vineri, 31 decembrie 2010

Akmareul boatda {2010}

 I Saw the Devil
 Si iata cu filmul asta am pus punct la anul 2010. Iar din fericire l-am terminat cu un film excelent, emotionant si sangeros, romantic si violent...da, pare o combinatie ciudata, pare o combinatie care atunci cand e pusa intr-un film se resping reciproc. Nu si aici...da, unii ar aclama: "Inca un film despre razbunare"...iar eu le-as raspunde "Da, cel mai cel." :)) Pentru ca are potentialul si calitatea cinematografica sa ramana imprimant in memoria spectatorului.
Este puternic si complex. Personajul negativ (si inca ce negativ) jucat de Min-sik Choi (Oldboy si Lady Vengeance) este pe atat de bolnav pe atat de inuman. Chiar si in fata mortii inevitabile dar amanate este inconstient si isi doreste moartea. Pana la urma la ce poti sa te astepti de la o minte psihopata? Min-sik Choi a jucat incredibil rolul sau si a avut o sumedenie de momente sa-si arate brutalitatea, hotararea, nepasarea cand ia o viata si asa mai departe. A avut un detasament hidos cand era in fata unei prazi noi. Violenta nu e niciodata gratuita in filmul asta, desi pare, ci e folosita pentru a cladi premisa si intriga filmului. Incepem cu criminalul, prima victima si iubitul acesteia. Bineinteles, iubitul pleaca apoi in cautarea lui si cauta razbunarea...dar nu oricum. Face o promisiune ca moartea celui vinovat sa fie de 10.000 de ori mai dureroasa decat ce i-a facut acesta viitoarei lui sotii. O promisiune pe care o intelegem dar pe care la inceput o luam in gluma...pentru ca nu credem ca are in el puterea si rabdarea de a-l rani usor si apoi sa-l elibereze in lume ca intr-un joc bolnav dintre vanator si vanat.
Dar pe langa violenta si sangele aparent gratuit toate scenele sunt filmate atat de frumos incat iti place fiecare picatura de sange si fiecare act de violenta. Frumusetea cadrelor e specifica sud-coreenilor dar este de asemenea specifica lui Ji-woon Kim (Dalkomhan insaeng, Joheunnom nabbeunnom isanghannom, Janghwa, Hongryeon). Un regizor care captureaza cinematic (nu fotografic) fiecare detaliu si ii acorda frumusete in ciuda faptului ca acel ceva poate fi si violent. E un regizor foarte bun si scoate ce e mai bun din actori...lucru care se vede si aici. E sincer un film foarte bun care s-ar putea sa cada mai greu la stomac pentru unii dar cand nu se intampla ceva violent (sau poate in special atunci) mai vedem cate o frantura din conditia umana exact asa cum e...
9/10

La multi ani!

Never Let Me Go {2010}

Filmul romanticului incurabil. Un film care are puterea de a te imbata cu o stare ciudata de dragoste unica, adevarata, neconditionata. Nu m-a afectat asa cum vroiam...desi subiectul ar fi pe placul meu, mai S.F., mai inuman. Despre ce e vorba...un internat din Anglia primeste numai orfani sau copii parasiti (sau clone, copii crescuri in eprubeta, etc). Acesti orfani sunt crescut pentru un singur scop...acela de a fi, de la o varsta, donatori obligatorii.
Asa ceva nu e un subiect nou sau socant. A fost prezentat si in filme mai usoare, gen The Island al lui Michael Bay...chiar si Matrixul intra in aceasta categorie dintr-un anumit punct de vedere. Asadar, nu a contat prea mult aspectul S.F. al filmului ci povestea de dragoste. Una care s-a infiripat cand personajele au fost copii mici si pentru personajul Carey Mulligan nu a incetat niciodata...desi iubitul ei a fost furat, din gelozie si ciuda de o colega de clasa. Toti au jucat exemplat, actori care promit multe roluri bune si/sau spectaculoase. 
Filmul e profund si complex dar pentru a captura aceasta atmosfera iti cere atentia ta nedivizata. Chiar si asa nu m-a afectat puternic. Probabil si pentru ca povestea de dragoste ce se dorea din start a aparut din senin si brusc. Neconvingator detaliu. In rest, un film despre gelozie, sacrificiu, iubire si impacare...impacare asta e pe mai multe nivele dar in fond e valabila la testul suprem din final.
Un film trist, melancolic si poate deprimant...dar asa e viata cateodata. Avem momente frumoase si avem momente triste si le imbratisam cu aceeasi dragoste...pentru ca asta e viata. Nu e numai curcubee duble si ponei roz sau albastrii deschisi (in functie de preferinte). E si despre sacrificii si rani interioare...
7.7/10

joi, 30 decembrie 2010

Kôkaku kidôtai {1995}

Ghost in the Shell
Filmul asta trebuia sa-l vad acum multi ani. Am avut, ca si acum, ocazia sa-l vad insa am zis ca astept o versiune care e in limba originala, nu dubbed in engleza, cum a fost asta. Eh, mi-am pierdut rabdarea...asa ca l-am vazut.
Bineinteles, prima chestie de care imi aduce aminte e Matrixul. Multi sunt cei care acuza creatorii Matrixului ca au furat cele mai multe elemente din animeul asta japonez...multi zic fata de aceste acuzatii ca au furat din mai multe animeuri cateva idei de baza imbinandu-le insa perfect in Matrix. Da, aici e diferenta...Desi filmul asta poate avea elemente comune per total e un film mai slab decat ce reuseste sa indeplineasca Matrixul. GitS are ideile, putin abstracte, putin complicate si le spune cum a stiut scenaristul sau regizorul mai bine. Ca animatie e foarte bine facut insa regret ca nu l-am putut gusta in limba lui originala...
In rest filmul dezbate ideea cum ca un robot poate crea, de la sine, un suflet, ideea de subconstient si constient. Intr-un fel, poate deveni uman din cauza ca realizeaza cognitiv propria existenta si rost. De aici, bazandu-se pe rationamentul digital si experienta poate ajunge la propriile lui idei sau trairi. Trairi care sunt doar niste date despre cum ar trebui sa se comporte si ce ar trebui sa faca. Ideea e buna...ramane sa dezbati de pe urma ei insa filmul pare incomplet si pare lungit. Pe langa intrebarile existentiale ale cyborgilor din rolurile principale ei trebuie sa prinda si un hacker cunoscut sub numele de "Maestrul papusar".
Acum nu stiu, poate mai trebuie sa-i acord o vizionare...nu m-a convins scenariul in intregime. Mi s-a parut ca ii gasesc lacune sau ca ar fi prea multe lucruri inutile puse in film. Te pierzi printre detalii si nume, a fost greu sa le urmaresc chiar daca eram ochi si urechi. Deocamdata ii dau nota 8...desi nu cred ca poate sa ajunga la 9 dupa o alta vizionare.
8/10

miercuri, 29 decembrie 2010

Wit {2001}

Wit e genul de film care iti da lacrimi din empatie, iti dau lacrimile cand te uiti la el pentru ca, la fel ca ceilalti din jurul ei, ai impresia ca pierzi o prietena...sau cel putin un om de calitate care regreti ca il ia cancerul atat de devreme. 48 de ani este pana la urma o varsta inca tanara dupa unele standarde...si mai ales ea poate oferi lumii inca atat de multe. O profesoara de literatura engleza a secolului 17 a primit la ora ei generatii de oameni...probabil chiar 20 de ani de predat.
Wit e un film despre impacarea cu moartea, e un film care te invata ca si atunci in fata finalului trebuie sa ne pastram mintea si personalitatea la locul ei, sa gandim pozitiv chiar si cand nu mai este vreo speranta. Trebuie sa nu dramatizam inutil situatia pentru ca de cele mai multe ori tocmai pacientii bolnavi de cancer sunt cei care imbratiseaza ultimele minute din viata chiar daca nu impreuna cu familia sau facand lucrul lor preferat. Unii asteapta sfarsitul si contempleaza asupra greselilor ce le-au facut in trecut, asupra persoanelor ce le-au cunoscut...
Personajul ei, insa, a fost unul care a dorit sa fie cobai de dragul evolutiei in medicina, de dragul ei, sa descopere cat de dura este, cat de puternica si intr-adevar, Emma Thompson, care a jucat incredibil, a scris si interpretat un personaj atat memorabil cat si de urmat. Un personaj care si-a pastrat calmul si a ramas calculat. Filmul e micut, de asta a ramas film pentru TV, dar l-au facut mare jocul actritei din rolul principal si scenariul foarte frumos scris.
8.8/10

marți, 28 decembrie 2010

Saw 3D {2010}

Si gata...s-a terminat si seria asta de filme horror/thriller/gore. A fost o serie inzecit mai buna decat orice alta serie din trecut din acest gen. Desi si seria Saw a avut dume in ultimele filme, primul fiind, asa cum e si normal, cel mai bun...ca film horror la general e foarte bun si isi merita un loc in all time great horror movies.
Au pastrat un oarece standard in fiecare film, povestea din substrat legandu-se frumos de la un film la altul, incheindu-se cum trebuie acum la final. Pana la urma asta a contat pentru ca seria sa nu se destrame complet. In rest stiti ce avem...sange si mai mult sange, mate si gore general. E o placere morbida sa vezi niste oameni care au gresit, dupa punctul de vedere al lui Jigsaw, sa fie mutilati si terminati in cele mai interesante feluri cu cele mai creative masinarii moderne de tortura si ucis. Nu inteleg de ce nu se cheama Saw VII ca putea sa fie 3D si asa...si macar stiam o chestie, un final bun la cifra magica 7.
Twistul din final mi-a placut, nu a fost socant sau ceva dar a fost gandit pentru a da o ciclitate seriei...inca un bonus. Asa cum am zis, sangele a fost acasa la el...dar nu am putut sa nu observ si lipsa lui acolo unde a fost 2 scene mai devreme. Cum ar fi la personajul masculin testat in final...a avut gauri in lateralele lui cand a incercat sa salveze pe cineva (vedeti cum am zis "incercat"?) dar in cele din urma au disparut si nici urma de sange. Acest gen de greseli imi aminteste faptul ca e un film care se tine la standardele de film horror de duzina. Ca doar a facut parte din jumate de duzina+1 de filme cu acelasi nume.
6/10

duminică, 26 decembrie 2010

Dalkomhan insaeng {2005}

A Bittersweet Life
De la creatorul filmului "The Good, The Bad, The Weird" a venit mai intai filmul asta, "Viata dulce-amaruie" a unui aghiotant al unui cap din mafia sud-coreeana. Nimic deosebit pana aici dar trebuie sa intelegem si sa studiem chiar titlul. Viata dulce-amaruie...amaruie am vazut ca e tot timpul...omorat, batut, sange, violenta, toate in exces.
Primeste la un moment dat o sarcina de la seful sau, intriga din film...sarcina ce il punea sa tina un ochi pe noua prietena tanara a sefului, sa nu care cumva sa insele. El bineinteles se indragosteste subtirel de ea...ii place inocenta ei si dulcetea ei (partea din titlu). Se indragosteste de ea dar nu a dus ordinul sefului sau pana la capat...nu spun despre ce e vorba pentru ca e un film foarte bun/misto care nu merita sa fie stricat de spoilerele mele.
Filmul e in continuare bazat pe violenta extrema, impuscaturi, sange la puterea "ridicol de misto". E despre razbunare si loialitate...si asta nu am inteles decat in final. Dorinta de razbunare am inteles-o de cand era urmarit pentru a fi torturat si omorat dar la final s-a dezvaluit ca e ceva mai profund, ceva la care nu ma asteptam. Nu a fost socant sau ceva de genul asta, pur si simplu nu ma gandeam ca acest caine e atat de dornic de a nu-si parasi stapanul. Acest criminal, transformat in samurai fara stapan e o masina de ucis credibila. Este ranita, este nimicita, scapa ca prin urechile acului cu ultimele puteri si revine in forta. Pot sa zic ca mi-a placut si l-as revedea cu placere. Are o poveste complexa care e si plina de actiune facuta foarte bine.
8.1/10

Wall Street: Money Never Sleeps {2010}

Nu l-am vazut decat pentru ca l-am vazut pe primul...cel din 87. Atunci era doar o poveste interesanta despre cum merge economia si ce face banul sa se invarta...acum insa a fost facut cu ocazia marii crize financiare din 2008 care inca zbiara in unele tari, cum e a noastra tara frumoasa.
Alt scop nu am vazut in filmul asta. Te mai invata vreo doua chestii despre economie, chestii pe care tu, un cetatean de rand oricum nu o sa le folosesti vreodata decat sa te lauzi cu ele in public, ca stii informatia respectiva. Nu ajuta, dar ajuta sa te dai snob. In fond, treaba cu bursa nu e atat de complexa dar e riscanta a dracului...e ca un joc de noroc cu cartile pe fata unde miscarile pe care le faci depind foarte mult de ce o sa se intample in viitor cu o firma sau mai multe. Deci na, nu strica daca vezi in viitor. Nicaieri nu strica sa ai talentul asta pana la urma. Ai bani, ii investesti in ceva ce crezi ca o sa creasca, primesti banii inapoi cu varf si indesat. E simplu dar toata treaba cu cifrele incurca lumea si are impresia ca e de fapt mult mai complicat...nu e.
Scenariul a avut cateva scapari de dragalosenie si ingeniozitate...mi-a placut in mod special o replica care cred ca a fost spusa chiar in scena de mai sus...parintii sunt oasele cu care copiii lor isi ascut dintii. O propozitie care spune ceva evident si normal intr-un mod interesant si demn de repetat. Actorii joaca "meh"...nu pot sa zic ca m-au dat pe spate desi Michael Douglas nu mai stie sa joace prost, nu la varsta asta. Shia nici nu m-a deranjat, dar nici nu m-a dat pe spate...are o fata de plangaret prea mult si nu m-a convins ca un tanar rechin ci mai mult ca (impreuna cu partenera de platou, Carey Mulligan) un adolescent care ia viata de coarne dar nu pare pregatit.
Nu a fost cine stie ce...de fapt, mi s-a parut si cam lung...dar depinde de perspectiva. Unele scene sentimentaliste puteau lipsi dar in fond lumea ramanea la fel si fara filmul asta...so...
7/10

sâmbătă, 25 decembrie 2010

Buried {2010}

Filmuletul asta e exact cum vrei sa fie un one-man-show, e exact cum vrei sa fie un thriller serios plin de suspans, e exact cum vrei sa fie senzatia claustrofobica ce ti-o da ultima camera pe care o s-o ai vreodata...de nedescris, dar o data ce intri in atmosfera filmului este inevitabila senzatia apasatoare care te strange din ce in ce mai tare chiar si daca vezi filmul in aer liber. Eu l-am vazut stand tot intr-o cutie, camera mea...de unde si dorinta de a evada din cand in cand...
Paul, personajul interpretat bine spre foarte bine de Ryan Reynolds, este un simplu sofer de camion care si-a luat o slujba in partea gresita a planetei. Poveste lunga pe scurt, e prins de teroristi si bagat intr-un sicriu. Are la el urmatoarele obiecte: o bricheta vesnic Zippo (pur american, ce mai), un telefon mobil ultima generatie (BlackBerry) cu 3 linii din 4, o sticla cu tarie si ceva pastile...ca mai tarziu, prin magia scenariului, sa descopere 2 bete de iluminat fluorescente, o lanterna care de abia merge si o foita pe care e scris ceva ce trebuie sa repete pentru teroristi.
Bineinteles, de unul singur, fara telefon, filmul ar fi fost complet neinteresant, personajul asteptand sfarsitul...cedarea lemnului. Cu, insa, filmul este interesant, este alert si datorita regiei sau in particular a miscarilor camerei este intotdeauna interesant chiar daca acum stim fata lui Ryan din orice unghi si din orice pozitie (atat cat ii permite sicriul). Un alt mare plus e folosirea luminii si a culorilor, un detaliu foarte misto...galben palpaitor pentru bricheta, albastru pentru celular, galben-albui sau rosu pentru lanterna si verde pentru bete. Combinarea lor a fost de asemenea ceva deosebit si vizual...ca sa nu mai zic de poveste.
Povestea a fost interesant, de ce a ajuns el in situatia asta, cum e ajutat, de cine, cine sunt teroristii, cine e el...toate, de bun simt, fara exagerari inutile. Intensitatea lor a fost dictata de un regizor capabil, Rodrigo Cortes si de talentul lui Reynolds.
In cele din urma recomand filmul, mi se pare unul care merita vazut si pastrat. Un film spaniol (in engleza) excelent facut.
8.3/10

joi, 23 decembrie 2010

Dinner for Schmucks {2010}

Am avut nevoie de un film de genul asta. M-a distrat mai mult decat ma asteptam...da, e o comedie cu idioti si o spune si titlul asa ca nu vad de ce s-ar astepta cineva la altceva. Da, e hollywoodian, e previzibil, e dulce, e si cateodata trist, e exact cum vrei sa fie o comedie care te face sa te simtit bine nu numai prin poante si glume.
Aici, glumele au fost facute datorita personajelor...atat de ciudate si bine lucrate. Regizorul filmulu, Jay Roach a mai regizat astfel de filme unde personajele in sine faceau comedia si mai putin situatiile sau replicile singure, filme ca seria Austin Powers (la care am ras cu pofta si in care poantele inca merg). Personajul lui Steve Carell este bineinteles cel mai colorat si cel mai complex si cel care aduce cele mai multe rasete. Ca sa nu mai zic ca masa din final e un hohot continuu de ras. Eh, poate nu chiar dar celelalte personaje de la cina, una mai speciala, sunt pa-na-ra-ma.
Pana la urma e, pentru mine, o placere vinovata...numai glume de buda nu am vazut si m-am bucurat. E un film cu strambaturi si cu personaje ciudate si caraghioase, caricaturale...cu elemente de caracter exagerate special pentru asta. A fost distractiv si atat am vrut.
7.2/10

miercuri, 22 decembrie 2010

Black Swan {2010}

O calatorie intunecata prin sufletul imatur al unei rasfatate...
Cuvintele cu care putem caracteriza personajul principal atat de complex sunt in ordinul sutelor fara a exagera. Putem analiza caracterul ei din mai multe puncte de vedere dar in principal este vizat unghiul din care aceasta fiinta cauta perfectiunea si e dornica sa iasa din tiparele obisnuite doar pentru ca asa i se cere de la personajul pe care il va interpreta. Natalie Portman merita sincer un Oscar pentru rolul ei, ca sa nu mai pomenesc de vreo nominalizare pe care sunt aproape sigur ca o va primi.
Original scenariul a fost intentionat pentru a captura lumea teatrului...insa povestea aleasa de talentatul Darren Aronofsky a fost mult mai simplu si mai eficient astfel pentru a nu ne pierde si in scenariul piesei de teatru ci sa ramanem focalizat pe transformarea continua si constanta a Ninei in cadrul povestii simple a Lacul Lebedelor. Tehnic, consider ca travellingul cu camera in mana mi se pare o chestie deloc gratioasa, de asta si Kubrick a folosit-o intens o data ce a descoperit-o in anii '80. Darren, pune dracului un steady-cam sa urmareasca personajele...inteleg ca vrei sa copii putin trairea lor interioara, tulburatoare de altfel, dar asta se poate simti la un nivel la fel de profund si cu o imagine mai putin zdruncinata.
Natalie s-a incumetat sa creeze un rol complex in care trebuie sa ne faca sa credem ca e o fetita cuminte, ascultatoare care si la 28 de ani traieste si nu poate trai fara mama ei...insa o data cu acest nou rol si acest nou scop in viata trebuie sa vina si inevitabila maturizare profesionala...insa din cauza ca baletul este viata ei, aceasta maturizare este inevitabil si profund personala. In acelasi timp trebuie sa scoata din ea si o parte pe care nu stia ca o are...sau o parte care era dornica de a iesi la suprafata si aceasta a fost ocazia speciala. O data cu aceasta mare ciocnire de forte opuse, vin insa si multe conflicte interioare prezentate spectatorului ca reprezantatii reale sub forma de halucinatii. In cautarea rolului perfect cauta in jurul ei modele pe care ar putea sa le muleze pe propriul ei model pentru a completa ceea ce i se cere (personajul Milei Kunis...ceea ce imi aduce aminte, toti actorii au fost alesi perfect pentru rolul lor)...si asa mai departe. Caracterizarea poate continua...
Filmul acesta e un canditat serios la Oscarurile de anul viitor, impreuna cu Inception si The Social Network. E incredibil de uman, complex in caracterizarea personajului vizat, frumos vizual si frumos din orice alt punct de vedere. Il recomand cu caldura pentru a fi vazut pentru Natalie in mod special...piele de gaina mi-a dat. Mi-a placut si pentru ca a imprumutat cateva elemente de horror asiatic pentru a completa scenele de thriller.
9.5/10

