Inainte de editia de anul acesta a Oscarurilor, eram ferm convins ca Waltz with Bashir era sa fie ales ca cel mai bun film strain...desi si acela merita foarte mult premiul, alegerea actuala nu a fost gresita...defel.Okuribito se traduce ca persoana ce trimite, iar in contextul filmului, trimite de pe lumea asta pe cealalta lume...un fel de portar care prin ritualul sau este cel ce ne trimite pe lumea cealalta, daca ar exista asa ceva. Evident, noi o sa ramanem intotdeauna optimisti in privinta asta.
Filmul este de o induiosare incomensurabila, scenele inmormantarilor fiind de o tristete crunta si nemiloasa asupra oricarui privitor care are o inima. Chiar si cei care nu stiu sa o foloseasca vor fi afectati. Ce-i drept, muzica compusa de Joe Hisaishi (il stiti/i-ati mai auzit muzica din animatiile superbe ale lui Miyasaki) este trista, in ton cu filmul, amplifica orice emotie de pe ecran a oricarui personaj. Inca un exemplu de cat de folositoare e muzica atunci cand se incearca a transmite sentimente si emotii de la personajele din film la cei care privesc filmul. Sublima coloana sonora...cred ca tocmai am realizat ca violoncelul e instrumentul meu preferat cu coarde, urmat indeaproape de vioara.
Ce face filmul asta cu adevarat memorabil este talentul regizorului Yojiro Takita de a imbina comedia de foarte mare calitate cu momente dramatice si extrem de triste. Comedia e de mare efect si nu ma asteptam la asta de la un film atat de trist spre final. Dar, cred eu, e foarte bine ca nu le-a combinat...adica da, la inceput filmul este comic din cauza situatiei in care s-a trezit fostul nostru violoncelist (da, a fost din cauza ca orchestra in care a cantat inainte a dat faliment) si din cauza incercarilor lui de a se acomoda noii lui slujbe extrem de interesante si profunde. Inca un element caracteristic unui film bun este combinarea comediei cu tragedia fara a le intercala ca astfel s-ar da in absurd si ridicol...distanta dintre cele doua s-a pastrat si de asta filmul acesta este atat de reusit. Ca sa nu mai zic ca un film cu adevarat bun are de toate...comedie, tragedie, romantism, etc...
Ritualul celor ce trimit de pe lumea asta consta intr-un adevarat dans, aproape mecanizat, de miscari ale mainii pentru a pregati calatoria spre cealalta viata. In principiu el trebuie sa imbrace, sa spele si sa machieze cadavrul unei persoane pentru a parea cat mai in viata pentru ultimul ramas bun de la familie si prieteni. Tot ritualul e de o frumusete rar intalnita...
La nivel filosofic, profund, filmul prezinta viata si moartea si importanta ultimului ramas bun de la persoana iubita. Treaba personajului nostru principal este aceea de a subtia granita dintre viata si moarte pentru ca acel ramas bun sa fie mai usor...e ca si cum ne-am trimite persoana iubita intrun somn lung. De altfel, tot in profunzime vedem ca moartea nu e decat o etapa din viata, adica ar fi viata si dupa moarte. Moartea, ca si nasterea, sunt porti intre lumi. In rest, avem o poveste de dragoste foarte frumoasa care are suisuri si coborasuri, o pritenie ce s-a infiripat intre personajul principal si seful sau, o concluzie despre relatia unui fiu cu tatal acestuia...toate, momente foarte importante din viata unui om.
Un film de o frumusete rara, dar atentie mare ca e de plans la filmul asta.
9.75/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu