Educating Rita {1983}

Imi pare bine ca l-am vazut. Nu e ca si cum am senzatia ca am ramas cu ceva nepretuit dupa ce l-am vazut, nu e genul ala de film. E insa genul de film despre doi oameni care se imbunatatesc reciproc, intr-un fel. Unul din ei vrea sa simta ca traieste descoperind cat mai multe despre literatura, o pasiune pe care a avut-o de mult, dar nu a avut niciodata ocazia sa o dezvolte...a ajuns la nivelul romanelor de coafor, unde si lucreaza. Acest personaj a fost jucat excelent de Julie Walters, o tanara care doreste sa se descopere si isi da seama ca nu poate pentru ca e casatorita cu unu care vrea sa o lege de casa si "la revedere". Spiritul ei tanar si jovial inca nu e hotarat sa faca asta asa ca se hotaraste sa se apuce de scoala universitara de vara, sub tutela profesorului ce traieste viata datorita literaturii dar a vazut fata adevarata si amara a ei si astfel se ineaca cu ce e in spatele cartii "The Lost Weekend".

Cei doi se completeaza reciproc intr-un mare fel...pe de o parte pentru ca la inceput, superficial, ea era naiva si vorbareata iar el inteligent si mai mult tacut, raspunzand monosilabil cu un ton taios si sarcastic. Diferenta dintre ei este imensa si ramane asa pana la final pentru ca ea nu e un geniu incapsulat in corpul unei coafeze...dar in final devine propria ei persoana pentru ca asta a vrut sa capete dupa aceasta experienta. Profesorul, jucat si acesta excelent de Michael Caine, are rolul confidentului si chiar psihologului ei. O educa pe Sarah (Rita), o ajuta sa se descopere. Si asta inseamna sa fie un profesor bun.

Un film reusit cu un magnetism deosebit cauzat de cele doua personaje...chiar mi s-a parut cu Rita a jucat mai bine decat Frank...dar avand in vedere tumultul interior al personajului putem intelege macinarea mai mult interioara decat exterioara.

7.8/10

Frantic {1988}

Aparent am o afinitate pentru Polanski, acum cand ii descopar operele mai putin cunoscute/placute. Desi filmul nu e plin de psihologic sau substanta e unul din acele filme care a influentat pe altele. Altele gen Taken, care a fost ridicat in slavi de mi-a iesit pe urechi. Genul de film implauzibil dar datorita unor circumstante deosebite se poate ajunge la ce s-a intamplat aici.

In mare, un cuplu vine in Paris...deodata sotia dispare, sotul iese, o cauta cu disperare (frantically) si descopera astfel misterul...bucatica cu bucatica. Una din bucatele, bucatica cea mai bucatica :)) e Michelle, o frantuzioaica frumoasa, jucata de, bineinteles, frumoasa Emmanuelle Seigner...nu e de mirare ca un an mai tarziu Polanski o incheie legal cu ea...si e cu ea de atunci. Revenind...doctorul, americanul care si-a perdut sotia, lucreaza ca un detectiv, pe cont propriu, sa puna cap la cap micile indicii pe care le primeste din jur. Aparent, faptul ca i-a disparut sotia il face sa aiba nas mult mai mare de detectiv decat de obicei. Finalul e tragi-victorios dar asta, din punctul meu de vedere, il face mai real si mai frumos. Pana la urma nu e un film american, e un film facut de un francez, la el acasa. E un film mai european decat aburerile americane si e pacat ca nu se mai fac in genul asta mai des. Dar "then again", daca s-ar face, poate nu ar mai fi astea asa de bune.

Asadar eu il recomand pentru ca a fost peste masura asteptarilor mele, pentru ca a avut tensiune proportionata superb, pentru ca a fost antrenant si in general jucat foarte bine...nu excelent. Seigner are iar cateva momente ce o fac sa iasa in evidenta si sa ma faca sa o numesc o actrita foarte talentata. Are un stil in care pare ca nici nu incearca prea multe...ii iese foarte bine.

8.1/10

Bitter Moon {1992}

Mitul (sau poate chiar istorisirea) femeii manivore care o data ce s-a agatat de un barbat nu il mai scapa din colti. Bine, nimic din ce am zis eu aici e atat de simplu. Nu, Polanski alege sa faca o caracaterizare foarte detaliata si complexa a fiecaruia din cele 4 personaje principale. Doua mai importante decat celelalte...

Cuplul de personaje ce se afla cam pe intreaga istorisire in prim-plan sunt Mimi si Oscar. Mimi a fost o frantuzoaica tanara dar cu spirit animalic salasluind in interior ce a iesit la suprafata numai atunci cand Oscar, un scriitor ratat, il chema si il face sa creasca. Cei doi au avut o relatie pur sexuala si in jocul lor au explorat corpul fiecaruia prin variate jocuri in posibilitati finite. Acest preludiu in maturitatea relatiei lor a fost dulce si european, prea pudic pentru publicul american sau pentru cuplul englez de pe vasul de croaziera format din Nigel si Fiona. Cei doi au o relatie stabila de 7 ani dar monotona. Cele doua cupluri inglobeaza toate cuplurile de pe planeta...fie ne regasim in amandoua, ceea ce e bine pentru ca luam ce e mai bun din amandoua...stabilitatea si distractia, fie intr-una din ele. Acesta nu e un film cu care sa mergi cu prietena sa-l vezi. E putin prea dur si putin prea socant pe alocuri.

Dar pentru mine si asta inseamna cinematografia. Socul face parte din viata, daca reusesti sa-l pui pe pelicula astfel incat sa te faca sa simti de parca e real, inseamna ca esti talentat ca regizor. Polanski e fara dubiu un regizor complet. Filmul dureaza 2 ore si 20 de minute...este lung si se simte dar intotdeauna mai reliefeaza cate ceva pana la un final destul de plat care dezamageste oarecum. Actorii joaca excelent, in special sotia lui Polanski, Emmanuelle Seigner care poate parea vida in privire dar asta ii ofera aceasta alura de nestapanit ce o cere personajul.

8/10

Death and the Maiden {1994}

Seamana cu o poveste exagerata din analele securitatii romanesti de pe vremea lui Ceasca...adica fiind vorba de oameni ce se afla in varful piramidei puterii acestia cred ca li se cuvine sa faca tot ce au fost pusi sa faca si chiar si mai mult. Nimeni nu o sa stie, aceste "proceduri" nu se documenteaza si atata timp cat persoana nu moare (cum a fost acest caz) imaginatia e limita.

O bucata de carne pe o masa de lemn, fara martori, fara ca nici victima sa stie cine ii face toate faptele de nedescris care sunt descrise minutios in film. Filmul e unul care socheaza prin imaginile pe care insusi spectatorul si le creaza in campul vizual interior. Prin empatie, traim ce a trait personajul ca si cum o victima ne poveste cu teroare in voce ce i s-a intamplat in trecut.

Filmul e jucat excelent de cei 3 actori care spun 99% din replicile filmului. Actiune se petrece in aceasta casa plus in cateva locatii din jurul ei. Nimic deosebit, doar o poveste tragica care a faurit un plan de razbunare atunci cand simte ca a prins pe cine trebuie. Noi suntem reprezentati de avocat, de sotul victimei care, la fel ca in poza de mai sus, privim totul cu scepticism dar intotdeauna sentimentele ne sunt directionate spre victima desi trebuie sa ramanem obiectivi. Asta insa ne ajuta sa ascultam ambele parti cu atentie si sa credem ce vrem pana la final, cand misterul e elucidat. E un film foarte bine construit si bine regizat de Roman Polanski. Weaver a jucat fenomenal din punctul meu de vedere dar nu ma mir ca acest film nu a atras prea mult atentia...e de vazut.

8.5/10

Werckmeister harmóniák {2000}

Cu siguranta nu e un film usor dar fiindca prezinta haosul si misterul conditiei umane intr-o forma atat de simbolistica, de greu de descifrat, acesta e un film de film. Nu o zic in sensul idiotic-manelistic care a fost bagat cu forta in memoria noastra colectiva...o zic in sensul ca acesta nu e un film care ofera totul pe o tava. E un film la finalul caruia iti este permis sa ai intrebari iar raspunsurile variaza. E unul din filmele clasice psihologice care sunt memorabile prin poezia imaginilor si comportamentul cel putin ciudat al personajelor din film...

Ce e cu balena, ce e cu printul, ce e cu masa de oameni directionati spre revolutie si furie, ce e cu filosoful satului...si cate si mai cate. Acestea sunt doar cateva din intrebarile cu raspunsuri multiple, poate toate la fel de valabile (atata timp cat au sens cu actiunea filmului). Pentru mine balena a reprezentat motivul atator evenimente ce au declansat razboaie...evenimente mici in scala (goale pe interior) dar cu un impact masiv (carcasa dura, mare). Printul a fost conducatorul din umbra a intregului masacru...in acest caz chiar umbra care din cauza ca nu avea limba originara locului e doar un papusar ce simte ca poate profita de ocazie. Filosoful nu am incercat sa-l descifrez dar pentru el, se vedea, lupta era pierduta din start.

Tanarul din rolul principal este noua generatie care este curioasa si demna sa incerce lucruri noi, neconstransa de traditii sau obiceiuri, neconservatoare dar si sarcastica cand vine vorba de religie (Ce misterios este Domnul că se amuză cu creaturi atȃt de ciudate. - referindu-se la balena). E insa prea tanara, naiva si uita adevarata natura umana. Aceea de a distruge si de a domni in haos si furie. Nu intelege de unde vine aceasta furie...dar poate aceasta furie nu are neaparat o sursa clara ci o stare ce cuprinde intregul sat, incetul cu incetul...atat in anticiparea misterioasei creaturi "ce nu poate aduce nimic bun" cat si in asteptarea atractiei principale...printul.

E un film despre revolutie si evolutie...in aceasta ordine. Dar intr-un final, stagnare produsa de aceeasi factori ca si de pana acum. Este un film greu, ca doar nu toate trebuie sa fie usoare. E mai bine asa...il recomand. E un festin vizual si psihologic. Se lasa cu interpretari la final dar si cu mistere pe care de unu singur nu le poti dezlega.

9/10

Mr. Popper's Penguins {2011}

Vorba clasica dupa ce vezi filmul asta ar fi...Ce s-a intamplat cu Jim Carrey?!?!?! Dar cred ca aceasta intrebare/exclamatie nu isi are rostul. Omul a imbatranit, omul nu mai poate sa faca ce a facut si in nici un caz sa faca ceva nou asa ca se baga la dulcegareli de astea care au efect o luna si dupa aia devin dvd-uri ieftine fie intr-un ziar, fie pe mesele din hyper-marketuri, aruncate intr-un teanc de filme la fel de ...slabe.

Jim ramane insa un actor foarte bun din punctul meu de vedere pentru ca daca ar fi sa ne uitam numai la scenele in care joaca si sa ne uitam numai si numai la el, sa ignoram pinguinii digitali, sa ignoram pustiul sau adolescenta cu problemele tipice varstei...sau chiar si povestea subtire ce vine de la fosta sotie sau sefii personajului principal...atunci vedem ca joaca chiar ok dar intotdeauna ai speranta ca o sa-l vezi pe vechiul Jim. Desi nu prea imi place sa o zic acesta e o versiune caricaturala a vechiului sau. Dar joaca ok, se vede in ochii lui ca pune suflet, probabil si din cauza sumei de bani pe care a primit-o...cred. Am incercat sa caut cat a primit avand in vedere ca in trecut a fost unul din cei mai bine platiti actori. Pentru Bruce Almighty a primit 25 milioane de dolari. E o suma masiva pentru un singur actor. Dar filmul s-a vandut si asta l-a ajutat. La fel si asta...a facut 180 milioane dolari cu un buget de 55 milioane.

Dar destul despre cifre. Filmul e siropos ca asa si trebuie sa fie. E facut dupa o carte pentru copii deci pentru mine s-a terminat aici :)), nu are sens sa mai comentez.

6/10 (10 pe imdb ca asa fac cam la fiecare film de comedie al lui Jim Carrey...yeah, double standard)

Everything Must Go {2010}

Will Ferrell imi place ca actor. Are darul de a fi natural dar acesta nu e cel mai bun film dramatic al sau...Stranger Than Fiction este. Acesta e un film independent slab cu morala clasica la final. Viata e frumoasa asa cum e ea, fara bani, fara o slujba stabila, fara o casa deasupra capului ci doar cu o prietenie ce poate...poate o sa se transforme in ceva mai puternic.

De obicei, si asta nu e o exceptie, filmul e bazat pe scenariu/idee si acting. Ma cam doare capu sa vad actori cunoscuti in filmele in care stateau mai bine/jucau mai bine actori tineri, necunoscuti. De ce aleg roluri de genul asta e dincolo de capacitatea mea de intelegere. Se intorc la radacini...desi ei poate niciodata nu au fost pe acolo. Sau poate arata ca pot fi si umili in sensul ca nu joaca intotdeauna numai in filme comerciale sau doresc sa arate ca stiu sa joace si roluri dramatice. Cel putin asta e cazul lui Will Ferrell ca doar el e miezu aici. Dar ma cam deprima sa vad un om amuzant in roluri deprimante care se presupune ca se termina fericit prin faptul ca personajul se schimba total din cauza ca viata s-a izbit de el cu forta.

Nu m-a "miscat", m-am miscat eu pe scaun destul cand mai gaseam altceva de facut sau altceva de vazut. Nu e un film care mi-a placut in mod deosebit dar personajul ratat e placubil. Nu l-as revedea. Acum vad ca pe imdb e si comedie...mda, unde?

6/10

The Tree of Life {2011}

Acum realizez ca NU mi-a placut niciodata Terrence Malick. Filmele lui mi se par un testament despre cum nu trebuie sa faci un film ci cum trebuie sa faci un colaj de poze misto, reusite. Atat e filmul asta pentru mine. Nu e despre viata, e doar o familie americana din anii '50-'60 a caror poveste este partial comuna cu a altora...dar nu e "viata". Titlul e atat de pompos si up its own ass ca nici dupa mult timp nu il poti deslusi...adica ai putea, superficial, dar realizezi ca regizorul vrea sa ramai cu mult mai mult dupa un asemenea eveniment incat te simti inundat de idei si opinii despre ce vrea sa fie filmul asta incat ajungi sa te lasi pagubas ca nu pot fi toate bune.

Malick e regizor de regizor. Nu e regizor de cinema, e regizor care, oarecum la fel ca Lynch, incearca sa ascunda prin imagini foarte multe semnificatii. Dar in acelasi timp poate fi opusul lui Lynch in sensul ca imaginile simple spun o poveste simpla, atata timp cat o absorbi asa cum e. Partea a doua o accept, prima mi se pare ridicola. Ca regizor de actori mi se pare nedefinit, simtind ca actorii au fost lasati sa faca ce vor indrumati doar de cateva idei. Actorii si-au explorat propriul personaj care seamana cu cel de pe script si l-au desenat cum au dorit. De asta mi se par usor haotice si caricaturale desi asta a fost unul din aspectele principale ale filmului.

Apoi venea actingul. La scenele reale, nu stiu cati oameni chiar se comporta cum s-au comportat acestia. Eu nu tin minte sa fi fost chiar asa de urata copilaria mea in sensul ca faceam numai prostii cu ochi si miscari nefiresti...si am copilarit in fata blocului, nu singur in casa. Asadar, in general, comportamentul mi se pare nenatural, ciudat si mult prea misterios. O senzatie continua de discomfort te acapareaza in scenele din familie si nu numai, dar cred ca asta a fost dorit. Pana si copiii sunt dificil de descifrat...dar in fine.

Un film marca Malick in intregime cu imagini superbe, fara doar si poate, dar cu o poveste care nu prea avea nevoie de un asemenea fast vizual.

7/10

Horrible Bosses {2011}

Rar mi-e dat sa vad intr-o comedie personaje atat de bine definite si implicit comice. E rar pentru ca de obicei comedie se bazeaza pe poante crase, glume de buda, faze exagerate fara pic de legatura cu restul filmului, rasism (in sensul ca negrii se cred intotdeauna discriminati - vezi Chris Rock) si multa comedie fizica (exceptie fiind filmele lui Jim Carrey, bine, mai putin ultimul, cel cu pingunii...pe care nici nu l-am vazut inca :)) ). Aici insa nu e asa...personajele sunt de o extrema hilara. Ma refer aici la personajele asa zis negative pentru ca fiecare dintre ele e mai evil si mai pervers decat celalalt.

Ii luam pe rand. Personajul lui Kevin Spacey e seful de cosmar dintr-un birou a unei multi-nationale. Avid dupa putere si extraordinar de arogant, se comporta cu angajatii lui de parca ar fi scursura pamantului fara de care nu ar mai fi cine este. Dar fiindca se afla sub mana lui asta ii permite sa fie un dobitoc sinistru pe care il urasti de iti vine sa razi. Si culmea...razi. Razi la cat de dereglat e si la gandul ca poate astfel de oameni exista. Cum ar fi urmatorea sefa jucata de Jennifer Aniston, a carei frumusete ma marcheaza ca de obicei. Ea e sefa obisnuita sa-si hartuiasca sexual angajatii pentru ca e o nimfomana fara limite. De obicei nimeni nu s-ar opri sa o calareasca pentru ca e atat de buna dar fiindca angajatul nostru, jucat aici de noul Charlie Day (pe care l-am mai vedea in "It's Always Sunny in Philadelphia"...dar cine se uita la aia? Not me!) care mi s-a parut cel mai comic dintre cei trei de mai sus (din poza) desi ceilalti doi, Jason Sudeikis si Jason Bateman sunt actori mai consacrati. Sudeikis a avut si el un personaj comic in sensul ca intotdeauna zicea numai ce nu trebuie...in general era prostut :))

Ultimul, dar nu cel din urma sef, a fost jucat perfect de Colin Farell. Un barbat care nu a avut niciodata sansa sa se maturizeze. Era cocalarul drogat tot timpul care pana la varsta de 40 de ani a trait pe banii lu tata, fara sa se speteasca vreodata cu munca. Nu are bun simt, e un sociopat egoist care te hipnotizeaza cu tampenia lui.

Asa e la fiecare personaj si de asta e un film misto, care merita vazut. Singura dorinta dupa ce am vazut filmul e ca as fi vrut sa vad mai mult din ei dar chiar si asa a fost un film plin de evenimente care mai de care.

8/10

Green Lantern {2011}

Ce mai film verde. Pff...nici Matrixul nu a fost asa de verde. Dar na, imi place culoarea asta dar sa imi placa si filmul e cale lunga. Nu zic ca e diferit de asteptarile mele, ba chiar le-a intrecut putin pentru ca ma asteptam sa fie mult mai tembel dar din cauza ca nu aduce nimic mitologiei super-eroului ci doar ii schimba putin fata si un aspect al puterilor sale, aceste lucruri nu il fac mai bun ci doar bun ca film de cinema.

Un actor comercial ca Ryan Reynolds pentru asta primeste bani, sa arate bine pe ecran si sa aduca un mic extra din cauza stilului sau de a juca, pe care il stie toata lumea...usor sarcastic, arogant dar comic. Ce il face pe Green Lantern sa fie deosebit de ceilalti super-eroi e inelul sau care face orice dorinta, orice gand o realitate. Se gandeste omu la un mini-gun, acesta se face...se gandeste la doua avioane cu reactie F-35, acestea se fac. Din cauza ca e atat de exagerat noi nu trebuie sa-l luam in serios ci doar sa ne distram vizionandu-l...ni se permite chiar sa radem la fazele exagerate chiar daca ele se iau in serios. Nu fiecare film e facut sa provoace ganduri de o profunzime nemaivazuta. Unele sunt chestii usoare sa iti mai arate in ce directie se indreapta filmele cu super-eroi (de fapt nu, ca The Dark Knight arata directia lor...una serioasa), in ce directie se indreapta efectele speciale, 3D-ul...apropo de asta, filmul asta cred ca arata bine in 3D, in functie daca arata cat de cat cu cel al Avatarului.

Si aici s-a profitat de o lume extraterestra aratata in 3D, la fel ca in Avatar. Dar nu cu atat de multe detalii si nu cu atat de multe explorari pe ea, Oa e o planeta prezentata trecator aici. In cele din urma, e un film ok de vara, nu foarte spectaculos dar entertaining...aa, si kudos pentru Blake Lively.

6.8/10

Jacob's Ladder {1990}

Cine iubeste filmele cu conspiratii sa ridice mana!! Asta nu e tatal lor...chiar, nici nu stiu care ar fi tatal lor dar poate ca filmul asta sa fie tatal adoptiv al filmelor cu conspiratii.

Nu numai ca ideea e cat de cat buna dar se ragasesc multi in ea, mai ales din cei care au fost in armata, in razboi, sa simta ce au simtit personajele cheie din acest film. In mare parte putem sa credem doua povesti...una e ca au existat intr-adevar teste cu niste medicamente potente ce ii faceau pe cei ce le luau sa aiba excese de furie, pentru a compensa faptul ca sunt in general oameni slabi...asa a crezut guvernul, cel putin...si apoi revenind in lume se comportau ciudat si aveau aceste vise oribile. Alta poveste, care are si fundament psihologic e trauma razboiului ce are efecte iremediabile asupra soldatului ce simte pe propria piele ce inseamna o lupta sangeroasa si fara sens...un razboi mai idiot decat precedentul.

Asadar, cu aceste doua teorii pe masa ne jucam apoi cu care ar fi cea corecta. Datele problemei sunt, cum ne asteptam, vagi si incomplete. Conteaza mai mult experienta filmului. Nu m-a frapat intr-un mod deosebit dar mi-a adus aminte de alte filmulete...ceea ce zice o chestie. Aici a contat suspansul, efectul horror destul de eficient si misto si prestatia actoriceasca si cand vine vorba de Tim Robbins, nu prea dai gres nici cand era tinerel...e un actor talentat, dar nu extraordinar de.

E un film interesant, ce-i drept dar nu s-a legat asa cum am vrut si nu a fost destul de memorabil. Stiu ca le arunc ca nuca in perete dar asta e...trebuie sa zic si ceva de rau ca sa justific nota.

7/10

Kung Fu Panda 2 {2011}

Nu mi se pare ca a fost un film mai bun decat primul. Chiar mi se pare ca a fost facut doar ca mai scoata niste bani din buzunarele spectatorilor care nu mai stiu ce filme sa vada acasa. Sunt sigur ca la cinema in 3D e ceva deosebit pentru ca la animatii e mult mai usor sa faci 3D-ul decat la un film live-action. Nah, a fost facut cum ma asteptam sa fie facut. Batai ametitoare, greu de urmarit in care s-au folosit cadre imposibile in realitate, scheme colosale si mult, mult Awesome, asa cum Po nu uita sa ne aminteasca...ca si cum arata spectatorului ce este si nu este cool.

Oricum, a fost un film lejer care a trecut repede...desi m-am uitat la el prea tarziu si m-a luat cu somnul, oricat de interesant a fost. Pe langa Po toata lumea e personaj episodic, nici macar secundar. E iar povestea lui Po, e inca o frantura din viata lui si cum a reusit sa inteleaga kung-fu-ul mai bine si sa fie mai intelept. E pentru copilasi dar si pentru cei care au vazut prima parte. Neaparat de vazut prima parte pentru a viziona si aceasta parte.

7/10

Friends with Benefits {2011}

Vrea si asta sa nu para inca o comedie romantica plina de clisee dar pana la urma isi bate joc atat de tare de clisee incat ajunge sa le iubeasca. Nu stiu daca are sens, dar asa s-a intamplat. Peste tot in film sunt mici chestii care se regasesc in toate comediile romantice facute si nefacute si chiar in filmuletul din film (cel care tot se repeta pe parcurs) apar cliseele pe care ajunge si filmul sa le reproduca, cu gandul ca isi bate joc de ele mai intai.

Ok, are cateva momente bune iar Mila Kunis e perfecta pentru rolul asta...la fel cum e si Justin Timberlake care a jucat pe masura asteptarilor...adica bine. Mila Kunis a fost motivul pentru care am vazut filmul asta dar asta deja e un raspuns previzibil ca mie imi place de ea de cand a aparut in That '70 Show cand avea (si nu stiam asta decat tarziu) 15 ani (pedo bear alert!!). Desi personajul ei a fost nesuferit si mi s-a parut ca joaca naspa ea a avut unul din personajele cele mai bine facute din show. Revenind la film...a fost facuta ca cei doi, Justin si Mila sa se cunoasca si sa se combine, lucru care si s-a intamplat si le sta bine impreuna. Normal, altfel nu faceau filmul asta.

Acum Timberlake...toata lumea se leaga de el ca vai, el e cantaret, nu e actor...bla bla. Lumea a uitat ca atunci cand era mic era unul dintre Mouseketers (sau cum se scrie) impreuna cu Britany Spears...iar acolo, la Disney, nu trebuia doar sa canti ci si sa joci teatru. Normal, era la nivel de joaca, nema antrenamente serioase...dar acum daca il mai vedeti prin vreun SNL o sa vedeti despre ce vorbesc...omu face showul atunci cand apare.

Asadar, cei doi au chimie, filmul are poante bune si unele chiar foarte bune. E distractiv de vizionat si ca film nou e ok, de vazut o data.

7/10

Bright Star {2009}

De la necunoscuta regizoare a filmului The Piano, un film mediocru care s-a bucurat însă de un cast format din câţiva actori foarte talentaţi, printre care pe atunci mica Anna Paquin care a primit un Oscar pentru rolul ei...vine aceasta nestemata drăguţă.

Drăguţă pentru ca a fost foarte siropoasa, a fost ca o savarina din frişcă cu prea mult zahar şi prea mult sirop. A fost ca un film de adolescenţi moderni transpus intr-o vreme mai simplă, mai old-school. Pe atunci fetele se cucereau cu scrisori de dragoste nedeclarată, prin care băiatul îşi arată interesul faţă de ea folosind numai cuvinte specifice vremii, cuvinte ale vechii limbi engleze, în acest caz. Povestea adolescentină de dragoste aparţine Fanny Brawne şi celebrul (pe atunci nu) poet John Keats. Acum auzim de el în cam orice film a cărei acţiune se petrece într-o şcoală. Keats este jucat bine de actorul care s-a remarcat în producţia din 2006, Perfume: The Story of a Murderer. Putea rolul lui să fie mai intens, mai complex, având în vedere natura artistică, deci năstruşnică a unui poet macinat pe interior de ideea morţii.

Era un personaj incapabil de a recunoaşte ce simte, de a recunoaşte ceea ce trăieşte într-un moment însă permis intrarea în viaţa acestei fete care e atât de diferită de el, ea fiind corespondentul adolescentei din ziua de azi, obsedată de modă şi de petreceri. Ea a fost atrasă de el din cauza misterului şi a talentului de a încrucişa cuvinte pentru a exprima emoţii. Filmul e bun ca o fereastra spre sufletul unui poet cunoscut, spre tehnica imaginară de a scrie o poezie, spusă în cuvintele lui Keats...care presupunem că sunt fictive.

E un film pe care îl recomand chiar dacă are momente prea siropoase spre final.

8/10

Attack the Block {2011}

Cu toate caracterisiticile lui de film cult, de film pentru oameni ce l-ar urmari in grup si apoi l-ar copia, cum au fost multe inaintea lui (Matrix, Star Wars, Terminator) dar cum nu o sa ajunga niciodata...filmul are multe lipsuri si unul din ele e chiar scenariul, cea mai importanta prima etapa. Desi ideea e buna pentru un film, desi nici aia originala, executia compenseaza putin. E destul de distractiva regia, jucausa atat prin cum conduce actorii cat si cu spectatorul prin fazele scary cand monstrul apare din senin.

Asa, m-am legat de scenariu. Lacunele lui sunt si vin din partea replicilor de doi bani care sunt indispensabile intr-un film de categoria B cum e asta...dar care are un buget respectabil si iese si mai multe in evidenta cand e facut de englezi si nu de americani. Apoi tot eroismul asta adolescentin e nefondat si exagerat mai ales cand vine parte unor baietasi de cartier care la inceputul filmului jefuiesc o asistenta care s-a dovedit a fi o vecina de-a lor. Nu stiu, unele chestii nu s-au legat asa de frumos pe cat as fi vrut. E un film dragut, dar te enerveaza prea mult cand auzi o replica slaba sau una care nu are ce cauta pe acolo...care ar fi putut lipsi.

Apoi actingul. Nu. Slab cam all-over, cu mici exceptii la unii si unele scene. Ma asteptam la altceva de la filmul asta, ma asteptam la mai multa comedie, desi s-a incercat.

6/10

Nora inu {1949}

Stray Dog

Noi nu ne gandim prea des la un politist ca un super-erou modern. In mare parte pentru ca nu multi ne arata asta, mai ales in tara noastra. S-au facut politisti pentru ca altceva nu stiau ce sa faca si au gasit o slujba curata in care nu trebuie sa faca mai nimic aici, in politie. Super-eroul are o super-putere data prin ani de antrenament si pregatire...un pistol. Pistolul ala face parte din el dupa ce a absolvit sau imediat ce a intrat in treaba. Unii cred asta mai mult decat altii. Aici, in acest film al regizorului genial Akira Kurosawa, ni se prezinta unul din politistii care cred ca au o responsabilitate fata de ei insasi si fata de populatie.

Unui tanar politist, proaspat detectiv, i se fura in timp ce merge cu mijlocul de transport in comun pretiosul sau apendice ce ii ofera super-puterea de a ucide si in majoritatea timpului de a ii face pe ceilalti sa respecte legea. Mai tarziu, in cautarea acestui pistol, marca Colt, afla ca e posibil ca arma lui sa fi fost folosita la o crima. Acest lucru il devasteaza stiind ca a fost responsabilitatea lui de a avea grija de aceasta putere. Cautarea armei si implicit a criminalului continua...avem parte asadar de o investigatie old-school, unde se spun nume si se pun intrebari. Aceasta parte mi-a adus aminte de un joc excelent, L.A. Noire...unde joci rolul unui detectiv ce trebuie sa rezolve cazuri punand intrebari suspectilor ori victimelor si sa determini daca mint sau spun adevarul.

Filmul e o treaba, jocul o alta. Filmul e intunecat, calduros, sufocant, lent ca o zi fierbinte de vara. Atmosfera sare din ecran spre spectator si il duce intr-o alta perioada, cu alte obiceiuri si alta viata. Il vedem pe Toshiro Mifune printr-o transformare vizibila dintr-un tanar intr-un adult, maturitatea lui fiind principala tema a filmului. Impreuna cu Takashi Shimura fac probabil cel mai sub-evaluat parteneriat din istoria filmului. Oricum, cei doi au mai lucrat impreuna, dar ma refer la parteneriat in politie. De vazut.

9.2/10

Bridesmaids {2011}

 

Cred ca e ok din partea mea sa zic ca asta e comedia anului. Nu Hangover...apropo, asta e un film de 100 de ori mai bun decat ala, clar. Nu e un chick flick, nu e siropos, nu e feminin in traditionalul sens al cuvantului.

E o comedie excelenta scrisa si jucata de una din cele mai bune actrite de comedie moderna ce au pasit pamantul asta, dupa Tina Fey. In acest caz vorbim de Kristen Wiig si ea merita un rol principal intr-un film numai al ei.

Da, e numai filmul lui Wiig si al catorva alte actrite de comedie reusite...regizorul nu a contat pentru ca uitandu-ma la trecutul lui (Paul Feig) am observat ca intr-adevar, a regizat multe comedii, seriale de comedie insa in majoritatea din acestea toate poantele au fost scrise in scenariu ori, cum s-a intamplat de multe, multe ori in acest film, comedia a fost improvizata intr-un mod genial.

Pe langa toata partea comica, pe langa toata partea exagerata a ei intr-un sens care a avut efect...are si mici bucatele din viata care pot avea o relevanta si in realitate. Nu e tot numai exagerare sau comedie fortata...cum e in alte filme. Aici totul e la un dozaj excelent si se balanseaza perfect. Sunt o sumedenie de momente care te fac sa razi in hohote, sunt cateva faze triste sau poate dramatice dar in primul rand atmosfera acestui film se pastreaza si intotdeauna mai vine un moment de umor care iti pune zambetul pe buze. Il recomand calduros pentru ca e, deocamdata, cea mai buna comedie a anului.

9/10

Chakushin ari {2003}

One Missed Call

Desi e un horror destul de bun, doar e japonez, nu are o nota prea mare pe imdb. De ce? Ca asta oarecum ma intereseaza mai mult decat filmul in sine care am zis, e mai mult decat decent. Pai eu cred ca e din cauza ca s-au mai facut povesti de genul asta...cineva sau ceva (o casa, obiect) e de obicei bantuit de un suflet chinuit cat a fost in viata si astfel ramane sa se razbune pe altii care ori i-au facut raul ori au avut ghinionul sa fie in zona...cum ar fi sa se mute in casa bantuita.

Ceva de genul asta se intampla si in One Missed Call dar nu ne dam seama cine e de fapt "fantoma" reala decat la final, ca un fel de final surpriza, ca un twist modern, nu ca pana acum cand twistul era legatura dintre fantoma si victima sau povestea fantomei. Aici se prezinta si asta, dar cu un twist ca sa nu zica ca au furat povestea in totalitate. Ce-i drept, astfel de povesti fac parte din folclorul fiecarei culturi din moment ce inmormantarea este un obicei atat de important.

Ca efect filmul produce unul dorit, te sperie, te tine in suspans, te terifiaza, te termina. E un film horror reusit din punctul asta de vedere pentru ca face ce nu pot horror-urile americane de azi...alea o dau in penibil pe cand astea te imerseaza intr-o lume intunecata plina de pacate si consecinte drastice.

7.7/10

Tell-Tale {2009}

Dupa bine-cunoscuta povestire a lui Edgar Allen Poe insa nici de departe la fel de captivanta si terifianta.

In film e vorba despre acest tip care a primit o noua inima dupa un transplant. Daca apoi facem legatura cu povestirea ne prindem repede ca inima noua ii dicteaza ce sa faca din cauza ca precedentul proprietar a fost omorat si astfel inima, fara legatura cu creierul what-so-ever, are o dorinta de razbunare ce o paseaza noului proprietar. Daca totusi sapam mai adanc in metaforele din povestirea lui Poe si cu gandul ca regizorul ar fi vrut sa transmita acest lucru si in film atunci totul e in capul noului purtator al inimii, stiind ce a patit victima de la care a primit inima.

Inima nu poate sa sara din piept singura fara semnale de la creier sau influentata de medicamente. Aici filmul e si S.F. si fantezie si asa se si termina. Cu un super-erou cu o super-inima care renaste chiar si dupa ce a fost distrusa cu o doza fatala. In fine, nu e un film care merita sa fie vazut iar comparativ cu povestirea e o bataie de joc pentru ca in fond n-au nicio legatura. S-au gandit totusi sa-l treaca pe Poe la credits ca sa nu se trezeasca unii ca e luat dupa povestirea renumitului poet.

Nu, ca horror nu functioneaza deloc, ca film e echivalent cu zero, ca acting...Josh Lucas a fost ok pentru genul asta de filme desi el joaca mai binisor in alte filme. Brian Cox as fi vrut sa apara mai mult desi nici un actor de aici nu a intentionat vreo secunda sa joace nemaipomenit. E un film sub-sub mediocru.

5/10

Water for Elephants {2011}

O poveste draguta, creata special sa mai scoata o lacrima, sa mai faca omul sa rada, sa se mai simte induiosat de povestea de dragoste...sa il faca sa se simta ca la filme. Intr-un fel Francis Lawrence (I Am Legend, Constantine) a reusit...a reusit ca a avut elementele necesare. O poveste simpla si frumusica, mai putin partile care te faceau sa apuci manerul scaunului si sa-l strangi pana nu mai are rasuflare personajul negativ al povestii. Care orice poveste simpla exista cineva bun si rau. Acel bun vine de la personajul spectator si povestitor dar care este si catalistul acestei povesti, jucat de Robert Pattinson, tanarul care a vrut sa devina medic veterinar dar necazul l-a fortat sa-si schimbe drumul cu unul facut din metal, lemn si pietre...

Circul a fost viata lui apoi si toti oamenii ce intra si ies din ea. Dragostea lui tot aici a gasit-o...bineinteles, pentru a crea un plot, a fost mai intai dragostea altcuiva, chiar daca a luat-o numai ca a vazut potential artistic in ea...deci pentru a o folosi. Christoph Waltz joaca un personaj negativ convingator, numai asta a jucat de la Oscarul castigat cu Inglourious Basterd deci s-a descurcat ok aici dar pare-mi-se ca s-a fortat prea mult sau a fost impins cateodata in directii nu tocmai convingatoare pentru ca putea sa iasa ceva mai bun...

Reese Witherspoon a jucat si ea bine si arata bineee. Bine, are 35 de ani si ala e noul 25 sau cum dracu zic aia. Nu conteaza, chestia e ca e convingatore povestea ei, viata ei si dragostea dintre tipul nou. Filmul merita vazut o data ca are momente magice si e filmat misto, cu o cinematografie curata, de efect ajutata de hainele si decorurile din deceniul respectiv. A iesit ceva dragut, ce merita vazut o data.

7.5/10

Top Gun {1986}

Da, eu de abia acum l-am vazut. A fost la TV de nenumarate ori dar niciodata nu am stat sa-l vad cap-coada, nu existat momentul in care sa-l vad de la inceput si de asta nu m-am obosit sa-l vad nici pe bucati. Dar nu conteaza asta, conteaza filmul asta...slab rau de to.

Pe langa faptul ca e americanizat de imi vina sa vars pe nas intr-un jet continuu tot laptele pe care tocmai l-am baut, scenariul e de o copilarie crunta. Stau si ma gandesc care e publicul tinta pentru asemenea film...sa fie oare asta un simplu blockbuster de vara? Vara din '86? Da, se poate...prima lui zi in cinema a fost 16 mai. Actiune are, desi daca esti obosit nici aceea nu reuseste sa te tina treaz. Daca nu esti obosit, asa cum nu am fost eu cand am vazut filmul asta tarziu in noapt, poate nu iti cad ochii in gura. Nu e vina filmului...e vina anului ca atunci, in '86 a fost film smecher. Hell, inca se vorbeste despre Top Gun si in ziua de azi. E rapid si a avut cateva replici care insa rasuna si azi...I feel the need, the need for speed si multe altele.

E un scenariu umplut de aroganta americana, de tupeu/curaj, dar e si un film memorabil, trebuie sa recunoastem. Din cauza lui Tom Cruise, din cauza lui Goose, din cauza actritei fierbinti pe atunci care i-a luat ochii lui Cruise. Se vedea ca e mai batrana decat el si asta s-a si vrut. Din cauza zborurilor rapide...desi repetitive la un moment dat ca se ajungea sa se foloseasca acelasi cadru de avion in zbor de mai multe ori...

6.3/10

You've Got Mail {1998}

Parca totusi mai rasarit decat precedentul Nora Ephron, dar in aceeasi barca ce se scufunda cu siroposenie si dragalosenie feminina si romantism excesiv...dar au fost filmele romantice ale anilor '90 si o sa ne aducem aminte de asta si peste 20-30 de ani. Nora Ephron a influentat enorm genul cu stilul ei realist-basmatic si inca o face. Julie & Julia nu mi s-a parut, de exemplu, atat de siropos...probabil ajustandu-se cu vremurile si mai mult cu nevoia spectatorului de a viziona ceva de calitate, nu neaparat numai jucaus.

Tom Hanks a fost o alegere foarte buna pentru film, Meg Ryan la fel dar s-a vazut de la o posta ca a jucat de parca era intr-un film de categoria B, schimonoselile ei faciale m-au facut sa ma uit mai atent la cum joaca si a fost ca si cum se vedeau firele din spatele, mainile, picioarele ei...dar nu vedeam talentul actoricesc si improvizatia. Nu e genul acela de actrita. Acum stau si ma gandesc la motivele Norei sa ii readuca pe aceeasi protagonisti in urmatorul film romantic pe care l-a facut...da, sunt actori placuti si cred ca acesta e singurul motiv pentru care i-a adus. E filmul romantic comercial, trebuie sa aduca oameni in cinema si acesti doi actori sunt cheia.

A scos un produs mediocru cu gust prea dulce dar si-a facut renumele si influenta ei se vede in continuare. Nu scoate nimeni un film romantic fara iz de Nora Ephron....ew.

6.8/10

Pratiwandi {1971}

 The Adversary

Un tip,o zi si o dupa-amiaza. Un tanar oarecare, cu o inteligenta oricum peste medie, care a avut sansa sa devina un medic dar s-a lasat dupa ce a murit tatal sau. Moartea tatalui sau poate nu avea acelasi impact daca avea familia si slujba lui...daca era stabilit la propria lui casa. Dar cand esti pe propriile tale picioare...cand te trezesti singur intr-o lume ostila, in care traiul este dificil si slujbele cer multe pentru cat de putin ofera...atunci lupta e si mai crancena.

Asistam la un interviu in care e intrebat chestiuni prea generale sa conteze cu adevarat pentru slujba la care vrea sa ajunga. Ce eveniment in ultimul deceniu ti s-a parut cel mai important...a fost intrebat la un interviu pentru un job ca botanist, sau ceva ce implica plantele. Acestea fiind primele intrebari si niciodata nu s-a spus pentru ce slujba e. Plus ca la un moment dat se imagineaza inconjurat de plante...In rest il privim pierdut, inconjurat numai de nesiguranta dar si el la randul sau priveste aceasta lumea a interviurilor ca o jungla ce o sa-l termine. El e animalul prin felul cum e tratat de interviatori, stand ore in sir in caldura, fara conditii din cauza ca sunt o sumedenie care au aplicat si o sumedenie au fost chemati la interviu.

Dar si asa, ca orice film al lui Satyajit Ray are si momente de tergiversare, plictisitoare...ce nu fac filmul asta tocmai unul foarte bun. Dar ca poveste a unei generatii, dintr-un anumit punct din trecut, sa fie atat de universal valabila mai rar de la un film indian...rar de la orice film, tocmai de asta il recomand. Desi regizorul imi displace complet.

8/10

The Adventures of Priscilla, Queen of the Desert {1994}

In mod normal le urasc felul flamboiant si felul cum trebuie sa se etaleze in public...dar fiindca erau pe un ecran, intr-un film artistic ce are loc undeva in partea opusa a planetei...acum 17 ani, e ok din partea mea :))

Dar nu, serios...e o comedie foarte faina, un road movie reusit despre un grup de travestiti voiosi (cautati traducerea in engleza a acestui cuvant...intelesul mai vechi) care merg la un show undeva prin mijlocul Australiei. Ce e amuzant in acest film sunt cele trei tipuri de travestiti si cine ii joaca...tipul aproape normal din grup si probabil cel mai urat ca travestit, Mitzi, jucata de Hugo Weaving, travestitul extrem de gay si feminin, Felicia, jucata de Guy Pearce si cel care trece cel mai usor ca femeie, desi una batrana, Bernadette, jucat sau jucata de Terence Stamp (il stiti dupa mutra, va garantez).

Ei bine, diferitele personalitati, poantele, au format zeci de ocazii de glume amuzante de efect care te faceau sa indragesti (pana la o limita) personajele. Fiecare cu povestea lui si aceasta calatorie releva altele si mai socante pentru ei...e un film usor, amuzant, pentru cei cu mintea deschisa deoarece cei care au ceva impotriva travestitilor din start nu o sa se distreze cu filmul asta, indiferent cat de bine sunt facute personajele.

Nu e un film gay, desi asta ar fi primul comentariu din partea oricarui spectator, eu inclusiv...e doar o comedie cu niste tipi care se imbraca ca clovnii, apoi canta si danseaza...cateodata. Dar ca sa nu ii jignesc, este un film anti-discriminare. Clut poate...? Poate numai pentru travestiti.

7.5/10

Sleepers {1996}

O poveste dureroasa dar nu dureros de vizionat datorita deznodamantului evident. Patru prieteni din cartierul New Yorkez Hell's Kitchen au avut o copilarie zbuciumata ce nu seamana in nici un fel cu copilaria lui Ion Creanga...ci e chiar opusul acestia.

Singura parte proasta la filmul asta e ca nu reusesti sa te conectezi cu personajele in cauza. Doi dintre ei sunt criminali, chiar daca au avut un motiv la un moment dat, unul din ei joaca prost si ti-e "meh..." iar celalat e Brad Pitt, singuru de care iti pasa cat de cat dar fiindca se asociaza cu ceilalti, moare interesul. Bine ca joaca Robert De Niro si Dustin Hoffman, ca de nu, consideram asta un film de cat. B despre patru traumatizat ce cauta razbunarea. De cei doi, care au jucat doua personaje secundare mi-a pasat mai mult decat cei 4 laolalta. Aa...si de muzica lui John Williams care iese in evidenta de fiecare data...puternica.

Interesant a fost ca avand 2 ore si 20 ma asteptam sa ma plictiseasca dar fiindca actiunea se intinde pe mai multi ani, o perioada din pre-adolescenta si o perioada a vietii lor ca adulti, filmul are astfel multe detalii de prezentat si nu plictiseste. Atat doar ca nu iti pasa. Subiectul e ceea ce iti pastreaza interesul pentru a te tine 2 ore si 20. Ciudat insa ca s-au simtit obligati la final sa spuna ca asa evenimente nu s-au petrecut intr-o institutie de genu desi mi se pare foarte probabil. Probabil au fost avizati si s-au gandit ca nu vor sa faca scandal cu filmul asta...

7/10

Sleepless in Seattle {1993}

Nora Ephron...esti un bastion al vanzarii de gogosi calde pentru femei umede, esti un reper cand vine vorba de ipocrizie in propriile tale filme. Vinzi faptul ca iubirea nu e ca in filme in timp ce faci un film despre cum iubirea e ca in filme. Zici ca dragostea siropoasa nu exita in realitate dar o prezinti cu si mai multa siroposenie si improbabilitate. Destinul nu ia parte in dragoste dar fix asta ne arati...vinzi gogosi si din cauza ta mii de femei au impresia ca asa trebuie sa arate dragostea...dar tu nu realizezi ca fiecare dragoste e unica, ca o floare. Da, tulpina poate sa fie comuna la toata lumea...unele chestii, cum ar fi culoarea petalei, pot fi accidental la fel...dar nectarul are de fiecare data alt gust, polenul alta mireasma, forma petalei e intotdeauna diferita.

Ce ai incercat tu sa faci e un blockbuster pentru femei. La fel de superficial ca filmele de vara, la fel de entertaining dar din punctul de vedere al femeii. Nu-i bai, e ok...dar nu mai predica atat ca dragostea nu e ca in filme cand tu arati opusul. Si mai si impachetezi fiecare replica si gest intr-o magie falsa a la Hollywood de ii faci pe spectatori sa creada ca asa trebuie sa se simta dragostea de nu o sa-si dea seama de ea cand o sa vina cu adevarat. O sa faca lumea legatura cu filmele tale, cu ideile tale, si o sa-si zica ca nu e la fel de magic...cand probabil o sa fie, dar nu o sa realizeze.

Asadar, oricat de romantice ar fi filmele Norei Ephron, oricat de amuzante ar fi unele faze...e doar un film. Nu e un reper, nu e o referinta la cum trebuie sa arate dragostea sau inceputul ei. Aici totul e americanizat deci simplificat pentru a extrage tot ce e mai emotional si superficial. Lumea a jucat decent dar oricum pareau ca se distreaza mai mult...decat sa joace mai serios.

6.2/10

The Innocents {1961}

Placut tare mult. La nceput am crezut ca dupa asta s-a facut "The Others" dar apoi atmosfera m-a acaparat total si terifiat fiind am deschis mai bine ochii sa vad ce se intampla si piesele au cazut frumos intr-o concluzie frumoasa insa nu afirmata de film...asta ca sa lase finalul la latitudinea fiecaruia, cum e mai sanatos.

Totul a functionat perfect in filmul asta...de la copiii care au jucat genial, care au avut momente terifiante prin felul cum au jucat, prin expresiile lor faciale...au fost alesi perfect si totul a fost top notch din partea lor. Un film cu putini actori si cu un cadru numai bun de facut un film...nu stiu daca a fost filmat numai in locatie sau si in studio dar lumina si imaginea (in general) a fost de o calitate excelenta si astfel a intarit parerea mea despre atmosfera si efectul acesteia. Multe nu sunt de spus decat ca e un horror psihologic de calitate si nu strica sa-l vizionati. Mai ales daca sunteti in cautarea unui horror, mai ales ca in ziua de azi, si o zic a mia data, nu exista nimic bun...da nimic. Cel mai sanatos e sa ne uitam la ceva din trecut si sa ne simtim mai terifiati decat de la ceva din prezent, care vorba aia, are la dispozitie efecte si echipamente ce nu existau pe atunci nici in gandul cuiva.

Brrr...numai gandindu-ma la unele scene din film. Da, e de pastrat.

9/10

Hamsun {1996}

A fost filmul asta acum cateva saptamani la dragul meu club al cinefililor dar nu am putut sa ajung la el pentru ca am avut o angajare nitel mai importanta. Am zis ca nu o sa uit filmul ci am sa incerc sa-l vad acasa cand am ocazia. Ocazia a fost acum insa sunt sigur ca daca il vedeam la club aveam mai multa rabdare decat acum...nu ca ar fi un film greu dar odata ce ai intrat in atmosfera lui, odata ce intelegi incotro o duce vrei sa se intample ceva...iar acel ceva se lasa bun asteptat pentru ca nu se intampla.

Un batran poet, Knut Hamsun, protagonistul filmului jucat de marele actor, fenomenal aici, Max von Sydow a devenit mai renumit decat vroia in timpul celui de-al doilea razboi mondial din cauza literaturii sale anti-britanice. Acest lucru a sarit in atentia oamenilor lui Hitler din Norvegia, gandindu-se ca poate fi folosit ca un instrument de propaganda. Hamsun insa era un om normal, cu ganduri pasnice ce doreste sa-si apare tara si cetatenii ei. Dupa razboi, fiindca a fost asociat cu Hitler pe o scurta perioada de timp a fost luat si trimis intr-un azil pentru a fi judecat mai apoi. Statul nu vroia sa il scoata la un proces pentru ca vorbele fiind arma lui cea mai de pret stia ca se poate "scoate" din situatie ca un erou ce a lucrat pentru tara lui, chiar daca impreuna cu un maniac.

E mai complicat filmul, asa, de felul sau si de multe ori iti da impresia ca nu se duce nicaieri. Tot filmul urmarim transformarea acestui om, reprezentarea Norvegiei, dintr-o versiune mai tanara (dar tot batrana) spre una mult mai batrana. Prin ochii lui observam directia tarii dar si valorile dintr-o familie, dragoste si rolul sotiei sale in viata lui. E un film reusit, nu pot sa zic nu, un film epic prin lungimea lui si atentia la detalii...dar solicita prea mult din atentia ta pentru mai nimic...nu simtim o legatura deosebita pentru personaj si nici pentru sotia lui, un alt personaj principal. E de vazut, totusi, pentru Max von Sydow, pentru atmosfera insa nu e de vazut pentru lungimea lui si pentru fuga in jurul cozii.

7.4/10

Mildred Pierce {1945}

Cam asta e figura femeii americane din 1945...sau a actritei Joan Crawford pe parcursul intregului film in timp ce interpreta femeia americana ce trece de la saracie la bogatie urmand cativa pasi simpli. 1. Trebuie neaparat sa divorteze ca altfel nu reuseste in viata. Barbatul o tine in frau punandu-o sa stea la cratita sau numai in casa, avand grija de copiii ei. 2. Trebuie neaparat sa moara unul din copiii ei ca altfel nu o impulsioneaza nimic sa riste in afacerea ei si sa creasca. Oricum, a trecut mult prea usor peste moartea propriului copil...copil care era mai dragalas si mai inteligent decat plodul rasfatat ce are cu cativa ani mai mult...Veda.

O scorpie de adolescent mi-a fost rar sa vad...toate chestiile rautacioase si nelalocul lor ce puteau fi spuse de ea au fost spuse. Si au fost spuse cu un asemenea sictir si dispret incat palmele ce le-a primit ocazional au fost insasi mana spectatorului, mana imaginara ce s-a intins atat prin ecran cat si in trecut iar regizorul a indeplinit dorinta. Ce a vrut sa ne arate filmul asta? O sa ajungem sa muncim doar pentru copiii nostrii si doar pentru aprobarea lor...mare grija cand o sa devina adolescenti ca atunci prind gura si atunci actioneaza cel mai taios. Stau si ma gandesc daca am fost si eu asa...trebuie sa fi fost la un moment dat, e inevitabil. Poate daca mi-as reaminti o scena anume as regreta-o dar nu am acces acum la amintirea aia...daca exista.

Mildred a fost jucata cum am zis mai sus de Joan Crawford...o actrita de care nu prea am auzit nici noi, cinefilii. A avut roluri bune si f bune, cu acesta primind si un Oscar, dar privind acum mi se pare o actrita supra-evaluata. A avut o expresie tot filmul si a purtat-o cu hotarare si incapatanare...adaugand mici inflexiuni ici si colo, unde era cazul. Probabil a primit statuia pentru complexitatea rolului, dar nu si a felului cum l-a jucat. A fost un rol ce a aratat o persoana puternica, hotarata, care joaca dupa reguli, curat, altruist. Pacat inca ca a fost o actrita ca aceasta. Nu mi-a placut.

Fiindca e atat de mult vorba de actrita din rolul principal, inevitabil nota o sa fie influentata de ea...mare lucru nu e in rest. E o poveste captivanta si destul de dificila dar cam atat.

8.4/10

Thor {2011}

Marvel trebuie sa faca acum filme cu toti eroii din cartile cu benzi desenate. Acum a fost vremea lui Thor cu un film in care poti spune linistit ca a fost folosita tehnologie din anul 2011. Efecte demne de cinema...si chiar demne de 3D, dar nu am de unde sa stiu cat de mare efect au avut din moment ce nu l-am vazut la cinema.

Starul filmului a fost chiar personajul principal, si nu altcineva, cum ma asteptam din moment ce Chris Hemsworth nu e tocmai un super-star ci doar un tip care a jucat ca tatal lui Kirk in Star Trek-ul din 2009. Si-a indeplinit rolul cum trebuie, a fost si amuzant si arogant (dar in modul la care te astepti de la un zeu), a avut acel ceva ce ii trebuie unui actor intr-un astfel de film sau unui super-star in devenire. Natalie Portman a fost si ea pe acolo iar relatia dintre cei doi mi s-a parut oarecum superficiala dar previzibila...asa cum a fost de altfel tot filmul. Dar ce se sa ma astept la altceva? Da, au fost blockbustere mai bune in anii trecuti, au avut unele care au avut tot ce a avut acesta si inca mai mult dar de acum nu trebuie sa ma astept sa aiba fiecare acel efect ce ii da o calitate deosebita. Ar fi egoist din partea mea...e suficient ca distreaza si e suficient ca arata ce mai poate Hollywoodul in ziua de azi. Oricum...mi-a aratat mult mai bine ce poate cu Transformers: Dark of the Moon, dar na...

Mai e ceva de zis? Zic ca merita vazut o data...pentru efecte, pentru Anthony Hopkins care e batran si apare rar in filmul asta, pentru Natalie Portman care nu e ceea ce vrei in filmul asta ci doar o tipa care se uda rapid la chiloti si chicoteste prea mult. Am vazut insa o varianta care se vedea la o rezolutie nebuneasca asa ca s-a vazut excelent, poate chiar si mai bine ca la cinema...desi nu am avut aceeasi diagonala ca acolo.

7.1/10

Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides {2011}

Right...inca o pauza ridicol de lunga. De aceasta data nemotivata de vreo licenta ori examen...ci de o vacanta prelungita si placuta. Prea lunga de fapt. Am uitat cum se comenteaza un film si am uitat dupa ce trebuie sa ma uit cand il vad... :))) Aaaaahahaha. Mda. Hai totusi sa incepem.

Partea a patra din cea mai buna trilogie cu pirati a aparut pe ecranele noastre din simplul motiv de a ne distra, de a ne face sa uitam de necazuri (pentru cei care au si care cred ca un film amarat ii fac sa uite de acestea), de ai revedea pe actorii nostrii favoriti...gen Johnny Depp si Penelope Cruz...si de ce nu Geoffrey Rush si Ian McShane. Povestea se invarte in jurul cursei spre fantana mult dorita, in jurul aventurii pana acolo pentru ca pana si Jack o zice...nu conteaza destinatia ci calatoria pana acolo. Si noi tot la asta ne uitam si tot asta savuram...daca aventurile cu piratii sunt pe gustul nostru.

Na, fiindca e un film atat de comercial, un film care trebuie sa mai aduca ceva banuti in buzunarele producatorilor sau a casei de productie, nu e unul care s-a straduit prea mult sa fie mai multe decat un film banal, care poate fi uitat dupa o perioada, nu imediat dupa. Dar o sa fie amintit atata timp cat exista prima trilogie...ca da, poate o sa se mai faca o trilogie, nu e interzis. O sa fie amintita prima pentru ca a fost una chiar foarte reusita, a reinviat interesul mort de mult pentru pirati si aventurile lor. Chiar si asa, aceasta ultima parte a avut cateva momente foarte amuzante...de cele mai multe ori duse la bun sfarsit de personajul excelent si de acum nemuritor al lui Johnny Depp, Cap'n Jack F-ing Sparrow :)). E de vazut, chiar daca nu e extraordinar si e destul de previzibil...asa cum te astepti sa fie.

