sâmbătă, 31 iulie 2010

City Island {2010}

Venise Andy Garcia la Top Gear si astia au facut reclama la filmul sau, asta...si mi-am zis ca nu e tocmai genul de film cu care faci reclama la o emisiune de tipul lui Top Gear. Curios din fire am inceput sa-l caut, nu l-am gasit imediat dar cand l-am gasit l-am vizionat imediat. Nu am fost dezamagit.

Am regasit in comportamentul familiei lor multe din comportamentul familiei mele, dar asta e ideea, regizorul Raymond De Felitta ne-a aratat familia italiano-americana care, fiind italiana, seamana deci foarte mult cu a noastra...dar izbitor de mult. Asta pentru ca mult din spiritul italian il avem si noi...atunci cand au trecut pe la noi, pe vremea Cezarului, au lasat mult din samanta lor in neamul stramosesc romanesc.

Asadar, familia Rizzo e condusa de un sentiment puternic de nesiguranta. Fiecare are secretele lui, altele mai normale, unele mai neobisnuite, dar nici unul nu are curajul sa o impartaseasca cu restul. Fie dintr-un sentiment de inferioritate, fie de rusine, fie de dragul unui secret pentru a condimenta plictisitoarea viata in familie. El vroia sa se faca actor, ea fumeaza pe la spatele lui, fiica lor e striperita, pustiul are un fetis cu grasele si noul membru ii urmareste pe toti, fiind uimit de toti. Scenariul este punctul forte al filmului, comentand mult despre viata de familie, despre secrete, drame personale mai mari sau mai mici, toate culminand intr-un final previzibil insa excelent construit, toate secretele destramandu-se atunci cand trebuie, intr-o ordine crescatoare a importantei lor, deci si intr-o ordine dramatica a intensitatii lor.

Tot aici o vedem si pe fiica (atat din film cat si din viata reala) lui Andy Garcia, care e pe la primele ei roluri si promite, nu foarte mult dar cu cateva roluri bine plasate poate sa faca cariera. Bine, ea a intrat pe meseria asta cu pile dar ce sa-i faci, e Andy Garcia...nu e tocmai un neica-nimeni. Filmul e deci bun si merita vazut.

8.3/10

duminică, 25 iulie 2010

Sånger från andra våningen {2000}

Songs from the Second Floor

Cat de ciudat, bizar, neobisnuit, curios, straniu si anapoda e filmul asta e greu de zis in cuvinte.

Cert e ca dupa ce ai intrat in atmosfera lui si ii intelegi directia sau ideea e un soi de poezie in versuri albe care vorbeste despre multe dar in special despre o criza financiara. Asa ca, filmul asta merge perfect in ziua de azi pentru ca asa cum nu intelegeti (probabil) nimic din criza asta financiara, cum s-a produs, de ce nu s-a terminat inca...asa nu intelegeti nici filmul asta. Asta pentru ca o criza financiara se joaca cu psihologicul jucatorului financiar...identic cu filmul asta. Roy Andersson a inteles asta si a ales sa arate criza prin momente aproape fara legatura una cu alta, momente care arata oameni in ipostaze robotice, inumane...e ca si cum i-a prins imediat dupa ce au facut ceva socant, uman si in functie de asta au ramas blocati si/sau robotici.

N-am putut sa nu simt si o legatura puternica cu vremurile in care Monty Python era grupul rege de comedie absurda, pur englezeasca. "Melodii de la etajul doi" e imbuibat de comedie absurda, metaforica sau simbolica care are nevoie de discutii si poate vizionari multiple pentru a fi inteleasa. Cu siguranta ar fi ceva extraordinar de interesant ca dupa fiecare scena sa fie o pauza in care spectatorii sa discute ce au vazut. Filmul ar dura pe putin 5 ore. Si o comparatie care mi-a placut e ca asa un film iese daca Monty Python si Bergman se cunosteau...e cu siguranta ceva extraordinar in cinematografie.

Usor satiric, critica miscarile marilor corporatii, studiaza umanitatea in mod filosofal, filmul mi-a dat in ora lui jumate imagini uimitoare care m-au blocat, umor inteligent pe care nici eu probabil nu l-am prins de fiecare data, personaje pe care le urasti pentru ca nu le intelegi si multe la care incerci sa le intelegi situatia. Asa film...mai rar.

8.7/10

How to Train Your Dragon {2010}

O zic din start ca sa se inteleaga asta din start. Filmul asta e probabil de 7.82 ori mai bun la cinema, in 3D. Dar uite ce s-a intamplat ca l-am vizionat pe un monitor normal de calculator...i-am urmarit povestea si asta e simpla si destul de liniara. Nota de pe imdb e ridicol de mare pentru filmul asta. Mai mult de 8 nu merita iar senzatia ca e mai bun nu poate fi produsa decat la cinema in superbul 3D si calitate mult mai buna decat la orice calculator sau home cinema.

Cu toate astea, oriunde il vezi, te distreaza iar povestea desi e simpla e povestita frumos si cu o multime de detalii magice care completeaza pachetul. Mi-a placut ca nu s-a grabit, mi-a placut foarte mult ca a aratat fiecare etapa din "dresaj" cu atentie si fara graba, ceea ce e foarte important...ca de multe ori, in alte filme, ceva de genu asta se prezinta rapid intr-un montaj de cateva minute. Aici s-a prezentat dresajul "night fury"-ului cu cadre din antrenamentul pustiului pentru a ucide creatura. Evident, evolutia si maturizarea pustiului se duce in directia care e asteptata si din nou, in legatura cu asta, se face referire la cum parintii ne influenteaza in directia pe care o luam dar ceea ce se arata e ca suntem unici si fiecare trebuie sa fie el/ea insusi, asa cum e normal si firesc.

In rest ce'ar mai fi...animatia de mare calitate dar nu ma asteptam de la altceva de la DreamWorks, inca de pe vremea lui Shrek (primul) aduc in fiecare an magie in experienta noastra cinematografica. Si regret ca nu l-am vazut la cinema, e singura chestie care o regret cand vine vorba de filmul asta. E bun, dar nu chiar atat de bun cat se spune pe imdb.

8/10

After.Life {2009} & The Karate Kid {2010}

After.Life - Cautati un film motivational care abuzeaza de frica voastra de moarte pentru a va da motiv sa traiti, sa va traiti viata? Vreti un film care e construit identic cu Saw dar cautati altceva mai putin sangeros? Vreti sa vedeti acting prost de la niste actori mari sau macar buni in general? Vreti sa ascultati replici de toata jena intr-un scenariu prost al carui singur punct forte e evidentul mesaj de motivatie? Atunci nu mai cautati mai departe pentru ca in asta gasititi totul si chiar mai mult. Nu, stai ca e gresit...daca cautati un astfel de film, aveti ceva la cap. Filme motivationale exista...si inca foarte multe. Iar celelalte sunt si mai bune din cauza ca celebreaza viata si traitul vietii. Nu, cum am zis mai sus, abuzeaza de frica de moarte pentru a va arata asta. E penibil...e pueril chiar. Previzibil e, deci iar scade calitatea semnificativ, totul se invarte si se bazeaza pe mesajul (deja prost) motivational. Noroc ca am vazut-o pe Christina Ricci goala ca atunci ziceam ca am pierdut timpul pe bune.

6/10

The Karate Kid - Na ca asta ti-e un remake hollywoodian...prost. Originalul acum e de asemenea foarte prost, cand eram mic si-l vizionam ziceam ca "wow, ce misto, karate si chestii...wax on, wax off...para-chestii". Acum, daca e sa o iau obiectiv si originalul e prost in ceea ce priveste scenariul si actingul. Ca, la fel ca cel de acum, transmit aceleasi chestii. Conteaza numai sa fie ceva karate ca numai asa se vinde filmul. Feel good movie care isi face treaba, nu zic nu...dar de ce sa-l faci? Ca sa-l bagi pe fiutu pe felie, Smith? Il bagi, da sa vad ca are si talent, nu ca l-ai pus sa invete karate ca sa faca filmul asta. E pacat...si doar a avut niste incasari mai mult decat decente pentru un film de categoria lui...dar probabil si prezenta lui Jackie Chan a ajutat, in rolul maestrului Miyagi, acum Han. Si mi-a placut inlocuirea lui "wax on, wax off" cu "jacket on, jacket off"...e ceva mai complex, avand mai multe miscari in repetitia asta. :)) Jesus.

6/10

sâmbătă, 24 iulie 2010

The Ghost Writer {2010}

Hai sa ne aducem aminte putin de spiritul intotdeauna pus pe şotii, dornic de a aduce putin mister pentru spectatorul din cinema, cel al lui Hitchcock, in timp ce vizionam filmul asta. Initial aveam o vaga impresie ca e regizat de Roman Polanski, asta pentru ca nu a scris nicaieri la genericul de inceput...insa asa mi-aduceam aminte cand am vazut de mult titlul asta inca de inainte de a avea Polanski treaba cu procesele.

Hitchcock l-a influentat aici (in foarte bine) pe Polanski in timp ce a regizat acest film plin de mister si tensiune. Povestea poate fi greu de urmarit mai ales pentru ca suntem in papucii unui scriitor "fantoma" care nu are treaba cu politica si cu detaliile vietii omului caruia trebuia sa ii faca biografia. Un scriitor fantoma este angajat de un tip sa-i scrie memoriile insa sub numele beneficiarului. Aici beneficiarul si adica "autorul" este un prim-ministru al Marii Britanii care este acuzat constant de crima impotriva umanitatii sau crime de razboi. Stiti cum e...fiind la putere faci ce te doare muschiul...si asta in tari mai civilizate decat a noastra. Coruptia e in floare oriunde exista putere...iar aici nu este o exceptie.

Incetul cu incetul scriitorul fantoma descopera din ce in ce mai multe dovezi cum ca acuzatiile sunt reale asa ca ii urmarim pasii oriunde iar acesti pasi sunt mai mereu pe urmele pericolului personal asa cum a fost si pentru fostul, acum decedat, scriitor fantoma. Ce mi-a placut cel mai mult din tot filmul? Scenariul scris aproape de perfectiune...fiecare replica era suficienta pentru a duce ideea de la punctul A la punctul B intr-un mod inteligent, coerent si pe intelesul tuturor. Un alt mare element care a adus tone de suspans a fost atmosfera englezeasca, apasatoare care i-a urmarit pe personaje chiar si in America sau macar pe insulita din largul coastei de Est.

Aceasta atmosfera gri, sufocanta, claustrofobica impreuna cu regia profesionista si artistica a excelentului regizor Roman Polanski, impreuna cu actingul iarasi profesionist si muzica de calitate (ce ii apartine lui Alexandre Desplat) ce aduce la randul ei un plus atmosferei generale face din filmul asta unul care merita vizionat, un omagiu foarte bun filmelor in acelasi gen ale lui Hitchcock si un film foarte bun per general. M-a surprins placut si il recomand.

8.6/10

CineMaraton "Sport in film"

Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundaţiei culturale "Timpul", vă aşteaptă la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" a municipiului Iaşi să vizionaţi 4 filme în cadrul CineMaratonului SPORT ÎN FILM sâmbătă spre duminică, 31 iulie/ 1 august 2010:

1. de la ora 21.00:

Robert Rossen: The Hustler ("The Hustler", 1961, alb/negru, 134 minute; subtitrare în română)

2. de la ora 23.30:

Martin Scorsese: Taurul Dezlănțuit ("Raging Bull", 1980, alb/negru, 123 minute; subtitrare în română)

3. de la ora 01.45:

Carlos Cuaron: Rudo și Cursi ("Rudo y Cursi", 2008, color, 104 minute; subtitrare în engleză)

4. de la ora 03.45:

Tony Richardson: Singurătatea alergătorului de cursă lungă ("The loneliness of the long distance runner", 1962, alb/negru, 104 minute; subtitrare în română)

Intrare gratuita!

duminică, 18 iulie 2010

Quiz Show {1994}

Vrei sa ti se schimbe viata? In 1957 iti era usor daca stiai ceva carte si vroiai sa castigi un ban rapid raspunzand la cateva intrebari. Insa trebuia sa iti pui in joc si reputatia si chiar cariera...

Charles van Doren, interpretat de Ralph Fiennes, a fost indemnat de prieteni sa joaca intr-un astfel de joc vazand acestia cat de multe informatii stie. Insa inca din start concursurile astea nu au fost ceva curat. Producatorii vroiau sa transmita mesaje, sa impace publicul, sa ridice standardele, sa construiasca eroi si apoi tot ei sa-i darame. Insa publicul nu vrea decat sa vada cum se misca banul. E obsedat de ideea ca prin vreo 3-4-5 intrebari de cultura generala poti sa castigi $20.000. Si a functionat pentru o vreme pana cand un proaspat absolvent de la Harvard, care a terminat primul din clasa, a inceput sa-si bage nasul in treaba.

Bineinteles ca totul era reglat si regizat. Doar e televiziune. Chiar si in ziua de azi, TOT si ma refer aici si la tampeniile de reality-show-uri sunt regizate...se porneste de la o idee si apoi se improvizeaza cu oameni care nu sunt actori...si se vede falsitatea. De asta de ceva vreme televiziunea nu mai exista pentru mine. A murit. Mai reale sunt filmele decat tampeniile facute de televiziune...cine stie, poate si "Vrei sa fii miliardar?" era regizat...si aia care faceau emisiunea sigur au vazut filmul asta.

E deosebit sa urmarim in ce directie se duce investigatia, cine e implicat cu ce, cum se apara aia mari, cum se apara aia mici, drama si suspansul...e ca si cum te-ai uita cine raspunde corect ca sa-si salveze reputatia. A primit 4 nominalizari la Oscar, e regizat de Robert Redford si e un film despre mis-mas-urile televiziunilor mari si a corporatiilor gigant care conduc si influenteaza opinia publica...sunt hipnotizati fara sa fie hipnotizati.

8.3/10

sâmbătă, 17 iulie 2010

A Man for All Seasons {1966}

Am absorbit fiecare replica scrisa cu maestrie si rost nemaiintalnit...sau foarte, foarte rar intalnit. Cum sa arati amenintarea unui om inteligent mai bine decat prin tacerea lui? Acest detaliu a fost o loviura de geniu...dar aceasta lovitura nu era total eficienta fara replicile scurte si la obiect pe care le-a avut omul in continua evoluare in functie de ce il inconjoara...

