents coups"...ce se traduce in engleza prin expresia "to raise hell". A face haos, iad. Dar fiindca titul filmului nu este identic cu expresia, asta denota o lipsa, o gaura in adevarul expresiei. Nu e tocmai un "raising hell" total, vorbim totusi despre un copil care are o copilarie in care multi se regasesc. In special in scenele din clasa si de acasa.

De la acest regizor francez am mai vazut Jules et Jim, o poveste de dragoste moderna. Aici, avem un film pentru nostalgici, pentru cei care si-au uitat copilaria si care vizionand filmul vor vedea numeroasele asemanari dintre film si realitate. Si aceasta e o caracteristica importanta a acestui film si de asta e considerat de multi unul din cele mai bune filme facute vreodata. Realismul, comicul si gravul din film il fac un clasic adevarat si o placere la vizionare.

Nu e greu de vizionat, e destul de dificil insa de a deslusi semnificatiile. Avem un pusti care nu e ascultator, care are parinti neiubitori, care nu stau pe capul sau ca sa stea el cu burta pe carte. Vedem o clasa care seamana izbitor cu una in care invatam si noi (numai ca la noi mai erau si fete, nu numai baieti). Vedem chiuluri care sunt identice cu cele pe care le faceam noi...cum stateam noi treji cand parintii cred ca noi dormim si inchidem ochii exact cand se uita la noi. Mici furturi pe care le-am facut, sau poate nu.

Mesajul final este destinat parintilor. Aveti grija de copii dumneavoastra, nu ii ignorati, iubiti-i si directionati-i pe calea buna. Mama lui il insela pe sotul ei si la un moment dat, dorind ce-i mai bine pentru fiul ei (pentru ca asta credea ca trebuie sa faca) ii spune judecatorului ca vrea sa ajunga la un centru corectional langa mare...si a ajuns, chiar daca era mai greu. Tatal lui are un fel de club de raliuri, nici eu nu am inteles exact, unde isi petrecea mare parte din timp, nefiind pe acasa destul. Amandoi, aparent, isi iubesc fiul...dar nu destul. Finalul este superb...pustiul, dus la un centru corectional, are ocazia sa evadeze. Fugind, ajunge la malul marii si se opreste...fuga s-a terminat. Aceasta imagine ne arata ca nu putem fugi de viata si trebuie sa o imbratisam oricat de grea si urata este.

E un film profund insa usor de urmarit. Extrem de placut si amuzant din cand in cand, fac din el un film clasic si fara varsta.

10/10

Dead Man's Shoes {2004}

Tagline-ul acestui film este: "He's in all of us." Curajul, despre asta se vorbeste...despre curaj si dreptate. Intro oarecare masura aceste doua caracteristici sunt in fiecare dintre noi...fac parte din instinctul nostru de supravietuire si simtul moral.

Avem aici o poveste care ne lasa o amprenta. Ne marcheaza pentru ca fie ne regasim in ea, fie avem acelasi simt al dreptatii. Un soldat (cel din stanga) s-a intors acasa...a aflat ca fratele sau a fost tratat sub orice critica de niste baieti smecheri din orasul lor. Da, povesti cum ca astia mari se leaga de astia mici am mai auzit...la fel ca cele cu aia mari si multi vs. cei mici si putini. Dar sa te legi de un copil handicapat...a fost prea mult. Da, se intalnesc si astfel de cazuri...terorizarea unui copil cu handicap e usoara, pentru ca e slab si nu zice...dar exista o limita.

Ceea ce au primit ca "recompensa" pentru faptele lor de vitejie si prostie fara limite este una bine-meritata. Desi gresita, simtim ca a fost facuta dreptatea. Asta si pentru ca simtim ca nu se pierde nimic daca 5-6 imbecili dispar de pe fata planetei. Imbecili care oricum au dat cu sutul vietii acum multi ani si traiesc pe zi ce trece mestecand guma "Cocaina sau cine stie ce alt drog". Astfel de scursori ale societatii isi merita soarta si daca nu faceau ceva atat de hain.

O alta calitate a acestui film este realismul. Este neiertator si nu pentru orice gen de spectator. Femeile n-au ce cauta la vizionarea unui astfel de film, nu pot intelege complicatiile lui, nu pot intelege relatia dintre doi frati, care transcende chiar si moartea. Realismul si duritatea acestui film le va indeparta repede si asta nu-i nimic rau. Fiecare tip care vede filmul asta o sa-l inteleaga si o aprecieze mesajul si calitatea indiscutabila a filmului. Merita vazut.

9/10

The King of Comedy {1982}

Regele comediei, cu Robert DeNiro sub carma regizorala a lui Martin Scorsese. Un film poate profund, insa numai pentru unii. Profund in sensul timpurilor din film si a mentalitatii personajului principal.

Da, din '82 pana acum am gasit numeroase personaje care seamana cu cel interpretat de De Niro, Rupert Pupkin (avem aici un comic de nume...ceea ce il si caracterizeaza pe personaj), un tip extrem de ciudat care doreste sa devina un comic de stand-up. Ca vrea, e ceva simplu, ca o sa devina unul cunoscut, in nici un caz. Acest vis este vechi dar, cred eu, conceput din lipsa de altceva mai bun. Tipul nu prea stia sa faca altceva, a fost batut de mic, neglijat de parinti, lumea si-a batut joc de el la scoala, a fost batut si acolo...un caz pierdut. Miraculos nu a innebunit complet si a gasit ceva de facut...strangea semnaturi prin New York, a facut o colectie, a simtit gustul succesului...l-a dorit.

Are un mentor, pe care nu il intalneste niciodata, e un mentor de la TV, jucat de Jerry Lewis, cunoscut si in viata reala ca rege al comediei. Jerry il joaca pe Jerry Langford (aceleasi initiale) un mare comedian si o gazda de talk-show cu invitati diversi. Rupert crede ca pentru a ajunge un mare comedian trebuie sa isi faca o aparitie la showul lui J.L.. Si face orice pentru a ajunge acolo...mai exact, il hartuieste pe J.L. ...apare de nenumarate ori la biroul lui pana este dat afara din cladire, se duce si la casa lui de nu stiu unde, unde este dat afara si de acolo de catre J.L. si pana la urma il rapeste.

Isi face aparitia scurta la tv, cat tine un monolog comic, destul de bun de fapt si atat. A fost Rege al Comediei pentru o noapte. Filmul ne vorbeste despre industria showbizului, despre meschinarie, aroganta, supra-evaluare. Ne mai arata si disperarea unui om nebun, nebagat in seama si ce se intampla daca aceasta ignorare asupra sa continua. Ca comedie (cacofonie, aha) nu e plin de momente in care razi cu hohote, dar sunt cateva reusite si apoi Robert de niro ca actor de comedie mi s-a parut un mare fas. Personajul era mai asemanator cu unul dintrun thriller psihologic decat ca stand-up comic.

7.5/10

Unbreakable {2000}

Interesant film. E ceva nou, ceva la care numai un regizor cu potential se poate gandi...M. Night Shyamalan (mi se incalceste limba cand zic numele lui). Un film cu super-eroi adanc radacinati in realitate si in prezent. Nici un bullshit spectaculos si misto cu efecte speciale, nici un costum colorat, exceptand pelerina (de ploaie) care nu e decat un simbol subtil folosit pentru ca acest erou sa nu poarte un costum colorat.

Burce Willis e un tip obisnuit, un tip prea banal, care la fel ca multi altii, a dat cu sutul unei sanse de a juca fotbal american profesionist atunci cand el si iubita sa a avut un accident. Bine, detaliile sunt multe...dar aceast accident i-a schimbat viata. Aflam devreme in film ca el are puteri supranaturale...oasele nu i se rup, nu s-a imbolnavit de vreo ceva toata viata lui, ridica 160 de kilograme fara sa transpire si fara sa pateasca ceva...e un super-erou modern, dar nu o stie. Drumul sau pentru a afla asta e interesant...la fel ca si drumul anti-eroului, anti-tezei, antagonistului, un om care e opusul celui de mai sus. Un om ce toata viata, de la varsta de 13 ani a studiat, analizat si rasanalizat fiecare poveste a unei carti de benzi desenate.

Mr. Glass este un nume pentru un villan destul de interesanta...si destul de eficienta pusa in acest context. Omul care s-a nascut cu o problema la oase care au o densitate mult sub cea normala. Incearcand sa-si caute rostul si locul in viata, toata viata a incercat sa isi caute opusul...daca el e omul care se sparge extrem de usor atunci trebuie sa existe unul care nu se sparge deloc. Finalul e surprinzator si neasteptat...dar te astepti la asta pentru ca filmul respecta structura unei benzi desenate, chiar daca personajul negativ nu se cunoaste de la inceput...si chiar da semne ca ar fi un om bun.

Filmul e unul interesant de urmarit, doar pentru a vedea cum evolueaza lucrurile...cum interactioneaza oamenii, ce face eroul si ce face personajul negativ. Este interesant si cat de real pare desi stim ca e ceva imposibil. E interesant cum o banda desenata e facuta sa para atat de reala fara a intra in efecte speciale colosale si personaje negative mult prea nebune. Finalul, finalul e realist si ne arata diferenta dintre un comic-book movie si realitatea. Per total, un film chiar bun.

UPDATE: E primul update pe care il fac. Il fac din cauza ca am vazut un top 20 al marelui Tarantino pe youtube si se numara si filmul asta in acel top. De ce...si asta mi-a placut...pentru ca abordeaza povestea lui Superman dintrun alt unghi. Ce s-ar intampla daca Superman se afla pe pamant si nu ar stii ca e Superman. Mi s-a parut ca rezuma cel mai bine despre ce e vorba in acest film si da, il plagiez pe Tarantino.

8.25/10

Electra Glide in Blue {1973}

M-am pus la filmul asta nestiind ce ma asteapta. Initial am crezut ca o sa fie un film american de categoria B, ceva despre un politist si motocicleta lui...mergand prin desert. Nu am ajuns la exagerari, cum ca ar fi mers el prin desert si ar face genul sau de dreptate...nu. Pentru ca nu ar fi avut rost...

L-am vizionat asa cum e...o drama despre coruptie in politie, moralitate si alegeri. John Wintergreen este modelul perfect de politist...corect, nediscriminator, care intotdeauna respecta procedura. La inceput vedem doua exemple...intrunul prinde un detectiv din L.A. mergand mult prea repede cu ascutitoarea decapotabila a sa...fiind detectiv si Wintergreen dorind sa ajunga unul, ne-am fi gandit ca il pasuieste. Dar nu...pedepseste pe toti la fel, indiferent ce rang social are. Asa cum trebuie. In al doilea exemplu prinde un tirist cu un trecut in razboiul din Vietnam, la fel ca Wintergreen. Acesta mergea pe un drum pe care nu se circula cu tirul. I-a dat amenda si l-a trimis pe drumul care trebuie...

Pentru a treia persoana Wintergreen (verde de iarna - ca si cum e ceva ce nu are ce cauta pe acolo...o pata de culoare acolo unde totul e alb, unde totul e permis si nepedipsit) poate sa para un politist perfect. Pentru cel prins de el, e cel mai rau cosmar din cauza ca e prea corect si nu lasa de la el. Ei bine, e mai bine asa...parerea mea. Wintergreen vrea sa se faca detectiv de omucideri. A depus o cerere de trei ori, fara un raspuns. E alegerea buna...e tanar, e dispus sa invete si are ambitie. Insa are nevoie de un "carlig"...adica de cineva sus pus care il poate ajuta sa ajunga la nivelul pe care il vrea. Insa coruptia ajunge si la cei de sus...cei care par a fi buni, care isi fac treaba...dar in felul lor, ajutati de bratul puternic al legii.

Filmul e foarte bun, pentru genul sau...un western modern despre moralitate si despre dreptate. Atmosfera ce o da desertul e greu de descris, atmosfera ce o ofera anii '70 este si ea prezenta, influentand vieti si creand povesti. E un film bun...care merita vizionat.

8/10

Big Trouble in Little China {1986}

23 de ani au trecut de cand a fost aratat pentru prima data pentru public. Si cred ca a ramas la fel...impresia publicului asupra filmului. Un film distractiv, exagerat, colorat, pueril si magic. Dar pe de o parte e dragut asa...

Timpul a zburat vizionandu-l si e usor de urmarit, mai ales pentru mine, care la ora asta sunt foarte obosit si casc incontrolabil din 2 in 2 minute. Eniuei, John Carpenter e capul rautatilor din spatele acestui filmulet mega-comercial. Multe elemente de horror insa parodiate si transformate in comic. Cum ar fi cei cativa monstruleti urati rau care nu poti decat sa razi de ei, in nici un caz sa te sperii.

Apoi sunt personajele, care completeaza filmul...Kurt Russell ca un camionagiu filosofic in spatele volanului si de o aroganta mare cat frizura lui. El e intruchiparea tupeului american si depasit de situatie. Cateva momente amuzante vin de la el. E un personaj care se auto-parodiaza orice ar face. Kim Cattrall ca o avocatica pe care o cheama Gracie Law (lege) care se indragosteste de tirist fiindca na, opusurile se atrag, un chinez mic si rapid care e tare in arte martiale, alt chinez mic si mai batran care e vrajitor si alti chinezi care fac treaba de figurant...completand tabloul.

Ce pot sa zic spre final este ca e un film dragut, insa care nu trebuie luat in serios, mai ales cand se vorbeste in el, atat de serios, despre magie, vrajitorie si magie chinezeasca neagra. E mai dragut daca se pastreaza atmosfera si iuliza filmului. Daca aceasta iluzie dispare atunci nu mai poate fi privit cu ochi obiectivi. Nu e decat o distractie pentru o duminica plicticoasa...care merita vreo doua vizionari pentru ca na, conteaza actiunea si comedia din el...putina cum e.

7/10

Repo! A Genetic Opera {2008}

Mai sunt muzicaluri care imi plac, sunt extrem de rare, da, dar exista...sunt...muzica e mistocuta, actorii sunt simpatici, tot felu. Dar asta e penibil. E grotesc dar nu destul...muzica e absolut si fara dubiu incredibil de penibila. Versurile sunt haotice si introduse fortat...si in felul asta actorii ce le canta ajung sa joace extrem de prost...

De fapt, actori buni in filmul asta nu sunt. Nimeni...va dati si voi seama daca au bagat-o pe Paris Hilton in filmul asta...cu toate ca e perfecta pentru rol. A fost scris cu ea in gand si asta cand scenaristul nu se gandea la nimeni. Deci toti au jucat prost. Absolut. Pentru ca a existat o problema...ori se canta, ori se joaca teatru. Imbinarea celor doua necesita talente care fac numai asta. Deci trebuiau actori de pe Broadway...ar fi iesit ceva mai bun, cel putin din interpretari.

Acum, povestea e totusi interesanta si originala. Lumea este infectata de un virus, ceva si toata lumea are nevoie de organe noi deoarece ale lor se strica. Se formeaza astfel o "banca" de organe, GeneCo., condusa de Rotti Largo care are trei copchii, deci trei posibili mostenitori ai imperiului sau imens: Amber Sweet (Paris Hilton), Luigi Largo si Pavi Largo. Toti trei sunt creaturi malformate, transformate de prea multe operatii. Personajul lui Paris este in mod deosebit dependenta de operatii si o prostie de elixir ce se extrage din cadavre. Whatever. Povestea din spatele povestii e una extrem de melodramatica si hollywoodiana...o fata este bolnava si tinuta inchisa in casa de catre tatal ei, doctor, care e de fapt si acest Repo Man. Un personaj malefic, un asasin legal, care recupereaza produsele date de catre GeneCo celor care nu pot plati in totalitate produsele...ducand, bineinteles, la moartea lor.

E original, nu zic nu, dar executia e patetica, e plictisitor si ma asteptam la mai mult sange si faze gretoase asa cum m-am obisnuit sa vad in seria Saw (2, 3 si 4 - au acelasi regizor, pe asta care regizeaza si filmul asta). Nu e un film pe care il recomand, de fapt, e un film care e prost. Seamana cu Rocky Horror Picture Show...ca idee si executie. Numai ca nu avem nici un Tim Curry.

5/10

Banlieue 13 - Ultimatum {2009}

Daca mi-a placut primul, am simtit nevoia imediata ca trebuie sa vad si continuarea. Si am facut-o...right. Mi-a placut...fata de filmele de actiune pur americane asta mai are si o poveste reusita, desi simpla, nu neaparat interesanta.

Cartierul e din nou in pericol. De aceasta data se doreste distrugerea totala a lui pentru a construi cladiri noi de pe urma carora "geniul malefic" din spatele acestui plan poate face bani frumosi. Acest geniu malefic e unul din oamenii de incredere a presedintelui republicii asa ca acest plan se pune repede in functiune. Pe partea cealalta il avem pe Leito, domiciliat in acest cartier periferic. A jucat si in prima parte deci stim ca o sa aiba un rol important. Ca el mai este si capitanul Damien, un politist excelent a carui planuri sunt fara cusur. Amandoi se descurca cu o usurinta neomeneasca sa puna bete in roate tuturor ce le stau in cale.

Ca film de actiune e antrenant desi iti da impresia ca se lungeste inutil. E un film de actiune chiar reusit pentru europa care nu dispune de orgoliul american. Parcourul e misto, mai ales daca esti fan. Plus ca da foarte bine pe ecran, intrun film. Luc Besson este scenaristul ambelor filme si nu poate decat sa se perfectioneze o data cu trecerea timpului in ce priveste povestea. Desi trebuie sa ne gandim totusi ca e un film de actiune, nu o drama elaborata.

E lejer, e distractiv, poate putin plictisitor, dar sunt ignorabile fazele...asa ca merge.

8/10 la fel ca primul.