Intotdeauna am crezut ca filmele facute in Bollywood, cele pentru mase sunt incredibil de proaste...si e foarte adevarat si in continuare. Sunt extrem de exagerate, scrise in prost gust, jucate over-thet-top. Dar din cand in cand, acolo este loc si de exceptii care confirma regula, mai apare cate un film de genul asta care te unge pe suflet si a carui poveste te poarta pe culmile fiecarui deal si fiecare deal are ca nume o emotie traita pe parcursul filmului...Exact asa e filmul asta cu cei 3 idioti...sunt idioti pentru ca fac ce vor si fac ce ii fac fericit, astfel neincadrandu-se in marea generala a oamenilor. Ei au curajul si tupeu sa isi infrunte parintii, sa scape de standarde prost-concepute si sa isi traiasca visul. De ce sa nu luam si noi exemplul lor? Nu il luam pentru ca ne este frica, pentru ca imbratisam conventionalul si obisnuitul pana la prostie si cocalarism/pitziponcism. Unicitatea dispare incet-incet din noi si devenim sterpi si fara personalitate. Asta e evident, dar filmul asta o prezinta intr-o lucrare elaborata de 2 ore si 40 de minute in care este dezbatut tocmai acest lucru din viata...si pe langa acesta gasim mai multe evenimente din viata pe care le asteptam cu bratele deschise (nasterea unui copil sau o nunta) si altele pe care le uram din tot sufletul (o inmormantare).
Stiam ca indienii au la mana lor tehnologie destul de buna de facut filme, adica na, aceeasi tehnologie din Hollywood (poate putin mai invechita) insa fac cu ea minuni colorate si spectaculoase. Dar nici una din asta nu statea in picioare fara scenariul solid si complex. Complex pentru ca prezinta atatea evenimente intr-un pachet compact dar fara a fi confuz in vreun fel. E un spectacol de umanitate, prietenie, iubire si ura (in rarele cazuri) din care simti ca poti invata ceva, daca vrei, sau poti macar sa te regasesti in numeroasele personaje, unele stereotip, altele nu, pe care le infatiseaza. E genul de film pe care il indragesti aproape instant pentru ca te distreaza dar are si o poveste care nu e scrisa deloc rau...cum ar fi pasajele in care studentul se ia in gura cu profesorul. Genul ala de argumente si contr-argumente le aveam si inca am in cap in primii ani de facultate...
Eu insa ma incadrez in fix fotograful grupului care simte ca nu o sa fie in stare sa duca treaba pana la capat. Ca desi daca ar termina nu ar fi un inginer prea bun...dar astea sunt alte vremuri. Filmul trebuie vazut neaparat pentru ca e ceva la ce nu te astepti.
8.6/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu