Belle de jour {1967}

E cateodata extraordinar de greu sa fii o noua sotie. Severine e intr-o astfel de pozitie, una in care nu isi poate proaspatul sot iar relatia lor pare ca se indreapta intr-o directie nu tocmai sanatoasa pentru casnicia lor.

Severine, jucata de Catherine Deneuve, are insa in ea o latura puternica si tacuta. E o latura ascunsa care nu poate iesi la iveala decat daca e intreaga ei fiinta de acord. Parca micuta Severina, in fata impartasaniei, stia ce o sa vina...stia ca refuzand 'trupul' o sa-l accepte mai tarziu si de la mai multi. Pentru ca asta a fost solutia ei de a iesi din acest impas...o schimbare radicala de caracter, o directie brusca si neasteptata de comportament.

Bunuel a vrut de asemenea sa mai faca inca o incursiune inspre latura sa ateistica, blamand religia si/sau biserica pentru starea primara a Severinei...de unde si rostul scenei scurte si plina de semnificatie a impartasaniei micutei Severina. De asemenea, Bunuel ne arata ca nici cum s-a ajuns nu e bine, finalul nefiind unul fericit sau nici pe aproape de optimist. Belle de Jour este a doua personalitate a Severinei, una care o accepta si o impartaseste si sotului ei dupa o perioada. Dupa o perioada totul parea ca o sa mearga insa vechea meserie are si parti periculoase in clientii ei...dragostea tanara si naravasa e si periculoasa daca in joc se afla si pistoale.

Bunuel ne invata in fiecare scena cum si cu ce se mananca cinematografia, numai filmul acesta fiind un exemplu mai mult decat decent pentru o drama serioasa. Scenariul este un alt mare plus, copii ale personalitatilor personajelor regasindu-se si in filmele noi, ca sa nu mai zic de replici copiate aproape mot-a-mot. Un scenariu perfect si matur in totalitate. Un film artistic complet si de pastrat.

9/10