luni, 29 iunie 2009

The Hangover {2009}

Vazut la cinema...dar care nu trebuie neaparat vazut la cinema. Asta spre deosebire de toate celelalte filme pe care le-am vazut la cinema si acolo e si locul unde trebuie sa fie vazute. M-am dus la asta din cauza notei ridicole de mari de pe imdb (8.3...a si intrat in top) si pentru ca am avut un cupon de ala cu juma de pret. Asa ca i-am zis "what the heck...hai sa vedem cum e".

Desi o sa para ca dau o nota ce incurajeaza nota de pe imdb sau o sustine, nu o dau cu aceasta intentie. Este o comedie buna, despre prietenie and shit...dar ma asteptam sa fie si mai amuzanta. Sa rad si mai mult cu toate ca eu si intreaga sala am umplut momentele imediat dupa poante cu rasete de nivel mediu spre mare (la unele faze mai rare). Cei care ne-au amuzant in acest film au fost doi tipi in mod special...Ed Helms, dentistul care prefera sa se creada doctor si care o repeta din ce in ce mai mult, in special cand e beat. El il mai joaca si pe Andy Bernard intrunul din serialele mele preferate de comedie "The Office"...apropo, el chiar nu are un incisiv, sa nu credeti ca e vreun efect sau ceva, e real...

...si Zach Galifianakis (spuneti numele asta de 10 ori repede) care il joaca pe stereotipul grasului din film care e cam tont, poate chiar retardat...dar care e ca Rain Man cand vine vorba de Blackjack. Astia doi sunt sarea si piperul. Astia doi m-au facut pe mine, personal, sa rad cel mai mult. Ei doi aveau poantele cele mai bune si atitudinea prielnica pentru a duce pana la capat poantele.

Comedia e una reala, fara strambaturi ca in Ace Ventura, fara comedie absurda ca Monty Python...sunt pur si simplu situatii comice reale. Dar chiar si asa tot te fac sa iti zici ca n-are cum ma...mai ales la fazele mai serioase (cum ar fi furatul masinii de politie...dar apoi cand stai si te uiti si la politistii de la care au furat-o zici ca da...se poate). Avem faze amuzante cu un bebelus pierdut, un tigru in baie, Mike Tyson caruia ii place in mod deosebit inceputul cu tobe din piesa "In the Air Tonight" al lui Phil Collins.

Toata intriga se bazeaza pe ghinion, deci prietenii doresc o noapte ce vor a o aminti peste ani si ani, a doua zi dimineata mintea lor este stearsa iar unul din cei patru lipseste. Restu pornesc o aventura pentru a-l cauta si dau peste toate personale de cu o noapte inainte. Multa panarama si comedie reusita desi nu e tocmai, intotdeauna, rolling on the floor laughing...e mai mult lol si l simplu.

Regizorul mai e cunoscut pentru comedii ca Road Trip, Old School si Starsky & Hutch...pe care le-am gasit comice fiecare in felul ei.

Per final...nu e chiar asa de comic pe cat zice imdb-u...de fapt nici nu are ce cauta in top, dar e un film amuzant. Am ras si eu si toti cati eram in sala. Si cred ca asta e important la un film de comedie. La final s-au aratat poze din timpul noptii petrecerii si genericul rula in acelasi timp. Nimeni nu s-a ridicat de pe scaune.

8/10

sâmbătă, 27 iunie 2009

Short Cuts {1993}

In ultimele zile am vazut destule filme ale lui Robert Altman, un regizor prolific american care a avut 7 nominalizari la Oscar de'a lungul vietii sale si care a murit in 2006. Ultimul sau film fiind A Prairie Home Companion. Facute de el am mai vazut, pe langa asta si Prairie Home, Gosford Park, The Player si MASH. Deci destule incat sa-mi fac o concluzie. Nu e un regizor grozav. E un regizor al Hollywoodului, nu comercial, dar care nu prea reuseste sa capteze si atentia altora. In filmele sale foloseste foarte multi actori cunoscuti, nu intotdeauna cei mai buni, dar actori comerciali care joaca cel mai mult in drame.

Acesta nu e diferit. O avem pe Julianne Moore (care are o scena in care o cadere nervoasa o face sa se certe in rusinea roscata goala in fata iubitului ei, care e revoltat de chestia asta :)) ), Andie MacDowell, Jack Lemmon, Tim Robbins, Chris Penn, Robert Downey Jr. (inainte sa fie super-cool), Jennifer Jason Leigh, Fred Ward, Matthew Modine (iar rolul sau cel mai bun este cel din Full Metal Jacket...si cred ca asa va ramane tot restul vietii sale), Lily Tomlin si Frances McDormand. Deci foarte multi actori cunoscuti care isi fac treaba in stilul lor caracteristic, altii mai mult, altii mai putin.

Lucrul care m-a uimit cel mai mult la filmul asta e ca are 3 ore si nu mi-am dat seama decat la sfarsit cand m-am uitat intamplator la ecranul principal al playerului. Nu as fi crezut. Si culmea a fost ca au avut cu ce sa-l umple. Drame reale, triste, comice, intamplari in care te poti regasi, personaje interesante si diverse...viata banala in care o intamplare banala ia o intorsatura dramatica neasteptata pentru a ne arata cat de neprevizibila e viata.

Avem barbat care inseala si barbat inselat (cel din poza chiar daca e divortat, simte ca nu s-a razbunat destul)...aceeasi femeie. Avem sotie care se simte inselata dar rezista pentru familie. Familie ingrijorata in privinta vietii fiului lor...alta femeie ingrijorata din cauza ca a dat cu masina peste acel fiu. Un grup de prieteni merg la pescuit si pescuiesc timp de 3 zile, timp in care, constienti, langa ei, in apa, se afla cadavrul unei femei de 23 de ani. Sotul gelos pe sotia lucreaza acasa la o linie fierbinte si se simte neglijat si chiar inselat. Si toate povestile astea si vietile astea se interconecteaza una cu cealalta la un moment dat in film...la fel ca in Crash, Babel sau Amores Perros. Dar fata de acestea aceasta ciocnire intre vieti nu e atat de violenta ci e ca in realitate...doar trecem pe langa ele, fara a fi afectati...doar se arata ca toti facem parte din aceeasi lume si traim aceleasi drame afectati, sau nu, de cei din jur.

Din toate filmele ale lui Altman (pe care le-am vazut) asta e cel mai reusit, reusind sa prinda drama umana intrun mod real, nu exagerat. E pur si simplu o fereastra spre viata unor oameni normal ce traiesc la fel cu noi cu probleme si drame minore. Toti in aceeasi oala. Respirand acelasi aer. Pacat doar ca nu e mai international...

8.4/10

Band of Brothers {2001}

Nu am cuvinte sa-l descriu in intregime, episod cu episod. Band of Brothers este o mini-serie HBO, la fel ca John Adams, care ne arata cum a fost al doilea razboi mondial din prisma soldatilor care au luptat in prima linie, nu a generalilor sau altor rancuri care stau la birou. Nu, ci din perspectiva celor care au ucis si au fost ucisi in cel mai sangeros razboi din istoria lumii. Are 10 episoade...fiecare ~ cate o ora si zece minute...in total fiind 700 minute de razboi. 700 de minute de razboi facute in stilul inconfundabil al lui Spielberg...exact cum arata si Saving Private Ryan, asa arata si asta. Imagini taioase, mai mult gri, sacadate la actiune rapida...

Pentru un fan al filmelor de razboi asta ar trebui sa fie pentru el filmul care reprezinta al doilea razboi mondial din punctul de vedere al americanilor, aceasta fiind povestea lor, iar cei ce lupta stau un total de 400 si ceva de zile in acest razboi, desi S.U.A. a intrat in acest razboi in decembrie '41. Din '44 pana la sfarsitul razboiului in septembrie '45. Se pot afla multe date istorice din aceasta mini-serie. Multe din locatiile in care s-au luptat americanii, multe din invingerile lor, putine din infrangeri, normal nu? Doar nu si-ar murdarii reputatia cu lucruri jenante.

Totul in seria asta e super-size, fiecare lupta din fiecare episod...da, in fiecare episod exista cate o lupta sangeroasa...este mare. Are nevoie de decoruri din perioada respectiva, cladiri, uniforme garla, multe explizii si mai multe gloante. Totul e ridicol de mare si insurzitor. Scenariul este usor de urmarit si se focalizeaza in principal pe relatia dintre soldati...ca doar nu se cheama Band of Brothers degeaba...urmarindu-se sa fie cat mai mult dramatism si emotie atunci cand se apara unul pe celelalt, cand unul moare si celalalt ii era prieten, camarad. In mare raspunsul la fiecare episod si intr-adevar la intreaga serie este...Razboiul e iad. Razboiul e o inutilitate fara margini, o perversiune a naturii umane, o tentativa de sinucidere din partea ei...si nu vrem sa ne oprim. Ajunsi fata in fata cu moartea toti suntem pacifisti, inclusiv acest soldati care lupta mai mult de frica...frica imbuteliata in praful de pusca din gloante.

Detaliile seriei sunt colosale. Fiecare chestie este atent observata si studiata ca doar este timp. Ore de vizionare aduc aceasta serie la stadiul de cea mai "distractiva" lectie de istorie pe care o putem avea. O poveste despre curaj, frica, patriotism fortat, camaraderie si nu in ultimul rand rautate si noroc.

Sunt multe de spus, pentru fiecare episod in parte dar nu pot mai mult decat sa-l recomand sa fie vazut de toata lumea.

10/10

Up {2009}

Vazut in 3D. O alta experienta cinematografica interesanta si laudabila. E primul film pe care il vad in 3D, sper ca nu si ultimul...insa e cam scump biletu, fata de filmele normale 2D, dar o spun sincer...chiar merita. E o alta perspectiva, e ceva nou si foarte interesant...si superb, mai ales la unele scene in care peisajul pur si simplu iti taie rasuflarea. Peisaje intinse, detaliate...si norii...cum se vedeau norii...nici in realitate nu se vad atat de frumosi...atat de tridimensionali :)) .

Filmuletul e frumos, in sinea lui. Are cateva faze comice infaptuite mai mult de pustiul din film, un asiatic mic care e un mare cercetas ce vrea sa-si completeze colectia de insigne prin care face el multe chestii pentru a ajuta comunitatea...asta si fac cercetasii. Sunt crescuti pentru a face bine si aceasta intentie si mesaj e laudabila. Pustiul e comicul din film, impreuna cu cainele vorbitor si pasarea uriasa Kevin, care e de fapt femela. La cati oameni au fost in sala...sa vedem...au fost 9 oameni intro sala ca cea de la Transformers 2 care era destul de plina...intro sala cu 200 de locuri. Biletul a costat 18 lei pentru studenti. Destul de mult, o zic din nou, dar a meritat pentru imagine.

Povestea e cam subtirica si, luand nota de pe imdb, cam supraevaluata. Un batranel singur, morocanos si trist decide sa duca la bun sfarsit aventura vietii sale care o avea impreuna cu iubita lui sotie. Asa cum se intampla si in realitate...tot trebuie sa intervina ceva, mai repara ceva la casa, mai te imbolnavesti, mai nu stiu ce...n-ai niciodata timp sa traiesti o aventura placuta impreuna cu fiinta pe care o iubesti. E trist...si chestia asta ne arata ca trebuie sa ne traim viata atunci cand avem sansa, cat mai repede posibil, ignorand unele probleme financiare. E greu de ignorat o problema financiara, asta stiu, dar nu trebuie o avere sa mergi undeva unde ti-ai visat sa ajungi. E trista (intotdeauna) o poveste de dragoste adevarata cand unul din ei moare...asta se intampla in fiecare zi si la varsta asta putem vorbi despre dragoste adevarata.

Alt mesaj al filmului e cel legat de respectarea batranilor. Da, s-a atins si asta destul de bine si eficient si la sfarsit s-a lasat cu o prietenie frumoasa, previzibila. Pustiul care nu are tata il ia pe acest batranel ca un inlocuitor pentru reprezentantul tatalui in viata sa. Chestia asta s-a mai vazut si in alte filme. Vocile...am regretat pentru 5 minute ca sunt in romana. Sincer am regretat. Dar m-am obisnuit repede cu ele si pana la urma s-a facut o treaba excelenta cu regia vocilor. Mai mai sa zic ca e un film romanesc de animatie :)) . Are personaje foarte putine acest film...iar actiunea are loc in doua locatii. In jungla de metal si in jungla din America de Sud unde sunt portiuni de desert stancos...locatii bine create pentru a amplifica senzatia de 3D. Pe mine m-a lasat cu gura cascata acest 3D asa ca am inceput sa caut greseli in aceasta tehnica. Una singura am gasit...la imagini rapide stanga-dreapta cam dispare 3D-ul si da o impresie de sacadare, dar e ignorabila.

O zic din nou...cam supraevaluat. E o poveste frumoasa, da, dar e ea demna de Oscar? Totusi mi se pare prea subtire pentru un Oscar. Nu se compara cu Wall-E sau Ratatouille sau Incredibilii. Cred totusi ca filmul Coraline ar avea sanse mai mari la Oscar prin simplul motiv ca e mai frumos, mai greu de facut dar care sta la acelasi capitol cu povestea. Daca inca nu ati vazut un film la cinema in format 3D va rog sa o faceti.

8.5/10

vineri, 26 iunie 2009

Transformers: Revenge of the Fallen {2009}

De ce un asa film e bine de facut? Pentru ca banii care se duc din buzunarele noastra intra in celorlalti oameni care au nevoie sa traiasca...perversii, insa, nu stiu cand au avut destul. Chiar si din primul si-au scos bani garla insa hapsânii vor si mai mult...si scot si din asta multe tone de bani. Multe.

Asa cum va asteptati, m-am dus la cinema sa-l vizionez. Singurul loc in care am zis din start, inca de atunci cand stiam ca o sa se faca un Transformers 2, ca o sa ma duc sa-l vizionez. Si credeti-ma, va rog, ca acolo trebuie vazut daca aveti de gand sa il vizionati. Si aparent asta zic de fiecare data cand ma duc la un film sa-l vad la cinema. E ceva magic acolo...e ceva unic. E ceva atunci cand razi impreauna cu o sala plina de oameni...100-200 de oameni...de asta si cateodata, filme mediocre par mai bune pentru ca iti dau impresia ca si-au atins scopul atata timp cat pleci satisfacut tu cat si cei din jurul tau.

Filmul asta e un blockbuster de vara in cea mai pura forma. Peste cativa ani, nu zic cu exactitate cati, filmul asta nu o sa mai insemne nimic pentru ca in el nu exista ceva demn de retinut. Un mesaj, ceva care prin forte proprii sa duca numele acestui film mai departe la un alt public. Problema acestui film e simpla...nu e decat o adunatura de efecte speciale colosale si sunet si editare sonora impecabila. Eu dupa asta ma uitam...pentru ca in rest nu aveai la ce sa te uiti. Povestea e o continuare fortata a primului film. Invierile astea ajung sa te enerveze pentru ca n-au loc intro lume logica...dar asta oricum nu e o lume logica. E o lume in care o rasa de extraterestrii robotici sunt la fel de umani ca noi, fac multe din greselile pe care le facem si noi si, in primul rand, nu sunt perfecti...asa cum te-ai fi asteptat de la o rasa de roboti super-avansati.

Scenele de actiune sunt perverse. Asta e cuvantul cel mai potrivit...perverse. Sunt ridicole in sensul de incredibile si enorme. Si nu inceteaza sa te uimeasca, pentru ca nu se repeta. Fiecare scena are loc in alt spatiu, cu alti roboti batandu-se unul cu celalalt. Si asta e si ce vrei sa vezi...o mare de roboti care se bat corp-de-metal la corp-de-metal...si cat mai multi posibil. Asta se cere de la un sequal, nimic altceva...cel putin de la un sequal de genul asta. E cam imposibil sa o dai in tente filosofice sau dramatice cand vezi roboti colorati care mai fac si poante din cand in cand. Iar poantele din filmul asta, cate sunt, sunt foarte reusite...referindu-ma mai sus la felul cum rade o sala intreaga de oameni la aceeasi poanta la care razi si tu. Ce-i drept...ce-i comic, e comic.

Vroiam sa merg la filmul asta de marti...cand era avanpremiera...prima dintre ele. Bineinteles, sala era full asa ca am zis ca miercuri si joi trebuie sa fie mai liber. Da de unde. Toate erau rezervate cu ceva timp inainte. Daca vroiam sa iau un loc ziua de marti trebuia sa fac rezervari cu cel putin o saptamana inainte. Asa ca am rezervari am luat de ieri pentru azi la 19.10. Sala era aproape plina. Numai extremitatile salii erau neocupate din cauza pozitiei slabe de vizionare, evident. Lumea a fost de treaba...nu s-a comentat in exces, nu s-au auzit telefoane si in nici un caz nu s-a raspuns la telefoane (in caz ca erau pe silent)...a fost placut. Si cele DOUA ORE JUMATE au trecut pe nesimtite.

Alta chestie...e cam greu in ziua de azi sa faci un film de 2:30 care sa treaca atat de repede fara a avea o poveste si un ritm adecvat. Nu tu foiala, nu tu cascat...dar tot se trezeau cateva faze care pareau ridicole si nelalocul lor, usor uitate de mine si chiar nici n-as fi in stare sa spun care ar mai fi astea...asta pentru ca din punctul meu de vedere le-as numara pe degetele de la doua maini.

Per total, cand zic blockbuster de vara zic un film foarte usor, nu prea destept, care nu necesita putere de gandire, care are de toate, dar care nu ia in serios nici una, exceptand bineinteles, ACTIUNEA. Multa actiune. Cat despre actori...reprezentari standard, nici nu se astepta nimeni (cred) sa joace in asa fel incat sa depaseasca impactul actiunii asupra privitorului...ar fi fost ridicol si inutil. Desi cred ca e la fel de bun ca primul...nota mica de pe imdb arata cat de mult uraste publicul un sequal inutil...dar atat de distractiv. Si nota are sa mai scada...destul. Pana atunci va doresc vizionare cat mai placuta...LA CINEMA cu voi!

7.5/10

A venit acasica!

Desi am zis ca nu fac asa ceva ca nu e in firea mea, nu am rezistat. A ajuns mult asteptatul ceas. E extraordinar de frumos...e clasic si util si am sa-l port cu deosebita placere. Multumesc din nou, pentru a suta oara, VisUrat si time24. Stiu ca dau impresia de cocalarism, dar e prea mumos...e exact in stilul meu.

The Player {1992}

E dragut un film de genu asta din cand in cand...te introduce intro lume pe care o stii reala si cateva farami din ea chiar reprezinta realitatea dar la fel de mult se introduce aceasta fictiune fortata, respectand in acelasi timp tot ce propovaduieste. E un film intrun film, e o poveste pe care o povesteste un scenarist pe loc unui producator de film pentru a-l angaja.

Imaginati-va un dialog dintre un scenarist si producator care merge cam asa...scenaristul isi spune bucata cu care isi vinde filmul:

- Imagineaza-ti asta! Eu vin la tine cu o idee...o idee care are oarece substanta dar nu e financiar profitabila atunci cand e vorba de bagat oameni in cinema. Timp de sase luni primesti vederi cu amenintari si vin din ce in ce mai regulat. Ajungi, tu producatorul, atat de disperat incat incerci sa dai de tipul care crezi ca te ameninta. Il gasesti...dar nu esti sigur ca e el. E doar o presupunere. El neaga toata chestia. Ajungeti sa va certati, apoi va bateti...el moare din cauza ta. Faci totul sa para un jaf. Iti iese. Dar esti urmarit de aceasta vinovatie si incerci sa-ti pastrezi calmul. Reusesti...e un final fericit in stil Hollywoodian. Paralel aratam viata din Hollywood si mis-masurile care va fac buzunarele grase si in acelasi timp va dezumanizeaza ca oameni. Nu mai vedeti decat banii, nu mai exista arta adevarata decat in rare cazuri. Cazurile in care iese si banul. E o confesiune a voastra, a oamenilor din spatele camerelor, cei de la birouri care luati deciziile ce schimba vieti.

Normal, producatorul devine din ce in ce mai interesat de idee, chiar daca vroia o prezentare scurta. E un film de suspans, romantic, dramatic, comic, care se vrea tot ce se un film de la Hollywood poate fi si chiar mai mult. E unul comercial la cate tone de actori cunoscuti sunt...nici nu ma mai obosesc sa-i enumar dar au avut roluri foarte mari in anii '80 si mai ales '90. Ii stiti dupa vedere pe mai multi de 80%.

E misto de vazut pentru treburile interne ale Hollywoodului...chiar daca au mai fost filme de gen. Pentru numeroasele referinte catre filme vechi si bune (Ladri di biciclette, Freaks, King Kong din '33, The Wizard of Oz, Citizen Kane, Gone with the Wind, Casablanca, Rope, Sunset Blvd., M si multe altele). Pentru actori, care fac o treaba buna, mai ales cei care stim ca sunt buni. Si in general pentru atmosfera filmului. O problema a lui poate fi ca e usor de uitat.

8.25/10

joi, 25 iunie 2009

Gosford Park {2001}

Plictiseala mare pe capul meu dupa ce am fost afectat de acest film. Plictis mare si pentru oamenii implicati in acest festin plin de snobi si cei ce idolatrizeaza pe snobi si infumurati si anume servitorii...

Parea ca scenariul o sa ma tina interesat. Parea a fi foarte interesant prin convorbirile pline de barfe dintre cei bogati si cei saraci. Interesul meu, insa, a disparut rapid...asta odata cu moartea sefului casei, ala plin de bani. Pana la final, cand s-a aflat cine l-a omorat interesul meu era atat de scazut incat nici nu stiu cine l-a omorat de fapt. Stiu doar ca unul dintre ei e fiul lui si ala de a murit nu stia asta...iar asta, fiul, nu l-a "omorat" decat dupa ce altcineva l-a otravit. Nu conteaza...ideea e ca e complet neinteresant.

Viata asta de bogatan infumurat de Anglia am mai vazut-o si indragit-o mai mult decat aici. E comica, e auto-satirica, e ridicola...si de asta trebuie vazuta, dar nu in filmul asta. Film intunecat, care a copiat atmosfera engleza poate prea mult, exagerand-o...la ei cum e mai intotdeauna innourat, aici e cam bezna in fiecare scena a filmului. M-a enervat chestia asta si s-a dus pe apa sambetei bunatate de vizionare.

Eu nu il recomand, desi stau si ma gandesc la actori, unu si unu...Helen Mirren, Maggie Smith, Michael Gambon, Kristin Scott Thomas, Tom Hollander, Jeremy Northam, Kelly Macdonald, Emily Watson si Clive Owen. Actori de vazut...dar iar, nu in acest film. Rolurile cele mai de seama nu mi-au dat impresia ca ar fi bune de ceva asa ca sistematic, am ajuns sa ignor fiecare interepretare si am incercat sa urmaresc subiectul filmului...nici el foarte interesant. O crima misterioasa si toata lumea e suspect.

6/10

marți, 23 iunie 2009

MASH {1970}

Pacat ca nu a fost cu actorii serialului...ups, chestia e ca acest film a fost facut cu 2 ani inaintea primului episod din M.A.S.H. E un film din care s-a inspirat intreaga serie din 72 pana in 83...si are un umor unic pentru acea vreme. Umor tupeist, care spune drept, intotdeauna pe placul publicului. Singurul personaj la care s-a pastrat actorul din serial si din film e Radar, mana dreapta care stia oricum tot ce avea sa-i spuna superiorul sau, vorbind in acelasi timp cu el insa cu un cuvant mai rapid. Foarte amuzant...haha.

In rest nu pot spune ca m-a dat pe spate...asteptam prea mult urmatoarea poanta, urmatoarea gluma. Timpul trecea greu, interesul meu pentru film si actiune scadea...revenea cand ii auzeam pe Donald Sutherland si Elliott Gould vorbind repede unul cu celalalt sau cu altcineva, unindu-si mintile de yankei pentru a-si atinge scopurile, oricat ar fi ele de superficiale sau egoiste. Acest tip de chirurg a fost pastrat in serialele tv de decenii de la aparitia acestor doi. Toti sunt infumurati, cu complexul "Dumnezeu", rapizi la gura si la actiune, egoisti dar mai mult decat orice, extrem de amuzanti in orice fac.

Pana si poanta de mai sus, cu "Cina cea de Taina" a fost construita in jurul faptului ca cel din mijloc (care tine locul lui Iisus) credea ca e homosexual. Baietii i-au dat o "capsula neagra", adormindu-l dar in acelasi timp erectandu-l pentru ca a doua zi sa fie bine-mersi, fara ganduri sinucigase. Metodele celor doi chirurgi cu tupeu sunt neortodoxe si contrare regulamentului dar sunt extrem de eficiente. Sunt, in lumea noastra directe si firesti, insa intro zona militara cu reguli si regulamente sunt exact opusul.

Dar, la fel de mult, trebuie sa spun ca nu am ras atat de mult cat am vrut...iar momentele "de razboi" lipsesc cu desavarsire. Au avut timp si de un meci de fotbal american la sfarsit pentru a castiga multi bani pariind pe ei insasi. Serialul, desi a avut foarte multa comedie, a avut si momente in care cei doi erau deprimati si dezamagiti de acest razboi, astfel denigrand pe cei care l-au inceput insa si insasi ideea de razboi.

7.5/10

Vozvrashcheniye {2003}

The Return

Tragic. Legatura de sange, legatura parentala e incomensurabila...desi tatal acestor doi baieti a lipsit de langa ei timp de 12 ani si ura celui mai mic dintre ei e enorma, pustiul, ca orice alt copil de pe aceasta planeta inca are sentimente de drag fata de parinte cu toate ca le ascunde justificat. I-a parasit timp de 12 ani fara motiv si fara o veste. Merita sa fie nerespectat din cauza ca acelasi lucru l-a facut si fata de baietii lui. Ajuns inapoi ii trateaza ca pe doua poveri, incercand in cateva randuri sa scape de ei pe motiv ca are de facut niste "afaceri".

Filmul e unul independent, facut cu bani putini, mai putin de $ 500.000, care pentru un film atat de bine facut chiar ca sunt putini. Regia e sublima, imaginea lacrima si de o frumusete rara si rece. Regizorul e un tip din Rusia care a vrut sa se faca un actor. Nu a gasit de lucru asa ca timp de foarte multi ani s-a zbatut sa manance. A dat lovitura cu acest film, care a luat 28 de premii la varii concursuri de film si o nominalizare la Globul de Aur. O realizare demna de bagat in seama.

Acest thriller psihologic poate fi un film in care se regaseste oricine sau oricine poate crede ca un astfel de scenariu e plauzibil. Prezinta evenimente de o realitate crunta astfel incat tatal ajunge repede personajul negativ, pustiul cel mic Ivan cel care nu ii intelege intoarcerea primind ca raspuns faptul ca a fost obligat de mama lor, nu sa vina inapoi in familie ci sa mai petreaca ceva timp cu ei. In aceste 4-5 zile zile cat a stat cu ei, fie ca a vrut, fie ca nu, i-a invatat cea mai importanta lectie din viata. A fost experienta lor de o viata, aceea care ii defineste ca oameni pentru tot restul vietii. Si nu au avut decat 12 si 15-16 ani...Din pacate am citit ca actorul minor care l-a interpretat pe Andrei, fratele lui Ivan (cel mic) a murit la un an de la filmarea acestui film la un lac din apropierea celui la care a fost filmat o buna parte din film...deznodamantul. A avut numai 16 ani...

Filmul merita vazut. Merita. Aa...si merita sa mentionez ca actorii au jucat exceptional. Absolut.

9/10

luni, 22 iunie 2009

Caché {2005}

Acest film a castigat 3 premii la Cannes in 2005, premii destul de importante...si stiti care e marea smecherie? Mi-a adus aminte de cinemaul romanescu. Al nostru. Cadre lungi in care dialogul e rar si se comunica mult prin limbajul corpului. Camere fixe fara plimbat, fie si pe sine...scene in care nu se intampla mai nimic, cu toate ca fiecare scena are ceva ce duce mai departe povestea...

E unul din cele mai slabe filme de suspans din cate am vazut. Desi am prins partea cu paranoia, desi omul nu primea decat niste filmulete cu filmari ale sale din fata casei in care statea si ocazionalele felicitari cu capete insangerate care puteau a nu fi de la aceeasi persoana, nu pot spune ca sunt reusite...de fapt acest suspans se disipa foarte repede pentru ca e urmat de scene plictisitoare. E pacat totusi, zici ca avea potential. Iar momentul culminant e atat de puternic pe langa restul filmului incat m-a facut sa ma ridic din pat cand eram intro stare de semi-somnolenta...e uimitoare. DAR, nu compenseaza...Desi are logica in contextul filmului, e ca nuca in perete...e atat de teribila incat zici ca a fost pusa anume pentru a compensa plictisul din restul filmului...

Mi-a mai aratat ca astfel de scene in familie o pot destrama, aceasta frica ii desparte unul fata de celalalt, chiar fiecare membru din familie, incluzandu-l pe pustiul celor doua personaje principale. Deci, a fost mult mai slab decat credeam si pentru asta merita pedepsit. Desi criticii vad ceva deosebit, eu nu vad nimic, ci un ceva laudat pe degeaba.