7.3/10

The Unknown {1927}

Asa era pe atunci, in anii '20...se faceau filme (cand vroia sa se faca ceva serios, cu un subiect timeless) simple si eficiente. La drept vorbind numai simplu nu a fost filmul asta de facut la vremea lui...sunt cateva scene care te surprind si acum, in retrospectiva...cum ar fi scena din final cu caii.

La nivel de subiect, acesta dezbate unui nemuritor si tragic...acestea nemuritoare sunt intotdeauna primul strat al trairilor umane, al conditiei umane. "Un barbat iubeste o femeie", incep de obicei aceste povesti clasice. Acel barbat, in acest caz, ii spala creierul fetei naive si frumoase cum ca bratele barbatilor sunt raul intruchipat...insa barbatul e siret si are doua fete. Se prezinta de obicei ca Alonzo, cel fara maini...are un numar la circ aruncand cutite cu picioarele. In timpul sau isi face aratate bratele de parca ar fi doua aripi de monstru care tocmai se pregateste sa-si ia zborul, aratand si deformatia ce ii subliniaza si caracterul dual. Desi el o iubeste pe fata, in felul sau bolnav, ea nu il vede decat ca pe un tata, un prieten cu care vorbeste si cu care se consulta.

Nebunia barbatului e insa adanca si inradacinata. S-a acomodat atat de mult cu stilul sau din vazul lumii incat pentru a-si convinge iubirea e capabil sa-si taie mainile...the crazy things we do for love. Oricum, te captiveaza intreg filmul, toate cele 50 de minute pe care le-am vazut eu. Te captiveaza figurile de razboi interior pe care le traieste personajul jucat excelent de Lon Chaney, oricum, actiunea se misca rapid si nu ai de ce sa iti pierzi concentrarea. E un film foarte bun insa nu perfect.

9.2/10

Night of the Living Dead {1968}

Horror is just not my scene, man. Atmosfera ioc, frica poate cauza pe atunci, acum neam...

Eu credeam ca un horror adevarat e acela care pastreaza vie macar o panica, o frica minuscula, inradacinata in interiorul fiecarui om...sau poate mie pur si simplu nu mi-e frica de zombie ci chiar ii invit cu bratele deschise sa primeasca cate un ciocan din partea mea...nu stiu. Probabil asta e.

Si ca o poveste despre supravietuire e slabut pentru ca e plin de prosti, prosti care fac o sumedenie de greseli, greseli pe care numai americanii sunt in stare sa le bage in filme si cum numai Romero le gandeste. Imi bag picioru in gandirea lui de doi bani. Zici ca e un film facut de un student cu echipament profesionist...iar zombie aia prea erau inteligenti stiind sa puna mana pe manerele portierei de la masina, incercand sa le deschida the old fashion way. Sa laud filmul asta ca a fost ceva nou la vremea aia? Chiar nu s-au mai facut chestii cu zombie? Hmm...chiar nu stiu. Dar nici nu am de gand sa caut acum sa aflu...pare destul de plauzibil ca asta sa fi fost primul film de genul asta, din moment ce i-a facut renumele lui Romero si are o nota atat de mare pe imdb.

Acum sa-mi fie prezentat asa ceva in fata ochilor, as rade de nu mai pot. Acum, snobismul extrem si adoratia oarba asupra horrorului face lumea sa zica ca e un clasic al genului. Parti bune...trebuie sa existe parti bune in panarama asta...aw wait...am zis panarama, deci nu sunt chestii bune. Too late. Poate daca actorii jucau mai bine. Poate daca scriptul nu era asa de naiv si...american. Romero tre sa fi fost redneck ca de acolo isi trage inspiratia si personajele. Till next time...enjoy movies. Hmm...this might be my line :-?

7/10

Proof {1991}

De multe ori cand ai in mana un scenariu ca acesta, focalizarea atentiei asupra a numai 3 personaje poate face diferenta intre un film bun si unul prost pentru ca exista un risc ca interactiunea dintre ei sa nu fie dusa la bun sfarsit...

Din fericire aici e un caz ce nu intalneste aceste criterii insa este un film care constant iti cauta atentia pentru ca mai apoi sa o ceara din nou pentru ca a pierdut-o. Filmul e interesant si nu e unul cu subiect superficial. In mare cautam sa analizam 2 din cele 3 personaje principale. Orbul si menajera. Orbul a fost jucat excelent de Hugo Weaving, un actor care primea rolurile principale la el in tara iar in Hollywood e un personaj intotdeauna secundar sau principal negativ. Are un potential enorm actorul asta care ma tem ca nu o il paleasca norocul pentru a iesi in evidenta pe la Oscaruri. Revenind la personajul sau...din cauza ca raceala ce o simtea de la mama sa cand era mic, temandu-se de atunci ca boala sa e cauza acestei raceli si cauza "plecarii" ei...a ramas ca mai tarziu, sa caute dovada ca mama sa l-a iubit cu adevarat folosindu-se de oameni in care poate sa aiba incredere sa-i descrie pozele pe care le face...astfel daca afla ca mama sa nu l-a mintit inseamna ca l-a iubit.

Pe de alta parte avem menajera...femeia care l-a ajutat pe acest orb ani intregi la curatenie (desi eu stiu orbi care fac o curatenie, singuri, de nu iti vine sa crezi) si i-a fost, practic, o sotie...simtitind acum pentru el o obsesie maniacala, profitand de dezabilitatile lui pentru a se face dependenta de ea, amandoi au o obsesie pentru a dovedi iubirea, unul pentru mama sa, alta pentru celalalt.

Al treilea personaj e doar catalistul ce intra in aceasta relatie, formand acest triunghi amoros, ce acum scoate scantei si ai carui brate sunt gata-gata sa se rupa. E un film ok...nu deosebit, care scoate in evidenta actorul din fiecare.

7.4/10

Super 8 {2011}

M-am simtit de parca m-am intors in timp...acum 60 de ani cand era moda filmelor horror cu monstrii in stop-motion sau oameni in costume cu orase facute din macheta...cu povesti la fel de subrede si siropoase, cu acting din partea unor actori necunoscuti sau de categoria B. Cred ca asta a dorit Spielberg si J.J. Abrams cu filmul asta. Reinvierea unei ere in cinema cand omul se ducea la cinema de dragul de a vedea spaima, actiune si un monstru...ceva simplu si eficient.

Fiind un produs J.J. Abrams am avut asteptari mari din cauza Star Trek-ului pe care l-a facut. Comparativ sunt clar dezamagit dar asta e daca vezi un film cu asteptari care nu il pun intr-o lumina favorabila. Chestia e ca nici nu s-a vrut ceva extraordinar de bun. Monstrul se vede rar, pastrand astfel misterul dar alimentand si frustrarea din spectator care e obisnuit sa vada monstrul in toata "frumusetea" sa inca din primele minute ale filmului. Asta mi-a placut la filmul asta...nu au fost nerabdatori sa il arate, pastrandu-mi astfel interesul pentru inca jumatate de ora...ceva eficient si simplu. Nu mai aratati tot din primele faze, dispare farmecul.

La fel de "anume" s-a vrut si actingul pustilor care a fost indubitabil mai bun decat al adultilor (Elle Fanning, cel putin...mai mai, ce actrita se face ea)...de asta ei sunt eroii pana la urma. Eroi care au reusit sa se apropie cel mai aproape de extraterestru (ca da, asta e) si sa nu fie omorati...nimeni nu a salvat ziua, nimeni nu a apasat pe un buton sa se termine totul cu bine, nimeni nu a trebuit sa viruseze nici un rahat de vas-mama cu un virus pamantesc sa distruga extraterestrii. Totul a fost un joc al sansei si din aceasta cauza a fost un film mai realist (figurativ vorbind).

E de asemenea si un film pentru pustani...de la 13 la 20 de ani, pentru ca se repeta de multe ori "Drogurile sunt rele!" de parca e un film cu mesaj bazat numai pe asta. Nu, e un film lejer ce il vezi impreuna cu prietena si bineinteles ei nu o sa-i placa fazele cu actiunea si tie (ca mascul feroce ce esti) nu o sa-ti placa fazele siropoase, mai girly. E foarte bun pentru ce vrea sa fie...

8.2/10

Peeping Tom {1960}

Un suflet chinuit de o boala mostenita de la tatal sau...ca tata, ca fiu. Un update la un film de genul asta nu ar face nimic mai mult decat ceva reclama la camerele ce o sa fie folosite...la cat de multe are asupra lui si la cat de variate o sa fie. O versiunea a unui update s-a regasit si in American Beauty, ce a fost doar o poveste secundara. De fapt, gandindu-ma, un remake la un astfel de subiect nu ar mai trezi interes din partea spectatorului in nici un fel...

Asa, aici ni se arata un tip care sufera de voyerism, de fapt nu sufera, e un maniac ce sufera pentru ca trebuie si sa ucida in acelasi timp. Captureaza cu ochiul sau mecanic fiecare aspect al vietii...e suficient sa credem ca daca prinde moartea si viata de zi cu zi, captureaza intr-un fel si nasterea. Nu pleaca nicaieri fara camera lui, si atunci cand o lasa in urma (ceea ce se intampla o singura data) e ca si cum si-a lasat povara, psihoza, boala acasa. E condus de camera, e condus de gandul ce i-a fost implantat in copilarie a ce poate sa faca o camera de filmat...cum captureaza pe langa imagini si emotii si le trimite mai departe spectatorului printr-o empatie naturala. Nu inteleg cum ajunge crima in ecuatie dar nu pot sa ma gandesc decat ca orice trauma dusa la extrem naste monstrii...si unul din ei e si in personajul asta aparent inocent jucat de Karlheinz Bohm.