Un om pentru toate sezoanele tocmai asta vrea sa reprezinte, e evident acum, un om care tine pasul cu timpurile, un om care constientizeaza ca vremurile se vor schimba si nu are ce sa faca, un om a carui inteligenta ii permite sa fie deasupra tuturor suficient incat sa le dovedeasca cine e si cine sunt ei. Asa a fost tot filmul...un şirag bine asezat de evenimente ce il implica in mod direct pe Thomas More un avocat care isi cunoaste opinia si ramane definitv asupra ei. Trebuie sa iti placa un astfel de om...insa un astfel de om e de cele mai multe ori un pericol pentru locurile din conducere pentru ca nu e genul conservator. E genul care lupta pana la capat pentru imbunatatirea sistemului si inlaturarea elementilor care nu ajuta evolutiei naturale ale lucrurilor.

Acum actorii...ma asteptam sa vad mai mult din Orson Welles al carui rol scurt a fost totusi marcant pentru spectator atata timp cat stii cine e actorul din spatele personajului. S-a vazut in el o naturalete nemaipomenita, in micile inflectiuni ale vocii, in minusculele miscari ale muschilor fetei...iti atrage atentia acest om. Insa obiectivul principal cand a venit vorba de actori a fost Paul Scofield, avocatul ferm insa flexibil cu timpul in unele materii, cum ar fi casatoria fiicei sale cu un barbat care ii seamana foarte mult. Acesta a reusit un personaj deosebit de puternic si intr-adevar un model pentru actori viitori...pentru ca nu e vorba doar de cand e situata actiunea (1500 si ceva) ci e vorba ca acest om avea o gandire rationala si spre viitor...nemuritoare. Religia il ajuta pe personaj sa-si duca pana la capat ideea dar parerea lui era difinitiva si fara ajutorul acesteia din cauza unor baze morale la randul lor rationale. Scofield si-a meritat Oscarul.

De altfel filmul a mai castigat 5 pe langa acesta si le merita pe toate in mod egal. Este un film cu totul reusit si atata timp cat il vezi e fara varsta. Accentul britanic a dat un plus de seriozitate si autenticitate filmului, un accent pe care l-am indragit dintotdeauna. La drept vorbind, nu am gasit o greseala cu filmul asta...te tine tot timpul in priza, interesat cu toate ca de multe ori, in multe cazuri, politica din 1500 e prezentata plicticos datorita scenariului prost. Nicidecum aici. Politica din Anglia Evului Mediu nu a aratat niciodata atat de interesanta. Si pentru asta il recomand cu siguranta si ii acord o nota ce ii subliniaza deja statutul de film clasic.

9.6/10

Le concert {2009}

Filmul lui Radu Mihaileanu care am vrut sa-l vad de cand a aparut, la sfarsitul anului trecut...mi-am zis: Film strain complet regizat de un roman...asa ceva e foarte rar. Apoi, dupa o perioada am inceput sa aud numai lucruri bune despre el...iar posterul imi zicea atat de multe (cel cu omul de servici pe scena in centrul atentiei). De abia acum am avut sansa sa-l vad cum trebuie...cred ca daca mergeam la Victoria sau Republica se auzea si se vedea ca dracu asa ca bine ca nu m-am dus.

Filmuletul de 2 ore are o poveste complexa, gandita, dar nicidecum una in care sa te pierzi din cauza detaliilor sau ale micilor povesti spuse pe langa cea principala. Un fost dirijor gaseste sansa sa isi retraiasca trecutul (de data asta spera ca in mod favorabil) dupa 30 de ani. Trebuie sa adune 60 de cantareti al diferite instrumente pentru a compune o simfonie...multa comedie in partea asta din cauza ca nu sunt tocmai coordonati sau bine organizati iar spiritul lor seamana foarte mult cu al nostru. Se vede spiritul romanesc desi Mihaileanu sta in Franta de 30 de ani...in special in scenele unde se mai gasesc si tiganii...afisati aici intr-o lumine favorabila lor. Foarte bine, la asta incontestabil se pricep...la muzica ma refer.

Dirijorul nostru, batjocorit si inscenat acum 30 de ani, are in cap si un plan ascuns. Trebuie sa invite o violonista speciala care face parte din acest plan...violonista e jucata de Melanie Laurent pe care o cunoastem din Inglorious Basterds. Actorii romani pe care i-am vazut in diferite scene (in special la nunta ruseasca...Ion Sapdaru ca ginerele imbatat a fost pa-na-ra-ma :)) ) au fost un motiv in plus pentru care mi-a placut filmul si au fost folositi decent...chiar daca nici unul in rolurile principale.

Recomand cu caldura filmul pentru ca e genul de film care il poti vedea de mai multe ori fara sa te plictisesti iar scena din final cu "Concertul" lui Tchaikovsky starneste o gramada de sentimente concomitent si e construita perfect. Ca sa nu mai zic nimic de fanul muzicii in general, clasice in particular...filmul e obligatoriu. Asa ca, vizionare placuta!

8.5/10

Skrivánci na niti {1969}

Larks on a String

Cinemaul cehoslovac este vast iar regizori precum Jiri Menzel sau Milos Forman ii acorda si un plus de calitate artistica unica fata de celelalte genuri...

Filmul de fata a fost filmat in '69 dar datorita puternicului iz de anti-comunism/anti-socialism a fost interzis si dat publicului abia in '90. Asa ca desi pe IMDb scrie 1990 in dreptul titlului, eu cred ca e mai corect sa scriu anul in care a fost facut, anul in care trebuia sa apara. Pentru ca e un film care nu vorbeste doar de comunism si socialism...vorbeste despre oameni. Ne arata cum si in vremuri grele se gaseste loc si de iubire, probabil chiar mai mult atunci fiind vremuri disperate.

Urmarim actiunea a doua grupuri de indivizi...unul cu barbati si celalalt cu femei. Doua grupuri care desi lucreaza in acelasi loc nu au voie sa vorbeasca sau sa interactioneze...grupul femeilor este compus din femei arestate iar barbatii sunt liberi. Asta e un motiv pentru care vedem aceasta bariera invizibila intre ei...o alta interpretare poate fi un atac contra comunismului. Ne impiedica sa ne urmarim visele sau chiar simplele placeri ale vietii. Desi subtil acest atac (si nu numai) a fost simtit de comisia de cenzura din acea vreme. Pe langa atacurile subtile sunt si cele directe in care filosofii sau intelectualii vremurilor au fost pusi sa munceasca munca de jos ca doar na...nu era voie o diferentiere intre oameni. Toti erau egali...asadar burghezii sau urmasii lor au fost pusi sa munceasca in conditii mizerabile. Dar ei inca stiau sa graiasca si tot ce graiau era anti-comunist.

Filmul are multe aspecte, deseori comice dar toate sunt despre umanitate si libertate. Plus, e plin de momente frumoase, multe din ele petrecandu-se in gropa de fier vechi a orasului...un loc oxidat si chiar periculos.

8.1/10

vineri, 16 iulie 2010

Postriziny {1981}

Cutting It Short

Puteam sa gasesc o poza mai decenta...dar nu prea erau interesau sau capturau ceva deosebit. Aceasta insa, desi putin indecenta, prinde exact genul de comedie subtila care e intalnita in cam tot filmuletul asta a lui Jiri Menzel. Scena de mai sus tocmai o prezinta pe sotia celui cu biciul intr-o pozitie de placere/durere care ii o acorda sus numitul pentru ca dumnea ei tocmai a venit de la frizer unde si-a tuns podoaba capilara lunga cat sa-i acopere zona acum pedepsita...

E cea mai frumoasa femeie a satului si e casatorita cu seful berariei...iar mmm...combinatia care o intalnim des pe aici de bere si carnati afumati facuti in casa e divina. Mai ales cand o vedem la o femeie frumoasa cum e actrita din rolul principal feminin. Comedia e deseori una subtila, nu te face sa razi in hohote insa intregul film iti da o senzatie de bine, de distractiv, chiar si pentru cehoslovacia comunista. La drept vorbind si noi am facut cele mai bune comedii tot in acel regim...

