sâmbătă, 21 august 2010

Happiness {1998}

Ce e fericirea? Cum e prezentata ea in filmul asta? Ei bine nu e...ce trebuie sa ne inchipuim noi e ca fericirea e opusul a tot ce e prezentat in filmul asta. Un psihiatru cu tendinte de criminal si un fetis pentru baieti tineri de 10-12 ani...un gras singur care zice mai multe decat face...o femeie singura care o sa ramana asa daca nu isi mai ridica standarde la nivele de neatins...sotia psihiatrului care traieste intr-o fantezie bolnava cum ca le are pe toate daca are o familie...o scriitoare frustrata pentru ca stie ca ce a scris e rahat...si asa mai departe. Filmul e teribil de deprimant.

Singurul personaj normal, cred eu...e fiul psihiatrului care il intreaba pe acesta din misterele vietii unui baiat pe pragul pubertatii. Intrebari incomode, ce-i drept, dar raspunsuri care merg cu un pas prea departe din partea tatalui sau. Ei, pustiul asta e singurul care e cu adevarat fericit in final. Restu sunt niste distrusi si culmea, fac toti parte din aceeasi familie...sau na, sunt cunostinte directe cu aceasta sau vecini. Bineinteles, asta e inca un alt mod de a spune ca toata lumea intra in categoria asta de oameni...probleme au toti, care mai de care mai ciudate.

Dar ceea ce e asta pana la urma e cultura americana. Observati, va rog :)), cum rusu e inca neatins de problemele superficiale ale americanilor, de opiniile lor despre cum trebuie sa fie o relatie sau cum trebuie sa arate o familie...dar se transforma incet. Limba o stie, tricou cu I heart NJ (New Jersey) are...isi bate prietena ca rusii inca...dar se schimba. Totul se schimba, suntem asaltati de cultura occidentala, americana...si ne regasim si noi in povestile lor, oricat de ciudate sunt.

Insa drept o zic, filmul m-a pierdut in ultima juma de ora a sa. Mi-a disparut interesul pentru fiecare personaj antipatic, scenariul nu a mai prezentat nimic nou ci o concluzie la fiecare din povesti, una care nu m-a interesat, efectiv. E pacat pentru ca pachetul a parut promitator pana atunci. Poate ma asteptam la un final mai tragic, mai imprevizibil...au ales insa sa prezinte cam cum e in realitate. Dupa 6 luni, nimic nu s-a schimbat, cu exceptia pustiului care are un moment de fericire pentru ca o sa urmeze si altele daca traieste normal. 

8/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu