miercuri, 30 decembrie 2009

Brothers {2009}

Gata, ultimul film de anul asta. Si am terminat puternic din cauza unui film puternic.

Suprinzator totusi, ma asteptam la mai putin. Putina drama, previzibilitate, joc puternic din partea actorilor dar toate la un nivel de drama de nivel mediu. Insa nu. Caracterizarea personajelor este un completa. De ce acest lucru e atat de important aici? Pentru ca drama de mai tarziu sa fie amplificata de nivelul ridicat de tensiune. Cunoscand personajele, le cunoastem povestea, le cunoastem durerea, simtim nelinistea atunci cand o simt si ei.

Despre ce e vorba...un soldat patriotic are doua familii. Una acasa, formata dintr-o nevasta frumoasa si doua fetite si alta in strainatate, alimentand razboiul din Afganistan. E o poveste contemporana in care multi se pot regasi. Drama familiilor care au pe cineva in razboi sau care au pierdut pe cineva in razboi. Aceeasi tensiune se mai regaseste si la noi, insa rar...cu parintii plecati in strainate care atunci cand vin inapoi sunt stana de piatra, tacuti ca un mormant. In asta ne putem regasi si noi pentru ca soldati romani, plecati in razboi, nu sunt foarte multi.

Cine iese in evidenta in acest film extrem de dramatic este Tobey Maguire al carui personaj cu suflet distrus se muleaza perfect cu stilul sau de actorie si cu fata subta de viata. Cu ochii in gol, privirea rece, maxilarul incordat, cu o trecere ce se observa (adica e de bine) de la calm la iritat, de la fericit la durerea fizica si sufleteasca, Tobey Maguire ar trebui nominalizat la anul la cel mai bun actor in rol principal. Macar nominalizat...pentru ca inca nu i-am vazut pe ceilalti...nici nu stiu cine ar mai putea fi, ah, uitasem de Nicholas Cage pt Bad Lieutenant. El merita asta din cauza ca a avut puterea sa-l joace convingator, are talentul sa ne arate ca poate fi inspaimantat si furios in acelasi timp, sa ne arate ca doreste sa moara cu aceasta ancora pe constiinta.

Pana la urma se aduce vorba, ca intotdeauna, cu negativitatea unui razboi. Mor suflete, sufera altele...e un ciclu ce intotdeauna duce numai spre nefericire. O alta mica actrita geniala in filmul asta a fost micuta Bailee Madison care ne arata durerea unui copil cand parintele ei e plecat si nu stie cand se intoarce, ne arata cum suntem ca o oglinda pentru parintii nostri si in acelasi timp, cei mai duri critici. Ea nu a dorit decat ca tatal ei sa fie intotdeauna langa ea. Si totusi filmul se cheama "Fraţi". Se dezvolta si aceasta latura a filmului dar gandindu-ma acum, parca prea putin.

Sa nu o uit nici pe Natalie Portman...o actrita tanara, extrem de talentata care a aratat iar ca nu putem sa o uitam prea usor. Un film bun, puternic, care spune multe despre familie si razboi.

8.1/10

Ne mai vedem in 2010. La multi ani!

You Can't Take It with You {1938}

Penultimul film pe anul asta. Promit. Regizorul e sentimentalistul, prietenii sunt mai importanti decat banii, Frank Capra. Insa el a "scos" filme mult mai bune decat acesta...It Happened One Night, Mr. Deeds Goes to Town, Mr. Smith Goes to Washington, Arsenic and Old Lace si bineinteles What a Wonderful Life cu care isi termina seria de filme bune cu cel mai bun dintre ele.

Filmul in cauza e unul moralistic...insa acum e extrem de demodat, spre deosebire de celelalte filme ale sale. Acum tot ce se spune in film e putin kitchi, fiecare replica nu mai are acelasi efect ca atunci. De ras nici nu mai vorbesc. Poate nu eram in dispozitia necesara, dar nu cred. Sunt sigur ca pe atunci s-a ras de numa-numa dar la filmul asta, in mod deosebit nu am mai reusit sa rad. Cu toate astea, cele 2 ore au trecut decent. Nu m-am plictisit si nu m-a adormit.

Jimmy Stewart apare prea putin, de asta nici cand apare nu iese prea mult in evidenta. Nu s-a straduit si s-a vazut. Pana la urma e vorba de poveste si efectul ei asupra spectatorului. Partea care nu mi-a placut a fost in final cand personajul negativ, omul superficial, obsedat de bani si sotia sa, mai scorpie decat scorpia, a devenit deodata bun. Ca sa nu mai zic ca asta e previzibila acum si a fost previzibila atunci.

Ajunge. Sa fie vazut pentru Capra si prezenta trecatoarea a lui Stewart, dar atat. Nota mica pentru un film ca acesta.

8/10

luni, 28 decembrie 2009

Smultronstället {1957}

Wild Strawberries

Dupa vizionare nu ai decat un sentiment de cat de scurta e viata...si oricum o traiesti, oricum esti privit de-a lungul ei, la final tot doresti ca toata lumea sa fie buna cu tine si sa te aprecieze din simplul motiv ca esti batran si gandesti ca meriti asta. Altii ar putea sa vada in filmul asta pe ei insisi ca pustii care sunt liberi si calatoresc unde doresc sau "cuplul" format din doua forte opuse. Sau mai este celalalt cuplu, acela in care cei doi sunt despartiti pentru o scurta perioada de timp iar femeia nu stie de ce...

Aceasta femeie locuieste pentru putin timp la casa socrului ei. Incearca sa caute raspunsul in asemanarile dintre cei doi. Cum fiul se asemeana cu tatal. Daca sta cu tatal si il cunoaste, stie de ce e suparat pe fiu. Chestii superficiale dupa parerea mea...clisee. Mosul, protagonistul acestui film, este si el un stereotip al mosului ursuz, morocanos, care insa simte ca se apropie sfarsitul...simte aceasta prin visele ciudate pe care le are. Acestea insa sunt prea usor de descifrat si interpretat din punctul de vedere al unui spectator. Un vis este atat de ambiguu incat nu numai ca e extrem de personal, insa chiar si cu ajutor unele elemente pot fi intrepretate prost.

Acest mos a trait o viata plina. 50 de ani de medicina a practicat si acum face un drum pentru a primi recunoasterea pentru aceast succes. In drum se intalneste cu mama lui, o mama a 10 copii si zeci de nepoti. O femeie la fel ca fiul ei, morocanoasa, care nu arata iubirea adevarata fata de copii ei...astfel ei cresc la fel ca ea si fiul mosului creste la fel ca el. Este un film foarte profund care e bun pe mai multe nivele, in primul rand pe acela al relatiilor inter-umane, complexe si intotdeauna enigmatice. Se vorbeste, ca si in celelalt film al lui Bergman, The Seventh Seal, si despre religie, subiect dezbatut de catre cei tineri care inca mai au de luptat pentru viata si mai putin de catre cei batrani carora nu le mai pasa.

Un film profund si foarte bun despre viata si moarte. Despre perceptia mortii la batranete (apropo de asta, un film foarte personal pentru actorul din rolul principal, Victor Sjostrom care a facut ultimul sau rol in acest film), despre cum ar fi viata daca atunci cand deschizi o usa iti vezi din nou copilaria mult uitata si iesi pe alta pentru a veni la realitate.

9.5/10

Ink {2009}

Cu totii cred ca stiti scurt-metrajul de 8 minute, Spin...daca nu, il gasiti pe YouTube. Imediat o sa va dati seama ca l-ati mai vazut. Ei bine, filmul asta, Ink, a fost regizat, scris si editat de acelasi tip...Jamin Winans. Acum, nu zic ca numele sau trebuie amintit ani de'a randul, ba chiar deloc.

Spin a fost misto pentru un scurt-metraj. Ink nu e asa de bun. Prezinta totusi o idee oarecum originala intr-un ambalaj vizual interesant, dar nu foarte. Ideea e ca noaptea vin la noi, in timp ce dormim, doua feluri de oameni, unii care ne ating pe cap si ne dau vise frumoase, numiti Povestitori, daca nu ma insel, si altii, care ne dau cosmaruri, numiti Incubusi. Pana aici totul e fascinant...dar trecem mai departe. Deodata o fata sanatoasa intra in coma in timp ce doarme...de ce? Nu stim. Dar aparent nu conteaza asta, pentru ca nu se pune accent pe asta deloc. Ea intra intr-o lume de vis, unde nu este vazuta de oameni insa umbla printre ei...nu singura. E acompaniata de rapitorul ei, Ink...care doreste sa devina un Incubus, cam asta-i ideea.

Filmul e unul independent si se pune mult accent pe batai fizice, gen karate, intre fiinte supra-naturale. Sa zicem...Problema cu acest film este scenariul care pur si simplu umple spatiul dintre batai si imagini, actingul prost si senzatia asta generala de film facut cu bani putini, film care probabil era mai bun daca cineva cu bani ii dadea atentie. Insa tot ala care a scris, regizat si editat filmul asta a bagat si banii.

Ink e o poveste de adormit copii mici, de unde si pustoaica mica. Ea incearca sa deschida ochii parintilor care stau prea mult si acorda prea multa atentie slujbei si mai putin lor. Dragut, dar pacat ca ambalajul, desi arata bine, ascunde o poveste subtire si nememorabila.

7/10

The Young Victoria {2009}

Tanara Victoria...cand avea pojar si 18 ani. Draguta povestea...romantica, sincera, simpla si frumoasa...nu e vorba numai despre printesa Victoria, jucata foarte bine de Emily Blunt ci de felul cum arata filmul asta in general.

Mentionez ca astfel de filme primesc Oscaruri pentru costume si set decoration. Astfel de filme castige asemenea premii pentru ca da, pe vremea aia lumea se imbraca cu haine complicate care dura ceva timp sa intri in ele, mai ales pentru femei...iar cele care erau si bogate si importante mai aveau si un ajutor mereu in preajma sa le ajute la sarcina asta complicata care dura timp...eh, si asa nu aveau ce face. Putin conteaza asta. Conteaza ca hainele arata misto pentru un film facut acum, haine facute special pentru film.

Dar trebuie sa mentionez si decorurile si platoruile de filmare. Pline de detalii deosebite, complicate, facute cu migala. La fel si gradinile exterioare. E frumos in felul asta un film. Il face placut ochiului. Insa ca film merita mentionat si amintit? Nu prea. E o poveste pentru doamne si domnisoare despre o femeie puternica insa tanara care era privita cu ochi rau din cauza ca era fara experienta in probleme de-ale statului. La 18 ani s-a facut regina si a domnit cel mai mult din toate reginele Angliei.

Emily Blunt joaca foarte bine, a primit deja multe nominalizari pentru rolul ei insa nu mi s-a parut deosebit de bun, in fine. E doar parerea mea.

7/10

+
Dorian Gray {2009} - Slabut. 6/10

duminică, 27 decembrie 2009

Stalag 17 {1957}

Stalag 17, fratele mai mare cu 10 ani al Marii Evadari, este o poveste nu prea realista si mult prea comica pentru acele perioade si locatii. Stalag 17 este o inchisoare pentru prizonieri de razboi...unde se prezinta povestea uneia din baraci unde sunt inchisi 75 de prizonieri americani.

Acest film, are caracteristicile unul film comercial din trecut dar care a fost iubit si de critici. Au lasat la o parte aspectul comic, libertatea mult prea mare a prizonierilor de a merge unde doresc pe spatiul inchisorii in schimbul unui numar de tigari, realismul si duritatea mai mult lipsa in film decat ce era in istorie. A fost un film comercial datorita celor doua personaje comice care se completeaza reciproc ca Stan si Bran, aici fiind Animalul si Shapiro...a fost un film comercial datorita misterului pe care incercam sa-l deslusim impreuna cu cel acuzat initial...si a fost comercial pentru finalul optimist.

Singurul actor care e cat de cat mai cunoscut decat restul e William Holden, care a mai jucat in Sunset Blvd., Network, The Wild Bunch, The Bridge on the River Kwai, si altele...dar era cat pe-aci sa nu-l recunosc aici. Nu pentru ca avea ceva pe fata, nu...e pentru ca a fost "atat de memorabil" in celelalte roluri incat l-am uitat complet. Nu joaca exceptional omul asta, si aici nu e diferit, cu toate ca a luat Oscarul pentru rolul sau...nu stiu de ce. Indeplineste insa ceea ce e ii cere standardul si un regizor mare cum e Billy Wilder.

Se vorbeste despre camaraderie, patriotism si se accentueaza cum cei de o natie stau impreuna si lucreaza impreuna. Nu e un film extraordinar de deosebit insa merita vazut macar o data.

8.5/10

sâmbătă, 26 decembrie 2009

The Invention of Lying {2009}

Inventia mintitului e un film amuzant despre natura umana. Stim cu totii ca pentru a trai mintim zilnic in fata unor oameni de care nu ne place...muncim intr-un mediu pe care nu il agream...invatam tampenii pe la facultati si scoli, tampenii care nu ne ajuta deloc...etc.

Mintitul e un rau necesar care ne face viata mai suportabila. Ne face sa nu primim in fiecare zi adevaruri personale care dor sau sa nu auzim de la fiecare ce probleme are, de fiecare data cand ii intalnim. Secretele nu ar mai exista si asa mai departe. Filmul e de vazut din cauza asta, are capturate cateva caracteristici umane foarte comice si adevarate in acelasi timp. E o critica continua asupra noastra, un comentariu social despre cum gandeste omul in fata celorlalti si ce face cand spune numai si numai adevarul...

Persoanjul lui Ricky Gervais este un gras scund si ratat care descopera ca poate minti, singurul din lume care are puterea asta. De aici vedem unde foloseste aceasta putere si cum castiga de pe urma ei...aceasta aventura este atat comica cat si ca o oglinda pentru persoana noastra care la fel ca personajul minte in aceleasi aspecte ca el. E o poveste personala despre fiecare dintre noi cum mintim cand e in avantajul nostru. Se vorbeste despre religie, sau lipsa ei aici...pentru ca cei care spun adevarul stiu ca nu exista nimic dupa moarte, asa cum e si pesimistul insa realistul adevar de la noi...asta si s-a dorit sa se arate de altfel...se vede si cum ar fi aratat filmele daca ar fi prezentat numai si numai adevarul...nu ar fi existat actori pentru ca meseria unui actor e sa minta constant, pe tot parcursul filmului, e un paradox continuu.

Aici, filmele aratau ca monoloage lungi de o ora jumate, doua...care prezentau un tip povestind filmul. Nu exista un schimb de replici, nu exista decat o intonatie de povestitor stand pe un scaun in fata unui background fad. Vedem si cum ar arata lumea fara minciuna, cat de plictisitoare e, cat de nefeiciti sunt oamenii pentru ca nu se pot ascunde in spatele unor secrete personale.

E un film interesant si merita vazut!

8.25/10

vineri, 25 decembrie 2009

Invictus {2009}

Nobil film, cu intentii bune...dar nu e cam tarziu? Adica chiar mai sunt probleme rasiale? Nu, dar nu cred ca mai incerca sa spuna ceva pe acest subiect ci dorea Clint Eastwood sa prezinte o bucatica de istorie si cum sportul si politica intra din cand in cand in aceeasi oala.

Povestea lui Nelson Mandela este prezentata in detaliu de cand a fost ales presedinte...asta in 1994 pana cand Africa de Sud a castigat Cupa mondiala la rugby. De aici nu putem lua foarte multe de la Nelson, despre persoana lui ci despre cum gandea el ca se face politica si o conexiune puternica intre albi si negri in tara lui. Solutia lui a fost simpla si inteligenta. S-a dus la ceva ce aveau in comun, rugby-ul, si cu acesta i-a unit. Filmul e previzibil, dar se presupuna ca oricine stie ceva istorie cunoaste deja aceste evenimente. Nu are cum sa te uimeasca cu nimic...poate cu vreun atentat de asasinare de care poate nu stiai dar stii sigur ca Nelson nu moare si inca traieste de fapt...la cei 91 de ani ai lui.

Ce ironic ca Morgan Freeman (om liber) sa joace rolul lui Nelson Mandela, un om care a fost inchis timp de 27 de ani. (Motivele inchiderii sale le gasiti pe Wikipedia, evident.) Ce ciudat functioneaza cateodata Universul. Chestia e ca in prezent nu exista nicio alta alegere mai buna decat Morgan. A jucat intr-adevar bine, dar nu am de unde sa stiu cat de bine l-a imitat pe Nelson cand el oricum nu prea are caracteristici fizice sau de vorbire pe care le poti imita. Oricum, Morgan a primit o nominalizare la Globurile de Aur de la anu pentru cel mai bun rol principal masculin. La fel si Matt Damon al carui talent nu l-am vazut prea mult aici...de fapt, ambele personaje mi s-au parut fade si fara ceva interesant si cu adevarat bun in jocul lor.

Regia lui Clint mi s-a parut decenta dar cateodata mai neglijenta. S-a pus mult accentul pe sportul in sine, multe scene de pe teren, multa actiune acolo si mai putina acolo unde Nelson avea cuvantul. Mi s-a parut un minus asta. Per total nu pot spune ca mi-a placut foarte mult. E emotionant cateodata, la final in mod evident, e un film motivational destul de bun dar cand ai deja un 300 :)) ce iti mai trebuie?

De vazut pentru Morgan, Matt si regia lui Clint...asa si asa.

8/10

joi, 24 decembrie 2009

The General {1926}

Probabil cel mai bun film al lui Buster. Are dragoste, care cuprinde cateva scene foarte, foarte comice cum ar fi momentul cand ea s-a apucat sa mature, din lipsa de ocupatie, prin cabina locomotivii...sau atunci cand ea face ceva ce nu ii place personajului lui Buster, o stranguleaza vizibil in joaca si apoi o saruta sec...momente atat romantice cat si comice...si nu sunt singurele...

Perfectionismul lui Buster e uimitor...in ce sens. Nici nu se vede...totul pare atat de natural si de firesc incat nu ai crede ca s-a lucrat prea mult timp la o scena. Actiunea are loc in timpul razboiului civil din America...cam prin 1860. Cursele cu trenurile sunt incredibile...complexe si niciodata repetitive. Un lucru dificil de aratat cand vine vorba de un tren urmarind altul.

Multe glume cu trenuri, multe glume romantice...e un film complet. O comedie pentru toate generatiile, un film ce nu imbatraneste...etc. Asta tot la Ursachi a fost si iar nu am putut sa ma duc ca na, 23 decembrie fiind, ieri toata ziua am muncit prin casa, curat, ajutat, facut bradul. Oricum nu cred ca o se mai repete povestea si in viitor. Merita sa fie vazut pe un ecran mare insa muzica e repetitiva si enervanta dupa o perioada...destul de repede. Singurul minus.

9.75/10

marți, 22 decembrie 2009

The Big Sleep {1946}

Marele somn vorbeste in mod evident despre moarte...insa filmul e un labirint politienesc, dificil de urmarit din cauza numeroaselor nume aruncate pe la inceput si apoi pe parcurs...rolul lor fiind explicat o singura data si apoi gata, trebuie sa urmarim ce se intampla in continuare. Auzim numele si realizam ca nu stim ce e cu persoana care poarta acel nume...se formeaza un haos total la acest capitol pana cand ajungi sa realizezi ca filmul cere de la tine atentie maxima si nedistributiva.

E in cele din urma un film-noir facut cum trebuie, inteligent, complex, cu ciocniri frecvente intre personaje pentru a construi drama. Humphrey Bogart in rolul sarmantului detectiv particular care cucereste fiecare "dame" pe care o gaseste...ba de la o librarie, ba dintr-un taxi, si asa mai departe. Cel care il angajeaza e un fost general bolnav care are doua fiice...una nitel nimfomana (bine, exagerez dar se cam da la fiecare barbat "dragut" pe care il intalneste) tanara si sora mai mare a acesteia care nu sufera de aceeasi problema insa are mai mult creier decat da impresia...nu prea imi place mie de actrita asta, Lauren Becall...not my style.

Povestea nu inceteaza niciun moment...te tine in priza destul de bine daca esti pe scaun si iti e putin frig...insa daca esti bagat in pat, la caldurica, oricat de tensionant ar fi filmul asta (la altele nu am patit asta) nu am putut sa nu inchid ochii pentru o secunda pentru ca erau incapatanate ca naiba ploapele astea ale mele. Chiar nu ma asteptam sa aiba acest efect asupra mea. Faptul ca e alambicat nu a imbunatatit cu nimic starea mea de somnolenta...

Oricum, filmul merita vazut, are o poveste misto, interesanta, cu actori de nota 10...

8.75/10

luni, 21 decembrie 2009

Witness for the Prosecution {1957}

Asta e genul de filme de la care nu stii la ce sa te astepti...pana cand vine finalul si ala e plin de puncte culminante sub forma unor plot-twisturi inteligente, neasteptate.

Povestea filmului se prezinta destul de simplu. Un tip e acuzat de crima...nu are alibi, nu are martori, nu are nimic...insa are motiv pentru presupusa crima. Mult teatru, acting excelent din partea intregului cast, si mai multa legislatie englezeasca, multa drama in sala de judecata, fiind unul din principalele motive pentru care trebuie vazut filmul asta.

Comicul avocatului batran, bolnav de inima, care refuza recomandarile doctorilor pentru ca isi iubeste atat de mult munca...hotararea si misterul sotiei straine jucata de Marlene Dietrich, serioasa si puternica...acuzatul, un mielusel a carui lume se ciocneste in jurul sau, el neajutorat. Insa tot filmul se invarte in jurul plot-twisturilor din final. Un sfat pentru a avea un final imprevizibil...? Mai multe plot-twisturi in final. Unul dupa altul daca se poate...spectatorul nu o sa fie pregatit pentru cele ce urmeaza dupa primul...el gandindu-se la un singur final pe parcursul finalului.

Finalul m-a uimit, intr-adevar, dar stau si ma gandesc ca filmul numai pentru acest moment a fost facut. Pana atunci da, te-au tinut la suprafata comicul de limbaj si de situatie, chiar si drama din sala de judecata dar fara final filmul nu era atat de bun. Finalul e atat de "smecher" incat in timpul genericului de final s-a auzit o voce pe care nu am mai auzit-o pana atunci in finalul vreunui film. O voce care spunea: "Pentru distractia spectatorilor care inca nu au vazut filmul, va rugam sa nu divulgati secretul finalului"...o chestie care m-a amuzat mai mult decat orice alta faza din film si care mi-a intarit parerea ca acest film se invarte in jurul finalului...imprevizibil.

9.25/10

duminică, 20 decembrie 2009

Avatar {2009}

Spectaculos. E un spectacol de lumini, imagini superbe si sunet...insa ma tem ca se limiteaza la atat. Adica nu e rau pentru cei care au facut filmul, e foarte bine...ca lumea o sa vina la film, o sa-l vada. Acum, cand am fost eu, sala a fost plina...probabil la marginea din fata mai erau locuri libere.

Scriu aceasta parere pe muzica filmului...muzica care a acompaniat corect filmul, insa nu a iesit in evidenta foarte mult. A fost mai slaba decat intensitatea imaginilor...dar cu toate astea e frumoasa in sinea sa...e facuta bine, cu suflet si talent. Din start, povestea e previzibila...scrisa pe un scenariu standard cu putine scene care au ceva substanta venind de la scenariu si mai putin de la imagini...Imaginile, da...astea fac tot filmul. Punct. CGI-ul este uimitor...si pus unul langa celalalt realitatea este cum e fictiunea, cum e imaginarul. Detaliile sunt uimitoare si au fost lucrate intens cu cea mai noua tehnlogie. Ma astept ca asta sa castige Oscarul pentru cele mai bune efecte speciale si sonore...tehnic este cel mai avansat film facut pana acum. Si exact asta si-a dorit Cameron.

Filmul asta a ridicat standardul vizionarii unui film 3D la cinema. Pe langa ca e 3D, imaginile, am spus, sunt nelipsite de frumusetea originala. De ce zic originala...asta a e lumea lui Cameron. A facut-o cum a vrut el, a creat ce a vrut el si nu poti contesta nimic pentru ca e arta, trebuie luata ca atare. Vrea Cameron ca corespondentul calului pe planeta Pandora sa aiba 6 picioare si capul lung si subtire? Se face...Vrea corespondentul omului pe planeta asta sa aiba vreo 4-5 m, albastru insa total umanoid (in afara de coada si aspectul de felina?). S-a facut...pentru ca asa vrea Cameron. Si nu pot sa sublinez destul de mult importanta vizionarii acestui film in 3D...3D-ul face tot. Daca nu e 3D e un Star Wars mai nou...e un Lord of the Rings. Avatar trebuie vazut in 3D si cu asta basta...daca o faceti o sa intelegeti de ce.

3D-ul a ajutat sa facem parte din acea lume, sa ne simtim in mijlocul ei...in aceasta minunata, colorata si luminoasa lume. Dureaza vreo 2 minute pana te obisnuiesti cu aceasta viziune insa ajungi repede sa o simti ca facand parte din tine. As fi vrut sa-l vad in IMAX, dar nu merita sa merg pana acolo, in Bucuresti, pentru un film.

Povestea filmului iar trebuie luata asa cum e...eu nu pot sa contest aburimea de spirite si legaturile dintre copaci ca sinapsele unui creier ca ar fi insemnat ca ma uit numai pentru efecte. Nu, m-am uitat si la poveste...si pentru o planeta extraterestra e cat se poate de plauzibil. Sunt o civilizatie inferioara tehnologic deci gandesc cum am gandit si noi cand nu aveam tehnologie. E logic. Povestea de dragoste e frumoasa si stim ca James Cameron le are si cu astea...insa si povestea asta e previzibila. Asta pentru ca asa a fost intentioanta...nici un element din filmul asta nu merge de unul singur. Fara imagine ai zero poveste, cu imaginea asta, povestea functioneaza. Si asa mai departe...Filmul e de o frumusete rara, si asta trebuie inteles. Trebuie inteles ca pentru a vedea aceasta frumusete o vizionare la un monitor mic in casa e inutila. Trebuie vazut la cinema...

In final totul se rezuma la un alt film despre mediul inconjurator de pe planeta noastra...ca doar de asta am mers pe a lor. Am mai zis eu ca noi o sa ajungem extraterestrii de care ne temem atat de mult. Iata exemplu. Vizionati filmul asta...va rog.

9.25/10

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Kind Hearts and Coronets {1949}

Ce mai piesa...din nou, e unul din acele filme pe care le vezi cu placere, la care te amuzi, dar a caror profunzime nu este universala sau a caror morala nu poate fi adusa in realitate. E un caz unic, de un umor dulce si cat se poate de negru, folosind un limbaj superb cum e engleza, vorbit cu manierele cele mai bune, domnesc...

Cum e si normal ai nevoie la un astfel de film de o traducere facuta cu cap, nu numai bine. Si am avut norocul sa gasesc una...facand astfel, pentru mine, umilul fan al limbei engleze, vizionarea acestui film nu numai mai usoara insa si educativa si distractiva in acelasi timp. Asta e cu parerea persoana...acum sa trecem la film.

O poveste veche despre razbunare...una a carui actiune se petrece pe la sfarsitul secolului XIX. Un tip afla de la mama sa ca trebuia sa fie duce. Ca ea face parte dintr-un lung rand de nobili a caror trecut se intinde pe multe secole. Aceasta bucatica de informatie, impreuna cu traiul intr-o saracie dura, nedemna pentru un nobil ca el...desi chiar daca era, tot nu era duce, insa traia fara griji pentru ziua de maine. Razbunarea in schimb a venit cand a aflat ca acei nobili au refuzat sa o recunoasca pe mama acestui gentilom ca fiind una din ei. Pentru dragostea si de dragul renumelui mamei sale a pornit aceasta batalie pentru a cuceri tronul nobil.

Intamplarile sunt de un haz unic si sofisticat, Alec Guinness a ales, din cauza ca i-a placut scenariul atat de mult, sa joace opt roluri in acest film, deghizat ca diferite persoane din randul nobililor la tron. Au fost nu mai putin de 8 roluri...fiecare din ele mai interesante si amuzante...dar tot asa, amuzante datorita unor tabieturi sau gandiri, nu strambaturi sau alte tampenii cum face Eddie Murphy.

Trebuie vazut pentru rolurile lui Alec, pentru rolul principal, cel al nobilului nerecunoscut cautand razbunarea, pentru limbaj si comportament, fiind domni pana la sfarsit, pentru doamnele frumoase, teatrale si la randul lor, la fel de sofisticate...pentru tot. E totalmente distractiv.

9.5/10

Judgment at Nuremberg {1961}

Judecata de la Nuremberg este un film ce a vrut sa arate adevarata importanta a gandirii umane...a vrut sa arate ca nu legile sunt cele care controleaza soarta unui om, in cele din urma. Atunci cand se judeca un judecator...legile nu mai intra in discutie, in special atunci cand e vorba de o tara care a fost condusa de un tiran sociopat, xenofob...nebun...

Legile unei tari, ca Germania, in timpul conducerii Partidului Social Nationalist, au fost deformate atat de puternic incat erau in principal concepute de conceptiile lui Hitler...iar cei care le duceau pana la capat erau marionetele lui, insa erau consitente de acest lucru pentru a supravietui. Alegerea lor a fost constienta si consecintele judecatii lor a fost teribila. In acest film e vorba despre alegeri, despre relativitatea moralitatii, despre adevaratul sens al dreptatii si binele uman...

Desi razboiul s-a terminat deja de 3 ani, actiunea avand loc deci in 1948, multi germani au crezut ca cei care au facut aceste lucruri teribile in timpul razboiului au fost deja pedepsitit...Hitler, Goebbles si Goering au fost fie gasitit deja morti, fie s-au sinucis. Acestia trei, cu Hitler in frunte bineinteles, au conceput un plan in care 6 milioane de oameni trebuie omorati...si asa cum stim, acesta s-a dus pana la capat. Poate numarul lor era mai mare daca nu s-a terminat cand s-a terminat, dar chiar si asa, a fost un numar ingrozitor de decese.

La final vedem ca nu a fost vorba decat despre o decizie a moralitatii comune umane. E bine sa ucizi? Nu e bine...E bine sa condamni pe cineva cand stii ca acela e nevinovat? Nu e bine. Despre asta e vorba, despre baza moralitatii umane, despre principiile de gandire si diferenta dintre bine si rau. Sentinta judecatorului american a fost justa, a fost corecta, a fost obiectiva...a fost ca si cum ai intreba un copil de 10 ani daca e bine sa ucizi...si asa si trebuie gandit. Nu efectiv ca un copil de 10 ani, insa cu parerea lui despre bine si rau, naivitatea si inocenta lui transcende peste legi care au prea multe interpretari si unghiuri. In final, pledoaria de inchidere a judecatorului principal, nu a fost condusa de legi ci de bun simt si umanitate. A fost superb...ca tot filmul.

Actorii au jucat incredibil, fiecare dintre ei, chiar si personajele secundare, chiar si personajele episodice...TOATA LUMEA!! E ceva incredibil de vizionat...e ceva unic. E un film de o frumusete rara si deosebita...un studiu dificil asupra umanitatii si deciziilor asupra altor vieti umane. Cei care au gresit stiau asta si unii dintre ei au inteles pedeapsa. Filmul e uimitor. E profund si pentru unii ar putea fi dificil de vizionat...daca nu ai un interes pentru drama din sala de judecata, judecata care dureaza 3 ore...dar a meritat. Fiecare secunda, fiecare replica scrisa perfect...tot.

10/10

vineri, 18 decembrie 2009

High Noon {1952}

Ce plictiseala...nu ma asteptam. Are o nota imensa pe imdb (8.3), 4 Oscaruri...pentru banalitati, una din ele o contest vehement...cea pentru cel mai bun actor in rol principal. Gary Cooper in rolul serifului parasit de orasul pe care l-a protejat atatia ani...rol in care nu spune doua vorbe dar din care se presupune ca am intelege mai multe din fata inexpresiva si miscarile robotice...foarte prost jocul lui. Nu imi place deloc...Un Oscar pentru cel mai bun actor trebuie sa-mi arate un artist care ridica standardul in aceasta industrie...nu ca acesta.

Am ramas uimit cand am vazut ca Gary Cooper a luat un Oscar...un mister total pentru mine. Alte Oscaruri au fost pentru cea mai buna editare, cea mai buna melodie si cel mai bun soundtrack...cum am zis, banalitati. De altfel, tot filmul e o plictiseala imensa...in timp real in schimb, chestia asta mi-a placut...pentru ca din cate stiu, e cel mai vechi film pe care l-am vazut care se prezinta in timp real. Adica o ora jumate dureaza filmul, o ora jumate dureaza actiunea...asta a fost ceva interesant.

La final, fiindca se termina cu bine, pleaca asa cum ar fi plecat, numai ca scarbit de orasul pe care l-a protejat atata timp. Mare morala, mare problema existentiala...intr-un mic oras din desert. Noroc de Grace Kelly care m-a bucurat cu prezenta ei...insa atat. Restul, nimic.

7/10

Mr. Deeds Goes to Town {1936}

Am fost corupt intens de catre filmul cu acelasi nume (mai scurt) din 2002. Mr. Deeds, ala cu Adam Sandler e o copie ieftina, cu un subiect identic, dar cu final diferit. Asta e singura diferenta...aaa, ba nu. Adam Sandler joaca patetic pe langa Gary Cooper...

Mr. Deeds e omul adevarat, cel care nu e schimbat de superficialitate si prejudecati, de sentimente ieftine si jigniri josnice. E omul real, insa fictiv, pentru ca desi pare plauzibil ca ar exista asa cineva, de fapt nu exista. E omul care toti am dori sa devenim...insa din cauza standardelor joase pe care umanitatea le are deja unul fata de celalalt, asemenea genuri de oameni sunt exact cum au fost aratate aici, nebune, neobisnuite, in final deosebite si unice...sunt atat de unice incat nu exista de fapt.

Admirabile sunt sentimentele lui Deeds, si sunt usor de urmat si replicat insa daca ajungem in situatia in care se afla Deeds o sa ajungem la intrebarea...facem la fel ca el? Asta vrea sa arate filmul, o sa facem la fel ca el daca ajunge sa dea peste noi o avare colosala? O sa fim la fel de buni ca el? Gandim la fel? Multi, in graba, spun ca da...bineinteles...insa trebuie pusi in situatia aia si apoi vedem cum toti se transforma in niste creaturi inumane, egoiste si "fomiste" care nu ar imparti banii asa cum a facut-o Deeds, care nu e la fel de altruist cum e acel om...

Frank Capra a regizat ultimul basm...unul modern. Despre un erou fictiv care face bine si care se indragosteste de femeia cu doua fete si prin felul lui de a fi, "distruge" una din fete...metaforic vorbind. E cel care se uita cum lumea din jurul sau il acuza de lucruri pe care nu le-a facut si nu face nimic in legatura cu asta...tace si asculta la ce au de spus ei pana cand altii sar in ajutorul sau. E prea perfect (si nu exista asa ceva oricum) un astfel de om, de ar exista in realitate...insa filmul e o lectie de viata si merita vazut pentru fiecare aspect al lui...

8.75/10

This Is It {2009}

Am crescut cu muzica lui cand eram mic...am dansat pe muzica lui ca un copil...ii ascultam muzica cu placere pentru ca era ritmata si foarte frumoasa pentru mine. Versurile nu puteam sa le inteleg ca eram prea mic...5-8 ani. Apoi, incet-incet...a disparut din preferintele mele muzicale dar, pentru totdeauna, a avut un loc special in ssufletul meu ca facand parte din copilaria mea. Ii urmaream videoclipurile cu sufletul la gura de fiecare data cand erau difuzate la televizor...am ramas uimit cand a venit in Romania...ambele concerte le-am vazut la tv, nu in realitate. A fost un idol pentru mine...un icon.

Nu intru in detaliile decesului sau, nici in conspiratii, nu isi au locul cand e vorba despre un rege mort. E josnic si patetic sa mulgi atat de mult decesul sau. A fost si va fi intotdeauna un rege al genului pop, insa mai mult de atat, un rege al muzicii. E un clasic.

Filmul ne prezinta repetitiile ultimului sau concert, din totdeauna, pe care nu a mai apucat sa-l tina. Nu-i problema...filmul face o treaba excelenta sa prinda atmosfera ce avea sa fie in timpul concertului, detaliile puse in acest eveniment, atentia pentru perfectiune a lui Michael si o renastere a muzicii sale, ever-green. Filmul reprezinta chintesenta a ceea ce inseamna Michael Jackson, chintesenta cantaretului si a super-starului, a omului. Pentru fani acest film trebuie vazut mai mult decat orice alt film, oricat de important ar fi...e un must-see obligatoriu.

Kenny Ortega a fost regizorul spectacolului, cu directii importante date si de M.J., bineinteles...avea sa fie un show incredibil. Avea sa fie centrul Universului, acel concert, daca avea loc. Un show spectaculos ce ne transmite prin toate emotiile datorita melodiilor alese cu grija pentru a satisface gusturile fiecarui fan...melodiile sale, cele care erau in spectacol, erau hiturile sale cele mai cunoscute din trecut si trecutul apropiat.

I-am urmarit performanta cu placere atat ca fan, cat si ca cinefil...a fost un show pe cinste.

8.25/10

The Navigator {1924}

Filmul asta a fost aseara la Casa de cultura "Mihai Ursachi"...din cauza vremii frumoase (ce-i drept) care e afara nu am mai reusit sa ajung pana acolo...transport in comun din an in pasti, de urcat Copoul pe zapada asta e ca si cum ai urca un munte, ajungeam transpirat pe acolo si riscam si o "porcina" :)) .

Ce-i drept nu a fost la fel acum...nu am ras la fel de mult, insa imi foloseam mai mult rasul interior...la "cinema" mai functioneaza si un anume efect de turma...cand radeti mai multi impreuna parca e mai amuzant filmul. Desi poantele erau la fel de bune ca in celelalte filme ale lui Buster Keaton, omul care nu rade niciodata, nu am simtit aceeasi energie plina de creativitate decat in rare momente...

Navigatorul e vasul pe care doi iubiti raman din greseala impreuna...si fiind crescuti in puf le e cam greu sa se acomodeze. Pana la urma isi fac din vasul asta o casuta proprie unde au totul cum au vrut ei, automat cu sfori si creatii ce le fac viata mai usoara...amuzante fazele astea. Tot filmul e distractiv si amuzant, dar parca nu la fel de mult ca celelalte...

8/10

miercuri, 16 decembrie 2009

Arsenic and Old Lace {1944}

Imi venea sa ţip in timpul filmului...AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!! Exact asa...

Atata nebunie, atatea incurcaturi, atatea plot-twisturi, atatea personaje sarite de pe fix...sunt indeajuns incat sa te innebuneasca. Eu nu mi-am dat seama ca exista asa ceva pe planeta asta...deci acum fara bullshit, fara vrajeala, fara comentarii pline de metafore de doi lei. Filmul asta trebuie vazut...e ceva ca de pe alta planeta. Atata comedie, atata absurditate, din nou, toata condusa de o nebunie pura in care chiar si cei sanatosi sunt pacaliti sa intre si sa joace jocul mai departe...

Frank Capra a fost regizorul acestui haos controlat si incredibil...cel care ne-a adus atata amuzament si distractie prin alte filme ca It Happened One Night, Mr. Smith Goes to Washington, It's a Wonderful Life, ne-a mai distrat si cu asta numai ca eu am fost total ignorant si nu m-am gandit niciodata sa caut filmul asta. Prost...prost am facut, prost am fost. Câtă distractie iti poate oferi un film...incat aproape ca de la un moment dat, de la atatea intorsaturi, ai dori sa se termine o data si o data...sa se termine nebunia asta.

E o casa de nebuni filmul asta, la propriu...dar si la figurat. Actorii joaca incredibil, toti intra perfect in pielea personajului lor si nu dau niciun semn de simt al realitatii, fiind total cufundati in fantezia rolului pe care il interpreteaza. E un spectacol demn de urmarit numai prestatia actorilor, ca sa nu mai zic nimic de complexitatea, absurditatea comica si haosul controlat ce il prezinta scenariul. E un deliciu total! E ca si cum ai primi mai multa mancare care iti place toata o data...e ca si cum ai manca multa inghetata si nu ai vrea sa se termine...e ca si cum...fill in the blanks.

Singurul gol in intriga l-am gasit cand prezenta celor doua surori a fost simtita prea mult timp fara vreun sens. Dar in rest nimic...si am cautat, anume sa vad doua neconcordante, sa simt ca un personaj nu are ce cauta in scena respectiva, nimic. Totul a fost perfect. Si incurajez pe toata lumea sa vada acest film imediat...pana cand nu vine sfarsitul lumii in 2012 :)) .

10/10

luni, 14 decembrie 2009

The Adventures of Robin Hood {1938}

Basm...si ce frumos e. Colorat, moralizator, romantic (for the ladies), plin de actiune clasica cu arcul cu sageti si sabia...nu lipseste nimic, nici macar drama si comedia. Bine, poate nu e basm, pentru ca ar inseamna sa vedem multe chestii ireale, fanteziste, insa e o povestire pe care toata lumea o cunoaste.

Povestea povestii o stiu, din pacate, din pardoia lui Mel Brooks...pe care am vazut-o de atatea ori cat a fost la tv mai mult decat a fost dat acest film. Da, din pacate...adica ce logica e asta? E prea scump filmul asta de dat la tv si ala a lui Mel Brooks, parodie fiind, e mai ieftin? Asta adevarat e de 15,3 ori mai bun si mai frumos decat parodia, chiar daca parodia a copiat chiar si atmosfera.

N-are sens sa povestesc filmul, il stiti cu totii in mare chiar daca de fiecare data cand a fost aratata povestea lui Robin Hood, intr-un film sau altul, intotdeauna era ceva schimbat, chiar si in ala din 91, pe care nu l-am vazut, probabil si mai mult ca sigur cel din 2010 cu Russell Crowe regizat de Ridley Scott. Cel din '38 a avut decoruri imense, detaliate, care de la sine copiau imaginea unui taram oarecum fictiv insa plauzibil. Legenda lui Robin Hood a distrat generatii de oameni si acum, cu ajutorul filmului o face si mai bine. Pustiul sau pustoiaca mea filmul asta o sa-l vada. E superb...

10/10

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Gunfight at the O.K. Corral {1957}

Nu trebuie sa-l pup in cur doar ca e un film clasic. E O.K...insa are prea multa telenovela in el si drama inutila care, bag de seama, a fost bagata pentru un public feminin, cu toate ca nu stiu daca femeile se uita la westernuri...oricum in nici un caz la fel de mult ca noi, ceilalti...

Kirk Douglas si Burt Lancaster sunt starurile acestui show, personajele lor sunt inamici pe hartie, prieteni in realitate...asta pentru ca Earp (Lancaster) desi este un om al legii vede bunatatea si inteligenta lui Doc (Douglas), cele doua personaje au o carisma deosebita si se completeaza reciproc destul de bine. La randul lor fiecare are o poveste mai micuta, despre ce dragoste au de oferit si cui. Pretty basic stuff...chestii banale, obisnuite. Filmul este inspirat din realitate...dintr-o lupta ce a durat nu 5 minute ca in film ci 30 de secunde si nu s-au folosit cate gloante s-au folosit aici si doar 34...si numarul de morti a fost in realitate numai 3...

Dar asta face Hollywoodul, desi vrea sa arate o realitate, sa faca din film ceva si serios, intotdeauna hiperbolizeaza un eveniment, anume pentru a satisface cererile marunte, neimportante, ale publicului...bineinteles, multe din filmul asta nu s-au intamplat...dar de asta exista scenaristi, pentru a umple golurile. E distractiv filmul asta dar are momente peste care ai fi vrut sa treci peste sau sa nu fie introduse deloc, din prima...momente pe care le simti si cu care crezi ca filmul ar fi putut merge si fara. Un plus pentru imagine si soundtrack din partea mea si unul pentru editare si sunet de la Academie.

E un western pur si simplu dar ar fi mers fara cateva momente...

8/10

Bonus:
Planet 51 - 6/10 - Nu prea amuzant, animatia de calitate insa, povestea oarecum interesanta dar exploatata prost si mai e si extrem de previzibila si adunate enerveaza. Destul de slab.

All Quiet on the Western Front {1930}

Wow. Atat pot sa zic. In 1930 sa faci un asemenea film...ca e colosal nu e nimic. Dar asta e filmul american de razboi dupa care s-au luat celelalte, facute dupa si mult dupa aceasta. Cred ca pana si cele europene tot dupa asta s-au luat...din simplul motiv ca e extraordinar de bun.

Pe vremea aia cenzura nu era tocmai bine definita si din aceasta cauza materialele violente sunt lasate dintr-un motiv. Pentru ca cei de la conducere, atunci, credeau ca ceea ce vede spectatorul trebuie vazut de toata lumea, indiferent de varsta sau gen. Trebuie sa se vada ororile razboiului...acesta fiind primul (important) care arata asta si mult mai mult. De asta e un film clasic, de asta e un nemuritor...si de asta e o lectie in cinematografie si in filmele de razboi. Un adevarat film epic.

Alta chestie...in 1930 cand lumea inca nu a iesit bine din comediile scurte ale lui Chaplin, Keaton si Stan si Bran, au facut ei un film colosal, de doua ore si 13 minute...probabil salile au facut un intermezzo, chiar daca filmul nu are original asa ceva, dar au mai facut ele ceva...au introdus si muzica in timpul filmului chiar daca regizorul Lewis Milestone anume nu a introdus muzica in timpul filmului pentru a sublinia seriozitatea subiectului. Singura muzica auzita in acest film este din vocea soldatilor care canta fie obligati, fie la o bauta.

Imi pare rau ca nu l-am vazut mai devreme...e un film esential si extraordinar scris si jucat. Singurul lucru care il produce un razboi este o mare de cadavre, aratat simplu si eficient prin imaginea finala. Metafora ce ne indeamna la liberatate la final este atat induiosatoare cat si teribil de adevarata...mana soldatului revoltat pe sistem si pe notiunea de patriotism intinde mana spre un fluture, un simbol universal al liberatii, si este impuscat mult inainte de a ajunge la el...vroia sa-l prinda pentru sora lui...mana ce cade si moare, la fel ca si corpul posesorului este aceea a regizorului...el stiind exact cum trebuie sa arate aceasta imagine simbolistica de o frumusete dura si rara.

Totul nu e liniste pe frontul de Vest, nu in timpul filmului. Insa ceea ce ramane la final, acea liniste produce fiori reci oricui si-o imagineaza. Trebuie vazut pentru camaderie, pentru scenele foarte bine facute de razboi, pentru soldati, pentru idee, pentru morala, pentru regie si pentru scenariu. E un must see.

10/10

joi, 10 decembrie 2009

Gaslight {1944}

In ziua de azi filmul ar fi luat un pas mai in fata, avand un final mai violent, mai concludent. Bineinteles, ar fi fost un pas gresit, un pas spre prezenta fortata a unui dramatism fals, fortat, nu natural, de la sine ca aici.

Aici e vorba despre puterea cuiva asupra noastra atunci cand il iubim si credem fiece cuvant pe care il zice. Nu are sens sa generalizez pentru ca asta e doar un caz creat pentru dramatismul sau si simbolistica. Jugul barbatului pus pe femeie, puterea lui, jocul de cuvinte, joaca pe varful degetelor, mai mai sa o innebuneasca pe femeie. Pentru ce? Pentru bani si de dragul puterii. Ingrid Bergman a jucat excelent. Profunzimea rolului ei, blocajul mintal indus de asa zisa teroare psihica, inchisoare psihologica in care se afla, setea pentru a lua o gura de aer, sufocarea celor 4 pereti si tavan, toate acestea se citesc pe fata frumoasa si privire fara tinta a talentatei actrite atat de cunoscute...filmul trebuie vazut numai pentru ea...insa sunt atatea elemente ce merita vazute.

Actorul din rolul negativ, rol pe care il citim din primele minute, sotul personajului feminin din rolul principal este de asemenea un exemplu excelent de studiat de rautate pura. Charles Boyer il numeste si el la randul sau a fost nominalizat de 4 ori la Oscar. Insasi figura sa, de o superioritate superficiala si aroganta incredibila, e un motiv simplu pentru care poti sa nu ai incredere in el. Paula a avut nenorocul sa fie furata sub influenta farmecului sau meschin. Planul sau a fost unul foarte lung, mai lung decat ma asteptam.

Atmosfera filmului este alt lucru pe care il simtim. Avem parte de o Londra intotdeauna schimbatoare, rece, calda, insorita, incetosata si toate aceste treceri se simt si oarecum sunt direct corespondente cu emotiile personajelor si starea tensiunii din scena respectiva. Iarasi, detalii care conteaza si intregesc filmul. Filmul l-am vazut la recomandarea mamei mele care l-a vazut prin anii '80 cand o amica/amic a inchiriat video-ul. A fost la moda acest film pe vremea aia, aparent. Filmul este o telenovela psihologica dar e una foarte buna si demna de urmarit.

9.3/10

miercuri, 9 decembrie 2009

Sherlock Jr. {1924}

Inca o poveste minunata, amuzanta si distractiva de la Buster Keaton. Acesta e unul din filmele sale de referinta, facand parte din orice montaj "Buster Keaton".

Sherlock Jr. are doar 45 de minute dar e cat se poate de plin, ca sa zic asa, insa la final ai fi vrut sa vezi mai mult. Filmul e plin de comedia gen slapstick a lui Buster insa e de asemenea plin de cascadorii deosebite si inovatii interesante aduse in magia imaginilor miscatoare. Iarasi sala de la "Mihai Ursachi" a fost plina de rasete iar setea indusa de acest film a fost potolita de alte doua, de aceasta data scurt-metraje, filmulete ale lui Buster Keaton..."Cops" si "The Boat" din '22, resp. '21.

