luni, 30 noiembrie 2009

Cloudy with a Chance of Meatballs {2009}

Hai in primul rand sa vorbesc despre animatie...calitatea ei este uimitoare si sunt sigur ca avea efect mult mai mare daca il vedeam la cinema, in 3D...dar mi-am zis, am fost deja la un film 3D anul asta si a fost la unul nu foarte spectaculos din punctul asta de vedere. Acesta in schimb, Stă să plouă cu chiftele, ar fi fost atat mai frumos cat si mai spectaculos la un cinema. Inca as putea sa merg...dar sa-l mai vad o data? Nu tin neaparat sa merg acum, dar ar fi fost fain sa-l vad din prima acolo. Asa...oricum...animatia a fost perfecta, colorata si distractiva, nerespectandu-se legile fizicii sau ale fizicii umane dar nu a contat...au fost multe momente de umor fizic si de expresie a fetii incat am ignorat orice forma de exagerare...pentru ca pur si simplu aceasta exagerare a facut filmul asta ceea ce e...

Castingul a fost facut foarte interesant. Bill Hader, pe care il stim din diverse roluri secundare (Forgetting Sarah Marshell, Superbad, Knocked Up, Tropic Thunder), insa e unul din actorii principali din Saturday Night Live, a fost ales pentru rolul principal aici. Asta nu conteaza atat de mult...nu trebuie o vedeta hyper-cunoscuta ca sa fie personajul principal si eu cred ca Hader a fost ales excelent, avand o voce obisnuita insa oarecum usor identificabila, aratand ca personajul pe care il joaca poate fi oricare dintre noi. Anna Feris la fel, Mr T a fost un plus imens, personajul lui fiind extrem de amuzant, iar restul personajelor au fost colorate si diverse, fiecare aducand ceva nou povestii.

Povestea e despre un tip, inventator de tanar, care vrea sa schimbe lumea prin inventiile sale. Nu reuseste sa fie recunoscut, de tatal sau in mod special, decat atunci cand o da in bara...accidentul sau fiind unul fericit pana la urma, dezastruos in final. A fost distractiv, a fost absurd dar foarte placut, pentru oricine si pentru toate varstele. It was awsm!

8/10

duminică, 29 noiembrie 2009

THX 1138 {1971}

Desi am vazut versiunea regizorului, mai lunga cu 2 minute, desi aceasta a fost modificata la capitolul de efecte speciale, fiind modificate integral, concepute pe computer in 2004, ideea filmului ramane pana la urma aceeasi. As fi vrut sa vad si versiunea originala sa pot compara si sa vad daca efectele adauga ceva sau reduc calitatea filmului original.

Lucas a mai facut asa si cu Star Wars. A modificat toate efectele vechi si a introdus unele noi, CGI. Asta nu e tocmai un lucru inteligent...e in primul rand o lipsa de respect fata de fanul hardcore care s-a indragostit de film, deci implicit de tot ce tine de el. El nu vrea sa fie modificat, nu vrea sa vada chestii introduse sau chestii scoase pentru ca el stia ca originalul e filmul perfect de care s-a indragostit. Multi fani l-au huiduit ca a facut ce a facut...originalul ramane cel mai bun, indiferent de cat de bune sunt efectele nou introduse.

THX, asa cum stiu multi gameri e chestia aia de la generic care apare de fiecare data cand incepe un joc. THX este si compania de sunet facuta de Lucas. A ales sa o numeasca dupa film dar in primul rand THX, in cazul sunetelor, tine de Tomlinson Holman’s eXperiment. Dar de fapt totul e o coincidenta si nu are treaba compania de sunet cu filmul.

Distopia creata de Lucas si Walter Murch e o viziune intunecata si nedorita a unui viitor indepartat. Nivelul de control asupra omului este ridicola si dozele de medicamente sunt ceva obisnuit in aceasta civilizatie, daca poate fi numita asa. Inhibitarea emotiilor este cauza consumului medicamentelor si chiar asta se doreste, dragostea e absenta si contactul sexual este interzis in totalitate. Cu toate astea nu pot spune ca toti locuitorii acestei civilizatii sunt la fel de robotici precum sunt altii. Ma gandesc ca aici a intervenit o greseala din partea lui Lucas, dirijarea actorilor fiind inegala. Unii arata mai multa emotie decat alti sub influenta medicamentelor.

In substrat este un film profund care arata ce se intampla in lipsa umanitatii intr-o civilizatie. Totul devine rece, traiul fiecaruia este asemenea unui robot. Munca pe care o face e o caramida dintr-o piramida si de munca lui este proasta totul cade. Acum o chestie nu am inteles. El facea roboti...acei roboti erau folositi numai in politie sau si in alte fatete ale societatii? Ca daca stau si ma gandesc chiar unii din "oamenii" pe care i-am mai vazut puteau fi numiti roboti. Asta era problema, datorita medicamentelor obligatorii ce opreau de la sursa orice exteriorizare a emotiei umane, majoritatea oamenilor pareau ca o multime de roboti ce nu gandesc pe cont propriu. Religia este inlocuita cu ceva asemanator unor cabini telefonice cu care se discuta direct cu o inteligenta artificiala, convorbirea fiind inregistrata pentru o analiza ulterioara.

Se poate discuta pe subiectul lui ore intregi, fiind un S.F. extrem de reusit dar si extrem de sub-apreciat si nebagat in seama de multi. Chiar si de fanii Star Wars-ului. E cel mai bun film pe care l-am vazut de George Lucas si unul din S.F.-urile grele ce au adus idei celor noi.

8.5/10

Fanboys {2008}

Eu imi imaginez doar ca fanii Star Wars, aceia adevarati, au iubit acest film din cauza ca e plin, efectiv, de referinte, replici si chiar spoofuri ce se leaga de primele 3 filme ale seriei Star Wars, 4, 5 si 6. Cele de care fanul Star Wars s-a indragostiti original si care au format acest status de cult intens in America.

Europenii nici nu pot spune ca le-au placut atat de mult seria, daramite sa mai fie numiti si fani hardcore cum sunt in state. Nici mie nu mi-au placut atat de mult. Nu pot spune exact de ce...dar nu m-au "atins" atat de puternic...si tot filme ale copilariei au fost si pentru mine, au fost date la tv la greu cand era televiziunea nou tanara. Si dupa ce au aparut si celelalte la fel...mai da-le o data ca au de gand sa difuzeze si unul din cele noi, si tot asa...

E comic per general, cu toate ca au mai fost si cateva faze mai inutile, rare fiind. Nu e genul de film care trebuie judecat prea aspru. Nu se merita...e un film facut pentru a te distra impreuna cu amicii tai, fani si ei ai intregii serii Star Wars. Star Trekul, desi este mentionat mult, nu face parte din poveste, Star Wars fiind de enspemii de ori mai tare decat Star Trek, asta pana la momentul in care se petrece actiune...1999. Cum am zis, multe faze comice si asta a contat...e distractie, si chiar de e prost si cliseic (asa cum poate fi considerat de unii) e o placere vinovata. E ceva care nu are nevoie de gandire profunda, analiza...e un road movie misto.

7/10

Cria cuervos {1976}

Raise Ravens

O poveste ciudata, care cu greu poate fi inteleasa si tradusa in alte culturi. Cica filmul are foarte mult de a face cu istoria Spaniei din anii '70. Asta nu cunosc, deci nu imi dau cu presupusul, insa ce cunosc e ca acest film are ca tema principala moartea.

Trei fetite tocmai au simtit cum o copilarie normala le-a fost furata. Cel putin una fericita. Mama lor a murit acum ceva timp, un an sau doi, iar tatal lor a murit recent. Una dintre ele traieste insa mai mult decat celelalte doua aceste drame. Ea e Ana, o fetita care a trait atatea vizite ale mortii in viata ei incat aceasta devine o parte din viata ei, neintelegand in totalitate acest proces. Moartea mamei ei are ca vinovat, din punctul ei de vedere, pe tatal ei care nu a respectat-o, venind acasa tarziu si inseland-o mai pe fata sau nu. Mama ei s-a inbolnavit repede si micuta Ana crede ca s-a intamplat asta din cauza felului cum o trateaza tatal ei.