6/10

Knowing {2009}

Knowing e un film interesant despre sfarsitul planetei, sfarsitul oricareri vietati de pe planeta, dar nu sfarsitul lumii. E despre extraterestrii dar nu e aratat exact decat in final, dar oricum nu e o mare surpriza...e ceva preivibil, asa ca eu nu stric cu nimic vizionarea acestui film zicand asta...

Buget mare, regizor (Alex Proyas) care e cunoscut pentru stilul sau vizual destul de reusit in filmele sale (I, Robot, Dark City, The Crow) dar care a facut si destule videoclipuri...in mare parte, pentru el am vazut film pentru ca mi-a placut foarte mult I, Robot chiar daca nu e decat un blockbuster de vara reusit. Knowing e tot ceva de genu ala numai ca e cu Nicholas Cage si cu nici un alt actor cunoscut...ar mai fi tipa din rolul principal feminin dar vizionand-o mi s-a parut ca a jucat tare prost...

Un film despre dezastre...am vazut aici 2 din cele mai reusite din punct de vedere vizual si al efectelor speciale dezastre umane. Unul masiv cu un avion care se prabuseste la cativa metri de personajul nostru principal si alta cu metroul care rade totul in calea ei. Au fost doua faze extrem de tensionante si infricosatoare daca ar fi sa ne imaginam ca se intampla in realitate.

Un film despre probabilitati si profetii, despre incredere (mai ce noroc ca a dat lista asta peste un profesor universitar, dar cat de inutil a fost de fapt)...despre multe nimicuri. Constructia filmului tine, iti atrage atentia, te intriga, e interesant fata de mult nimicuri pe care le-am vizionat sau nu (din cauza ca am auzit ca sunt varza oricum). Dar nu inteleg de ce finalul a ofticat pe multi. La ce se asteptau? La un final fericit? Pai e fericit...nu se poate sa fie bine pentru toti. Finalul incepe inca de atunci cand mai sunt 40 de minute din film asa ca e destul timp sa se lamureasca multe chestii. Pe mine unu m-a distrat filmul...e lejer, e de vara, e numai bun pentru o vizionare.

7/10

miercuri, 17 iunie 2009

The Lady Eve {1941}

Nimeni nu poate nega puterea sex-appealului feminin, mai ales cand vine de la o frumusete a ecranului clasic american. Barbara Stanwyck este femeia care reuseste sa te seduca cu o asemenea usurinta de zici ca respira...cunoaste mecanismele emotionale ale barbatului ca pe propriul dos al palmei, how they say...e de necontestat farmecul si senzualitatea ei fireasca. Si ajungem sa-l intelegem pe Honda cand vine vorba de situatia in care ajunge.

Arma ei secreta, pe langa replicile perfecte este parfumul ei, care, daca e sa ne luam dupa ameteala lui Fonda este unul extraordinar de puternic si seducator...un miros ce incolteste prada, o hipnotizeaza, o amorteste si se lasa mancata de vie. Saracul Fonda nu are nicio sansa...El, un bogat mostenitor de avere si o afacere profitabila este tinta dorita de multe femei ce cauta o viata fara probleme...asa cum se vede si la inceputul filmului cand sta in mijlocul unui salon de pe un vas imens, inconjurat de mese la care se afla femei care il indulcesc din priviri. Pare imun, sunt chestii pe care le-a mai patit, e obisnuit cu asemenea avansuri, mai ales ca e un burlac cu avere. Stie sa se apere...le ignora, le judecat in tacere. Pana da de ea...doar ea...ea singura reuseste sa-l subjuge in doar cateva minute si doar cateva replici senzuale...si o face fara pic de efort, de parca el e ametit din prima clipa de cand o vede.

El ii afla planurile...ea si cu tatal ei sunt o echipa de escroci care lasa fara bani multi barbati care au chef de jocuri de carti. Au multa experienta in acest domeniu si si-au cladit o reputatia nu tocmai favorabila lor. Dar parca sentimentele ei pentru el par sa fie mai veritabile decat ar fi vrut ea...cel putin aparent. Se despart, dupa ce el afla despre trecutul ei. Dar ea e hotarata sa puna mana pe el...dar culmea, in ciuda asteptarilor noastre, nu e pentru averea lui. Asa se ajunge la multe din filmele acestui gen (comedie romantica)...iubirea are puterea de a schimba o persoana. Are puterea de deveni mai buni, mai iubitori, mai putin superficiali...

Acum, sincer, filmul m-a plictisit teribil. Am rezistat cu stoicism pana la final, mai mult pentru actori, decat pentru poveste care ajunge sa fie previzibila destul de repede...pentru vremea ei a fost ceva noua si deosebit. Acum nici un astfel de film nu mai este remarcabil datorita sumedeniilor de alte filme din aceeasi categorie care sunt parca trase la indigo. E pentru fanele genului...

8/10

Mean Streets {1973}

Al 7-lea film al lui Harvey Keitel, al 10-lea pentru Robert De Niro si al 7-lea film regizat de Martin Scorsese...dar la cat de amatoricesti pareau unele faze (nu toate) as fi zis ca e primul film pe care il face.

Acele faze care par amatoricesti se intalnesc acolo unde este putin mai multa actiune...e ciudat de haotica, nu intr-un mod ordonat de haotic (da, exista...e un film de haotic organizat, planuit)...e parca mult prea rapida pentru regizor, prea rapida pentru cameraman, nu tin pasul cu actorii...noroc de ei ca atunci cand se bat sau au excese de testosteron (personajele lor cel putin) stau pe loc si se imping, isi dau palme dar nu se lupta asa cum ar trebui...in fine, aici nu prea inteleg eu. Nu pot spune ca, stiti, au si ei o varsta...inca nu se bat cum trebuie. Parca is niste copchii...si nu exista scuze cum ca se certa cu un prieten. Chiar si cand esti cu un prieten si asta e prost bata si te bate la cap in ultimul hal, exista o limita...poate daca ii dai mai tare il ajuta sa se trezeasca...eh...

Cam asa e tot filmul...certe mici, puerile care nu ajung nicaieri. Singura intriga consta in datoriile lui Johnny Boy (Robert De Niro) pe care le are la diverse persoane...si care nu reuseste sa le plateasca si presimti ca o sa se ajunga la ceva...rau, ca bun nu exista. In afara de el exista Harvey Keitel care joaca tipul mai inteligent, care nu stie ce face sau ce o sa faca...e un lider dar asta pentru ca nu exista altcineva...mai este Tony, proprietarul de bar si cam asta conclude gasca. Nu e cea mai tare gasca, dar sa zicem ca e una reala...Nu ajung sa faca chestii neobisnuite sau ridicole. Simti ca ar exista situatii de genu asta si in realitate si de obicei, Scorsese de acolo s-a inspirat, ca doar intrun cartier de genul asta a copilarit si el (Queens).

Dar, spre final, m-a plictisit teribil in primul rand pentru ca simteam ca nu se duce nicaieri...si finalul a fost brusc si neverosimil din mai multe puncte de vedere...eh...

7/10

marți, 16 iunie 2009

Cabaret {1972}

Wow...am ramas nitel uimit la cat de uimitor e filmul asta. Ma gandeam ca e un muzical, dar nu e. E doar o poveste acompaniata corespunzator de melodii ce completeaza idei ce nu sunt vorbite. Cum spune personajul lui Joel Grey, cabaretul e viata si invers. E un loc plin de emotie si trairi intense, haos placut pe care vrem sau nu, il imbratisam, il iubim. Trebuie sa iubim haosul...pentru ca altfel nu am putea iubi viata.

Povestea din film e relativ simpla si de multe ori copiata pana acum. Un scriitor strain locului vine in Germania inceputului de deceniu '30 sa-si inceapa o noua viata...sa mai cunoasca lumea, sa fie acceptat in alta parte. Aici, o intalneste repede pe dansatoarea/cantareata de cabaret interpretata superb de Liza Minnelli, rol pentru care a primit un bine-meritat Oscar dar s-a oprit aici. De atunci nu s-a mai facut observata. Talent irosit, dupa parerea mea...

Celalalt care a luat un alt Oscar a fost Joel Grey, unde nu a avut niciun cuvant "vorbit"...ci numai cantat. Numai prin cantat comunica el cu publicul si numai prin cantat isi transmite intreaga variatie de emotii pentru a sublinia o idee din melodie sau un sentiment. A fost excelent. Si sa nu uitam o melodie clasica care ramane in capul fiecarui spectator...Money, Money. O melodie, care cred eu, a fost responsabila pentru Oscarul primit de Ralph Burns, chiar daca il merita John Kander, pentru ca el a scris toate versurile melodiilor. Intreg filmul a fost distractiv...a fost foarte memorabil...in special ce se intampla pe scena.

Povestea din "realitate", la cat a fost repetata dupa, nu prea mai are farmec. O fata prematura iubeste azi, uraste maine...saracul scriitor (Michael York) nici nu stia in ce tabara sa stea, atat de confuz era...il iubeste pe el noaptea, ziua pe alttul...nu a fost timpul lor inca, erau tineri, nehotarati, copilarosi, cu capul la distractie, multi se pot regasi in personajele lor, chiar si din generatia noastra.

Si ca film e foarte bun, avea sanse la Oscar pentru cel mai bun film in '73 dar a avut nenorocul de a iesi in acelasi an cu The Godfather...ce sa-i faci...

8.75/10

luni, 15 iunie 2009

The Goonies {1985}

O aventura a la Spielberg. Nici nu cred ca mai are sens sa zic mai multe.
Decoruri elaborate, personaje comice, aventura la greu, pirati, comoara, tipi rai care intotdeauna o dau in bara...asta e un stereotip al genului...de fapt, cam totul in filmul asta e un stereotip...grasanul care nu se opreste din mancat (asa...si cand ii numesc incercati sa-i ghiciti din poza :)) ), asiaticul care e foarte inteligent si inventeaza tot felu de prostii, pustiul curajos care se descurca mai bine decat fratele mai mare (pustiul mic e Sean Astin - Lord of the Rings - si fratele mai mare e Josh Brolin - No Country for Old Men...si ii vedeti cand aveau 14, respectiv 16 ani). Si doua fufe/tipe care intra mai mult din greseala in aceasta aventura...

Asa...deci ca film usor, de aventura, fara prea mult gandit din partea spectatorului, filmul asta merge, de fapt merge foarte bine pentru ca are foarte multe elemente de clasic. Dar atunci vine vorba de gust si depinde de fiecare daca o sa-i placa filmul asta usor siropos si kitchios. Acum nici nu stiu ce nota sa-i dau. Merge de vazut o data, a doua oara nici nu vad de ce ar merita sa fie vazut...

7/10

Russkiy kovcheg {2002}

Russian Ark

Da, frumos, poate prea frumos cateodata...daca exista un superlativ pentru frumos...care e smecheria acestui film? Sunt cateva...foarte interesante.

In primul rand nu stii ce se intampla...pare a fi un vis, doi oameni cel din imagine si cel care vede totul intra intrun taram aparent magic, un palat unde are loc un bal. Dar nici ei nu stiu unde sunt, cand sunt si ce se intampla...si aparent sunt si invizibili fata de ceilalti. Poate fi un vis, poate fi chiar repreztantarea mortii...sau vietii dupa moarte cand unui sulfet ii sunt permise acele cateva secunde cand viata ii trece prin fata ochilor. Aici nu sunt cateva secunde...sunt multe secunde...o ora si 33 de minute. Personajul ce vede totul e, as zice eu, sufletul ce a murit. Persoana ce il urmareste in aceasta calatorie este chiar Moartea...ciudat cum este alungata din camere cand zaboveste prea mult. Moartea incearca sa inteleaga o cultura pentru el noua, chiar si limba e noua...nici nu stia ca o vorbeste.

Ce e insa extrem de interesant la acest film, lucru cu care se lauda e ca e filmat intro singura dubla, ca sa-i zic asa...ganditi-va la o filmare continua prin 33 de camere pline de pictura si sculptura si muzica. O calatorie prin timp facuta in mod continuu...prezent si trecut contopite intru una. Ce-i drept, o cladire are aceasta putere...de o cladire ar reusii sa-ti arate tot ce a vazut, asa ar arata. Ca un loc in care aveau loc petreceri, apoi, treptat, transformat in muzeu unde vin orice fel de vizitatori. Asa...deci...totul intro filmare continua...o ora si 33 de minute...wow. Sunt insa multe indicii ce ar arata ca s-au facut mai multe filmari...indicii care nu stau singure in picioare, pentru ca sunt perfecte, sunt de fapt presupuneri, prejudecati. Filmari de genul cand camera se apropie de un tablou si sta cateva secunde lipit de acesta sunt momente excelente pentru a trece de la o secventa la alta. Numai acolo am vazut ca e posibil...in rest, se misca actori, efectele ar fi fost mult prea costisitoare si complicate.

Totul e destul de perfect, dar chestia care m-a enervat pe mine, personal, au fost privirile constante ale figurantilor catre obiectivul camerei. Desi sunt sigur ca au fost instruiti, inainte, sa nu se uite inspre camera sau sa faca miscari exagerate (sa intoarca gatul mai mult decat e necesar) pentru a li se vedea fata in copia finala a filmului. Prost gust si prostie. In special o baba idioata care cred ca s-a vazut cu fata in cadru de vreo 3 ori, desi nu era nevoie sau normal. In fine...chestia asta poate fi justificata prin faptul ca in locul camerei e de fapt o persoana. Si oamenii din jur se uita in ochii lui...

In rest, o discutie usoara intre moarte si mort despre arta, cultura, influente in arta, Rusia. Moartea mai este numit si Strainul, Marchizul sau Europa. Daca chestia cu filmarea continua e reala atunci aplaud aceasta sarcina dusa la bun sfarsit, 2000 de figuranti, 3 orchestre, 33 de camere si 300 de ani, toate intr-o dubla e chiar taglineul filmului. A fost nevoie de o munca titanica de coordonare si precizie, nu una deosebit de extraordinara dar cu siguranta una foarte interesanta si spectaculoasa. Acum, cat de dificil e sa faci asa ceva...depinde de persoana. Personal e destul de usor...trebuia insa multa planuiala in avans.

8.25/10

duminică, 14 iunie 2009

The Long Goodbye {1973}

Una din capodoperele uitate ale anilor '70. Un film simplu, liniar, curat (sau poate nu)...despre un detectiv particular ce incearca sa-si caute prietenul crezut mort.

Drama detectivului particular a fost subiectul multor filme din anii trecuti, in special anii '40-'50. Filmele noir erau pline de astfel de subiecte. Detectivu ce incearca sa rezolve un caz prin puterile proprii, folosindu-si inteligenta legand unu si cu unu cand in mijloc mai exista o necunoscuta. Regizat de regretatul Robert Altman, nominalizat la 7 Oscaruri, ceea ce inseamna ca, pentru mine, urmeaza o sesiune de vazut filme ale lui...poate mai intai cele mai cunoscute si apoi aprofundez daca imi place. Tot ce stiu e ca am mai vazut, regizat de el, doar A Prairie Home Companion...film dragut.

Detectivu, jucat excelent de Elliott Gould (il stiti dupa fata, sigur) in vremurile sale tinere, e genul de detectiv pe care ai vrea sa-l cunosti in caz de ceva...ca ti-ai pierdut cainele sau pisica, ca pe la noi rar dispar oameni. Face o treaba excelent si spectatorul nu se prinde chiar cum de reuseste...eu zic ca are si o tona de noroc ce merge lejer dupa el. Scapa de mafioti ce ameninta sa-l omoare, scapa de un nebun proaspat iesit din spital unde s-a auto-internat...oricum, povestea e oarecum complexa (chiar daca am zis ca e simpla mai sus)...se intampla multe chestii ce raman un mister pentru multi (mai putin pentru persoana care o face) ... pana la urma asta si inseamna munca de detectiv. Sa ajungi undeva cand nu ai nimic...

Mi-a placut filmul foarte mult. Felul cum se incheaga totul. Coolul personajului principal care fumeaza mai rau ca un horn, felul cum ramane intreg pe tot parcursul si nu isi uita obiectivele. E un film foarte bun si foarte bine facut.

Nimic nu spune "La revedere" mai bine decat un glont.

9/10

The Great Buck Howard {2008}

Viata unui magician mediocru prezentat ca fiind maretul Buck Howard. Filmul in schimb nu decide daca e un fals sau doar un magician bun a carui intreaga viata e un truc (mi-a adus aminte de The Prestige)...sau daca era chiar un mentalist.

Jucat excelent de John Malkovich, acest magician e in perioada din viata cand neaga fiecare parere proasta despre el. A avut 61 de aparitii la emisiunea The Tonight Show cu Johnny Carson, acu mai bine de 20 de ani. Atunci era cineva, cineva tot mic, care aparea in emisiunea ca sa mai faca un truc de magie, cineva care e menit sa fie uitat repede. Carson a uitat de el, chiar si spre sfarsitul carierei sale, atunci cand de obicei cheama pe toti cei din trecut...asa fac multi. Aceasta negare il leaga pe marele Buck Howard de orasele mici si necunoscute ale Americii...orasele cu sub 100.000 de locuitori. Cu acest numar se gasesc multe orasele...si Buck are ce manca.

Dar aceasta e povestea lui prin ochii unui tip care se lasa de facultatea pe care o uraste dupa numai doi ani...facultatea de drept...impins de taica-su, bineinteles. In timpul unui examen isi da seama ca isi pierde viata daca merge pana la capat cu chestia asta asa ca s-a lasat. Si isi cauta o slujba pentru a se intretine pana pune la punct scrisul, din ce vrea el sa faca bani buni. Asa ca e angajat ca managerul de drum al marelui Buck Howard. Si ajunge sa fie unul din putinii oameni care reusesc sa-l vada complet. Ca un fiind un fals, un real, un arogant, un umil (din cauza ca ajunge la concluzia ca Las Vegasul nu e pentru el) si asa mai departe. A fost si inca mai este un magician bun...acelasi magician care a fost ani de-a randul, numai ca publicul cere altceva...ceva mult mai sofisticat. Managerul lui Buck este Colin Hanks, fiul lui Tom Hanks. In film, tatal lui Colin este jucat de Tom...ceva ce vedem cat se poate de rar. Plus ca e misto sa-l vezi pe Hanks intrun rol episodic...nu intotdeauna un rol principal.

Filmuletul e o comedie, nu neaparat una la care razi in hohote, insa una la care te simti bine vizionand-o, care are momente de umor autentic, nu grosier. E placut. E un film cu care iti pierzi timpul in tihna, calm, relaxant. Il recomand pentru chestia asta...+ apare si Emily Blunt.

7.5/10

joi, 11 iunie 2009

Bugsy Malone {1976}

O copilarie...sa merite sa te uiti doar pentru ca e numai cu copii? Nu prea...majoritatea joaca destul de naspa, chiar si pentru copii. Sa te uiti pentru ca e o parodie a filmelor cu mafioti? Poate, daca chiar iti place genul...partea rea e ca nu e nimic original in filmul asta. Fiind un soi de parodie, toate chestiile din film sunt luate din alte filme, evident de acelasi fel, si "micsorate". Masinile, pistoalele...aici nu au gloante, au frisca, numai ca frisca asta are acelasi efect ca un glonte. Personajul care primeste frisca pe fata, nu mai apare tot restul filmului...cam trist, chiar de e joaca de copii, acestia o iau prea in serios.

Deci cum am zis, toti actorii sunt copii. Din acestia numai 2 au ales sa faca asta toata viata lor desi ar mai fi fost vreo doi care aratau potential. Cei doi, primii doi, sunt Jodi Foster si Scott Baio. Al doilea joaca mai mult in seriale de'ale americanilor asa ca nu il stim dupa nume dar dupa fata, sunt sigur ca il cunosc destui, chiar si de la noi. Pentru Baio a fost primul film din viata lui. Foster a mai avut cateva filme si foarte multe seriale inainte de acest film...7 ani in aceasta industrie...si nu avea decat 14 ani in acest film.

Mai departe mi s-a parut sincer o pierdere de timp. Inteleg ca e cu copii pentru copii...dar totusi...nu are farmec, jocul micilor actorasi, fiind asa de stancos te scoate imediat din iluzia filmului si iti aduce aminte ca filmul a fost dintro idee ce s-a presupus originala. Nu e. Daca aduci copii sa joace intrun film in care pot juca si adulti nu e ceva original. Pur si simplu...
Si mai e si muzical...

5.75/10

marți, 9 iunie 2009

Unfaithfully Yours {1948}

Ce comedie incantatoare...adica nu are tocmai momente de razi cu gura pana la urechi pana nu mai poti...asta nu e o comedie ca a lui Jim Carrey. Asta e o comedie de stil vechi construita in jurul sentimentului predominant cand e vorba de o casnicie...gelozia. Gelozia si suspiciunea l-au indemnat la actiuni pripite pe care mai tarziu le regreta. Cum ar fi detectivul angajat caruia mai tarziu ii sunt arse foile, chiar de catre sotul care l-a angajat...dirijorul de mai sus...

Apoi, in timpul unui concert virtuos, dirijorul nostru, stapanit inca de sentimentul de suspiciune si gelozie isi imagineaza diferite scenarii in care isi satisface dorinta de razbunare fata de sotie, ucigand-o in asa fel incat presupusul amant ia toata vina. Planul ii functionase, acesta a ajuns in inchisoare, la executie dar atunci cand s-a terminat totul...se revine la concert unde dupa un timp incepe alt plan pentru a-i razbuna pe amandoi. De aceasta data se joaca ruleta ruseasca...insa dirijorul, in mod ironic, pierde...ca si cum, nici in imaginatia sa isi da seama ca nu ar castiga. Se gandeste la ce e mai rau. Apoi, cand vine vorba sa duca planul la bun sfarsit in realitate...totul se transforma intr-o mare scena de comedie unde dirijorul neindemanatic nu reuseste sa faca nimic sa mearga...nimic din ce a planuit in capul sau in timpul concertului nu merge bine...dar iese o scena de un comic rar...gen screwball.

Totul se termina cu confesiunea sotiei ca presupusul amant, secretarul dirijorului, nu o intereseaza...terminandu-se tot cu o replica pe care am mai auzit-o, de la dirijor catre iubita lui sotie: "1000 de poeti au visat 1000 de nopti si te-au creat pe tine..."

8.25/10

luni, 8 iunie 2009

Zulu {1964}

Lupta celor putini fata de cei multi...lupta celor care au strategie si tactica fata de cei care au forta bruta si curaj nebun, sinucigas. Mi-a adus aminte de 300...evident...si sa va zic o duma buna? Ii dau aceeasi nota cu 300...

Da, nu ma asteptam sa vad o batalie ce tine o ora pe pelicula...(cam ca in 300). Putine momente de pauza si tras rasuflarea. Totul e rapid, totul e plin de focuri de arma, de tipete africane, de albi vs. negri...totul pentru ce? Pentru curaj, pentru a tine pozitia, pentru a nu fugi ca lasii...asa face omul cand nu mai are alta scapare.

Curaj fratilor (si surorilor, daca sunt), despre asta e vorba. Despre umanitate fara sentimentalisme ieftine, fara nebunie. Un film de razboi cum am mai vazut, dar cum nu se mai fac. Da, probabil poate avea cateva momente care sunt oarecum penibile si puerile dar asa era actiunea prin anii '60...nu extrem de grafica, cu baionete si sulite care erau din plastic, cu sistem de (nu stiu cum se cheama) ala de intra varful in partea cealalta a sulitei ce nu intra in soldat...intelegeti voi, doar aveti imaginatie, nu? Asa...dar actingul face ca aceste mici detalii tehnice sa nu fie vazute ci chiar sa fie ignorate spre final, din cauza ca nu ele conteaza, nu ele fac sau distrug acest film foarte memorabil si bun de vizionat.

De mentionat si cantitatea de detalii in tactica englezilor sau a zuluenilor...fiecare scena e atent construita in jurul acestui aspect facand din actiune una antrenanta si intotdeauna schimbatoare. A fost foarte tare...foarte memorabil. Michael Caine a facut un rol bun ca soldatul din tata in fiu care crede ca isi castiga experienta peste noapte doar din cauza ca strabunul sau a luptat in Waterloo...Baker a fost puternic in rolul de locotenent genist si desi nu pentru asta a fost antrenat a condus mica armata cum trebuie...Green a fost rece si calm pe toata durata bataliei pastrandu-si capul in situatie de tensiune maxima pentru a controla soldatii care nu suporta stresul. O armata mica, condusa de novici a razbit in fata unei armate numeroase dar cu o tactica mult mai slaba. Totul a stat in formatiunile de lupta fata in fata, la fel ca in 300.

In 300 au fost 300 contra milioane...aici 100 contra 4000, 300: au avut o "gaura de sticla" pe unde atacau persanii, aici erau inconjurati 360 de grade. Merita vazut.

9/10

Home {2009}

Frumos pana la lacrimi...

Nici un cuvant de'al meu nu are sens acum...e inutil. Imaginile si toate semnificatiile ce stau in spatele cuvintelor spun volume intregi de probleme ce trebuie reparate de oameni pentru o viata mai buna.

Filmul l-am vazut direct de pe YouTube la calitate HD. A fost o poezie sublima...perfecta. Totul a fost luat logic si fluent, pas cu pas, legatura cu legatura. Trebuie vazut. Eu il recomand ca un nici alt film de pana acum. Trebuie vazut neaparat...ca asa, incet, incet se schimba mentalitati. Daca facem individual vom face si ca o comunitate. Totul e sa vrem si sa putem.

Imi ziceam in sinea mea ca de as avea bani (da multi, frate, multi) as da in judecata fiecare companie ce distruge miile de hectare de padure sau deformeaza pamantul in cautare de un mizilic de carbune, bineinteles, castigand...si cu alti bani as face metode de a crea energie refolosibila...asa ca da, votati-ma pe mine la pastele cailor...

Deci repet! TREBUIE VAZUT. Aici e linkul.

10/10

duminică, 7 iunie 2009

Arthur {1981}

O comedie romantica cu Dudley Moore, un tip foarte amuzant cand imita betivi, si Liza Minnelli o fata simpla din periferie cu tupeu garla. Betivanul o intalneste cand nu era beat, o intalneste cand ea fura o cravata dintrun magazin scump pentru tatal ei...amandoi sunt saraci.
Betivanul e atat de bogat incat in fiecare seara isi cumpara alta prostituata si petrec toata noaptea. A doua zi dimineata e mahmur si mult mai plictisitor decat aseara. E un barbat care nu s-a maturizat niciodata...cred ca mergeau rolurile pentru doi actori ceva mai tineri...in nici un caz actori de 30-40 de ani.

Moore e panarama cand e bat, face o fata destul de convingatoare de betivan si per-total e destul de amuzant...la fel si Minnelli chiar daca ea reuseste sa amuze fara sa fie bata.

Dar pe langa astea filmul nu e prea mare chestie. Nu te satiface...parca doresti sa se termine mai repede. Si asta imi doream...dar pe de alta parte e ca o poveste de aia in care o fata isi doreste sa gaseasca un print, il gaseste, dar acesta e un alcoolic. Imi bat degetele degeaba...merita pentru cei doi actori dar trebuie uitat imediat dupa ca n-are ce ii trebuie...

6/10

vineri, 5 iunie 2009

Confessions of a Shopaholic {2009}

Da, e un chick flick...si da, nu am sa-l injur. Pentru ca am ras. Am ras cum nici la multe din asa zisele comedii reale nu am ras...alea care se auto-numesc comedii dar de fapt nu sunt. La asta am ras de m-am spart. Au fost cateva faze absolut geniale...

Si majoritatea acelor faze erau cu frumoasa, dar frumoasa rau, Isla Fisher pe care am indragit-o in fiecare film pe care l-am vazut cu ea. E pur si simplu adorabila si amuzanta rau. E cam imposibil sa nu-ti placa...Al doilea element ce a facut film asta unul foarte amuzant a fost chimia dintre actori si personaje. Totul parea atat de natural, firesc, chiar daca nici acum nu imi dau seama pentru ce a fost ea ridicata in slavi cu articolasul ce a facut-o faimoasa din revista de finante. De fapt, asta a fost si un fel de iluzie din partea scenaristilor...iluzie care te facea sa nu te intrebi asta ci pur si simplu sa o crezi.

Eu l-am urmarit ca un film de comedie reusit...partea cu cumparaturile nu ma interesa deloc, sincer, puteti intreba pe oricine, dar ma uitam cu o oarecare fascinatie...chiar ajung femeile sa fie atat de hipnotizate de haine incat uita de notiunea banului pana cand le cauta politia fiscala? Daca da...wow!...e un fenomen. Dar ar trebui sa cred ca e adevarat din cauza ca filmul e scris dupa doua carti ale aceleasi autoare si anume una pe care o cheama: Sophie Kinsella. Aparent si ea este o shopoholica si se vede din cele 3 poze pe care le are pe imdb...

Acum serios...nu va uitati la poveste, chiar daca si aia e bunicica, nu va uitati la chestiile tehnice ale filmului, sunt banale...uitati-va pentru comedie si pentru actori, in special Isla Fisher.

