A Tale of Two SistersAsa cum am promis am vizionat si originalul filmului precedent...si acum regret ca nu l-am vazut pe asta prima data pentru ami bate joc cum trebuie de filmul din 2009.
Asta sud-coreean e atat de frumos, atat de complex incat cel nou paleste sub forta puternica si sublima a celui original. E un thriller psihologic excelent, o drama bine construita si un horror ce are efect chiar daca e un horror nou (si cum am zis-o sau nu astea noi sunt de toata jena). Bineinteles, astea asiatice sunt intro liga de'a lor, au inceput mai tarziu insa isi fac un renume. Un renume atat de puternic incat unii penibili de la Hollywood trebuie sa copie ideea si s-o faca intrun film american...si de cele mai multe ori o dau in bara, ca in exemplu precedent.
Fata de precedentul, povestea este mai elaborata, se pune accentul mult mai mult pe personaje si pe psihicul lor, se studiaza sau trebuie studiata fiecare miscare, fiecare gest, fiecare expresie pentru a intelege in ce directie se indreapta povestea si care ar putea fi deznodamantul. Desi, din cauza filmului noi, stiam in mare despre ce e vorba, am fost surprins din cauza ca fratii Petreuş, regizorii filmului nou, nu au furat fiecare idee ci au simplicat-o...ca sa inteleaga si prostu american...asta e, era de asteptat.
Revenim la frumosul film sud-coreean...este frumos din atatea motive...imaginea perfecta, soundtrackul pe masura (totul facut din orchestra, bineinteles), jocul actorilor aproape perfect...fiecare actor in parte avand un impact considerabil asupra povestii si implicit asupra spectatorului. Un film ce te tine constant atent, constant tensionat si constant speriat (si desi nu as fi aratat-o fiecare seminta de floarea soarelui pe care am mancat-o o fost inghitita cu mare greutate)...singurul meu regret e ca nu l-am vazut pe asta prima data...si chiar imi pare rau.
9/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu