marți, 31 august 2010

Robin Hood {2010}

Robin Hood cam bunic. S-au dus toate povestile alea frumoase care au facut din Robin Hood un simbol al dreptatii, treaba ia de la bogati si da la saraci. Nu, o singura scena de genul asta a fost, una singur. In rest, filmul de razboi pe care l-am mai vazut dintre francezi si englezi, de asta data pe plaja. Spre asta se duce filmul asta plicticos, asta ne face sa speram...o scena de actiune mare, dar in cele din urma prost editata si neinteresanta (vezi Braveheart pentru opusul a ce e filmul asta).

De ce? Buget de 210 milioane de dolari si 0 scenaristi. Nici un om care sa aduca pe masa o poveste mai noua, mai fresh. Toti banii astia s-au dus pe cladirea a doua castele imense facute din pal si schele metalice pe dedesubt...aa, plus scenele de actiune care nu satisfac, adica am si cascat la vreo doua din ele. Interpretarea lui Russell Crowe a vestitului Robin Hood a fost una lipsita de personalitate si fara pic de sarm sau comic specific rebelului Robin Hood. Bine, hai sa zicem ca nu s-a vrut o relatare fidela a legendei ci s-a dorit inca o varianta a lui. Sa zicem asta...ei, daca e asa, imi plac celelalte variante si in mod special aceea din '38.

Colac peste pupaza, ca sa vezi, nu intotdeauna faci bani daca bagi bani intr-un film. A costat 210 milioane sa fie facut si nu a facut decat cu 100 mil mai mult. Putin pentru standardele lui Ridley Scott dar nu ma mira. A fost un film fara farmec, a fost inca un film cu un razboi si scene de lupta mari si scumpe (dar nu neaparat bune)...a fost un film comercial care nu a vandut si nici la capitolul tehnic nu a stat prea grozav dar cine stie cum le suna in capul celor de la Hollywood. Zero dezvoltare a caracterelor, zero empatie pentru personaje (moartea mosului nu m-a surprins si nici indurerat desi e jucat de un mare actor si s-a vazut ca s-a straduit).

Si mai si dureaza 2 ore 20...pentru ce, nu stiu. Mai scotea din complexitatea inutila a filmului, il facea si mai liniar decat este si poate iesea ceva decent. Dar nu, trebuiau introdusi pustanii aia care nu stiu ce rol aveau, relatia dintre Robin si serif e una de neutralitate insa finalul face loc unui sequal in care putem spune ca incepe legendarul Robin Hood (sa zicem ca asta a fost un prequal la ce cunoastem deja) dar sa-l vad in postura unui mos cum e Crowe (spre deosebire de cum ar fi trebuit sa fie) nu prea ma incanta. O nota pe care o merita: 

6.2/10 

+ The Expendables - 5.8/10. O chestie care nu e ce vrea sa fie. Raspunsu meu pentru Stallone? Lumea o sa te uite.

luni, 30 august 2010

The Snow Walker {2003}

Survival movie e titlul generic al acestui film. Un pilot din anii 1950 zboara pe deasupra terenurilor nelocuibile din nordul Canadei si scenaristul s-a gandit ca ar fi interesant daca i-ar exploda motorul in aer si s-ar prabusi impreuna cu tipa bolnava de 20 de ani care a luat-o de la vreo doi eschimosi in schimbul a doi colti de fildes.

Da, si apoi, colac peste pupaza, orice facea ii iesea anapoda si pe dos. Ramane fara mancare, pistolul nu mai are gloante, radioul i se strica de tot incercand sa-l repare, e atacat de un roi de tantari si muste...tot raul e asupra lui. Vine insa tipa bolnava in ajutor si il salveaza, evident, pentru ca ea stie tainele salbaticiei si foloseste tot ce stie pentru a-i vindeca ranile si toate astea. O zic eu sarcastic si parca voit rau dar e un film bunicel. Peisajele nu sunt cine stie ce pentru ca nu e decat stepa, campie cu mici dealuri pe ici si colo, nu munti frumosi si inalti. Ce e frumos e insa relatia dintre cei doi si cum reusesc ei sa se adapteze si sa cucereasca natura. Asta e frumos...Cum lucreaza ei cot la cot (mai mult ea, pentru ca ea stie natura mai bine decat el) iar e frumos. Cum se bucura ei cateodata pentru cate ceva iar e frumos...

Dar daca e sa vorbim despre filme in care personajul cutreiera teritorii necunoscute atunci "Into the Wild" il cam bate pe asta la fund. Nu de alta, dar prea pare regizat asta...adica da, e frumos, dar nu pare verosimil. E trist ce se intampla la final...e trist daca stiam daca se intampla cu adevarat sau nu, dar felul cum ne-a lasat nu ne-a permis sa "chişăm" ochii calumea. Aproape ca vroiam ca relatia dintre cei doi sa devina serioasa, poate, poate vedeam ceva boobage de escimoasa draguta dar nu...frate si sora au fost. Pacat. Asadar ne ramane partea tehnica...regia, sunetul si imaginea sunt bune spre foarte bune...Barry Pepper asta a mai avut momente de over-acting dar sa le trecem cu vederea ca si-a udat picioarele si si-a lasat barba pentru filmul asta.

Cam asta-i, concluzia e ca merita vazut, dar doar pentru unele scene. E un frumos vizual, dar pentru asta va trebuie o versiune decenta. 

7/10

duminică, 29 august 2010

American Splendor {2003}

O felie cat se poate de reala din adevarata fata a Americii anilor '70 si '80. Chintesenta vietii americane in acest om intotdeauna furios si enervat pe cei din jurul sau...elemente care fiindca se gasesc in fiecare om (nu numai american) il fac un erou. El se lupta pentru fiecare zi desi unele zile sunt mai usoare decat altele.

Frustrat si un critic desavarsit asupra chestiunilor din viata de zi cu zi, Harvey Pekar a avut intotdeauna multe de spus dar nu a stiut cum sa le spuna. De mic a fost colectionar...mai intai de comic books apoi de viniluri de jazz, un colectionar ai carui colectii il reprezinta si caracterizeaza. Studiind indelung fenomenul ce a cucerit de mult American, acela al benzilor desenate, s-a gandit ca prin acestea poate sa isi lase amprenta pe lumea asta, ca in rest nu are cum. Lucreaza ca arhivar intr-un spital, o slujba de "dead-end" cum o numeste el si nu e niciodata multumit de ceea ce face. El e insa americanul care stie ca visul american e un mit si nu poate fi atins decat cateva persoane selecte care oricum au la indemana cantitati perverse de bani.

Divortat de doua ori, el e imaginea omului mohorat care deprimat fiind deprima pe cei din jurul sau. Nu e de mirare ca starea asta l-a adus la un pas de moarte datorita cancerului (care oricum l-a doborat anul asta in iulie dar la alt organ). Sotia sa, cu care se aseamana in mai multe feluri, cu care are o poveste de dragoste sincera si nonconformista l-a ajutat sa treaca peste perioada asta si impreuna cu ea a facut romanul grafic "A Cancer Year" cu care a castigat si premii importante. Omul si-a lasat amprena in lumea "comic-book"urilor iar filmul asta ii prezinta viata intr-un mod interesant atat vizual cat si ca o compozitie.

Paul Giamatti l-a interepretat la perfectie pe Harvey si putem sa ii comparam si in timpul filmului...fiind prezentate atat filmari vechi, din arhiva, de pe vremea cand aparea la David Letterman, cat si filmari documentar din 2003 cand impreuna cu sotia sau amicul sau (borderline autistic, cum ghiceste sotia lui de fiecare data fiind in stare sa ofere diagnostice psihologice la fiecare persoana pe care cunoaste) aveau discutii in fata camerei de filmat. A fost un film interesant despre viata unui erou american care nici calitati bune nu are dar nici rele...e un tip normal dar fiindca gandeste ca orice american interesat de viata pe care o traieste, a ajuns un erou in ochii lor. 

8.25/10

MacGruber {2010} & The Other Guys {2010}

Iata doua filme noi din care am sa recomand numai una.

Eu ma uit la Saturday Night Live cam de fiecare data cand apare...asta mai nou. In fiecare duminica incerc sa fac rost de cate un episod daca sambata a fost show. It's my thing. Imi place. Ma distreaza dar cele mai multe ori comedia e slaba si e salvata doar de poantele originale ale actorilor. MacGruber a un sketch de la ei in care Will Forte il parodiaza pe MacGyver, daca il mai stie cineva de la tv. Era tipul ala care se pricepea sa faca din nimicuri un obiect fie mortal, fie care ii salveaza viata, fie care dezamorseaza o bomba. Ei bine, in sketch toata treaba e lungita de prostia lui MacGruber (cum o denota si numele lui). Incepe sa dezbata cu cei din jurul lui desi cei din jurul lui il avertizeaza de putin timp pe care il mai are. Nu stiu cum au reusit ei sa faca un film dupa asta dar aproape ca m-au pacalit crezand ca le-a iesit ceva. Nu, nu am ras, poate de vreo 3-4 ori, ceea ce e putin pentru un film SNL. Oricum, Will Forte si-a jucat personajul misto dar cam asta-i...a, mie oricum imi place de Kristen Wiig asa ca nu o mai pup in fund degeaba. Cam asta-i despre MacGruber. Concluzia mea e sa nu il vizionati, nu aveti de ce. Poate daca vizionati SNL in mod regular ca mine si ati vazut sketchurile lui MacGruber. Atat. 

6/10

The Other Guys in schimb incepe misto. Samuel L. Jackson si The Rock eroi politisti care isi permit oricata distrugere vor. Finalul lui e colosal de sec si stupid dar ii da un farmec filmului, farmec care il poarta toata durata filmului. Pe langa astia doi, care apar putin in film, ii avem pe "ceilalti tipi" Will Ferrell si Mark Wahlberg...doi politisti neimpliniti cu iluzii din grandoare din partea personajului lui Mark si nerdyness continuu din partea lui Will. Se completeaza reciproc destul de bine ca personaje si mi-a placut carisma dintre cei doi. S-a dorit una ce ar actiona ca doi poli opusi, asta a iesit. La inceput filmul a fost foarte amuzant...a fost in mod special o faza in care masina personajului lui Will, un Prius rosu (numit vagin) era acoperit de cocaina iar unu zice ca "a stranutat Scarface pe masina ta"...o replica de altfel foarte amuzanta care face referire si la un film clasic deci e doua ori mai inteligenta, nu? Eh, mai sunt replici de genul asta si pentru astea am ras, si am ras la greu...dar de la jumate incolo s-a dus dreaqului ca le era capul la caz si la cat de serios e asta. S-a stors distractia, asta am simtit eu...a ramas actiunea insa care nici ea nu a fost rea dar fara comedie parca era un scaun fara un picior...gata, gata sa cada. Asadar il recomand pentru cei doi actori dar nu va asteptai la senzatia verii, pentru ca nu e. Inception a fost. 

7/10

sâmbătă, 28 august 2010

The Holy Mountain {1973}

"The Holy Mountain" se vrea o trezire la realitate, nimic mai mult. O realitate in care nu exista religie sau idei de imortalitate, nu exista iluzii ieftine care se vand repede si eficient.

Inceputul filmului e o adaptare moderna si "pe fata" a religiei si puterii acesteia asupra noastra. Inca din prima scena suntem rugati, indemnati sa ne lepadam de superficial, golindu-ne mintea de ceea ce e actual si ne conduce viata. De fapt, e indemnul fiecarui regizor care doreste ca filmul sau sa fie vizionat obiectiv cu gandul neincarcat de nimic altceva decat de filmul pe care il prezinta. Acesta e bineinteles un caz aparte ca doar nu iti golesti mintea la filmele Hollywoodiene din ziua de azi sau de ieri ale caror singur scop e sa te distreze. Filmul asta vrea sa te ilumineze putin, sa-ti deschida ochii...pentru asta ai nevoie de o minte deschisa si fara prejudecata.

Urmeaza apoi afacerea numita religie...comercializarea ei prin razboi si frica de moarte a oamenilor de rand, crestinismul fiind in primul rand o religie a sclavilor a caror libertate si consolare exista dupa moarte. Cam fiecare aspect important al impactului lui Iisus in religie si in viata noastra este prezentat aici ca o critica asupra bisericii si asupra papei. S-a pierdut puritatea si ce inseamna Iisus de fapt...poate nici nu a existat un astfel de personaj dar morala povestilor lui sunt valabile si in ziua de azi pentru ca sunt la baza emotiilor umane, emotii de care nu o sa ne lepadam vreodata decat daca trecem la urmatorul nivel de constientizare a ceea ce ne inconjoara de fapt, a realitatii si nu a fanteziei ieftine.

Initial am crezut ca e un film extrem de religios, criticand atat biserica cat si credinciosul, ramanand fidel ideii pure a ceea ce inseamna Iisus dar cu toate astea e un film menit sa te trezeasca si nu sa te adanceasca intr-o stare de gandire inutila si in fond si la urma urmei, cretina. Jodorowsky ti-o prezinta asa cum credeai ca nu ai sa o vezi vreodata si nu socheaza decat de cateva ori, nedepasind limita decentei. In a doua parte a filmului se dezbate cautarea nemuririi a noua oameni care in viata lor pe pamant au fost comercianti ai armelor de ucis sau promotori ai violentei extreme sau ideilor radicale. Oricum o iei si oricum il dezbati e un film extrem. L-am vizionat din cauza ca e general numit unul din cel mai grele filme de inteles si eu nu pot sa pretind ca l-am inteles in totalitate. Ceea ce pot sa spun e ca m-a transportat de-a lungul calatoriei sale pe o gama larga de emotii (am varsat lacrimi la scena dintre cameleoni si broaste datorita a ce a vrut sa reprezinte, violenta cauzata de religie, ceva atat de "cuminte"). E un film incredibil. 

9.5/10

Lenny {1974}

A platit cu viata (si asta se stie de la inceputul filmului, nu e un spoiler sau ceva) pentru lipsa de libertate in exprimare. A fost primul si ultimul care a platit pretul asta...si nu vreau sa par crud dar din cauza lui noi, restul, suntem contemporani cu majoritatea comedienilor de stand-up care ne-au facut sa radem (adunate) ore intregi, zile poate...Richard Pryor, George Carlin, Bill Cosby, David Cross, Jerry Seinfeld, Jon Stewart, etc. (lista completa o gasiti pe wikipedia).

Curajul acestui om de a lua adevarul de coaie si de a-l recita ca pe o poezie in fata oamenilor a fost istoric...omul o sa fie amintit atata timp cat exista stand-up despre ce ne inconjoara, despre coruptie, despre comportamentul uman ciudat, despre ciudat in general, el a fost primul, Lenny Bruce a avut tupeul sa o zica in fata tuturor indiferent de consecinte. Dar ca orice adevara intr-o tara care e libera numai teoretic el a trebuit sa plateasca pentru tupeul lui. Ii gasiti bucati din stand-up si poate mai mult pe YouTube.

Dar am vazut filmul asta pentru un om si acela e Dustin Hoffman. A primit o nominalizare pentru rolul sau, dar atat. Anul acela avea competitie dura insa a fost premiat un mos pentru ca era la finalul carierei (mint, a mai facut vreo 50 de titluri dupa dar niciodata nu a mai tanjit dupa un Oscar)...pe langa asta mai erau Nicholson pentru Chinatown si chiar Pacino pentru The Godfather 2. Competitie dura oricum dar de ce a castigat mosul ala, nu stiu si nici nu o sa vad de ce. Rolul lui Hoffman a fost insa puternic si modern si din cauza catorva momente scurte si insesizabile de neconvingere a trecut pe langa Oscar. Ideea este ca Dustin a jucat exemplar iar personajul sau a fost unul suficient de complex si dificil incat poate suge din tine orice farama de talent actoricesc pe care o ai, daca il joci.

E omul singur impotriva tuturor si singura lui arma e gandirea si microfonul. Cu asta a luptat el impotriva nedreptatilor si inconsitentelor in moralitate si lege (ex: asta artificiala e legala dar asta pentru ca e natural nu e). Isi facea haz de necaz propria viata, acolo pe scena iar astea au functionat in cadrul intregului film ca inserari in evenimentele serioase si dramatice din viata lui pentru a arata ce gandeste el cu adevarat in momentul ala despre ce se intampla. Sau pur si simplu singurul material de care avea nevoie pe scena a fost cel personal...de asta nici nu radeau toti la poantele lui, multi se regaseau in povestile lui si stiau cat de dureroase sunt. Stia si el...insa prefera sa treaca peste ele facandu-i pe altii sa rada cu ele.

Un film foarte reusit despre libertate si adevar, despre viata de star american si despre prabusirea dura si inevitabila... 

8.9/10

vineri, 27 august 2010

Chung Hing sam lam {1994}

 Chungking Express

Poate trebuia totusi sa-l vad intr-o singura vizionare...nu jumate azi noapte tarziu si restu acum. Nu a avut acelasi impact dar prin puterile mele de a sterge 11 ore cate au fost intre cele doua jumatati de vizionare pentru a imbina fara cusur cele doua parti am dedus ca e un film excelent care mi-a adus aminte in prima jumatate de filmele noir cu detectivul in palton indragostit de tipa periculoasa, ea de asemenea in palton si ochelari de soare (indiferent ca era noapte sau zi...motivul ei...nu stii niciodata cand ploua si niciodata cand o sa fie prea mult soare)...elemente din filmele noir s-au regasit la tot pasul.

A doua jumatate, tot cu un politist indragostit care nu mai poate sa-si faca treaba cum trebuie din cauza asta, mi-a adus aminte de Breathless-ul lui Godard. Un film stilizat la fel ca cel vechi in care nu este vorba despre nimic, decat despre doi oameni care isi traiesc viata insa nu are neaparat un fir narativ exact al carui final se prevede undeva. Nu. Insa mi-a placut foarte mult. El indragostit lulea de o stewardesa, de unde si micile avioane care se regasesc frecvent in camera lui si frecvent se joaca cu ele, insa tipa de la un fast-food se indragosteste lulea de el si il curteaza...ii face o curte la apartament, adica. Stilul asta de a face un film fara inceput si final e de multe ori neinteles, si pe buna dreptate, dar nu si cand e facut excelent ca aici.

Filmarile sunt flawless si soundtrackul face din filmul asta unul aproape american. Si asa influentat din noir, cu un stil de filmat ce aduce a occident, in special unul american, soundtrackul face si el referinte la California, melodia "California Dreamin'" fiind auzita, cred, de vreo 10-15 ori. Din nou, mi-a placut. Si cu toate astea, sub aparenta lipsa de poveste, intalnim doua povesti de dragoste destul de puternice daca facem referire la fetele baietilor cand se gandesc la femeile care i-au parasit. Deci iata, nu avem femei ranite, cum se intalnesc de obicei in filmele romantice, ci barbati...si nu orice fel de barbati ci politisti si detectivi.

E oricum un feel good movie, care doar iti da impresia ca ascunde mai mult decat arata. E facut excelent si toate lumea a adus la viata o poveste chiar misto. 

9/10

joi, 26 august 2010

Siworae (2000)

Il Mare

Iata dupa ce au facut remakeul "The Lake House" (2006), cel cu Sandra Bullock si Keanu Reeves. De fapt, daca ma uitam mai bine la cine a scris scenariul...daca s-a inspirat de undeva, vedeam filmul asta imediat ce il vedeam pe cel nou. Concluzia e ca sunt identice.

Detaliile care apartin fiecarui film in parte sunt putine ca numar si cel nou este foarte fidel celui vechi. Bineinteles, probabil difera la dialog, la topicurile fiecaruia de discutie insa nici nu mai stiu despre ce vorbeau cei doi americani. Sincer. Principalele plot-twisturi si intrigi sunt cam aceleasi si asta e. Dar fiindca asta e primul si a adus in discutie primul ideea unei povesti de dragoste despartite de timp, nu si de spatiu, il face un film foarte bun, interesant, care atrage atentia ambelor sexe, lucru care e de preferat cand vine vorba de un film de dragoste adresat in general publicului feminin.

Multe nu sunt de spus, constructia e decenta si te tine prins, dar iti da sezantia ca o lungeste sau ca e o depresiune in firul narativ si nu intelegi de ce. Parca exista o pauza nejustificata pe la vreo trei sferturi in film...una care te desprinde de poveste si nu mai stii apoi cum sa intri la loc. Eh, probabil si eu am fost plecat de prea multe ori de la vizionare si de asta. Oricum, e un film romantic excelent, care ma asteptam sa-mi placa. 

8.3/10

Seul contre tous {1998}

I Stand Alone

Regizorul Gaspar Noe e cunoscut, dupa acest film si dupa un film mai recent, Irreversible, un regizor argentinian (acum in Franta) care face filme socante vizual insa care au de spus un mesaj, unul de cele mai multe ori dificil de detectat dar puternic.

Aici, ne prezinta viata unul om de 50 de ani care nu a avut nici trecutul si nici prezentul pe care il doreste. Se gandeste ca poate viitorul il face cum vrea dar gandurile sale, prezentate printr-un monolog narativ constant, judeca fiecare aspect al vietii in Franta, el fiind un copil al Frantei, indiferent ce parinti a avut. Dupa doi ani mama sa a murit si a fost orfan tot restul vietii. Se analizeaza viata unui astfel de om si posibilitatile/oportunitatile sale de a trai in propria sa tara. Tara care a servit-o loial timp de 35 de ani. Inceputul vietii pana la 50 de ani e prezentat mai mult decat rapid la inceput printr-o enumerare a evenimentelor importante din viata lui, acompaniate de fotografii lipsite de detalii pentru a fi in ton cu povestirea.

Titlul frantuzesc, la putina franceza pe care o stiu, nu se traduce ca in engleza ci semnifica "Singur contra toti" pentru a sublinia lipsa de companie si singuratatea psihica pe care o intalneste oriunde merge. Dar cu toate partile lui bune, filmul nu e decat o insirare a frustrarilor unui batran care oricum a fost un ratat toata viata. Sistemul l-a doborat de fiecare data cand a avut ocazia si el nu a avut puterea de a se ridica mai sus decat renumele pe care si l-a facut. Asta e, cateodata destinul nu ne imbraca in bani ci ne ofera numai un pistol cu care trebuie sa decidem ce facem in continuare. Ne razbunam pe cativa oameni care au intrat pe poteca noastra la un moment dat sau facem pasul extrem insa mai plauzibil de a ne lua propria viata? E un film periculos, dezatand pe acest subiect foarte mult in ultmele minute ale filmului.

Vizual e interesant si antrenant iar povestea e una des intalnita, chiar daca nu atat de extrema. Sunt o multime de povesti adunate intr-una puternica si exagerata. 

7.8/10

Exotica {1994}

Un film exotic despre oameni exotici cautand exoticul. O poveste complexa care, la fel ca multe din filmele lui Egoyan nu are sens decat in final cand totul se leaga si are sens.

Filmul asta trebuia sa-l fi vazut aseara la club dar din cauza unei defectiuni tehnice (nu a mai functionat proiectorul cum trebuie) s-a cam dus vizionarea si toata lumea a plecat acasa. Asa ca, asa cum fac de fiecare data cand am pierdut un film la club il vad acasa. Acasa nu i-a mai scazut efectul pentru ca nu are sa scada. Filmul nu e deosebit. Da, are multe metafore si povesti paralele care se imbina bine in final...dar subiectul nu a fost intr-atat de interesant incat era necesara o constructie atat de elaborata. Un agent de la Fisc merge o data la doua zile in clubul asta, Exotica, unde danseaza pentru el numai o fata, Christina. Christina a fost fosta iubita a DJ-ului, DJ-ul e gelos dar acum Christina este iubita proprietarei, Zoe...sau asa ne-a fost aratat intr-o scena.

In fond, complexitatea nu e justificata si nu e satisfacatoare cand soseste intr-un final si deznodamantul. Agentul a pierdut pe cineva si incearca sa o inlocuiasca ba cu fiica unui prieten de-al lui, ba cu Christina, cea din imaginea de mai sus. Povestea patronului magazinului de animale mi s-a parut in plus dar magazinul sau e unul de animale exotice...unde agentul trebuie acum sa-l audieze. Totul e despre cautarea exoticului si a ceva ce nu putem avea sau atinge. Metafore si simbolistica la tot pasul...dar cum am zis, nu e rewarding. E filmat frumos dar scenariul nu e interesant iar actingul e de cele mai multe ori mult prea fad pentru a scoate din personajul respectiv o caracterizare calumea. Cele mai bine conturate personaje sunt D.J.-ul si al agentului Fisc.

In rest, te lasa cu un gust ce nu are gust. 

7/10

miercuri, 25 august 2010

The Haunting {1963}

Genul meu de horror. Nu tu monstrii idioti, nu tu efecte speciale...doar jocuri de lumini, transformarea normalului, a arhitecturii, a designului in ceva urat cu ajutorul luminii si contrastului alb-negru excelent. Asa se face o casa cu adevarat terifianta, nu tu sange din pereti...o usa care respira e mai mult decat suficient sa iti holbezi ochii la teroarea si frica pura...si bineinteles, ideea cu usa a fost reprodusa de multe ori, dupa asta.

Patru oameni intr-o casa in care inexplicabilul si necunoscutul sunt la ei acasa. Trebuie sa recunosc, o data am patit si eu sa aud voci care se aud mai puternic decat de obicei. Eram intr-un spital si in jurul meu erau deja in alte paturi altii copiii (eram mic pe atunci)...dar aparent eram singurul deranjat de vocile care tipau din ce in ce mai tare, ori ceilalti erau acaparati de somn. Cert e ca o jumatate de pastila de somnifer a rezolvat vocile dar m-au sacaiat inca vreo cateva zile dupa venirea de la spital...a fost o experienta pe care nu pot s-o uit, dar care nu are neaparat ceva de a face cu supranaturalul ci doar cu psihicul, in cazul meu.

In cazul celor din casa a fost o experienta care se tot repeta si toti traiau aceeasi experienta. Sunete puternice de dupa usa, rasete si voci ciudate, usi inchise in spatele lor...ei nu traiau pe cont propriu o experienta. Eleanor a fost chemata aici de mai mult decat profesorul Markway, chemarea aceasta ii vorbea, ii spunea ca apartine acestei case, casa o doreste, o cauta, vrea sa apartina casei. Ea este personajul principal atata vreme cat avem intrare in gandurile ei...Filmul asta e cel care a pornit toate tampeniile din Hollywood in care un grup intra intr-o casa bantuita si nu iese decat unul...filmul asta insa nu are stereotipuri idioate ci stiinta combinata cu supranaturalul, exact cum te astepti in cazul de fata. Explicatii la ce se poate si inexplicatii in rest. E o experienta unica daca reusesti sa te introduci in starea mintala pe care o avea spectatorul in '63. Una nepoluata de filmele horror tampite din ziua de azi. Excelent! 

9/10

marți, 24 august 2010

Failan {2001}

Nu iti dai seama cat de trist e filmul asta decat inspre final cand totul incepe sa aiba sens si logica...

Povestea incepe cu un gangster care tocmai a iesit din inchisoare pentru ca vindea filme porno pustilor. A stat numai 10 zile dar aceste 10 zile l-au marcat permanent. Intors, a pierdut respectul celor din jur. Seful lui omoara pe cineva si acesta trebuie sa fie tapul ispasitor cu conditia ca seful sa-i ofere banii pentru o barca. Dupa 10 ani se bucura si el de ea. Dar asta nu e povestea lui, nu e povestea lui Kang-jae, filmul nu se cheama Kang-jae, se cheama Failan. Failan este o chinezoaica venita in Coreea de Sud dupa ce i-au murit parintii. Venind aici, credea ca isi intalneste rudele, dar acestea nu mai sunt...s-au mutat in Canada.

Povestea are insa multe straturi. In primul rand povestirea nu este liniara ci are un traseu foarte ciudat. Incepe cu trecutul cel mai indepartat dar fiecare are un alt ritm cand vine vorba de partea lor de poveste. In marea majoritate a cazurilor, povestile ei sunt mai "in trecut" decat ale lui. Dar ce a vrut sa arate filmul asta e cu adevarat surprinzator, desi vedem povestea unui gangster intr-o lume de multe ori violenta sau povestea unei emigrante care ajunge sa lucreze ca spalatoreasa dupa ce e casatorita cu un necunoscut (necunoscutul nostru, Kang-jae)...povestea de dragoste dintre cei doi este cea care loveste cel mai puternic, desi ea nu exista, efectiv. Singurul mod in care poti face un strain sa te iubeasca fara sa il vezi vreodata e sa ii vorbesti cu adevarat frumos. Ea ii scrie lui o singura scrisoare de dragoste...si cu aceasta l-a cucerit. In mare si pentru dorinta amandurora de a fi iubiti, de a cauta iubire. Ea credea ca sotul ei e plecat pe mare iar el era pur si simplu singur si neiubit de nimeni.

Atat a fost nevoie, o scrisoare, sentimentul de siguranta din partea unei alte fiinte ca esti acolo, ca existi...sentimente extraordinar de puternice ce nimicesc orice alt fel de presupunere. El avea nevoia de a fi iubit iar comportamentul sau dupa aflarea vestii, dupa o plimbare pentru o formalitate (el fiind pe hartie, sotul femeii) a fost total justificat daca nu chiar extrem de romantic, din punct de vedere obiectiv. Traind intr-o lume rece, plina de ura, acest glas feminin care ii multumeste ca exista l-a cucerit definit. Ea vroia sa traiasca in tara asta si era extrem de fericita...motiv pentru care ramane vesnic recunoscatoare celui caruia a ajutat-o sa ramana aici. A fost un film trist cu mesaje subliminale, prinse numai daca magia functioneaza... 

8.2/10

luni, 23 august 2010

Viskningar och rop {1972}

Cries and Whispers

Bergman ne aduce in atentie cazul a 3 surori si femeia de servici a casei. Un caz extrem de cutremurator as putea spune. Ce se intampla. Una din surori, cea mijlocie presupun, este bolnava de cancer. Bergman ne invita printr-un decor insangerat la un spectacol dureros pentru noi. Ne infioara fiecare secunda din durerile acestei boli incurabile pe care actrita Harriet Andersson le portretizeaza atat de vivid incat ne face sa ne simtim de fata, neputinciosi, la fel ca surorile ei si Anna, servitoarea.

Relatia ei cu Anna nu a fost numai aceea de stapan-servitor...a fost mult mai mult si probabil Anna sufera insa in acelasi timp arata cel mai mult curaj pentru a-si pastra aparentele fata de celelalte doua stapane ale casei. Bergman ne prezinta un caz uman des intalnit in trecut. Bolnavii de cancer nu primeau, ca in ziua de azi, medicamente ce le-ar alina durerile...nu, totul era trait la extrem iar durerile te faceau sa-ti doresti moartea. Pe langa povestea dureroasa avem loc si de o poveste de dragoste.O poveste de dragoste sincera prezentata insa cu subinteles. Anna si Agnes au fost iubite, lucru inteles din tipele bolnavei catre Anna, privirile Annei catre Agnes in dureri, puternice insa pline de durere si tristete.

Fiecare personaj este prezentat complet, atat cat trebuie sa stim. Sora cea mai mica, Maria, desi este casatorita, isi inseala sotul cu nonsalanta chiar si in timp ce sora ei mijlocie moare in camera alaturata. Sora cea mare, Karin, este cea care conduce casa si nu are timp de emotii si trairi. Isi tine privirea intotdeauna rece si calculata. Nu e un film usor de vizionat. Este un horror psihologic care reuseste sa transmita, prin maestria lui Bergman, trairile celor din jurul bolnavei, frica si disperarea. Si mai tarziu ne plesneste peste fata cu doliul personajelor. Unul mai viu decat se astepta...bineinteles, totul e inchipuit, prezenta surorii lor in mintea colectiva inca este in viata si nu a trecut pe lumea cealalta. O asteptata etapa din procesul doliului...

In plus, nici surorile care sunt in viata nu se inghit. Cea mare vede superficialitatea celei mici, imaturitatea ei...motiv pentru care simte ca nu se poate cobora la nivelul ei. Toate acestea sunt cuvinte spuse in ura dupa decesul surorii lor. Cea mica intelege, reuseste sa treaca mai departe asa cum reusesc copiii de cele mai multe ori, uita mai repede. Cele doua sunt opusuri si probabil nu o sa se inteleaga in veci cum o fac de obicei surorile. Motivul adevarat al razboiului dintre cele doua nu a fost prezentat si probabil face parte din trecut. Ura aceasta se simte si in faptul ca nu sunt in stare sa-si aline si mangaie sora muribunda...

Deranjant dar superb. 

9.3/10

The Long, Hot Summer {1958}

O poveste pur americana in care se simte transpiratia si umiditatea din Louisiana. Vara lunga si fierbinte al regizorului Martin Ritt este de fapt a lui Orson Welles si Paul Newman. Cel tanar, Paul, jucand rolul lui Ben Quick, este un smecheras inteligent insa intotdeauna decent care isi creaza o reputatie de muncitor insa ajunge sa fie urat mult prea repede pentru binele sau. E pacat, pentru ca asa-i si in realitate. Este bun, intotdeauna o sa fii invidiat de cineva iar apoi acel cineva cauta sa se razbune pentru a-ti lua locul. Persoane cum Quick sunt pretutindeni dar sunt si dornice de a invata din propriile greseli.

Personajul lui Orson, unul care dupa parerea mea merita o nominalizare la Oscar, este un sef al orasului. Un om bogat care detine majoritatea magazinelor din oras, magazinele importante din care iese profitul cel mai mare. Este genul de om dupa care se face cum spune el, daca nu, la revedere. E omul cu puterea si banul de a schimba vieti umane. Si o face. Are un fiu care nu se ridica la asteptarile lui dar care macar e insurat insa mai are o fiica, una frumoasa si inteligenta, care e destul de incapatana incat sa nu faca ce spune el...doar pentru ca are mai mult curaj decat fratele ei.

E telenovelistica treaba. Vine Quick, isi face un renume rapid, in stilul caracteristic, este luat sub aripa lui Varner (pana si numele e puternic) si Varner deja vrea sa-l cupleze cu fiica-sa, din dorinta sa de a deveni nemuritor. Si intr-adevar, asa devii cu adevarat nemuritor...asa iti lasi amprenta pe lumea asta. E singura metoda cand nu esti un om celebru sau savant care isi lasa numele in nu stiu ce descoperire sau boala noua. Varner vrea ce vrea orice barbat...nepoti si viata cat mai lunga. E un om implinit, exceptand aceste detalii minore, importante pentru el, care insa influenteaza vietile celorlati.

Tur de actorie profesionista si artistica aici...din partea actorilor din rolurile principale. In special Paul si Orson. Orson nu mai zic, ca portretizarea lui a unui arendas din Louisiana mi s-a parut un exemplu de actorie la rang inalt. Poate restul pare telenovelistic si siropos, poate si previzibil. Dar filmul are de toate ce doreste un spectator ce vrea sa vada un film vechi si bun. 

8.1/10

duminică, 22 august 2010

Una giornata particolare {1977}

 A Special Day

Sophia Loren si Marcello Mastroianni intr-un film al lor. De fapt, a fost proiectul a trei oameni, cei doi actori extraordinari si regizorul Ettore Scola.

Una Giornata Particolare ne vorbeste despre singuratatea celor doi oameni care traiesc intr-o lume in care nu isi au locul. Personajul Sophiei este dispretuita acasa si folosita fix ca o sotie ce trebuie sa faca curat si mancare pentru sotul ei si cei sase copii. Dragostea a disparut complet din relatie ei cu sotul si ea asta isi doreste cel mai mult. Putintica iubire. Intr-o zi, cand vrea sa hraneasca pasarea vorbitoare a familiei, aceea care ii spune numele gresit, pasarea zboara pana la un vecin. Acel vecin este personajul jucat de Mastroianni.

Cei doi intra apoi intr-o discutie ca intre vecini la inceput dar incetul cu incetul, replica cu replica, se aprinde ceva intre cei doi si impreuna cu neajunsurile ei se ajunge la ce se prevede. Nu se prevede, decat daca se cauta exact acel lucru, faptul ca personajul lui Mastroianni nu are treaba cu femeile. E pacat, pentru ca fie si dupa confesare, spectatorul nu crede in totalitate acest lucru…sau poate prefera sa nu-l creada. Pe langa povestea lor de „dragoste” avem si o rivalitate in opiniile politice, un subiect care ar fi fost tabu daca filmul era filmat in 1940. Acum insa nu prea a avut un rost…a fost o chestie de umplutura. Asadar, aici sunt de urmarit jocurile actorilor…

Sotia de casa, obosita si neimplinita, jucata superb, sexy si feminin de Sophia Loren…si fostul prezentator de stiri care se afla intr-o lume care nu il mai vrea, asta si datorita opiniilor politice, un om complex jucat de Mastroianni. Un film clasic...

 8.75/10

Fish Tank {2009}

Calul alb este simbolul pentru ce este si ce simte ea.... Ea este fetita care simte ca s-a maturizat devreme si stie ca viitorul ei nu este in orasul amarat in care traieste acum. Ea este calul din acvariu...ea nu are ce cauta nici cu cei care sunt in jurul ei, se simte straina de locul in care a copilarit si straina fata de cei cu care a trait toata viata ei. O mama denaturata care se comporta de varsta fiicei ei si o sora guraliva care a invatat mult de la cele doua, nu neaparat numai de bine.

Fish Tank e un film despre maturizare, despre depasirea momentelor dramatice din viata, si apoi despre mai multa maturizare. Mia are 15 ani si pasiunea ei e dansul. Acum, parere personala, nu stiu ce dans e ala dar nu e prea interesant. Nu e gratios, nu e dificil, nu e nimic...e un soi de break-dance dar fara acrobatii, adica nimic. Dansul e singura ei scapare...asa ca trimite un dvd la o auditie. E chemata, dar e incurajata si de prietenul mamei ei, un tip mai tanar decat aceasta de care Mia se indragosteste aproape instant. E o atractie inexplicabila intre cei doi. Asa cum se prevede, intr-o noapte lucrurile se incing si merg un pas prea departe. Am zis ca Mia are 15 ani.

Povestea asta nu e ceva unic. In Marea Britanie s-au mai auzit de povesti de genul asta iar in cartierele mai sarace, in orasele mai sarace ale Regatului se intampla si chestii de genul asta si chiar si mai ciudate. Asa cum se intampla in saracie. Iar asta nu e singurul film care prezinta un asemenea caz. E pacat si trist ca se intampla dar aici s-a prezentat asa pentru a se sublinia importanta unei familii complete. Tatal Miei nu e in imagine si probabil a fugit de acasa acum multi ani. Connor, prietenul mamei Miei, are si el o poveste intreaga in spatele lui, o poveste care o aflam mai tarziu. Ce sunt importante de urmarit sunt trairile Miei, calul alb al marelui acvariu de pesti. Metaforele nu intarzie sa iasa in evidenta asa ca vedem pesti pe uscat, murind, calul alb de 16 ani care era tinut in lanturi...toate intr-un decor deseori artistico-fotografic urban. Regia a fost foarte buna iar imaginea e unul din punctele forte, asa cum am subliniat mai sus.

Un film care captureaza bine spiritul adolescentin si un film frumos vizual. Merita.

8.3/10

sâmbătă, 21 august 2010

Happiness {1998}

Ce e fericirea? Cum e prezentata ea in filmul asta? Ei bine nu e...ce trebuie sa ne inchipuim noi e ca fericirea e opusul a tot ce e prezentat in filmul asta. Un psihiatru cu tendinte de criminal si un fetis pentru baieti tineri de 10-12 ani...un gras singur care zice mai multe decat face...o femeie singura care o sa ramana asa daca nu isi mai ridica standarde la nivele de neatins...sotia psihiatrului care traieste intr-o fantezie bolnava cum ca le are pe toate daca are o familie...o scriitoare frustrata pentru ca stie ca ce a scris e rahat...si asa mai departe. Filmul e teribil de deprimant.

Singurul personaj normal, cred eu...e fiul psihiatrului care il intreaba pe acesta din misterele vietii unui baiat pe pragul pubertatii. Intrebari incomode, ce-i drept, dar raspunsuri care merg cu un pas prea departe din partea tatalui sau. Ei, pustiul asta e singurul care e cu adevarat fericit in final. Restu sunt niste distrusi si culmea, fac toti parte din aceeasi familie...sau na, sunt cunostinte directe cu aceasta sau vecini. Bineinteles, asta e inca un alt mod de a spune ca toata lumea intra in categoria asta de oameni...probleme au toti, care mai de care mai ciudate.

Dar ceea ce e asta pana la urma e cultura americana. Observati, va rog :)), cum rusu e inca neatins de problemele superficiale ale americanilor, de opiniile lor despre cum trebuie sa fie o relatie sau cum trebuie sa arate o familie...dar se transforma incet. Limba o stie, tricou cu I heart NJ (New Jersey) are...isi bate prietena ca rusii inca...dar se schimba. Totul se schimba, suntem asaltati de cultura occidentala, americana...si ne regasim si noi in povestile lor, oricat de ciudate sunt.

Insa drept o zic, filmul m-a pierdut in ultima juma de ora a sa. Mi-a disparut interesul pentru fiecare personaj antipatic, scenariul nu a mai prezentat nimic nou ci o concluzie la fiecare din povesti, una care nu m-a interesat, efectiv. E pacat pentru ca pachetul a parut promitator pana atunci. Poate ma asteptam la un final mai tragic, mai imprevizibil...au ales insa sa prezinte cam cum e in realitate. Dupa 6 luni, nimic nu s-a schimbat, cu exceptia pustiului care are un moment de fericire pentru ca o sa urmeze si altele daca traieste normal. 

8/10

Prince of Persia: The Sands of Time {2010}

Comercial bullshiet 101. Adica na, e pentru toata familia and all that jazz dar ceva cu substanta nu se poate face pentru familie? Se poate...dar nu se vrea. Nici macar pentru fanii jocului filmul asta nu aduce nici o satisfactie...sunt mult prea putine scene ce ar prezenta doar asa, subtil, ce se intampla si in joc dar aici s-a ignorat complet plotul din prima si a doua parte, acele parti care au inspirat acest film...bine, sa zicem ca nu se dorea asta. Adica da, preferam sa nu vad ecranizarea jocului, efectiv...fiecare nivel, fiecare scena de actiune, monstri...etc. Ar fi fost plictisitor si neinteresant chiar si pentru mine, un jucator si un fan al jocului...

Ok, filmul e Disney. Prin asta zic o carte intreaga. Actiunea e nevinovata, sange nu exista decat o data, de doua ori, injuraturile sunt interzise desi sunt persani...totul e foarte PG-13. Asta ma deranjeaza pe mine ca vroiam sa vad chestii mai interesante, violenta moderna mai violenta decat ce am vazut in trecut. Si in legatura cu violenta iata inca un film influentat vizual de 300...dar atat, violenta nu vrea sa o repete. Eh.

Gemma Arterton a fost cam singurul motiv care m-a tarat prin tot filmul. Frumusetea ei e ceva deosebit si multumesc celor de la casting ca au bagat-o aici. Multumesc. Alalalt, Gyllenhaal a fost o alegere decenta pentru Dastan dar mai bun era un necunoscut care semana mai mult cu personajul din joc. Dar ce sa-i faci, e un film comercial care trebuie sa vanda...si un necunoscut nu face asta. Accentul lui englezesc a fost reusit dar parca inutil. Dar nu se poate sa fie altfel decat ceilalti, nu? Povestea a fost tot in stil Disney, previzibila cu plot-twistul evident care ne duce oricum la ce ne asteptam.

Concluzia e ca inca nu am vazut un film decent facut dupa un joc si nici nu cred ca o sa vad. 

6.4/10

joi, 19 august 2010

Visitor Q {2001}

Din randul filmelor socante, exagerate, putin gore se afla si filmul asta...primul fiind precedentul si multe altele de inainte. Dar nu stiu, am gasit un top 25 a celor mai socante filme si vreau sa judec si eu cat sunt de socante si de ce.

Acesta are mai multe...incest inca din prima scena intre un tata ratat care a fost umilit pe postul national si o fiica care ii calca pe urmele mamei ei. Ok am zis...aici e vorba de idee. Nu ca ar fi in realitate asa ceva si o fac pentru un film artistic, nu. Aici, ca si in filmele porno, e aceeasi idee. Dupa avem un bolovan in cap si dupa un "ti-ai batut vreodata mama?". Toate acestea par absurd de gratuite si fara rost. Dar atentie mare la ce face tatal...tatal, fost reporter umilit dupa ce a intrebat o gasca de baieti "cum e viata pentru tineret?" incearca acum sa gaseasca alte subiecte pentru tv.
Ajunge la fiul sau care e in fiecare zi batut crunt si batjocorit de cei de la scoala...stiti voi, bullying 101. Dupa asta bineinteles, vine acasa si pustiul isi bate mama in semn de razbunare si frustrare. Tatal vede insa un subiect de reality-tv. Ei, despre asta e vorba in film. Despre puterea mass-mediei de a crea opinii si stereotipuri...adolescentii cu problemele lor specifice, parinti ratati din punctul de vedere al propriilor copii, fantezii bolnave ca acel incest sau sa-ti bati mama drogata. Totul e la fel de gratuit ca televiziunea. Totul e prezentat in maniera asta, a reality-showurilor care ne dicteaza ce trebuie sa simtim insa nu ne indeamna sa simtim singuri ceea ce dorim. Suntem confuzi cand ne uitam la un program tv...suntem revoltati dar nu stim de ce, suntem indemnati intr-o directie, una comuna pentru toti.

Ei bine, desi e socant si aparent gratuit, fiecare scena prezinta o exagerare a televiziunilor, a mass-mediei, a reality-showurilor care toate, la urma urmei sunt regizate si create pentru a ne indobitocii. Filmul la fel, nu creaza un sentiment anume, esti confuz...nu stii ce sa simti. Dar este in final un semnal de alarma spus intr-un mod alarmant. 

8/10

Man Bites Dog {1992}

Ce pot sa comentez la un astfel de mockumentar? Serios...O echipa de filmare formata din 3 tipi urmaresc viata de zi cu zi a unui ucigas sadic si nemilos.

Ca mockumentar e obligatoriu sa nu fie luat in serios deci e presarat pretutindeni cu comic adevarat, usor absurd. Dar ce e mai fascinant aici e sa urmarim personajul si felul cum e construit acesta. De o naturalete iesita din comun, cel care l-a creat, a scris si scenariul, a dat o mana si la regie si a fost si producatorul acestui film cu buget minimal. Benoit Poelvoorde il cheama pe actor si a fost incredibila candoarea sa aparenta, usurinta pe care fiecare crima o are pentru el, detasarea fata de imoral, linia invizibila intre imoral si moral pe care o depaseste cu usurinta unei balerine. Naturaletea lui generala chiar si in momentele cele mai stranii ale filmului...cum a fost de exemplu terifianta scena in care el sperie o babuta pana cand moare.

Ce ne arata filmul asta nu a mai fost prezentat, nu a mai fost aratat. Filmat cu pelicula in alb-negru, fiecare cadru are o frumusete deosebita, iar editarea este maestrala, ca in loc de a prezenta fiecare crima in parte, fiecare strangulare sau impuscatura, sunt prezentate succint intr-o editare rapida facuta de o echipa tanara dornica sa-si faca un nume. Din pacate, singurul care s-a mai ales cu treaba dupa filmul asta ramane Benoit. Nu ma asteptam la un astfel de film de la belgieni. Dar na, nici nu-i cunosc ca sa stiu de la ce sa ma astept.

Tot ce trebuie spus e ca acest film reprezinta un anumit punct din cinema in care s-a putut face ce ai vrut si nu trebuia sa dai explicatii. S-a aratat ceva unic, deosebit, pus intr-o lumina auto-parodica, comica, desi e ceva mai mult decat serios. Finalul e oarecum previzibil dar nu conteaza. Ce a contat a fost povestea si personajul principal. Unul uimitor...