6.5/10

Friday the 13th {2009}

Cum credeti ca a fost? Care sunt asteptarile voastre cand vedeti un film care tot se face si reface de peste 20 de ani? Pai, prost...foarte prost. De peste 20 de ani e plin de clisee si aceleasi clisee mor de fiecare data. Filmul e un cliseu, da-l in ma-sa.

Negru care crede ca de fiecare data cand vorbeste cineva cu el, face referiri rasiste si se simte jignit, blondele toante cu ţâţe mari si siliconate (cu exceptia uneia :)) ), idioti care se cred mari si tari, plini de aere pana in momentul cand primesc un topor sau o maceta pe spate. Clisee peste clisee, mi-e greata. O data sa nu tresar? Ce naiba trebuie sa ma sperie pe mine la filmul asta? E jenibil. Ce-i drept, ma plictiseam sa mai vad si "altceva"...dar totusi...dati-mi ALTCEVA!!!

3/10

Leave Her to Heaven {1945}

Ma, nu stiu cum fac dar numai peste filme cu femei nebune/geloase/exagerat de dramatice dau...
Asta, ca si Jules si Jim si Fatal Attraction, are de asemenea o astfel de femeie...nu foarte nebuna, insa nebun de geloasa. Gelozia este si ea o forma de nebunie, intr-adevar, dar e una acceptata de societatea de astazi. In principu e tembel sa detii pe cineva...sa te tii atat de puternic de cineva, asta nu se mai cheama iubire...se cheama "il vreau numai pentru mine si nimeni altcineva nu poate sa-l aibe, ca altfel va tai".

Actrita ce a jucat acest rol puternic teatral este una pe care o cheama Gene Tierney. Nominalizata pentru acest rol si nici un altul a fost o actrita ce a venit si a plecat desi a avut o cariera de 40 de ani cu tot atatea filme si/sau roluri. Cu ea nu am vazut nici un film, cu nimeni din acest film, de altfel in afara de pustiul din film, fratele personajului principal masculin, cel care se indragosteste de monstru. Pe el l-am mai vazut cu 5 ani in urma in "The Grapes of Wrath". Apoi cred ca l-am mai vazut si pe avocat care a facut un rol care nu exista in realitate...desi avocatii se mai tipa in mod dramatic pentru a-si sublinia ideea, acesta a exagerat incredibil. Deja vroiam sa zic ca "WEI, da judecatorul ala sta degeaba? Avocatul apararii ce face? Nu spune si el un "I object!! Ca ii baga cuvinte in gura la martor" etc...nu, a tipat ca un fraer in-credibil. Dar i-a inchis gura printro singura propozitie...cand a zis sotul ca fosta lui sotie a fost un monstru...asa si? Dovedeste-o...nu ne spune.

Eh...pe langa asta e un film previzibil, destul de plictisitor dar care am zis ca merita pana spre sfarsit.

7/10

joi, 4 iunie 2009

Fatal Attraction {1987}

Acu cateva zile am vazut filmul ala, Jules et Jim, in care am gasit un tip de femeie nebuna, adolescentina peste masura. In asta deja suntem la un alt nivel de "nebuna" mult mai serios, mult mai terifiant, dar potential, la fel de mortal. Ce pot sa zic, film complet previzibil, stiai ce o sa se intample cu fiecare personaj, stiai cum o sa reactioneze, stiai si pana ce scena urmeaza. La capitolul asta, nu e un film foarte "atractiv"...

E atractiv la capitolul acting. Glenn Close nu mi-a placut niciodata ca actrita dar talentul ei nu este de neglijat. Personajul ei te face sa gandesti cum ai reactiona, ce ai schimba din ce au facut sotii Gallagher (Michael Douglas si Anee Archer) cand era vorba despre o astfel de femeie. Din punctul meu de vedere au reactionat cum ma asteptam insa au facut si tot ce as fi facut si eu. As fi recunoscut la sotie ca am avut o aventura de un weekend care ma bantuie pana in ziua de azi, la propriu. I-as fi zis poate mai repede...dar nebuna ailalta e tot nebuna, e psihopata, e de nedescris. Tot o sa ma urmareasca, tot o sa caute sa ma aduca langa ea, sunt obsesia ei.

Pe de alta parte filmul asta e un fel de film "de protectie", ca sa zic asa. E genu ala de film care te invata ceva, ca un film despre incendii sau despre protectie in actul sexual...ceva de genu ala. Din asta se poate intelege: "Ce o sa se intample cand iti inseli nevasta de n ani cu o nebuna totala?" Raspunsul vine repede si anuntat de muzica sau tonurile sumbre care ţipă "alarma, alarma, ai grija ce faci". Asta e cel mai rau caz posibil, cel mai cel mai. Adica de obicei cand iti inseli nevasta aceasta se desparte de tine si divorteaza...asta e cel mai rau caz posibil in lumea reala. Asta e un caz de'a dreptul horror. De vazut pentru nebunia subtila dar tipatoare a actritei de mai sus. Merita...dar cam atat.

7/10

miercuri, 3 iunie 2009

The Last Waltz {1978}

Pentru adevaratii iubitori de muzica...adica aia care nu se uita la genul muzical (mai putin manelele, ca asta nu e muzica) ci iubeste pur si simplu fiecare sunet, fiecare nota, fiecare vers...acest film inglobeaza zeci de ani de muzica in mare americana, rock ce a apartinut la un moment dat Woodstockului. Ultimul vals tocmai asta prezinta...moartea acelei ere, moartea unui timp in care fiecare trupa trebuia sa strabata intreaga tara pentru a participa la un concert unde cantau poate 2 ore...

Cel putin trupa prezentata in detaliu in acest film, trupa intitulata "Trupa" sau in engleza "The Band" a petrecut nu mai putin de 16 pe drumuri. Pentru ei, drumul a fost, efectiv, viata...aceasta le-a aratat calea, le-au iesit in cale oameni si lucruri neobisnuite, i-a schimbat ca oameni. I-a modelat in ceea ce sunt ei astazi. Evident, cand ii auzi vorbind zici ca s-au drogat jumatate de viata. Fiecare cuvant il spun parca ezitand, cu cate un zambet ciudat pe fata a carui sursa nu o gasesti. Pentru ei, ceea ce spun e o filosofie...o filosofie de viata. Intamplari amuzante care se transforma in povesti pentru nepoti. O viata dedicata in totalitate muzicii...asta e ceva.

Multe din melodii le-am auzit dar nu ma pot numi fan al lor. Mi-au placut si aparitiile surpriza ale unor cantareti care nu au treaba cu trupa decat ca sunt toti din aceeasi industrie si astfel prieteni: Eric Clapton, Neil Diamond, Bob Dylan, Joni MItchell, Neil Young, Ringo Starr, Van Morrison si altii...citindu-i inca de la genericul de inceput mi-am dat seama ca o sa fie un festin adevarat din orice punct de vedere. Muzica a fost placuta, faptul ca au cantat-o altii decat trupa a fost ceva deosebit, iar prin chestia asta se observa clar deznodamantul trupei si a unei ere.

Regizat de Martin Scorsese (ala din poza de mai sus care se uita la camera) se vede clar ca e un film deosebit, facut cum trebuie, cu muzica de calitate.

8.25/10

Jules et Jim {1962}

Spiritul adolescentin a celor trei personaje de mai sus (fara fetita) nu a murit niciodata...in special la femeie. As putea spune ca e un film foarte misogin datorita tipurilor deosebite de femei prezentate. In rolul celei mai nebune, daca imi este permis sa o zic, se afla Catherine, o femeie pe care au gasit-o cei doi, Jules si Jim, ca seamana foarte mult cu o sculptura antica a unei femei. Se indragostesc amandoi de ea. Ramane Jules cu ea insa, Jim e gelos...Jules e cel cu fetita, Jim cel care se uita la ceas.

Catherine e o fiinta tulburata, nu simte decat nevoia de atentie si iubirea din partea celuilalt. Daca vede ca atentia e foarte mare sau prea mica pentru ea, se duce la celalalt. Daca amandoi ii ingaduie timp si atentie, se duce la altul care nu face parte din grupul lor. Nimeni nu reuseste sa o inteleaga pe Catherine si ce a facut in final cu Jim nu poate fi clasificata decat drept nebunie curata, nebunie de care...gelozie, habar n-am. E indescifrabila femeia asta...

Alta, asemanatoare cu Catherine o vedem la inceput. O cheama Tereza. Ii gaseste pe cei doi baieti intro noapte, fuge spre ei: Care dintre voi ma lasa sa dorm acasa la el in seara asta? fuse intrebarea spusa firesc de catre femeie. Accepta Jules si a doua zi, cum au ajuns la bar/restaurant, Tereza il acosteaza pe unul cu aceeasi intrebare si iese pe usa. Dupa multi ani, aceasta e casatorita cu un tip mai batran decat ea, cu mult mai batran...si cand il intalneste pe Jim incepe sa isi povesteasca intreaga viata chiar daca Jim asculta sau nu.

Regizorul este Francois Truffaut pe care il cunosc dupa vedere insa nu dupa filmele pe care le-a facut, acesta fiind singurul pe care l-am vazut deocamdata. E un film in care se vorbeste mult si repede, nu neaparat inteligent, desi cica personajele principale masculine ar fi scriitori si intelectuali...unde intalnim viata intro versiune exagerata, care are sanse de a exista in realitate...cu toate ca nu stiu cati barbati ar ramane cu o asemenea femeie care nu stie ce vrea si, mai important, nu stie sa iubeasca. Tipul ei a mai fost prezentat prin filme ca prinde bine.

8/10

marți, 2 iunie 2009

Nothing But the Truth {2008}

Bazat pe fapte reale, filmuletul ne vorbeste mult despre principii. De ce cateodata sunt mai importante decat familiile noastre, de ce sunt importante pentru integritatea unei tari sau pentru viitorul tuturor. De ce o mama isi paraseste fiul din cauza ca nu vrea sa spuna care a fost sursa ei la un articol ce il acuza pe presedinte ca ar fi pornit un razboi acolo unde nu trebuie?

L-a parasit la fel cum un tata isi paraseste fiul sau fiica atunci cand merge la un razboi, la fel ca atunci cand merge in inchisoare pentru a-si apara convingerile si principiile si este mai tarziu ridicat in slavi. Dar cand o mama face asa ceva e considerata un monstru. Vorbe extrase fix din scena de mai sus. Intr-adevar, scenariul este bunicel si reuseste sa te convinga de ce o mama puternica poate sa nu-si vada fiul timp de trei ani. Si totul a pornit de la o cearta in autobuzul scolii unde personajul lui Kate Beckinsale era mama pentru totii (nu stiu cum s-ar traduce la noi chestia asta, dar am mai vazut-o si in realitate) unde fiul ei acuza o fetita de varsta asemanatoare ca l-a parat pe unul.

Integritatea jurnalistilor ne face sa le oferim incredere, atunci cand e cazul unui ziar serios, nu ca la noi cum ar fi Cancan, Click sau mai stiu eu ce tabloid imbecil. La fel, integritatea lor ne ofera adevarul acolo unde acesta ne poate afecta viata si viitorul. Rolul lor este important si esential, dar numai atunci cand este facut cum trebuie. La capitolul asta cred ca se putea lucra mai mult, actorii nu sunt convingatori cu exceptia actritei Vera Farmiga care a trecut testul cu poligraful intro scena in care a fost adus unul adevarat...ea intr-adevar, si nu din cauza acestui poligraf, a fost cea mai convingatoare dintre toti, se vedea in ochii ei ca adevarul este ceea ce spune. Mi-a placut cum a jucat si in nici un alt film in care am vazut-o nu mi-a atras atentia la fel ca acum...

In rest, filmul e bun, dar din orice punct de vedere se putea mai bine. Dar si asa merge.

8/10

luni, 1 iunie 2009

Che: Part Two {2008}

Partea a doua din aceasta epopee biografica e si mai plictisitoare...si mai neinteresanta. Era de asteptat...de aceasta data revolutia e in Bolivia si lumea nu trebuie sa stie ca Che mai practica inca aceasta meserie. Poarta nume diferite de'a lungul povestii pentru a fi precauti, indiferent de persoanele care aud ceva. E mai incetinita actiunea din cauza ca autoritatile boliviene sunt putin mai eficiente decat cele din partea intai, le dau de urma mult mai repede si ii incoltesc mai repede.

Sansele lor de supravietuire sunt minime si intra repede in panica, inclusiv intotdeauna calmul Che Guevara. Cand trebuie sa va ganditi la el, la simbolul Che Guevara, trebuie sa va ganditi la un marxstist, acum asta depinde de ce credeti voi daca e un lucru bun sau rau. Din multe puncte de vedere ce reprezinta el si cat a indeplinit in viata lui nu poate sa fie decat un exemplu pentru umanitate. El credea atat in libertate politica cat si libertatea individuala, spirituala. Mai exact, pentru marxsisti, nu exista un Dzeu. Pe de o parte avea si ideea asta ca intro societate nu trebuie sa existe individualitate. O societate trebuie sa lucreze ca un intreg si de aici dispare exact notiunea umana de baza, individualismul. Aici a incercat el s-o scoata dar nu m-a convins.

In partea a doua vedem si executia lui Che Guevara, privita din ochii lui...din care au lipsit niste replici nu stiu cat de adevarate. In mare i-a zis celui care l-a impuscat ca el nu impusca revolutionismul, aceasta fiind o idee nemuritoare ci impusca doar un simplu om. Si l-a indemnat sa-l impuste, facandu-l si las. A primit noua gloante, din care auzim numai vreo 3-4...a fost o moarte dureroasa si nu imediata.

Dar sa pleci un an de la casa ta, de la familia ta, pentru ati urmari idealurile...asta da perseverenta, asta da hotarare si asta da incapatanare...asta pentru ca s-a dus intro tara unde a fost, recent, o revolutie. El insa dorea mai mult. A murit la 39 de ani.

7/10

Che: Part One {2008}

Filmul e bun, fara dubiu. E filmat in stilul inconfundabil al lui Soderbergh, stil definit in seria Ocean's ---"--- . Cu toate astea, stilul acela implica foarte mult posh, foarte mult stil si farmec, in mare, foarte multa curatenie. Aici insa, revolutia nu e asa si asta-i, ca se vede diferenta. Este lungit, pentru ca actiunea se petrece intro perioada mare de timp, este cateodata plictisitor pentru ca de multe ori nu se intampla nimic, e ceva normal nu? Desi au incercat sa introduca numai partile interesante in care se petrecea ceva...E cateodata explosiv si plin de actiune din cauza ca mai ajungeau sa se impuste unii intr-altii ca era revolutie...si asa mai departe.

Viata lui insa e lunga si plina de evenimente ce l-au schimbat pe el ca om si pe tara din cauza alegerilor sale si ale lui Fidel Castro. Che Guevara a fost un revolutionar, un rebel, un eliberator. Dorea ca tara lui sa nu fie luata pe sus de alta, si cand zic alta ma refer strict la puterea ce o ameninta direct pe Cuba, S.U.A. Che a fost un filosof, un excelent judecator de caractere si sociolog desavarsit. El stia ce are nevoie poporul sau si stia cum sa il scoata din rahat, zis la propriu. Stia si ca o revolutie nu vine fara varsare de sange si se implica direct si in luptele din jungla sau orase.

A fost un om cu o misiune, perseverent si hotarat. Si Benicio del Toro il joaca excelent. Cred, personal, ca el a fost alegerea perfecta pentru a-l juca pe Che Guevara. Dar din orice alt punct de vedere filmul duce lipsa. Scenariul este greoi si dificil de urmarit. Regia e buna dar nu foarte buna, s-a pus mult accent pe scenele din jungla si regizorul nu a ales sa faca scene lungi, continue...camera se misca mult, multe duble, etc. Este un proiect masiv si necesita un buget destul de mare. E viata lui Che in vreo 4 ore cat aduna ambele filme. Prima parte ia nota:

8/10

Am castigat un ceas

Mai stiti concursu ala de luna trecuta la care am participat cu articolul asta? Ei bine, nu l-am castigat. Dar, concursul lui VisUrat implica o categorie destinata si pentru comentatori. Ei trebuiau sa zica "ce reprezinta un ceas de mana"...si am raspuns. Si am castigat, da, chiar eu, acest frumos ceas pe care am sa-l port la ocazii speciale sau poate pe strada, desi trebuie o tinuta potrivita.
Trebuie sa spun ca nu aveam nicio speranta in a castiga...insa am vrut sa particip si am facut-o pana la urma. Cel de la comentarii a fost scris spontan, fara multa migala si timp. Dar ma simt mandru pentru el...

Deci simt ca am datoria fireasca in a le multumi (de mii de ori) ambelor nume ce au sustinut acest concurs bestial. VisUrat pentru ca l-a organizat si time24.ro pentru ca au adus minunatele premii.

La cat mai multe concursuri si la cat mai multe premii interesante. Poza cu obiectu cand il primesc.

Cel mai tare cadou pe care l-am primit de ziua copilului. Apropo. LA MULTI ANI TUTUROR, nu numai copiilor. Toti am fost copii la un moment dat, nu?

The Grapes of Wrath {1940}

Asta e un film adevarat despre familie. Nu tampeniile care se autonumesc asa in ziua de azi (si aici ma refer la alea la care scrie family cand le cauti - family movie)...asta e un film ce arata realitatea, asa cum a fost ea, nemiloasa, dura, o realitate in care familie era pe primul loc. Era cel mai important lucru in acea mare criza a Americii. Fiind unita avea sanse mai mari de supravietuire, era atat de simplu si direct. Cu cat era mai greu in realitate, cu atat trebuiau sa se uneasca si sa munceasca impreuna, desi stiau ca este greu. Unii dintre ei munceau mai putin pentru ca ba erau bolnavi, ba batrani sau erau insarcinate...

Si totul a pornit de la acel lucru care ar trebui sa ne faca viata mai usoara. Libertatea. Pamanturile le-au fost luate la fel cum este tras un covor de sub tine cand nu te asteptai. Tumba pe care o faci pana ajungi inapoi pe pamant este drumul spre mai bine sau spre mai rau...depinde de puterea dragostei si a familiei. De ce o tara care face reclama libertatii poate face atat rau poporului sau. Un rau ce schimba vieti nu neaparat in bine...un rau ce ne taie picioarele de sub noi si noi trebuie sa crestem altele.

Un lucru care mi s-a parut nemaipomenit la filmul asta nu e numai puterea lui dar si cum e un efort de echipa. Intregul ansamblu de actori a lucrat asa cum o spune si filmul, ca o familie. O familie de oameni talentati care muncesc pentru un scop maret. Acel scop e acest film care va dainuii in istoria noastra pana cand nu mai va fi o istorie. De ce? Pentru ca filmul prezice si asta, un rau permanent, omniprezent aflat in aomeni care cauta cu disperarea iesirea din saracie. Uita de umanitate si de binele fata de altii. Insa tot ce conteaza e familia unita si un dram de noroc. Asta e primul pas spre un mai bine.

Se vede ca filmul e facut dupa o carte, o carte omonima scrisa de John Steinbeck, unde fiecare replica e aleasa perfect pentru actiunea din scena, unde nu se uita de detalii si povestea ramana tensionanta si permanent deprimanta, pana la final unde se zareste un dram de optimism din partea mamei personajului principal, Tom Joad, jucat de Henry Fonda. Aceasta a luat Oscarul, Henry nu, dar l-a mai luat si regizorul, John Ford.

Il recomand. E destul de actual, poate nu la fel de grav dar nu putem fi prea prevazatori.

10/10