Jiri Menzel a vrut sa reproduca atmosfera comediilor din anii '10-'20 ai americii. Cu actiune rapida, filmata cu putine frameuri pe secunda si apoi derulat la 24 de frameuri pe secunda...slap-stick comedy in general si mai putin comedie prin replici desi exista si asta. E usor de indragit un astfel de film cand ai personaje atat de dragastoase...pentru publicul masculin o avem bineinteles pe frumoasa Maryska, care e intruchiparea femeii perfecte; cumnatul ei, fratele sotului, un tip care vorbeste mult prea tare...sau daca e sa o luam simbolic, un tip care e mai popular decat fratele insurat..

Dar daca tot esti plictisit dupa ce il vezi, cumpara un raton.

8/10

Trois couleurs: Rouge {1994}

Three Colors: Red

Ultima parte din trilogia culorii a lui Kieslowski...si spre celelalte doua parti m-a bagat cel mai mult in ceata. Adica ce a vrut sa transmita regzorul prin povestea asta? Cat de mult influenteaza simpla noastra prezenta pe cei din jurul nostru? Cat de mica e lumea? Poate... Cum ne joaca universul feste?

Povestea e aceea a unei frantuzoaice tinere, studenta la Univ. de la Geneva si in timpul liber foto model. Intr-o zi calca un caine si destinul o directioneaza spre o gaura in Univers (sau asa pare la final...dar nu e propriu-zis o gaura neagra ci mai mult una metaforica) unde intalneste un batran judecator iesit la pensie dar a carui profesie a lasat o impresie profunda in personalitatea lui. Isi asculta vecinii prin telefoanele care le dau si judeca in continuare...

Incet-incet vedem ca povestea batranului judecator seamana izbitor cu cea a tanarului viitor judecator, singurul motiv pentru care vedem si povestea acestuia. In final totul ne arata cum istoria se repeta...batranul judecator, singur si deprimat, retraieste un trecut uitat prin regasirea fostei iubiri in una noua. Dar asta e ce cred eu si simt ca lipsesc detalii...deci filmul e destul de intortocheat. In final, recomand trilogia...o sa placa celor calora le place drama autentica europeana...

7.5/10

Trzy kolory: Bialy {1994}

Three Colors: White

Unde a fost Julie Delphy? Eu pe ea vroiam sa o vad, povestea ei vroiam sa o aud si sa o simt. Dar ea nu a fost decat curva care a luat teapa in final. Da, pot sa spun ce s-a intamplat din cauza ca aceasta parte a trilogiei culorilor a lui Kieslowski nu e atat de deosebita...

E intr-adevar un plan elaborat si extraordinar de complex pentru a te razbuna pe cineva insa la asta se ajunge cand un barbat ranit vrea sa isi duca pana la capat planul "diabolic" insa justificat. Stie ca pentru a ajunge sus, rapid, trebuie sa apuce pe cai imorale sau ilegale. Se imbogateste surprinzator de repede ascultand cand nu trebuia sa asculte, sau atunci cand ceilalti credeau ca nu asculta. Dintr-un las si impotent, motiv pentru care "prea" frumoasa sa sotie a divortat in primul rand.

Mult prea ranit si inca foarte indragostit porneste povestea asta...dar nu stiu daca vroiam sa vad povestea lui...credeam inital ca o vad pe a ei. Pe langa astea, a fost si previzibila intreaga poveste...si cateodata plicticoasa, dar transformare frizerului (personajul principal) este interesant de vizionat...o perioada...

7.8/10

joi, 15 iulie 2010

Ostre sledované vlaky {1966}

Closely Watched Trains

Vine in scena un baiat...un baiat slabut, tinerel si vizibil naiv si inca nematurizat complet...se vede in privirea sa. A fost ales special pentru asta, a fost ales special pentru ca arata fragil si nevinovat. Si il vedem in prima lui scena ca un necunoscut...nu stim cine este si pe deasupra ce face. E imbracat intr-o camasa si pantaloni scurti...e fara identitate, e fara personalitate. E unul oarecare...

Incetul cu incetul, tot in inceputul filmului, descoperim ca rostul sau si visul sau e sa devina la fel ca tatal, bunicul si strabunicul sau...un lenes si un las. Aflam povestea celor trei "idoli" pentru acest baiat si deducem rapid ca nu vrea sa fie primul care sa sparga tiparul. De-a lungul filmului insa intalneste sarcini care ii testeaza barbatia si curajul necunoscut. O mai da in bara, in special cand vine vorba de femei dar punem ca si cauza naivitatea si inocenta. Ajunge insa sa faca o slujba care nu ii forteaza prea mult fizicul, nu trebuie sa se plimbe, nu face mai nimic...e impegat de miscare (sau asta vrea sa fie). Mai intai, acum, e cel care intampina trenul cu un salut si mai schimba semnele de la intrare si iesire din gara...treaba "grea".

Dar filmul asta nu e numai despre el ci si despre oamenii cu care lucreaza, niste personaje extrem de colorate, unele mai interesante decat celelalte. Iar cu aceasta combinatie extrema de elemente volatile, comicul nu intarzie sa apara...si e un comic absolut ilar. Cum ar fi de exemplu unul din cele mai reusite...portiune din film in care mama suparata si ranita isi plimba fiica (proaspat regulata) pe la diferiti sefi sa le arate nedreptatea, fundul ei plin de stampile...iar fata sta, da ochii peste cap, acompaniati de un zambet strengaret...ii placerea ei sa arate fundul la lume. Comic e comportamentul mamei, o actrita pe care am mai vazut-o in filmele cehi (sau cehoslovace) si in trecut.

Total reusit filmul, deosebit de comic, dar care are si momentele lui serioase si foarte serioase. Filmul a luat Oscarul in '68 pentru cel mai bun film strain pentru ca are atat de mult de spus despre al doilea razboi mondial...si le spune atat de comic cateodata...si atat de serios alteori...il recomand.

9.1/10

miercuri, 14 iulie 2010

Aguirre, der Zorn Gottes {1972}

Aguirre: The Wrath of God

Cand in natura salbatica, cand pe un râu necunoscut si fara de sfarsit, omul revine la radacini, salbaticia isi cere drepturile si pune stapanire pe spiritul uman...aici in mod special pe cel al lui Aguirre, un conchisdator, jucat de Klaus Kinsky.

Au venit in aceasta salbaticie cu tot cu femei care ingreuneaza expeditia prin felul lor de a fi si prin opiniile lor pline de semnificatie care nu intarzie sa apara. Rand pe rand, datorita necunoscutului care ii inconjoara, datorita faptului ca au subestimat acest necunoscut, pleaca cu totii spre meleaguri mai verzi. Asta s-a intamplat cu advarat prin 1500 si ceva, dupa jurnalul scris de calugarul care a insotit cauza.

Cauza? Teren si aur...scopul fiecarui om din acele vremuri care se simtea superior cu armele lui de foc si cunostinta ca salbaticul nu are asa ceva. Aguirre insa a depasit limita actionand si peste cuvantul superiorului sau fiind orbit de posibilitatea unei comori imense prin care politica si ordinul social l-ar fi impedicat sa o primeasca intr-o cantitate mult mai mare. Razboiul interior a fost o extensie a celui exterior iar Werner Herzog ni l-a aratat subtil si surprinzator...

8/10

Belle de jour {1967}

E cateodata extraordinar de greu sa fii o noua sotie. Severine e intr-o astfel de pozitie, una in care nu isi poate proaspatul sot iar relatia lor pare ca se indreapta intr-o directie nu tocmai sanatoasa pentru casnicia lor.

Severine, jucata de Catherine Deneuve, are insa in ea o latura puternica si tacuta. E o latura ascunsa care nu poate iesi la iveala decat daca e intreaga ei fiinta de acord. Parca micuta Severina, in fata impartasaniei, stia ce o sa vina...stia ca refuzand 'trupul' o sa-l accepte mai tarziu si de la mai multi. Pentru ca asta a fost solutia ei de a iesi din acest impas...o schimbare radicala de caracter, o directie brusca si neasteptata de comportament.

Bunuel a vrut de asemenea sa mai faca inca o incursiune inspre latura sa ateistica, blamand religia si/sau biserica pentru starea primara a Severinei...de unde si rostul scenei scurte si plina de semnificatie a impartasaniei micutei Severina. De asemenea, Bunuel ne arata ca nici cum s-a ajuns nu e bine, finalul nefiind unul fericit sau nici pe aproape de optimist. Belle de Jour este a doua personalitate a Severinei, una care o accepta si o impartaseste si sotului ei dupa o perioada. Dupa o perioada totul parea ca o sa mearga insa vechea meserie are si parti periculoase in clientii ei...dragostea tanara si naravasa e si periculoasa daca in joc se afla si pistoale.

Bunuel ne invata in fiecare scena cum si cu ce se mananca cinematografia, numai filmul acesta fiind un exemplu mai mult decat decent pentru o drama serioasa. Scenariul este un alt mare plus, copii ale personalitatilor personajelor regasindu-se si in filmele noi, ca sa nu mai zic de replici copiate aproape mot-a-mot. Un scenariu perfect si matur in totalitate. Un film artistic complet si de pastrat.

9/10

duminică, 11 iulie 2010

Trois couleurs: Bleu {1993}

Three Colors: Blue

Kieslowski imi este un regizor nou. Nu am mai vazut vreun film de la el insa nu stiu daca am inceput bine. Poate trebuia sa vad Decalogul in intreaga lui superbitate (am auzit) si apoi trilogia culorilor lui Krzysztof.

Film acesta insa, primul din serie, ne prezinta povestea trista si dureroasa a unei femei indoliate. Julie este jucata exemplar de Juliette Binoche, nimic de reprosat. De fapt, genul asta de acting atrage atentia pentru premii mari insa aici nu stiu de ce nu a fost cazul. Probabil pentru ca durerea sau felul cum isi exprima durerea Julie nu e tocmai ceva standard in cazul unei inmormantari in familie. Nu tu bocituri interminabile ci ne arata o putere nemaipomenita intr-un astfel de caz. Doreste stergerea definitiva din memoria ei a sotului si fetitei lor...toti trei au fost in accident insa ea a supravietuit. Ajunge astfel sa o invidieze pe mama ei, senila si cu lacune in memorie incat isi uita si propria fiica.

Vedem astfel o poveste despre trecerea peste acest obstacol dureros din viata, trait din perspectiva unei femei puternice si poate si putin rece dar asta datorita evenimentelor recente. Vizual, filmul este intotdeauna suprinzator, culoarea albastra nelipsind din aproape orice scena iar in altele (scenele de la bazin) aceasta culoare ne ataca pur si simplu retina si ne aduce la o stare psihologica asemanatoare cu cea a personajul...(se stie ca culorile, in special cele primare, afecteaza in mod direct privitorul). Albastrul o sa reprezinte intotdeauna o stare rece de melancolie sau tristete profunda. Ceva ce personajul traia undeva adanc insa nu o arata...

Frumoasa atentia la astfel de detalii. Pe langa toate astea povestea este si ea una interesanta si micile povesti acompaniaza bine telul principal al Juliei...acela de a incheia perioada de durere si a-si continua viata...cum altfel decat terminand opera sotului ei, un Requiem pentru UE...scena identica simbolic cu cea din Amadeus.

8.8/10

Le charme discret de la bourgeoisie {1972}

The Discreet Charm of the Bourgeoisie

Sa-i ajute cineva, pentru numele lui Dumniezău, sa termine cina promisa de la inceputul filmului...o comedie in genul acesteia rar intalnesti si cand intalnesti, te uimesti. Bunuel a prezentat intr-un mod autocritic si autosatiric o parte a populatiei din care nu multi fac parte...patura superioara, cea bogata, cea care nu are griji decat in a stabili unde sa aiba loc cina din ziua respectiva.

Primul lucru care iese in evidenta la personajele principale e cantitatea imensa spre infinita a snobismului si arogantei, ei fiind superiori celui de rand, ei stiind cum se bea un martini sec si mai ales in ce pahare. Ei stiu vinurile, stiu cate ceva din fiecare, dar doar pentru ca se asteapta asta de la ei...dar informatiile detinute de ei nu sunt intotdeauna suficiente. Viata lor este extrem de plictisitoare iar tocmai de asta orice final de cina (pentru ca s-ar putea sa fi existat asa ceva) e inlocuit in visele personajelor de un final neasteptat, surprinzator, hollywoodian si chiar criminal. Asta arata goliciunea vietilor lor, importanta exagerata care si-o acorda fiecare pentru fiecare, irealitatea in care traiesc...

Preotul care vine la casa burghezilor si doreste sa devina gradinar este iarasi opinia lui Bunuel fata de religie sau in special biserica. Arata ca ar fi mai de folos un astfel de om la muncile pamantului decat in straie preotesti...dar apoi cine il mai baga in seama? Surprinzatoare a fost insa finalul povestii sale personale...chiar drastic. Suprarealismul, evident, insoteste fiecare scena intr-o masura sau alta...cel mai graitoar exemplu este plimbarea personajelor pe un drum pustiu, toti indreptandu-se in aceeasi directie...spre nimic. Definitia vietii lor. Invidiosi nu putem fi pentru ca nimic din ce e prezentat nu merita...

A fost pe de alta parte si un film de un amuzament delicat si subtil. Dar au fost si vreo doua momente de ras in hohote. Un film foarte bun si special. A luat pe buna dreptate Oscarul in 1973 pentru cel mai bun film strain.

8.75/10

Repo Men {2010}

Hei, a mai slabit Forest Whitaker...macar atat am vazut pe aici...ca in rest, ceva sange, dar se putea si mai mult si un plot care l-am mai vazut dar intr-o forma muzicala foarte enervanta (Repo! The Genetic Opera) plus ceva Minority Report, in special in a doua jumatate a filmului...

Intreg filmul vrea a fi, asa cum spune si naratorul, o poveste prevazatoare, din care poate invatam ceva. Eh, invatam ca daca facem asemenea creatii tehnice o sa cerem mai putini bani pe ele; daca costa mult, nu le cumparam si gata; daca ajungem sa lucram pentru firma ce produce organele bio-mecanice sa avem grija mare cu defribiliatoarele...si sa avem grija ca s-ar putea sa ne luptam cu cel mai bun prieten al nostru. Cu toate astea, nu a iesit cine stie ce film...partea care trebuie recunoscuta e ca povestea trebuia sa fie mai bine inchegata, mai stransa si mai alerta. Se putea face asta usor daca se mai scoatea ceva si nu se mai punea nimic. Adica are aproape 2 ore (fara 9 minute) si desi pare totul foarte interesant si pare ca s-au adancit chiar si in partea usor psihologica a trairilor personajului principal...filmul se simte lungit si plictisitor.

Multe cadre arata cum Kubrick l-a inspirat destul de mult pe regizor, unu Miguel Sapochnik, creand el o viziune a viitorului nu prea deosebita, exceptand aceastra industrie a fabricarii organelor, punandu-le apoi un pret colosal si vanand apoi rau-platnicii. Ma asteptam la ceva mai mult, ceea ce e clar e ca povestea are un potential urias insa trebuie un scenariu mai solid si o regie mai serioasa. Plus ca eu cred ca un stil vizual mai interesant ar fi ajutat.

6.4/10

Herz aus Glas {1976}

Heart of Glass

Ce pot sa inteleg eu din filmul asta? Poate Werner Herzog sa se ia de mana cu David Lynch si sa fuga in lumea lor...dar zicand asta il jignesc pe Werner ca ce a facut el a aici e o poezie lunatica dar mult mai coerenta decat elucubratiile lui Lynch.

Haos vine peste un sat mic unde majoritatea locuitorilor muncesc in fabricarea obiectelor din sticla cand maestrul a murit...a murit si impreuna cu el a murit si ingredientul secret pentru sticla sa rubinie (rosie). Fiului patronului acum senil incearca din rasputeri sa afle secretul...fura pana si canapeaua din casa vaduvei ca poate s-ar afla secretul in tapiterie...apeleaza si la vestitul ciobanas care vede in viitor. Vestile aduse de acesta nu sunt fericite...

Totusi, un fact extraordinar de amuzant si interesant...toti actorii in afara de ciobanasul Hias si sticlari a fost, efectiv, hipnotizati de Herzog si apoi pusi sa-si faca treaba...extraordinar. Pentru ca se simte intr-adevar ciudatenia din miscari si replici...miscarea ochilor in special ii tradeaza pe majoritatea dintre ei. A fost ceva nemaipomenit din moment ce nu am aflat decat la final...pentru ca intr-un fel totul a avut sens. Acest comportament se justifica cel mai bine in cazul in care un sat moare din cauza ca fabrica unde muncesc acesti sateni nu mai poate sa faca bani...toti innebunesc si isi traiesc restul vietii ca si cum ar fi ultimele zile pe pamant.

Herzog a aratat o lume macinata de perspectiva zilei de maine, de paranoia nesigurantei si de o mare portiune de prostie si superstitie. A fost o calatorie in trecut interesanta si mai mult decat bizara. Aa, inca o chestie...pe imdb zice ca e comedie insa eu am uitat sa rad pentru ca mi se parea totul prea ciudat ca sa rad :)) ...

7.75/10

sâmbătă, 10 iulie 2010

Fahrenheit 451 {1966}

Distopia lui Truffaut am vazut-o in trecut intr-un remake care pentru o scurta vreme am considerat-o ceva original...Equilibrium este acel film si singurul motiv pentru care nota pe imdb mai mare decat filmul lui Truffaut este pentru ca pustanii i-au dat note mari ca are scene de mindnumbing action si, bineinteles, nu au vazut filmul asta...

Greseli sunt si in filmul acesta insa nu tin neaparat de ideea per ansamblu. Ideea e simpla si clara...intr-un viitor nu foarte indepartat cartile o sa fie interzise pentru ca trezesc in noi sentimente si emotii si conceptii care ne diferenteaza de aproapele nostru si asta nu e permis. Cum trebuie sa fie este ca toti sa fie la fel, sa gandim la fel si sa traim la fel, ca o natie de zombie-roboti-nazisti care sunt si vampiri fara creier. O ideologie periculoasa daca se pune in aplicare vreodata (imens "daca") dar si extraordinar de trista pentru ca ar inlatura orice pasiune in viata si in special dragostea care se arata destul de clar ca nu exista pe aici...

Minusurile sunt in detalii, unii arata ca ar fi fericiti, nu fara emotii cum ar fi intentionat...suplimentele care le primea fiecare aveau rolul de a inhibita orice traire insa s-a vazut ca nu a fost cazul la toata lumea. Deci chiar si cu lipsa cartilor ceva tot trezea emotii in noi si ne facea sa reactionam...chiar daca putin mai robotic. In Equilibrium s-a atins acest detaliu inlaturandu-se orice forma de arta si obiect ce ar trezi emotii. Asta ar fi singurul minus al filmului lui Truffaut. In rest, televiziunea este cum o arata regizorul, mai lipseste interactiunea si gata, e exact la fel...Truffaut a prins chiar si faptul ca televizioarele vor fi cu diagonale mari si in special plate, puse sus pe perete.

Stilul viziual este suprasaturat de culoare pentru a arata compensarea pentru lipsa de emotie din locuitori. Dar nu stiu, filmul a reusit sa trezeasca ceva in mine...o dorinta de a citi mai mult. M-a facut chiar sa ma simt prost ca nu o fac mai mult pentru ca ajungeam sa ma compar cu cei rai, cu pompierii care gaseau si ardeau carti (rolul lor fiind aici inversat). Ce mai, un film care merita vazut si unul care spune multe despre natura noastra imprevizibila...

8.6/10

Skammen {1968}

Shame

Stau si contemplez ca un asa zis "cinefil" despre semnificatia titlului. Sa fie oare definitia generala a tot ce s-a intamplat in filmul asta si tot ce au trait persoanejele principale, un artist si sotia lui (tot artista)...? Amandoi au preferat sa fuga de lume si s-au stabilit pe o insula...relatia lor nu e perfecta din cauza ca ea vede in el un las si un barbat mult prea sensibil iar el in ea nu vede nimic. E doar o relatia in care nu se simte iubirea asa cum ar trebui. Momente romantice sunt dar astea de cele mai multe ori sunt acompaniate de vin...deci iarasi, nu sentimente reale.

Sentimentele de lasitate din partea personajului lui von Sydow, Jan sunt concomitente cu inceputul razboiului rece ce se poarta acum si in tara lor. Fiind artist, pacifismul si latura sensibila sunt mult exagerate, iar ciocnindu-se cu aceasta stire a unui razboi ca-i bate la usa, sentimentul e hiperbolizat. La inceput avem impresia ca ea, Eva (liv Ullmann) poarta pantalonii in familia asta. Sunt amandoi saraci si traiesc de pe putin agricultura care o fac. Vinul e considerat de ei un lux si il cumpara rar, de obicei atunci cand vand ce au cultivat in sat...

Fiind afectati direct de razboi, povestea continua cu multe detalii pe care nu are sens sa le divulg. Ceea ce e esential in filmul asta e comportamentul celor doi. Urmarirea actiunilor lor de-a lungul razboiului si elementele decisive care le schimba comportamentul. E o analiza psihologica, asa cum ne incanta de obicei regizorul si scenaristul Ingmar Bergman in filmele sale, a comportamentului a doi oameni ce sunt afectati de razboi, unul din care nu vor sa faca parte mai ales fiind apolitici...radio nu au, nu functioneaza...si chiar de ar avea (cum ni se arata mult mai tarziu) ar fi ascultat numai muzica clasica, domeniu in care sunt artisti.

