The Adventures of Priscilla, Queen of the Desert {1994}

In mod normal le urasc felul flamboiant si felul cum trebuie sa se etaleze in public...dar fiindca erau pe un ecran, intr-un film artistic ce are loc undeva in partea opusa a planetei...acum 17 ani, e ok din partea mea :))

Dar nu, serios...e o comedie foarte faina, un road movie reusit despre un grup de travestiti voiosi (cautati traducerea in engleza a acestui cuvant...intelesul mai vechi) care merg la un show undeva prin mijlocul Australiei. Ce e amuzant in acest film sunt cele trei tipuri de travestiti si cine ii joaca...tipul aproape normal din grup si probabil cel mai urat ca travestit, Mitzi, jucata de Hugo Weaving, travestitul extrem de gay si feminin, Felicia, jucata de Guy Pearce si cel care trece cel mai usor ca femeie, desi una batrana, Bernadette, jucat sau jucata de Terence Stamp (il stiti dupa mutra, va garantez).

Ei bine, diferitele personalitati, poantele, au format zeci de ocazii de glume amuzante de efect care te faceau sa indragesti (pana la o limita) personajele. Fiecare cu povestea lui si aceasta calatorie releva altele si mai socante pentru ei...e un film usor, amuzant, pentru cei cu mintea deschisa deoarece cei care au ceva impotriva travestitilor din start nu o sa se distreze cu filmul asta, indiferent cat de bine sunt facute personajele.

Nu e un film gay, desi asta ar fi primul comentariu din partea oricarui spectator, eu inclusiv...e doar o comedie cu niste tipi care se imbraca ca clovnii, apoi canta si danseaza...cateodata. Dar ca sa nu ii jignesc, este un film anti-discriminare. Clut poate...? Poate numai pentru travestiti.

7.5/10

Sleepers {1996}

O poveste dureroasa dar nu dureros de vizionat datorita deznodamantului evident. Patru prieteni din cartierul New Yorkez Hell's Kitchen au avut o copilarie zbuciumata ce nu seamana in nici un fel cu copilaria lui Ion Creanga...ci e chiar opusul acestia.

Singura parte proasta la filmul asta e ca nu reusesti sa te conectezi cu personajele in cauza. Doi dintre ei sunt criminali, chiar daca au avut un motiv la un moment dat, unul din ei joaca prost si ti-e "meh..." iar celalat e Brad Pitt, singuru de care iti pasa cat de cat dar fiindca se asociaza cu ceilalti, moare interesul. Bine ca joaca Robert De Niro si Dustin Hoffman, ca de nu, consideram asta un film de cat. B despre patru traumatizat ce cauta razbunarea. De cei doi, care au jucat doua personaje secundare mi-a pasat mai mult decat cei 4 laolalta. Aa...si de muzica lui John Williams care iese in evidenta de fiecare data...puternica.

Interesant a fost ca avand 2 ore si 20 ma asteptam sa ma plictiseasca dar fiindca actiunea se intinde pe mai multi ani, o perioada din pre-adolescenta si o perioada a vietii lor ca adulti, filmul are astfel multe detalii de prezentat si nu plictiseste. Atat doar ca nu iti pasa. Subiectul e ceea ce iti pastreaza interesul pentru a te tine 2 ore si 20. Ciudat insa ca s-au simtit obligati la final sa spuna ca asa evenimente nu s-au petrecut intr-o institutie de genu desi mi se pare foarte probabil. Probabil au fost avizati si s-au gandit ca nu vor sa faca scandal cu filmul asta...

7/10

Sleepless in Seattle {1993}

Nora Ephron...esti un bastion al vanzarii de gogosi calde pentru femei umede, esti un reper cand vine vorba de ipocrizie in propriile tale filme. Vinzi faptul ca iubirea nu e ca in filme in timp ce faci un film despre cum iubirea e ca in filme. Zici ca dragostea siropoasa nu exita in realitate dar o prezinti cu si mai multa siroposenie si improbabilitate. Destinul nu ia parte in dragoste dar fix asta ne arati...vinzi gogosi si din cauza ta mii de femei au impresia ca asa trebuie sa arate dragostea...dar tu nu realizezi ca fiecare dragoste e unica, ca o floare. Da, tulpina poate sa fie comuna la toata lumea...unele chestii, cum ar fi culoarea petalei, pot fi accidental la fel...dar nectarul are de fiecare data alt gust, polenul alta mireasma, forma petalei e intotdeauna diferita.