E un film bun, cam tarait totusi pe alocuri si mi-a pierdut atentia de cateva ori...de asta l-am vazut in vreo 3 ore in loc de 1:41, cat dureaza. Il recomand totusi pentru ca are cateva faze memorabile si cateva faze ce pot fi folosite (si au fost) ca referinte...

8/10

49th Parallel {1941}

Sa faci un film despre un subiect actual in 1941 e destul de usor. Sa il faci si propagandistic e si mai usor, mai ales la americani. Eh...chiar si asa mi-a placut cum a fost facut, construit, etc. De putine ori vezi punctul de vedere al germanilor intr-un film american.

Dar ce a dovedit filmul asta e ca oricum priveai, soarta razboiului a fost clara de la inceput. Bine, aici era o viziune plina de optimism dar de cat ori o forta malefica a fost victorioasa in timpul istoriei? Da, depinde de ce parte a taberei esti dar chiar si asa, obiectiv privind, a fost ceva clar, raul e rau, mai ales cand era atat de sonat cum a fost Hitler si rasa lui "ariana", "perfecta". 6 nazisti au scapat de bombardare prin noroc chior. Le privim aventura si cum rand pe rand mai dispare cate unul dintre ei pana cand ramane unul singur din motive fie aleatorii, fie circumstantiale.

Cum am zis, totul e propagandistic chiar si pentru americani si strain fiind de cultura lor, insa impartindu-le simtul justitiar si ura comuna pentru nazisti si tot ce reprezinta ei, nu am putut sa nu fiu bucuros cand vedeam ca un nazist o ia pe cocoasa sau cand vedeam rautatea pura a nazistilor (asta confirmand bunatatea mea cat si a aliatilor :)) ). Mi-a parut rau cand un nazist cumsecade, cum a fost Vogel, a fost eradicat miseleste si superficial chiar de catre oamenii lui...ma asteptam la asta doar pentru ca filmul sa hiperbolizeze ceea ce trebuie sa simtim fata de nazisti in momente de razboi...cum a fost anul 1941...si inca 4 ani dupa.

Nu ma indoiesc ca filmul asta a mers in taberele americanilor, nu ma indoiesc ca filmul asta dadea putere si speranta, ridicand moralul oricui il vedea...chiar si asa, e un film care arata natura umana in timp de criza si cum aceasta e condusa si influentata de idei care mai de care...

8.5/10

Pather Panchali {1955}

Un film indian despre viata, traditii si obieciuri muribunde...care e mai neinteresant decat viata. Nu ma asteptam neaparat la o cine stie ce poveste deosebita plina de twisturi si turnuri, era practic imposibil sa se intample ceva deosebit in familia asta simpla si saraca. Viata pur si simplu trece pe langa ei la fel de greu cum barbatul casei aduce banii...un preot/poet/contabil care se strofoca si isi paraseste familia cu saptamanile pentru a incerca sa aduca paine pe masa.

Mama familiei e frustrata din aceasta cauza, ca nu si-a trait visurile, ca ai ei copii o bat la cap zilnic si ii aduc necazuri (Durga tot fura de la vecini iar Apu e neastamparat), matusa batrana e o sursa de refulare a stresului pentru ca saraca femeie nu a facut niciodata nimic impotriva ei...la urma urmei, ea ar ajuta sa mai scape de povara, dar cu o limita.

Asadar, filmul m-a lasat rece. E despre un trai vechi, care poate e interesant pentru unii...dar pus intr-un astfel de cadru nu am simtit caldura pentru niciunul din personaje...iar tragedia din final m-a lasat rece si chiar a ajuns sa ma enerveze muzica "lacrimogena" din timpul scenei respective, avea un ţignal mult prea inalt...specific cand se doreste stoarcerea fortata a lacrimilor. Era o scena mult mai frumoasa daca era tacuta...Un film cu ritm lent care poate prezenta ceva frumos, daca era filmat mai frumos/bine...dar pentru '55, in India, la ce sa ma astept?

8/10

Nostalghia {1983}

Poate nu e un film la care e recomandat sa fii pe jumatate adormit si tot sa il intelegi, no way...dar cu siguranta e destul de eficient incat sa te faca pe jumatate adormit in timp ce te uiti la el. Acesta este cu siguranta cel mai labirintic film pe care l-am vazut de la Tarkovsky...e ca o poezie afurisita care e atat de artistic scrisa incat ti-e imposibil sa o intelegi de la prima "citire"- vedere in acest caz...

Pe tot parcursul filmului aveam in gand cuvantul "nostalgia" si incercam sa-l leg la frumusetea cadrului sau o parte a actiunii...cateodata iesea legatura, cum ar fi cele cu amintirile din copilarie...unde am incercat apoi sa vad ce treaba are scena din copilarie care nu spunea prea multe cu ce se intampla in "prezent". Grea treaba. Chiar si acum, in timp ce vad ultimele minute din film mi-e dificil sa leg toate chestiile. In acelasi timp, filmul mi-a reinviat interesul asupra filmului in general pentru ca in ultima vreme nimic nu mi-a atras atentia si nimic din trecutul cinematografic nu ma indeamna sa-l bag in seama. Acesta a fost pe lista de multa vreme si am ajuns intr-un final sa-l vad...desi la o ora prea inaintata incat sa-i acord 110% din atentia mea...cum o fac de obicei la filmele mai grelute.

Cum am zis, nu pot sa scot din aceasta vizionare ceva consistent ca idee si ca parere. Filmul a fost dedicat mamei lui Tarkovsky si din moment ce a filmat toata treaba in Italia nu cred ca se referea neaparat la mama lui naturala ci chiar la patria mama. Personajul pierdut printre ruine, cautand radacinile unui alt rus, devine nostalgic si singur. Iar aceasta este o latura a lui Tarkovsky care o sa tanjeasca intotdeauna pentru mother Russia. Bineinteles, Andrei nu a fost izgonit din tara lui ca o astfel de manifestare sa fie necesara sau sa fie convingatoare (daca a fost vreodata afectat) dar intotdeauna nostalgia ne trage la locurile unde am petrecut copilaria si este declansata chiar si atunci cand un miros e asemanator cu cel de cand eram mici.

In astfel de filme, doua ore sunt alocate unui singur sentiment...doua ore sunt suficiente pentru a spune putin intr-un ritm atat de lent precum acesta...folosind cadrele lungi si "in reluare" a la Antonioni...travelling inainte sau inapoi. Spre deosebire de filmele lui Antonioni, aici se petrece ceva in cadrul respectiv, lungit cu un scop. Cred ca merita o vizionare in plus, poate chiar doua...dar astfel de filme atrag intotdeauna snobul din noi, sau snobul ca personaj solitar, care simte ca vede mai multe decat arata filmul. Da, pentru unele filme e frumos sa intelegi ce a vrut sa zica regizorul dar cand, dupa vizionarea unui astfel de film, plec cu mana goala si cu sufletul indiferent mi-e greu, tare greu, sa-l mai bag in seama. Nu despre asta e cinematografia.

Cinematografia nu e intotdeauna minimalism fara sentiment direct...nu e o serie de imagini care spun mai putin decat ar putea una singura, comprimata. Cinemaul e emotie si trairi palpabile. Poezia pot sa o citesc si singur si pot sa o descifrez si singur...dar nu in felul asta.

8.1/10

Blitz {2011}

Iata si un update pentru Serpico. Cred ca era nevoie de un film de asta. Acumulezi ura pe masura ce criminalul psihopat ce iti vine sa-l strangi de gat cu propriile maini tot mai omoara pe cineva...dar imi place ca asta e ideea. Trebuie sa il urasti in asa masura incat sa spui la final ca da, politia are permisiunea mea sa fie cat de violenta vrea ea sa fie. Nu am inteles niciodata frustrarea cuiva cand politia acumuleaza putina violenta excesiva...nu ma deranjeaza deloc atata timp cat stiu ca e justa si persoana ce o primeste este vinovata de ceva, orice ar fi...

Cand ai de a face cu politia, o forta, esti mielusel. Nu ai gura mare, nu te repezi la ei...nu ai de ce. Acum la tv, cand ii vedem, ne rugam sa le mai traga cate una celor care comenteaza si mai sunt si filmati, dar nu...fiecare e cuminte ca asa dicteaza publicul imbecil. Violenta e necesara cateodata si in special in cazuri ce implica politia.

Asa e si cu filmul asta. Jason Statham e politistul cu simtul dreptatii si cu simtul violentei hranite de simtul dreptatii. Cele doua forte merg mana in mana si iti place cand sunt dezlantuite. Simtit ca asa trebuie sa fie un politist...ca un judecator cu pumnul greu ce aplica dreptatea la locul faptei. S-au mai facut filme de genu asta, Serpico, cum am mentionat mai sus, acela insa cu un sfarsit tragic.

Blitz e un film filmat frumos, antrenant si care te face sa te implici emotional, gadilandu-ti ura fata de nedreptate si rau in general. Iti place si parte cu detectivii, cand incearca ei sa puna cap la cap datele, iti plac si mini-povestile din rest dar iti place si cum joaca personajul negativ. Si din nou, mi se confirma ca a juca personajul negativ e a naibii de usor...ce spune asta despre noi, oamenii? E usor sa fim rai pentru ca putem pierde tot intr-o clipita pe cand sa fii bun inseamna sa tii cu putere de ceea ce ai...

7.3/10