marți, 30 noiembrie 2010

Insomnia {2002}

E dupa formula clasica. Filmul politist in care detectivul principal are o criza de identitate, o criza profesionala si acest lucru intervine in slujba sa, in felul cum si-o face...totul devine personal. In primul rand e in dezavantaj pentru ca nu se afla pe teren propriu ci este dus acolo unde ziua dureaza 5 luni din an...avantajul aici e ca nu au existat imagini intunecate in care te chinui sa intelegi ce se vede ci doar imagini filmate in timpul zilei. Acest detaliu, faptul ca e lumina si ziua si noaptea il deconcentreaza complet si adunate cu treburile "afacerilor interne" care ii respira pe ceafa ajunge la aceasta insomnie care nu o poate invinge decat daca are pace interioara si profesionala.
Cautarea lui pentru a gasi criminalul e una obisnuita...urmarirea firelor de paine/detalii pana la suspect. Asta se intampla insa se gaseste cu aceasta intr-o situatie in care atat personajul pozitiv cat si cel negativ au ceva in comun. Noptile nedormite se vad pe felul de a fi al detectivului (insa spre final avem impresia ca avem de a face cu un om care traieste si gandeste putin prea bine pentru un om care nu a dormit de o saptamana. In fine, asta a fost treaba actorului, a echipei de machiaj si a regizorului, pentru a arata o degradare in timp a personajului, atat fizica cat si mentala....fapt neinfaptuit in totalitate. Dar oricum nu credeam ca bate pentru Oscar asa ca s-a dorit un film politist decent.
A iesit un film politist decent scris putin prea hollywoodian si prea plin de clisee cateodata...personajul negativ, interpretat de Robin Williams nu a fost chiar epicentrul raului ci chiar unul pentru care aveai o masura de compasiune si simteai remuscarea din voce si fapte. Simteai ca evenimentele lui au fost extreme dintr-o lipsa totala de incredere in sine si a unor traume din copilarie care l-au trimis spre singuratate si lipsa de contact cu ceilalti. Ajungi sa intelegi ambele personaje vizate principal pentru ca sunt personaje simple, cu un caracter ce evolueaza numai in cazul personajului lui Al Pacino, care a jucat prost.
7.1/10

duminică, 28 noiembrie 2010

Miseria e nobiltà {1954}

Teatru este...Toto este si el...deci rezulta o comedie savuroasa in care totul e filmat dintr-un plan, ca sitcomurile din ziua de azi. De fapt, asta e un exemplu excelent despre cum se filmeaza un sitcom excelent...desi nu se compara. Aici sunt actori profesionisti, maestrii ai teatrului real, la sitcom ne trezim cu actori tineri fara multa experienta care de obicei nu isi arata adevaratul potential din prima...dar divaghez.
Filmul ne ofera o viziune "usor absurdo"-comica asupra unei lumi in realitate trista si intunecata. Doua familii sarace lipite pamantului gasesc loc sa ne faca pe noi sa radem chiar daca situatia lor nu e tocmai una de ras. In fine, morala filmului este ca doua lumi opuse se pot asemana foarte mult si pana la urma e ceva normal, ambele sunt traite de oameni si nu roboti cu circuite diferite. E usor pentru un sarac sa se prefaca bogat atata timp cat are un simt al umorului dezvoltat si nu ia prea in serios fiecare saracie din viata lui.
Toto isi propune sa ne amuze pentru o ora jumatate si sa ne poarte prin aceste doua lumi pe care multi le cunosc. Faţa lui Toto este, ca intotdeauna, foarte expresiva si cauza multor rasete...e un actor excelent de comedie si unul care se aseamana in multe feluri cu personajul lui Chaplin...mai ales in acest caz.
Intalnim comic de situatie, comic de limbaj si comic fizic...chiar si prin numel intalnim cateva faze comice. E un film micut, vechi, care merita vazut...merita si pentru Sophia Loren, pe atunci o frumusete inegalabila.
8.8/10

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Diario de una ninfómana {2008}

Da, e cat se poate de erotic filmuletul...dar pe langa aspectul asta avem de a face cu un personaj feminin complex care cauta ceva in viata, ceva ce nu intra in categoria celor doua lucruri pe care le credea esentiale despre ea...sexul si o relatie serioasa. Aventurile ei sunt asa cum ne asteptam de la nimfomana, pana la urma un termen inventat de noi...ca hai sa fim seriosi, noi ne gandim la sex cam tot timpul, asa am fost conceputi, trebuie sa ne lasam urmasi pe lumea asta, e un instinct animalic si il urmam cu placere. La femei, asa cum se percepe si cum s-a inceput filmul, femeia e considerata curva daca doreste sa faca sex mai mult decat un barbat...
Am preferat sa vad filmul asta ca fiind un mesaj pentru toata lumea ca o femeie are dreptul la cat de mult sex vrea ea si nu trebuie sa fie etichetata din cauza asta. La fel ca orice om, e ceva ce tine de fiecare, de alegerea fiecaruia...daca ea doreste sa si-o traga, eu nu am nimic impotriva...e la ca si cu unu caruia ii place sa fumeze, desi nu se compara ca sexul poate sa extrem de sanatos daca se foloseste protectie...vrei sa fumezi, fa-o, e plamanul tau, viata ta.
Mesajul filmului e in cele din urma unul cliseic dar in concordanta cu restul filmului. Traieste-ti viata asa cum vrei si asa cum iti place. Daca faci ceva ce iti place nu te lasa, continua pana la finalul zilelor. E viata ta, una singura ai, o folosesti cum vrei.Nu e un film despre cautarea dragostei ci e un film despre cautarea sensului in viata...pe acest plan e reusit desi modelul portretizat nu e unul acceptat de multa lume (de unde probabil nota mica de pe imdb). Mi-a placut folosirea oglinzilor in film, un soi de privire voyeristica asupra personajului, o privire indirecta asupra unei vieti reale...si mai mult, prin ochiul camerei, aceasta senzatie creste si mai mult. E o viata tabu si e si mai si atunci cand ea alege meseria de prostituata profesionista din placere...
Un film reusit care e under-rated si unde folosirea cadrelor si regia sunt la nivelul asteptat de la un film european bun.
7.6/10