8.9/10

miercuri, 18 august 2010

Felicia's Journey {1999}

Calatoria Feliciei se doreste o calatorie a maturizarii unei fetite de 15-16 ani care a fost lasata de paragina dupa ce un tip a profit de ea. Ia stati putin...totul pare atat de deja vu, cliseu si facut de 1000 de ori. Cum poate sa fie mai interesant? Ei bine, nu e mai interesant...

Unii insa ar spune ca povestea excentricului criminal in serie care se ascunde dupa o imagine inocenta, placuta de multi, ar fi ce deosebeste filmul asta de un film Hallmark care dezbate numai prima problema. Ei bine, nu. Nu stiu cum a reusit, dar Atom Egoyan a scris un scenariu extraordinar de plicticos si neinteresant chiar si cu cele doua probleme majore in comportamentul uman. El a crescut numai cu mama sa supra-protectoare care l-a mamacit si dadacit pana la greata. Ca rezultat a iesit un man-child previzibil care are o problema majora cu comportamentul cand vine vorba de femei de varsta lui. Stie insa sa intre in discutii, fie ele si ciudate, cu tinere vulnerabile si pierdute.

Ea e una din aceste tipe. Ea isi cauta "iubitul" care i-a varsat in creierul ala tanar cuvinte dulci si vorbe romantice doar ca sa intre in pantalonasii ei de minora inainte de a plecat in armata. Evident, ea crede ca e la munca in alt oras...refuza sa creada ca a profitat de ea si asa mai departe. Previzibila treaba la acest capitol. Ce nu a fost previzibil insa construit teribil incat spectatorului nu ii mai pasa de nici unu din personaje a fost povestea lui, aceea in care e de obicei un criminal in serie. Eh...s-a terminat tembel dar poate asa scrie si in carte. Nu conteaza. Ceea ce conteaza e ca filmul nu reuseste sa satisfaca pe nici un nivel...nici acting, nici scenariu/poveste, nici regie. Si totusi se aseamana foarte mult cu filmele de pe Hallmark...daca stau si ma gandesc mai bine.

6/10

miercuri, 11 august 2010

The Sweet Hereafter {1997}

Filmul pentru care Atom Egoyan a fost nominalizat la doua Oscaruri. Unul pentru scenariu si unul pentru cea mai buna regie.

Ok...initial nu stiam in ce ma bag si unde ma duc. Vedem un avocat si incearca sa se vândă pe el insusi unor persoane ranite atat fizic insa cel mai mult emotional. Reuseste...dar nu asta e intriga filmului. Intriga apare mai tarziu...pentru ce vrea sa fie angajat de ei? Ce s-a intamplat? Venim in orasul asta mic din munti, pe undeva prin Canada, sau aproape de granita cu ea, si suntem inconjurati de mister si piese de puzzle care desi nu intarzie sa apara vin cate una...exact cum le primeste si avocatul. Mergem prin urmele lui dar paralel cu asta gasim flashbackuri din trecut ce implica personajele din acest orasel inainte de a fi devastate emotional...

Stiti povestea aia cu cel ce isi foloseste fluierul magic sa alunge toti sobolanii din oras? Stiti cum se termina, nu? Localnicii nu vor sa-l plateasca asa ca, razbunandu-se, le cheama toti copii cu fluierul sau magic...ii cheama in pestera fara de intoarcere. Filmul asta e o adaptare moderna si povestea este metafora folosita pentru a povesti acest film. In flashbackuri ii vedem pe locuitori barfind, jignind si inseland...aceasta este crima lor. Destinul s-a ocupat de restu iar autobuzul cu 22 de copilasi s-a indreptat in aceeasi directie ca povestea. Evident, nu e previzibil decat intr-o anumita masura. Aici conteaza cum e spusa povestea asta updatata si cum se termina...

Simbolistica e pretutindeni dar trebuie sa spun ca scenariul si calmul replicilor mi-au placut in mod deosebit. Se leaga fluent...si prin acestea fiecare personaj este conturat indeajuns incat il putem intelege. Avocatul se regaseste in barca parintilor raniti, are si el o fiica care pentru el e moarta...asa ca le intelege durerea si stie ca poate castiga daca toata lumea e de partea lor.

Finalul trebuie sa spun ca m-a frapat si alegerea fetei mi-e pe jumatate inteleasa. Poate a vrut sa se razbune pe tatal ei...poate regreta ca e singura care a trecut peste dezastru. Nu stiu, oricum, alegerea ei mi s-a parut oarecum nelalocul ei sau poate na, vroiam sa vad ce se intampla daca castiga cazul. Si un fun fact, daca poate fi numit fun: E in lista celor mai periculoase 25 de filme. Intens film.

8.7/10

Gone in 60 Seconds {1974}

Asta e un film de care am auzit de vreo doi ani...chiar daca trebuia sa aud in 2000 cand a aparut remake cu Angelina Jolie si Nic Cage. Ambele sunt la fel de tembele, ambele sunt filme de categoria B, faza e ca actingul e oricum mai bun in asta din 2000 si bani mai multi bagati in cel nou fata de cel vechi deci aspect vizual mai misto si efecte mai mari...

Originalul e facut in stil vechi, exact cum e descris in Death Proof-ul lui Tarantino. Masini rapide, asigurate, coliziune la greu, anti-moarte. Povestea e spusa schitat, fara accent pe ceva. Ei trebuie doar sa fure 48 de masini, nici nu stiu din ce motiv, si sa le lase fara seria de pe motor, seria de pe sasiu...si asa mai departe. Nu conteaza daca le gasesc lovite, nu conteaza ce patesc masinile dupa, unele au fost arse, altele distruse complet. Si ce rost a avut urmarirea din final care dupa mai bine de juma de ora de urmariri prin strazile orasului Carson din California, sa iti distrugi complet masina pe care vroiai sa o furi, sa scapi de ea si sa te urci in alta care convenabil se afla in locul in care ai lasat-o pe prima...

Faza e ca nu pot sa spun ca filmul e prea inteligent ca eu nu m-am prins...pur si simplu nu e. Filmul nu se concentreaza pe poveste ci pe masini si pe cursa din final in care s-au distrus 93 de masini. Urmaririle nu sunt filmate in vreun mod deosebit, iarasi, nu partea artistica iese in evidenta ci efectiv forta bruta a masinilor si pozitionarea plictisitoare a camerelor. Nu devina monotona treaba dar nici excesiv de palpitanta. Dar am vazut-o pe post de personaj principal pe Eleanor, una din masinile mele preferate. Un Mustang din '73 acesta...desi mai mult imi place cel din '65. Masini frumoase, muscle carurile americane...dar si cat consumau. Aveau motoare V8 de 6...7 litri. Erau imense...dar si cand scoteau sunete. Hemi...you gotta love them.

Asadar, distractie...acting prost, cum e de asteptat...masini rapide, coliziuni la greu, viteza maniacala...gratuitati.

6.8/10

My Son, My Son, What Have Ye Done {2009}

Am sa ignor faptul ca filmul desi e din 2009 inca nu a aparut pe dvd asa ca am gasit versiunea asta dvd-screener care a avut prezenta inscriptia aia pe toata durata filmului...most annoying.

Michael Shannon este un actor foarte bun...ne-a aratat asta cel mai mult si cel mai bine in Revolutionary Road dar o arata si aici sub indrumarea excelentului Werner Herzog. Astia doi sunt motivul pentru care am vazut filmul asta in primul rand. Nu stiam despre ce e vorba, am intrat cu zero asteptari si zero cunostinte despre ce o sa fie vorba. Nu neaparat am fost surprins dar cand am vazut casa de productie a lui Lynch in generic si numele sau la producatori...am zis, ii bun...un mind-fuck total. Dar nu a fost asa. A fost ceva cat se poate de coerent spus cu mici insertii ce au legatura directa cu personajul principal.

Brad McCullum (doua litere de fiecare...de unde si personalitatea sa "zglobie") este tipul asta maniaco-depresiv care inca traieste cu mama sa nebuna dar care aparent are o logodnica. Cum a reusit, nu stiu...de fapt, el nu ne-a fost prezentat in nici un moment ca o persoana normala ci din momentul in care a inceput totul. Plecarea sa prin Peru (am sa presupun) descoperind o noua latura spirituala a sa. Aa...plus cele ce s-au intamplat acolo i-au cauzat o oarecare trauma. Apoi, totul seamana foarte mult cu o piesa tragica de origine greaca. Zic asta pentru ca in asta juca si asta i-a hranit nebunia in continua crestere.

Cam tot filmul e o analiza psihologica asupra unui subiect, in acest caz, acest tip de 30 si ceva de ani, care inca locuieste cu mama sa, care nu are bani, nu are viitor, nu are perspective, nu are practic nimic, insa are o logodnica care il suporta. Ceea ce a facut cu mama sa pare justificat, dar totul e foarte grecesc in filmul asta asa ca totul trebuie luat metaforic...el insa a luat-o mult prea in serios.

E un film misto insa subiectul limitat si lungit nu ii da sanse sa fie un film memorabil. Poate il salveaza cele cateva imagini interesante si cele cateva replici rasarite cum ar fi..."ei sunt vulturii mei travestiti" zise Brad referindu-se la pasarile sale flamingo. A fost interesanta aceasta descoperire treptata a personajului si alunecarea lui in nebunie curata. A meritat.

7/10

marți, 10 august 2010

A Few Good Men {1992}

Ce scade calitatea acestui film, si o zic din prima fara introduceri sau ceva, e cantitatea de americanisme previzibile si chiar kitchoase...clisee la care te astepti atata timp cat ai fost hranit cu filme americane asa cum au fost romanii nostri dragi. Adica, evidentele paralele cu sportul chiar si cand vorbim despre un proces judiciar...alte trimiteri la filme romantice desi tensiunea dintre cei doi (Tom Cruise si Demi Moore) nu a fost niciodata dezvoltata suficient in ciuda faptului ca o tensiune de genul acesta se simte intre ei...

Sa discutam putin cele patru nominalizari la Oscar ale acestui film...cel mai bun rol secundar masculin merge la Jack Nicholson...intruchiparea raului si a abuzului de putere. In cautarea unui comandament perfect ajunge sa ordone ceva ce nu este demn unei tari democratice, netiranice...greseala asta nu a mers nepedepsita de unde si acest proces...pe undeva la inceput aparent "open and shut" dar previzibil, in dorinta de afirmare a tanarului avocat care vrea sa mearga pe urmele tatalui sau, sapa mai mult decat trebuie pentru a pescui un peste si mai mare. Asadar, Jack joaca misto, dar e bine ca nu a castigat din cauza ca rolul sau, desi iar scurt si puternic, nu a fost suficient de puternic sau semnificativ. Cea mai buna editare...multi vad, putini cunosc. Cel mai bun film...mergea si asta dar l-a luat Unforgiven. Cel mai bun sunet...nu a fost tocmai genul de film care sa arate asta, nefiind bubuituri sau impuscaturi ci doar un court-room drama facut cum trebuie...dar whatever.

Paralela la sport de care vorbeam...e americanesc sa transformi ceva atat de important ca pregatirea pentru un proces intr-un montaj de parca de pregatesti pentru un meci de baseball, perosnajul lui Tom fiind mai tot timpul prezent cu bata de baseball in brate. Isi pregateau atacul, defensiva, formularea fazelor si asa mai departe...toate intr-un montaj care mergea bine pe muzica lui Rocky.

Dar a avut farmec. Cele 2 ore si un sfert au trecut rapid si a fost interesant sa urmarim aceasta poveste controversata si cautarea avocatilor a adevarului. E un film care nu trebuie neaparat sa fie ignorat dar care merge o singura data vazut.

7.5/10

Five Easy Pieces {1970}

Cat poate sa decada un om din propria dorinta? Dureros de mult...dureros pentru el in primul rand pentru ca simte ca nu isi foloseste adevaratul potential. Dar si-a facut-o din propria initiativa...din ce s-a prezentat a fost o problema de familie cu tatal sau. Probabil l-a dezamagit cand a ales sa nu-i urmeze cuvantul...

Personajul lui Jack Nicholson (care a primit o nominalizare pentru rolul sau), Robert Dupea a fost in tineretea sa un pianist promitator. O alegere proasta insa l-a facut sa-si urmeze propriul drum, unul in care e casatorit cu o sotie nicidecum la nivelul sau intelectual, deci e una exagerat de dramatica, nestimulanta in discutii si sacaitoare pana la cer...a gasit in ea (si probabil de asta s-a casatorit cu ea) o cantareata ca sa ramana totusi la radacinile sale, chiar daca nu canta cele mai frumoase melodii...ci numai pe cele ale momentului. Drumul asta prezinta si slujbe proaste...ba vanzator de masini (asa cum au observat fetele de la bowling), ba muncitor la puturile de petrol, ba cine mai stie ce. Toate aceste slujbe nu il satisfac pe talentatul Bob care a avut alt trai la un alt nivel.

Urmarim deci drama lui si regretul constant. Nimic, in acest moment, nu il mai satisface. E pierdut in propria mizerie, regretand ziua care l-a adus aici...incercand acum, cand isi revede tatal sa repare macar relatia sa cu el. O iubire trecuta il face sa vina la tatal sau muribund dar nici cu aceasta nu rezolva nimic din cauza ca ea si-a dat seama in ce fel de om s-a transformat. Un om mai necizelat si badaran in care educatia primita, una din familie de artisti, parca a fost stearsa cu buretele. E un om fara suflet si fara viitor...iar Jack Nicholson primeste aplauzele mele pentru portretizarea unui personaj atat de complex.

Alt personaj puternic este cel al sotiei lui Bob...o chelnerita care ar fi vrut sa fie cantareata. Un stereotip portretizat pana la durere, pana la empatie din partea spectatorului. Pe langa asta e un film complet care are multe de povestit...povestea moralizatoare a lui Robert poate fi un reper in viata multora dar si un exemplu de poveste dramatica de calitate.

8.1/10

luni, 9 august 2010

Easy Rider {1969}

A helluva road movie...un cult clasic la vremea lui si probabil un film care inca are puterea de a schimba perceptia multora cand vine vorba de definitia adevarata a cuvantului libertate...

Easy Rider e un film care l-am vazut in primul rand pentru un motiv...Jack Nicholson si scurta dar puternica sa joaca pe ecran. Avocatul alcoolic care cauta libertatea dar in special cauta sa fuga de prostie, de conformitatea ascunsa sub voalul subtire si transparent al pseudo-libertatii, de rednecks. Cauta adevarata libertate...insa intr-o tara care a fost buna, libertatea vine cu pretul conformitatii. Vrei sa fii "liber"? Trebuie sa fii ca noi. Ne este frica de cei care nu sunt si nu fac ca noi...

Filmul a primit nominalizare pentru doua categorii...una fiind rolul secundar al lui Nicholson care m-a marcat dupa ce a patit ce a patit. De fapt, a fost rolul cel mai puternic din intreg filmul si nici macar personajele principale interpretate de Dennis Hopper si Peter Fonda nu au avut atata viata si atata putere cat a avut avocatul George Hanson. A doua categorie a fost pentru cel mai bun scenariu original...acum, exceptand cele cateva replici despre libertate si adevar...nu mi s-a parut un scenariu foarte tare insa per total intelegi ca e unul care te marcheaza puternic mai ales avand in vedere finalul...

Asa cum am spus la inceput, e un road movie excelent. Prezentand America si frumusetile sale naturale inca din desertul Nevadei pana in New Orleans. America are ce arata si Hopper a prins-o frumos...mai ales utilizand soseaua 66...cred. Un film bun, cu minusurile lui care ii dau in acelasi timp si farmecul.

7.6/10

duminică, 8 august 2010

Sin Nombre {2009}

Unii pur si simplu nu pot scapa de Iad...este viata lor, este destinul lor, este sfarsitul lor...

Incearca sa faca un bine, incearca sa indrepte un rau, incearca ca din diavoli sa se faca ingeri...se schimba in ochii unora, in alti ochi iei devin raul suprem, acestia fiind animati de o nevoie de razbunare crancena de nedescris. Nu conteaza granite, nu conteaza distante, ei vor sa se faca dreptate desi dreptatea a fost facuta de cine trebuia cu mult inainte.

Viata in cartierele tarilor Americii de Sud este asa cum te astepti sa fie. Haos si saracie. Combinate nu pot crea decat monstrii care se hranesc cu frica si disperare. Cine are gasca cea mai tare are sanse sa supravietuiasca mai mult decat o gasca mai slaba. Se cunosc dupa semnele lor tribale, se ataca cu pistoale facute din 2 tevi, cu macete si cei mai smecheri daca au mitraliere sau pistoale. Daca nu esti intr-o gasca de asta esti ca si mort...nu esti protejat, nu poti sa duci un trai fara a te teme de ziua de maine. Dar asta e cunostinta generala.

Filmul exploreaza aceasta lume violenta, o lume in care libertatea este inevitabil o inchisoare din care nu poti scapa in viata daca incerci sa evadezi. Fara'de'nume...se intituleaza asa pentru ca numele nu conteaza...componentii gastilor nu au nume ci porecle, Soare, Smiley, Casper, s.a.m.d...Casper, fantoma, este cel care schimba situatia intrigii. Din acel moment stim ca e mort insa a avut puterea de a schimba ceva, ce a distruge un rau fara a distruge insa sursa raului. Cum ar putea? Raul pe care l-a distrus i-a distrus iubirea deci tot o problema de razbunare.

Filmat realist, fara briz-brizuri...vedem si ceva in procesul de fuga a emigrantilor ilegali ai americii de sud inspre SUA...calatoria lor cu trenul, fuga continua de politie cand ajung in statie si toate restul. E un film deosebit ca e unul strain si pentru ca ne prezinta o lume pe care nu o cunoastem dar o simtim.

7.5/10

sâmbătă, 7 august 2010

Le pacte des loups {2001}

Brotherhood of the Wolf

Fratia asta frantuzeasca mi-a adus aminte de mult filme...in special basmele ecranizate sau chiar romanele epice ce au castigat numeroase Oscaruri (cred ca e evident ca ma refer la Lord of the Rings).

Concluzia, inca de la inceput, e ca filmul nu e unul deosebit in totalitate...realizarea este reusita in schimb. Departamentul de costume se straduieste sa aduca constumele intr-o perioada din evul mediu netrecut in analele istorie, multe din ele frumoase de-ti iau ochii, altele simple ca doar nu toti purtau costume elaborate, nu? Au reusit prin asta se te introduca partial intr-o atmosfera de basm. Povestea nu e tocmai una simpla...sau daca ar fi simplu de povestit nu inseamna ca e povestita simplu. Un sat/localitate este bantuita de o bestie in cararea careia putini supravietuiesc sa povesteasca ce au vazut. Se angajeaza astfel un om care poate descopera ce se intampla...din descrieri si-a format o parere despre cum arata insa in timp se releva faptul ca bestia e controlata de un om.

The plot thickens...si se ingroasa destul de mult incat sa te tina capturat in basm pana la final. Asezonat cu scene de lupte destul de misto facute si cu o poveste de dragoste complicata, filmul este unul pentru toata lumea. Durata totusi simt ca putea fi scurtata din cauza ca spre final simteam nevoia sa se opreasca si sa imi spuna o data pentru totdeauna cine era in spatele crimelor. Previzibil a fost putin...adica tot trebuia ca faptasul sa fie cineva cunoscut...cunoscut si ciudat. Dar pana la urma e un film misto la care nu simti ca ai pierdut timpul. O sa simti asta in schimb atunci cand il opresti si il pornesti de vreo 5-10 ori in timpul vizionarii pentru diverse. Atunci zici ca parca iti ia din timp...

7.5/10

miercuri, 4 august 2010

Ararat {2002}

Desi pe moment mi-a placut filmul si subiectului filmului, mai tarziu mi-am dat seama ca are cateva hibe care nu pot fi ignorate care aduc calitatea filmului intr-un loc pe care nu il prefera.

Subiectul desi e sensibil e singurul punct forte al filmului. Subiectul e una dar scenariul e alta...zici ca are momente cand povestea se impleteste frumos cu ajutorul cuvintelor dar unele momente de neseriozitatea din partea scenaristului, care este de altfel si regizorul, Atom Egoyan, iti arata ca a vrut mai mult sa arate subiectul decat sa-l puna intr-o lumina favorabila textual.

Apoi, actingul...nu stiam la care sa ma opresc din variantele pe care le aveam. Ba e exagerat dar in unele cazuri bun sau prost cu unele scene in care actorii excela. Poate totusi nu a fost intentia regizorului sa ii impinga de la spate pentru a juca mai bine. Poate a lasat totul la latitudinea lor, regizorul dorind doar sa duca povestea mai departe. A dus-o bine, ce-i drept...spre rusinea mea insa, asa cum a intuit excelent Hitler, nimeni nu o sa-si aminteasca sau o sa stie de masacrul armean in care au murit 1 milion de armeni. Asta era o replica pe care a spus-o subofiterilor lui pentru a-si justifica propriile masacre. Turcii asta au facut in 1915, in primul razboi mondial...au omorat, sistematic si premeditat, un milion de armeni pentru ca ar fi un pericol pentru tara. Subiect inca in dezbatere in Turcia...ei inca neaga aceste acuzatii.

Asta a vrut sa arate Egoyan, a vrut sa arate o bucatica de istorie uitata si ignorata de multi. Pentru mine a fost o lectie de istorie filmul asta, o lectie de istorie in care tipul rau nu stiu de la ce a pornit toata treaba. In rest, filmul e destul de slabut, sau mediocru in cel mai bun caz.

7.2/10

3 Idiots {2009}

Intotdeauna am crezut ca filmele facute in Bollywood, cele pentru mase sunt incredibil de proaste...si e foarte adevarat si in continuare. Sunt extrem de exagerate, scrise in prost gust, jucate over-thet-top. Dar din cand in cand, acolo este loc si de exceptii care confirma regula, mai apare cate un film de genul asta care te unge pe suflet si a carui poveste te poarta pe culmile fiecarui deal si fiecare deal are ca nume o emotie traita pe parcursul filmului...

Exact asa e filmul asta cu cei 3 idioti...sunt idioti pentru ca fac ce vor si fac ce ii fac fericit, astfel neincadrandu-se in marea generala a oamenilor. Ei au curajul si tupeu sa isi infrunte parintii, sa scape de standarde prost-concepute si sa isi traiasca visul. De ce sa nu luam si noi exemplul lor? Nu il luam pentru ca ne este frica, pentru ca imbratisam conventionalul si obisnuitul pana la prostie si cocalarism/pitziponcism. Unicitatea dispare incet-incet din noi si devenim sterpi si fara personalitate. Asta e evident, dar filmul asta o prezinta intr-o lucrare elaborata de 2 ore si 40 de minute in care este dezbatut tocmai acest lucru din viata...si pe langa acesta gasim mai multe evenimente din viata pe care le asteptam cu bratele deschise (nasterea unui copil sau o nunta) si altele pe care le uram din tot sufletul (o inmormantare).

Stiam ca indienii au la mana lor tehnologie destul de buna de facut filme, adica na, aceeasi tehnologie din Hollywood (poate putin mai invechita) insa fac cu ea minuni colorate si spectaculoase. Dar nici una din asta nu statea in picioare fara scenariul solid si complex. Complex pentru ca prezinta atatea evenimente intr-un pachet compact dar fara a fi confuz in vreun fel. E un spectacol de umanitate, prietenie, iubire si ura (in rarele cazuri) din care simti ca poti invata ceva, daca vrei, sau poti macar sa te regasesti in numeroasele personaje, unele stereotip, altele nu, pe care le infatiseaza. E genul de film pe care il indragesti aproape instant pentru ca te distreaza dar are si o poveste care nu e scrisa deloc rau...cum ar fi pasajele in care studentul se ia in gura cu profesorul. Genul ala de argumente si contr-argumente le aveam si inca am in cap in primii ani de facultate...

Eu insa ma incadrez in fix fotograful grupului care simte ca nu o sa fie in stare sa duca treaba pana la capat. Ca desi daca ar termina nu ar fi un inginer prea bun...dar astea sunt alte vremuri. Filmul trebuie vazut neaparat pentru ca e ceva la ce nu te astepti.

8.6/10

luni, 2 august 2010

Inception {2010}

Intr-o zi cand o sa intelegm cu adevarat cu ce se mananca un vis si complexitatea lui, atunci o sa reusim sa facem ce au facut astia. Aici, desi bazele conceptului din film sunt reale si stiintifice atunci cand vine vorba de vis, ceea ce continua intr-un mod perfectionist e intr-adevar pura stiinta fictiva...

Nolan ne poarta pe cararile cunoscute ale psihologiei visului, dezbatand chestii pe care le stim deja pentru a ne ajuta sa intelegem ce continua. Pentru a savura in totalitate filmul asta trebuie neaparat sa fim atenti la partea asta...unii, ca mine, care au facut psihologia in liceu si au dat-o si la BAC poate prind mai usor, dar linistea din sala si mirosul de creier ars mi-a dat impresia ca nu e tocmai un film usor, pentru oricine. Insa am observat si spre usurarea mea ca explicatiile date, limbajul folosit de Nolan in crearea acestui scenariu complet si cu adevarat original, era unul simplu, care poate, cu putin efort, sa fie inteles de toata lumea.

Am vazut critici, rasfoind superficial vorbele lor ca exista o lipsa de imaginatie cand vine vorba de visele celor implicati. Ce nu au inteles criticii e ca ei aveau o treaba de facut, o slujba, trebuiau sa fure ceva din mintea omului iar acel om nu trebuia sa stie ca totul e un vis ci ca e realitate. Realitatea nu e plina de detalii neobisnuite, oameni fara fata, gravitatie sfidata, scari infinite sau paradoxuri. Ce aveau ei nevoie aici a fost de realitate visata si nu vis, in sensul clasic al cuvantului. Fiecare aspect, oricat de dezbatut, este justificat, orice greseala din drumul drept al logicii poate fi incalecata pentru ca vorbim de vise si de nivele ale visului care nu pot fi decat imaginate, nicidecum discutate in mod stiintific. Teoria este intotdeauna acompaniata de practica...deci baze teoretice pentru ce se intampla in film nu exista...inca.

Asadar, urmarind acest fir al povestii ce se leaga numai de psihologie si mecanica unui vis, putem trece si la partea umana, motivul pentru care se petrece totul. Cobb, jucat de DiCaprio, nu poate sa isi iubeasca copii asa cum un tata doreste...asa ca incearca orice sa se intoarca la ei. El are o slujba, aceea de extractor, el intra intr-un vis (visul altuia) si fura o idee care valoreaza, in lumea reala, multi bani, sau poate produce distrugere emotionala semnificativa. Insa noua lui sarcina, aceea de a plasa o idee fara ca vizatul sa o stie, il poate aduce mai aproape de copii lui. Povestea lui e principal vizionata, fiind personajul principal. El are o poveste complexa si un trecut dezbatut si analizat pe mai toate partile de personajele din film, in special Ariadne, care la fel ca si Cobb, are un dar pentru vis deci si pentru psihologie. Trebuie sa isi depaseasca trecutul, trebuie sa uite de sotia lui care ii bantuie visurile ca un cosmar ce ii aduce aminte de trecut.

Acum vine partea interesanta pe care o presupui de pe la inceput...e totul un vis sau e realitate? Adica e si portiunea din film care pare a fi realitate, vis, sau e chiar realitatea? Nu se stie, finalul deschis, acela al titirezului care pare ca merge in continuare, la infinit (vis) sau ca se opreste (realitate) nu ne ajuta in a lamuri situatia, un gimmick folosit cu cap pentru a oferi spectatorului un ultim suflu pentru a lamuri problema dupa, cu amicii. Referinte sau chiar inspiratii din alte filme am vazut...2001: A Space Odysee se poate regasi in al doilea nivel de vis cand Joseph Gordon-Levitt isi poarta luptele intr-un coridor continuu circual la fel ca roata lui Kubrick, sau Matrix, ideea de patrunde cu mintea intr-o alta lume, interactionand in ea, descoperind mai mult decat poate produce mintea ta singura...dar na, poate Matrix a folosit ideea visului in avantajul ei. Apoi, il putem compara si cu Eternal Sunshine(...) care dezbate imaginatia visului pe taramuri mai vaste (in timpul scurt pe care il are) ca sa nu mai mentionez de relatia lui Cobb cu a sa Mal, de care nu poate uita, oricat ar incerca.

Nolan da semne ca l-ar urma pe Kubrick, insa are nevoie de mai multa substanta, de mai mult mister si de mai multe idei naucitoare, simbolistice...mai multe. Sunt si acum, dar parca mana casei de productie se vede prea puternic. La Kubrick nu era asa...el era sub mana W.B. dar isi permitea sa faca ce vroia el. Si Nolan are acum puterea asta, sa-l vedem ca actioneaza. Sa vedem filme mai puternice in mesaj...mai artistice. Ce am vizionat acum e insa mai mult decat decent, chiar daca insuficient si inca incomparabil cu mai marii. E un blockbuster perfect cu o poveste ce ramane nemuritoare.

9.99/10