sâmbătă, 30 mai 2009

Out of Sight {1998}

Povestea de dragoste dintre o politista si un hot. O poveste contemporana in care unul e indragostit de curajul celuilalt. De meseria celuilalt si fascinatia pentru aceasta. Mai mult fascinatia politistei fata de meseria ...aa, stai ca nu-i hot, e jefuitor de banci si are un numar impresionant la dosar. 200 de jafuri. Facute in metodele cele mai ciudate...direct, fara arme, doar cu vorbe. Chiar asa si incepe filmul...cu una din metodele astea.

Se vede mana regizorului Soderbergh, un stil realist, influentat de culorile din imagine, culori ce transpun atmosfera imaginii si in unele cazuri temperatura, daca sunteti interesati. Are numeroase replici interesante/misto sau memorabile...ceea ce il face si cateodata foarte amuzant.
Cred ca punctul forte al acestui film a fost alegerea actorilor. Unul si unul, altul mai interesant decat urmatorul. George Clooney ca sarmantul jefuitor de banca, Ving Rhames ca partenerul acestui in crime, Jennifer Lopez ca frumoasa politista federala, Dennis Farina ca tatal acesteia (il stiti dupa fata, poate nu dupa nume), Catherine Keener, fosta sotie a hotului de banci, Steve Zahn cu un personaj foarte amuzant, mereu drogat cu iarba, Don Cheadle ca fostul boxeor cu un plan, Albert Brooks (tot asa, il stiti dupa fata), Luiz Guzman si aparitii surpriza de la Michael Keaton si Samuel L. Jackson, ei doi nu au fost trecuti la genericul de final.

Filmul este destul de distractiv si in 2 ore incap foarte multe faze interesante sau mai putin. In mare insa nu mi s-a parut plictisitor dar m-a facut sa ma uit de 2 ori (si atat) la cat mai este din film.

7.25/10

vineri, 29 mai 2009

Ip Man {2008}

Citit ca pe romaneste, Ip Man este maestrul artei martiale Wing Chun, stil perfectionat de el, genul care l-a practicat si super karatistul Bruce Lee. Chiar de la Ip Man l-a invatat. Chiar de la tipul din povestea acestui film. Un erou extrem de priceput care a pus practic capat ocupatiei Japoneze asupra Chinei unindu-i pe chinezi...asa, om simplu cum era, prin faptele simple pe care le facea.

Povestea se desfasoara in jurul celui de-al doilea razboi mondial, anii '40. Desi povestea ridica impresia generala asupra acestui film, tot la scenele de batai vrem sa ne uitam. Daca totusi au si o poveste care sa le uneasca e si mai bine. Luptele sunt extrem de diversificate...haotice insa regia si editarea de exceptie fac vizionarea lor o adevarata placere mai ales pentru un fan al kung-fu-ului. Si eu stiu sigur ca sunt un asemenea fan.

Pe de alta parte poate fi vizionat ca un "alt film despre cel de-al doilea razboi mondial" din cauza ca se arata saracia, disperarea si durerea din acea perioada din istoria planetei. Dar tot la scenele de kung fu ne intoarcem. Tot la ele se duce intreaga poveste. Si tot cu o scena de asta se termina filmul. Rapiditatea, succintul loviturilor, puterea, distanta mica parcursa de pumn prin aer pana la fata adversarului, conservarea energiei si nu in ultimul rand talentul...le recunoastem pe toate si in stilul lui Bruce Lee si toate sunt excelent etalate in acest film. Scenel de actiune sunt extrem de distractive si antrenante, deloc plictisitoare din punct de vedere a miscarii camerei si sunt un deliciu pentru spectator.

Pentru asta, si pentru poveste, filmul asta merita recomandat.

8.5/10

Professione: reporter {1975}

Ti se urca la cap. Ti se urca la cap o prostie turnata de un mare critic de film, o prostie legata de acest film. Acel mare critic de film e Roger Ebert...i-am citit (in totalitate) parerea avand inca 15 minute de vazut din film lasate de acum 5-6 ore cred, sau poate mai bine. De ce am lasat aceste 15 minute atat de mult, avand chiar intentia sa abandonez complet filmul? Pentru ca e o prostie de film.

Michelangelo Antonioni este un regizor renumit, un adevarat maestru, un geniu in cinema...spun multi. Spun multi din mai multe motive. Cei care se credeau si inca se cred critici adevarati de arta cinematografica trebuie sa aiba un favorit care apartine doar lor. Doar ei reusesc sa-i desluseasca neintelesul. Doar ei gasesc semnificatii in vid. Si desi filmul nu inseamna nimic, dupa ce s-a terminat il ridica in slavi, concepand despre el tot felul de explicatii care mai de care mai circumstantiale. Sa o luam altfel...in film e vorba despre un reporter care cauta o banda de guerila prin desertul nu stiu care, este condus pana anumite puncte apoi abandonat, asa, din senin. Ajunge inapoi la hotelul unde era cazat, dezamagit si insetat. Se duce la un amic de'al sau care l-a facut in aceasta calatorie, un domn Robinson pe care il gaseste mort.

Fara sa mai stea pe ganduri isi asuma identitatea lui Robinson, prin simplul act de a inlocui pozele din pasaport. Tare, nu? In Londra, Locke este crezut mort, in loc de Robinson. Aa, am uitat sa spun, Locke, reporterul e jucat magistral de Jack Nicholson. Magistral pentru o astfel de plictiseala fara intriga si directie. Acum Locke este Robinson si Robinson este Locke. Lockeul cel real se plimba acum. Spre destinatii care apartin lui Robinson. Si se plimba. Si...iar...se...plimba...

Fara ca sa se intampla ceva in filmul asta supraevaluat de minti ce cred ca vad printre randuri. E incredibil. La fel ca Blow-Up, persoanele se cred altceva decat sunt, fotograful din Blow-Up se crede martor al unei crime, inchipuire cauzata de masiva plictiseala din propria viata, la fel ca aici. Lipsa de persoana a persoanei Locke il duce la o criza de identitate, criza ce crede ca poate fi rezolvata daca se transforma in altcineva. Nu stiu, dar nimeni de pe planeta asta nu s-ar comporta cum se comporta Locke sau Fata (The Girl) pe care o intalneste. Nimeni nu e asa de pierdut in spatiu sau in propriul cap...nimeni care inca poate fi numit sanatos la cap...

7/10

joi, 28 mai 2009

John Adams {2008}

Cititorul trebuie sa stie ca m-am uitat la mini-seria HBO din 2008...cea care are 7 episoade a cate 1 ora - 1 ora si ceva fiecare dintre ele. De fapt a fost ca un film de 510 minute (daca e sa tinem cont si de minutele bune de generic de final), 8 ore si jumate...si trebuie sa spun ca au fost extraordinare.

Actiunea din mini-serie se intampla in America din anul 1775 pana in 1826. 51 de ani de istorie a unei tari, 51 de ani din viata unui om ce a schimbat lumea. Trebuie mentionat ca cel care a cartea dupa care a fost inspirat romanul este un tip pe nume David McCullough si el a castiga nu unul ci doua premii Pulitzer. Deci o adevarata realizare. Cartea sa despre John Adams este una inspirata la randul ei din scrisorile acestuia catre sotia sa Abigail. Sotie care a fost cea mai de incredere persoana din viata lui, un excelent critic (desi nu prin vorbe) si un sfatuitor de marca.

O mare importanta in acest film au avut-o actorii, alesi pe spranceana, unii din cei mai buni actori ce exista in acest moment pe mapamond. In rolul principal, un rol infinit de dificil si divers, personaj ce a trecut printro gama larga de emotii si trairi, una mai convingatoare decat cealalta, il avem pe hyper-talentatul Paul Giamatti care a primit premiile pe care le merita, un Emmy si un Glob de Aur (asta pentru ca a fost difuzat la tv si nu in cinema...ca de era pt cinema, fiti siguri ca avea deja Oscarul)...un rol ce l-a trimis prin 50 de ani de existenta in America nou-nascuta...de la varsta de 40 de ani pana la 90. Un rol incredibil.

Ca sotie a avut-o alaturi pe Laura Linney si ea rasplatita cu aceleasi premii, jucand o femeie puternica, hotarata, inteligenta, cu picioarele pe pamant, o mama pentru copiii ei, o sotie pentru John, o femeie completa, demna de urmat. Un exemplu pentru genul ei.

Si trebuie sa-l mentionez si pe cel care il joaca pe Benjamin Franklin, domnul Tom Wilkinson, un actor la fel talentat si interesant de vizionat ca neobsinuitul doctor de stiinta Ben Franklin. Neobisnuit numai cand e in Franta. Cat e in America e foarte realist. Apoi mai este Thomas Jefferson, bun prieten al lui Adams si autor principal al Declaratiei de Independenta, George Washington, general ce a invins pe britanici in razboiul de Independenta si primul presedinte al Americii. Si multi, multi altii.

Si la fel de bine poate fi vizionat ca un film cu adevarat istoric. Cel pe care l-am mentionat mai sus ca a scris cartea s-a inspirat din sursele personale ale omului John Adams astfel afland istoria in detaliu si de la o sursa credibila, fara interpretari, efectiv se uita la scrisul lui Adams pe o pagina. E o placere sa auzi cum vorbeau pe vremea aia, elocvent, cu un vocabular bogat, poetic insa direct. Totul se petrece in fata unor decoruri uimitoare, care taie rasuflarea (in special cele a caror actiune se petrece in Paris) decoruri care inca exista in palatele din Ungaria, acolo unde au fost filmate aceste scene. In rest, in America, efectele speciale sunt folosite cu cap, sunt folosite acolo unde nici nu sunt observate.

Sunt extraordinar de multe informatii pe care as putea sa le parcurg si descriu insa nu are rost. Cel mai bine e sa vizionati acest film, aceasta productie magistrala chiar daca are 8 ore si jumatete. Luati-l si uitati-va la un episod pe luna, numai faceti-o. E un film foarte bun, o lectie de istorie importanta si o viata de om care merita vizionata si poate reusiti sa trageti si cateva invataturi din ea...

10/10

miercuri, 27 mai 2009

Interview with the Vampire {1994}

Nu stiu ce sa zic...nu a fost prea deosebit. Desi incepe interesant, un reporter (cred) e primit in casa unui tip pe care il crede interesant. Vrea un interviu de la el. Ii spune mai intai ca e un vampir si il face din doar vreo doua propozitii sa-l convinga intratat inca sa fie si mai interesat de persoana lui.

E o povestire, viata unui vampir de la inceputul vietii acestuia (vampir, nu nou-nascut) pana in prezent...care ar insemna ca are cam 200 de ani. Acest vampir este jucat de Brad Pitt care o povesteste cu un oarecare romantism si stil poetic, format de'a lungul celor 200 de ani. Poveste despre stapanul/creatorul sau...cel care l-a muscat si s-a lasat muscat pentru ca transformarea sa fie completa. Repede se neaga unele metode de a ucide vampiri...crucifixe, usturoi, un tepus in inima...lumina insa e valabila, la fel ca foametea pentru sangele uman. Seamana mult varianta lui Bram Stoker, insa nu chiar. Chiar si modul lor de a se comporta seamana, dorm in cosciuge...etc. Daca e sa ne luam dupa felul cum se compara cele doua tipuri de vampir, Stoker a fost destul de inspirat cand a scris cartea :))

Si povesteste. Toata viata lui...persoane, frustrari, slabiciuni, dragostea, teama, puterea...si pe toate le-a invatat de la Tom Cruise, de la profesorul sau din film. Care a ajuns sa-l dezamageasca din cauza ca acesta nu s-a ajustat nevoii sale de a nu ucide. Nevoie insa uitata dupa putin timp, comparand cu viata sa infinita. Problema povestii e ca nu are o intriga...intriga e ca el e un vampir. Bine, asta e banal avand in vedere totul, trebuia o intriga in povestea proprie. E doar o insiruire de intamplari si comportamente, de drame vampirice.

De laudat rolul micutei Kirsten Dunst (Spider-Man 1, 2, 3) care la 12 ani a facut un rol foarte matur, foarte intunecat si foarte, foarte credibil. O mica diavolita foarte flamanda si nemiloasa.

In rest, e poetic, e gotic, e interesant pentru cine crede ca este interesant.

7/10

marți, 26 mai 2009

Millions {2004}

Ce film dragut NUMAI pentru copii. Adica serios, e foarte copilaros filmul asta, din punctul de vedere al oricui...dar nu-i problema, se uita si parintii si se uita cum se comporta alti parinti sau se pun si ei in locul copiilor. E plin de morale "folositoare" filmul asta...si mai e si foarte, FOARTE religios. De ce a fi bun are legatura numai cu legile lui si credinta in Dzeu? De ce? De ce nu putem fi buni din punct de vedere moral, etic...

Din cauza ca perceptia asupra moralei a fost conturata de catre religie de'a lungul timpului. Intotdeauna a fost comparat un om bun cu un om bun religios, etc. Dar in nici un caz in alt fel, dar nu conteaza. Filmul asta conteaza? Nu prea. Cum am zis-o mai sus e numai pentru copii sa se uite cum un alt copil face lucruri bune din cauza ca inca nu a uitat moartea mamei sale si la drept vorbind, cine o uita daca se intampla inainte de vreme? Ce-i drept, nimeni. Pe de o parte e dragut sa il vezi ca face lucruri bune poate pentru sufeltul mamei sale, poate pentru el, intotdeauna pomenind sfinti care ii apar in viata, sfant al televizorului, sfant al cheilor, sfant in sus si sfant in jos. Nu-l blamez, il inteleg, il inteleg si pe scenarist. Asta s-a cerut...

Regizorul Danny Boyle probabil s-a distrat destul de mult la filmul asta...nimic prea complex ca in Trainspotting sau Sunshine sau Slumdog Millionaire (care e varianta mai matura si mai credibila, da! mai credibila :)) , a acestui film). Jocul actorilor a fost sub-mediocru in frunte cu micul pusti care zicea fiecare replica de parca se straduia prea tare, nereusind sa transmita emotii decat prin tonul vocii...adica cand tipa sau nu. Bineinteles, restu nu trebuiau nici ei sa fie prea buni pentru ca era, nu-i asa, personaje secundare. Pe pustiu l-am mai vazut in The Water Horse care nu a fost deloc deosebit ca film.

O repet: E un film pentru copilasi asa ca sa-i lasati pe ei sa il vada...

6.75/10

luni, 25 mai 2009

Coraline {2009}

Bazele acestei povesti din film sta in alte filme sau alte basme...stereotipuri ale lumii basmului. Inca de la inceput stii ca o sa vezi ceva extraordinar, care nu se opreste din a te uimi. Colorat, interesant, pentru toate varstele. E un spectacol vizual extraordinar pe care o sa doresti sa-l revezi. Mie asa mi-a lasat impresia.

In primul rand imi vine sa-l compar cu Pan's Labyrinth, basmul lui Guillermo del Toro, care la randul sau nu este tocmai original. Coraline (nu Caroline) are acel factor magic, acel "ceva" care il face memorabil si daca se poate, clasic. Clasic din cauza ca e facut foarte bine...unul din cele mai bune folosiri a tehnicii "stop-motion" din toate filmele facute in felul asta pe care le-am vazut (e cot la cot cu Corpse Bride, Wallace & Gromit in The Curse of the Were-Rabbit si cum sa uitam de The Nightmare Before Christmas - acelasi regizor...toate memorabile in felul lor). Ca sa nu mai spun nimic de binestiutul "Alice in tara minunilor".

Acum stau si ma gandesc si ma pun in locul celor care fac filmul...si ma refer aici numai la cei care fotografiaza fiecare pozitie...25 de pozitii modificate la milimetru pentru fiecare secunda de film real...e o munca laborioasa, de durata si foarte, foarte migaloasa. Si stau si ma intreb daca merita...Ma intreb pentru ca acum, datorita tehnologiei avansate in computere ar fi aproape imposibil sa diferentiezi un film facut pe computer (pe care il faci sa arate ca unul facut cu "stop-motion) cu unul facut cu "stop-motion" real...vedem la ce s-a ajuns (Ratatouille, Wall-E, acus Up) si stim ca se poate daca se incearca. Dar nu se incearca pentru efectul de dupa..."Cum? Asta l-au facut in stop-motion? Du-te ma!! Arata incredibil." Da, arata incredibil, dar doar fiindca stim ca e ceva real si nu pe computer.

Tehnic, aceasta tehnica e simpla, dar dureaza mult pana faci ceva, efectiv...dar produsul final, ca acest Coraline, te lasa fara suflare...e tot ce vrei de la un basm pentru toate varstele si chiar mai mult.

9/10

The Pink Panther 2 {2009}

Ce tortura INCREDIBIL de previzibila!!! Chiar nu ma asteptam...de obicei nu sunt genu care sa ghiceasca in asa de mult detaliu ce o sa se intample in continuare intrun film. Prefer sa-l diger minut cu minut fara sa ma gandesc ce o sa se intample in continuare...mai ales daca filmul e interesant. Acesta, bineinteles, nu a fost. A fost penibil...o insulta asupra inteligentei de orice fel. Exceptie fiind aceia care ii dau filmului 10, 9 sau 8.

Stau si ma gandesc ce dracu le-a intrat in capul actorilor buni si foarte buni sa joace intro asemenea tampenie...ii avem pe Jean Reno (dar el a jucat si in 1), Andy Garcia, Alfred Molina, John Cleese si chiar Jeremy Irons...ce i-a indemnat sa se coboare atat de mult, intrun asemenea penibil? Banii nu prea cred...la un astfel de film nici salariul nu poate sa fie atat de mare...sa fie notorietatea seriei Pantera Roz? Se poate...dar in nici un caz nu o sa se transforme in filme clasice care merita vizionate. Niciodata. Poate cele cu Peter Sellers care erau si ele foarte toante, te uitai pentru geniul comedic care este Peter Sellers. Dar aici Steve Martin in nici un caz nu e si nici nu ajunge la jumatatea nivelului marelui actor...

Ca sa va fac sa intelegeti...filmul seamana perfect cu Pantera Roz 1 cu acelasi actor principal, numai ca sunt alte personaje in rolurile secundare. E acelasi lucru asa ca daca vedeti una din ele, le vedeti pe amandoua, dar va rog...nu va torturati. Nici prezentele celor 2 femei frumoase din film Emily Mortimer sau chiar Aishwarya Rai nu te indeamna sa iti placa filmul.

4/10

X-Men Origins: Wolverine {2009}

Am preferat sa nu ma uit ca orice prost la un film neterminat (si ma refer aici la Workprintul aceluiasi film unde vedeai efecte speciale nefinisate, ecran verde, editare proasta) asa ca am avut rabdare pana a aparut cea mai noua varianta buna si asta pentru ca la cinema nu merita vazut, credeam eu...

Acum, parerea nu s-a schimbat mult din cauza ca filmul nu prea are o poveste. Si cea pe care o are e totusi foarte subtirica. Un spectator care e fan Wolverine ar fi fost mai interesat de copilaria acestuia pentru ca e, nu-i asa un personaj foarte interesant cu o superputere foarte cool. Gheare iesind din pumni si mai e si nemuritor. Cred ca singura modalitate de a face asta e sa-l decapitezi...s-a vehiculat cuvantul asta destul de mult prin film si are foarte multa treaba cu finalul...da, surpriza :))

Efectele speciale sunt cam penale si nu vroiam sa vad asta...vroiam sa vad un spectacol de batai si efecte speciale asa cum trebuie pentru anul asta. Chestii de genu asta se faceau si in trecut...nu e mare diferenta. Nu sunt chestii pe care le vorbesti cu amicii dupa ce-l vezi, poate faza aia cu motocicleta si elicopteru dar dureaza prea putin.

Si daca in final, au creat un supermutant, de ce nu l-au facut cu vreo 5 ochi? In felul asta nu se mai termina batalia aia niciodata. Eh, dar trebuia sa arate ca s-au luptat in echipa, doi frati cu puteri oarecum asemanatoare. Amandoi sunt animale, amandoi rag ca boii, da...e un adevarat spectacol la capitolul asta.

Dar pana la urma nu e decat un film de actiune hollywoodian de duzina, standard, asa cum te astepti si nimic mai mult. Se putea mult mai mult si mult mai bine.

7/10

vineri, 22 mai 2009

The Last Seduction {1994}

Linda Fiorentino ESTE femeia fatala...pfff...

N-are nimeni nicio sansa...planul ei este gandit si gandit mult timp. Daca e gandit e bun si functioneaza, va spun eu, pana la capat. A jucat excelent. Si nu o zic din cauza ca acum vad ca a fost nominalizata la cel mai mare premiu din viata ei...la Bafta din '95 pe care insa nu l-a castigat. Chiar este sarpele si fructul interzis toate intr-una...chiar este scorpia care e numita de barbatii din viata ei pe care ii joaca pe degete. Catea...cea mai catea dintre catele. O vipera cu un singur gand...sa puna mana pe bani, cat mai multi bani.

Meseria ei originala a fost aceea de a tipa la niste tipi care aveau sarcina de a face vanzari prin telefon. Sta printre ei, tipand si impingand de la spate sa vanda cat mai mult in timp ce ea numara bani, un teanc mare de bani. Sotul ei e un doctor care poate face rost de medicamente puternice, vinde o servieta intreaga cu "cocaina farmaceutica" primeste banii si sotia fuge cu ei. Ajunge intrun oras frumusel de tarani (rednecks) unde intalneste un tip care se crede mai tare decat este de fapt. Se gandeste ca ar fi bine sa ramana aici, isi ia o slujba respectabila si incepe sa faca alte smecherii ca na, banii o striga.

Filmul e bunicel. E filmat bine, actorii sunt buni, insa iti da impresia ca ar fi un film de pe ProTv de dupa 10 seara...asta pana ce il vezi in intregime. Impresia asta iti este lasata din cauza feelului filmului...din cauza ca seamana cu toate celelalte filme proaste de pe Pro...pentru ca majoritatea erau facute la sfarsitul anilor 80 si apoi inceputul anilor 90.

Eu zic ca merita vazut pentru o scorpie care nu prea a mai aparut la televizor sau pe marele ecran. E interesanta, e tupeista, e inteligenta, e malefica.

7.5/10

He's Just Not That Into You {2009}

De ce ma tot torturez atata cu filme de genu asta? Filme care se numesc generic "date movies"...adica filme care trebuie vazute la o intalnire romantica. Ok, nu a fost foarte prost, dar daca exclud vreo 2-3 faze pot spune cu siguranta ca nu merita nici 5 minute...Dar cum am mai zis-o...ma uit la orice film pana la final...

Ce e de mentionat ce nu s-a mai mentionat? Cam nimic...filmul asta e un fel de Amores Perros/Crash/Babel al lumii intalnirilor si relatiilor. Sunt vreo 3 cupluri, poate mai multe, n-am numarat, a caror protagonisti se tot combina cu protagonistii celorlalte cupluri. Pe de o parte un astfel de film e necesar o data la 10 ani pentru ca se descopera noi metode de a cuceri, noi metode de a merge la o prima intalnire, noi metode de ati arata iubirea fata de persoana pe care o...exact...iubesti. Dar in nici un caz filmul asta ar fi vreo revelatie. A fost o revelatie pentru mine pentru ca a jucat Scarlett, ea fiind unul sau chiar motivul pentru care l-am vazut pana la capat...Mi-a placut si de Ginnifer Goodwin pe care am vazut prima data in Mona Lisa Smile si mi-a placut instant. E foarte cute.

Dar sa ramanem la Scarlett. Ea joaca o cantareata/instructor de yoga care se combina cu un barbat insurat astfel distrugandu-i casnicia. Nimic mai complex. De fapt niciuna din relatii nu e complexa insa dau impresia asta datorita personajelor care au complexe la cap. Nu sunt hotarati ce vor sau cum il vor. E ceva normal, chestia asta se intalneste si in viata reala...ca pana la urma, orice film, orice carte, are o sursa de inspiratie din realitate.

Filmul nu e deci un chick flick...e pentru amandoi insa noua ne plac mult mai mult impuscaturile, exploziile, gagici goale si cai cu pistoale asa ca daca eu nu am avut rabdare (desi am indurat pana la capat) care vorba aia, e hobbyul meu, pasiunea mea...dapai altu. Sper doar ca ala care o face, sa o faca pentru gagica-sa, ca poate primeste ceva la final daca se uita pana la capat...

6/10

Sense and Sensibility {1995}

Exista oare un chick flick mai tare decat asta? Nu cred. Asta din cauza ca asta e genu de ala nemuritor in care iti place (fetelor) cum se comporta lumea si cum vorbea pe vremea aia, intro Anglie a inceputului secolului XIX...toata lumea era civilizata, toata lumea vorbea parca din carti...

Insa acele vremuri au trecut si nu se mai intorc. Ca sa o zic drept, o astfel de poveste nu mai este contemporana, nu poate transpusa in timpurile noastre. Nimeni nu se mai comporta asa, nimeni nu mai vorbeste asa...acum toata lumea se grabeste...spre ce? Nimeni nu stie...multi cred ca spre moarte. Si sa te grabesti spre moarte e un pic prea trist. Oricum...eu m-am plictisit vizionand filmul si cum fac de fiecare data, orice film ar fi, oricat de prost, nu il inchid decat la sfarsit...am rabdare oricum. Dar m-am plictisit pentru ca nu e un film pentru mine...da, este artistic dar cantitatea de barfa si infinitatea de povesti de dragoste sau pseudo-povesti de dragoste sau combinatii pe care le tot relateaza femeile din filmul asta la un nivel atat de detaliat si repetitiv incat eu, cel putin, m-am saturat.

Cartea nu ma intereseaza cum e dar sa scrii un scenariu la care sa iei Oscar dar sa nu-l primesti pentru rolul pe care l-ai facut pentru film e ceva foarte interesant. Vorbesc, bineinteles, de cazul in care Emma Thompson, actrita din rolul principal a luat Oscarul pentru cea mai buna adaptare...Te-ai gandi ca daca tot scrii un scenariu trebuie sa stii sa joci perfect personajul pe care il scrii. Eu cred ca a jucat bine, nu ma pot insa pronunta in legatura cu competitia din anul respectiv unde Susan Sarandon a luat Oscarul pentru rol principal feminin. Apoi mai sunt alte enspemii de nominalizari pentru rol secundar feminin (Kate Winslet), cea mai buna imagine, cel mai bun film, cele mai bune costume si cea mai buna muzica...pe care nu le-a mai castigat.

Ma saturasem de intortocheli, de plecari si veniri a diferitelor persoaneje, de atentia pentru detalii din partea personajelor in legatura cu felul cum se comporta...nu e pe gustul meu. Regizorul Ang Lee la carma filmului...regie standard, nimic prea dramatic.

7/10

joi, 21 mai 2009

Lone Star {1996}

Un film lungusor despre un oras mic din sudul Americii, aproape de granita care e zona de conflict intre culturi. Negri, mexicani, albi, urmele trecutului nu au disparut...ne urmaresc toata viata, din generatie in generatie. Rasismul nu a disparut, s-a transformat in subiect tabu care ramane ascuns in constiinta fiecarui cetatean al acestui mic oras specific american din Texas...

Evident, nu e numai despre asta vorba, rasism, mai sunt drame personale, dragoste interzisa sau nu, prieteni uitati, visul american. Vis fals ridicat in slavi de marketingul american de care ne-am saturat pana peste cap.
Politistul american specific in cautarea trecutului, in descoperirea felului cum a fost tatal sau poate pentru a nu repeta povestea lui sau poate da...trecutul tatalui care s-a luptat cu coruptia altor politisti pentru bine prezentul fiului sau. Indragostit de o mexicana frumoasa (surpriza mare la final, seaca chiar), profesoara de istorie in acest orasel...
Mama ei, patroana de restaurant cu specific mexican. Persoana respectata, nu foarte iubita, asta pentru ca stie cat de grea e viata in aceasta tara pentru oameni ca ea. Altcineva care se lupta cu situatia din tara asta e cel ce detine un club unde frecventeaza mai mult cei negrii...Viata a fost grea pentru el in trecut, cand situatia era altfel, acum e bine insa trecutul, cum am spus, nu dispare. El are un fiu cu care nu a vorbit de mai bine de 20 de ani, colonel in armata.

Viata e dificila pentru toti, indiferent de culoare, indiferent de trecut...intotdeauna o sa existe probeleme, intotdeauna va trebui sa le rezolvam cum stim mai bine. Dar chiar si asa...cu mesajul subtil, filmul nu e unul extraordinar si tare m-a mai plictisit, pe mine care nu plictiseau filme de genu asta. Asta nu prea are momente dramatice bune, e viata asa cum ar fi, fara multe picanterii, fara exagerari, fara aglomerari dramatice acolo unde nu ar exista.

Mi-au placut flashbackurile care se petreceau in acelasi timp cu prezentul, cand erau povestite...miscarea camerei spre stanga sau dreapta era metoda de a transporta spectatorul in alt timp, cu personaje mai tinere. O trecere simpla si foarte misto.

7/1o

miercuri, 20 mai 2009

Funny Face {1957}

Nu ma asteptam sa fie asa de kitchios si asa de galagios...adica mai putine melodii, dar nuuu, la fiecare 5 minute alta melodie de 5 minute...noroc ca aveam ce face in acelasi timp ca de nu inchideam filmul. Acu nici nu stiu ce nota sa-i dau...

Da, in anii '50 mergea foarte bine filmul asta, publicu cerea filme de genu asta cu cantat si dansat, nu era un public sofisticat asa ca nici povestea nu trebuia sa fie foarte complexa...asadar, o revista a avut nevoie sa faca fotografii intro librarie veche, acolo au gasit-o pe Jo (Audrey Hepburn), au transformat-o din ratusca cea urata si tocilara intro frumoasa lebada, fotografu (Fred Astaire) se indragosteste de ea dupa ce ea se indragosteste de el...simplu si liniar ca "buna ziua"...de asta si mi s-a parut plictisitor...si de asta dar si din cauza ca nu sunt fan al muzicalurilor. De fapt, nici nu ma asteptam la un muzical... :))

Eniuei, misto Parisu, misto atmosfera filmului, misto actorii in frunte cu fermecatoarea Audrey Hepburn...daaar...totusi...prea multa muzica, prea mult dans, nu e pe gustul meu.

6.5/10

A Simple Plan {1998}

De obicei e standard ca atunci cand zici ceva intr-un titlu sa nu fie deloc asa...ceva la care pe la mijlocul filmului zici...da, asta nu e deloc un plan simplu. Si o zici pentru ca un plan simplu nu e niciodata bine facut, din cauza ca e facut in graba. Un plan simplu e pentru ceva simplu iar situatia in care s-au pus persoanjele nu e...

E un film surprinzator de bun. Sam Raimi e la conducere cu regia. Si un scenarist care a facut scenariul dupa propria sa carte Scott B. Smith care cred ca merita Oscarul dar nu l-a primit. Premisa e destul de simpla. Trei tipi dau, din greseala, de un avion prabusit...cauta prin el si gasesc ce se arata mai sus. O geanta imensa plina cu 4.4 milioane dolari...Sarcina, in principiu, e simpla...are grija unul din ei de bani si cand se gaseste avionul pleaca din tara. Da, era simplu daca ramanea asa...dar diferitele circumstante agravante si unele coincidente neobisnuite fac ca acest plan sa se complice teribil si tragic.

Nu ma asteptam la un nivel atat de complex al desfasurarii actiunii dar te uimeste nivelul de subintelesuri ale scenariului. Intotdeauna banii fiind la baza lor. Cu cat mai multi bani, cu atat mai multe probleme nu a functionat mai bine ca aici...nu pot sa ma gandesc la un lucru pe care ar fi trebuit sa-l faca cei ce au gasit banii si nu l-au facut. Probabil era mai bine sa plece direct din tara, cat erau inca trei dar sotia celuia din mijloc era insarcinata deci nu. Egoismul, suspiciunea, tradarea, erau principalele emotii ce treceau prin capul celor 3 "gasitori" de comoara. Fugi, ascunde-te fara sa pari suspicios, teatru, minciuni...sunt de toate.

O tragedie ce are la baza ei banul si puterea acestuia de a transforma pe oricine, de la cel mai bun (sotia insarcinata), la cel mai rau (al din dreapta), de la cel mai destept (al din mijloc) la cel mai prost (cel din stanga). Cel mai bun film dramatic al lui Raimi, sa speram ca nu si ultimul. Motivul pentru ca am vazut filmul a fost pentru ca anu asta mai scoate un horror si mi-a adus aminte ca mai trebuie sa vad un film de'al lui, pe care nu l-am vazut inca...deci, asta e de vazut.

8.25/10

The International {2009}

Neputinta umana in fata nedreptatii...atunci cand intalnim forte de neoprit se instaleaza un sentiment de neputinta, unul care dispare doar atunci cand exista ajutor din partea celor din jurul nostru care cred in aceleasi idealuri.

Mi-a placut filmul. Este foarte complex, povestea este adanc inradacinita in teorii ale conspiratiilor, paranoia, afaceri murdare care alimenteaza razboaie si foamete si teroare. Si la ce m-am uitat in mod deosebit e cum e construit, fiecare detaliu alimenteaza alt detaliu, fiecare replica are rostul ei, fiecare spune ceva important ce intareste o opinie sau o suspiciune. Si regizorul, competent si talentat, care a facut tot acest spectacol asa cum este e nimeni altul decat Tom Tykwer, cel care a mai regizat spectaculosul "Perfume" (cel mai scump film german facut vreodata) si de cinefili iubitul "Lola rennt".

Si in acest film Tykwer face o treaba foarte buna folosindu-se de fiecare oras in care este filmat filmul, fiecare detaliu arhitectural (scena de impuscaturi din Muzeul Guggenheim a fost excelenta) din orasul respectiv, transformand astfel filmul intrunul "international". Bineinteles, nu despre asta e vorba in film...ci despre o banca majora din Europa, Banca Internationala de Afaceri si Credit, a carui sef considera profitabila cumpararea unor arme imense (rachete si sisteme de teleghidatie) astfel sporirea vanzarilor de arme mici in tari sarace. Aceasta intriga o sa-i deruteze pe majoritatea spectatorilor. In rest scene filmate perfect, tensiune cat trebuie si unde trebuie, poate un pic mai multa tensiune de cat m-as fi asteptat...facand astfel filmul si mai vizionabil. Teorii conspirative pe care le-am mai vazut/auzit in Zeitgeist, sclavi ai datoriilor, marile coorporatii conduc lumea si nu presedintii tarilor, razboaie concepute pentru bani, nicidecum un conflict real intre tari...etc.

Pe de alta parte e posibil ca un spectator obisnuit sa foloseasca acest film ca instrument ce il poate face sa adoarma, insa numai pe alocuri. Muzica este antrentanta si puncteaza tensiunea generala a filmului. Muzica este acel element ce uneste emotii si scene, ne face sa simtim ce trebuie in acel moment al filmului, cu o folosire inteligenta a sunetelor muzicale.

Asadar, un film ce merita vazut, dar nu e pentru toata lumea...

8/10

duminică, 17 mai 2009

Pumpkin {2002}

Film vazut din plictiseala la tv...mare plictiseala pe care meu si mare plictiseala pe capul filmului.

Ce stiam despre film inainte sa-l vad e ca juca in el o actrita care imi place si care i-am urmarit cu totii cariera de mica, o data cu seria filmelor cu Familia Adams...si anume e vorba de Christina Ricci. Asa...si aici arata super bine, blonda, studenta, tot ce vrei de la ea sa fie vreodata. Bine insa ca nu se si imbraca ca o prostitoata ca atunci chiar ca placea la toata lumea...

In film ea este o studenta, asa cum am mai mentionat, care primeste in grija un retardat mintal, la fel ca orice colega de suroritate (am zis bine?) ...evident, ala pe care il primeste, Pumpkin, vede pentru prima data in viata lui o fata asa de frumoasa si inevitabil se indragosteste din prima de ea. Dupa un timp vede si ea asta si la randul ei simte si ea ceva...o fascinatie, o atractie misterioasa, ce'o fi...Cum e si normal, ca na, oamenii sunt cea mai previzibila forma de viata de pe planeta (una din toate), relatia lor incepe sa fie vazua cu ochi critici, cu ochi de oameni superficiali, care sunt ingrijorati de ce o sa zica vecinu sau cine pusca mea ii cunoaste sau le pasa de existenta lor...