vineri, 26 noiembrie 2010

Despicable Me {2010} & Shrek Forever After {2010}

Hai ca a fost dragutel desi la mine in camera era atat de confortabil incat era sa adorm. Imi era cald si bine si toata actiunea colorata m-a facut sa ma indepartez cu gandul pe meleaguri in care mintea imi zburda in liniste si pace, nefiind deranjata de factori exteriori sau de filmul de fata care nu are nevoie de o atentie desavarsita. E un film pentru copii la care adultii pot adormi linistiti pentru ca da in afara de dulce si nevinovat...
Desi personajul principal e unul negativ doar cu numele toata actiunea "violenta" este in stilul lui Bugs Bunny sau Wile Coyote in care se produc stricaciuni dar nimeni nu pateste nimic. Chestii de copilasi...grafic e un film care are loc in 2010 desi nu excela vai de mine. E un film dragut, care te incalzeste (case in point) si te distreaza din cand in cand...desi as fi vrut comedia sa fie mai buna. Adjutantii lui Gru sunt cei care te amuza cel mai tare si nici macar Carell cu accentul lui rusesc nu smulge destule zambete. Vizionabil.
Ultima parte, sper, din seria Shrek. Asa parea a fi...parerea mea. Nu de alta dar o lungesc naspa si degeaba. Primul a fost bestial, al doilea un sequal decent, al treilea parea un final naspa si acum al patrulea...eh, finalul misto? :)) Nu stiu...se trezesc ei sa zica ca mai merge un Shrek la anu, cu o poveste la fel de rasuflata ca din asta sau din Shrek 3. Mai conteaza? Conteaza ca isi scot banii si ceva in plus, conteaza ca o gloata de naivi e satisfacuta si atat.
Grafic insa il depaseste pe Despicable Me, daca tot sunt in acelasi post si amandoua sunt animatii...desi primul are nitel mai mult suflet decat Shrek. Obiectiv insa sunt la acelasi nivel. Satisface cat dureaza filmul insa la final nu ramai cu nimic. Poate un zambet la primul si o stare de bine dar la acesta, nu prea. Si cum amandoua sunt la acelasi nivel si amandoua sunt in acelasi post, amandoua primesc aceeasi nota.
7/10

marți, 23 noiembrie 2010

Easy A {2010}

Filmul e destul de bun. Atata timp cat intra direct la categoria de film cu adolescenti...un film care accepta din start ca posibil nu e la fel de bun ca celelalte astfel facand referinta la ele...in mare parte se fac referiri la cele ale lui John Hughes care intr-adevar a dat tonul filmelor cu adolescenti americane, ridicand astfel stereotipuri si clisee ce au hranit celelalte filme ce au venit dupa.
Acesta incearca de asemenea sa fie si un update al filmului din 1926, originalul "The Scarlet Letter", referiri la acesta fiind pe tot parcursul filmului. Toata treaba asta cu referirile multumeste criticul, am zis de ce...din start, filmul recunoaste ca nu e cel mai original dar incearca sa fie original din cauza scenariului fresh si a actritei principale, frumoasa si talentata actrita comica Emma Stone. Ea a facut tot farmecul filmului...e sexy, e inteligenta, e la acelasi nivel cu spectatorul, e un fel de ideal printre fetele de varsta ei. E matura si nu ia viata prea in serios atunci cand i se prezinta ei cu o problema dificila...de fapt, o imbratiseaza si o trateaza cu umor in avantajul ei. Asa cum s-a intamplat in filmul asta.
E un film nou, probabil care poate fi amintit si oarecum merita sa fie amintit si peste an ca un candidat corect pentru filmele cu adolescenti. In viitor o sa se faca un film cu adolescenti numai cu referinte din alte filme :))
7.75/10

duminică, 21 noiembrie 2010

The Thirteenth Floor {1999}

Am auzit in ultima vreme multe vrajeli cum ca filmul asta a inspirat crearea Inception-ului. Acum, dupa vizionarea lui cred ca imi permit sa zic ca e o aberatie debila. The Thirteenth Floor nu a incercat sa aduca nimic nou ci doar sa fie un concurent pentru Matrix in anul respectiv. Si dupa felul in care e facut se vede clar ca e grabit pentru a purta hype-ul destinat Matrixului mai departe. Pentru asta ii multumim.
Actingul e prost si scenariul e si mai prost. Din acestea doua, dar in special din ultima pot sa presupun ca productia filmului a fost grabita. Ca in rest filmarile din 1937 se fac usor fie in parti mai vechi din New York, fie pe platouri facute pentru alte filme, filmate din alte unghiuri. Masini, simplu...costume si mai simplu. Detaliile astea nu i-au dat filmului autenticitate sau aerul ca e ceva de capul lui. Au fost create pentru a compune o perdea pentru a nu observa evidentul. Filmul e prost dar ca idee, merge.
Care e ideea? Cea din Matrix, bineinteles. Asa ca daca tot compari Inception cu ceva, fa-o cu originalul, nu cu replica asta nereusita si plicticoasa pe deasupra. Efectele au fost ieftine si ele, facute in graba, sunt sigur...dar na, din moment ce stii ce se intampla (si asta se intampla devreme in film) filmul nu mai are nici un interes pentru tine...nici macar problemele personajelor si cautarile lor pentru adevar. Mi-a placut de Gretchen Mol insa...cam atat.
6/10

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Winter's Bone {2010}

Asta e filmuletul mic care poate...un candidat nu foarte serios la Oscaruri dar care atrage atentia criticilor prin faptul ca e puternic in mesaj si simplist facut cu cadre superbe de o frumusete rece care se simte.
Urmarim povestea unei fete de 17 ani care si-a luat lumea in proprii umeri...o mama bolnava mintal si doi frati poarta in grija. E mama lor si in acelasi timp o femeie extrem de puternica. Intriga incepe atunci cand i se spune ca poate pierde totul daca nu isi gaseste tatal, un fabricant de droguri (probabil metamfetamina, desi nu se mentioneaza nimic de genul asta). Dupa cautari indelungate la persoane care arata suspect, gandurile o poarta inevitabil spre directia fireasca, tatal ei a murit. Chiar si asa, are nevoie de dovada ca a murit pentru a-si salva casa si terenul. Sa tinem minte numele Jennifer Lawrence totusi...desi nu m-a dat pe spate rolul ei si portretizarea ei a acestei fete puternice si independente, putem vedea in viitor fapte marete de la ea si chiar roluri deosebite...asta daca isi cauta constant roluri deosebite.
In rest, red-neck behaviour de la toti ce o inconjoara, intotdeauna speriati ca sunt urmariti de politie si pe buna dreptate, intotdeauna suspiciosi si din nou, pe buna dreptate. Dar oricum, filme de genul asta am mai vazut...daca nu cu o fata de 17 ani atunci cu o femeie singura...introducerea mamei bolnave in acest film a fost pur si simplu pentru a atinge o coarda sensibila in plus. E realist, e dur, e intunecat cu jocuri subtile de lumina si culoare, e american.
7.3/10

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu {2010}

Chiar ca autobiografie. Poate se asteapta spectatorul la ceva compromitator despre fostul dictator, poate la ceva nemaivazut ce e de asemenea si foarte penibil, ceva ce sa soceze...insa asteptarea a fost intinsa pana la genericul de final si tot ce am vazut a fost o perspectiva decenta din partea unui fictiv "Nicolae Ceausescu" care a stat in camera de editare punand cap la cap momentele lui de glorie si momentele pe care le-a trait desi tara murea de foame cu bani in buzunar...
Asta am vazut timp de 3 ore si nu a fost ceva rau. Pentru mine a fost o lume extraterestra in care toata lumea, parintii mei inclusiv, erau extrem de fericiti cand il vedeau pe conducatorul patriei desi comportamentul asta, irational, imi este in continuare un mister...dar nu chiar. Pricep tot tam-tam-ul ala pueril, cu jocurile de culori, cu cultul personalitatii dar de ce un om in toata firea are nevoie de toata atentia asta mi se pare culmea. Parca era un copilas in fata unui spectacol pus doar pentru el. Oricum...fiind un documentar istoric nu putem contesta ceea ce vedem...vedem ceea ce ni se da. Imagini din arhive ale televiziunii romane sau ale arhivei de film din Romania...compilate in asa fel incat sa prezinte viata lui Ceasca presedintele si dictatorul de cand a murit Dej pana la procesul lui Ceasca.
Executia nu o arata din motive evidente, e autobiografia lui. Nu cred ca poate cineva sa-si spuna in autobiografie cum a murit si de ce. Plus ca omul nu si-ar prezenta moartea, asa, gratuit :))...lucru care a nesatisfacut cateva persoane...videoul existand pe YouTube, la nevoia fiecaruia. Se prezinta toate chestiile importante, pana si replicile sunt alese in favoarea lui...sunt replicile in care rasteste ca nu spune nimic decat in fata marii adunari generale...evident, oameni de-ai lui. Nu, nu pot spune ca inveti ceva nou despre Ceasca, mai vezi din lumea pe care a vazut-o si nu ai vazut-o decat in premiera, aici in film, la o calitate excelenta...vezi si ceva din lumea politica dar atat cat a simtit si el. Dar fiindca a fost ceva superficial si numindu-se autobiografie putem sa ne dam seama numai din asta ca era o persoana de o inteligenta sub medie.
De fapt, se vede tot timpul prin felul in care raspunde si vorbeste...nu exista un moment in care sa zici...da dom'le, a reusit sa lege doua cuvinte care spun intr-adevar ceva, insa nu, doar forma fara fond, doar limbaj de lemn invatat inainte de interviuri sau declaratii.
O papusa pusa la rang de presedinte al unei tari de catre papusari. E exemplu bun de film istoric si un film, zic eu, important pentru noi.
8.5/10

joi, 18 noiembrie 2010

Last Night {1998}

Un studiu de caz interesant. Ce face, cum se comporta lumea cand nu mai sunt decat 6 ore de trait. Reactiile din acest film sunt previzibil dar ce e interesant e ca se pune accent pe reactiile mici, retinute a catorva indivizi care inca pot gandi rationali si vor sa ramana umani pana in final fara a se comporta ca niste animale violente...da, poate au fost asa in trecut...ca aparent li s-a spus de ceva vreme ca vine sfarsitul lumii...unii isi indeplinesc fanteziile sexuale, altii fantezii ce tine de vise (cantat pe scena la pian), altii cauta sa moara cu cel iubit...
Din titlu cu siguranta nu ma gandeam la ceva pre-apocaliptic...ma gandeam la un film sentimental despre doi indragostiti care si-au tras-o dar si-au dat seama ca au facut o greseala dar in cele din urma sunt destinati unul celuilalt. M-am bucurat ca am fost surprins in felul in care a fost filmul in cele din urma. Majoritatea filmelor pre-apocaliptice, desi rare, prezinta numai si numai oameni panicati...fie in fata unui dinozaur imens fie orice film din anii '50-'60 in care era cate un tip imbracat intr-un costum distrugand un oras. Toata lumea panica si haos...
Aici, haosul a fost transformat intr-o petrecere generala, fiecare asteptand cu zambetul pe buze inevitabilul final...au avut timp sa se impace cu ideea. Au avut timp sa faca ce au vrut in viata si de asta mi se pare ca tot comportamentul lor mi s-a parut plauzibil si chiar posibil intr-un asemenea caz. Fiecare scena isi are un rost, fiecare replica o logica si fiecare comportament unic si diferit un rost in intreaga poveste. S-a incercat prezentarea unor personalitati cat mai unice dar in acelasi timp cat se poate de generale pentru ca spectatorul sa se regaseasca in vreunul din ei. Eu zic ca s-a reusit...si e un film micut, facut cu bani putini care merita vazut.
Regizorul Don McKellar a mai produs un astfel de film acum doi ani cand a scris scenariul pentru Blindness unde s-a studiat acelasi lucru dar intr-un mod mult mai grafic. Le recomand pe amandoua...
8/10

miercuri, 17 noiembrie 2010

Rang-e khoda {1999}

The Color of Paradise

Am regasit frumusetea filmelor lui Majid Majidi, asa cum ma asteptam...cadre saturate de culoare puse in ciuda fata de copilul orb...rusine domnu Majidi :)) . Nu, glumesc...aceasta frumusete a cadrelor a fost prezentata pentru ca si acest copil orb iubeste la fel de mult viata pana cand intelege ce vor persoanele din jurul sau care credea ca il iubesc. De fapt, noi suntem singurii care observa ce se intampla in familia lui...
Filmul e cat se poate de direct...dar ce nu mi-a placut e ca a fost lacrimogen intentionat, Majid creand in interiorul povestii situatii cat mai lacrimogene...pustiul orb si neputincios, neiubit, batrana scumpa care isi iubeste nepotul pana la moarte, tatal sarac in cautarea unei sotii care poate l-ar ajuta si asa mai departe... tot timpul iti venea sa plangi, sa scapi o lacrima dar mi s-a parut ca prea erau "regizate" scenele respective si prea incercau sa abuzeze de latura emotionala a spectatorului. Filmul e frumos vizual, are o poveste umana si dulce...care place oricui.
7/10

Pollock {2000}

O poveste despre arta si viata...neah. Sincer fiind nu mi-a placut. Ed Harris a regizat chestia asta si nu mi s-a parut ca a adus ceva nou pe vreun capitol. Filmul biografic al pictorului american Jackson Pollock...un pictor de care am auzit si ai carui picturi le-am vazut inainte. Sunt genul ala de picturi pe care oricine le poate face si daca dai pe in afara de artist ii pui la final si un titlu. Dupa, bineinteles, trebuie privitorul ori criticul sa faca legatura dintre titlu si ce ai pictat tu. Da, original este...si-a lasat amprenta aceasta viziune a lui Pollock in lumea artei moderne, fara dubiu dar poate doar din cauza ca arta moderna avea nevoie de ceva modern...
Asa cum era de asteptat, ceva atat de original nu poate veni decat din greseala. Mi-a fost prezentat intregul proces in detaliu, mi-a fost prezentata personalitatea complexa a artistului impreuna cu frustrarile sale artistice...viciile sale (alcoolismul care l-a ucis in cele din urma), relatiile sale, toate foarte europene desi par americane. Dar in final totul pare fara suflet, totul pare insipid si incolor...poate asa era personalitatea lui Pollock si Harris, fiind si regizorul, s-a interesat (cred eu) destul de intens asupra felului de a fi a pictorului.
Ce a primit totusi un Oscar a fost jocul actritei ce o interpreteaza pe sotia lui Pollock, Marcia Gay Harden, dar mi s-a parut atat de previzibil, atat de intins pe un platou inca din start incat te gandesti ca asta vana Ed Harris cu al sau film...premii Oscar. A fost si el nominalizat, nu a castigat...probabil vroia si pentru regie desi nu are nimic deosebit aceasta.
In final, asa cum am zis, mi s-a parut un film incomplet si nedramatic. Poate daca te intereseaza mai mult pictura abstracta, expresionista...poate da. Daca te atrage intr-adevar picturile lui Pollock s-ar putea ca filmul asta sa te intereseze. In rest eu vroiam sa vad un scenariu mai bun, acting (chiar) mai bun, regie mai buna...
6.7/10

Becket {1964}

O poveste complexa despre prietenie si dragoste tot in vremea lui Henry al doilea la fel ca filmul precedent. Si da...Henry al doilea este jucat tot de Peter O'Toole. Ca sa vezi, ce chestie...si poate da, cronologic trebuia sa vad mai intai filmul asta si apoi precedentul dar asta a fost ordinea in care m-au strigat, asta e ordinea in care le comentez.
Desi fata de filmul din 1968 nu mi s-a parut la fel de bine scris acesta s-ar putea sa aiba insa o poveste mai profunda datorita diferitelor straturi pe care le analizeaza cand vine vorba despre prietenia celor doi vechi prieteni care inca prefera sa joace jocuri din copilarie dar intr-un pretext de oameni mari, adulti, in care orice judecata a lor poate avea consecinte grave asupra unei persoane...consecinte privind viata sau moartea acelei persoane. Regele este un arogant perfect...si o stie. Este in natura lui sa fie asa...este un titlu de care nu scapa o viata intreaga asa ca isi permite sa faca orice atata timp cat nu pune in pericol (prea mare) existenta tarii domnite de el. Dar presupun ca e si in interesul lui sa nu faca o asemenea prostie ca nu mai are ce domni dupa...
Desi nu mi s-a parut un scenariu la fel de bun ca cel din 1968, comparativ cu cele din ziua de azi...e un scenariu pe care doresti sa il scrii dar iti dai seama ca e imposibil. Atunci nu se jucau...si nici acum nu o fac atunci cand vor sa fie luati in serios, cand vor sa devina nemuritori, asa cum devin oamenii din acest film. Atunci fiecare replica era gandita, avea un rost, nu erau de umplutura si in nici un caz nu erau ridicole decat daca erau cu un scop in acest fel...e cu siguranta unul din acele filme care te face sa te simti bine stiind ca il ai in colectie, ca l-ai vazut si ca oricand poti sa-l revezi din cauza ca e un exemplu de cinema cum a fost si rar mai este...
Peter O'Toole fura spectacolul de fiecare data pe langa Richard Burton desi personajul lui da titlu acestui film. O'Toole mi-a aratat de multe ori ca a fost un actor versat dar el a dat viata unor personaje care credeai ca le citesti numai in carti, numai in basme. Portretizarea regelui a venit natural pentru el si sunt sigur ca nu e prima data cand o face (nu i-am vazut intreaga cariera) iar acel aer superior si totusi incredibil de uman e ceva ce ii vine natural. Excelent joc! Si filmul e asa de la inceput pana la sfarsit...chiar daca cele 2 ore jumate chiar par a fi 2 ore jumate. Nu e rau. O bucatica de istorie spusa captivant si cu dramatism.
9.4/10

marți, 16 noiembrie 2010

The Lion in Winter {1968}

Kudos! Bravo! Ancore! De ce? Vreau sa stiu de ce nu mai joaca actorii din ziua de azi asa cum jucau atunci? Eh, va zic eu de ce...pentru ca jocul lor era teatral, era irational din punct de vedere real, era exagerat din punctul de vedere al evenimentelor intamplate...dar e asa frumos. E atat de colorat si expresiv...inteleg ca acum functioneaza foarte bine actingul prin expresiile faciale sau chiar micro-expresiile faciale dar singurul acting real...cu adevarat acting il mai vad la Daniel Day-Lewis care are talentul extraordinar de a combina vechiul cu noul. De a crea un nou standard in jocul actoricesc din Hollywood. Bravo si lui...dar aici nu e vorba de el.
Aici e vorba despre un film istoric...film clasic de altfel care dezbate un subiect istoric de pe vremea lui Henry al II-lea...adica ceva in jurul anului 1130-50...de fapt, se poneste un an in film dar cine-l tine minte...creca era 1138.
Despre ce e vorba...despre drama dramatica dintr-o familie disfunctionala regala. Relegele, Henry al II-lea, jucat magistral si la perfectiune de Peter O'Toole are probleme cu fosta sotie, jucata e magnifica Katherine Hepburn, si cei trei fii ai lui. Cauta un inlocuitor pentru tronul sau si nici unul nu se ridica la asteptarile lui. De aici vine drama extrema bine jucata si bine pusa la punct. O piesa de teatru filmata la perfectiune...fara greseala. De fapt, asa trebuie sa arate o piesa de teatru filmata, nu cum arata Macbeth-ul lui Orson Welles. Aici s-a vazut drama, aici s-a vazut diferenta...si nu ma refer numai la datele tehnice dar Orson era mult prea arogant sa realizeze ca nu poate sa duca o piesa shakespereana singur pe umeri...
Asadar, actingul a fost exemplar...si pentru propria mea viata, nu inteleg de ce Peter nu a luat Oscarul pentru rolul sau. Nu inteleg si basta. Am vazut cine a castigat in locul sau si nu pricep...nici nu am de gand sa-l vad pe invingator dar acest rol al lui Peter a fost la un nivel de invidiat chiar si in ziua de azi. Mi-a placut la nebunie chiar daca l-am vazut in doua reprize la o distanta de ceva zile. Informatia mai noua s-a contopit bine cu cea veche...si a fost o experienta totala pana la urma.
10/10

luni, 15 noiembrie 2010

Eveniment: Autobiografia lui Nicolae Ceausescu {2010}

Vineri, 19 noiembrie, ora 19...la cinema Victoria in mirificul oras Iasi se vizioneaza un film important pentru istoria noastra...si de ce nu, un film care ajuta la definirea noastra ca popor in momentul actual, la 20 si ceva de ani de cand acest om a decedat...mai departe pun decupari din comunicatul de presa:
"Decupat din peste 1000 de ore de imagini de la Arhiva Naţională de Filme şi Televiziunea Română, filmul acoperă 25 de ani din viaţa lui Nicolae Ceauşescu, de la instalarea sa la putere, în 1965, până la prăbuşirea din 1989. Lipsit de voice-over sau de comentarii din off, „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” este un eseu despre grandoarea şi absurditatea puterii, care demonstrează că imaginile de propagandă conţin în ele însele şi propria contradicţie
Premiza lui Andrei Ujică este provocatoare: „La urma urmei, dictatorul nu e decât un artist care are posibilitatea să-şi pună integral în practică egoismul. E doar o chestiune de nivel estetic dacă el se cheamă Baudelaire sau Bolintineanu, Ludovic al XVI-lea sau Nicolae Ceauşescu”
Din echipa filmului mai fac parte, pe lângă regizorul Andrei Ujică, Velvet Moraru - producător, Dana Bunescu (montaj şi sound-design), Titus Muntean (cercetare materiale de arhivă), Vivi Drăgan Vasile (consultant vizual) şi Roberta Răduca (colorist)
Date suplimentare despre film puteţi găsi pe site-ul www.autobiografia.ro şi pe http://www.facebook.com/AutobiografiaNC"
Hai la film!

duminică, 14 noiembrie 2010

The Good Heart {2009}

Cu un final atat de previzibil nu prea pot sa laud filmul asta atat de mult...as fi vrut pentru ca regizorul acestui film e unul din tinerii regizori care ar promite...sau ar fi promis. Dagur Kari a mai regizat Noi Albinoi, un film emotional si simplu despre o persoana vesnic singura...si Dark Horse, o poveste de dragoste ciudata dar dulce in acelasi timp. Ambele indeamna, impreuna cu acesta, la un trai simplu si fericit...Noi viseaza la palmieri, in Dark Horse personajele se indreapta spre un trai fericit impreuna si in acesta se ajunge in sfarsit la concluzie...
Probabil asa ai privi filmul asta daca le-ai vazut si pe celelalte. Toate au ceva comun, fie asemanari in relatiile dintre oameni, fie un personaj...Dar daca privesti filmul asta ca un sine statator aceasta senzatie, ca te alegi cu un ceva simplu din film nu dispare. Partea proasta e ca a fost dureros de previzibil si o poveste de genu asta, din personaje imprevizibile si cu potential, nu trebuia sa fie asa. Putea sa fie o calatorie complexa prin emotiile umane si complexitatea felului de a gandi...insa s-a trecut repede pestea astea. Personajele au fost subtire conturate desi prefer sa cred ca ele au fost suficient prezentate pentru a fi intelese si pentru a evolua de la sine pentru fiecare spectator, atat cat e necesar.
Cei doi actori din rolurile principale primesc insa merite pentru rolurile lor. Paul Dano m-a uimit in "There Will Be Blood"...aici nu a avut un rol la fel de intens dar cu siguranta s-a asemanat cu latura calma a lucrurilor. Are si fata pentru asta, convinge in astfel de roluri. Brian Cox a avut un personaj malefic, dur, arogant, imaginea bosorogului sictirit pe lume. Face din el un personaj pe care il urasti dar macar stii de ce...nu e teribil de complex. E ceea ce e. Amandoi fac roluri foarte bune si duc in spate filmul...
E de vazut daca ai vazut si celelalte filme ale lui Kari. Daca nu...pentru actori. Daca nu si pentru ei, atunci nu merita vazut.
7/10

joi, 11 noiembrie 2010

Baran {2001}

Majid Majidi imi lasa o impresie placuta din ce in ce mai puternica...de la precedentul sau film, Children of Heaven si probabil la urmatorul filmele lui Majid prezinta o lume oarecum familiara dar neintalnita in cinemaul american sau chiar european vestic...
Ne este noua familiar pentru ca ne regasim in saracia lor cateodata si intotdeauna in comportamentul lor. De aceasta data ne aflam pe un santier mizerabil unde inca se mai folosesc tehnici vechi si foarte putine unelte noi...un santier in care se munceste pe vant si ploaie, pe ninsoare si poate ger...desi pana la adevarata poveste a filmului avem numeroase momente comice, filmul e cat se poate de romantic. Pana se ajunge la povestea de dragoste in care nici unul din protagonisti nu ii vorbeste celuilalt si singura ocazia in care auzim glasul fetei este cantand incet...avem o aventura adevarata pana cand se ajunge la momentul central.
Povestea de dragoste este una deosebit de frumoasa si sensibila...dragostea intre doi adolescenti, una probabil interzisa datorita nationalitatii ei. Tatal ei s-a accidentat pe santierul unde lucreaza ea acum, deghizata ca baiat...el isi da seama ca e fata cand o vede pieptanandu-se (in imaginea de mai sus) si cantand cu acel glas firav si angelic. Totul e pe placul spectatorului iar valoarea cinematografica sta in rest...imaginea este complexa si dificil de descris, lumina naturala capturata prin nori grosi lumineaza toata cladirea ce e in crestere. Totul pare in miniatura si simtim ca suntem mici impreuna cu ei...asta cand ne aflam pe santier.
In rest a avut un singur moment de senzatie ca ar fi prea lung dar a trecut repede si s-a continuat cu povestea. In principal vedem bunatatea baiatului si modalitatile lui de a cuceri o fata cu care nici nu mai are curajul sa vorbeasca...din moment ce i-a furat slujba si ea o face mai bine decat el a facut-o vreodata. Un film pe care il recomand cu caldura datorita povestii de dragoste simple insa puternice in care cuvintele nu sunt intotdeauna necesare...
8.7/10