Din acel moment ura micutei fata de tatal ei a fost, pentru ea, justificata, crezand ca ea l-a omorat. Pe de alta parte vedem cum acesti copii trec peste moarte, fiecare in felul lor. Ana reinvie spiritul mamei sale pentru a o linisti, doreste moartea oamenilor care incearca sa o ajute sa treaca peste acest moment, cea mai matura, Irene viseaza scenarii deranjante care implica moartea, iar cea mica nu prezinta niciun fel de cicatrice emotionala din cauza ca e prea mica.

Ana insa e personajul principal. A simtit din plin moartea parintilor ei, fiind martora la decesul ambilor...ea fiind o figura serioasa insa extrem de trista, care nu ar dori sa fie prinsa intr-un moment de slabiciune emotionala. Simbolistica e prezenta in cantitati reduse insa deloc de ignorat, regia e facuta si ea modest insa cu cateva elemente ce scot in evidenta emotii interioare puternice. Un film interesant, morbid, neobisnuit...

8.25/10

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

The Cove {2009}

Dureros. E dureros pentru ca e cat se poate de adevarat...numai asa poti scoate ceva atat de real si trist. Bine, din start trebuie sa spun ca se amplifica senzatia de tristete prin muzica bine aleasa si prin imagini voi violente...dar asta pentru ca arata realitatea. La un moment dat, in trecut, cei de la South Park au facut un episod despre cum japonezii vin prin toate delfinariile si omoara delfinii si balenele cu harpoanele, acompaniate cu un puternic accentizat "Fuck You, dolphin!" si "Fuck You, whale!".

La final zic astia ca o conluzie ca vai, omoara delfinii si balenele ca asta e traditia lor, ca se compara cu felul in care omoram vaci si gaini. Nu. Japonezii nu mananca delfini, ei nu fac asa ceva. Mananca in schimb carne de balena si sub acest nume este vanduta carnea de delfin, fara ca japonezii sa aiba habar. Asta e una...dar un alt motiv pentru care ei omoara atatia delfini, 23.000 mai exact, e pentru ca ei cred ca acestia mananca prea mult peste, peste care este in schimb pescuit legal dar la scara larga. Lucru cat se poate de exagerat...introdus in mentalitatea celor care pescuiesc acesti delfini de catre cei care au cel mai mult de castigat de pe urma lor.

Imaginea de mai sus e ce ramane dupa ce cativa zeci de delfini sunt macelariti brutal cu harpoane. Dansul macabru al mortii ce se petrece acolo nu are nevoie de comentariu si este insotit doar de un firisor de muzica dar chiar si acesta e in plus...imaginile in sine sunt suficiente pentru a cauza cascade de lacrimi pe fata oricarui spectator cu suflet, pe langa multe alte scene asemanatoare pana in acel moment. E trist sa vezi atat de multa cruzime pe niste mamifere pe care le-am indragit si condamnat inca de la serialul Flipper. De la acel serial a inceput toata aceasta frenezie pentru a fi vazuti in captivitate cum danseaza pentru distractia noastra...da, sunt frumosti, dar sunt mai frumosi de vazut in libertate, in salbaticie.

E un documentar extrem de reusit, dureros, puternic, ce are un impact imens si imi doresc sa castige Oscarul pentru cel mai bun documentar la Oscarurile din martie. E pur si simplu facut cum trebuie, cu pasiune si devotament, frumos pana la ultimul cadru.

10/10

vineri, 27 noiembrie 2009

Sonatine {1993}

Iti dai seama repede ca nu e un film normal, asta de fata...e ceva deosebit, unic si neobisnuit prin felul cum sunt prezentate situatiile. Filmul prezinta intamplarile unor mafioti de prin anii '90, deci atunci cand s-a si filmat. Regizorul e si actorul din rolul principal, pe care l-am mai vazut in filme, Takeshi Kitano. De asemenea e si scenaristul.

Acesti mafioti si felul se comporta ei si cei din jurul lor reflecta, din punctul de vedere al lui Kitano societatea japoneza. Rezervarea lor este caracteristica nu numai aici dar si in alte filme. Lipsa lor de reactii emotionale, lipsa unor expresii faciale ce le mai incretesc fata face parte din felul lor de a se comporta in societate. Semn ca societatea ii inchide in ei insisi, ii transforma in roboti fara sentimente ce se camufleaza cu jungla de metal si ciment care ii inconjoara, o jungla ce le fura capacitatea de a fi emotionali sau de a arata emotii.

Singurul loc in care isi arata adevarata fata, una umana, emotionala, e atunci cand sunt trimisi in afara orasului, in natura, langa mare. Acolo se comporta ca niste copii mici, se distreaza prin jocurile copilariei la o scara mai mare si cateodata mai serioasa. De ex. atunci cand se lupta cu artificii, genul ala de artificii in tub ce iese una dupa alta, la un moment dat cel mai serios dintre ei, cel jucat de Kitano, scoate pistolul si il foloseste in loc de bagheta cu artificii :)) . Extrem de amuzant, pana cand cineva isi baga ceva in ochi...din fericire nu s-a intamplat asa ceva. De altfel tot filmul e amuzant...si nu stii ce sa mai intelegi.

Desi sunt mafioti seriosi, tot ce fac nu ezita sa fie inconjurat de un aer plin de amuzament, de parca ar fi ceva ce nu trebuie luat in serios, chiar si atunci cand se impusca cu zeci de gloante, zburand pe langa capul personajelor. E total anti-Hollywood filmul asta. Nu se arunca personajul cu pistolul in mana, sta pe loc, inexpresiv, pana cand se termina gloantele sau lupta. Asa e tot. Si e foarte interesant. E ceva deosebit.

E un film ce merita vazut.

8.4/10

Dupa-amiaza unui tortionar {2001}

Asta e show-ul lui Gheorghe Dinica. De la inceput pana la sfarsit. Desi Lucian Pintilie e regizorul nu s-a simtit prea mult mana lui. Nu am simtit ca a fost o regie prea complexa, cum m-am obisnuit din celelalte filme ale sale pe care le-am vazut...una simpla, eficienta, cu putine momente dramatice asta din cauza ca scenariul/povestea era pe primul loc si avea nevoie de atentie totala.

Povestea unui tortionar, inumanitatea cu care isi facea treaba, inumanitatea cu care a ramas dupa ce a terminat treaba definitiv si inumanitatea cu care este tratat si o sa fie tratat tot restul vietii de cei care ii sunt aproape si stiu ce au facut. O tortura care s-a intors impotriva sa, una personala cu care trebuie sa traiasca tot restul vietii. O viata grea, ce nu poate sa fie numita ca una traita ci mai mult una irosita, care a adus mai mult rau decat bine. La un anumit nivel al subconstientului incearca sa compenseze prin tot raul pe care l-a facut fiind apicultor, iubindu-si fiul chiar daca acesta ii vrea moartea, traind cu greu anii batranetii...

Traieste asa pentru ca stie ca a gresit si ii pare rau. A vrut sa fie judecat dar chiar si rudele victimelor nu ii acorda importanta lui din cauza ca ei cred ca aceasta a fost impins de la spate sa distruga vieti...sa tortureze. Asta a ales sa faca, acum la batranete plateste pretul pentru ce fel de trecut a ales. Intreaga sa poveste este un studiu al vietii dupa care multi psihologi pot spune ca totul se datoreaza copilariei nelipsite de violenta si alegeri mult prea dificile pentru un copil. Gheorghe Dinica a jucat excelent acest rol dificil si complex...de asta am si zis in primul rand ca asta e filmul lui, nu regizorului sau scenariului...

Un film bun pentru Romania dar nu atat de bun ca celelalte filme ale lui Pintilie.

7.5/10

Ninotchka {1939}

Of, Ninotchka, Ninotchka, cum ne inebunesti pe noi si acum, dupa 70 de ani, cu accentul tau rusesc...de zici ca esti o Terminatoare rece ce e incapabila de iubire. Arnold sigur s-a inspirat din expresiile ei faciale, mai ales cele de la inceputul filmului cand era toata serioasa, rece si calculata...

Ce nu mi-a placut la film e ca a fost ridicol de politic. Adica da, iti bati joc de Rusia si ideologia ce o avea atunci, o data, de doua ori, dar deja a fost prea mult. Prea mult au fost judecate minusurile aduse de ideologia Rusiei, in comparatie cu cele din Franta, dar in fond, in comparatie cu cele americane. Un film propagandist din partea americanilor...sa se arate cat de urata e viata in Rusia, cat de imposibila e dragostea in acele locuri, cat de rece si urat este. Sa fim seriosi...asta nu poate ajunge vreodata filmul preferat al rusilor...nici atunci si partial nici acum din cauza ca se simte ca au exagerat in ridiculizarea sistemului rusesc.

Greta Garbo e frumoasa floare care merita vazut. Nominalizata la Oscar pentru rolul acesta, fiind penultimul ei rol facut vreodata, nu stiu de ce...a trait inca 50 de ani dupa ultimul ei rol, ea aduce comedia, replicile ei sunt cele mai memorabile, expresia ei inainte de a se inmuia in timp ce era in Paris e de neuitat. Atat de serioasa si de sobra incat iti vine greu sa crezi ca a existat asa cineva vreodata. Rapid insa vedem ca e o femeie inteligenta, citita, un exemplu puternic al sexului slab, care ar prefera mai mult sa fie tratata ca un barbat decat ca o femeie, stiind ca in profesia ei asta ar fi un dezavantaj. Seriozitatea ei ne face sa ne gandim ca sunt oameni care isi iau rolul sau cariera mult prea in serios si uita sa mai guste si din simplele si frumoasele lucruri din viata.

Cu ajutorul unui alt avocat, oponentul, incepem incet-incet sa descoperim adevarat fata a Ninei, una calda si zambitoare dar la fel de puternica si hotarata. Cei doi fac o poveste de dragoste frumoasa dar, tot asa, cu prea multa propaganda si cu "lumea mea e mult mai frumoasa decat lumea ta...da asa e". Oarecum mi-a stricat vizionarea chestia asta ca prea m-a sacait la creier. Dar pentru doamne si domnisoare filmul e unul numai bun de vizionat...asta daca au ceva gust si nu sunt pitzipoance sau mai stiu eu ce...

8.25/10

joi, 26 noiembrie 2009

Solaris {2002}

Trebuia sa-l fi vazut imediat dupa Solyaris-ul lui Tarkovsky. Trebuia ca astfel as fi vazut asemanarile, deosebirile dar in special greselile ce le-a facut acest film fata de original...sau poate si invers. Din aceasta cauza a trebuit sa-mi recitesc parerea despre filmul omonim din 1972. Mi-am dat seama ca m-a "marcat" atat de mult filmul lui Tarkovsky incat am crezut ca in asta din 2002 e cu totul alta poveste din cauza ca nimic nu mi s-a parut asemanator...iar, dupa ce mi-am citit parerea m-am lamurit.

Avantajul din start al celui din 2002 e ca e mult mai scurt...cu o ora mai scurt. Asta nu e neparat bine. E prea americaneasca modificarea asta radicala, e parca facuta special pentru publicul care se plictiseste mult prea repede. Ce iarasi nu e bine e ca publicul, iarasi american, se prinde mult prea repede despre ce e povestea. Un lucru ce nu ar trebui sa fie atat de usor, considerand ca filmul e facut dupa cartea lui Stanislaw Lem si sunt sigur ca nu e o lectura usoara. Prea multa mura-n gura in filmul asta, nu e deloc mister...sunt doar cateva scene de vis, cateva reale, iar umanitatea psihologului jucat de George Clooney, ce iar nu poate sa treaca peste moartea sotiei lui...iar si iar, aceeasi chestie...dar mai scurta.

Bineinteles, totul in regia Steven Soderbergh care e misto vizual dar insuficienta in acest caz pentru a transmite un mesaj puternic sau un impact ce nu poate fi ignorat daca vine vorba de poveste si idee. Aici nu intalnim asa ceva. Pentru cineva care vede pentru prima data aceasta idee in acest pachet el vede ceva ciudat dar care e explicat rapid fara a fi lasat el, specatorul, sa descifreze macar o portiune din poveste. Bine, este un plot twist minor in poveste care e destul de dificil dar e asa din cauza ca nu ne gandim ca are vreo importanta in rest. Si nu are.

Un film cam in plus...nu stiu pentru ce public tinta a fost facut, dar e oricum slab.

6/10

miercuri, 25 noiembrie 2009

Tickets {2005}

M-a enervat teribil filmul asta in timpul vizionarii. O captura mai proasta decat asta a naturii umane n-am mai vazut...nu atat proasta cat mai mult inexacta, exagerata, telenovelistica...doar pentru a exagera proportiile dramei, pentru a te forta sa simti ceva, fara a fi aceasta intruziune una naturala, fireasca...

Povestea prinde viata in tren si felul cum interactioneaza cei dintr-un tren oarecare unul cu celalalt. In primul rand trebuie sa spun ca absolut fiecare personaj este un stereotip, niciunul nu este ceva unic sau cineva care se comporta natural, fara a avea replici pregatite. Asa s-a vazut la fiecare personaj si dau vina pe scenariu si regie la capitolul asta. Avem 3 povesti...toate se intampla in acelasi timp dar nu se accidenteaza una cu alta intr-o explozie dramatica ca in alte filme. Chiar daca e acelasi tren si aceeasi cursa, povestile nu au niciun punct tangent.

Spun in mare despre ce e fiecare poveste ca sa vedeti si voi ce au ales regizorii sa povesteasca cand puteau prinde in mare atmosfera dintr-un tren, fara a se focaliza pe o poveste extrem de slaba, la fiecare dintre regizori...apropo de asta. E vorba despre Ermanno Olmi, Abbas Kiarostami si Ken Loach, in ordinea povestilor pe care le povestesc. Prima poveste e aceea a unui batranel ce realizeaza o poveste de dragoste in capul lui, chiar daca el stie ca este una ce nu se poate intampla niciodata...probabil pentru ca e cu o femeie tanara insa poate si pentru ca el nu este in stare sa o duca pana la capat, chiar si prin primul pas, o scrisoare prin care incearca sa-i vorbeasca ei...asta in mare e povestea principala. Pe langa asta se prinde comportamentul ciudat din punctul de vedere al regizorului ce se intampla intr-un vagon unde nu sunt compartimente (important acest aspect)...

A doua poveste e aceea a unei femei batrane, extrem de tafnoase si infumurate, vaduva unui general. Si aici personajele sunt schitate usor si iar vedem comportament ciudat al carui studiu este inutil din simplu fapt ca e un comportament ciudat, de neinteles, ce in realitate nu s-ar intampla in veci. Asta e problema acestui film, comportamentul ciudat, ilogic, irational este omniprezent si nu inteleg chestia asta...ce, calatoria cu trenul ne face sa ne comportam ca niste gorile fara gandire, fara inteles? A treia si ultima poveste este aceea a unor fani de fotbal care se duc la un meci din Roma pentru a urmari echipa favorita. Biletul unuia dintre ei, in mod ciudat (IAR!!!), lipseste si nu e de gasit...a fost furat de niste refugiati, povestea lor trista este penibila...si alegerea unuia dintre cei 3 pusti microbisti de a se razgandi la 180 de grade este total ridicola. De la o secunda la alta este ba extrem de furios si revoltat ca s-a furat ceva de pret pentru unul dintre ei si la alta e calm si inmuiat de povestea refugiatei...nu exista asa ceva.

Prost film. Aceasta bucatica de cinematografie, desi este facuta de regizori respectati, eu zic ca e demna de a fi ignorata. Comportament debil, regie foarte slaba si scenariu subtire. Nu il recomand.

6/10

duminică, 22 noiembrie 2009

Gamer {2009} si Pandorum {2009}

Gamer nu incearca sa fie critic asupra societatii umane, nu...deloc. E facut sa fie un film de actiune nebun, gen Crank 1 si 2 ... (doar au aceeasi regizori, nu?) al carui fan nu poate fi decat un judecator impatimit de Counter-Strike sau Halo sau nu stiu eu ce alt fel de FPS (First Person Shooter). Desi nu e asa de FPS cat as vrea...pare mai mult impuscaturi din vreun GTA, 3rd person shooter. Ideea filmului e exagerata si nu o sa se ajunga niciodata la asa ceva pentru ca se incalca cam orice lege a cenzurii dar in special a umanitatii.