Finalul e sec, baiatu cu care era fata initial era cel mai tare din parcare, ala sare cu masina de pe o prapastie, imediat masina explodeaza (what?) si nu iese zgaraiat deloc...insa ramane paralizat...ironic, avand in vedere faptul ca inainte de a pleca cu masina a luat bataie de la retardat. Fata ramane cu retardatu (exagerez?) si in timp ce pleaca spre apus il intreaba daca s-a referit la luna (intro intrebare anterioara) la figurat sau la propriu...ala zice "Ce? DUUUHHHH!" si subtil, tipa, Christina Ricci, intoarce capul spre camera cu o fata de genu: "In ce m-am bagat? Ce discutii o sa port eu cu el, eu fiind o persoana extrem de inteligenta? A fost alegerea cea mai buna?" Destul de sec...

Filmul poate o zice ceva dar cine asculta? Despre chestii de genu asta (sa nu judecam dupa aparente, fiecare e egal, etc.) se vorbeste mai bine in alte filme mai bune...so:

6/10

marți, 12 mai 2009

Star Trek {2009}

Da! Uite asa se face un S.F. de actiune...fix asa. Nu ca ultimele tampenii din Star Wars. Alea au fost labarii si noroc am eu ca nu suntem o natiune asa fixata pe Star Wars cum e America ca de nu, cuvintele astea imi asigurau tone de injuraturi...cu toate ca stiu ca si fanii considera acelasi lucru. Star Trek are un univers imens...tocmai de asta actiunea se petrece in univers. Au o istorie consistenta si trainica cu mici pauze in timp din cauza ca acelei generatii i s-a dus vremea...Dar sa nu zabovesc prea mult pe detalii...

Acest Star Trek a fost antrenant, atent in detalii, deloc plictisitor, a cuprins o gama variata de povesti si mini-povesti ce au continut drama, umor, dragoste, si mai multa actiune, prietenie, suspans si teroare...s-au folosit toate chestiile ce le poate contine un film pentru un cinema, un film pentru familie, un film ce poate fi vazut cu prieteni sau cu prietena. E un film complet. Dar va rezista proba timpului? Fara dubiu...numele de Star Trek va rezista si o face si acum, si daca va rezista numele unuia din cele mai bune seriale TV facute vreodata atunci sigur va rezista si cel mai bun film al sau.

Efectele speciale sunt spectaculoase si demne de vizionat numai la cinema sau in cazul fericit al unui LCD imens cu 5.1. Atat! E inutil sa spun ca daca e vazut la doua boxe de birou sau la casti efectul acestui film colosal nu numai ca e distrus dar e vizionat de cineva care nu ii vede adevaratul potential. Asa se ajunge ca niste idioti sa acorde unui astfel de filme josnice, cum de altfel se intampla la orice film bun si in cele mai rele cazuri, la filmele clasice. Cum am spus, efectele sunt colosale si folosite unde trebuie si cum trebuie, la fel ca si comedia, de foarte buna calitate, in doze mici dar puternice datorita personajului Kirk dar si al lui Scotty (interpretat de super-amuzantul actor Simon Pegg).

Acum personajele. Kirk este interpretat de Chris Pine, un actor relativ nou, tanar care a mai jucat doar intrun film pe care l-am luat in considerare, Smokin' Aces (pe care il recomand). El a avut de incaltat niste papuci mari de clovn curajos, sarcastic dar foarte inteligent...si ma refer aici, bineinteles, la marele actor William Shatner a carui prezenta (fie si trecatoare) nu ne-a onorat, si am fost uimit. Ma intreb de ce...Ar fi fost o prezenta comica dar nu stiu cat de folositoare pentru povestea filmului. Prezenta batranului Spock insa a fost cruciala. Cel tanar a fost jucat de unul din actorii care promite foarte mult in industria asta...Zachary Quinto, personajul negativ, Sylker, din serialul S.F. de succes "Heroes", pe care il urmaresc cu placere. Quinto l-a jucat pe Spock si trebuie sa recunosc ca a fost o alegere genial de inspirata. E perfect in rolul asta...e rece, e distant, e inteligent si cand il navalesc emotiile, lucru neobisnuit pentru un vulcanian, se simte si o simte si spectatorul.

Trebuie sa spun ca m-a uimit cat de bun si bine facut este. J.J. Abrams creatorul serialului Lost si regizorul Misiunii Imposibile 3 a facut o treaba buna dirijand actorii si actiunea. Se pricepe si am sa urmaresc cu interes si urmatoarele Star Trekuri. Deocamdata acesta a fost un inceput excelent dar nu trebuie sa uitam in final ca e un film care distreaza si nu unul profund sau clasic.

Live long and prosper.

8.5/10

De 3 X ceas

A sosit vremea din an de dat cadouri femeilor iubite din viata noastra. Bineinteles, e 8 martie, ziua frumoasei femei. Si acum stau si ma gandesc ce sa le fac cadou…cui? Pai mamei, bunicii si surorii (a fost ideea iubitei…ea are deja un cadou. Pe mine. Nu, glumeam, o sa primeasca si ea ceva foarte important.). Banii nu sunt un obiect la care trebuie sa ma mai gandesc, asa ca ma gandesc la ceva stilat, elegant, rafinat si care o sa tina mult, mult timp de acum incolo. Si vreau ca sa fie ceva la care de fiecare data cand o sa-i vada frumusetea o sa-si aduca aminte de la cine e…asta atunci cand sunt plecat prin coclauri...alte tari si continente.

Un ceas! Evident…un ceas de mana! Acesta reprezinta toate caracteristicile de mai sus si chiar si mai mult. Dar de care sa fie? Unde sa-l caut? Fiindca nu am timp sa fac plimbari prin magazinele de profil de prin oras ma gandesc sa caut un site romanesc cu ceasuri straine si frumoase. L-am gasit si pe asta…destul de repede, mai ales din cauza ca citesc blogguri si are reclame la unul din ele (sau poate mai multe, nu le citesc chiar pe toate). Caut pe site, nu foarte mult timp, ceva foarte feminin asa ca m-am dus direct la ceasuri pentru dame, nu vreau ceva unisex, vreau ceva ce sa exclame frumusetea lui pentru a o sublinia pe aceea a posesoarei. Si cum sunt trei femei, trebuie ca acest ceas sa fie pentru toate generatiile, de la cea mai tanara la cea mai inaintata in varsta.

L-am gasit…e superb. E exact ce cautam si sper ca si lor sa le placa. E acesta…Contrastul dintre culoarea cadranului care este din aur si negrul curelei din piele (ce confortabil trebuie sa fie la incheietura) ii acorda o distinctie deosebita si un rafinament unic. Ma gandesc ca-l vor putea purta oricand dar in mod deosebit la ocazii speciale…si cum ele merg in mod regulat la astfel de evenimente acest frumos ceas o sa le scoata in evidenta intreaga tinuta si frumusete. Ma uit mai atent la detaliile ceasului…sunt precise, atent lucrate, de o simplete placuta si nemuritoare. Nu pot sa-mi iau ochii de pe el…ma incanta contrastul auriu-negru, dar la fel de mult si functionalitatea lui si cat de superb au fost combinate cele doua…

Sper acum doar sa le placa si lor la fel de mult cum imi place mie, sper ca si mai mult ca doar e ceas pentru ele. Ele merita fiindca le iubesc mult…va dau raspuns cu reactia lor imediat ce au primit cadoul…

Au fost extaziate…


Pentru concurs visurat.ro

duminică, 10 mai 2009

Le fantôme de la liberté {1974}

Naucitor, bizar, suprarealist sunt doar cateva din cuvintele ce trebuie folosite la descrierea acestui film. Regizorul Bunuel face un film la care noi trebuie sa radem de propriile tabuuri, comportamente sociale, definitiile noastre pentru bine sau rau, viata sau moarte...

Filmul este plin de scene absurde sau comic-absurde care sunt o critica asupra societatii si cum actioneaza aceasta in fata standardelor, in fata realului...numai ca aici e invers. It's Opposite Day. Multe scene din film sunt extrem de memorabile si am sa rezum aici doar cateva...o scena foarte buna e aceea in care un om obisnuit se urca la etajul 30 al unei cladiri si incepe sa impuste in stanga si in dreapta...sentinta sa a fost bineinteles, moartea, dar a fost eliberat. Semnificatia acestei sentinte este simpla...viata e cateodata mai crunta decat moartea. Moartea este pana la urma o eliberare in multe religii asa ca pentru unii nu este neaparat ceva rau...aici s-a vrut sa se arate ca viata e mult mai crunta decat moartea.

O alta scena care ataca moravurile noastre este probabil si cea mai memorabila din film...aceea unde la o intalnire pentru o cina lumea este nevoita sa stea in jurul mesei pe, culmea, toalete...adica acolo unde iti faci treaba...mare. Si despre ce vorbeau? Despre cantitatea de excremente pe care o face intreaga populatie a planetei intro zi...asta in timp ce ei insasi se cacau. Tabuul in acest caz era sa vorbesti despre mancare...ca si cum, la noi, in lumea reala, in universul paralel al acestui film, este tabu sa vorbesti despre cacat in timp ce mananci...am zis, opusul. Ca sa mananci, ca totusi e o chestie normala ca si treaba mare, trebuia sa mergi intro camera mica si sa mananci singur in spatele usei inchise. Daca vorbeai in timp ce mancai era ca si cum te-ai screme si ai vorbi...

Alte scene de genu asta...iubirea prea mare a unui nepot fata de bunica sa, jocul de carti ai calugarilor cu o straina totala, o scena de sado-masochism la care au luat parte calugarii, din fericire numai cu privirea...aaa, si apropo de asta. Nu s-a exagerat extraordinar de mult. Da, totul era absurd dar plauzibil la nivel de satira. O alta scena a fost aceea in care un frate intra in camera surorii sale intro zi mult prea calda de vara in timp ce canta la pian complet goala...bineinteles, se comporta natural. Alta in care acesta gaseste o femeie care seamana perfect cu sora lui si apoi primeste un telefon de la sora lui, sora lui fiind moarta. Se duce la cavoul ei, gaseste un telefon langa, parul iesit din cosciug...absurd. Da! Si era comisarul politiei si tot a fost arestat.

O alta scena absurda este aceea in care niste parinti primesc telefon cum ca fiica lor de opt ani jumate a disparut de la scoala. Ajungand acolo era la locul ei, bine-mersi, si cu toate ca au vazut ca era acolo nu au constientizat chestia asta, si au dus-o pana la capat pana la politie...asta arata ignoranta unor parinti mai bogati fata de copiii lor, lipsa de atentie si grija fata de acestia si asa mai departe.

Nu am putut sa rad la multe din aceste faze desi trebuia...fie pentru ca erau prea absurde, fie ca le-am gasit crunt de adevarate, gandindu-ma la ce s-a gandit creatorul lor cand le-a modificat in acest mod. E un film foarte bun, dar ma gandesc cam care e scopul...chiar si cu constientizarea...

8.5/10

sâmbătă, 9 mai 2009

Sweet Smell of Succes {1957}

Nu m-a afectat asa cum trebuia sau asa cum ma asteptam...citind cateva pareri mai bune sau mai rele am ajuns la concluzia ca filmul e de fapt destul de bun numai ca nu face nici un efort sa atraga atentia. Cateva nume sonore pe poster nu fac mare lucru daca ceea ce se intampla in film de la inceput nu te atrage...

Actiune se petrece in New York...anul cred ca e tot cam ala in care a fost dat la cinema...sau anul precedent. Un oras malefic, care a ajuns asa din cauza locuitorilor sai, in mare parte oameni care lupta sa supravietuiasca, lupta sa castige mai mult decat celalalt si celalalt face la fel, in care cainii se mananca intre ei pentru a avea succes, pentru a insemna ceva...pentru bani. Cei doi din rolurile principale sunt doi actori mari ai cinemaului american...Tony Curtis si Burt Lancaster, insa din cei doi Lancester e genial pe langa Curtis. Face un personaj atat de malefic incat e sec. De fapt, amandoi sunt egoisti pana la exagerare, marsavi, teatrali, lingusitori, santajisti. Si nu sunt decat doi oameni care scriu intrun ziar...unul dintre ei cel putin, celalalt asta isi doreste. Editorialul lui J.J. Hunsecker are o mare putere in oras, poate influenta vieti, poate sa acuze pe cineva de ceva inventat si va tine. Curtis vrea si el puterea asta si lucreaza cu J.J., dar ii vrea si postul, vrea sa simta si el puterea.

Scenariul insa e extraordinar de bun, dialogul in mod deosebit, replicile sunt foarte bune, memorabile si demne de repetat...si asta s-a si intamplat in cateva filme. Pur si simplu nu m-a prins pe mine...mai deloc la inceput, apoi putin pe la mijloc, s-a mai domolit apoi inca putin cand in final iti atrage iar atentia ca na, e finalul...dar trebuia sa aiba un impact mai mare pentru mine pentru ca de obicei imi plac filmele de genul asta...

8/10

vineri, 8 mai 2009

Suspiria {1977}

Am citit acum o chestie care m-a facut sa realizez cat de adevarata dar si amuzanta este...cel mai terifiant uz de culoare intrun film pana in ziua de azi. Cat de adevarat...

In filmul acesta al cunoscutului regizor Dario Argento (in mare a facut numai horroruri) e vorba despre o fata aleasa pentru o scoala de dans din Germania. Lucruri ciudate se intampla, in incipit, pe la mijloc si bineinteles in final...intre nu prea se intampla mai nimic. Nu e in mod deosebit un film foarte terifiant...dar este unul in care culorile ies in evidenta, atat prin luminile folosite cat si decorurile extraordinare.

Daca asa sunt si celelalte filme ale lui Argento (si stiu sigur ca am sa mai vizionez Profondo Rosso) atunci e unul din cei mai talentati si capabili oameni care stiu sa foloseasca culorile intrun mod folositor dar si intens. Scena de la inceput, acea dubla crima a fost o adevarata simfonie si pura coregrafie a mortii. Si revin la culoare...acea vivida, intensa culoare pe care nu se simte imediat dar care e posibil sa-ti inunde mai tarziu cele mai crunte cosmaruri. Da! Are puterea asta. E un film extraordinar vizual, povestea este si ea reusita, la nivel de horror dar nu ajunge in top.

Intregul film e un concert simfonic in sangele de un rosu fals...puterea imaginilor va ramane in istorie, la fel ca si folosirea camerei. Actritele isi fac treaba cum trebuie, cea principala normal mai bine decat restu insa si vrajitoarele sunt foarte convingatoare, mai ales spre final.

Un film horror pe care il recomand, unul din putine...

8/10

Radio Days {1987}

Ce mi-ar fi placut sa traiesc si eu pe vremurile alea, fix in circumstantele in care era micutul Woody Allen, jucat de Seth Green...ce fata avea la 13, nici n-ai zice ca e el...

Radioul a fost magic pe vremurile alea...nu iti strica creierul cum o face televizorul in ziua de azi (putine posturi merita vazute, foarte putine) ci distra intreaga familie intrun mod natural, fantastic. Muzica era din belsug pe atunci si era muzica adevarata...unde erau folosite instrumente adevarate. Anii '40 au fost descrisi cu un ochi excelent...mici povesti, reale sau nu (trista poveste a fetitei din fantana este, din pacate, foarte adevarata, chiar daca nu s-a intamplat in anul din film) care formeaza un unviers real cat mai detaliat si verosimil.

Filmul asta are suflet si are de toate, pentru toata lumea. A fost o placere sa-l vizionez, a fost o placere sa rad impreuna cu personajele sau sa ma simt intristat...multi si-ar regasi familiile, sau macar o parte din ea...certurile au si ele un rost si un farmec cand in rest se simte numai dragostea din familie. Woody Allen este, iar, cel care a scris si regizat acest film simpatic care nu cere foarte mult de la spectator decat sa-l faca sa-si aminteasca de propriul trecut, cu bune, cu rele...pana la urma, si relele fac parte din trecutul nostru si ne definesc ca persoana.

Mi-au placut si unele cameorui...aparitii supriza a unor actori mari...Diane Keaton care ne-a cantat o melodie extraordinara, o scurta aparitie a lui Jeff Daniels si bineinteles restu de actori incluzand-o pe actrita ce ii face vocea lui Marge din The Simpsons, Julie Kavner, Mia Farrow transformata din rata in lebada, Dianne Wiest cautand dragostea adevarata si asa mai departe...personaje interesante si in primul rand reale.

Radioul a fost ceva ce nu mai este...pe de o parte e trist insa tehnologia trebuie sa avanseze...e ceva firesc ca lucrurile bune sa ajunga la un moment dat la un sfarsit mai tarziu regretat. Viitorul poate sa ne aduca lucruri bune...sunt/suntem optimisti...

8/10

Love and Death {1975}

Nu...daca poza de mai sus v-ar spune ca e un film macabru sau trist, nu e...e unul din cele mai amuzante filme pe care le-am vazut in ultima vreme. Scena de mai sus e dintrun vis pe care l-a avut micul Boris, personajul jucat chiar de Woody Allen, asa cum face in multe din filmele care ii poarta semnatura. El a visat aceasta imagine terifianta, sau asa am crezut si noi, pana cand au iesit din sicrie chelneri care mai tarziu au inceput sa danseze...

Va dati seama ca nu e un film care se ia prea in serios din cat prin subiectele pe care le dezbate, nu insa si prin felul cum sunt dezbatute...viata, moarte, iubire, dezamagire, tragedie...Toate au, datorita umorului lui Allen un iz puternic de rusesc...rusesc care am simtit ca e parodiat la greu. Rusii fiind cunoscuti pentru poeziile lor despre dragoste si tragedie...Allen a profitat la maxim de acest aspect si i-a dat o alura amuzanta, amuzament ce, pentru mine, a avut efect maxim...neputand sa ma plictisesc o secunda sau chiar sa-mi trag respiratia in unele momente.

In mare e vorba despre umor absurd...si ca exemplu am sa spun in mare ce se intampla spre final. Allen cu Diane Keaton, verisori de rangul al doilea, sunt indragostiti lulea unul de celalalt (lucru permis, bineinteles, in Rusia secolului al 18) dar nu imediat...se potrivesc de minune, vorbesc despre moarte, logica, filosofie, stiti voi, genul de discutii pe care le gaseste Woody ca fiind fundamentale intro relatie de durata si semnificativa...si amandoi, in special iubirea lui se gandeste ca ar fi bine sa-l asasineze pe Napoleon, asta dupa ce Boris a ajuns erou de razboi cand a atacat cortul generalilor cu corpul sau care tocmai a iesit dintrun tun care a luat-o la vale...deci va dati seama si voi ce fel de comedie se gaseste in filmul asta. Un fel care are efect, care e profunda pe alocuri, amuzanta intotdeauna...chiar si acum dupa mai bine de 30 de ani...si asta spune multe.

A fost un desfat total, o comedie savuroasa si satioasa, un film foarte bun, actori asijderea. Ce mai...de vazut.

9/10

Shadow of a Doubt {1943}

Unchiul Charlie este o persoana iubita...si a fost pe toata durata filmului. Nu si de o alta persoana...pe care o cheama tot Charlie (scurt pentru Charlotte)...aceasta este nepoata tipului de mai sus. Cei doi au o relatie deosebita, o intelegere fireasca unul fata de celalalt...impart o telepatie, sau mai degraba o intuitie...intuitie ce aduce mari necazuri, sora cu moartea, pentru unul dintre ei...

Vedeti voi...unchiul Charlie ascunde ceva. Ceva ce nu vrea ca restul familiei iubitoare la care sta sa afle...e un tip foarte secretos si foarte paranoic...nu vrea nici sa-i fie facuta o poza. Pe buna dreptate. Se presupune ca el ar fi criminalul ce a omorat 3 vaduvi pentru a le lua averea...asta dupa ce le-a cunoscut mai bine. Personajul infaptuit de scenaristi e unul foarte interesant, profund, care critica lumea cu un zambet pe buze, la fel cum ii insulta, dar deosebit de periculos dupa ce ajungem sa-l cunoastem, privim transformarea lui prin ochii Charlottei...un lup in haine de oaie.

Filmul are doua oare fara un sfert...observati cum am zis doua oare si nu o ora si 45?, asta pentru ca se simte ca dureaza mai mult decat dureaza. Greu a mai trecut timpul vizionand filmul asta Hitchcockian...chiar nu ma asteptam...de obicei trec pe nesimtite, sorbind fiecare imagine mai repede decat precedenta. Asta din cauza ca de obicei au o tensiune si un ritm extraordinar mai toate filmele lui Hitchcock. Asta mai ca m-a plictisit...foarte ciudat. Suspiciunile fetei au ajuns la un nivel atat de puternic incat nu prea am inteles de ce inca avea indoiala aia...dar de asta se si cheama "O Umbra de Indoiala" filmul asta. E vorba despre increderea oarba pe care o avem fata de persoanele iubite sau inrudite, despre dorinta de a crede ca nu sunt persoane negative, ca sunt asa cum le cunoastem...nevinovate. Realitatea e mult diferita si crunta in acelasi timp....

8/10

joi, 7 mai 2009

Le cercle rouge {1970}

Filmul incepe inteligent cu un pasaj din vorbele lui Buddha care zice cam asa...tradus dintro traducere englezeasca ce a tradus-o pe cea franceza, originala: "Cand oamenii, chiar si fara stirea lor, se vor intalni intro zi, orice s-ar intampla cu fiecare, oricare ar fi cararea fiecaruia, in acea zi se vor intalni, inevitabil, in cercul rosu." Aceste cuvinte au fost spuse cu intelepciune si profunzime extraordinara dupa ce el a desenat pe jos un cerc cu o creta rosie...

Desi nu pot spune ca m-a dat pe spate alt film de'al regizorului francez Melville, Le Samourai, acesta a fost parca mai bun. Desi actiunea se desfasoara timp de doua oare si un sfert, si credeti-ma se simte fiecare minut, pare mai interesant, mai inchegat. E o fugareala de'a soarecele si pisica ce tine pe oricine, interesat de astfel de filme, foarte aproape de actiune si dramele fiecarui personaj in parte.

Filmul incepe cu eliberarea lui Alain Delon din inchisoare dupa ce a ispasit o lejera pedeapsa de 5 ani si isi promite insusi ca nu o sa mai intre inapoi...asta se rezolva in final... Cred ca o conditie de a iesi mai repede decat era programat e faptul ca un gardian ii zice de o treaba pe care o are de facut cand iese. Treaba e sa ajute pe unu sa fuga de politie...acel unu a evadat foarte destept chiar de langa un comisar cu experienta, Mattei, dintrun tren in miscare. Trebuie vazut, insa e foarte tare. Delon cu acel evadat se alatura unui alt tip, fost politist, pentru a jefui o casa de bijuterii. Nimic mai simplu...si aici vine partea fascinanta. Detaliu pus in acest proces, vizionarea problemei din fiecare unghi, pregatiri mascate in contextul filmului si ca sa nu mai zic de noaptea jafului...poezie. A fost perfect.

In substrat e vorba despre subiectul pe care inspectorul general al politiei (cred) l-a avut ca subiect la doctorand...cum toti oamenii sunt vinovati, dar absolut toti. Ne'am nascut nevinovati dar asta nu dureaza, e replica aceluiasi inspector. Cel mai mult se refera la personajul lui Delon, un criminal care doreste sa se lase de meserie...dar trebuie sa scape mai intai de cateva obligatii.

Filmul e foarte bun, jocul actorilor impecabil, putin cam greu de vizionat, trece timpul greu, e plictisitor pe alocuri insa cu toate astea, merita.

9/10

Forbidden Planet {1956}

O poveste fascinanta si nemaipomenita cum nu am mai vazut...E un film profund pe mai multe nivele chiar daca nu te asteptai la asta de la un S.F. din anii '50...putine sunt acestea care au reusit sa reziste proba timpului si sa devina S.F.-uri clasice.

Povestea e simpla, substratul, insa, e gros si deschis la interpretari. O echipa de oameni de stiinta si soldati din secolul XXII au primit ordine sa se indrepte spre o planeta indepartata unde demult au ajuns acolo o alta echipa de care nu s-a mai auzit nimic. Initial a fost doar o misiune de recunoastere, de analizare, pentru a se vedea daca mai exista cineva in viata...spre surpriza lor, mai exista cineva...un om de stiinta si fiica sa in varsta de 19-20 de ani.

Astfel au urmat explicatiile omului de stiinta, descoperirile sale si motivele pentru care i-a amenintat sa nu aterizeze pe aceasta planeta "interzisa". Secretele ce le ascunde aceasta planeta sunt extrem de avansate pentru intelectul nostru nesemnificativ iar rezultatul cunoasterii acestor detalii poate aduce consecinte grave daca nu se moare in proces. Nu pot, insa, sa ofer vreun spoiler din cauza ca filmul e pur si simplu prea bun pentru ca finalul sa fie descris in vreun fel. Tot ce pot sa spun e ca implica psihicul uman, un subiect care dezbatut asigura titlul de clasic unul film S.F., si faptul ca nu suntem inca pregatiti pentru o tehnologie prea avansata, o tehnologie care nu ne apartine.

In rest, sunt o sumedenie de detalii si gadgeturi ce fac filmul asta unul memorabil. In mare parte, acestea tin de viitor...farfuria zburatoare facuta de oameni (ganditi-va la asta putin), somnul nu tine decat 10 minute si apoi esti fresh ca dupa 8 ore de somn, diferitele materiale mai rezistente si mai bune, bineinteles robotii care fac DE TOATE si tehnologia avansata in general. E extraordinar de "in detaliu". Partea mai proasta e limbajul si comportamentul soldatilor de pe nava spatiala a pamantenilor...e un comportament mult prea lejer, mult prea comercial ca pentru filmele americane. In realitate ar fi fost un comportament mult mai strict, fara prea multa maimutareala si limbaj de New York...sunau prea primitivi, chiar si la standardele de atunci a S.F.-urilor...dar nu intotdeauna. De vazut.

9/10

marți, 5 mai 2009

La belle et la bête {1946}

A fost genial sa vad o ecranizare "reala" a povestii nemuritoare Frumoasa si Bestia...adica, e oricum mult mai reala decat varianta Disney, singura pe care am mai vazut-o si cred ca si cea mai renumita.

Dar ramane adanc inradacinita in fantezie si basm si geniul din spatele camerei, Cocteau, prinde atmosfera de basm intr-un mod senzational...a fost ca si cum ma uitam la un basm creat de Disney numai ca acesta era tangibil...a fost o experienta incredibila. Efectele speciale folosite in castelul Bestiei sunt de o simplitate si frumusete rara, ceea ce fac spectatorul sa fie purtat si mai mult in acest taram de basm. Povestea cred ca o stie toata lumea si de nu, e una extrem de simpla care se bazeaza pe moraluri si virtuti.