luni, 8 noiembrie 2010

SLC Punk! {1998}

Suntem toti pozeri. Ce trista e realizarea asta...cel mai puternic mod de a fi unici, indivizi, e sa fim ca toti ceilalti pentru ca spiritul adolescentin, rebel, moare in oricare din noi din cauza ca lumea se invarte in jurul banului si noi in jurul acestuia. Cand o sa existe o lume in care traim pentru a crea arta si avansari tehnologice care ne ajuta si atat atunci o sa fie ziua in care are sens sa fii asa cum iti propui inca din adolescenta...

Pana atunci hai sa fim cu totii copiile de cacat ale parintilor nostrii care cresc doar asta...versiuni mici ale lor care trebuie modelate pentru a se forma intr-o versiunea mai buna (daca se poate) a lor. Unii reusesc, la altii cade in mana un lut prost si la altii lutul e atat de puternic si se intareste atat de repede incat schimbarea e imposibila...acei oameni o sa traiasca altfel...bine sau rau, nu se stie. Dar nu conteaza asta...conteaza ca filmul asta are puterea sa deschida ochii unui adolescent pierdut dar in cele din urma il dezamageste crunt pentru ca e scris si regizat de oameni mari, adulti, care stiu cu ce se mananca viata si visuri de genul asta nu au rost. E doar o faza in viata fiecarui adolescent...fiecare o traieste altfel...e un fel de "FUCK YOU!" aruncat sistemului si in special parintilor...dar la final venim cu coada intre picioare la picioarele parintilor sa le cerem iertare...mi-e scarba daca as deveni o astfel de persoana...o persoana fara suflet pe care oricum nu il are...

Utah e un stat linistit din America dar a fost numit linistit de atatea ori si in paralel se prezinta ceva nebun despre el incat titlul de linistit are o conotatie ciudata. Salt Lake City (SLC) e locul unde se intampla actiunea principala si vedem filosofia de punker pusa in practica a unor tineri...hai sa nu-i numim adolescenti (si mai sus la fel). Acesti tineri cred in anarhie insa nu o practica la sange...incearca dar violenta nu face parte din anarhie pentru ca ar insemna ca e ceea ce practica guvernul si o tara...lucru care se bate cap in cap cu ceea ce inseamna anarhia. Si asa mai departe...nu e singurul exemplu. Noi de fapt nu vedem doar punkeri...ci vedem portretul tinarului care vrea sa fie diferit pentru ca a fi un fir de nisip in desert e ceea ce uraste...dar el o sa devina altceva in schimb...un fir de nisip de o alta culoare care se alatura altor fire de nisip de aceeasi culoare intr-o parte a desertului. Finalmente...orice am incerca sa facem, nu suntem unici...e cam trist. Dar macar ne traim tineretea in felul asta! 

8/10

Papillon {1973}

Un fluture nu e menit niciodata sa fie inchis...

Daca privim filmul din punctul de vedere al acestui adevar universal poate filmul devine previzibil dar aici nu a contat asta. Nu conteaza cat de previzibil e, nu conteaza cum se termina, conteaza ce se intampla acum, in momentul filmului...conteaza libertatea unor oameni inchisi pe o insula gen Alcatraz, una de prin Guinea Franceza, unde bariera naturala a insulei asigura inchisoarea fizica si psihica a detinutilor...

Pana la urma nu e vorba numai despre oameni, criminali, inchisi...stam si punem in balanta toate faptele si evenimentele care ne sunt descrise de personaj, credem ca e nevinovat pentru ca este, intotdeauna exista erori in sistemul legislativ si intotdeauna exista cineva care vrea sa inchida pe altcineva cu care are o raca imensa, atunci cand are sansa (in cazuri extreme). Personajul nostru principal, interpretat de Steve McQueen, a patit asta si desi este simbolul unui fluture, spirit rebel si imposibil de controlat, a fost capturat si tinut intr-un insectar in care inca bate din aripi, inca este viu chiar daca in jurul sau fiecare se opreste din batut...

Pe langa acest subiect delicat si incisiv in psihologia umana avem si povesti de prietenie puternica care au fost bazate pe ajutor reciproc inca de la inceput...unul are bani, celalalt are muschiul...amandoi au creier foarte bun si astfel cred ca amandoi pot iesi din insectar. Dustin Hoffman joaca rolul unui falsificator cu dioptrii mari si datorita circumstantei s-a transformat din omul fricos in unul care lupta pentru supravietuire impreuna cu noul sau prieten. Filmul are un scenariu excelent format din replici memorabile pe care nu are sens sa le reproduc pentru ca au cel mai mare impact in contextul filmului. Imagini superbe, cadre interesante, un festin regizoral de rang inalt pe care il recomand.

Un film puternic care in '73 nu s-a sfiit sa arate unele elemente care nu ar fi aparut de obicei in filmele vechi. Insa da, de prin anii '70 au inceput sa apara elemente violente, mai gore si in filmele horror gore. Ok, nu se compara cu ce se intampla in filmul asta, e cuminte...dar ideea ramane. Pentru anii '73 filmul a avut un impact mai mul psihologic si claustrofobic asupra spectatorului, fara dubiu. Recomand. 

9.6/10

duminică, 7 noiembrie 2010

Advise & Consent {1962}

De ce trebuie dramele politice sa fie atat de tembele? Adica efectiv mind-numbing...dar ok, poate nu ma refer la toate dar acesta a fost in mod deosebit o supa lunga si cu putine ingrediente din cauza subiectului dezbatut. Poate in '62 a fost un subiect controversat...fiind inca activa treaba razboiul rece si comunistii.

Advise & Consent ne arata coruptia si jocurile politice din cel mai puternic guvern din lume. Jocurile lor sunt atat de bine facute incat trebuie sa indoaie regulile pentru a reusit. Adica pana la urma nimic din ce au facut nu e ilegal ci doar imoral...nesportiv...dar pana la urma ce practica acesti domni care incearca sa se injunghie pe la spate nu se cheama tocmai sport, asa ca regulile nu sunt aceleasi. Aici se joaca cartea cu santajul, cu amenintarile de moarte...chestii la nivel inalt...desi probabil in realitate se joaca si mai murdar. Aici e innocent si aproape inteligent...pe cand in realitate, cand se doreste inlaturarea cuiva se apeleaza de cele mai multe ori la prostie si greselile ies in evidenta dupa.

Filmul lui Otto Preminger apeleaza la natura latenta a omului...il tine linistit, calm, calculat...pana cand explodeaza in final cu plot-twisturile care se desfasoara in ultimele 20 de minute ale filmului. Un gimmick pe atunci eficient, sunt sigur...acum insa e invechit si ras folosit. Depinde doar cu ce te uimeste in ziua de azi si pe atunci s-au folosit chestii care pe spectator il lasau rece...cum a fost moartea presedintelui, subita si inexplicabila...atata timp cat personajul nici nu prea s-a vazut in film si nu prezenta nici un interes pentru spectator pentru restul firului povestii. Nu e singurul caz de acest gen din film...personajul cel mai interesant este si cel mai putin vazut in filmul asta. Chestia asta a fost ridicola. Personajul, asa zis, principal din poveste...cel mentionat in fiecare discutie insa absent fizic a fost cel interpretat de Henry Fonda. Acum...sunt sigur ca scenaristul a vrut sa arate ceva cu chestia asta...ceva de genul ca simpla existenta a unei persoane, fara contact direct cu ceilalti, poate schimba cursul unor vieti...

Poate...dar e si asa o gura de gust in plus pe langa supa lungita. Nu prezinta nici un interes cinematografic sau de orice alta natura filmul asta. Nu il recomand si mi s-a parut inutil. 

6.5/10

miercuri, 3 noiembrie 2010

FilmStud 2010

Bacheha-Ye aseman {1997}

Children of Heaven

Ce film frumusel. Cam evident sa spun ca e genul de film care multumeste publicul pe mai multe nivele, il unge pe suflet cu dragalosenia si sentimentalismele reusite si de bun gust...e atat de evident ca o spune si posterul. Dar ce a contat a fost experienta emotionala prin care te poarta filmul...

Un frate si o sora dintr-o familie saraca trec prin aventura cea mai mare din viata lor (pana atunci) cand fratele pierde papucii proaspat reparati ai surorii sale si trebuie astfel sa imparta o pereche...perechea lui. E un film de suflet pentru spectator...si ramane si dupa ce se termina. E simplu si se joaca cu emotiile tale folosind chipurile inocente si de multe ori triste ale celor doi protagonisti iar aventura lor...reusind sa jongleze schimbul asta de papuci si scoala si activitatile extra-scolare...facut curat prin casa, ajutat familia, concurat in curse lungi (pentru varsta lor)...si asa mai departe.

Desi pare un pic prea siropos backgroundul saracacios si actual ne aduce la un nivel de seriozitate fata de ce se intampla in film...un asemenea nivel in care intelegem relatia dintre frati chiar daca nu e ceva universal si am dori sa vedem asta oriunde si oricand...dar pe langa inlantuirea asta de evenimente ce ii vizeaza in primul rand pe cei doi copilasi filmul nu are o profunzime deosebita sau un mesaj greu de descifrat. E un film pentru public, in care publicul e menit sa se regaseasca in personaje, oricare ar fi ele...fie parinti, fie pusti.

Si de asemenea nu mi-e jena sa recunosc ca la unele scene tristetea a fost insuportabila si mi-a scapat o lacrima sau doua...au ramas insa in ochi pentru ca nu erau teribil de triste ci triste combinate cu inocenta, ponei si curcubee, frumustete cinematografica in general. Regia a fost foarte bine pusa la punct, imaginea completa tonul general al filmului si scenariul desi simplu e puternic prin emotia transmisa...de vazut. 

9/10