Ce ai incercat tu sa faci e un blockbuster pentru femei. La fel de superficial ca filmele de vara, la fel de entertaining dar din punctul de vedere al femeii. Nu-i bai, e ok...dar nu mai predica atat ca dragostea nu e ca in filme cand tu arati opusul. Si mai si impachetezi fiecare replica si gest intr-o magie falsa a la Hollywood de ii faci pe spectatori sa creada ca asa trebuie sa se simta dragostea de nu o sa-si dea seama de ea cand o sa vina cu adevarat. O sa faca lumea legatura cu filmele tale, cu ideile tale, si o sa-si zica ca nu e la fel de magic...cand probabil o sa fie, dar nu o sa realizeze.

Asadar, oricat de romantice ar fi filmele Norei Ephron, oricat de amuzante ar fi unele faze...e doar un film. Nu e un reper, nu e o referinta la cum trebuie sa arate dragostea sau inceputul ei. Aici totul e americanizat deci simplificat pentru a extrage tot ce e mai emotional si superficial. Lumea a jucat decent dar oricum pareau ca se distreaza mai mult...decat sa joace mai serios.

6.2/10

The Innocents {1961}

Placut tare mult. La nceput am crezut ca dupa asta s-a facut "The Others" dar apoi atmosfera m-a acaparat total si terifiat fiind am deschis mai bine ochii sa vad ce se intampla si piesele au cazut frumos intr-o concluzie frumoasa insa nu afirmata de film...asta ca sa lase finalul la latitudinea fiecaruia, cum e mai sanatos.

Totul a functionat perfect in filmul asta...de la copiii care au jucat genial, care au avut momente terifiante prin felul cum au jucat, prin expresiile lor faciale...au fost alesi perfect si totul a fost top notch din partea lor. Un film cu putini actori si cu un cadru numai bun de facut un film...nu stiu daca a fost filmat numai in locatie sau si in studio dar lumina si imaginea (in general) a fost de o calitate excelenta si astfel a intarit parerea mea despre atmosfera si efectul acesteia. Multe nu sunt de spus decat ca e un horror psihologic de calitate si nu strica sa-l vizionati. Mai ales daca sunteti in cautarea unui horror, mai ales ca in ziua de azi, si o zic a mia data, nu exista nimic bun...da nimic. Cel mai sanatos e sa ne uitam la ceva din trecut si sa ne simtim mai terifiati decat de la ceva din prezent, care vorba aia, are la dispozitie efecte si echipamente ce nu existau pe atunci nici in gandul cuiva.

Brrr...numai gandindu-ma la unele scene din film. Da, e de pastrat.

9/10

Hamsun {1996}

A fost filmul asta acum cateva saptamani la dragul meu club al cinefililor dar nu am putut sa ajung la el pentru ca am avut o angajare nitel mai importanta. Am zis ca nu o sa uit filmul ci am sa incerc sa-l vad acasa cand am ocazia. Ocazia a fost acum insa sunt sigur ca daca il vedeam la club aveam mai multa rabdare decat acum...nu ca ar fi un film greu dar odata ce ai intrat in atmosfera lui, odata ce intelegi incotro o duce vrei sa se intample ceva...iar acel ceva se lasa bun asteptat pentru ca nu se intampla.

Un batran poet, Knut Hamsun, protagonistul filmului jucat de marele actor, fenomenal aici, Max von Sydow a devenit mai renumit decat vroia in timpul celui de-al doilea razboi mondial din cauza literaturii sale anti-britanice. Acest lucru a sarit in atentia oamenilor lui Hitler din Norvegia, gandindu-se ca poate fi folosit ca un instrument de propaganda. Hamsun insa era un om normal, cu ganduri pasnice ce doreste sa-si apare tara si cetatenii ei. Dupa razboi, fiindca a fost asociat cu Hitler pe o scurta perioada de timp a fost luat si trimis intr-un azil pentru a fi judecat mai apoi. Statul nu vroia sa il scoata la un proces pentru ca vorbele fiind arma lui cea mai de pret stia ca se poate "scoate" din situatie ca un erou ce a lucrat pentru tara lui, chiar daca impreuna cu un maniac.

E mai complicat filmul, asa, de felul sau si de multe ori iti da impresia ca nu se duce nicaieri. Tot filmul urmarim transformarea acestui om, reprezentarea Norvegiei, dintr-o versiune mai tanara (dar tot batrana) spre una mult mai batrana. Prin ochii lui observam directia tarii dar si valorile dintr-o familie, dragoste si rolul sotiei sale in viata lui. E un film reusit, nu pot sa zic nu, un film epic prin lungimea lui si atentia la detalii...dar solicita prea mult din atentia ta pentru mai nimic...nu simtim o legatura deosebita pentru personaj si nici pentru sotia lui, un alt personaj principal. E de vazut, totusi, pentru Max von Sydow, pentru atmosfera insa nu e de vazut pentru lungimea lui si pentru fuga in jurul cozii.

7.4/10

Mildred Pierce {1945}

Cam asta e figura femeii americane din 1945...sau a actritei Joan Crawford pe parcursul intregului film in timp ce interpreta femeia americana ce trece de la saracie la bogatie urmand cativa pasi simpli. 1. Trebuie neaparat sa divorteze ca altfel nu reuseste in viata. Barbatul o tine in frau punandu-o sa stea la cratita sau numai in casa, avand grija de copiii ei. 2. Trebuie neaparat sa moara unul din copiii ei ca altfel nu o impulsioneaza nimic sa riste in afacerea ei si sa creasca. Oricum, a trecut mult prea usor peste moartea propriului copil...copil care era mai dragalas si mai inteligent decat plodul rasfatat ce are cu cativa ani mai mult...Veda.

O scorpie de adolescent mi-a fost rar sa vad...toate chestiile rautacioase si nelalocul lor ce puteau fi spuse de ea au fost spuse. Si au fost spuse cu un asemenea sictir si dispret incat palmele ce le-a primit ocazional au fost insasi mana spectatorului, mana imaginara ce s-a intins atat prin ecran cat si in trecut iar regizorul a indeplinit dorinta. Ce a vrut sa ne arate filmul asta? O sa ajungem sa muncim doar pentru copiii nostrii si doar pentru aprobarea lor...mare grija cand o sa devina adolescenti ca atunci prind gura si atunci actioneaza cel mai taios. Stau si ma gandesc daca am fost si eu asa...trebuie sa fi fost la un moment dat, e inevitabil. Poate daca mi-as reaminti o scena anume as regreta-o dar nu am acces acum la amintirea aia...daca exista.

Mildred a fost jucata cum am zis mai sus de Joan Crawford...o actrita de care nu prea am auzit nici noi, cinefilii. A avut roluri bune si f bune, cu acesta primind si un Oscar, dar privind acum mi se pare o actrita supra-evaluata. A avut o expresie tot filmul si a purtat-o cu hotarare si incapatanare...adaugand mici inflexiuni ici si colo, unde era cazul. Probabil a primit statuia pentru complexitatea rolului, dar nu si a felului cum l-a jucat. A fost un rol ce a aratat o persoana puternica, hotarata, care joaca dupa reguli, curat, altruist. Pacat inca ca a fost o actrita ca aceasta. Nu mi-a placut.

Fiindca e atat de mult vorba de actrita din rolul principal, inevitabil nota o sa fie influentata de ea...mare lucru nu e in rest. E o poveste captivanta si destul de dificila dar cam atat.

8.4/10

Thor {2011}

Marvel trebuie sa faca acum filme cu toti eroii din cartile cu benzi desenate. Acum a fost vremea lui Thor cu un film in care poti spune linistit ca a fost folosita tehnologie din anul 2011. Efecte demne de cinema...si chiar demne de 3D, dar nu am de unde sa stiu cat de mare efect au avut din moment ce nu l-am vazut la cinema.

Starul filmului a fost chiar personajul principal, si nu altcineva, cum ma asteptam din moment ce Chris Hemsworth nu e tocmai un super-star ci doar un tip care a jucat ca tatal lui Kirk in Star Trek-ul din 2009. Si-a indeplinit rolul cum trebuie, a fost si amuzant si arogant (dar in modul la care te astepti de la un zeu), a avut acel ceva ce ii trebuie unui actor intr-un astfel de film sau unui super-star in devenire. Natalie Portman a fost si ea pe acolo iar relatia dintre cei doi mi s-a parut oarecum superficiala dar previzibila...asa cum a fost de altfel tot filmul. Dar ce se sa ma astept la altceva? Da, au fost blockbustere mai bune in anii trecuti, au avut unele care au avut tot ce a avut acesta si inca mai mult dar de acum nu trebuie sa ma astept sa aiba fiecare acel efect ce ii da o calitate deosebita. Ar fi egoist din partea mea...e suficient ca distreaza si e suficient ca arata ce mai poate Hollywoodul in ziua de azi. Oricum...mi-a aratat mult mai bine ce poate cu Transformers: Dark of the Moon, dar na...

Mai e ceva de zis? Zic ca merita vazut o data...pentru efecte, pentru Anthony Hopkins care e batran si apare rar in filmul asta, pentru Natalie Portman care nu e ceea ce vrei in filmul asta ci doar o tipa care se uda rapid la chiloti si chicoteste prea mult. Am vazut insa o varianta care se vedea la o rezolutie nebuneasca asa ca s-a vazut excelent, poate chiar si mai bine ca la cinema...desi nu am avut aceeasi diagonala ca acolo.

7.1/10

Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides {2011}

Right...inca o pauza ridicol de lunga. De aceasta data nemotivata de vreo licenta ori examen...ci de o vacanta prelungita si placuta. Prea lunga de fapt. Am uitat cum se comenteaza un film si am uitat dupa ce trebuie sa ma uit cand il vad... :))) Aaaaahahaha. Mda. Hai totusi sa incepem.

Partea a patra din cea mai buna trilogie cu pirati a aparut pe ecranele noastre din simplul motiv de a ne distra, de a ne face sa uitam de necazuri (pentru cei care au si care cred ca un film amarat ii fac sa uite de acestea), de ai revedea pe actorii nostrii favoriti...gen Johnny Depp si Penelope Cruz...si de ce nu Geoffrey Rush si Ian McShane. Povestea se invarte in jurul cursei spre fantana mult dorita, in jurul aventurii pana acolo pentru ca pana si Jack o zice...nu conteaza destinatia ci calatoria pana acolo. Si noi tot la asta ne uitam si tot asta savuram...daca aventurile cu piratii sunt pe gustul nostru.

Na, fiindca e un film atat de comercial, un film care trebuie sa mai aduca ceva banuti in buzunarele producatorilor sau a casei de productie, nu e unul care s-a straduit prea mult sa fie mai multe decat un film banal, care poate fi uitat dupa o perioada, nu imediat dupa. Dar o sa fie amintit atata timp cat exista prima trilogie...ca da, poate o sa se mai faca o trilogie, nu e interzis. O sa fie amintita prima pentru ca a fost una chiar foarte reusita, a reinviat interesul mort de mult pentru pirati si aventurile lor. Chiar si asa, aceasta ultima parte a avut cateva momente foarte amuzante...de cele mai multe ori duse la bun sfarsit de personajul excelent si de acum nemuritor al lui Johnny Depp, Cap'n Jack F-ing Sparrow :)). E de vazut, chiar daca nu e extraordinar si e destul de previzibil...asa cum te astepti sa fie.

7.3/10

The Unknown {1927}

Asa era pe atunci, in anii '20...se faceau filme (cand vroia sa se faca ceva serios, cu un subiect timeless) simple si eficiente. La drept vorbind numai simplu nu a fost filmul asta de facut la vremea lui...sunt cateva scene care te surprind si acum, in retrospectiva...cum ar fi scena din final cu caii.

La nivel de subiect, acesta dezbate unui nemuritor si tragic...acestea nemuritoare sunt intotdeauna primul strat al trairilor umane, al conditiei umane. "Un barbat iubeste o femeie", incep de obicei aceste povesti clasice. Acel barbat, in acest caz, ii spala creierul fetei naive si frumoase cum ca bratele barbatilor sunt raul intruchipat...insa barbatul e siret si are doua fete. Se prezinta de obicei ca Alonzo, cel fara maini...are un numar la circ aruncand cutite cu picioarele. In timpul sau isi face aratate bratele de parca ar fi doua aripi de monstru care tocmai se pregateste sa-si ia zborul, aratand si deformatia ce ii subliniaza si caracterul dual. Desi el o iubeste pe fata, in felul sau bolnav, ea nu il vede decat ca pe un tata, un prieten cu care vorbeste si cu care se consulta.

Nebunia barbatului e insa adanca si inradacinata. S-a acomodat atat de mult cu stilul sau din vazul lumii incat pentru a-si convinge iubirea e capabil sa-si taie mainile...the crazy things we do for love. Oricum, te captiveaza intreg filmul, toate cele 50 de minute pe care le-am vazut eu. Te captiveaza figurile de razboi interior pe care le traieste personajul jucat excelent de Lon Chaney, oricum, actiunea se misca rapid si nu ai de ce sa iti pierzi concentrarea. E un film foarte bun insa nu perfect.

9.2/10

Night of the Living Dead {1968}

Horror is just not my scene, man. Atmosfera ioc, frica poate cauza pe atunci, acum neam...

Eu credeam ca un horror adevarat e acela care pastreaza vie macar o panica, o frica minuscula, inradacinata in interiorul fiecarui om...sau poate mie pur si simplu nu mi-e frica de zombie ci chiar ii invit cu bratele deschise sa primeasca cate un ciocan din partea mea...nu stiu. Probabil asta e.

Si ca o poveste despre supravietuire e slabut pentru ca e plin de prosti, prosti care fac o sumedenie de greseli, greseli pe care numai americanii sunt in stare sa le bage in filme si cum numai Romero le gandeste. Imi bag picioru in gandirea lui de doi bani. Zici ca e un film facut de un student cu echipament profesionist...iar zombie aia prea erau inteligenti stiind sa puna mana pe manerele portierei de la masina, incercand sa le deschida the old fashion way. Sa laud filmul asta ca a fost ceva nou la vremea aia? Chiar nu s-au mai facut chestii cu zombie? Hmm...chiar nu stiu. Dar nici nu am de gand sa caut acum sa aflu...pare destul de plauzibil ca asta sa fi fost primul film de genul asta, din moment ce i-a facut renumele lui Romero si are o nota atat de mare pe imdb.

Acum sa-mi fie prezentat asa ceva in fata ochilor, as rade de nu mai pot. Acum, snobismul extrem si adoratia oarba asupra horrorului face lumea sa zica ca e un clasic al genului. Parti bune...trebuie sa existe parti bune in panarama asta...aw wait...am zis panarama, deci nu sunt chestii bune. Too late. Poate daca actorii jucau mai bine. Poate daca scriptul nu era asa de naiv si...american. Romero tre sa fi fost redneck ca de acolo isi trage inspiratia si personajele. Till next time...enjoy movies. Hmm...this might be my line :-?

7/10

Proof {1991}

De multe ori cand ai in mana un scenariu ca acesta, focalizarea atentiei asupra a numai 3 personaje poate face diferenta intre un film bun si unul prost pentru ca exista un risc ca interactiunea dintre ei sa nu fie dusa la bun sfarsit...

Din fericire aici e un caz ce nu intalneste aceste criterii insa este un film care constant iti cauta atentia pentru ca mai apoi sa o ceara din nou pentru ca a pierdut-o. Filmul e interesant si nu e unul cu subiect superficial. In mare cautam sa analizam 2 din cele 3 personaje principale. Orbul si menajera. Orbul a fost jucat excelent de Hugo Weaving, un actor care primea rolurile principale la el in tara iar in Hollywood e un personaj intotdeauna secundar sau principal negativ. Are un potential enorm actorul asta care ma tem ca nu o il paleasca norocul pentru a iesi in evidenta pe la Oscaruri. Revenind la personajul sau...din cauza ca raceala ce o simtea de la mama sa cand era mic, temandu-se de atunci ca boala sa e cauza acestei raceli si cauza "plecarii" ei...a ramas ca mai tarziu, sa caute dovada ca mama sa l-a iubit cu adevarat folosindu-se de oameni in care poate sa aiba incredere sa-i descrie pozele pe care le face...astfel daca afla ca mama sa nu l-a mintit inseamna ca l-a iubit.

Pe de alta parte avem menajera...femeia care l-a ajutat pe acest orb ani intregi la curatenie (desi eu stiu orbi care fac o curatenie, singuri, de nu iti vine sa crezi) si i-a fost, practic, o sotie...simtitind acum pentru el o obsesie maniacala, profitand de dezabilitatile lui pentru a se face dependenta de ea, amandoi au o obsesie pentru a dovedi iubirea, unul pentru mama sa, alta pentru celalalt.

Al treilea personaj e doar catalistul ce intra in aceasta relatie, formand acest triunghi amoros, ce acum scoate scantei si ai carui brate sunt gata-gata sa se rupa. E un film ok...nu deosebit, care scoate in evidenta actorul din fiecare.

7.4/10

Super 8 {2011}

M-am simtit de parca m-am intors in timp...acum 60 de ani cand era moda filmelor horror cu monstrii in stop-motion sau oameni in costume cu orase facute din macheta...cu povesti la fel de subrede si siropoase, cu acting din partea unor actori necunoscuti sau de categoria B. Cred ca asta a dorit Spielberg si J.J. Abrams cu filmul asta. Reinvierea unei ere in cinema cand omul se ducea la cinema de dragul de a vedea spaima, actiune si un monstru...ceva simplu si eficient.

Fiind un produs J.J. Abrams am avut asteptari mari din cauza Star Trek-ului pe care l-a facut. Comparativ sunt clar dezamagit dar asta e daca vezi un film cu asteptari care nu il pun intr-o lumina favorabila. Chestia e ca nici nu s-a vrut ceva extraordinar de bun. Monstrul se vede rar, pastrand astfel misterul dar alimentand si frustrarea din spectator care e obisnuit sa vada monstrul in toata "frumusetea" sa inca din primele minute ale filmului. Asta mi-a placut la filmul asta...nu au fost nerabdatori sa il arate, pastrandu-mi astfel interesul pentru inca jumatate de ora...ceva eficient si simplu. Nu mai aratati tot din primele faze, dispare farmecul.

La fel de "anume" s-a vrut si actingul pustilor care a fost indubitabil mai bun decat al adultilor (Elle Fanning, cel putin...mai mai, ce actrita se face ea)...de asta ei sunt eroii pana la urma. Eroi care au reusit sa se apropie cel mai aproape de extraterestru (ca da, asta e) si sa nu fie omorati...nimeni nu a salvat ziua, nimeni nu a apasat pe un buton sa se termine totul cu bine, nimeni nu a trebuit sa viruseze nici un rahat de vas-mama cu un virus pamantesc sa distruga extraterestrii. Totul a fost un joc al sansei si din aceasta cauza a fost un film mai realist (figurativ vorbind).

E de asemenea si un film pentru pustani...de la 13 la 20 de ani, pentru ca se repeta de multe ori "Drogurile sunt rele!" de parca e un film cu mesaj bazat numai pe asta. Nu, e un film lejer ce il vezi impreuna cu prietena si bineinteles ei nu o sa-i placa fazele cu actiunea si tie (ca mascul feroce ce esti) nu o sa-ti placa fazele siropoase, mai girly. E foarte bun pentru ce vrea sa fie...

8.2/10

Peeping Tom {1960}

Un suflet chinuit de o boala mostenita de la tatal sau...ca tata, ca fiu. Un update la un film de genul asta nu ar face nimic mai mult decat ceva reclama la camerele ce o sa fie folosite...la cat de multe are asupra lui si la cat de variate o sa fie. O versiunea a unui update s-a regasit si in American Beauty, ce a fost doar o poveste secundara. De fapt, gandindu-ma, un remake la un astfel de subiect nu ar mai trezi interes din partea spectatorului in nici un fel...

Asa, aici ni se arata un tip care sufera de voyerism, de fapt nu sufera, e un maniac ce sufera pentru ca trebuie si sa ucida in acelasi timp. Captureaza cu ochiul sau mecanic fiecare aspect al vietii...e suficient sa credem ca daca prinde moartea si viata de zi cu zi, captureaza intr-un fel si nasterea. Nu pleaca nicaieri fara camera lui, si atunci cand o lasa in urma (ceea ce se intampla o singura data) e ca si cum si-a lasat povara, psihoza, boala acasa. E condus de camera, e condus de gandul ce i-a fost implantat in copilarie a ce poate sa faca o camera de filmat...cum captureaza pe langa imagini si emotii si le trimite mai departe spectatorului printr-o empatie naturala. Nu inteleg cum ajunge crima in ecuatie dar nu pot sa ma gandesc decat ca orice trauma dusa la extrem naste monstrii...si unul din ei e si in personajul asta aparent inocent jucat de Karlheinz Bohm.

E un film bun, cam tarait totusi pe alocuri si mi-a pierdut atentia de cateva ori...de asta l-am vazut in vreo 3 ore in loc de 1:41, cat dureaza. Il recomand totusi pentru ca are cateva faze memorabile si cateva faze ce pot fi folosite (si au fost) ca referinte...

8/10

49th Parallel {1941}

Sa faci un film despre un subiect actual in 1941 e destul de usor. Sa il faci si propagandistic e si mai usor, mai ales la americani. Eh...chiar si asa mi-a placut cum a fost facut, construit, etc. De putine ori vezi punctul de vedere al germanilor intr-un film american.

Dar ce a dovedit filmul asta e ca oricum priveai, soarta razboiului a fost clara de la inceput. Bine, aici era o viziune plina de optimism dar de cat ori o forta malefica a fost victorioasa in timpul istoriei? Da, depinde de ce parte a taberei esti dar chiar si asa, obiectiv privind, a fost ceva clar, raul e rau, mai ales cand era atat de sonat cum a fost Hitler si rasa lui "ariana", "perfecta". 6 nazisti au scapat de bombardare prin noroc chior. Le privim aventura si cum rand pe rand mai dispare cate unul dintre ei pana cand ramane unul singur din motive fie aleatorii, fie circumstantiale.

Cum am zis, totul e propagandistic chiar si pentru americani si strain fiind de cultura lor, insa impartindu-le simtul justitiar si ura comuna pentru nazisti si tot ce reprezinta ei, nu am putut sa nu fiu bucuros cand vedeam ca un nazist o ia pe cocoasa sau cand vedeam rautatea pura a nazistilor (asta confirmand bunatatea mea cat si a aliatilor :)) ). Mi-a parut rau cand un nazist cumsecade, cum a fost Vogel, a fost eradicat miseleste si superficial chiar de catre oamenii lui...ma asteptam la asta doar pentru ca filmul sa hiperbolizeze ceea ce trebuie sa simtim fata de nazisti in momente de razboi...cum a fost anul 1941...si inca 4 ani dupa.

Nu ma indoiesc ca filmul asta a mers in taberele americanilor, nu ma indoiesc ca filmul asta dadea putere si speranta, ridicand moralul oricui il vedea...chiar si asa, e un film care arata natura umana in timp de criza si cum aceasta e condusa si influentata de idei care mai de care...

8.5/10

Pather Panchali {1955}

Un film indian despre viata, traditii si obieciuri muribunde...care e mai neinteresant decat viata. Nu ma asteptam neaparat la o cine stie ce poveste deosebita plina de twisturi si turnuri, era practic imposibil sa se intample ceva deosebit in familia asta simpla si saraca. Viata pur si simplu trece pe langa ei la fel de greu cum barbatul casei aduce banii...un preot/poet/contabil care se strofoca si isi paraseste familia cu saptamanile pentru a incerca sa aduca paine pe masa.

Mama familiei e frustrata din aceasta cauza, ca nu si-a trait visurile, ca ai ei copii o bat la cap zilnic si ii aduc necazuri (Durga tot fura de la vecini iar Apu e neastamparat), matusa batrana e o sursa de refulare a stresului pentru ca saraca femeie nu a facut niciodata nimic impotriva ei...la urma urmei, ea ar ajuta sa mai scape de povara, dar cu o limita.

Asadar, filmul m-a lasat rece. E despre un trai vechi, care poate e interesant pentru unii...dar pus intr-un astfel de cadru nu am simtit caldura pentru niciunul din personaje...iar tragedia din final m-a lasat rece si chiar a ajuns sa ma enerveze muzica "lacrimogena" din timpul scenei respective, avea un ţignal mult prea inalt...specific cand se doreste stoarcerea fortata a lacrimilor. Era o scena mult mai frumoasa daca era tacuta...Un film cu ritm lent care poate prezenta ceva frumos, daca era filmat mai frumos/bine...dar pentru '55, in India, la ce sa ma astept?

8/10

Nostalghia {1983}

Poate nu e un film la care e recomandat sa fii pe jumatate adormit si tot sa il intelegi, no way...dar cu siguranta e destul de eficient incat sa te faca pe jumatate adormit in timp ce te uiti la el. Acesta este cu siguranta cel mai labirintic film pe care l-am vazut de la Tarkovsky...e ca o poezie afurisita care e atat de artistic scrisa incat ti-e imposibil sa o intelegi de la prima "citire"- vedere in acest caz...

Pe tot parcursul filmului aveam in gand cuvantul "nostalgia" si incercam sa-l leg la frumusetea cadrului sau o parte a actiunii...cateodata iesea legatura, cum ar fi cele cu amintirile din copilarie...unde am incercat apoi sa vad ce treaba are scena din copilarie care nu spunea prea multe cu ce se intampla in "prezent". Grea treaba. Chiar si acum, in timp ce vad ultimele minute din film mi-e dificil sa leg toate chestiile. In acelasi timp, filmul mi-a reinviat interesul asupra filmului in general pentru ca in ultima vreme nimic nu mi-a atras atentia si nimic din trecutul cinematografic nu ma indeamna sa-l bag in seama. Acesta a fost pe lista de multa vreme si am ajuns intr-un final sa-l vad...desi la o ora prea inaintata incat sa-i acord 110% din atentia mea...cum o fac de obicei la filmele mai grelute.

Cum am zis, nu pot sa scot din aceasta vizionare ceva consistent ca idee si ca parere. Filmul a fost dedicat mamei lui Tarkovsky si din moment ce a filmat toata treaba in Italia nu cred ca se referea neaparat la mama lui naturala ci chiar la patria mama. Personajul pierdut printre ruine, cautand radacinile unui alt rus, devine nostalgic si singur. Iar aceasta este o latura a lui Tarkovsky care o sa tanjeasca intotdeauna pentru mother Russia. Bineinteles, Andrei nu a fost izgonit din tara lui ca o astfel de manifestare sa fie necesara sau sa fie convingatoare (daca a fost vreodata afectat) dar intotdeauna nostalgia ne trage la locurile unde am petrecut copilaria si este declansata chiar si atunci cand un miros e asemanator cu cel de cand eram mici.

In astfel de filme, doua ore sunt alocate unui singur sentiment...doua ore sunt suficiente pentru a spune putin intr-un ritm atat de lent precum acesta...folosind cadrele lungi si "in reluare" a la Antonioni...travelling inainte sau inapoi. Spre deosebire de filmele lui Antonioni, aici se petrece ceva in cadrul respectiv, lungit cu un scop. Cred ca merita o vizionare in plus, poate chiar doua...dar astfel de filme atrag intotdeauna snobul din noi, sau snobul ca personaj solitar, care simte ca vede mai multe decat arata filmul. Da, pentru unele filme e frumos sa intelegi ce a vrut sa zica regizorul dar cand, dupa vizionarea unui astfel de film, plec cu mana goala si cu sufletul indiferent mi-e greu, tare greu, sa-l mai bag in seama. Nu despre asta e cinematografia.

Cinematografia nu e intotdeauna minimalism fara sentiment direct...nu e o serie de imagini care spun mai putin decat ar putea una singura, comprimata. Cinemaul e emotie si trairi palpabile. Poezia pot sa o citesc si singur si pot sa o descifrez si singur...dar nu in felul asta.

8.1/10

Blitz {2011}

Iata si un update pentru Serpico. Cred ca era nevoie de un film de asta. Acumulezi ura pe masura ce criminalul psihopat ce iti vine sa-l strangi de gat cu propriile maini tot mai omoara pe cineva...dar imi place ca asta e ideea. Trebuie sa il urasti in asa masura incat sa spui la final ca da, politia are permisiunea mea sa fie cat de violenta vrea ea sa fie. Nu am inteles niciodata frustrarea cuiva cand politia acumuleaza putina violenta excesiva...nu ma deranjeaza deloc atata timp cat stiu ca e justa si persoana ce o primeste este vinovata de ceva, orice ar fi...

Cand ai de a face cu politia, o forta, esti mielusel. Nu ai gura mare, nu te repezi la ei...nu ai de ce. Acum la tv, cand ii vedem, ne rugam sa le mai traga cate una celor care comenteaza si mai sunt si filmati, dar nu...fiecare e cuminte ca asa dicteaza publicul imbecil. Violenta e necesara cateodata si in special in cazuri ce implica politia.

Asa e si cu filmul asta. Jason Statham e politistul cu simtul dreptatii si cu simtul violentei hranite de simtul dreptatii. Cele doua forte merg mana in mana si iti place cand sunt dezlantuite. Simtit ca asa trebuie sa fie un politist...ca un judecator cu pumnul greu ce aplica dreptatea la locul faptei. S-au mai facut filme de genu asta, Serpico, cum am mentionat mai sus, acela insa cu un sfarsit tragic.

Blitz e un film filmat frumos, antrenant si care te face sa te implici emotional, gadilandu-ti ura fata de nedreptate si rau in general. Iti place si parte cu detectivii, cand incearca ei sa puna cap la cap datele, iti plac si mini-povestile din rest dar iti place si cum joaca personajul negativ. Si din nou, mi se confirma ca a juca personajul negativ e a naibii de usor...ce spune asta despre noi, oamenii? E usor sa fim rai pentru ca putem pierde tot intr-o clipita pe cand sa fii bun inseamna sa tii cu putere de ceea ce ai...

7.3/10