O fata frumoasa este servitoare in propria casa...cele doua surori oarecum frumoase la suprafata insa urate la interior se comporta cu sora lor mai mica de parca ar fi cea mai josnica servitoare. Fratele surorilor are un prieten, prietenul cauta avere...la fel ca cele doua surori malefice. De aici, povestea este, evident, previzibila insa ramane cu radacinile infipte in realitate. Faptele din film/basm sunt metafore din viata reala, ce sunt la randul lor morale. Superficialitatea este condamnata, frumusestea nu e doar de suprafata, iubirea neconditionata salveaza vieti, gelozia nu poate duce decat la o moarte (nu neaparat una reala)...etc. Este fara doar si poate cea mai buna ecranizare a povestii.

Nu pot decat sa o recomand tuturor varstelor, de la cei mai mici la cei mai mari...e un film clasic cu o poveste nemuritoare, jucata si regizata de oameni talentati.

9/10

Maria Full of Grace {2004}

Am dat de filmul asta cautand altceva...apoi ce m-a facut sa-l vad a fost faptul ca actrita din rolul principal, desi la debut, a fost prima actrita care a primit o nominalizare la cea mai buna actrita in rol principal, rol vorbit integral in spaniola. Am zis "Wow"...cum a reusit o debutanta sa ajunga la o asemenea performanta? Asa ca am inceput filmul...

Maria, fata obisnuita cu numele obisnuit, lucru ce arata ca aceasta poate fi povesta oricarei fete...este saraca, are o familie nu foarte iubitoare, care vad in ea doar o alta sursa de bani, bani putini oricum...este insarcinata dar nu iubeste si nu este iubita...o poveste trista si asa...dar stati, se intristeaza si mai mult. Din dorinta unui trai mai bun sau un ban rapid, alege sa fie plina de "grace" timp de maxim 24 de ore...grace aici nu inseamna gratie, nu de asta e plina ea...ea e plina de cocaina. Da...daca va uitati pe imdb, la posterul de la acest film vedem o "nafura" ca si cum acest film ar avea vreo legatura cu religia...ati crede asta, dar nu, nu are. "Nafura" e de fapt o biluta de cocaina si ea inghite vreo 62 de bucati de genu asta pentru a fi un "magarus" pentru a le transporta in state. Primeste bani frumosi pentru asta dar va dati seama ca o astfel de poveste merita dramatizata si se profita de aceasta ocazie la maxim...

Un filmulet mic, simplu despre o industrie uriasa si dezgustatoare...un rol exceptional interpretat de aceasta actrita tanara si pana acum, pentru mine, necunoscuta. Catalina Sandino Moreno mai joaca si in filmele lui Soderbergh, Che: Partea Intai si Partea a doua...pe care de abia astept sa le vizionez.

Filmuletul, luat in sine, nu e foarte extraordinar, e doar o alta perspectiva din lumea drogurilor...e interesanta, nu pot sa neg asta, e terifianta, da...dar e memorabila? Nu stiu, nu cred. Dar e de vizionat pentru incarcatura emotionala, pentru conflictele interumane, pentru perseverenta eroinei din rolul principal, pentru detalii si realism...

7.5/10

luni, 4 mai 2009

Enter the Dragon {1973}

Enter the Dragon, un film esential al anilor '70, film ce prinde esenta lui Bruce Lee, luptator, filosof, maestru. Un fan al acestui artist trebuie sa iubeasca filmul asta, fiind unul din cele mai bune insa si printre ultimele insa celelalte doua nefiind prea stralucite putem spune ca acest film a fost ultimul film a lui Lee.

In acesta gasim numeroase elemente pe care le gasim si in noile filme cu arte martiale, fiind din start un film puternic de referinta. Are tot ce inseamna film cu kung fu...actiune multa sub forma unor scene de batai reusite, un plot tras la indigo cu celelalte...si anume o poveste despre razbunare care, coincidential si convenabil, se petrece in timpul unui campionat organizat de un tip putred de bogat pe insula sa proprie...Avem aici karatisti unu si unu, unu slab, unu gras, unu alb, altu negru, unul muschiulos, altu batran...cu Bruce Lee in frunte, bineinteles.

Asa cum e de asteptat nivelul de profunzime a filmului e destul de subtirel pentru ca se focalizeaza pe scenele de lupta si pe personajul lui Bruce Lee care are o sarcina exacta, asa cum a fost dictata. Trebuie sa-si razbune sora si trebuie sa curete renumele templului Shaolin de o scursoare care a indraznit sa-si foloseasca cunostintele pentru rau. Chiar si din punct de vedere artistic, filmul nu e destul de bun...regia e ca la carte, cartea insa apartine in totalitate anilor '70...de cele mai multe ori haotica, dar nu intrun sens bun.

Insa e distractiv, din cauza unor faze misto de kung fu, din cauza lui Bruce Lee si din cauza povestii subtiri care atrage pe oricine. De vazut.

8/10

Push {2009}

Mai intai trebuie sa fie un motiv (sau mai multe) pentru care as viziona filmul asta...motivele ar fi mai multe si anume: Dakota Fanning, o actrita tanara care promite multe si ne-a aratat-o inca de pe vremea lui "I Am Sam" unde a facut un rol induiosator si foarte realist, alt motiv este Djimon Hounsou (Blood Diamond unde a si jucat excelent, The Island, Constantine, chiar si in Gladiator), Camilla Belle, a carui propriu nume spune ca e si frumoasa de parca nu ar fi destul...si oarecum si Chris Evans. Aaa...si din cauza regizorului.

Deci in film e vorba despre cateva persoane care au puteri supranaturale...aceste puteri se gasesc la numerosi alti indivizi dar sunt vizati in mod special cate unu de la fiecare putere...acestea sunt: Pushers (cel care impinge) - acesta poate introduce memorii noi, poate face o persoana sa faca altceva, practic lucreaza cu creierul. Aici pusherul e jucat de Camilla Belle si Djimon; Movers (cei ce muta) - sunt cei care au puterea de a muta obiecte, de a le manipula in ce mod doresc ei fara a le modifica structura moleculara...cu cat e mai mare obiectul pe care il muta, cu atat sunt mai puternici. Jucat de Chris Evans.; Watchers (cei ce privesc) - prezic viitorul si cu cat mai precis este el ghicit ce acesta, cu atat e mai puternic. Viitorul insa se schimba constant din cauza ca orice actiune a noastra o poate influenta intrun mod sau intr-altul. Jucata de Dakota.

Apoi, pe langa personajele principale mai sunt: Bleeders (cei ce sangereaza sau fac sa sangereze) - sunt, aici, hong-kongonejii care tipa ca niste fetite, dar al caror tipat poate distruge timpane in cateva secunde si poate chiar cauza moartea...au fost oarecum amuzant astia; Sniffs (cei ce miroasa) - ei miros un anume obiect care a apartinut persoanei cautate si acesta reuseste sa o localizeze insa nu dupa o adresa exacta ci dupa repere ale orasului; Shifters (cei ce modifica) - sunt magicienii adevarati care induc o iluzie optica asupra unui obiect asemanator ca forma astfel incat sa para a fi un alt obiect. Hartiile se transforma in bani, cartile de joc isi schimba fata imediat ce sunt intoarse, valizele se coloreaza diferit...etc; Wipers (cei ce sterg) - simplu...ei sterg memoria cuiva. Cu cat mai precisa este stergerea memoriei, fara a sterge ceva ce trebuia, cu atat e mai puternic personajul; Shadows (umbrele) - ei fac o umbra asupra unei persoane sau obiect astfel incat sa nu poata fi vazuta de catre un Sniffer; Stichers (chirurgi) - sunt, da, chirurgi psihici care cu puterea mintii si a mainilor pot modifica sau repara lovituri asupra corpului (oase rupte) sau chiar daune interne.

De ce i-am enumerat pe toti? Din cauza ca in film sunt enumerati foarte repede si foarte lejer astfel facand vizionarea filmului putin cam dificila in unele momente cat sunt mai multi enumerati in aceeasi propozitie. Filmul a fost regizat de un tip care a mai regizat un film foarte misto, cu impact imens asupra publicului dar nu si asupra box office-ului. Acesta este Lucky Number Slevin cu Morgan Freeman, Ben Kinglsey, Bruce Willis si Josh Hartnett, cu prezenta incantatoare a lui Lucy Liu. Cele doua se aseamana prin plot twisturile cu efect. In Push fiind chiar mai multe.

Mie unul mi-a placut filmul, facut cu un stil interesant, filmat integral in Hong Kong, cu jocul actorilor nu extraordinar insa decent pentru un astfel de film (actiune) ... Dakota e foarte caraghioasa cand joaca o betiva. Cu un scenariu care nu poate decat sa tina lumea atenta si interesata (atata timp cat e interesata deja de superputeri si efecte speciale bune), nu foarte previzibil, de fapt, am zis-o deja, are mai multe intorsaturi de situatie care fac filmul si mai interesant. Il recomand ca film de actiune decent, care merita vreo 2 vizionari...recomand insa si multa atentie ca sa fie inteles din prima...

8/10