luni, 20 decembrie 2010

Marti, dupa craciun {2010}

De ce e filmul asta o drama romaneasca buna:
Incepe cu un cliseu atat de folosit si rasfolosit incat mi-e greu sa spun ca a fost vreodata ceva original. Un tip la vreo 35-40 de ani e insurat de 10 ani cu sotia lui fidela sau daca nu, macar ii pasa de familie si nu vrea sa o distruga. El insa, masculul alfa, se gandeste ca ar fi mai sanatos pentru el si stima lui de sine sa se combine cu una mai tanara asa cum se proroceste si cum e standard in filme si/sau viata.
Diferenta consta in mare in detalii care tin neaparat cu romanismele pe care Radu Munteanu incearca sa le scoata in evidenta subtil si fara a aduce prea multe. Incerc sa ma gandesc la mai multe dar imi vine in minte doar una...aceea in care sotul primeste o tunsoare scurta de la sotie in baie in timp ce el e nud. Romanismele/europeanismele sunt de obicei acele scene in care nudul e acasa la el si actorii isi duc la capat replicile in costumul propriu si personal. Un alt detaliu din poveste care diferenteaza filmul asta de celelalte de genul sau este ca relatia celor casatoriti se termina firesc intr-o explozie de emotie si drama dar intelegem personajul masculin si alegerea pe care a facut-o.
Desi e extraordinar de non-romantic, dragostea mai dispare...dupa ce dispare trebuie sa ramana un sentiment puternic de prietenie neconditionata si responsabilitate fata de copii sau familie pentru ca relatia sa functioneze. E imperativ, si asta intelegem de aici. Tipul iubea puternic...a iubit-o o data si pe sotia lui dar s-a redescoperit pe el insusi din cauza tipei mai tinere pe care o iubeste acum. Omul a recunoscut ca face o greseala, ca e un om distrus, dar vedem si ca sotia lui, desi nu il mai iubea, prefera sa ramana in relatie din cauza fetitei lor de 10-11 ani. In cele din urma e o drama romaneasca buna, lalaita si puternica dramatic numai intr-un singur punct, punctul culminant...dupa aia, ne doare in fund de spectator, zice producatorul sau regizorul.
8/10

vineri, 17 decembrie 2010

Skyline {2010}

He-he, asa ar fi aratat filmele S.F. din anii '50 care functionau mai bine ca filme horror decat ca un soi de S.F. serios cu o poveste complexa daca existau efectele din ziua de azi. Asta nu e asa ceva...o poveste extrem de simpla, scenariu de TV-movie, efecte speciale care au fost singurul motiv pentru conceperea acestui film.
Nu se raspunde la intrebari, nu e irational, logic e ceea ce se intampla...daca e sa luam in vedere ca cei care ar veni pe planeta asta de pe alta sunt evident mai avansati tehnologic decat noi. Nu tu eroi care salveaza planeta si care culmea lucreaza singuri. Nu, totul e pe fata, totul e exagerat asa cum ar fi cu extraterestrii...si fiind S.F. le dau voie sa exagereze, sa ma puna sa pun intrebari despre plot-hole-uri si cu toate astea din moment ce finalul m-a multumit. Da, m-a multumit dar asta nu ma impiedica sa zic ca obiectiv tot un film prost ramane si tot cu un scenariu neexistent e construit...ci doar o schita de baza, un storyline cum sunt facute unele episoade din desenele animate.
Filmul nu multumeste nici pe fanii S.F.-ului noi ci doar pe cei care apreciaza "calitatea" filmelor de cat. B din anii '50-'60 care speriau lumea prin cinema de nu iti venea sa crezi, la care acum razi si care unele ti se par de-a dreptul ridicole.
6/10

Ironiya sudby, ili S legkim parom! {1975}

 The Irony of Fate
Ce film!!!
Iar cele 3 ore ale lui nu par deloc lungi o data ce incepe povestea atat de simpla insa atat de frumoasa. Simpla e si explicatia povestii complicate despre cum personajul principal ajunge in alt oras. Totul se invarte in jurul romantismului si a comediei dintre un doctor chirurg care ajunge printr-o gluma facuta la betie intr-un alt oras, la o profesoara...via avion :)). A avut o petrecere a burlacilor pentru ca tocmai si-a anuntat logodna cu Galya, o rusoaiaca frumoasa care da semne ca il iubeste dar pentru el pare a fi o relatie subtire care poate fi dezbinata usor...
De unde si ceea ce se intampla pe la finalul primei parti si in in toata partea a doua. Aici nu se intra in detalii filosofice despre o relatie sau complexitatea acesteia ci e vorba despre cum influentam viata unor oameni complet straini printr-o intalnire a sortii...si despre frumusetea unei iubiri tinere care o vezi crescand cu ochii. Cele doua personaje principale din povestea de dragoste se aseamana atat de mult incat si noi simtim, inca de cand e prezentata partea feminina, ca cei doi o sa construiasca o poveste de dragoste sincera care incepe cu artificii.
Dar e vazut ca un film atat de bun din cauza comediei rusesti fara strambaturi (decat poate cat a fost personajul principal beat) si fara glume vulgare. Fiecare poanta e simpla si reusita, fiecare e clasica si care merge pentru orice generatie. Il recomand cu caldura pentru ca te introduce intr-o stare placuta in care 3 ore se comprima in 2 ore.
9.75/10

duminică, 12 decembrie 2010

13 Tzameti {2005}

Uiti ca e alb-negru. Atat de intens e. De fapt, in culori nu cred ca era la fel de bun. A fost o alegere foarte buna din partea regizorului Gela Bubliani care a adus in centrul atentiei o poveste interesanta povestita pe muchie de cutit. Totul incepe cu caracterizarea acestui tip de 22 de ani care munceste de rupe pentru a-si hrani familia formata dintr-o mama si o sora...pana cand, intr-o zi, gaseste sansa de a schimba ceva in viata lui. Gaseste in casa celui pentru care lucreaza un bilet de tren si o camera de hotel gata platita. In asta vede el o sansa de a schimba ceva in viata lui...in bine sau in rau, nici el nu stie. Are curaj, indrazneala dar si noroc chior.
O buna parte din cantitatea de suspans se datoreaza faptului ca nici noi, nici personajul principal nu stim unde mergem, spre ce viitor ne indreptam, daca e fericit sau nu. E asa si asa, pana la urma. 13 e cunoscut ca numar cu ghinion dar asa cum propria noastra experienta o spune e un numar care mai mult aduce noroc decat altceva...e un numar pe care il privim rau dar cand ajungem la el, e un numar ca oricare altul.
Nu am sa intru in detaliile jocului de noroc din acest film in jurul caruia se invart milioane de dolari...si unde se ajunge sa se joace cu vietile altor oameni pana la ridicol...e un film bine facut, cu suspans garla, insa cu care Bubliani a vazut o sansa sa se faca cunoscut. Ce-i drept...dupa 5 ani s-a gandit sa-l cheme cineva din Hollywood sa refaca filmul. Asa ceva nu prea am intalnit des...un regizor sa-si refaca propriul film insa nu mi se pare o idee prea stralucita. Pana la urma, ma gandesc ca ai mai multe proiecte in cap o data ce incepi sa faci ceva in industria asta. Dar nu in fiecare caz...oricum, recomand filmul asta.
8.1/10

vineri, 10 decembrie 2010

Vokzal dlya dvoikh {1982}

Train Station for Two
Ryazanov este regizorul de luna asta de la clubul cinefililor. Saptamana trecuta am vazut capodopera comica "Grija la masina" si am fost foarte placut surprinsa. In acest caz totul a luat o intorsura spre limitele romantismului extrem, un lucru nu rau deloc dar care poate sacai usor. Prima jumatate a filmului a fost ca prima intalnire, comica si usor stangace...cu tot felu de situatii care mai de care mai amuzante, nu intru in detalii, dar in mare despre asta e vorba...despre cum se intalnesc cei doi si cum el, in drum spre un proces important, ramane blocat in gara ei.
In a doua jumatate deja lucrurile devin serioase si chiar tragice. Povestea de dragoste se elaboreaza si ne este umplut capul de romantism rusesc de prima mana. A fost un festin pentru romanticii incurabili si indragostii...asta e clar. Pana la urma dragostea are aceeasi forma, indiferent de varsta sau tara de unde vii. Difera, ce-i drept, in functie de cultura si obiceiuri dar in fond ramane aceeasi, intotdeauna.
Asadar e un film rusesc foarte bun si foarte bine facut unde actorii din rolurile principale Lyudmila Gurchenko si Oleg Basilashvili au avut, si la varsta aia, o tona de carisma si sex appeal pentru a construi personaje credibile, frumoase si sincere. Ca sa nu mai zic nimic de aparitia surpriza a lui Nikita Mikhalkov care a fost cireasa de pe tort. La fel ca pe primul, il recomand cu caldura...desi nu e la fel de bun pe toate nivelele.
8.3/10

The Switch {2010}

O prostioara usoara pe care am vazut-o din cauza actorilor din rolurile principale. Atat. Jason Bateman si Jennifer Aniston. Stiam de la inceput ca o sa fie previzibil, se vedea de la bun inceput "iubirea" dintre cei doi, se vedea romantismul si micile semne de la prima secunda cand au aparut impreauna pe ecran. Eh, nu a contat, a fost ceva usor, de vazut (daca e posibil la viteza dubla...e chiar mai amuzant asa :)) ).
Apoi e genul de film care e facut si pentru cele cateva poante bune sau replici dragute (spre comice), pentru draguteala pustiului din discutie si pentru Jennifer Aniston care imbatraneste frumos (dar nu in fiecare cadru). M-a multumit, m-a amuzant, m-a intristat (in 2 cazuri) si mi-a ajuns pentru o incursiune in emotiile limitate ale americanilor. Am zis de ce l-am vazut si pentru motivele astea mi-a fost suficient...de vazut o singura data cand nu mai exista altceva de vazut (in lume).
6.1/10

Afterschool {2008}

Film de debut pentru Antonio Campos, un tip tanar care vrea sa se afirme ca regizor, insa sper ca nu si ca scenarist pentru ca povestile duc lipsta de...inteligenta, surprindere a naturii umane in toata frumusestea si uratenia ei desi asta ti-ar spune regizorul ca a incercat sa faca. Stilul in care a filmat totul e foarte indie, e oarecum esentialul esteticului dar urat in acelasi timp, e incomplet, anume incomplet, inegal, ca si cum camera se focalizeaza pe ceva fara importanta dar prinde si ceva ce are legatura cu povestea filmului.
Un pusti inadaptat social, adolescentul 101, prinde cu camera lui supradoza unor fete din liceul lui si ramane traumatizat, evident. Trauma lui si atmosfera din liceu e capturata in rest si pare destul de interesant...dar stilul poate deveni enervant si frustrant. Da, vrei sa imi arati ceva banal intr-un fel deosebit dar mai lucreaza la dialoguri, frate, la poveste in general si la cele cateva iesiri dramatice ce iti deschid ochii pentru a nu dormi.
Nu e un film deosebit si nu e nimic...insa are cateva imagini de regizor independent care sunt interesante.
6/10

The Last Station {2009}

Hai sa facem un film despre un mare scriitor rus, Tolstoi, dar decat procesul emotional prin care a trecut cand a scris marile lui opere (pe care evident ca nu le-am citit :)) ) hai sa aratam mai degraba ultimul an (sau cateva luni) din viata lui unde se cearta cu marea lui iubire. Ok, acest film britanic incearca din rasputeri sa para rusesc dar nu reuseste si din cauza asta, trairile si emotiile personajelor principale trec pe langa ei si mai ales pe langa noi...
Singura stea din tot filmul a fost Helen Mirren care sunt sigur ca nu mai e in stare sa joace prost. Asa e ea...e genul ala de actrita care joaca excelent in orice rol ar fi pentru ca nu a supravietuit ea in meseria asta doar prin felul cum arata ci in special prin felul cum joaca si cum poate sa imbrace pielea diferitor personaje care le primeste in sarcina.
Asta e genu filmului...e film cu care creezi nominalizari la Oscar pentru cel mai bun actor. De obicei era si cea mai buna regie dar asta nu e deloc deosebita asa ca actorii si-au facut singuri felul personajului dupa cateva indicatii de baza ale regizorului sau poate din imagini, scrieri personale ale personalitatii reale sau o carte biografica. Nu conteaza ci conteaza ca filmul asta are o valoarea nesemnificativa cinematografic exceptand cei interesati de acting. Atat.
6/10

marți, 7 decembrie 2010

Legend of the Guardians: The Owls of Ga'Hoole {2010}

Frumos in stilul clasic al cuvantului. Poveste pentru copii, da, dar genul de film la care parintii, daca sunt si ei spectatori, nu se plictisesc teribil sau se enerveaza in legatura cu inocenta povestii sau non-liniaritatea povestirii.
Grafica foto-realistica e ceea ce ofera filmului frumusetea sa semi-naturala, cadrele pictate, filmate in slow-motion de catre maestrul cel mai in trend al acestui truc pe care l-a folosit (aproape abuziv) in fiecare film pe care l-a facut pana acum, Zack Snyder, un regizor care s-a hotarat pentru moment ca e timpul sa faca un film si pentru publicul tanar si foarte tanar care regasesc usor personajele pozitive si negative dupa caracteristici fizice sau dupa backgroundul in care se afla. Da, e un film simplu, insa m-am pierdut de cateva ori prin cateva personaje...asta pentru ca semanau cu altele dar si pentru ca am avut o pauza in timpul vizionarii care m-a facut sa uit cateva "fete".
Apropo de fete, e usor la bufnite sa arati expresii pentru ca au ochii pe aceeasi parte a fetei, la fel ca noi. Ca sa nu mai zic ca si felul in care sunt asezate penele, culoarea lor si faptul ca sunt aranjate sau nu, caracterizeaza intr-un fel personajul respectiv. Dar pana la urma totul a stat in calitatea animatiei si frumusetea unor cadre esentiale. Pana la urma fiecare era reusit insa se vedea ca la cateva din ele s-a pus accent special. Eu le-as da o nominalizare la Oscar pentru animatie dar ma tem ca stilul clasic de animatie, gen Toy Story o sa fie nominalizat in frunte.
Pe asta, insa, nu ramane decat sa-l recomand si sa va sfatuiesc sa mergeti la cinema sa-l vedeti sau sa asteptati o versiune de o calitate exceptionala. E crucial pentru o experienta completa. La fel de mult mi-a placut ca nu am auzit voci cunoscute printre actori, astfel nu am fost indemnat sa fac legaturi inutile intre voce-personaj-actor. M-am lasat dus de poveste, care nu e una tocmai noua sau deosebita, dar care isi face treaba cum trebuie...
8/10

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Medalia de onoare {2009}

Hai sa avem totusi grija de batranii nostrii...nu asta e mesajul filmului, nici nu cred ca vrea sa bata in directia aia dar trebuie sa avem un dram de respect pentru ei ca ne aduc cateodata intelepciunea pe care nu o cerem si de mai multe ori nu o acceptam si pentru ca unii dintre ei ne-au adus pe lumea asta si ne-au hranit ani de-a randul. Si aici nu e vorba ca "eh, in fata parintilor mei intotdeauna am respect", nu. Aici e vorba despre toti...bine, vad cazuri din ce in ce mai putine cu batrani batjocoriti de copii mici...pana si in acest film se prezinta un astfel de caz si asta era in '95 :)).
Mi-a placut ca l-au adus pe Iliescu (cel batran) sa-l joace pe cel cu 15 ani mai tanar. Au semi-reusit, desi se vede batranetea de pe fata lui. Neinteresanta partea asta pentru "ne"fanii lui Iliescu. Dar nu asta a contat in filmul asta. A contat cautarea unui batran de 75 de ani al adevarului, a impacarii cu sine si cu cei din jurul sau, mult nu mai are si o stie...este trist si ca spectatori suntem empatici. Intelegem frustrarile lui si neajunsurile lui si le regasim in bunicii nostrii. Lui Rebenciuc nu ii este greu sa interpreteze un batran de 75 de ani, fiind un batran de 77 (75 cand l-a filmat) de ani.Viata lui mizera s-a schimbat intr-o zi cand primeste vestea ca pentru bravele sale actiuni in razboi poate sa primeasca o medalie de onoare (in capul sau - de comemorare, in realitate).
Relatia lui cu fiul a fost un alt aspect sub care putem caracteriza acest personaj complex, profund. Dorinta unui tata ca fiul sau sa ramana aproape de el la batranete dar si pentru ca l-a crescut o viata si l-a trecut prin facultate muncind din greu. Insa onoarea sa se gaseste atunci cand are impresia ca un eveniment vag amintit din razboi ii aduce aceasta medalie. Onoarea lui insa lipseste si realizam ca e un batran gol, las si singur...asa a fost si asa o sa fie. Singura lui sarcina dusa la capat a fost fiul sau care acum traieste fericit in Canada.
Merita vazut pentru Victor Rebenciuc. Cel mai mare actor roman in viata...
8.3/10

vineri, 3 decembrie 2010

The Town {2010}

Ce film...te prinde, te tine si nu te lasa pana nu se termina. E bun din orice punct de vedere dar in special din regie si scenariul, ambele din mana lui Ben Affleck. E bine ca se da pe chestii de genu asta si ii ofera lui Christopher Nolan concurenta serioasa cand e vorba de combinat drama serioasa cu actiune de calitate. E noul standard actual si cine are o poveste reusita cum e aceasta din The Town, despre un grup de prieteni care dau spargere la banci din tata in fiu e un hit reusit. Si nu e tocmai comercial...e genul de scenariu care pe langa poveste are o cursivitate pe care multe din scenariile din ziua de azi nu le au si acesta e intotdeauna un lucru de apreciat.
De apreciat sunt si jocurile actorilor din rolurile principale...la serios vorbind, de rang inalt. Ben Affleck...pana si el stie sa joace si a aratat-o destul de clar in acest film. In sfarsit arata lumii cinefile ca are talent si ca Oscarul castigat cu Good Will Hunting nu a fost o greseala. Si tot el a regizat si restul castului care a jucat foarte bine...Jeremy Renner, care a atras atentia de la Hurt Locker, face si aici un personaj interesant si mai profund decat pare...luptatorul modern, gladiatorul care lupta pana la ultima suflare, vanatorul primordial. Ben a fost cel care desi se naste la fel de egal ca toti ratatii cu care este comparat ii depaseste cu inteligenta cu care s-a nascut si cu experienta pe care a capatat-o si din care a invatat ceva.
Pe langa toate acestea, Ben s-a intors in orasul in care ii place sa filmeze si in care si-a petrecut copilaria, Boston, USA, si are sarcina de a prezenta si orasul. Nu se cheama degeaba asa. Dar nu stiu, punctul asta nu cred ca a fost prea important pentru ca nu a fost dezvoltat prea puternic. Adica da, s-au aratat radacinile poporului care populeaza acest oras de la nasterea lui si se simte in fiecare scena accentul si felul de a fi al acestor oameni. E ca si cum ar incerca sa faca cineva un film despre cei din Iasi, cu ce au ei in mod deosebit...totul cu impuscaturi si o poveste de dragoste frumoasa. Asadat, recomand filmul si e chiar unul de pastrat. E bine facut din orice punct de vedere...
9/10

joi, 2 decembrie 2010

Beregis avtomobilya {1966}

Beware of the Car
Grija la masina e un film care te uimeste si te amuza necontenit. E un film care te tine lipit de scaun, fiind construit in genul unui film cu suspans dar cu elemente clare de spoof pentru acest gen. Nu pot decat sa zic cat de mult am ras la fazele din el...a fost al dracului de amuzant si inca fresh dupa 44 de ani...chestie care nu e usoara. E genul de comedie din Dr. Strangelove sau Airplane sau o combinatie din cele doua combinand exageratul cu inteligentul iesind ceva de bun gust la care poti rade si dupa mai multe vizionari.
Despre ce e vorba in el totusi...asa rapid...e despre un tip, un agent de asigurari, care fura doar masina oamenilor care sunt in general escroci sau hoti. E un fel de justitiar care ofera o lectie de viata acestor oameni. Banii de pe masinile vandute sunt trimise orfelinatelor deci el nu o face decat pentru a trimite un mesaj si doar pentru sport. A fost sofer asa ca un lacat la o masina nu e ceva greu pentru el. Comicul se gaseste cam in orice situatie...chiar si in situatia urmaririi tensionate din orice film de suspans in care politistul il urmareste pe hot. Mi s-a parut una din cele mai reusite faze din tot filmul, memorabila si comica, ca varianta lui bugs bunny a "cursei cu broasca testoasa". Intreg filmul e un deliciu total, un film care e excelent facut si inca viu dupa atatia ani.
M-am bucurat sa-l vad intr-o sala de cinema plina pana la jumatate unde s-a ras la unison si cu pofta la scene excelente de comedie universala. Bine, poate noi romanii ne mai regasim in rusi dar chiar si asa, cred ca e universal. Un film excelent.
9.5/10

