Marti, dupa craciun {2010}

De ce e filmul asta o drama romaneasca buna:

Incepe cu un cliseu atat de folosit si rasfolosit incat mi-e greu sa spun ca a fost vreodata ceva original. Un tip la vreo 35-40 de ani e insurat de 10 ani cu sotia lui fidela sau daca nu, macar ii pasa de familie si nu vrea sa o distruga. El insa, masculul alfa, se gandeste ca ar fi mai sanatos pentru el si stima lui de sine sa se combine cu una mai tanara asa cum se proroceste si cum e standard in filme si/sau viata.

Diferenta consta in mare in detalii care tin neaparat cu romanismele pe care Radu Munteanu incearca sa le scoata in evidenta subtil si fara a aduce prea multe. Incerc sa ma gandesc la mai multe dar imi vine in minte doar una...aceea in care sotul primeste o tunsoare scurta de la sotie in baie in timp ce el e nud. Romanismele/europeanismele sunt de obicei acele scene in care nudul e acasa la el si actorii isi duc la capat replicile in costumul propriu si personal. Un alt detaliu din poveste care diferenteaza filmul asta de celelalte de genul sau este ca relatia celor casatoriti se termina firesc intr-o explozie de emotie si drama dar intelegem personajul masculin si alegerea pe care a facut-o.

Desi e extraordinar de non-romantic, dragostea mai dispare...dupa ce dispare trebuie sa ramana un sentiment puternic de prietenie neconditionata si responsabilitate fata de copii sau familie pentru ca relatia sa functioneze. E imperativ, si asta intelegem de aici. Tipul iubea puternic...a iubit-o o data si pe sotia lui dar s-a redescoperit pe el insusi din cauza tipei mai tinere pe care o iubeste acum. Omul a recunoscut ca face o greseala, ca e un om distrus, dar vedem si ca sotia lui, desi nu il mai iubea, prefera sa ramana in relatie din cauza fetitei lor de 10-11 ani. In cele din urma e o drama romaneasca buna, lalaita si puternica dramatic numai intr-un singur punct, punctul culminant...dupa aia, ne doare in fund de spectator, zice producatorul sau regizorul.

8/10