sâmbătă, 30 aprilie 2011

Hobo with a Shotgun {2011}

Stiau baietii din Grindhouse ca fac ceva ce o sa aiba un efect imens in viitor. Death Proof si Planet Terror au fost primii ce au pornit acest vad de filme a la '70, de categoria B, pline de sange, violenta si tzatze, toate imbibate intr-un mesaj pseudo-moralistic ce se invarte in jurul ideei ca binele invinge raul...desi binele nu e tocmai bun in adevaratul sens al cuvantului...ci doar un rau mai mic care e pe urmele raului mare.
A fost totusi placut sa-l vezi pe Rutger Hauer intr-un rol care ii vine ca o manusa din moment ce mai toata viata a jucat in astfel de roluri. A mai avut si filme mai rasarite dar in alea era in roluri secundare sau rolurile de bad-guy. De cand il stim, Rutger a jucat in filme de categoria B, filme pe care le vedeam la TV gandindu-ne ca wow, ce filme bune se dau la tv, ca doar de abia am iesit din perioada comunista.
In fond, e ok sa mai vezi un film de genu asta. Un film care e intentionat prost si corny ca astfel ies in evidentele cele cateva replici rasarite si exagerari dorite. E un film care trece rapid si luat mana in mana cu celalalte filme cu iz vechi, e chiar mai bun decat adevaratele filme de cat. B.
7.1/10

marți, 26 aprilie 2011

Room in Rome {2010}

Un filmulet mic care vorbeste capitole despre interactiunea dintre doua persoane si dorinta/cautarea dragostei. Nu e vorba de lesbianism, desi nu m-a convins in totalitate argumentele fiecareia cum ca s-a indragostit de cealalta persoana. Oricum, filmul e impanzit de replici duioase, bine alese, romantice. Acestea alcatuiesc, cu ajutorul interpretarilor actritelor, un tablou complet a doua persoane tinere si indragostite care intr-o seara isi cladesc si destrama visele ce le aveau impreuna. Scena din final, in care se simte dezamagirea pentru ziua de maine, cladeste in noi o empatie uriasa si simtim, efectiv, ce au simtit si ele. Probabil pentru ca am trait si noi aceleasi sentimente...la un moment dat. Cand ne vedem visul cu ochii si apoi gasim si obstacolele din drum.
Asadar actiunea se petrece numai in aceasta camera foarte faina de hotel, intr-o singura noapte. Ca in fiecare film (cu cap) a carui actiune se petrece intr-un timp scurt, baza ramane in scenariu si actingul actorilor. Dar si asa, a fost loc destul pentru imagini frumoase cu frumusetea feminina in ipostaze incendiare dar deloc grafice. A fost totul facut intr-un bun gust european care imbina incendiarul spaniol cu poeticul si frumosul rusesc...cele doua colturi opuse ale Europei. Eu unul il recomand ca sa fie criticat dur si sincer, eu am vazut ceva frumos si rar si o sa-l pastrez.
8/10

luni, 25 aprilie 2011

Zerkalo {1975}

Mirror
Ce am prins eu din filmul asta. Pentru ca totul se rezuma la ce prinde fiecare, nu o chestie comuna la toata lumea, nu e ceva evidenta cand totul e atat de abstract si artistic (in adevaratul sens al cuvantului) chiar si la nivel de naratiune, nu numai imagine.
"Oglinzi" e capodopera lui Tarkovsky care ne ajuta sa reflectam asupra vietii noastre. Atat de evident pe cat pare acest aspect, atat de complex este rezultatul acestui film si efectul sau asupra spectatorului. Andrei ne-a ajutat, prin aceasta calatorie "down memory lane" a unui muribund sa reflectam si asupra celor mai importante alegeri din viata noastra, cele mai frumoase momente dar si acelea care ne-au definit ca oameni. Vedem aici imagini din copilaria lui, reflexii ale propriei persoane in alte persoane, mama lui sau chiar marea lui iubire pentru ca ne definim prin persoanele pe care le cunoastem in timpul vietii, acelea importante. Bineinteles, oglinda este aproape omni-prezenta in cadre desi nu se exagereaza.
Se folosesc imaginile ca strofe dintr-o poezie. Poate nu intotdeauna cu o legatura logica intre ele dar in final formeaza un tablou ce este descris cu greu prin cuvintele proprii, insa atat de evident cand citesti poezia. Asta e una din poeziile pe care trebuie sa le recitesti. Zerkalo nu e un film usor de inteles iar aici mi-am zis numai prima parere despre el. Probabil, la vizionari multiple se destrama alte straturi si alte intelesuri, asa cum mi se pare normal. Una din exemplele evidente prin care se arata maestria lui Tarkovsky a fost folosirea aceleasi actrite atat in rolul mamei murbundului, cat si a sotiei lui...astfel reflectandu-se alegerile din viata noastra. Si asa mai departe...nu are sens sa intru in detalii pentru ca nu sunt importante. Importanta e impresia ce o are fiecare dupa vizionarea lui.
E cu siguranta un film greu dar atat de recompensator in final. Un adevarat deliciu cinematografic si un film de pus la naftalina.
9.3/10

marți, 19 aprilie 2011

Week End {1967}

Genul de film de arta care naste frustrari, cu adevarat. Asta e genul de film care primeste pareri contradictorii de la fiecare spectator al lui dar majoritatea se vor opri asupra unor elemente comune care ies in evidenta. E un film frustrant pentru ca asta intentioneaza sa fie, trebuie sa fie enervant pentru ca se leaga de ceva ce noi traim si cateodata trecem cu vederea...lumea politica. Filmul lui Goddard, ultimul sau film adevarat, pentru ca dupa asta a coborat radical calitatea lor, este un "fuck you" adus aproape oricarui aspect din cultura vestica moderna.
E experimental si in acest sens, nu e coerent. E haotic cu un scop, pentru ca prezinta haosul. Un cuplu vor sa petreaca un week-end in natura dar in jurul lor se destrama civilizatia. Nu pot sa spun ca l-am perceput cum trebuie, tocmai de asta o sa-l pastrez si mai primeste de la mine vizionari in viitor. Are oricum cam acelasi aer ca in Breathless si Pierrot le fou. Non-liniar, non-logic, non-povestire. Sunt imagini sau chiar franturi din imagine care comunica ceva prin cel mai subtil mod. Da, poate parea pompos si spectatorii pot fi snobi...pentru ca sunt atatea filme care si spuneau ceva dar erau pe intelesul majoritatii incat rostul unor astfel de filme nu este inteles.
Ok, sa fie inteles de majoritate nu e un lucru bun intotdeauna dar astfel de lucrari sunt acceptate cu greu pentru ca e un adevarat film de arta...unul pe care ori il accepti asa cum e, ori il urasti si nu il mai recomanzi la nimeni.
Scene lungi, care aparent n-au sens...cum ar fi scena de pe strada cand personajele principale trec incet-incet printre masinile oprite, ca si cum sfarsitul lumii s-a apropiat. O scena lunga si plina de sunetele claxoanelor care ating o coarda ce te face sa te intrebi, ce a vrut sa arate cu asta? Tot calvarul traficului dintr-un weekend sau chiar o saptamana comprimata intr-o scena de cateva minute? Poate. Din pacate are conotatii istorice importante pe care nu le-am localizat inca si nu cred ca am s-o fac. Simt totusi ca mesajul sau e nemuritor si cazul e omniprezent in istorie. E un film interesant dar daca il vizionati pregatiti-va sa fiti buimaciti (dar poate nu la fel de mult ca la Lynch).
8.5/10

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Tomorrow Never Dies {1997}

Seria asta cu 007 e distractie. Nu vad de ce s-ar incheia vreodata...de fapt chiar si acum Sony a acceptat distributia filmului...deci e finantatorul principal. Daniel Craig e cel mai bun Bond din cati au fost, neincluzandul pe primul, Sean Connory. Pierce Brosnan are si el carisma lui de neclintit dar nu prea poti sa-l iei in serios. La fel ca filmele cu el. Daniel Craig are efectul opus in acest caz.
Dar revenind la film. Unele au o poveste buna dar in fond, fiecare e facut dupa o formula care se modifica de la personaj negativ la alt personaj negativ. Altele au o poveste si proasta dar si ridicola. Cum a fost asta. Prea multe exagerari si penibilitati care ii dau filmului un aer pe care nu poti sa-l iei in serios. Poate nici nu a fost intentionat asta dar te distrezi mai mult la un film care nu iti insulta inteligenta la fiecare faza. Scenele de actiune au efect dar si prin ele gasesti faze care nu isi au locul...nu exagerate, ca doar asta e sinonim cu scena de actiune din filme.
Cam asta-i de mentionat, e 007, e James Bond, e o franciza. Efectul apare si dispare cu fiecare film.
+ Aceeasi chestie si la "The World is Not Enough"
6/10

joi, 14 aprilie 2011

Fail-Safe {1964}

Of...in timpul filmului tot aveam cuvinte cu care sa incep descrierea acestui film dar acum s-au evaporat toate. Asta din cauza filmului, e genul de film pe parcursul caruia mintea iti explodeaza datorita incarcaturii electrice dar la final te lasa fara cuvinte...incepi sa baigui ceva, dai cu stangu in dreptu. Te uimeste filmul, te deruteaza complet tensiunea lui si cum iti acapareaza simturile.
Lumet este un geniu al dramei in spatii restranse. L-a folosit din nou pe Henry Fonda pentru a reproduce personajul rational si calculat din 12 Angry Men. Multi au auzit de 12 Angry Men insa de acesta nu stiu de ce nu au auzit. E mai complex, da, dar in fond pastreaza aceeasi formula...formula unui caz ipotetic, un scenariu S.F.-ist, exagerat si tu, ca spectator, stii asta. Dar te bucuri de el in sensul ca il accepti, pentru ca motiv de bucurie nu exista. Am ajuns chiar si sa imi curga lacrimile datorita umanitatii in fata inevitabilului. Iar finalul a fost perfect unde trebuie. Nu imi trebuia sa stiu nimic mai mult, orice informatie in plus ar fi distrus orice parerea aveam pana in momentul ala despre film. Un film extraordinar.
Un film care te poarta prin tensiuni intotdeauna in crestere. Inca de la inceput, cand se prezinta computerele, intregul mecanism electronic de aparare a tarii stii ca o sa se intample ceva deosebit. Chiar si atunci cand se descrie sunetul ce o sa fie auzit la telefon in cazul cel mai grav, stii ca o sa vina si acel moment...ma refer la sunetul ascutit, sunetul unui telefon topindu-se.
Poate ghinionul acestui film a fost ca a aparut in cinema dupa capodopera lui Kubrick, facuta de aceeasi casa de productie, Dr. Strangelove. Dupa asta, din cauza lui Dr. Strangelove, nimeni nu mai lua in serios filmul lui Sidney Lumet. Era luat ca la fel de amuzant desi finalul e tragic si tulburator. In fine, poate a reusit sa-mi spele creierul datorita acestui scenariu implauzibil dar m-a cucerit constructia si cresterea tensiunii. Un film colosal, uitat, ce trebuie recomandat mai departe.
9.6/10

The Car {1977}

Imi place filmuletul asta de categoria B, isi face treaba. Masina are personalitate...poate cateodata mai multa decat unele din personaje. E raul incarcant in masina si prin accidentele cauzate de el, nu atat de grafice pe cat ar fi in ziua de azi, induce o stare de panica chiar si acum, in ziua de azi, in spectatorul curios sa vada acest film simplu si eficient.
Cateodata genul asta functioneaza mai bine daca nu se intra prea mult in detalii ci se focalizeaza pe atmosfera si vizual. Vizualul anilor '70, bineinteles. Masina pe atat de evil, pe atat de frumoasa e...si prin frumoasa ma refer ca e o schita a raului si implicit a uratului incat nu poti sa vezi frumosul din curbele lui si din personalitatea botului masinii ce formeaza o fata hidoasa, intotdeauna incruntata, intotdeauna provocand haos si moarte. Ceea ce e bun la filmul asta e ca nu se dau multe detalii, cum am zis. Starea de mister se pastreaza pana la final...pe nimeni nu intereseaza cum de nu are sofer, pe nimeni nu intereseaza de unde a venit exact, ci doar ca trebuie distrusa, intr-un fel sau altul. Actorii au jucat in stilul specific filmelor de cateogoria B din anii '70, stil grindhouse...deci prost insa enjoyable, nu enervant.
E genul de film pe care il apreciezi doar vazandu-l, nu judecandu-l in prealabil. Mi-a placut. Nice guilty pleasure...
7/10

Le doulos {1962}

Jean-Pierre Melville a fost un regizor care m-a...nu pot sa spun marcat...dar care mi-a lasat o impresia placuta...mi-a lasat impresia ca nu am pierdut timpul uitandu-ma la filmele lui. Ca sa fiu mai exact, la "Le samourai", "L'armee des ombres" si "Le cercle rouge". Primul simt ca nu l-am inteles in totalitate si saptamana viitoare primeste o vizionare in plus, la Clubul Cinefililor, de la ora 6. Al doilea mi s-a parut ori prea matur pentru mine ori prea pompos, oricum un film care ar mai merita o vizionare insa ultimul l-am si inteles si mi s-a parut si cel mai bine pus la punct.
Cu asta, insa...mi-a intarit parerea cum ca Melville face filme sa ne frece la creier. OK, poate nu chiar in sensul asta dar filmele lui au o dificultate inutila lor. Sunt incurcate si unele scene sunt si exagerat de lungi. O alta caracteristica a filmelor vazute pana acum (nu si cele 3 de mai sus) e ca se accepta scenele proaste sau penibile doar pentru ca fac parte din filmele vechi americane cu gangsteri. Melville stie asta dar le accepta si le introduce in filmele lui pentru ca na...am zis de ce. Asa a fost cazul si aici. Povestea pe langa ca e alambicata, pe langa ca te pierzi in nume si situatii, explicatiile din final nu satisfac si te mai si enerveaza unele faze. Da, e in final un film ce are nevoie de atentia ta maxima si posibil, de o vizionare in plus. Dar prima impresie conteaza intotdeauna.asa ca daca nu ti-a placut la prima vizionare...ti s-a parut un film pompos si inutil de complicat care se infunda si in ridicol cateodata, atunci nu mai merita sa treci prin el. Daca a avut vreo 2 momente care ti-au placut si iti dai seama ca oricum nu prea ai fost atent atunci da...merita.
Aa, am sa dau vina si pe traducere care m-a derutat de cateva ori si m-a bagat si mai mult in ceata pentru ca o chestie auzeam si una citeam...la putina franceza pe care o stiu.
7/10

marți, 12 aprilie 2011

The Pawnbroker {1964}

Intr-o lume in care totul se destrama, umanul se uita, auto-distrugerea e peste tot in oameni, acest om, un evreu stereotipic care isi sparge tiparul, un batran morocanos pentru ca isi pierde credinta in om sau poate de abia acum realizeaza acest lucru...acest important om din comunitatea lui isi doreste sfarsitul mai mult decat orice.
Filmul e deprimant pentru ca e o viziune reala asupra unor tipuri de oameni. Oameni care traiesc de pe o zi pe alta, dar nu sa-si cumpere mancare, nuu...sa-si mai cumpere un gram, sa mai fumeze o tigara, sa se mai afunde in alcool...vindeau lucruri personale, pretioase pentru ei, pentru nimic. Sol, proprietarul amanetului, the pawnbroker, observa asta in fiecare zi...si daca ai mai trecut si printr-un razboi, cum a trecut el, prin lagarele de concentrare si a vazut inumanitatea aia...iar apoi ii vede pe acestia care nu apreciaza ce au, nu apreciaza libertatea, devine un personaj nihilistic total.
Vrea sa se distruga si el...dar nu singur. Vrea ca soarta sa-i ofere sansa asta pentru ca in dumnezeu nu mai crede, l-a parasit pe acesta de mult timp. Viziunea lui asupra lumii e mai gri decat filmul asta...e mai deprimanta decat starea care ti-o da. E un film dureros si Lumet, desi a murit recent, m-a facut sa-mi fac o parere si mai buna despre el datorita acestui film. Da...ultimele 3 filme ii apartin si sunt cele care nu le-am vazut de la el. Am zis ca e o ocazie la fel de buna ca oricare alta. Omul e mort, dar nu chiar. Poate nu o sa mai faca alte filme dar atata timp cat unii regizori de acum sunt influentati de el, e de ajuns.
Il recomand, desi e deprimant si tensionant...e un film de calitate, cu un actor in rolul principal cum rar se intalnesc pe ecran, orice marime ar avea.
8.5/10

Murder on the Orient Express {1974}

Ce spectacol...ce circ. Circ, dar nu in sensul rau al cuvantului. Un circ are pana la urma exact acelasi rol ca acest film...sa te distreze. Acesta e insa format ca un truc de magie...se prezinta datele, sumar, rapid. Mai intai se incepe cu elementul principal si anume rapirea si uciderea unui copil dintr-o familie importanta...un reportaj.
Apoi se cunosc personajele ce o sa participe la trucul magic privit de un personaj neutru comple...domnul Poirot, un detectiv cunoscut global din romanele Agathei Christie. Si apoi incepe numarul...sunete ciudate, momente tensionate si apoi...dimineata...un cadavru al unui om important din tren. Initial, asa cum e normal pentru un spectator, am depistat un suspect. A fost destul de evident personajul lui McQueen, intotdeauna agitat si cu un motiv (oarecum superficial, initial), sa iasa in evidenta pentru mine. A fost o alegere previzibila din moment ce a fost primul in sirul de interogatii. Da, fiecare personaj a fost supus unui asemenea tratament, nefiind alti suspecti decat unul dintre ei. Mi-a placut cum e construit, logic, jucaus chiar...te tine interesat iar personalitatea fiecarui personaj face experienta si mai fascinanta. Pana la urma...spoiler...pe orice alegeai, aveai dreptate.
Asta a fost partea care mi s-a parut si exagerata si de bun simt. Da, toti cei 12 au avut vreo legatura cu fetita rapita si ucisa, cu familia, sau cu persoane ce au lucrat cu familie...daunele colaterale au fost intr-un numar de 4, pe langa fetita. Asadar, fiecare ruda, catel sau purcel, si-a luat randul la cate o injungheala...am zis, spoilere.
Pana la urma, la asemenea actori si intr-un asemenea timp nu puteau fi scoase roluril incredibile ci povestea a fost in spotlight, cum mi se pare normal. M-a distrat, m-a captivat si la sfarsit multumesc...dar trec mai departe. Bun de o vizionare...dar calitatea lui scade apoi cu fiecare vizionare. Asa e cu filme de genul asta. Mai ales atunci cand nu am de ce sa ma "agat" decat de poveste...
7.8/10

Prince of the City {1981}

A murit Sidney Lumet. Un mare regizor care a adus pe lume opere cinematografice memorabile si din aceasta cauza am sa zic: "Traiasca Sidney Lumet!"...pentru ca desi a decedat la varsta de 82 de ani el intotdeauna o sa ramana nemuritor prin creatiile lui, la fel ca orice artist care este amintit prin ce a lasat pe lumea asta.
De data asta avem o epopee de 2 ore 40 de minute despre viata de politist in New York. Nu politistul de pe strada, plutonierul ci acela care are putina putere in maini, acela care chiar face ceva pe strada, nu numai cheama dupa intariri. Bine, asta e politia si New Yorkul din anii '70...probabil chiar spre sfarsitul lor pentru ca filmul sa aiba un aer de actualitate, de urgenta. Subiectul lui delicat este vast si complex...e despre acest tanar politist care incearca sa faca un bine. Ca sa faca acel bine trebuie sa atinga persoane pe care le iubeste, la care tine...partenerii lui din "forta" cu care traieste viata de zi cu zi (cu sotia doarme, numai)...asta e vorba pe la ei, pe la cei loiali.
El insa se afunda atat de tare in chestia asta, in chestia asta facuta chiar de el incat pierde controlul si pierde. Pierde batalia care o credea la inceput usoara, pierde prieteni, crezandu-l acum un turnator ordinar...pierde respectul de sine si nici macar finalul favorabil lui nu ii distruge stresul psihic si povara pe care a acumulat-o. E un film destul de complex si la 2 ore 40, fara sa devina neinteresant sau plictisitor, cred si eu ca e o sarcina grea, dar in final satisfacatoare, sa faci un film care sa spuna ceva. Scenaristii s-au folosit de cartea lui Robert Daley...care a format acest univers in care pana si polististii se pot diferentia cu greu de mafioti. Filmul a prezentat foarte multe elemente comune...coruperea, hainele scumpe, viata lejera si treburile murdare. Nu pot spune insa ca in final m-a impresionat teribil. E un film foarte bine facut, bine jucat, excelent scris...dar nu iti ofera o satisfactie decat in anumite scene. In rest privim anatomia detaliata a unei anchete, a unui proces, a unei vieti...cat de interesati suntem de ea, depinde numai de noi.
8.3/10

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Gongdong gyeongbi guyeok JSA {2000}

Un film, regizat de marele, da, marele Chan-Wool Park, care ne face sa reflectam asupra noastra cat si ne distreaza la capitolul de actiune, gloante, explozii si sange. Partea a doua e mai putin importanta...
Important a fost mesajul trimis de catre regizor. Cateodata suntem mai apropiati de vecinul nostru decat vrem sa recunoastem. Cateodata o granita, o bariera este ceva fictiv fara semnficatie atunci cand suntem oameni si atat.  Asa au patit si acesti 4 oameni, cate 2 din fiecare parte a granitei ce desparte cele doua Coree. Prietenia dintre acestia a invins puterea oricarei ideologii, oricarei opinii politice sau geografice. In acea bucatica de Coree de Nord (ce-i drept foarte aproape de Coreea de Sud) acesti oameni au uitat ca au fost dusmani...desi tarile lor nu se aflau in razboi.
Intr-un moment de mister total, pana in finalul filmului, se petrece acea tragedie care da drumul la partea politista a filmului. Vine maiorul sexy si inteligent de la facultatea de Drept, probabil dupa ce a terminat pe primul loc, pentru a rezolva aceasta crima. Nu trebuie sa afle cine e criminalul, asta se stie deja, ci trebuie sa afle de ce s-a intamplat. Motivul il descoperim si noi pe parcursul filmului si misterul se dezvaluie incet-incet.
In rest e un film de calitatea intai. Filmat foarte bine, intotdeauna intersant...excelent jucat de catre actorii pe care i-a mai folosit Park si in viitor...cu un scenariu complex care comunica pe mai multe nivele. Si totusi poate sa ramana entertaining atata timp cat se ia in serios destul. Recomand.
9/10

vineri, 8 aprilie 2011

Chaos Theory {2008}

Un filmulet mic care poate. E creativ atat in actiune cat si replici. E unul din filmuletele alea care nu te astepti sa te amuze sau la care crezi ca nu ar trebuii sa razi crezand ca e mai mult drama serios. Pana cand incepe cu adevarat filmul...
Fiind vorba despre un tip profesionist in organizare si planuirea vietii, un tip care tine cont de fiecare minut din viata, tine cont de fiecare alegere, ajutandu-se de foitele lui cand ajunge la o interesectie problematica. Dar cand viata lui e data peste cap cu numai 10 minute, totul se duce pe apa sambetei. Intarzie la o conferinta unde vorbeste fix despre eficientizarea timpului, comic...afla ceva personal ce ii da peste cap toata relatia si trecutul. Un haos total...de la acel mic eveniment porneste aceasta avalansa emotionala pe plan personal ce il face sa se intrebe de propriile sale metode. Decide astfel sa foloseasca sistemul sau pentru a perpetua acest haos. Ia in sfarsit decizia sa-si traiasca viata pentru ca oricum viata i-a tras-o pana acum, roial.
Ajunge sa iti placa situatiile, sa te amuze personajele...in special cel jucat de Ryan Reynolds. Un tip comun care o ia de la soarta cum numai in filme vezi si totusi se pastreaza pe o linie ce nu exagereaza cu exagerarile. Avem una doua dar parca ar fi povesti de alea de care auzi, dar nu cunosti pe nimeni sa fi patit. Oricum, replici bune, jucat decent si foarte decent. Mi-a placut de Sarah Chalke ca am mai apucat sa o vad undeva si in afara de Scrubs (care oricum s-a terminat anul trecut :( ). Viata e un haos pe care il strangem in brate de iubire...e mai frumos asa, si filmul asta ti-a aratat-o dragut. Merge.
7.6/10

joi, 7 aprilie 2011

Snabba Cash {2010}

"Hai sa facem noi, suedezii, ceva ce numai americanii ar stii sa faca dar sa o luam in serios ca suntem europeni in toata regula"...vorbiti serios mai suedezilor? Eu nu stiu pe cine incercati voi sa convingeti cu vrajelile astea din ce in ce mai exagerate pe masura ce progreseaza filmul. Avem 3 povesti, fiecare intr-o alta limba si ce formeaza in sinea ei un alt punct de vedere.
Baiatul mai alb ca Vanilla Ice care totusi incearca sa faca bani rapizi...ca doar asta inseamna titlul ala..."Easy Money" dar fiind un tip incorigibil de prost si usor de impresionat s-a gandit ca poate sa simuleze viata luxurianta din care vrea sa faca parte si unde incearca sa-si construiasca o reputatie fara prea mari eforturi...desi el e un biet student la Facultatea de Economie care n-are bani si totusi are vise mai marete decat poate el sa le ajunga. In alt colt din acest triunghi in avem pe Jorge, un spaniol/mexican (ce-o fi) care, evadat din inchisoare, vrea sa se apuce iar de ce a facut inainte...crima in general, dealari de droguri in special. Sora lui e insarcinata, asta il face sa se gandeasca la viitor si la faptul ca o sa fie unchi...degeaba insa cand vrei sa faci un ban stand in cur. Naspa...In ultimul colt il avem pe sarbul care si-a luat in primire fiica mica de 8 ani (desi pare de 6) dupa ce mama ei a facut o supradoza de droguri si era sa moara...sau a murit deja, asta nu m-a interesant prea mult. Acum, sarbul asta rau si dur, care omora pana acum in sange rece, trebuie sa se gandeasca la viitorul fiicei lui micute si dragute.
Si stiti care e partea cea mai naspa? Nu ajunge sa-ti pese de nici unul din personajele astea...hai sa zicem ca poate sarbul dur iti atinge o coarda sensibila, dar asta numai din cauza fiicei lui. In rest, sunt toti o adunatura de prosti care isi rezolva treburile prin violenta si putin creier, prea putin. Suedezii astia incearca sa faca ce s-a mai facut in trecut...numai ca mult mai prost. Muzica imi aduce imediat aminte de Babel si Innaritu...deci neinspirata muzica. Stilul imi aduce aminte tot de acesta si nu mai stiu cine. Sunt sigur ca am mai vazut un film de genul asta dar pur si simplu nu imi aduc aminte de el. Sa fi fost ceva de Fatih Akim...cu aia 3 tonti...Kurz und schmerzlos. Da, si ceva din ala...alt film prost.
Inca incerc sa-mi dau seama daca a incercat filmul asta sa-mi spuna o poveste moralistica sau doar sa ma faca sa ma mir de prostia unora. In disperarea lor, o dau toti in bara si nimeni nu castiga. Poftim morala. Nu, nu se face asa...
6.4/10

Bob le flambeur {1956}

Incepe in stilul filmului noir insa termina in stilul filmului penibil. Multe scene nelalocul lor, exagerate, pline de replici penibile si persoanje facand chestii penibile. Trecem peste, sa zicem, dar nu se poate...nu se poate pentru ca aceste momente se aduna si cateodata conteaza la un film chestiile marunte. Conteaza atunci cand nu ai de ce sa te prinzi altceva...pentru ca filmul, efectiv, nu ofera nimic cinefilului...ca altcineva nu s-ar uita la filmul asta decat daca i se baga cu forta pe gat. E un film slab cu multe, poate prea multe, minusuri. Nota mare de pe imdb este formata numai de cei care cred ca orice e vechi e si clasic...de asemenea au fost condusi si de faptul ca regizorul a facut totusi cateva filme inteligent mai tarziu, dar cu siguranta acesta nu e unul din ele.
Am ascultat un interviu de-al lui Jean-Pierre Melville inainte sa inceapa filmul si mi-am dat seama din cuvintele lui ca numai de film nu il doare pe el. Pare atata de distant si de snob cand vorbeste despre film incat ai impresia ca a fost obligat sa intre in treaba asta. Sincer, pare genul de om care s-ar descurca mai bine in spatele unui birou decat in spatele unei camere de filmat. Chiar si asa, nu a adus ceva nou in cinema daca e sa ne uitam la alegerea cadrelor si la povestea in sine. Sunt filme-noir care cateodata au efect, cateodata nu. Aici e al doilea caz. Celelalte sunt mai breze, sau poate au fost prea inteligente pentru mine. Desi acum incep sa-mi schimb parerea despre asta. Nu stiu...
Bob Cartoforul e un film banal, lungit, penibil, jucat prost cu replici proaste. Nu duce nicaieri si unde "duce" termina prost.
6.8/10

miercuri, 6 aprilie 2011

Poltergeist {1982}

Vedeti...daca un film e sub mana colosala a lui Spielberg, si nu ma refer aici la regie, atunci stii ca iese ceva mare. E mare din mai multe puncte de vedere...din punctul de vedere al unui spectator care nu e fan horror, cum sunt eu, acesta balanseaza foarte bine ideea de fantastic, necunoscut cu scepticismul ce vine automat la evenimente de genul asta.
Din nefericire a trebuit sa aduca in discutii cimitiruri, sicrie si scheleti pentru a crea acest poltergeist care a bantuit familia all-americana din suburbie. Ce face filmul asta eficient este jocul actorilor, in special cel al copiilor...dar Craig T. Nelson si JoBeth Williams ies cu siguranta cel mai in evidenta pentru ca datorita lor simtim groaza prin empatie. Simtim si noi durerea si nelinistea lor parentala la lipsa unuia din copii lor. Alt factor ce ajuta la suspansul publicului sunt fara dubiu efectele speciale vizuale. Pentru 1982 mi s-au parut excelente si chiar comparabile cu cele din ziua de azi facute pe computer.
Inca atunci, acest fel de efecte erau mult mai greu de facut si de pus pe pelicula decat acum. Pe langa asta toata treaba asta cu paranormalul este dezbatuta ca si cum e ceva nou pentru toata lumea, chiar si pentru cei care cica o practica de multa vreme. Suspansul a fost imens si momentele cheie din film excelent facute. E un horror de calitate, chiar daca nu mai sperie cum speria. Cu toate astea te tine pe marginea scaunului si iti pasa de personaje, fiecare dintre ele.
8.25/10

GoldenEye {1995}

Probabil ce e enervant la majoritatea filmelor cu James Bond e ca sunt facute dupa o formula. Filmele lui se deschid de obicei cu el indeplinind o misiune cu succes, fara generic sau ceva, genericul vine abia dupa ce ultimul tip moare impuscat de maretia sa dublu zero septe. Apoi la generic vine melodia aleasa pentru filmul respectiv...aici a cantat Tina Turner cu deja clasicul slagar, Golden Eye.
Asa, apoi se intampla ceva teribil cu noul villain, Bond primeste misiunea sa-i impiedice...sa-l omoare...sa-l mutileze...pe el si pe toti acolitii lui. Pe "drum" intalneste fata "Bond" care intotdeauna arata superb si e un exemplu feminin de inalta calitate. Aceasta se afla in anti-teza cu fata anti-Bond din tabara adversa. Bine, aici ba a fost o fata, ba cateodata e un asiatic gras cu palarie periculoasa. Ideea e ca filmele cu Bond sunt repetitive si singurele chestii care se schimba sunt masinile, decorurile si fetele Bond...si din generatie in generatie actorul ce il joaca pe Bond. Efectele avanseaza cu timpul, la fel si tehnologiile futuristice. In schimb raman la parerea ca ultimele 2 007 sunt cele mai bune facute pana acum pentru ca nu se afunda atat de mult in clisee ci chiar incearca sa aduca ceva nou francizei. De altfel, astea meritau vazute la vremea lor...acum nu mai au farmec decat prin fazele care au fermecat atunci...plimbarea lui Bond prin Moscova cu tancul, trenul ala rusesc, personajul negativ feminin si na ca atat mi-a ramas...desi am vazut filmul acum 10 minute :)).
Cam asta-i efectul Bond din trecut, spectacol de moment, summer flick, blockbuster, dar deloc memorabil sau de luat in considerare din orice alt punct de vedere decat cel comercial.
7/10

marți, 5 aprilie 2011

The Way Back {2010}

Vazusem anul trecut ca exista un film american in care joaca cunoscutul nostru actor de film, tanar si talentat, Dragos Bucur. L-am pus pe lista de atunci si apoi a mai aparut un trailer. O echipa de evadati traverseaza spre sud Siberia, Mongolia, Tibet pana in India. O calatorie pe viata si pe moarte, cu povesti interesante, camaraderie, suspans si voie buna (atunci cand se putea).
Se porneste dintr-un lagar siberian si asa cum e normal, nu numai lagarul e inchisoarea ci insasi Siberia, cu temperaturile ei aspre, terenul neprimitor si animalele salbatice specifice zonei. Dorinta de libertate e insa puternica in grupul asta de oameni asa ca se coalizeaza si pornesc la drum. Drumul e plin de imagini frumoase si tot felul de peripetii in functie de terenul pe care se afla. Apar apoi cateva personaje noi, dispar altele din cauza epuizarii ori lipsei de apa sau hrana. In fine, partea asta e evidenta. Inca din titlu ni se povesteste o poveste cu final cunoscut. Dar nu-i bai, conteaza mai mult ce fac pe drum si ce surprize minore mai apar din cand in cand.
Eu ma bucur doar ca cei doi actori romani au jucat exemplar...Dragos Bucur si Alexandru Potoceanu, cel din urma l-am mai vazut in rolul principal in Nunta Muta sau 4 luni, 3 saptamani si 2 zile. Doi actori foarte buni pana la urma. Acum, daca filmul asta ii ajuta sa intre pe piata de film americana, si mai bine. Marcel Iures intrase de mult, Maia si ea, acum urmeaza astia ca doar na, sunt tineri si se poate.
Filmul nu te da pe spate, in nici un caz, insa are momente triste destul de eficiente, momente de suspans si per general, muzica buna si imagini foarte frumoase. Merita vazut pentru curajoul persoanelor interpretate in film si pentru povestea lor, in general.
8/10