Actiunea nu e deosebita si iti dai seama repede ca e regizat de cei careu au regizat si Crankurile. Repede de tot. Are acelasi umor pervers. Are aceleasi perversiuni...sani la greu si neobisnuit...de parca chiar au astia impresia ca civilizatia se indreapta in directia asta. Mai intai sa se inventeze tehnologia si apoi ajungem la asta. Ajunge sa semene filmele de genu asta cu Idiocracy insa asta se ia in serios. Ideea originala pentru filmul asta a venit de la Matrix, unde noi eram controlati indirect, de noi insine...aici esti controlat de altul. Unde totul era legat intr-un fel sau altul de o lume simulata, ireala, dar care vizual nu putea fi deosebita de real.

Slab film de actiune, nesatisfacator cu pseudo-comentarii la adresa umanitatii si directia exagerata spre care se indreapta tehnologia si distractia pentru oameni.

6/10

Pandorum e o combinatie nu foarte reusita a lui Alien cu Sunshine cu The Descent (da, stiu ca s-a zis si pe imdb, dar asta am gandit in timp ce il vedeam) cu altceva, ca numai original nu e. O nava pierduta are in ea monstrii care suntem de fapt noi. Un noi mai evoluat. De ce am evoluat atat? A fost vreun agent de mutatie in mancarea ce ne hranea intravenos? De ce cand se trezesc personajele din film nu ii asteapta nimeni? Uuu...e un mister total. Si asa incepe...te baga in ceata din prima si la final twistul nu e satisfacator si nici uimitor.

Finalul mai e si hollywoodian-optimistic de parca nu era destul faptul ca pe parcurs nu e decat o cursa nebuna spre un punct din nava unde se pot aprinde luminile in nava asta afurisita. Cu toate astea lumini sunt peste tot, oriunde se merge ca de nu, nu ar fi existat film...sau era ecranul negru de la inceput pana la sfarsit. Aceasta fiind spusa trebuie vazut noaptea ca ziua cu lumina care e, nu se intelege nimic pe ecran, oricat de luminos l-ai avea. Nu m-a tinut in suspans, nu m-au uimit machiajele, nu m-au speriat...nu mi-a placut nici cum au jucat actorii, dar nu e asta atat de important intr-un film horror, thriller, nu? Mai important este constructia momentului si daca e cat de cat eficient. Nu pentru mine. Poate pentru altcineva este...

Nu e unul din filmele pe care le asteptam cu nerabdare insa e unul din filmele care mi-a atras atentia numai prin poster...cel cu furtunurile iesind din mana, din nou...si asta e foarte "Matrix". Regizorul e tanar si nu e o speranta noua in cinematografie. Desi nici asta nu mi-a placut, ii dau nota mai mare decat lui Gamer. Nu m-a enervat si unele momente aratau potential.

7/10

Hable con ella {2002}

Punctul forte al acestui film este fara dubiu imagina uluitoare. Frumusetea cadrelor in fiecare secventa. Suprasaturarea culorilor pentru a scoate in evidenta o cultura vibranta si frumoasa, cum este aceea a spaniolilor. Almodovar aici picteaza insa cu imagini si cuvinte...

Povestea filmului implica doi barbati indragostiti de aceeasi femeie in coma. Unul din ei, Marco, a fost indragostit o buna perioada de Lydia, toreadorul din imaginea de mai sus. Aceasta insa a fost atacata violent de taur si a intrat in coma. Dragostea pentru ea a disparut in momentul urmator, probabil pentru ca s-a indragostit de ea pentru articolul pe care trebuia sa-l scrie despre ea in ziuarul la care lucreaza. Oricum, a aflat apoi ca ea il inseala cu fostul inainte de a pati accidentul. Benigno, celalalt indragostit, este un virgin de 30 de ani care a trait toata viata cu mama sa din cauza ca a trebuit sa aiba grija de ea..astfel perfectionandu-se ca asistent.

Benigno este cel care a fost indragostit de Alicia inca de inainte de accidentul ei de masina...se uita la ea cum danseaza de vis-a-vis, de la apartamentul mamei sale. Dragostea lor a existat numai prin monologuri. El ii vorbea ei despre toate filmele pe care le-a vazut, toate spectacolele la care a fost spectator. Iubirea lor exista numai in capul lui, el crezand in puterea de comunicare chiar daca s-a spus ca un astfel de caz nu isi aminteste nimic si nu aude nimic cat timp este in coma. Benigno credea in miracole. Si in dragostea neconditionata.

Personajul lui Marco mi s-a parut cel mai fad si deseori nu l-am inteles. Parea in plus in toata povestea asta. Dar in acelasi timp parea cel care ii aduce pe toti cu picioarele pe pamant, cel care aduce realul in ecuatie dar datorita circumstantei (aceea ca ii place de o pacienta din coma) intra in jocul lui Benigno, acela de a vorbi cu ea (hable con ella). Pe langa plotul principal, unui care ne indeamna la judecat dupa vizionare, la gandire...avem alte subploturi ca luptele cu tauri, dansurile Aliciei si povestea fiecarui personaj in parte.

Dar in primul rand filmul asta trebuie vazut pentru ca e superb. Are imagini simple, frumoase, cursive...lucrate cu grija si atentie pentru arta cinematografica. Narativul pare complex, datorita flashbackurilor cu trimitere la trecut, povestea din prezent si inca una din viitor. Insa specatorul nu se simte confuz dupa vizionare, imaginile frumoase il ajuta sa lege povestea, limbajul clar al personajelor ajuta la vizionarea acestui film chiar si fara traducere, pentru cei familiarizati cu limba spaniola. Almodovar este un regizor excelent si este demn de urmarit.

9/10

Suchwiin bulmyeong {2001}

Address Unknown

Terifiant film. Rar mi-a fost dat, sau poate niciodata, sa vad un film atat de tragic, atat de dramatic sau telenovelistic. Aici nu zic telenovelistic intr-un sens neaparat rau insa nici bun. O data ce s-a terminat filmul mi-am dat seama ca puteai sa faci vreo 3-4 filme cu cata drama si subiect de drama era in filmul asta. Adica efectiv te sufocai...unele mi s-au parut chiar nelalocul lor de ex. momentul cand pustiul de mai sus, din stanga, l-a nimerit cu sageata pe un bataus...care pur si simplu s-a intamplat sa treaca pe acolo si astalalalt era deja cu arcul si sageata, convenabil, in acelasi loc.

Insa in marea sa majoritate toate evenimentele curg cursiv insa drama parca depaseste orice baraj al realitatii, fiind aproape imposibil sa existe atat de multa tragedie si drama in viata unui om, adica ajungi sa-ti iei campii (lucru pe care unii o fac) daca ai trai ce au trait oamenii astia in Coreea de Sud, ocupata de americani din cauza razboiului cu Coreea de Nord.

Avem asa...un coreen jumatate negru (ala din mijloc) al carui tata a fost in armata ce a venit din America. Mama coreeanului incearca sa-i scrie regulat scrisori tatalui acestuia sa ii arate ce face fiu-su si asa mai departe. Amandoi traiesc intr-o saracie incredibila, intr-un autobuz american vechi si abandonat. Mai avem apoi o fata care nu vede cu un ochi dar care stie ca daca se combina cu un soldat american acesta o va ajuta sa vada din nou. Soldatul are si el problemele lui emotionale insa actorul care il interpreteaza joaca execrabil...uraste razboiul, uraste tara, etc. Coreeanul corcitura de mai sus lucreaza, a lucrat, la un tip care prinde caini ca sa taie pentru carne...da, coreenii mananca cainele, asta stiam de inainte de a vedea filmul. Tipul e si iubitul mamei sale.

Ala din stanga, din poza, e cel mai linistit dintre ei. E baiatul cuminte, care invata, stereotipul care se indragoseste de fata frumoasa cu un defect. Tatal sau e fost veteran de razboi dar e frustrat ca nu a primit o amarata de medalie sa se laude ca o merita ca a omorat 3 inamici. Fiecare dintre ei are o multime de probleme, amplificand drama si tragedia. Nu am mai vazut un astfel de film, sunt sigur. Puteau fi facute, asa cum am spus, 3 filme diferite folosind subiectele de mai sus. Filmul asta e un echivalent al lui Crash, Babel, Amores Perros...filme ce au diferite povesti, toate avand legatura una cu alta sau influentandu-se cursul lor ele intre ele.

Un film interesant, tot de la Kim Ki-duk. De vazut.

8.4/10

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

La mala educación {2004}

Scena de mai sus este de o complexitate epica dificil de descris. E un film atat complex cat si greu de inghitit pentru unii spectatori ai lui. Dezbate subiecte sensibilie ca homosexualitatea si pedofilia in randul preotilor catolici. Pe aceeasi parte e un film intr-un film...filmul din film relatand povestirile unui transexual pe nume Ignacio a carui copilarie intr-o scoala catolica l-a intreptat decisiv spre acest mod de viata.

Almodovar este, probabil, asa cum s-a spus (nu am spus eu), unul din cei mai buni regizori spanioli. Puterea realismului din filmele sale si ignorarea cenzurii, fara sa exagereze, fac din filmele sale unele, in special acesta (acesta fiind al doilea film pe care il vad, primul fiind Volver...urmeaza si restu) unul care ne duce intr-o lume pe care nu vrem sa o vedem in detaliu, una care de altfel este neinteleasa...si asa va ramane. Almodovar da vina pe educatie daca cineva devine homosexual. Bine, asta e implicit...din cauza educatiei pe care o primim devenim cine devenim in viata, dar una gresita, cum a fost prezentata aici duce la comportament deviant si chiar moarte.

Daca ati vizionat Brokeback Mountain sau Milk, acesta le intrece pe amandoua la capitolul gay. Dar totodata arata ce actori buni sunt in cinemaul spaniol, unii dintre ei mutandu-se si pe cel american, cum e Gael Garcia Bernal care are vreo 3 personalitati cu comportament total diferit, cu tot atatea fete, finalul fiind influentat de aceasta mascarada...pe toate facandu-le cu un profesionalism si devotament extraordinar. Fiind mexican, accentul lor este total diferit de cel spaniol...asa ca l-a invatat la perfectie, nereusind sa prinzi vreo poticnire in limbaj (bine, eu am mai si vazut ceva filme mexicane si spaniole astfel incat imi mai dau seama de diferente...cu toate ca nu as fi in stare sa spun cu ce exact sunt diferite accentele unul fata de celalalt). A jucat excelent si sunt de admirat personajele pe care le face pentru ca sunt foarte interesante si duse pana la capat in excelenta.

Povestea nu are sens sa o povestesc pentru ca e complexa (doar regizorul a lucrat la structura lui peste 10 ani), greu de descris fara sa intru in detalii ce ar strica vizionarea. Tot ce pot sa zic e ca e un film curajos de la un regizor curajos care a aratat subiecte tabu dar de care am mai auzit intr-un stil controversat si greu de digerat pe alocuri. Interpretarile actorilor sunt excelente cu Bernal in frunte.

8/10

Shi gan {2006}

Time

Kim Ki-duk, din nou. Ii vizionez filmele din cauza ca au fost la C. C. Ursachi si nu am reusti acolo din cauza ca nu aflasem inca de chestia de la Ursachi. A fost chiar inainte de primul regizor pe care l-am prins acolo, Raoul Walsh.

Timpul este o poveste simbolistica despre efectele timpului asupra unei relatii insa si asupra imbatranirii si schimbarii fizice a omului. Nu mi s-a parut la fel de profund ca celelalte filme, probabil pentru ca nu e intentionat a fi...adica pana la urma e vorba despre doi oameni superficiali care isi schimba infatisarea pentru a salva o relatie de 2 ani. Si ea a fost prima care a facut aceasta schimbare majora in viata ei...pana la un moment dat am crezut ca e, efectiv, nebuna pentru ca a facut asa ceva. Am crezut ca a facut asta doar ca sa se joace cu fostul ei iubit de care tot ea s-a despartit din cauza ca era prea ridicol de geloasa.

La nivel mai profund acesti oameni fac orice pentru a salva o relatie in care cred. Ea isi schimba infatisarea, el o face mai tarziu. Dar in final, e vorba despre schimbarea vietii unui om...e un film despre chirurgia plastica si cum aceastra procedura care gadila stima de sine a unei persoane, nu ii poate aduce fericirea. E ceva de suprafata, ceva ce nu poate avea un impact emotional prea mare...dar bine, persoanele astea dadeau semne serioase de nebunie...dar poate erau doar indragostiti nebuneste. Multe crize dramatice, lipsa de comunicare, rabufniri ilogice si parca fara folos...totul este abstract. Dificil de judecat, insa totul e logic...cu limitele duse pana la bariera dintre real si fictiune.

Viziunea lui Kim Ki-duk asupra obsesiei unei relatii e interesant de vizionat...insa personal mi s-a parut lungit fara a fi nevoie. Daca mi s-a parut lungi inseamna ca a ajuns sa ma plictiseasca de la un moment dat. Si in final nu stim nimic...nu stim daca ea fugea dupa cine trebuia. E interesant, dar intins. Trebuia mai mult plot...ca lung ca durata nu e, sunt doar 100 de minute.

7/10

vineri, 20 noiembrie 2009

2012 {2009}

La un film de asta trebuie sa mergi cu amicii, cat mai multi, va uimiti vizionandu-l si apoi iesind din sala de cinema va minunati cum ati fost atat de prosti incat sa dati bani sa vedeti asa ceva...

Eu asa ma simteam. Simteam ca am pierdut mai bine de doua ore din viata mea sa vad mult prea multe efecte speciale facute pe computer (ii ureaza pe aceasta cale viata lunga computerului) combinate cu kitch incredibil de toate natiile si culorile. Oribil. Umorul nu a facut o sala intreaga sa rada, s-au auzit doar chicoteli care s-au rusinat cand au vazut ca sunt singure si s-au linistit imediat dupa. Umorul - ca de altfel dialogul - este dintr-un scenariu de film de categoria B. Daca incercati vreodata asta si scoateti toate scenele ce prind cataclismul o sa ramaneti cu niste actori imbecili condusi de un regizor prost, Roland Emmerich, intr-un film facut de Hallmark sau mai rau, unul de categoria B spre C.

Adica serios...eu am ramas si mai mut decat sunt de obicei intr-o sala de cinema cand am vazut ce tampenii de replici foloseau astia sa comunice unul cu altul. Erau esenta cliseului hollywoodian, erau kitchul cel mai kitch pe care nu ai dori sa-l intalnesti vreodata in viata ta. Scenariul e pana la urma de umplutura, e facut doar asa, sa umple cumva spatiile dintre scenele facute pe computer, care, asa cum ne asteptam sunt foarte bine facute. Nu sunt gandite mult...dar sunt facute in asa fel incat iti dai seama ca sunt concepute de un tont care stie ce vrea sa vada omul cand se duce la cinema. Ai totusi tot felu de cataclisme...de la valuri tsunami imense de 1500 de metri, ai vulcani indescripibili de mari, ai cutremure de 11 grade unde pamantul inghite tot, ai cel mai urat vis al tau cand vine vorba de catastrofe naturale.

In rest n-ai nimic, efectiv. E un zero barat, un vid total. Personajele sunt schitate subtire, toate fiind stereotipuri de prost gust care stii deja ce au de spus de cum le vezi si stii si cum o spun. E ridicol. Partea proasta e ca efectele nu depasesc cantitativ kitchurile astea ce nu pot fi trecute cu vederea asa ca efectul, la final, e negativ. Nu simti ca ai vazut ceva unde efectele sunt personajul principal, asa cum era normal. Ai vazut o varza murata unde s-a combinat efectele misto cu un scenariu penibil. A fost un chin. Nota pe care o dau este NUMAI pentru efecte.

6/10

Philadelphia {1993}

Deja filmul asta poate fi numit fara prea multa dezbatere un film vechi. Au trecut numai 16 de cand a fost aratat prima data dar nu zic numai ca e vechi din cauza ca pare vechi, vizual...nu, e vorba si despre subiect. In '93 e posibil sa fi avut un impact destul de mare si un cuvant de spus la capitolul de discriminare...anul asta a fost Milk mare castigator la cel mai bun scenariu si cel mai bun actor in rol principal si pot sa spun iar fara multa gandire ca Sean Penn e mult, mult mai gay decat a fost Tom Hanks.

Hanks a fost foarte neconvingator in rolul asta...nu pentru ca nu a fost flamboiant si enervant cum sunt de obicei barbatii cu orientare sexuala diferita insa chiar si in momentele intimie (zic intime din cauza ca sunt singuri) nu vezi absolut nimic din ce ar arata ca personajul lui Hanks este homosexual. Comparativ cu Milk, filmul asta e complet heterosexual. Rolul lui Hanks a fost aducator de Oscar din cauza ca a avut SIDA, eu cred ca asta l-a definit cel mai bine. Nu era important ca era gay...Hanks s-a documentat cel mai mult la cum se comporta un bolnav de SIDA si mai apoi la felul cum se comporta un homosexual mai introvertit.

Apoi este Denzel Washington al carui personaj homofob formeaza un contrast ce functioneaza foarte bine intre cele doua personaje. Formeaza o prietenie convingatoare dar in care avocatul bolnavului este tot distant pana spre sfarsit. Si din cauza ca are SIDA dar si din cauza ca e homosexual. Ca film nu mi s-a parut foarte bun. Adica da, vorbeste mult despre discriminare...atat la boala cat si orientare, Hanks si-a meritat Oscarul numai pentru scena in care canta si simtea aria din opera pe care a ascultat-o la finalul petrecerii, de altfel un moment foarte puternic. Dar am realizat ca lipsesc multe detalii la scena din sala de judecata. Parca a castigat prea usor, parca cei din tabara opusa nu si-au spus toate detaliile si nu l-au pus cam in niciun moment intr-o postura proasta pe personajul principal.

Astea fiind spuse, pe langa jocul lui Hanks, scenariul bine scris si regia interesanta cu diferitele alegeri, ciudate pe alocuri, a unghiurilor extreme nu prea este ceva interesant de urmarit. Pana si Denzel e fad si monofaţic (adica are o singura faţă :)) ) ... cam asta-i.

7/10

Bin-jip {2004}

3-Iron

O poveste de dragoste mai altfel. E de la regizorul sud-coreean Kim Ki-duk, cel care a regizat si precedentul film sud-coreean pe care l-am vazut...cel cu anotimpurile. De aceasta data gasim aceeasi atmosfera, tacuta, zen-like, unde haosul si violenta inca isi mai gasesc locul...din pacate.

Un tanar absolvent de facultate nu isi gaseste rostul...de fapt, povestea asta nici nu este despre el, e incomplet. Povestea asta poate fi spusa doar in doi. El merge din casa in casa, in functie de cine nu e acasa...isi face treaba pe acolo, nu fura, nu strica, traieste doar linistit cateva zile cat familia e plecata pe undeva, vacanta sau calatorie pentru afaceri. Face asta din placere, nu pentru a fura ceva sau a vandaliza, e un baiat bun dar fiindca face chestia asta atat de bine nu a incetat sa o faca. E intruchiparea rebeliunii si a increderii in sine. In calatoriile sale de la o casa la alta folosind un sistem riscant dar care ii spune daca cineva este acasa sau nu, ajunge in cele din urma la ea...

La sufletul pereche.

O gaseste in una din casele prin care umbla. O gaseste neiubita...rau de tot. Vanataile de pe fata ei nu sunt facute din dragoste. Trebuie salvata si baiatul, fiind un romantic incurabil, este si cavalerul armat cu o crosa de 3 si un cal argintiu de la firma BMW. Povestea de dragoste este in plina desfasurare, dar este abstracta si uneori foarte comica. Personajele principale ale acestui film, cei doi iubiti adevarati, nu scot un cuvant tot filmul, exceptie facand finalul cand ea spune 2 replici si atat. E frumos in felul asta...ei lasa ca actiunile si limbajul corpului sa faca toata vorbaria si se poate vorbi ore intregi despre semnificatia fiecare inflexiuni a corpului sau a fetei...toate insa tind spre un singur lucru, iubirea si devotamentul unuia fata de celalalt.

E un film foarte frumos. Un film in care dragostea nu are nevoie de cuvinte si declaratii verbale de dragoste. Fiind insa un film al lui Kim Ki-duk, este destul de incarcat cu simbolistica si tot asa, fiecare detaliu poate fi discutat...dar totul, in final, duce la iubire adevarata.

9/10

joi, 19 noiembrie 2009

Reconstituirea {1968}

Singura chestie pe care o regret după ce am vizionat filmul asta e ca l-am văzut în vreo 3 părţi, la 3 momente diferite. Prima data ba aveam sa plec undeva, a doua data s-a întrerupt curentu ca era ora 1 jumate noaptea. Normal, nu s-a întrerupt ca era ora 1 jumate , s-a întrerupt ca aşa au vrut ăştia de la CET sau ce-o fi fost.

O astfel de vizionare nu e sănătoasa. Trebuia văzut dintr-o singura vizionare, fără întreruperi, fără deranj. Atmosfera unui film e întreţinută în felul asta şi te ajuta/mă ajuta sa judec filmul cum trebuie. Eu n-am reuşit chestia asta...dar dacă stau şi mă gândesc bine nici dacă îl vedeam într-o singura vizionare, neîntreruptă tot nu cred ca eram în stare sa spun despre ce e vorba în filmul asta. La nivel simbolic, metaforic, de idee...ca de povestit sunt în stare.

Doi puşti de vreo 20 de ani s-au îmbătat într-o seara şi s-au bătut între ei, prieteni fiind, şi au spart capul unui barman din localul respectiv. După o perioada, după teatrul cu poliţia în secţie, cu judecătorul, cu procurorul, detalii care nu sunt relevate spectatorului însa care sunt uşor de înţeles după ce vedem ceva din film, îi vedem pe toţi, pe cei doi tipi, pe procuror, pe profesorul lor, pe poliţist, înapoi la locul faptei pentru a reconstitui faptele pentru un film educaţional despre efectele alcoolului.

Chiar şi aşa, fără sa îi înţeleg în totalitate simbolistica filmul mi-a plăcut foarte mult. Are un feel foarte mişto, românesc, în care ne regăsim. Sistemul corupt, cu abuzul de putere a făcut ca acest film sa fie interzis la vremea lui din cauza regimului comunist, bine însă ca nu a murit, ca nu a fost pierdut pe undeva prin arhiva CNC-ului. În fond, aici e o bucăţică de istorie necenzurată, cu tovarăşi şi tovarăşe aruncate mult prea des, pentru ca aşa vrea Secu si Ceaşca...însă ceva tot nu le-a plăcut. Şi acel ceva e evident după vizionare...poliţişti şi procurori care fac abuz de putere doar pentru ca aia sunt tineri şi proşti. Şi până la urma se termina tragic...care se traduce tot printr-o critică la adresa sistemului. Dar nu e tocmai aşa...adica nu e numai anti-comunist.

E vorba şi despre diferenţa dintre generaţii si astfel diferenţa de gândire dintre cei tineri şi cei bătrâni. E evoluţie naturala, mânată şi de rebeliunea anilor adolescenţei, a obiceiurilor si a moralelor. Un film foarte bun, regizat de Lucian Pintilie.

10/10

miercuri, 18 noiembrie 2009

Ta'm e guilass {1997}

Taste of Cherry

Un suflet chinuit la o varsta mijlocie e prea laş sa traiasca viata. Asta e adevarul...poate pentru altcineva a parut o discutie despre frumusetea vietii, este si asta, indubitabil, dar un om, ca sa se sinucida are nevoie de un motiv adevarat...si intr-un film, asta trebuie relatat intr-un moment de o tristete irezistibila, intr-o confesiune pe la mijlocul filmului ce justifica complet decizia personajului principal...insa "scuza" pe care o gaseste el e ca s-a saturat...cam asta e concluzia in ce priveste acest om.

Loc de veci are, bani are, n-are insa un om care sa-l ajute sa se ingroape pana la capat. Si astfel porneste sa-l caute fara tinta pe strada. Prima data gaseste un pusti care e in armata iraniana. Al doilea e un student la seminarul religios din oras si al treilea este omul ce o sa-l ajute. Deja a acceptat cand ajungem la el insa a inceput sa povesteasca din propria sa viata un incident asemanator ce nu s-a dus pana la capat din cauza ca a inceput, din acel moment, sa guste dulcele si incomparabilul gust de cireste, la propriu. Ceva atat de simplu, atat de la indemana, poate schimba viata unui om. In acelasi moment, omul batran ce ii relata aceasta poveste posibilului sinucigas, a trait alte mici detalii pentru care toti trebuie sa multumim ca traim si multumim oricui dorim, parintilor, lui dzeu, allah...un rasarit de soare, copii razand, o sotie fericita ca a adus cirese acasa...

Pana la urma sfarsitul este deschis, il judecam cum vrem, insa nu am inteles insertia de la making off...deloc. De fapt, nu cred ca avea ce cauta in versiunea pe care am vazut-o eu asa ca nu conteaza. In final gasim personajul principal in gaura despre care tot vorbeste, in care vrea sa fie ingropat, e intuneric, incepe sa ploua...si atat. Nimic despre a doua zi...nimic de la ora 6 cand trebuia sa vina celalalt sa il ingrope sau sa-l trezeasca. Finalul e foarte bun in felul asta.

Filmul insa nu mi-a placut in mod deosebit. Trebuia un scenariu mai bun pentru personajul principal ca pentru celelalte e foarte bun.

7/10

duminică, 15 noiembrie 2009

Bom yeoreum gaeul gyeoul geurigo bom {2003}

Spring, Summer, Fall, Winter... and Spring

Semn clar ca inca se pot face filme profunde si frumoase si dupa 2000. Nu e singurul exemplu, dar e unul ce ajuta la sublinierea unei idei. Cinematografia nu a murit si nu moare. Cine crede asta ramane prea mult cu gandurile in trecut si nu judeca fiecare film asa cum este cu adevarat.

Acest film e despre viata...lucru evidentiat inca din titlu si apoi din ciclul vietii ce are loc pe parcurs. O idee filosofica pusa pe pelicula asa cum e pusa poezia pe foaie. E un film de o frumusete exotica, specific asiatica si daca nu se intampla ce s-a intamplat nu credeam ca actiunea se petrece in zilele noastre. Un altar in mijlocul naturii ce se plimba pe lac ca frunza pe apa, condusa de vant (fiindca curenti de apa nu exista intr-un lac de asemenea marimi), plimbandu-se cu o lejeritate naturala de parca era perfect incadrata in natura.

Si despre natura umana se filosofeaza in imagini sugestive si cu putine replici. Ciclul infinit al vietii, lectii ce ne maturizeaza, persoane care ne schimba viata...insa pura natura umana, neschimbata de tehnologie sau conceptii noi are si ea ciclul ei la fiecare din noi. Ne nastem cu o rautate fara sens in noi, asa este, asa am fost toti...asa cum sunt cei doi copii din ambele primaveri. Toti ne purtam urat cu animalele, indiferent de forma sau specie...unii ardeau furnici cu lupa, unii chinuiau caini, pisici, fiecare dupa natura proprie. Actiunile din film ne-au facut sa ne reflectam asupra propriilor actiuni de mici...tin minte ca eu nu am chiunit niciun caine sau pisica insa am ars cateva furnici cu lupa.

Fiecare anotimp a fost in concordanta cu o perioada din viata noastra. Primavara a fost perioada cand crestem si invatam, vara era perioada distractiei si a iubirii adolescentine, toamna putea fi ori o viata linistita in doi sau cum s-a intamplat aici, o cadere a omului in dizgratie, in rusine, in crima. Iarna e cand ajungem la capatul maturizarii noastre, nu neaparat la batranete insa pentru noi acessta este pasul final, o maturizare si intelegere a lumii atat cat ne trebuie pentru a trai in pace interioara.

Mi-a placut foarte mult filmul, este de o profunzime ce nu are nevoie de multe cuvinte, este de o frumusete rara si o placere la vizionat.

9.25/10

The Last Detail {1973}

Sunt ultimele zile de libertate pentru omul din mijloc. El nu incearca sa scape in imaginea de mai sus, e o fuga de disperare, ultima din ele, inconstienta, un tipat de frica. Pana in acel moment a avut vreo 5 zile in care cei doi oameni din jurul lor au fost chemati sa-l insoteasca pana la inchisoare. Cei doi sunt jucati de (in primul rand) Jack Nicholson si un nimeni Otis Young. Prizonierul lor este jucat de Randy Quaid, primind singura nominalizare din lunga sa viata in filme pentru acest rol.

De ce filmul asta e asa de bun? Pai nu stiu. Dar incerc sa-mi dau seama in timp ce scriu. Promit. Avem doi marinari. Acestea doi doar marea o mai au...este cel mai bun lucru care li s-a intamplat in viata lor mizerabila. De asta sunt total fideli sistemului, au incredere in orice li se spune de la superiori si inghit si executa orice. Sarcina lor, asa cum am spus mai sus, e sa duca un prizonier la o inchisoare din nordul tarii. Pe parcursul calatoriei de 5 zile (desi puteau sa o faca in mult mai putin timp) au descoperit omul din spatele criminalului care era acest pusti de 18 ani. A incercat sa fure $40 si pentru asta este inchis timp de 8 ani.

Acesta e un road movie excelent (ca veni vorba de road movies zilele astea) si in acelasi timp vedem o caracterizare completa a personajelor, in special cele interpretate de Jack si Randy. E vorba despre cum majoritatea oamenilor critica puternic sistemul, filmul fiind un strigat in acest sens din cauza ca tocmai s-a terminat razboiul din Vietnam si apoi a avut loc scandalul de la Watergate in perioada cand filmul s-a facut. Iar acest doi marinari, care il insotesc pe prizonier, sunt exact ca toata lumea. Observa nedreptatile, sunt suparati pe ce vad dar in final nu rezolva nimic...in final lasa nedreptatea sa fie dusa pana la capat ducand pustiul nevinovat cu nimic la inchisoare.

Jack Nicholson e a enspemia data genial, reusind ca de fiecare data sa se afunde complet in personaj, fiind convingator si unic. Bad Ass, personajul sau e genul de marinar caruia ii place sa se distreze si cauta de multe ori scandal. Face parte din natura lui sa fie violent si nemanierat in vocabular. Dar asta e farmecul sau si carisma acestui personaj. El si cu personajul lui Otis il maturizeaza atat de mult pe prizonieras incat il inlocuiesc pe tatal acestuia, crescand, pe masura ce trece timpul, curajul sau si felul de a fi ca barbat.

E un film bun, despre studiul unor personaje care nu sunt extrem de complexe insa sunt umane.

8.25/10

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Duel {1971}

Lupta primordiala intre om si masina, intre om si om ce folosesc masini ca arme. O batalie pana la moarte...o batalie care o data inceputa stim ce final trebuie sa aiba ca sa se termine.

Un clasic al genului de thriller psihologic unde binele si raul sunt clar definite atat fizic cat si prin actiunile pe care le infaptuiesc. Binele e deghizat intr-un american monoton, cu familie, cu o slujba banala, nimic interesant. Binele de asemenea mai este si mica masina rosie, nu foarte puternica, mai agila, dar care este usor batuta, de parca ar fi oponentul intr-o alta clasa de greutate...o lupta nedreapta, inegala.

Raul este necunoscut, este intunericul. Este un camion mizerabil, vechi, care arata infricosator, amenintator si care pare a fi un robot condus de ceva malefic, ceva ce nu ne este dat sa-l vedem, ca si cum ochii nostrii nu ar rezista sa vada atata uratenie si rautate pura...tocmai asta e chestia infricosatoare la filmul asta, necunoscutul. De asta e thriller psihologic, horror este ca acel camion tot vine si vine dupa el cu o vointa de fier greu ruginit la fel ca un psihopat cu greutate, care vine cu un cutit. Acesta din urma e condus de o dorinta de razbunare, camionul e condus de un nebun de pe sosea care crede ca se distreaza, e un pur si simplu un ticalos fara minti.

Asta a fost tot la UniFest si in timpul vizionarii nu s-a auzit nici musca. Intr-un moment de luciditate in care am iesit din atmosfera filmului am tras o privire si asupra publicului. Fiecare era inmarmurit, cu ochii beliti la ecran, complet absorbiti de actiune si pura teroare ii face sa nu se miste nici macar cand respirau.

Pe de alta parte, probleme de continuitate in filmul asta sunt constante. Se modifica backgroundul mai rapid decat e posibil insa se pastreaza macar aceeasi culoare a desertului. Apoi replicile sunt cam penibile dar na, e un film pt TV si ar fi iesit mult mai bine daca se citeau gandurile pe fata personajului, traia prin limbajului corpului, decat sa vorbeasca singur in masina ca un tont...si alte cateva nimicuri care sunt scuzate.

8.5/10

Los amantes del Círculo Polar {1998}

Film vizionat azi-noapte in cadrul festivalului UniFest unde spre uimirea mea au venit vreo 150 de oameni la primul film. Dupa primul au mai plecat o mana de oameni si tot asa pana la final cand am ramas vreo 30 de la ultimul film unde pana si eu mai aveam putin si adormeam...prost film ultimul. Leningrad Cowboys Go America...un 5 de la mine si nu mai zic nimic despre el.

Cat despre Amantii de la cercul polar nu e de spus decat ca e o poveste de dragoste foarte frumoasa in care tema principala este ciclul vietii. De la numele personajelor care sunt palindromuri, de la povestea care se repeta in aceeasi maniera, cu personaje care au acelasi nume...toate aceastea ne arata infinitatea unor lucruri din viata asta cum ar fi, bineinteles, iubirea. Ana si Otto sunt doi copii mici la inceput, s-au indragit instantaneu iar sentimentul a fost reciproc. Ca sa fie aproape au facut ceva mai neobisnuit...si-au apropiat parintii unul de celalalt...tatal baiatului si mama fetei. Acestia doi s-au casatorit si astfel cei doi indragostiti sunt acum frate vitreg si sora vitrega.

Dragostea lor insa a continuat, fara cunostinta celor din jur...asta din cauza ca iubirea scoate curajul din unii oameni. Declaratiile de dragoste au continuat, filmarile au fost interesante si unele chiar complexe, exact cum te astepti de la un regizor tanar. Cinematografic nu sunt multe de spus...imaginile sunt frumoase, construite cu grija si atentie la detalii, povestea e frumoasa si romantica, amuzanta pe alocuri, toata lumea s-a simtit bine la filmul asta pana la final...final ce ne arata ce e destinul, fie ca il credem sau nu.

8/10

vineri, 13 noiembrie 2009

Funny People {2009}

Funny People nu e despre oameni amuzanti. Nu e genul de comedie pe care il asteptai sa il vezi. Nu e irezistibil de comic. Cele mai bune faze, cele mai comice sunt si cele care intentioneaza sa fie asa de la bun inceput...cele de la showurile de stand-up pe care le fac actorii din rolurile principale. Ca la orice stand-up, unele sunt bune, altele nu. Asa ca nici aici nu iti garantez ca o sa razi de fiecare data.

Si totusi e un film de-a lui Judd Apatow, care a mai facut filme ca 40 Year-Old si Knocked Up filme la care am ras putin mai mult din cauza ca poantele nu erau numai intr-o singura portiune a filmului, in rest, daca e vorba despre viata in afara scenei mult prea putine faze sunt cu adevarat comice incat pot fi luate in considerare. Asta pentru ca nu e tocmai o comedie Judd Apatow, asta pentru ca nu e vorba in film despre comedie ci despre comici, despre stand-uperi, Judd Apatow a facut o drama, o dramodie ce-i drept, dar tot drama.

Una mai personala pentru unii decat ar dori sa o recunoasca, viata lor fiind in centrul atentiei si datorita faptului ca personajul pe care il interpreteaza a avut un trecut asemanator. Vorbesc aici despre Adam Sandler care a trecut de varsta de 43 de ani. In film este criticat tot un astfel de actor, care a trecut de anii buni ai carierei sale de comic. Este criticat din cauza ca s-a schimbat din cauza banilor, a devenit arogant, egoist, infumurat si nu mai este la fel de amuzant ca in trecut. Bine, poate a devenit asa din cauza bolii grave pe care a aflat ca o are, dar dupa mine el trebuia sa se comporte exact invers...tocmai de asta a avut nevoie de un prieten, sa incerce sa-l schimbe. Seth Rogen joaca rolul unui stand-up comic nu foarte comic si/sau talentat.

Si cu toate astea, povestea are 2 ore jumate...la o "comedie" nu te astepti la un asemenea metraj, in nici un caz, iar unele faze par prea lungite, cum ar fi secventele de la casa Laurei. Personajele sunt definite cum trebuie, caracterizate destul incat sa intelegi ce e de capul lor. Filmul e despre prietenie si increderea in oameni, despre impresiile pe care le au vedetele, pe care mai toti le cunoastem deja, despre frica de moarte, despre talent adevarat, despre oameni amuzanti care au intotdeauna boala celor deprimati...

Nu pot sa spun ca m-a dat pe spate filmul asta de am ras de nu am mai putut dar nu e rau. E putin mai lung decat trebuia si ii trebuia mai multa comedie dar e bunicel...cam de un:

7/10

joi, 12 noiembrie 2009

9 {2009}

O altfel de animatie...intunecata, terifianta, in stilul lui Tim Burton si Timur Bekmambetov (la cel din urma mai putin, stilul lui Burton fiind inconfundabil) dar in primul rand cel al regizorului acestui film interesant, Shane Acker. Sa incepem cu ideea filmului...idee care imediat ce o descoperi afli o noua profunzime a filmului.

In mare e vorba despre lupta omului impotriva mecanicului, a robotului, a inteligentei artificiale...pe de alta parte e vorba despre lupta omului cu el insusi. In acelasi timp vedem diversitatea si complexitatea fiintei umane. Sunt multe de discutat pe seama asta...omul creeaza inteligenta artificiala, omul e distrus...subiect discutat intens in filmele S.F. din trecut cum ar fi Matrixul, Terminator si cate si mai cate al caror nume nu mi-l amintesc dar stiu sigur ca exista. In acest caz privim actiune intr-un mediu post-apocaliptic in care omul nu mai exista in forma fizica.

Spun nu fizica din cauza ca exista sufleteste. Si aici e partea interesanta. Omul ce a creat prima masina cu inteligenta artificiala si-a dat seama ce greseala a facut din cauza ca nu a pus suflet in munca sa ci doar sentimente brute, nedefinite, fiind impins de la spate de un general malefic. Singura metoda pe care a gandit-o el de a salva lumea a fost sa isi puna sufletul in aceste 9 creatii. Fiecare diferita si reprezentand o anumita emotie umana, un comportament diferit al omului. Fiecare are o personalitate diferita asa cum suntem si noi capabili. Unul e intelepciunea, unul e inteligenta, una e curajul, altii sunt memoria, altul e muschiul si violenta, altul e lasitatea si frica, altul e prietenia si ultimul e nebunia si/sau arta.

Creatorul s-a sacrificat pentru creatie. Pentru o idee pe care el credea ca ar salva lumea. Desi plotul e exagerat pe alocuri si fortat, imaginile sunt superbe si s-a pus multa munca in detaliu...si asta mi-a placut. Mi-a placut ca se vede ca au lucrat aici oameni carora le place munca ce o fac, le place sa iasa cat mai bine posibil, cat mai atragator vizual. Insa povestea are gauri si putea fi mai buna, mai detaliata, aprofundand sentimentele umane ce se vad iesind din aceste papusi ce par a fi doar simple vase pentru acea bucatica din suflet...iar aceasta bucatica din suflet pare combustibilul si energia ce ii face sa functioneze.

La final se termina cu o morala despre planeta si despre noi. O asculta cine vrea...eu m-am saturat.

7/10

UniFest 2009

Călătoreşte cu noi prin intermediul filmului!

de la 21.30:
Into the Wild
[Sean Penn, 2007, SUA, color, 148 min.]

de la 00.20:
Los amantes del Circulo Polar
[Julio Medem, 1998, Spania/Franta, color, 112 min.]

de la 02.30:
Duel
[Steven Spielberg, 1971, SUA, color, 90 min.]

de la 04.10:
Leningrad Cowboys Go America
[Aki Kaurismaki, 1989, Finlanda/Suedia, color, 78 min.]

Intrare GRATUITA!!!