Butch Cassidy and the Sundance Kid {1969}

Ce face un western, un western reusit? Pai aparent un duo ca Paul Newman si Robert Redford...aparent un scenariu pentru western foarte, foarte bun...aparent o fuga prin desert de vreo 3 zile in care simtim exact ce simt si personajele principale si tensiunea creste pe minut ce trece aceasta urmarire...aparent o fuga continua fata de justitie pana prin alte tari.

E un western adevarat, insa unul modern si mai plin decat cele cu Clint Eastwood (de exemplu). Am avut sansa sa-l mai vad o data in trecut dar nu stiu din ce motiv, atunci mi s-a parut putin cam prea plictisitor si l-am inchis dupa jumatate de ora, nerecunoscand asta la nimeni. Probabil as fi spus atunci ca e supra-evaluat si ca nu merita o vizionare...cat de mult m-am inselat. Filmul merita mai multe vizionari, din atatea motive care se alatura celor de sus.

Scenariul ne prezinta o poveste despre o prietenie neconditionata, puternica, una in care unul il completeaza pe celalalt...unul e cu ganditul iar celalalt cu impuscatul. Pe de alta parte a scenariului simtim inutilitatea de a fi jefuitori de banci...simtim forta si persistenta legii oricat de inteligenti sunt protagonistii nostri. Pana la urma ei s-au dus in Australia, ganduri ce le-aveau inainte de a se infrunta cu o armata de soldati bolivieni. Ei doi impotriva lumii. Filmul a castigat 4 Oscaruri pentru imagine, coloana sonora, melodie si scenariu. Melodia o stim cu totii si ajungem sa o fredonam repede dupa. O auzim o singura data in film...atunci cand Butch o plimba pe Etta cu bicicleta, pe atunci o noutate.

Nu pot sa subliniez destul frumusetea, simplitatea si importanta acestui film. Completeaza frumos genul western, daca se alatura celorlalte capodopere ale genului. Are o latura mai amuzanta, parca mai umana, mai reala. Are un scenariu atat de fluent si de bine scris incat ai zice ca actorii nu toarna replici ci au o convorbire reala, facand toata aceasta poveste una frumoasa si bromantica (da, Bromantica...cine stie, stie).

9/10

Fantastic Voyage {1966}

Asta e filmul comercial al anilor '60. De ce? Din simplul motiv ca e facut pentru efectele speciale care pentru vremea respectiva erau fenomenale. Scenariul desi pare interesant si plin de detalii interesante si numai bune pentru un scolar...spunandu-se cate celule de alea avem si cate de celelalte...

Dar in general filmul a fost foarte distractiv si plin de suspans. Un echipaj format de doi doctori (unul medical si un chirurg), o asistenta focoasa interpretata de frumoasa Raquel Welch, un pilot si un tip ce face pe a politistu sa vada daca este cineva capabil de a sabota aceasta misiune...misiune fiind distrugerea unei tumori din capul unui om ce stie un secret privind tocmai tehnologia ce il poate salva...miniaturizarea. Da, filmul e foarte S.F. si cand zic foarte S.F. inseamna ca sunt foarte multe detalii uitate sau ignorate. Pana la urma e greu sa arati cat mai fidel acea lume cand nu ai tehnologia cinematografica pentru a o arata. Probabil de asta si se face un remake ce o sa apara in 2010...

Pana la urma intentia acestui film este sa distreze...de unde si asistenta inutila intr-o astfel de misiune, care oricum e mult prea frumoasa si cheptoasa. Apoi mai ai si intriga din mijlocul intrigii...cine ar intentiona sa saboteze misiunea? Sa fie chirurgul? Tot filmul la el ne uitam, pe el il suspectam, dar pe langa asta noi trebuie sa ne uitam la toti...asa ca numai in final stim care e si cum.

Isaac Asimov a scris o carte dupa acest film, care oricum a iesit inainte filmului din cauza intarzierilor, carte care completeaza ce a uitat sa faca filmul. Plot hole-uri care pentru un spectator oricum nu sunt simtite din cauza ca e fascinat de aceasta lume interesanta. Innerspace, daca il mai stie cineva, e parodie dupa acest film, una serioasa, dar e si acela foarte interesant de vizionat.

8/10

The Bad Lieutenant: Port of Call - New Orleans {2009}

Uite un rol facut pentru Nicholas Cage. Se vede ca asta e stilul sau, s-a mai vazut si in alte filme insa in doze mai mici. Aici si-a aratat intregul potential si lumea, cel putin cea care a mai vazut ceva din filmele sale mai vechi, stie ca poate sa joace atunci cand primeste un rol bun.

In ultima vreme a jucat in multe aberatii...The Wicker Man, Ghost Rider, Next, Bangkok Dangerous, G-Force...astea le-a facut pentru bani. Problemele lui financiare nefiind un secret. E pana la urma un super-star si poate sa faca ce vrea el cu banii...dar sa cumperi aceeasi masina de mai multe ori o data mi se pare pur si simplu cretin...dar na, e alegerea lui. Revenind la film...

Cage ne arata fata corupta a unui politist motivat sa isi faca treaba cum trebuie. Da, este un paradox ce am zis. Corupt inseamna ca nu isi face treaba si este platit. Insa in meseria locotenentului Terence McDonagh trebuie un oarecare talent actoricesc. Trebuie sa joace pentru mai multi daca vrea sa ajunga unde trebuie sa ii prinda pe infractori. Vedeti, el nu e decat un om normal...are minusuri si plusuri. Plusul sau principal e ca e ambitios si isi iubeste meseria, minusul sau e ca se baga prea mult in rol...devine dependent de droguri datorita unui accident oarecum stupid si neasteptat desi parea sigur. Initial a fost dependent de medicamente dar acestea nu prea il ajutau si cand a vazut ca in meseria lui are de a face cu cantitati imense de droguri, in special cocaina, a decis sa se vindece cu cele din urma.

Asta il face pe locotenent sa se comporte cum se comporta clasicul Nicholas Cage cand face pe nebunul. Omul a jucat foarte bine rolul sau trecand de la o emotie la alta cu usurinta unui boxeor de a trece la o lovitura la alta in ring. Werner Hertog, regizorul genial al acestui film, ne-a aratat ca un locotenent e rau, dar nu in sensul de prost ci in sensul de malefic, violent si masochist. Este necesar in meseria lui si de asta este un locotenent al naibii de bun. E un rau necesar. E Bad ca in melodia lui MJ - Bad...he's bad!

Pe de alta parte filmul in sine nu mi s-a parut unul deosebit de genial chiar daca in final toate se leaga frumos, vazand ca nu a facut tot raul ala pentru nimic. Plus ca e un remake...acum sunt curios sa vad cum era ala. Oare chiar intotdeauna originalul e mai bun decat remakeul sau e o exceptie de la regula? O sa vad...pana atunci il recomand pe acesta, in special pentru a-l vedea pe Nicholas Cage asa cum il stim si asa cum ne place ca actor. E un rol scris pentru el. Acum nu stiu daca Academia o sa-i ia in considerare rolul...parerea mea e ca ar trebui, chiar daca nu a fost atat de puternic pe cat as fi vrut.

8/10

Taking Woodstock {2009}

Ma asteptam la altceva. Din trailer trebuia sa fie un film amuzant, de suflet...spiritual, hipiotic, distractiv, cu muzica buna (care iese in evidenta). Nu vroaim sa vad neaparat cum ar fi aratat atmosfera unui Woodstock, desi aveam cateva idei si inainte de film, insa chiar s-a prins atmosfera destul de bine si indeajuns incat cel care nu a trait acele vremuri sa isi faca o idee generala asupra fenomenului.

Mi-au placut micile detalii, toate autentice, fara a fi folosite filmari din arhiva sau efecte speciale...cu exceptia filmarii intregului ocean de oameni din jurul scenei, scena in sine si alte cateva efecte psihedelice, putine si astea la numar, din pacate. Eh, poate ar trebui sa ma uit chiar la filmul Woodstock, documentaru...daca e sa vad numai ce inseamna fenomenul Woodstock.

Aici se vrea a fi o poveste despre maturizare si alegerea caii in viata. O poveste ce urmareste evolutia unui tip Elliot prin experientele ce le traieste o data cu acest festival in orasul sau, care nu e Woodstock. Aici e vorba ca Woodstock a fost furat de la locul lui de nastere si dus in alt oras...si e ca si cum...daca il construiesti, ei vor veni. Si asa s-a intamplat, chiar mai mult decat se astepta oricine. O singur scena imensa, un haos controlat, placut in afara lui. Elliot a fost capul rautatilor aici, el fiind omul ce a pornit acest vacarm...l-a inceput pentru ca spiritul sau de adolescent neimplinit a facut-o doar pentru ca putea.

Mult personaje, niciuna dusa pana la capat. E un film de 2 ore, insa parca era nevoie de mai mult si parca era nevoie sa nu se intre in atatea povesti, pentru a se concentra Ang Lee (Crouching Tiger, Hidden Dragon; Brockeback Mountain; Sense and Sensibility) pe caracterizeaza completa a personajelor insa si pentru ca spectatorul sa simta ceva pentru acel personaj...insa drama lor nu este niciodata complet dezvoltata. Un minus semnificativ. Per total nu stiu ce sa spun, nu mi-a placut in mod deosebit...din mai multe motive, dar este pana la urma o poveste personala a personajului principal, care mai tarziu a scris cartea dupa care s-a facut filmul.

7/10

Au hasard Balthazar {1966}

Off, ce-mi plac mie filmele astea...nu mai rezist cat de mult imi plac. N-as putea sa povestesc filmul asta decat subliniindu-i absurditatile si cum unii idioti vad arta in asa ceva...normal, nu toti care vad arta din acest o si inteleg, dar de aia imi bat joc...

Ca sa o spun direct, regizorul Robert Bresson a fost un om foarte credincios...insa el a ales sa arate credinta sa infinita prin a nu o arata deloc pe ecran in mod direct ci prin cateva scene subtile si mult substrat. Daca nu mi-a placut cred ca e evident ca nu pot sa intru in detalii privind tehnica lui slaba si metodele incredibile, pe care le vad numai aia care vor sa vada ceva, folosite in filmele sale. Apropo de filmele sale am mai vazut si L'Argent, ultimul sau film...extrem de prost, extrem de plictisitor, regie tampita, actori inexistenti, toate vroind sa arate cum banul ne dezumanizeaza si ne robotizeaza atat in miscari cat si emotii si gandire...ma lasi? Nu asa se arata...in nici un caz nu asa se arata ceea ce vrei tu sa transmiti.

De altfel, si in acest film, in care un magar este personajul principal lumea se comporta cam la fel, insa un pic mai bine...actorii aveau ceva vana in ei dar daca scena spune sa fii asa si asa, adica robot si apoi iar robot asa au fost. S-au executat excelent. Balthazar vrea sa ne arate o lume in care credinta dispare, incetul cu incetul si cum asta arata venirea raului suprem sau al sfarsitului. Evident, asta e o aberatie de maniac religios, insa s-a aratat subtil...

Stau si ma holbez iar la final...despre care multi spun ca e unul din cele mai memorabile. Spoiler, sau nu, magarul moare, efectiv...se filmeaza moartea unui magar. Da, nu a fost impuscat, e un magar batran si de asta moare de fapt. Dar eu acum imi imaginez ce faceau cretinii din spatele camerei...regizorul in mod clar statea si se uita la magar si spunea "asta e arta"...poate alti doi-trei de pe acolo ziceau la fel, plangand poate in acelasi timp. Asta nu e arta, filmul asta nu e arta...e o aberatie in care nimeni nu se comporta ca un om ci ca un robot ce incearca sa imite emotii umane la comanda. A fost dureros pentru mine sa vad asa ceva. Cea mai tare chestie din filmul asta a fost cand magarul era la circ si facea calcule complexe gen 834 x 6, facea si mai si, dar a fost intrerupt de propria sa frica.

Balthazar cica e un film de arta dar din punct de vedere cinematografic, artistic, nu poti sa te alegi cu nimic. E vid. E un gol imens plin cu nimic. Tot ce poti sa speri ca o sa capeti din aventura asta morbida e o lectie qvasi-poetica despre religie...cea catolica in mod special, pentru ca asa era si regizorul.

6/10

L'argent (1983) - 5/10. Tot de la asta de mai sus. Mult mai prost, mult mai enervant, mult mai plictisitor.

Law Abiding Citizen {2009}

Filmul iti stavileste setea pentru filme serioase, cu suspans...pentru o vreme. E scris, pentru ca eu cred ca asta e cel mai important aspect al filmului de Kurt Wimmer, tipul care a regizat si scris renumitul Equilibrium. El reuseste sa iti ridice curiozitatea la un nivel pe care il doresti de la un film comercial cum este aceasta.

Este un film pe care peste cativa ani iti vei aminti cu placere ca l-ai vazut si ti-a ridicat interesul...si in acelasi timp este un film pe care doresti sa-l vezi de mai multe ori, avand impresia ca e posibil ca vreun detaliu sa-ti fi scapat. Este plin de detalii ce duc intriga mai departe pana la punctul culminant urmat indeaproape de deznodamant. E interesant sa vezi cum un om planuieste totul si totul e dus pana la capat...cu o exceptia unei singure chestii. Finalul e atat previzbil cat si cu efect moralizator...asta putea sa lipseasca, putea ca finalul sa nu fie asa cum ne asteptam si asta facea filmul nu mai violent ci chiar mai bun, cu un impact si mai mare.

Fiind insa comercial finalul s-a dus pana la capat asa cum se asteapta publicul, asa cum vrea publicul optimist, naiv. Finalul e fortat, pana acel moment totul decurge perfect in plan, fiecare crima este dusa la bun sfarsit, da, bun. Fiecare fapta era rationala si avea o lectie in spatele ei, lectie pe care personajul ce trebuia sa o invete a invatat-o. Trebuie sa fim umani, trebuie sa fim empatici, trebuie sa fim subiectivi, trebuie sa fim condusi de mai mult decat gandirea rece, exacta, ce nu iese niciodata din tipar. In fine, lectia subtirica a fost invatata...dar la ce cost.

Costul a fost pentru public, el a dorit sa vada macel controlat, planuit prin cele mai interesante feluri, oarecum insuficiente la gradul de sofisticare comparative cu cele din Saw. Da, ideea de baza e furata din Saw. Ne facem dreptate cu propria mana din cauza ca sistemul e corupt si imperfect. Gerard Butler a fost tare aici...ca un master-mind a carui plan s-a dus dracului prea repede si prea prost...lipsesc multe chestii la capitolul asta. In rest, distractiv si deloc plictisitor.

7.4/10

Our Hospitality {1923}

Buster Keaton a fost unul din simbolurile comediei din anii '20, '30 si '40. A distrat lumea timp de 3 decenii, a uimit prin stilul unic al comedie, prin atletismul sau, prin cascadoriile periculoase insa facute cu cap dar si spectaculos. In 1960 a primit un Oscar pentru intreaga munca...insa fata de Chaplin nu si-a format un personaj care poate sa il reprezinte in intreaga lume.

Keaton a fost un actor ce a distrat America si atat. Sincer sa fiu, e primul film pe care il vad pe el jucand in filmul pe care l-a regizat. Sper ca urmatoarele sa fie la fel de distractive si amuzante. Spre uimirea mea, acest film a facut o sala de vreo 40 si ceva de oameni sa rada la fiecare faza amuzanta si chiar, culmea, sa aplaude la final. La asta nu ma asteptam. Dar a si meritat. Ne-a transportat prin toate emotiile care le traim intr-un film frumos. Avem de toate, dragoste, umor garla, suspans, aventura si impuscaturi...

Umorul este usor absurd, cartoonish, insa foarte eficient, de efect. Se rade in hohote si pe buna dreptate. Comedia prin cascadoriile elaborate este atat comica, cat si plina de suspans. Starul este Buster Keaton, fiind si regizor, si propriul sau cascador, si actorul din rolul principal. Cea mai multa munca e facuta de el...Au fost 74 de minute petrecute in mod placut cu o figura de om, la propriu, Keaton avand o figura foarte usor de reperat. Un om cu ochi mari, cu o figura serioasa...comica.

9/10

Cloudy with a Chance of Meatballs {2009}

Hai in primul rand sa vorbesc despre animatie...calitatea ei este uimitoare si sunt sigur ca avea efect mult mai mare daca il vedeam la cinema, in 3D...dar mi-am zis, am fost deja la un film 3D anul asta si a fost la unul nu foarte spectaculos din punctul asta de vedere. Acesta in schimb, Stă să plouă cu chiftele, ar fi fost atat mai frumos cat si mai spectaculos la un cinema. Inca as putea sa merg...dar sa-l mai vad o data? Nu tin neaparat sa merg acum, dar ar fi fost fain sa-l vad din prima acolo. Asa...oricum...animatia a fost perfecta, colorata si distractiva, nerespectandu-se legile fizicii sau ale fizicii umane dar nu a contat...au fost multe momente de umor fizic si de expresie a fetii incat am ignorat orice forma de exagerare...pentru ca pur si simplu aceasta exagerare a facut filmul asta ceea ce e...

Castingul a fost facut foarte interesant. Bill Hader, pe care il stim din diverse roluri secundare (Forgetting Sarah Marshell, Superbad, Knocked Up, Tropic Thunder), insa e unul din actorii principali din Saturday Night Live, a fost ales pentru rolul principal aici. Asta nu conteaza atat de mult...nu trebuie o vedeta hyper-cunoscuta ca sa fie personajul principal si eu cred ca Hader a fost ales excelent, avand o voce obisnuita insa oarecum usor identificabila, aratand ca personajul pe care il joaca poate fi oricare dintre noi. Anna Feris la fel, Mr T a fost un plus imens, personajul lui fiind extrem de amuzant, iar restul personajelor au fost colorate si diverse, fiecare aducand ceva nou povestii.

Povestea e despre un tip, inventator de tanar, care vrea sa schimbe lumea prin inventiile sale. Nu reuseste sa fie recunoscut, de tatal sau in mod special, decat atunci cand o da in bara...accidentul sau fiind unul fericit pana la urma, dezastruos in final. A fost distractiv, a fost absurd dar foarte placut, pentru oricine si pentru toate varstele. It was awsm!

8/10

THX 1138 {1971}

Desi am vazut versiunea regizorului, mai lunga cu 2 minute, desi aceasta a fost modificata la capitolul de efecte speciale, fiind modificate integral, concepute pe computer in 2004, ideea filmului ramane pana la urma aceeasi. As fi vrut sa vad si versiunea originala sa pot compara si sa vad daca efectele adauga ceva sau reduc calitatea filmului original.

Lucas a mai facut asa si cu Star Wars. A modificat toate efectele vechi si a introdus unele noi, CGI. Asta nu e tocmai un lucru inteligent...e in primul rand o lipsa de respect fata de fanul hardcore care s-a indragostit de film, deci implicit de tot ce tine de el. El nu vrea sa fie modificat, nu vrea sa vada chestii introduse sau chestii scoase pentru ca el stia ca originalul e filmul perfect de care s-a indragostit. Multi fani l-au huiduit ca a facut ce a facut...originalul ramane cel mai bun, indiferent de cat de bune sunt efectele nou introduse.

THX, asa cum stiu multi gameri e chestia aia de la generic care apare de fiecare data cand incepe un joc. THX este si compania de sunet facuta de Lucas. A ales sa o numeasca dupa film dar in primul rand THX, in cazul sunetelor, tine de Tomlinson Holman’s eXperiment. Dar de fapt totul e o coincidenta si nu are treaba compania de sunet cu filmul.

Distopia creata de Lucas si Walter Murch e o viziune intunecata si nedorita a unui viitor indepartat. Nivelul de control asupra omului este ridicola si dozele de medicamente sunt ceva obisnuit in aceasta civilizatie, daca poate fi numita asa. Inhibitarea emotiilor este cauza consumului medicamentelor si chiar asta se doreste, dragostea e absenta si contactul sexual este interzis in totalitate. Cu toate astea nu pot spune ca toti locuitorii acestei civilizatii sunt la fel de robotici precum sunt altii. Ma gandesc ca aici a intervenit o greseala din partea lui Lucas, dirijarea actorilor fiind inegala. Unii arata mai multa emotie decat alti sub influenta medicamentelor.

In substrat este un film profund care arata ce se intampla in lipsa umanitatii intr-o civilizatie. Totul devine rece, traiul fiecaruia este asemenea unui robot. Munca pe care o face e o caramida dintr-o piramida si de munca lui este proasta totul cade. Acum o chestie nu am inteles. El facea roboti...acei roboti erau folositi numai in politie sau si in alte fatete ale societatii? Ca daca stau si ma gandesc chiar unii din "oamenii" pe care i-am mai vazut puteau fi numiti roboti. Asta era problema, datorita medicamentelor obligatorii ce opreau de la sursa orice exteriorizare a emotiei umane, majoritatea oamenilor pareau ca o multime de roboti ce nu gandesc pe cont propriu. Religia este inlocuita cu ceva asemanator unor cabini telefonice cu care se discuta direct cu o inteligenta artificiala, convorbirea fiind inregistrata pentru o analiza ulterioara.

Se poate discuta pe subiectul lui ore intregi, fiind un S.F. extrem de reusit dar si extrem de sub-apreciat si nebagat in seama de multi. Chiar si de fanii Star Wars-ului. E cel mai bun film pe care l-am vazut de George Lucas si unul din S.F.-urile grele ce au adus idei celor noi.

8.5/10

Fanboys {2008}

Eu imi imaginez doar ca fanii Star Wars, aceia adevarati, au iubit acest film din cauza ca e plin, efectiv, de referinte, replici si chiar spoofuri ce se leaga de primele 3 filme ale seriei Star Wars, 4, 5 si 6. Cele de care fanul Star Wars s-a indragostiti original si care au format acest status de cult intens in America.

Europenii nici nu pot spune ca le-au placut atat de mult seria, daramite sa mai fie numiti si fani hardcore cum sunt in state. Nici mie nu mi-au placut atat de mult. Nu pot spune exact de ce...dar nu m-au "atins" atat de puternic...si tot filme ale copilariei au fost si pentru mine, au fost date la tv la greu cand era televiziunea nou tanara. Si dupa ce au aparut si celelalte la fel...mai da-le o data ca au de gand sa difuzeze si unul din cele noi, si tot asa...

E comic per general, cu toate ca au mai fost si cateva faze mai inutile, rare fiind. Nu e genul de film care trebuie judecat prea aspru. Nu se merita...e un film facut pentru a te distra impreuna cu amicii tai, fani si ei ai intregii serii Star Wars. Star Trekul, desi este mentionat mult, nu face parte din poveste, Star Wars fiind de enspemii de ori mai tare decat Star Trek, asta pana la momentul in care se petrece actiune...1999. Cum am zis, multe faze comice si asta a contat...e distractie, si chiar de e prost si cliseic (asa cum poate fi considerat de unii) e o placere vinovata. E ceva care nu are nevoie de gandire profunda, analiza...e un road movie misto.

7/10

Cria cuervos {1976}

Raise Ravens

O poveste ciudata, care cu greu poate fi inteleasa si tradusa in alte culturi. Cica filmul are foarte mult de a face cu istoria Spaniei din anii '70. Asta nu cunosc, deci nu imi dau cu presupusul, insa ce cunosc e ca acest film are ca tema principala moartea.

Trei fetite tocmai au simtit cum o copilarie normala le-a fost furata. Cel putin una fericita. Mama lor a murit acum ceva timp, un an sau doi, iar tatal lor a murit recent. Una dintre ele traieste insa mai mult decat celelalte doua aceste drame. Ea e Ana, o fetita care a trait atatea vizite ale mortii in viata ei incat aceasta devine o parte din viata ei, neintelegand in totalitate acest proces. Moartea mamei ei are ca vinovat, din punctul ei de vedere, pe tatal ei care nu a respectat-o, venind acasa tarziu si inseland-o mai pe fata sau nu. Mama ei s-a inbolnavit repede si micuta Ana crede ca s-a intamplat asta din cauza felului cum o trateaza tatal ei.

Din acel moment ura micutei fata de tatal ei a fost, pentru ea, justificata, crezand ca ea l-a omorat. Pe de alta parte vedem cum acesti copii trec peste moarte, fiecare in felul lor. Ana reinvie spiritul mamei sale pentru a o linisti, doreste moartea oamenilor care incearca sa o ajute sa treaca peste acest moment, cea mai matura, Irene viseaza scenarii deranjante care implica moartea, iar cea mica nu prezinta niciun fel de cicatrice emotionala din cauza ca e prea mica.

Ana insa e personajul principal. A simtit din plin moartea parintilor ei, fiind martora la decesul ambilor...ea fiind o figura serioasa insa extrem de trista, care nu ar dori sa fie prinsa intr-un moment de slabiciune emotionala. Simbolistica e prezenta in cantitati reduse insa deloc de ignorat, regia e facuta si ea modest insa cu cateva elemente ce scot in evidenta emotii interioare puternice. Un film interesant, morbid, neobisnuit...

8.25/10

The Cove {2009}

Dureros. E dureros pentru ca e cat se poate de adevarat...numai asa poti scoate ceva atat de real si trist. Bine, din start trebuie sa spun ca se amplifica senzatia de tristete prin muzica bine aleasa si prin imagini voi violente...dar asta pentru ca arata realitatea. La un moment dat, in trecut, cei de la South Park au facut un episod despre cum japonezii vin prin toate delfinariile si omoara delfinii si balenele cu harpoanele, acompaniate cu un puternic accentizat "Fuck You, dolphin!" si "Fuck You, whale!".

La final zic astia ca o conluzie ca vai, omoara delfinii si balenele ca asta e traditia lor, ca se compara cu felul in care omoram vaci si gaini. Nu. Japonezii nu mananca delfini, ei nu fac asa ceva. Mananca in schimb carne de balena si sub acest nume este vanduta carnea de delfin, fara ca japonezii sa aiba habar. Asta e una...dar un alt motiv pentru care ei omoara atatia delfini, 23.000 mai exact, e pentru ca ei cred ca acestia mananca prea mult peste, peste care este in schimb pescuit legal dar la scara larga. Lucru cat se poate de exagerat...introdus in mentalitatea celor care pescuiesc acesti delfini de catre cei care au cel mai mult de castigat de pe urma lor.

Imaginea de mai sus e ce ramane dupa ce cativa zeci de delfini sunt macelariti brutal cu harpoane. Dansul macabru al mortii ce se petrece acolo nu are nevoie de comentariu si este insotit doar de un firisor de muzica dar chiar si acesta e in plus...imaginile in sine sunt suficiente pentru a cauza cascade de lacrimi pe fata oricarui spectator cu suflet, pe langa multe alte scene asemanatoare pana in acel moment. E trist sa vezi atat de multa cruzime pe niste mamifere pe care le-am indragit si condamnat inca de la serialul Flipper. De la acel serial a inceput toata aceasta frenezie pentru a fi vazuti in captivitate cum danseaza pentru distractia noastra...da, sunt frumosti, dar sunt mai frumosi de vazut in libertate, in salbaticie.

E un documentar extrem de reusit, dureros, puternic, ce are un impact imens si imi doresc sa castige Oscarul pentru cel mai bun documentar la Oscarurile din martie. E pur si simplu facut cum trebuie, cu pasiune si devotament, frumos pana la ultimul cadru.

10/10

Sonatine {1993}

Iti dai seama repede ca nu e un film normal, asta de fata...e ceva deosebit, unic si neobisnuit prin felul cum sunt prezentate situatiile. Filmul prezinta intamplarile unor mafioti de prin anii '90, deci atunci cand s-a si filmat. Regizorul e si actorul din rolul principal, pe care l-am mai vazut in filme, Takeshi Kitano. De asemenea e si scenaristul.

Acesti mafioti si felul se comporta ei si cei din jurul lor reflecta, din punctul de vedere al lui Kitano societatea japoneza. Rezervarea lor este caracteristica nu numai aici dar si in alte filme. Lipsa lor de reactii emotionale, lipsa unor expresii faciale ce le mai incretesc fata face parte din felul lor de a se comporta in societate. Semn ca societatea ii inchide in ei insisi, ii transforma in roboti fara sentimente ce se camufleaza cu jungla de metal si ciment care ii inconjoara, o jungla ce le fura capacitatea de a fi emotionali sau de a arata emotii.

Singurul loc in care isi arata adevarata fata, una umana, emotionala, e atunci cand sunt trimisi in afara orasului, in natura, langa mare. Acolo se comporta ca niste copii mici, se distreaza prin jocurile copilariei la o scara mai mare si cateodata mai serioasa. De ex. atunci cand se lupta cu artificii, genul ala de artificii in tub ce iese una dupa alta, la un moment dat cel mai serios dintre ei, cel jucat de Kitano, scoate pistolul si il foloseste in loc de bagheta cu artificii :)) . Extrem de amuzant, pana cand cineva isi baga ceva in ochi...din fericire nu s-a intamplat asa ceva. De altfel tot filmul e amuzant...si nu stii ce sa mai intelegi.

Desi sunt mafioti seriosi, tot ce fac nu ezita sa fie inconjurat de un aer plin de amuzament, de parca ar fi ceva ce nu trebuie luat in serios, chiar si atunci cand se impusca cu zeci de gloante, zburand pe langa capul personajelor. E total anti-Hollywood filmul asta. Nu se arunca personajul cu pistolul in mana, sta pe loc, inexpresiv, pana cand se termina gloantele sau lupta. Asa e tot. Si e foarte interesant. E ceva deosebit.

E un film ce merita vazut.

8.4/10

Dupa-amiaza unui tortionar {2001}

Asta e show-ul lui Gheorghe Dinica. De la inceput pana la sfarsit. Desi Lucian Pintilie e regizorul nu s-a simtit prea mult mana lui. Nu am simtit ca a fost o regie prea complexa, cum m-am obisnuit din celelalte filme ale sale pe care le-am vazut...una simpla, eficienta, cu putine momente dramatice asta din cauza ca scenariul/povestea era pe primul loc si avea nevoie de atentie totala.

Povestea unui tortionar, inumanitatea cu care isi facea treaba, inumanitatea cu care a ramas dupa ce a terminat treaba definitiv si inumanitatea cu care este tratat si o sa fie tratat tot restul vietii de cei care ii sunt aproape si stiu ce au facut. O tortura care s-a intors impotriva sa, una personala cu care trebuie sa traiasca tot restul vietii. O viata grea, ce nu poate sa fie numita ca una traita ci mai mult una irosita, care a adus mai mult rau decat bine. La un anumit nivel al subconstientului incearca sa compenseze prin tot raul pe care l-a facut fiind apicultor, iubindu-si fiul chiar daca acesta ii vrea moartea, traind cu greu anii batranetii...

Traieste asa pentru ca stie ca a gresit si ii pare rau. A vrut sa fie judecat dar chiar si rudele victimelor nu ii acorda importanta lui din cauza ca ei cred ca aceasta a fost impins de la spate sa distruga vieti...sa tortureze. Asta a ales sa faca, acum la batranete plateste pretul pentru ce fel de trecut a ales. Intreaga sa poveste este un studiu al vietii dupa care multi psihologi pot spune ca totul se datoreaza copilariei nelipsite de violenta si alegeri mult prea dificile pentru un copil. Gheorghe Dinica a jucat excelent acest rol dificil si complex...de asta am si zis in primul rand ca asta e filmul lui, nu regizorului sau scenariului...

Un film bun pentru Romania dar nu atat de bun ca celelalte filme ale lui Pintilie.

7.5/10

Ninotchka {1939}

Of, Ninotchka, Ninotchka, cum ne inebunesti pe noi si acum, dupa 70 de ani, cu accentul tau rusesc...de zici ca esti o Terminatoare rece ce e incapabila de iubire. Arnold sigur s-a inspirat din expresiile ei faciale, mai ales cele de la inceputul filmului cand era toata serioasa, rece si calculata...

Ce nu mi-a placut la film e ca a fost ridicol de politic. Adica da, iti bati joc de Rusia si ideologia ce o avea atunci, o data, de doua ori, dar deja a fost prea mult. Prea mult au fost judecate minusurile aduse de ideologia Rusiei, in comparatie cu cele din Franta, dar in fond, in comparatie cu cele americane. Un film propagandist din partea americanilor...sa se arate cat de urata e viata in Rusia, cat de imposibila e dragostea in acele locuri, cat de rece si urat este. Sa fim seriosi...asta nu poate ajunge vreodata filmul preferat al rusilor...nici atunci si partial nici acum din cauza ca se simte ca au exagerat in ridiculizarea sistemului rusesc.

Greta Garbo e frumoasa floare care merita vazut. Nominalizata la Oscar pentru rolul acesta, fiind penultimul ei rol facut vreodata, nu stiu de ce...a trait inca 50 de ani dupa ultimul ei rol, ea aduce comedia, replicile ei sunt cele mai memorabile, expresia ei inainte de a se inmuia in timp ce era in Paris e de neuitat. Atat de serioasa si de sobra incat iti vine greu sa crezi ca a existat asa cineva vreodata. Rapid insa vedem ca e o femeie inteligenta, citita, un exemplu puternic al sexului slab, care ar prefera mai mult sa fie tratata ca un barbat decat ca o femeie, stiind ca in profesia ei asta ar fi un dezavantaj. Seriozitatea ei ne face sa ne gandim ca sunt oameni care isi iau rolul sau cariera mult prea in serios si uita sa mai guste si din simplele si frumoasele lucruri din viata.

Cu ajutorul unui alt avocat, oponentul, incepem incet-incet sa descoperim adevarat fata a Ninei, una calda si zambitoare dar la fel de puternica si hotarata. Cei doi fac o poveste de dragoste frumoasa dar, tot asa, cu prea multa propaganda si cu "lumea mea e mult mai frumoasa decat lumea ta...da asa e". Oarecum mi-a stricat vizionarea chestia asta ca prea m-a sacait la creier. Dar pentru doamne si domnisoare filmul e unul numai bun de vizionat...asta daca au ceva gust si nu sunt pitzipoance sau mai stiu eu ce...

8.25/10

Solaris {2002}

Trebuia sa-l fi vazut imediat dupa Solyaris-ul lui Tarkovsky. Trebuia ca astfel as fi vazut asemanarile, deosebirile dar in special greselile ce le-a facut acest film fata de original...sau poate si invers. Din aceasta cauza a trebuit sa-mi recitesc parerea despre filmul omonim din 1972. Mi-am dat seama ca m-a "marcat" atat de mult filmul lui Tarkovsky incat am crezut ca in asta din 2002 e cu totul alta poveste din cauza ca nimic nu mi s-a parut asemanator...iar, dupa ce mi-am citit parerea m-am lamurit.

Avantajul din start al celui din 2002 e ca e mult mai scurt...cu o ora mai scurt. Asta nu e neparat bine. E prea americaneasca modificarea asta radicala, e parca facuta special pentru publicul care se plictiseste mult prea repede. Ce iarasi nu e bine e ca publicul, iarasi american, se prinde mult prea repede despre ce e povestea. Un lucru ce nu ar trebui sa fie atat de usor, considerand ca filmul e facut dupa cartea lui Stanislaw Lem si sunt sigur ca nu e o lectura usoara. Prea multa mura-n gura in filmul asta, nu e deloc mister...sunt doar cateva scene de vis, cateva reale, iar umanitatea psihologului jucat de George Clooney, ce iar nu poate sa treaca peste moartea sotiei lui...iar si iar, aceeasi chestie...dar mai scurta.

Bineinteles, totul in regia Steven Soderbergh care e misto vizual dar insuficienta in acest caz pentru a transmite un mesaj puternic sau un impact ce nu poate fi ignorat daca vine vorba de poveste si idee. Aici nu intalnim asa ceva. Pentru cineva care vede pentru prima data aceasta idee in acest pachet el vede ceva ciudat dar care e explicat rapid fara a fi lasat el, specatorul, sa descifreze macar o portiune din poveste. Bine, este un plot twist minor in poveste care e destul de dificil dar e asa din cauza ca nu ne gandim ca are vreo importanta in rest. Si nu are.

Un film cam in plus...nu stiu pentru ce public tinta a fost facut, dar e oricum slab.

6/10

Tickets {2005}

M-a enervat teribil filmul asta in timpul vizionarii. O captura mai proasta decat asta a naturii umane n-am mai vazut...nu atat proasta cat mai mult inexacta, exagerata, telenovelistica...doar pentru a exagera proportiile dramei, pentru a te forta sa simti ceva, fara a fi aceasta intruziune una naturala, fireasca...

Povestea prinde viata in tren si felul cum interactioneaza cei dintr-un tren oarecare unul cu celalalt. In primul rand trebuie sa spun ca absolut fiecare personaj este un stereotip, niciunul nu este ceva unic sau cineva care se comporta natural, fara a avea replici pregatite. Asa s-a vazut la fiecare personaj si dau vina pe scenariu si regie la capitolul asta. Avem 3 povesti...toate se intampla in acelasi timp dar nu se accidenteaza una cu alta intr-o explozie dramatica ca in alte filme. Chiar daca e acelasi tren si aceeasi cursa, povestile nu au niciun punct tangent.

Spun in mare despre ce e fiecare poveste ca sa vedeti si voi ce au ales regizorii sa povesteasca cand puteau prinde in mare atmosfera dintr-un tren, fara a se focaliza pe o poveste extrem de slaba, la fiecare dintre regizori...apropo de asta. E vorba despre Ermanno Olmi, Abbas Kiarostami si Ken Loach, in ordinea povestilor pe care le povestesc. Prima poveste e aceea a unui batranel ce realizeaza o poveste de dragoste in capul lui, chiar daca el stie ca este una ce nu se poate intampla niciodata...probabil pentru ca e cu o femeie tanara insa poate si pentru ca el nu este in stare sa o duca pana la capat, chiar si prin primul pas, o scrisoare prin care incearca sa-i vorbeasca ei...asta in mare e povestea principala. Pe langa asta se prinde comportamentul ciudat din punctul de vedere al regizorului ce se intampla intr-un vagon unde nu sunt compartimente (important acest aspect)...

A doua poveste e aceea a unei femei batrane, extrem de tafnoase si infumurate, vaduva unui general. Si aici personajele sunt schitate usor si iar vedem comportament ciudat al carui studiu este inutil din simplu fapt ca e un comportament ciudat, de neinteles, ce in realitate nu s-ar intampla in veci. Asta e problema acestui film, comportamentul ciudat, ilogic, irational este omniprezent si nu inteleg chestia asta...ce, calatoria cu trenul ne face sa ne comportam ca niste gorile fara gandire, fara inteles? A treia si ultima poveste este aceea a unor fani de fotbal care se duc la un meci din Roma pentru a urmari echipa favorita. Biletul unuia dintre ei, in mod ciudat (IAR!!!), lipseste si nu e de gasit...a fost furat de niste refugiati, povestea lor trista este penibila...si alegerea unuia dintre cei 3 pusti microbisti de a se razgandi la 180 de grade este total ridicola. De la o secunda la alta este ba extrem de furios si revoltat ca s-a furat ceva de pret pentru unul dintre ei si la alta e calm si inmuiat de povestea refugiatei...nu exista asa ceva.

Prost film. Aceasta bucatica de cinematografie, desi este facuta de regizori respectati, eu zic ca e demna de a fi ignorata. Comportament debil, regie foarte slaba si scenariu subtire. Nu il recomand.

6/10