miercuri, 1 decembrie 2010

(Untitled) {2009}

Ce intelegem noi prin arta cu adevarat? E cu siguranta ceva ce nu poti defini dar o poti simti si o poti exprima in cuvinte ce ti se aplica doar tie, fiind o parere subiectiva. Ce avem in fata noastra in acest film este o satira asupra viziunii artei contemporare, o viziune extrema si oarecum exagerata. Poate da, noii artisti sunt indreptati spre lucruri care nu s-au mai facut, arta care e cat se poate de ambigua, arta numai dupa definitia lor.
Si aflam ca nu e de ajuns sa faci arta ci trebuie sa te numesti si artist. Pentru asta iti trebuie caracterul si personalitatea unui artist...vulcanica sau inchisa in sine, excentrica si neobisnuita, mentalitate intotdeauna schimbatoare si radicala. Nu e de ajuns sa faci doar arta folosindu-ti talentul...nuuu, asta e ca si cum ai pune cateva coordonate intr-un program de computer si ti-ar prezenta ceva frumos estetic dar fara fond (forma fara fond). Pana la urma arta trebuie sa ne miste, asa cum am zis mai sus. Aici s-au prezentata astfel de caractere prezentand opere de arta duse la ridicol pentru a sublinia limita jenantului la care pot ajunge cativa pseudo-artisti.
Si oricat de mult ai incerca sa le critici munca, obiectiv proasta si fara valoare, ei ti-o pot intoarce usor zicand ca nu ai inteles-o, ca nu e pentru tine. Arta este ceva ce intr-adevar e recunoscut dupa decesul artistului, sunt multe exemple si in trecut...probabil o caracteristica a faptului ca arta respectivului este nemuritoare. Chiar si asa, filmul poate a exagerat in subtilitati si desi sunt sigur ca incearca sa transmita mai mult decat percepe spectatorul, pur si simplu nu iesi satisfacut dupa film. Nu ai zice ca lipseste ceva insa acel ceva insuficient e auto-justificat prin ceea ce vedem in film. Arta neinteleasa care e inteleasa de creator...si cateodata nici acesta nu incearca sa convinga.
Cine stie, poate nu am vazut eu ceva...poate altcineva vede cu o gandire mai spre noul radical...mie imi plac insa filmele bune, nu pseudo-bune.
6/10

marți, 30 noiembrie 2010

Insomnia {2002}

E dupa formula clasica. Filmul politist in care detectivul principal are o criza de identitate, o criza profesionala si acest lucru intervine in slujba sa, in felul cum si-o face...totul devine personal. In primul rand e in dezavantaj pentru ca nu se afla pe teren propriu ci este dus acolo unde ziua dureaza 5 luni din an...avantajul aici e ca nu au existat imagini intunecate in care te chinui sa intelegi ce se vede ci doar imagini filmate in timpul zilei. Acest detaliu, faptul ca e lumina si ziua si noaptea il deconcentreaza complet si adunate cu treburile "afacerilor interne" care ii respira pe ceafa ajunge la aceasta insomnie care nu o poate invinge decat daca are pace interioara si profesionala.
Cautarea lui pentru a gasi criminalul e una obisnuita...urmarirea firelor de paine/detalii pana la suspect. Asta se intampla insa se gaseste cu aceasta intr-o situatie in care atat personajul pozitiv cat si cel negativ au ceva in comun. Noptile nedormite se vad pe felul de a fi al detectivului (insa spre final avem impresia ca avem de a face cu un om care traieste si gandeste putin prea bine pentru un om care nu a dormit de o saptamana. In fine, asta a fost treaba actorului, a echipei de machiaj si a regizorului, pentru a arata o degradare in timp a personajului, atat fizica cat si mentala....fapt neinfaptuit in totalitate. Dar oricum nu credeam ca bate pentru Oscar asa ca s-a dorit un film politist decent.
A iesit un film politist decent scris putin prea hollywoodian si prea plin de clisee cateodata...personajul negativ, interpretat de Robin Williams nu a fost chiar epicentrul raului ci chiar unul pentru care aveai o masura de compasiune si simteai remuscarea din voce si fapte. Simteai ca evenimentele lui au fost extreme dintr-o lipsa totala de incredere in sine si a unor traume din copilarie care l-au trimis spre singuratate si lipsa de contact cu ceilalti. Ajungi sa intelegi ambele personaje vizate principal pentru ca sunt personaje simple, cu un caracter ce evolueaza numai in cazul personajului lui Al Pacino, care a jucat prost.
7.1/10

duminică, 28 noiembrie 2010

Miseria e nobiltà {1954}

Teatru este...Toto este si el...deci rezulta o comedie savuroasa in care totul e filmat dintr-un plan, ca sitcomurile din ziua de azi. De fapt, asta e un exemplu excelent despre cum se filmeaza un sitcom excelent...desi nu se compara. Aici sunt actori profesionisti, maestrii ai teatrului real, la sitcom ne trezim cu actori tineri fara multa experienta care de obicei nu isi arata adevaratul potential din prima...dar divaghez.
Filmul ne ofera o viziune "usor absurdo"-comica asupra unei lumi in realitate trista si intunecata. Doua familii sarace lipite pamantului gasesc loc sa ne faca pe noi sa radem chiar daca situatia lor nu e tocmai una de ras. In fine, morala filmului este ca doua lumi opuse se pot asemana foarte mult si pana la urma e ceva normal, ambele sunt traite de oameni si nu roboti cu circuite diferite. E usor pentru un sarac sa se prefaca bogat atata timp cat are un simt al umorului dezvoltat si nu ia prea in serios fiecare saracie din viata lui.
Toto isi propune sa ne amuze pentru o ora jumatate si sa ne poarte prin aceste doua lumi pe care multi le cunosc. Faţa lui Toto este, ca intotdeauna, foarte expresiva si cauza multor rasete...e un actor excelent de comedie si unul care se aseamana in multe feluri cu personajul lui Chaplin...mai ales in acest caz.
Intalnim comic de situatie, comic de limbaj si comic fizic...chiar si prin numel intalnim cateva faze comice. E un film micut, vechi, care merita vazut...merita si pentru Sophia Loren, pe atunci o frumusete inegalabila.
8.8/10

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Diario de una ninfómana {2008}

Da, e cat se poate de erotic filmuletul...dar pe langa aspectul asta avem de a face cu un personaj feminin complex care cauta ceva in viata, ceva ce nu intra in categoria celor doua lucruri pe care le credea esentiale despre ea...sexul si o relatie serioasa. Aventurile ei sunt asa cum ne asteptam de la nimfomana, pana la urma un termen inventat de noi...ca hai sa fim seriosi, noi ne gandim la sex cam tot timpul, asa am fost conceputi, trebuie sa ne lasam urmasi pe lumea asta, e un instinct animalic si il urmam cu placere. La femei, asa cum se percepe si cum s-a inceput filmul, femeia e considerata curva daca doreste sa faca sex mai mult decat un barbat...
Am preferat sa vad filmul asta ca fiind un mesaj pentru toata lumea ca o femeie are dreptul la cat de mult sex vrea ea si nu trebuie sa fie etichetata din cauza asta. La fel ca orice om, e ceva ce tine de fiecare, de alegerea fiecaruia...daca ea doreste sa si-o traga, eu nu am nimic impotriva...e la ca si cu unu caruia ii place sa fumeze, desi nu se compara ca sexul poate sa extrem de sanatos daca se foloseste protectie...vrei sa fumezi, fa-o, e plamanul tau, viata ta.
Mesajul filmului e in cele din urma unul cliseic dar in concordanta cu restul filmului. Traieste-ti viata asa cum vrei si asa cum iti place. Daca faci ceva ce iti place nu te lasa, continua pana la finalul zilelor. E viata ta, una singura ai, o folosesti cum vrei.Nu e un film despre cautarea dragostei ci e un film despre cautarea sensului in viata...pe acest plan e reusit desi modelul portretizat nu e unul acceptat de multa lume (de unde probabil nota mica de pe imdb). Mi-a placut folosirea oglinzilor in film, un soi de privire voyeristica asupra personajului, o privire indirecta asupra unei vieti reale...si mai mult, prin ochiul camerei, aceasta senzatie creste si mai mult. E o viata tabu si e si mai si atunci cand ea alege meseria de prostituata profesionista din placere...
Un film reusit care e under-rated si unde folosirea cadrelor si regia sunt la nivelul asteptat de la un film european bun.
7.6/10

vineri, 26 noiembrie 2010

Despicable Me {2010} & Shrek Forever After {2010}

Hai ca a fost dragutel desi la mine in camera era atat de confortabil incat era sa adorm. Imi era cald si bine si toata actiunea colorata m-a facut sa ma indepartez cu gandul pe meleaguri in care mintea imi zburda in liniste si pace, nefiind deranjata de factori exteriori sau de filmul de fata care nu are nevoie de o atentie desavarsita. E un film pentru copii la care adultii pot adormi linistiti pentru ca da in afara de dulce si nevinovat...
Desi personajul principal e unul negativ doar cu numele toata actiunea "violenta" este in stilul lui Bugs Bunny sau Wile Coyote in care se produc stricaciuni dar nimeni nu pateste nimic. Chestii de copilasi...grafic e un film care are loc in 2010 desi nu excela vai de mine. E un film dragut, care te incalzeste (case in point) si te distreaza din cand in cand...desi as fi vrut comedia sa fie mai buna. Adjutantii lui Gru sunt cei care te amuza cel mai tare si nici macar Carell cu accentul lui rusesc nu smulge destule zambete. Vizionabil.
Ultima parte, sper, din seria Shrek. Asa parea a fi...parerea mea. Nu de alta dar o lungesc naspa si degeaba. Primul a fost bestial, al doilea un sequal decent, al treilea parea un final naspa si acum al patrulea...eh, finalul misto? :)) Nu stiu...se trezesc ei sa zica ca mai merge un Shrek la anu, cu o poveste la fel de rasuflata ca din asta sau din Shrek 3. Mai conteaza? Conteaza ca isi scot banii si ceva in plus, conteaza ca o gloata de naivi e satisfacuta si atat.
Grafic insa il depaseste pe Despicable Me, daca tot sunt in acelasi post si amandoua sunt animatii...desi primul are nitel mai mult suflet decat Shrek. Obiectiv insa sunt la acelasi nivel. Satisface cat dureaza filmul insa la final nu ramai cu nimic. Poate un zambet la primul si o stare de bine dar la acesta, nu prea. Si cum amandoua sunt la acelasi nivel si amandoua sunt in acelasi post, amandoua primesc aceeasi nota.
7/10

marți, 23 noiembrie 2010

Easy A {2010}

Filmul e destul de bun. Atata timp cat intra direct la categoria de film cu adolescenti...un film care accepta din start ca posibil nu e la fel de bun ca celelalte astfel facand referinta la ele...in mare parte se fac referiri la cele ale lui John Hughes care intr-adevar a dat tonul filmelor cu adolescenti americane, ridicand astfel stereotipuri si clisee ce au hranit celelalte filme ce au venit dupa.
Acesta incearca de asemenea sa fie si un update al filmului din 1926, originalul "The Scarlet Letter", referiri la acesta fiind pe tot parcursul filmului. Toata treaba asta cu referirile multumeste criticul, am zis de ce...din start, filmul recunoaste ca nu e cel mai original dar incearca sa fie original din cauza scenariului fresh si a actritei principale, frumoasa si talentata actrita comica Emma Stone. Ea a facut tot farmecul filmului...e sexy, e inteligenta, e la acelasi nivel cu spectatorul, e un fel de ideal printre fetele de varsta ei. E matura si nu ia viata prea in serios atunci cand i se prezinta ei cu o problema dificila...de fapt, o imbratiseaza si o trateaza cu umor in avantajul ei. Asa cum s-a intamplat in filmul asta.
E un film nou, probabil care poate fi amintit si oarecum merita sa fie amintit si peste an ca un candidat corect pentru filmele cu adolescenti. In viitor o sa se faca un film cu adolescenti numai cu referinte din alte filme :))
7.75/10

duminică, 21 noiembrie 2010

The Thirteenth Floor {1999}

Am auzit in ultima vreme multe vrajeli cum ca filmul asta a inspirat crearea Inception-ului. Acum, dupa vizionarea lui cred ca imi permit sa zic ca e o aberatie debila. The Thirteenth Floor nu a incercat sa aduca nimic nou ci doar sa fie un concurent pentru Matrix in anul respectiv. Si dupa felul in care e facut se vede clar ca e grabit pentru a purta hype-ul destinat Matrixului mai departe. Pentru asta ii multumim.
Actingul e prost si scenariul e si mai prost. Din acestea doua, dar in special din ultima pot sa presupun ca productia filmului a fost grabita. Ca in rest filmarile din 1937 se fac usor fie in parti mai vechi din New York, fie pe platouri facute pentru alte filme, filmate din alte unghiuri. Masini, simplu...costume si mai simplu. Detaliile astea nu i-au dat filmului autenticitate sau aerul ca e ceva de capul lui. Au fost create pentru a compune o perdea pentru a nu observa evidentul. Filmul e prost dar ca idee, merge.
Care e ideea? Cea din Matrix, bineinteles. Asa ca daca tot compari Inception cu ceva, fa-o cu originalul, nu cu replica asta nereusita si plicticoasa pe deasupra. Efectele au fost ieftine si ele, facute in graba, sunt sigur...dar na, din moment ce stii ce se intampla (si asta se intampla devreme in film) filmul nu mai are nici un interes pentru tine...nici macar problemele personajelor si cautarile lor pentru adevar. Mi-a placut de Gretchen Mol insa...cam atat.
6/10

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Winter's Bone {2010}

Asta e filmuletul mic care poate...un candidat nu foarte serios la Oscaruri dar care atrage atentia criticilor prin faptul ca e puternic in mesaj si simplist facut cu cadre superbe de o frumusete rece care se simte.
Urmarim povestea unei fete de 17 ani care si-a luat lumea in proprii umeri...o mama bolnava mintal si doi frati poarta in grija. E mama lor si in acelasi timp o femeie extrem de puternica. Intriga incepe atunci cand i se spune ca poate pierde totul daca nu isi gaseste tatal, un fabricant de droguri (probabil metamfetamina, desi nu se mentioneaza nimic de genul asta). Dupa cautari indelungate la persoane care arata suspect, gandurile o poarta inevitabil spre directia fireasca, tatal ei a murit. Chiar si asa, are nevoie de dovada ca a murit pentru a-si salva casa si terenul. Sa tinem minte numele Jennifer Lawrence totusi...desi nu m-a dat pe spate rolul ei si portretizarea ei a acestei fete puternice si independente, putem vedea in viitor fapte marete de la ea si chiar roluri deosebite...asta daca isi cauta constant roluri deosebite.
In rest, red-neck behaviour de la toti ce o inconjoara, intotdeauna speriati ca sunt urmariti de politie si pe buna dreptate, intotdeauna suspiciosi si din nou, pe buna dreptate. Dar oricum, filme de genul asta am mai vazut...daca nu cu o fata de 17 ani atunci cu o femeie singura...introducerea mamei bolnave in acest film a fost pur si simplu pentru a atinge o coarda sensibila in plus. E realist, e dur, e intunecat cu jocuri subtile de lumina si culoare, e american.
7.3/10

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu {2010}

Chiar ca autobiografie. Poate se asteapta spectatorul la ceva compromitator despre fostul dictator, poate la ceva nemaivazut ce e de asemenea si foarte penibil, ceva ce sa soceze...insa asteptarea a fost intinsa pana la genericul de final si tot ce am vazut a fost o perspectiva decenta din partea unui fictiv "Nicolae Ceausescu" care a stat in camera de editare punand cap la cap momentele lui de glorie si momentele pe care le-a trait desi tara murea de foame cu bani in buzunar...
Asta am vazut timp de 3 ore si nu a fost ceva rau. Pentru mine a fost o lume extraterestra in care toata lumea, parintii mei inclusiv, erau extrem de fericiti cand il vedeau pe conducatorul patriei desi comportamentul asta, irational, imi este in continuare un mister...dar nu chiar. Pricep tot tam-tam-ul ala pueril, cu jocurile de culori, cu cultul personalitatii dar de ce un om in toata firea are nevoie de toata atentia asta mi se pare culmea. Parca era un copilas in fata unui spectacol pus doar pentru el. Oricum...fiind un documentar istoric nu putem contesta ceea ce vedem...vedem ceea ce ni se da. Imagini din arhive ale televiziunii romane sau ale arhivei de film din Romania...compilate in asa fel incat sa prezinte viata lui Ceasca presedintele si dictatorul de cand a murit Dej pana la procesul lui Ceasca.
Executia nu o arata din motive evidente, e autobiografia lui. Nu cred ca poate cineva sa-si spuna in autobiografie cum a murit si de ce. Plus ca omul nu si-ar prezenta moartea, asa, gratuit :))...lucru care a nesatisfacut cateva persoane...videoul existand pe YouTube, la nevoia fiecaruia. Se prezinta toate chestiile importante, pana si replicile sunt alese in favoarea lui...sunt replicile in care rasteste ca nu spune nimic decat in fata marii adunari generale...evident, oameni de-ai lui. Nu, nu pot spune ca inveti ceva nou despre Ceasca, mai vezi din lumea pe care a vazut-o si nu ai vazut-o decat in premiera, aici in film, la o calitate excelenta...vezi si ceva din lumea politica dar atat cat a simtit si el. Dar fiindca a fost ceva superficial si numindu-se autobiografie putem sa ne dam seama numai din asta ca era o persoana de o inteligenta sub medie.
De fapt, se vede tot timpul prin felul in care raspunde si vorbeste...nu exista un moment in care sa zici...da dom'le, a reusit sa lege doua cuvinte care spun intr-adevar ceva, insa nu, doar forma fara fond, doar limbaj de lemn invatat inainte de interviuri sau declaratii.
O papusa pusa la rang de presedinte al unei tari de catre papusari. E exemplu bun de film istoric si un film, zic eu, important pentru noi.
8.5/10

joi, 18 noiembrie 2010

Last Night {1998}

Un studiu de caz interesant. Ce face, cum se comporta lumea cand nu mai sunt decat 6 ore de trait. Reactiile din acest film sunt previzibil dar ce e interesant e ca se pune accent pe reactiile mici, retinute a catorva indivizi care inca pot gandi rationali si vor sa ramana umani pana in final fara a se comporta ca niste animale violente...da, poate au fost asa in trecut...ca aparent li s-a spus de ceva vreme ca vine sfarsitul lumii...unii isi indeplinesc fanteziile sexuale, altii fantezii ce tine de vise (cantat pe scena la pian), altii cauta sa moara cu cel iubit...
Din titlu cu siguranta nu ma gandeam la ceva pre-apocaliptic...ma gandeam la un film sentimental despre doi indragostiti care si-au tras-o dar si-au dat seama ca au facut o greseala dar in cele din urma sunt destinati unul celuilalt. M-am bucurat ca am fost surprins in felul in care a fost filmul in cele din urma. Majoritatea filmelor pre-apocaliptice, desi rare, prezinta numai si numai oameni panicati...fie in fata unui dinozaur imens fie orice film din anii '50-'60 in care era cate un tip imbracat intr-un costum distrugand un oras. Toata lumea panica si haos...
Aici, haosul a fost transformat intr-o petrecere generala, fiecare asteptand cu zambetul pe buze inevitabilul final...au avut timp sa se impace cu ideea. Au avut timp sa faca ce au vrut in viata si de asta mi se pare ca tot comportamentul lor mi s-a parut plauzibil si chiar posibil intr-un asemenea caz. Fiecare scena isi are un rost, fiecare replica o logica si fiecare comportament unic si diferit un rost in intreaga poveste. S-a incercat prezentarea unor personalitati cat mai unice dar in acelasi timp cat se poate de generale pentru ca spectatorul sa se regaseasca in vreunul din ei. Eu zic ca s-a reusit...si e un film micut, facut cu bani putini care merita vazut.
Regizorul Don McKellar a mai produs un astfel de film acum doi ani cand a scris scenariul pentru Blindness unde s-a studiat acelasi lucru dar intr-un mod mult mai grafic. Le recomand pe amandoua...
8/10

miercuri, 17 noiembrie 2010

Rang-e khoda {1999}

The Color of Paradise

Am regasit frumusetea filmelor lui Majid Majidi, asa cum ma asteptam...cadre saturate de culoare puse in ciuda fata de copilul orb...rusine domnu Majidi :)) . Nu, glumesc...aceasta frumusete a cadrelor a fost prezentata pentru ca si acest copil orb iubeste la fel de mult viata pana cand intelege ce vor persoanele din jurul sau care credea ca il iubesc. De fapt, noi suntem singurii care observa ce se intampla in familia lui...
Filmul e cat se poate de direct...dar ce nu mi-a placut e ca a fost lacrimogen intentionat, Majid creand in interiorul povestii situatii cat mai lacrimogene...pustiul orb si neputincios, neiubit, batrana scumpa care isi iubeste nepotul pana la moarte, tatal sarac in cautarea unei sotii care poate l-ar ajuta si asa mai departe... tot timpul iti venea sa plangi, sa scapi o lacrima dar mi s-a parut ca prea erau "regizate" scenele respective si prea incercau sa abuzeze de latura emotionala a spectatorului. Filmul e frumos vizual, are o poveste umana si dulce...care place oricui.
7/10

Pollock {2000}

O poveste despre arta si viata...neah. Sincer fiind nu mi-a placut. Ed Harris a regizat chestia asta si nu mi s-a parut ca a adus ceva nou pe vreun capitol. Filmul biografic al pictorului american Jackson Pollock...un pictor de care am auzit si ai carui picturi le-am vazut inainte. Sunt genul ala de picturi pe care oricine le poate face si daca dai pe in afara de artist ii pui la final si un titlu. Dupa, bineinteles, trebuie privitorul ori criticul sa faca legatura dintre titlu si ce ai pictat tu. Da, original este...si-a lasat amprenta aceasta viziune a lui Pollock in lumea artei moderne, fara dubiu dar poate doar din cauza ca arta moderna avea nevoie de ceva modern...
Asa cum era de asteptat, ceva atat de original nu poate veni decat din greseala. Mi-a fost prezentat intregul proces in detaliu, mi-a fost prezentata personalitatea complexa a artistului impreuna cu frustrarile sale artistice...viciile sale (alcoolismul care l-a ucis in cele din urma), relatiile sale, toate foarte europene desi par americane. Dar in final totul pare fara suflet, totul pare insipid si incolor...poate asa era personalitatea lui Pollock si Harris, fiind si regizorul, s-a interesat (cred eu) destul de intens asupra felului de a fi a pictorului.
Ce a primit totusi un Oscar a fost jocul actritei ce o interpreteaza pe sotia lui Pollock, Marcia Gay Harden, dar mi s-a parut atat de previzibil, atat de intins pe un platou inca din start incat te gandesti ca asta vana Ed Harris cu al sau film...premii Oscar. A fost si el nominalizat, nu a castigat...probabil vroia si pentru regie desi nu are nimic deosebit aceasta.
In final, asa cum am zis, mi s-a parut un film incomplet si nedramatic. Poate daca te intereseaza mai mult pictura abstracta, expresionista...poate da. Daca te atrage intr-adevar picturile lui Pollock s-ar putea ca filmul asta sa te intereseze. In rest eu vroiam sa vad un scenariu mai bun, acting (chiar) mai bun, regie mai buna...
6.7/10

Becket {1964}

O poveste complexa despre prietenie si dragoste tot in vremea lui Henry al doilea la fel ca filmul precedent. Si da...Henry al doilea este jucat tot de Peter O'Toole. Ca sa vezi, ce chestie...si poate da, cronologic trebuia sa vad mai intai filmul asta si apoi precedentul dar asta a fost ordinea in care m-au strigat, asta e ordinea in care le comentez.
Desi fata de filmul din 1968 nu mi s-a parut la fel de bine scris acesta s-ar putea sa aiba insa o poveste mai profunda datorita diferitelor straturi pe care le analizeaza cand vine vorba despre prietenia celor doi vechi prieteni care inca prefera sa joace jocuri din copilarie dar intr-un pretext de oameni mari, adulti, in care orice judecata a lor poate avea consecinte grave asupra unei persoane...consecinte privind viata sau moartea acelei persoane. Regele este un arogant perfect...si o stie. Este in natura lui sa fie asa...este un titlu de care nu scapa o viata intreaga asa ca isi permite sa faca orice atata timp cat nu pune in pericol (prea mare) existenta tarii domnite de el. Dar presupun ca e si in interesul lui sa nu faca o asemenea prostie ca nu mai are ce domni dupa...
Desi nu mi s-a parut un scenariu la fel de bun ca cel din 1968, comparativ cu cele din ziua de azi...e un scenariu pe care doresti sa il scrii dar iti dai seama ca e imposibil. Atunci nu se jucau...si nici acum nu o fac atunci cand vor sa fie luati in serios, cand vor sa devina nemuritori, asa cum devin oamenii din acest film. Atunci fiecare replica era gandita, avea un rost, nu erau de umplutura si in nici un caz nu erau ridicole decat daca erau cu un scop in acest fel...e cu siguranta unul din acele filme care te face sa te simti bine stiind ca il ai in colectie, ca l-ai vazut si ca oricand poti sa-l revezi din cauza ca e un exemplu de cinema cum a fost si rar mai este...
Peter O'Toole fura spectacolul de fiecare data pe langa Richard Burton desi personajul lui da titlu acestui film. O'Toole mi-a aratat de multe ori ca a fost un actor versat dar el a dat viata unor personaje care credeai ca le citesti numai in carti, numai in basme. Portretizarea regelui a venit natural pentru el si sunt sigur ca nu e prima data cand o face (nu i-am vazut intreaga cariera) iar acel aer superior si totusi incredibil de uman e ceva ce ii vine natural. Excelent joc! Si filmul e asa de la inceput pana la sfarsit...chiar daca cele 2 ore jumate chiar par a fi 2 ore jumate. Nu e rau. O bucatica de istorie spusa captivant si cu dramatism.
9.4/10

marți, 16 noiembrie 2010

The Lion in Winter {1968}

Kudos! Bravo! Ancore! De ce? Vreau sa stiu de ce nu mai joaca actorii din ziua de azi asa cum jucau atunci? Eh, va zic eu de ce...pentru ca jocul lor era teatral, era irational din punct de vedere real, era exagerat din punctul de vedere al evenimentelor intamplate...dar e asa frumos. E atat de colorat si expresiv...inteleg ca acum functioneaza foarte bine actingul prin expresiile faciale sau chiar micro-expresiile faciale dar singurul acting real...cu adevarat acting il mai vad la Daniel Day-Lewis care are talentul extraordinar de a combina vechiul cu noul. De a crea un nou standard in jocul actoricesc din Hollywood. Bravo si lui...dar aici nu e vorba de el.
Aici e vorba despre un film istoric...film clasic de altfel care dezbate un subiect istoric de pe vremea lui Henry al II-lea...adica ceva in jurul anului 1130-50...de fapt, se poneste un an in film dar cine-l tine minte...creca era 1138.
Despre ce e vorba...despre drama dramatica dintr-o familie disfunctionala regala. Relegele, Henry al II-lea, jucat magistral si la perfectiune de Peter O'Toole are probleme cu fosta sotie, jucata e magnifica Katherine Hepburn, si cei trei fii ai lui. Cauta un inlocuitor pentru tronul sau si nici unul nu se ridica la asteptarile lui. De aici vine drama extrema bine jucata si bine pusa la punct. O piesa de teatru filmata la perfectiune...fara greseala. De fapt, asa trebuie sa arate o piesa de teatru filmata, nu cum arata Macbeth-ul lui Orson Welles. Aici s-a vazut drama, aici s-a vazut diferenta...si nu ma refer numai la datele tehnice dar Orson era mult prea arogant sa realizeze ca nu poate sa duca o piesa shakespereana singur pe umeri...
Asadar, actingul a fost exemplar...si pentru propria mea viata, nu inteleg de ce Peter nu a luat Oscarul pentru rolul sau. Nu inteleg si basta. Am vazut cine a castigat in locul sau si nu pricep...nici nu am de gand sa-l vad pe invingator dar acest rol al lui Peter a fost la un nivel de invidiat chiar si in ziua de azi. Mi-a placut la nebunie chiar daca l-am vazut in doua reprize la o distanta de ceva zile. Informatia mai noua s-a contopit bine cu cea veche...si a fost o experienta totala pana la urma.
10/10

luni, 15 noiembrie 2010

Eveniment: Autobiografia lui Nicolae Ceausescu {2010}

Vineri, 19 noiembrie, ora 19...la cinema Victoria in mirificul oras Iasi se vizioneaza un film important pentru istoria noastra...si de ce nu, un film care ajuta la definirea noastra ca popor in momentul actual, la 20 si ceva de ani de cand acest om a decedat...mai departe pun decupari din comunicatul de presa:
"Decupat din peste 1000 de ore de imagini de la Arhiva Naţională de Filme şi Televiziunea Română, filmul acoperă 25 de ani din viaţa lui Nicolae Ceauşescu, de la instalarea sa la putere, în 1965, până la prăbuşirea din 1989. Lipsit de voice-over sau de comentarii din off, „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” este un eseu despre grandoarea şi absurditatea puterii, care demonstrează că imaginile de propagandă conţin în ele însele şi propria contradicţie
Premiza lui Andrei Ujică este provocatoare: „La urma urmei, dictatorul nu e decât un artist care are posibilitatea să-şi pună integral în practică egoismul. E doar o chestiune de nivel estetic dacă el se cheamă Baudelaire sau Bolintineanu, Ludovic al XVI-lea sau Nicolae Ceauşescu”
Din echipa filmului mai fac parte, pe lângă regizorul Andrei Ujică, Velvet Moraru - producător, Dana Bunescu (montaj şi sound-design), Titus Muntean (cercetare materiale de arhivă), Vivi Drăgan Vasile (consultant vizual) şi Roberta Răduca (colorist)
Date suplimentare despre film puteţi găsi pe site-ul www.autobiografia.ro şi pe http://www.facebook.com/AutobiografiaNC"
Hai la film!

duminică, 14 noiembrie 2010

The Good Heart {2009}

Cu un final atat de previzibil nu prea pot sa laud filmul asta atat de mult...as fi vrut pentru ca regizorul acestui film e unul din tinerii regizori care ar promite...sau ar fi promis. Dagur Kari a mai regizat Noi Albinoi, un film emotional si simplu despre o persoana vesnic singura...si Dark Horse, o poveste de dragoste ciudata dar dulce in acelasi timp. Ambele indeamna, impreuna cu acesta, la un trai simplu si fericit...Noi viseaza la palmieri, in Dark Horse personajele se indreapta spre un trai fericit impreuna si in acesta se ajunge in sfarsit la concluzie...
Probabil asa ai privi filmul asta daca le-ai vazut si pe celelalte. Toate au ceva comun, fie asemanari in relatiile dintre oameni, fie un personaj...Dar daca privesti filmul asta ca un sine statator aceasta senzatie, ca te alegi cu un ceva simplu din film nu dispare. Partea proasta e ca a fost dureros de previzibil si o poveste de genu asta, din personaje imprevizibile si cu potential, nu trebuia sa fie asa. Putea sa fie o calatorie complexa prin emotiile umane si complexitatea felului de a gandi...insa s-a trecut repede pestea astea. Personajele au fost subtire conturate desi prefer sa cred ca ele au fost suficient prezentate pentru a fi intelese si pentru a evolua de la sine pentru fiecare spectator, atat cat e necesar.
Cei doi actori din rolurile principale primesc insa merite pentru rolurile lor. Paul Dano m-a uimit in "There Will Be Blood"...aici nu a avut un rol la fel de intens dar cu siguranta s-a asemanat cu latura calma a lucrurilor. Are si fata pentru asta, convinge in astfel de roluri. Brian Cox a avut un personaj malefic, dur, arogant, imaginea bosorogului sictirit pe lume. Face din el un personaj pe care il urasti dar macar stii de ce...nu e teribil de complex. E ceea ce e. Amandoi fac roluri foarte bune si duc in spate filmul...
E de vazut daca ai vazut si celelalte filme ale lui Kari. Daca nu...pentru actori. Daca nu si pentru ei, atunci nu merita vazut.
7/10

joi, 11 noiembrie 2010

Baran {2001}

Majid Majidi imi lasa o impresie placuta din ce in ce mai puternica...de la precedentul sau film, Children of Heaven si probabil la urmatorul filmele lui Majid prezinta o lume oarecum familiara dar neintalnita in cinemaul american sau chiar european vestic...
Ne este noua familiar pentru ca ne regasim in saracia lor cateodata si intotdeauna in comportamentul lor. De aceasta data ne aflam pe un santier mizerabil unde inca se mai folosesc tehnici vechi si foarte putine unelte noi...un santier in care se munceste pe vant si ploaie, pe ninsoare si poate ger...desi pana la adevarata poveste a filmului avem numeroase momente comice, filmul e cat se poate de romantic. Pana se ajunge la povestea de dragoste in care nici unul din protagonisti nu ii vorbeste celuilalt si singura ocazia in care auzim glasul fetei este cantand incet...avem o aventura adevarata pana cand se ajunge la momentul central.
Povestea de dragoste este una deosebit de frumoasa si sensibila...dragostea intre doi adolescenti, una probabil interzisa datorita nationalitatii ei. Tatal ei s-a accidentat pe santierul unde lucreaza ea acum, deghizata ca baiat...el isi da seama ca e fata cand o vede pieptanandu-se (in imaginea de mai sus) si cantand cu acel glas firav si angelic. Totul e pe placul spectatorului iar valoarea cinematografica sta in rest...imaginea este complexa si dificil de descris, lumina naturala capturata prin nori grosi lumineaza toata cladirea ce e in crestere. Totul pare in miniatura si simtim ca suntem mici impreuna cu ei...asta cand ne aflam pe santier.
In rest a avut un singur moment de senzatie ca ar fi prea lung dar a trecut repede si s-a continuat cu povestea. In principal vedem bunatatea baiatului si modalitatile lui de a cuceri o fata cu care nici nu mai are curajul sa vorbeasca...din moment ce i-a furat slujba si ea o face mai bine decat el a facut-o vreodata. Un film pe care il recomand cu caldura datorita povestii de dragoste simple insa puternice in care cuvintele nu sunt intotdeauna necesare...
8.7/10

luni, 8 noiembrie 2010

SLC Punk! {1998}

Suntem toti pozeri. Ce trista e realizarea asta...cel mai puternic mod de a fi unici, indivizi, e sa fim ca toti ceilalti pentru ca spiritul adolescentin, rebel, moare in oricare din noi din cauza ca lumea se invarte in jurul banului si noi in jurul acestuia. Cand o sa existe o lume in care traim pentru a crea arta si avansari tehnologice care ne ajuta si atat atunci o sa fie ziua in care are sens sa fii asa cum iti propui inca din adolescenta...

Pana atunci hai sa fim cu totii copiile de cacat ale parintilor nostrii care cresc doar asta...versiuni mici ale lor care trebuie modelate pentru a se forma intr-o versiunea mai buna (daca se poate) a lor. Unii reusesc, la altii cade in mana un lut prost si la altii lutul e atat de puternic si se intareste atat de repede incat schimbarea e imposibila...acei oameni o sa traiasca altfel...bine sau rau, nu se stie. Dar nu conteaza asta...conteaza ca filmul asta are puterea sa deschida ochii unui adolescent pierdut dar in cele din urma il dezamageste crunt pentru ca e scris si regizat de oameni mari, adulti, care stiu cu ce se mananca viata si visuri de genul asta nu au rost. E doar o faza in viata fiecarui adolescent...fiecare o traieste altfel...e un fel de "FUCK YOU!" aruncat sistemului si in special parintilor...dar la final venim cu coada intre picioare la picioarele parintilor sa le cerem iertare...mi-e scarba daca as deveni o astfel de persoana...o persoana fara suflet pe care oricum nu il are...

Utah e un stat linistit din America dar a fost numit linistit de atatea ori si in paralel se prezinta ceva nebun despre el incat titlul de linistit are o conotatie ciudata. Salt Lake City (SLC) e locul unde se intampla actiunea principala si vedem filosofia de punker pusa in practica a unor tineri...hai sa nu-i numim adolescenti (si mai sus la fel). Acesti tineri cred in anarhie insa nu o practica la sange...incearca dar violenta nu face parte din anarhie pentru ca ar insemna ca e ceea ce practica guvernul si o tara...lucru care se bate cap in cap cu ceea ce inseamna anarhia. Si asa mai departe...nu e singurul exemplu. Noi de fapt nu vedem doar punkeri...ci vedem portretul tinarului care vrea sa fie diferit pentru ca a fi un fir de nisip in desert e ceea ce uraste...dar el o sa devina altceva in schimb...un fir de nisip de o alta culoare care se alatura altor fire de nisip de aceeasi culoare intr-o parte a desertului. Finalmente...orice am incerca sa facem, nu suntem unici...e cam trist. Dar macar ne traim tineretea in felul asta! 

8/10

Papillon {1973}

Un fluture nu e menit niciodata sa fie inchis...

Daca privim filmul din punctul de vedere al acestui adevar universal poate filmul devine previzibil dar aici nu a contat asta. Nu conteaza cat de previzibil e, nu conteaza cum se termina, conteaza ce se intampla acum, in momentul filmului...conteaza libertatea unor oameni inchisi pe o insula gen Alcatraz, una de prin Guinea Franceza, unde bariera naturala a insulei asigura inchisoarea fizica si psihica a detinutilor...

Pana la urma nu e vorba numai despre oameni, criminali, inchisi...stam si punem in balanta toate faptele si evenimentele care ne sunt descrise de personaj, credem ca e nevinovat pentru ca este, intotdeauna exista erori in sistemul legislativ si intotdeauna exista cineva care vrea sa inchida pe altcineva cu care are o raca imensa, atunci cand are sansa (in cazuri extreme). Personajul nostru principal, interpretat de Steve McQueen, a patit asta si desi este simbolul unui fluture, spirit rebel si imposibil de controlat, a fost capturat si tinut intr-un insectar in care inca bate din aripi, inca este viu chiar daca in jurul sau fiecare se opreste din batut...

Pe langa acest subiect delicat si incisiv in psihologia umana avem si povesti de prietenie puternica care au fost bazate pe ajutor reciproc inca de la inceput...unul are bani, celalalt are muschiul...amandoi au creier foarte bun si astfel cred ca amandoi pot iesi din insectar. Dustin Hoffman joaca rolul unui falsificator cu dioptrii mari si datorita circumstantei s-a transformat din omul fricos in unul care lupta pentru supravietuire impreuna cu noul sau prieten. Filmul are un scenariu excelent format din replici memorabile pe care nu are sens sa le reproduc pentru ca au cel mai mare impact in contextul filmului. Imagini superbe, cadre interesante, un festin regizoral de rang inalt pe care il recomand.

Un film puternic care in '73 nu s-a sfiit sa arate unele elemente care nu ar fi aparut de obicei in filmele vechi. Insa da, de prin anii '70 au inceput sa apara elemente violente, mai gore si in filmele horror gore. Ok, nu se compara cu ce se intampla in filmul asta, e cuminte...dar ideea ramane. Pentru anii '73 filmul a avut un impact mai mul psihologic si claustrofobic asupra spectatorului, fara dubiu. Recomand. 

9.6/10

duminică, 7 noiembrie 2010

Advise & Consent {1962}

De ce trebuie dramele politice sa fie atat de tembele? Adica efectiv mind-numbing...dar ok, poate nu ma refer la toate dar acesta a fost in mod deosebit o supa lunga si cu putine ingrediente din cauza subiectului dezbatut. Poate in '62 a fost un subiect controversat...fiind inca activa treaba razboiul rece si comunistii.

Advise & Consent ne arata coruptia si jocurile politice din cel mai puternic guvern din lume. Jocurile lor sunt atat de bine facute incat trebuie sa indoaie regulile pentru a reusit. Adica pana la urma nimic din ce au facut nu e ilegal ci doar imoral...nesportiv...dar pana la urma ce practica acesti domni care incearca sa se injunghie pe la spate nu se cheama tocmai sport, asa ca regulile nu sunt aceleasi. Aici se joaca cartea cu santajul, cu amenintarile de moarte...chestii la nivel inalt...desi probabil in realitate se joaca si mai murdar. Aici e innocent si aproape inteligent...pe cand in realitate, cand se doreste inlaturarea cuiva se apeleaza de cele mai multe ori la prostie si greselile ies in evidenta dupa.

Filmul lui Otto Preminger apeleaza la natura latenta a omului...il tine linistit, calm, calculat...pana cand explodeaza in final cu plot-twisturile care se desfasoara in ultimele 20 de minute ale filmului. Un gimmick pe atunci eficient, sunt sigur...acum insa e invechit si ras folosit. Depinde doar cu ce te uimeste in ziua de azi si pe atunci s-au folosit chestii care pe spectator il lasau rece...cum a fost moartea presedintelui, subita si inexplicabila...atata timp cat personajul nici nu prea s-a vazut in film si nu prezenta nici un interes pentru spectator pentru restul firului povestii. Nu e singurul caz de acest gen din film...personajul cel mai interesant este si cel mai putin vazut in filmul asta. Chestia asta a fost ridicola. Personajul, asa zis, principal din poveste...cel mentionat in fiecare discutie insa absent fizic a fost cel interpretat de Henry Fonda. Acum...sunt sigur ca scenaristul a vrut sa arate ceva cu chestia asta...ceva de genul ca simpla existenta a unei persoane, fara contact direct cu ceilalti, poate schimba cursul unor vieti...

Poate...dar e si asa o gura de gust in plus pe langa supa lungita. Nu prezinta nici un interes cinematografic sau de orice alta natura filmul asta. Nu il recomand si mi s-a parut inutil. 

6.5/10