Rusinea vine de la sentimentul de neputinta si lasitate care il are in special el...sta neputincios si vede cum sotia lui de 7 ani este batuta in fata lui, agresata fizic sau chiar se profita de pe urma ei in fata lui...iar el nu face nimic in lasitatea lui. Se trezeste eventual, dar aceasta fuga nu inseamna nimic iar finalul este deschis...ceea ce pot sa zic insa e ca enorma cantitate de cadavre de care dau pe mare nu e un semn bun...ar fi reprezentat chiar sosirea lor pe taramul celor morti. Sperantele insa nu erau mari. Un Ingmar esential de vizionat.

9.3/10

Limelight {1952}

De ce a ales Chaplin sa-si omoare vagabondul, nu stiu...probabil a vrut o finalitate, o finalitate de care nu a avut parte pentru ca el, ca actor si creator cinematografic, nu a trecut prin nici o faza a finalului vietii lui Calvero. Deasemenea, a vrut sa prezinte o poveste generala a marilor figuri din trecut care au decazut natural si firesc catre un final mai putin placut.

De ce e natural acest final mai putin placut? Frustrare, confuzie...sa te admire atat de multa lume intr-o anumita perioada de timp si apoi gata, se termina totul de parca a fost un vis, un vis plin de realitate. Si chiar si asa, desi Chaplin nu a patit ce a patit Calvero, inca a fost laudat si ridicat la rang de geniu cinematografic inca de cand traia si respira, Charlie a facut un personaj convingator si autentic a carui poveste de viata a ramas un reper dramatic de inalta calitate.

Insa intotdeauna o sa-mi para actingul din acest film unul de lemn si inca marcat de perioada in care filmul era mut iar miscarile actorilor trebuiau sa fie o extensie a emotiilor si trairilor lor, astfel sunt usor exagerate chiar daca se vede ca se incearca eliminarea lor. Dar nu, filmul e plin de momente frumoase, de replici si monologuri inspirationale, mai ales cand prima jumatate este vorba despre sinucidere si viata. M-am uitat la filmul asta pentru ca e unul din acele Chaplinuri care sunt foarte bune si nu le-am vizionat...si inca un detaliu important, e singurul film al lui Chaplin din care a luat un Oscar...pentru muzica. Asa e, intotdeauna Oscarurile ignora geniul...asa a patit si Kubrick si cine mai stie cine ca doar nu ii monitorizez pe toti.

Fiind o creatie Charlie Chaplin filmul trebuie vazut oricum, dar cele pline de comedie parca merg mai usor la vale...dramatismul nu e punctul forte al lui Chaplin dar este, fara doar si poate, un efort laudabil.

8.5/10

vineri, 9 iulie 2010

Grown Ups {2010} & Clash of the Titans {2010}

Primul e comedia tipic americana la care nimeni nu rade...insa eu trebuie sa recunosc ca m-a pufnit de vreo 2-3 ori un ras calm ca semn de recunostinta filmului ca m-a amuzat pentru cateva momente. Cea mai autentica chestie a fost prietenia dintre ei...atat. De altfel si elementul care a alimentat cele cateva glume bune care le aveau in repertoriu. Iar printre astea majoritatea erau improvizatii, stiind ca aceasta naturalete reprezinta un mare plus in comedie.

Am vazut insa si o alta chestie care m-a adus mai aproape de americani. Faptul ca pustii lor sunt la fel de speriati de a iesi afara, in fata blocului, la fel cum sunt ai nostrii. Pana la urma suntem toti oameni si nu conteaza din ce tara venim ca sa ne definim. Relatiile lor au fost simple si frumoase, prieteniile autentice, comedia in cantitate mica chiar daca s-au straduit pentru altele care nu au avut efect. E un film care nu vrea sa exceleze in vreun domeniu, nici macar acting, vrea insa sa distreze si sa te faca sa te simti bine iar pentru o ora 40 din viata ta, macar o data, merita. Dar asta nu inseamna ca nu e un film prostisor.

6/10

Al doilea film din titlu m-a ajutat sa-mi aduc aminte cum eram cand nu aveam creier in cap. Cand ma uitam la un film, cand eram mic, si nu intelegeam nimic pentru ca era bariera de limbaj dar si pentru ca nu trebuia sa ma strofoc sa inteleg ca oricum filmul era pentru tembeli. Exact asa e si asta...iti inchizi prin Shut Down creierul pentru 2 ore fara ceva si te lasi purtat printr-o perioada mitologica care nu e tocmai fidela "Legendelor Olimpului" insa e purtata prin filtrul inevitabil al Hollywoodului...era misto daca vedeam reclama la vreun produs din ziua de azi, ca nu m-ar fi uimit.

Replicile sunt simpliste si cu toate astea au avut 3 scenaristi la dispozitie. Pentru ce, beats me, plus scenariul filmului din '81 care o sa primeasca o vizionare in viitor, inevitabil. Scenele de actiune au fost asa cum trebuie sa fie, antrenante si simple, ca pentru prosti. Daca iti place filmul asta cu adevarat atunci esti prost. Nu de alta, dar daca te uiti numai la actiune si atata cauti, esti prost. Povestea a fost standardul povestilor despre eroi care tocmai descopera ca sunt eroi...calatoria lor spre razbunare sau orice cauta ei e text book shit. Nu e nimic original in ceea ce face decat cum e prezentata povestea si asta implica multe efecte speciale si multi bani. Peste vreo 20 de ani mai vedem un remake dupa asta, ca nu strica...imaginea Hollywoodului este deja profund marcata si in trecut de tampenii de genul asta asa ca...keep them coming.

6/10

Baisers volés {1968}

Stolen Kisses

Film frantuzesc pana in maduva, regizat si scris de Francois Truffaut. Ce mi-a placut mie in mod deosebit la filmul asta a fost nebunia pura care parea sa acompanieze fiecare scena din film...

Fiecare scena avea o senzatie ca vrea sa fie luata in serios dar ti-e imposibil sa nu razi sau sa nu ti se para macar amuzanta. Cu toate astea fiecare scena, desi da aceasta senzatie de confuzie si contradictie este de fapt, din start, una amuzanta in care senzatia de seriozitate nu face decat sa adauge la distractie si amuzament. Urmarim povestea unui adolescent tocmai dat afara din armata pe motive psihice (a picat testul asta)...dar ne dam seama repede ca a facut-o anume si chiar ii merge mintea.

Se angajeaza la o agentie de detectivi si aici incepe panarama, frameul de mai sus fiind dintr-o scena in care urmareste o femeie putin prea aproape si identic cu desenele animate, tip-til dar la doi pasi in urma ei. Iesa o scena amuzanta garantat, atat prin comedia fizica cat si cea a absurdului. Cam tot filmuletul e asa si o gura de aer curat fata de filmele de comedie din ziua de azi. Ceva ce nu ma mira. Pe langa toata comedie e si un film romantic complex si savuros care satisface orice public feminin ca doar e pur frantuzesc.

8.25/10

vineri, 2 iulie 2010

The Losers {2010}

M-a dezamagit si nici nu stiu la ce ma asteptam daca nu ceea ce am vazut. L-am vazut pentru actori, vreo doi-trei dintre ei...Jeffrey Dean Morgan care mi-a dat o impresie placuta in Watchmen, Zoe Saldana care mi-a atras atentia si in Star Trekul nou dar si in Avatar si Chris Evans al carui stil comic aduce un plus micut filmului.

Deseori insa povestea da impresia ca duce lipsa de ceva. Poate dezvoltare mai ampla a personajelor, poate o poveste mai bine inchegata si mai interesanta - e insa una destul de banala si exagerat de patriotica. E luat dupa benzi desenate, dar daca benzile sunt atat de bune inseamna ca nu au fost prea inspirati cand s-au hotarat sa-l faca. Se gandeau ca o sa-l vanda actorii...poate, dar nu cred ca au facut cine stie ce mare chestie la box office. E un film comercial, dar unul slabut chiar si asa.

Actorii enumerati mai sus sunt, dupa mine, si cei mai placubili. Personajul negativ de exemplu mi s-a parut total neconvingator si asta din cauza actorului care il interpreteaza. Poate ca un film care il vezi o singura data merge, un film de actiune usurel cu un plot twist de calitate si nivel de surprindere mediu. Ajunge...

6.5/10

Ju Dou {1990}

Poveste fascinanta din China anilor '20 cand traditiile si obiceiurile inca puneau stapanire pe viata oamenilor impiedicandu-i sa isi traiasca viata asa cum vor, bine sau rau...interzicandu-le sa faca propriile lor alegeri...traind intr-o singura directie.

Zhang Yimou este regizorul acestei povesti si o face iarasi plina de frumusete vizuala si vivacitate in culoare. Actiunea are loc intr-o vopsitorie a materialelor deci tehnica vopsitului e una privita in detaliu si intotdeauna una care explodeaza pe ecran de culoare...in special cele ale verii, galben, portocaliu si rosu, cel mai probabil folosite in functie de anotimp sau poate chiar tensiune. Tensiunea din film a fost in general una mare, problemele triunghiului amoros aprand inca de la inceput. Un stapan si-a cumparat o a treia sotie care sa-i ofere o continuitate a sangelui sau "nobil"...primele doua au murit sub mana plina de frustrari a stapanului pentru ca nu i-au oferit un copil. Bineinteles, aroganta si simtul superioritatii nu l-au facut sa se gandeasca vreodata ca el e de vina.

Nepotul stapanului insa se indragosteste rapid de noua lui matusa si cu un inceput voyeristic se indragostete unul de celalalt. Ea si pentru ca stapanul o bate din motivele enuntate mai sus. Destinul insa joaca un mare rol in aceasta poveste...pare la inceput ca lucreaza in favoarea tanarului cuplu dar inspre final presiunea barfei si nevoia de a fi in rand cu populatia ce urma traditia si obiceiul locului i-a dus inspre tragedie si pierzanie. La fel ca "The Road Home" al aceluiasi regizor, si filmul asta e plin de datini privite in detaliu si, mai ales, efectul lor asupra celor care o urmau sau ar fi preferat sa nu.

Imaginile sunt superbe si simple iar coloanele de material color au un mare efect asupra intregii scene. A fost nominalizat in '91 la Oscar pentru cel mai bun film strain insa nu a castigat...nu stiu daca merita sa castige avand in vedere ca nu am vazut restu nominalizatilor...

8/10

Cop Out {2010}

Din cand in cand mai merge un film de genul asta in care pur si simplu te distrezi...momente amuzante au fost datorita lui Tracy Morgan si multor faze care au fost improvizate...zic asta pentru ca se vede ca sunt improvizate...cum ar fi scena din masina dupa ce l-au prins pe Seann William Scott.

Si ca un plus pentru comedie, si oarecum se simte o legatura cu tipul de interactiune intre acestia doi si cuplul Jay & Silent Bob, regia ii apartine lui Kevin Smith (care a zis ca nu stie sa regizeze actiune pentru ca i se pare mult prea complicata si consumatoare de timp) care totusi s-a descurcat destul de bine. Nu zic ca a facut vreo revelatie in domeniul asta dar s-a descurcat decent si si-a luat banii, ceea ce vroia in primul rand. Apoi, cuplul Tracy Morgan si Bruce Willis are ceva efect dar datorita lui Willis, care parca nu era tocmai in rol, desi a mai jucat in genul asta de filme...mult prea mult. Nu e ca a imbatranit, desi nu se vede, dar parca avea acelasi chef ca Robert DeNiro in filmul cu aproapea aceleasi figuri, Showtime, unde a jucat impreuna cu Eddie Murphy un parteneriat de politie alb cu negru.

Dar ce sa o mai lungesc. Au fost unele faze amuzante, am ras destul de mult sau suficient incat sa ma simt bine si sa realizez ca scopul filmului a fost indeplinit. E o acţiodie decenta si asa o sa ramana. Bine, o sa fie uitat, dar datorita numelor (Kevin Smith, Bruce Willis) poate ramane.

6.8/10

The Runaways {2010}

La cat de mult le cunosc muzica nici nu trebuia sa vad filmul asta insa rezultatul m-a lasat intr-o stare buna...dar nici nu a imbunatati-o. E un flat-liner...e un film care te lasa rece daca nu stii trupa sau nu le cunosti muzica. The Runaways a fost "big in Japan" si asta e ca si cum ai spune ca o trupa din romania e tare in Etiopia...nu inseamna prea mult decat pentru cei afectati in primul rand, adica trupa.

Si desi filmul se cheama Runaways e in primul rand vorba despre drama dintre lidera grupului (Joan Jett jucata destul de bine de Kristen Stewart, o actrita buna dar care joaca in non-valoarea de Twilight) si vocalul, care bineinteles e cunoscut de toata lumea ca fiind liderul trupei, (Cherie Currie jucata exemplar de Dakota Fanning care nu mai e fetita mica si inocenta pe care o stim din filmele ei din trecut, s-a maturizat si vrea s-o arate...si bine face, iar asta nu inseamna decat ca evolueaza ca actrita si nu devine cunoscuta numai pentru rolurile ei din copilarie). Cele doua isi desfasoare putin adolescenta la nivel inalt si 'imbogatesc' povestea cu putina drama adolescentina puternica.

In rest, muzica merge...dar nu toata. Stilul vizual captureaza bine perioada dar probabil si pentru ca regizoarea filmului, Floria Sigismondi, e de asemenea si regizoare de videoclipuri, nu neparat din vremea respectiva, dar acestia stiu sa se joace cu culorile si luminile destul de bine. Anii '70 au fost misto, as fi vrut sa traiesc in deceniul ala, dar filmul asta nu poate sa aiba un impact prea mare nici pentru fani, atatia cat or mai fi...

Oricum, aveam de gand sa ma uit la The Karate Kid, asta nou...cred ca am ales putin mai intelept vizionandu-l pe asta...

7/10

joi, 1 iulie 2010

Greenberg {2010}

Mi-a parut rau la final ca l-am vazut. Nu a fost ceea ce ma asteptam...si de la Focus Features ma asteptam la un film cu iz independent bine facut, inteligent si in special excelent scris si jucat de actori.

Dar nu, Ben Stiller a lafait-o mult facand nimic in tot filmul asta si s-a alaturat si el, fiindca e un pas important spre a fi luat in serios in randul actorilor de comedie (sau asa se crede), actorilor de comedie care mai joaca, ocazional, intr-o drama serioasa. Jim Carrey a facut-o in Eternal Sunshine, Will Ferrell in Stranger than Fiction, Adam Sandler in Punch Drunk Love...si asa mai departe...dar aici, Stiller a dat-o in bara datorita scenariului sinucigas si deprimenat, in mare parte...desi el incearca sa fie opusu.

Ce rost are? Oameni la varsta crizelor de varsta medie nu fac nimic si o freaca la papuc. N-are nimic deosebit filmul asta, mi-a parut rau ca l-am vazut ca nu m-am ales cu nimic de nicaieri. Si unde a fost comedia? In scenele de interactiune ciudata? Nu exista.

5/10