Radio Days {1987}

Ce mi-ar fi placut sa traiesc si eu pe vremurile alea, fix in circumstantele in care era micutul Woody Allen, jucat de Seth Green...ce fata avea la 13, nici n-ai zice ca e el...

Radioul a fost magic pe vremurile alea...nu iti strica creierul cum o face televizorul in ziua de azi (putine posturi merita vazute, foarte putine) ci distra intreaga familie intrun mod natural, fantastic. Muzica era din belsug pe atunci si era muzica adevarata...unde erau folosite instrumente adevarate. Anii '40 au fost descrisi cu un ochi excelent...mici povesti, reale sau nu (trista poveste a fetitei din fantana este, din pacate, foarte adevarata, chiar daca nu s-a intamplat in anul din film) care formeaza un unviers real cat mai detaliat si verosimil.

Filmul asta are suflet si are de toate, pentru toata lumea. A fost o placere sa-l vizionez, a fost o placere sa rad impreuna cu personajele sau sa ma simt intristat...multi si-ar regasi familiile, sau macar o parte din ea...certurile au si ele un rost si un farmec cand in rest se simte numai dragostea din familie. Woody Allen este, iar, cel care a scris si regizat acest film simpatic care nu cere foarte mult de la spectator decat sa-l faca sa-si aminteasca de propriul trecut, cu bune, cu rele...pana la urma, si relele fac parte din trecutul nostru si ne definesc ca persoana.

Mi-au placut si unele cameorui...aparitii supriza a unor actori mari...Diane Keaton care ne-a cantat o melodie extraordinara, o scurta aparitie a lui Jeff Daniels si bineinteles restu de actori incluzand-o pe actrita ce ii face vocea lui Marge din The Simpsons, Julie Kavner, Mia Farrow transformata din rata in lebada, Dianne Wiest cautand dragostea adevarata si asa mai departe...personaje interesante si in primul rand reale.

Radioul a fost ceva ce nu mai este...pe de o parte e trist insa tehnologia trebuie sa avanseze...e ceva firesc ca lucrurile bune sa ajunga la un moment dat la un sfarsit mai tarziu regretat. Viitorul poate sa ne aduca lucruri bune...sunt/suntem optimisti...

8/10