Buster Keaton e un icon a comediei slapstick, a echilibristicii pe film, a curajului, a cascadoriilor comice si a comediei fizice. Motivul pentru care la noi nu prea l-am vazut este ca noi il avem pe Charlie...si fiind acesta din urma un pachet mai complet si mai bogat, rolul lui Buster Keaton in cultura tv, romaneasca, e de prisos...alt motiv nu vad de ce nu l-au bagat.Gandire proasta din partea televiziunilor, dar asta fiind zisa, cand au avut ei o gandire sanatoasa? Nu l-am vazut pe Buster in copilarie cand l-am vazut pe Charlie, pentru mine nici nu a existat pana cand am auzit de el acum cativa ani.

E de vazut, oricum.

9/10

marți, 8 decembrie 2009

The African Queen {1951}

Nu stiu ce m-a tinut sa nu-l vad pana acum. Eh, poate pentru ca e o poveste de dragoste hyper-romantica...dar de unde aveam sa stiu asta daca nu vazusem filmul? Nu mi-a spus nimeni desi mai multi l-au recomandat de-a lungul timpului. Ceea ce vreau sa spun este ca nu regret nicio secunda ca l-am cautat si ca l-am vizionat acum.

Katherine Hepburn si Humphrey Bogart...ce combinatie geniala. Ce ma gandeam eu ca o sa fie era legat de faptul ca personajul Katherinei ar fi o regina africana. Repede insa mi-am dat seama ca e cu totul altceva. E liantul ce i-a impreunat pe cei doi, e obiectul ce le-a facut dragostea puternica si durabila, e locul unde aventura s-a trait pana la un pas de moarte si chestia ce nu i-a dezamagit in final. E vorba despre barca ce i-a condus spre o misiune nobila. O misiune care, dusa la capat, ar incetini fortele naziste in Africa.

Da, actiunea are loc in timpul celui de-al doilea (presupun sincer...) razboi mondial. Insa povestea lor de dragoste si felul cum aceasta e construita caramida cu caramida, declaratie cu declaratie, atingere cu atingere. E ceva frumos si sincer, e ceva bine scris, care a dat nastere la unele replici clisee din filmele asemanatoare (adica romantice) din ziua de azi. Asta iti arata calitatea adevarata a unui film si bineinteles daca face fata timpului...desi daca ar fi fost facut vreun remake, recent, personajele principale are avea vreo 20 si ceva de ani, nu 40...si fereasca Kubrick sa se faca asa ceva, ar fi o blasfemie totala. Filmul e perfect asa cum e si nimic nu trebuie adaugat sau scos.

Trebuie vazut pentru actorii din rolurile principale care duc singuri acest film, fiind singurele personaje pe care le vedem mai bine de o ora si 20 de minute din film, pentru carisma lor, pentru povestea de dragoste sincera si frumoasa, pentru aventura, pentru imagini si pentru regie...sa umbli cu un scenariu a carui actiune se petrece numai intr-o barca pe un rau e greu...dar John Huston a reusit cu brio captarea atentiei spectatorului. Filmul e foarte frumos si de aceea e un clasic.

9.25/10

Frankenstein {1931}

Chintesenta filmului horror se afla aici. In '31 imi imaginez ca a creat furori, a dominat fiecare specator cu o senzatie continua de frica si neputinta. Acum nu numai ca frica lipseste in totalitate insa comicul incearca sa ii ia locul. Cu toate astea, am un respect enorm pentru ce s-a indeplinit acolo si pentru atmosfera din care s-a inspirat Tim Burton de cand era mic copil...casele intortocheate, deformate, ce sunt o prelungire a personajului Frankenstein...figura de mad-man ce e atat subtila dar dedesubt se vede si o latura umana inlatuita in spatele unei idei nebune conduse de un God-complex.

De fapt, din cate stiu, Frankenstein este arhetipul doctorului savant nebun, cu o idee revolutionara condusa de acest complex. De la el s-au creat mii de clisee, mii de stereotipuri cu "It's alive!!!" sau "I created a monster..." esentiale pentru a-l defini ca om, nu neaparat ca doctor. Creatura lui are trasaturile unui copil violent decat cele ale unui infractor matur, spanzurat...dar asta conteaza putin. Filmul are o ora si 10 minute...si e cam plin, nu are pauze inutile, nu are scene in plus. Cele cu monstrul lui Frankenstein sunt cele care au teroarea in ele, cele a caror efect au fost eficiente.

Acum, e un film clasic, facut foarte bine pentru anul sau si este de asemenea si un benchmark pentru viitori creatori ai filmelor horror din viitor. Acum avem mai multe, dar acesta si altele din anii mult trecuti trebuie respectati si merita sa invatam din ele. Ne cizelam gusturile si vedem ce e bun sau nu de-a lungul timpului...

9/10

duminică, 6 decembrie 2009

Bakjwi {2009}

Thirst

Regizorul trilogiei razbunarii, Chan-wook Park, face de data asta ce e la moda, aparent...filme cu vampiri. Cred ca e prima data cand vad un film cu vampiri de origine asiatica...da, cred ca e prima data. Si trebuie sa recunosc ca e ceva nou...ceva ce nu am mai vazut si n-a mai vazut nimeni altcineva.

Imagistic filmul excela, e punctul forte al filmului, fiecare cadru fiind numai bun pentru o fotografie ce spune la randul ei o mie de cuvinte si daca nu spune nimic e pur si simplu frumoasa si aleasa cu grija unui artist adevarat si un adevarat cunoscator al frumosului. Insa filmul nu poate sa placa la toti. In sine e vorba despre violenta si instinctul animalic al unui vampir...asta atunci cand nu este controlat. Primul infectat este, ironic, un reprezentant al bisericii catolice in Coreea de Sud, un preot catolic...care, din nu stiu ce motiv, a ales sa participe la un experiment privind o boala incurabila.

Poveste lunga pe scurt, datorita acestei boli devine un vampir. Ceea ce urmeaza e povestea unui vampir ce traieste normal, felul cum nu iese in evidenta, cum nu omoara pe nimeni pentru a-si potoli setea. Un film total diferit fata de ce a facut pana acum Park...ceva mult mai fantezist decat povestile puternice si dureroase, pentru ca desi nu erau reale, erau plauzibile...iar muzica nu a mai fost un punct forte al filmului ca in celelalte filme marca Chan-wook Park, pacat. Chiar am fost atent la muzica si nu a iesit atat de mult in evidenta si nu a fost la fel de frumoasa ca pana acum. Si in rest, povestea nu respecta niciun tipar al filmelor cu vampiri.

O poveste de dragoste ciudata intre preot si o fata pierduta ce era sotia unui tip care a fost vindecat de preot...da, are si puterea asta, chiar daca nu s-a insistat asupra acestui subiect. Iar, fata de ceilalti vampiri pe care i-am cunoscut in alte filme, are o constiinta si este constient de puterea lui. De asta, stiind ca ar putea fi un pericol pentru lume, incearca sa nu iasa in evidenta...pana cand se indragosteste de fata asta, care ii afla puterea. Filmul merita vazut. E o poveste foarte interesanta si spusa foarte interesant si nu tocmai atractiv. Are doua ore si un sfert...pare putin lung dar detaliile sunt nelipsite. Relatiile inter-umane, daca pot fi numite asa, par putin ciudate, dar cred ca asta e si ideea...de unde si o neplacere in vizionare combinata cu o fascinatie asupra imaginilor frumoase.

8.3/10

The Roaring Twenties {1939}

Raoul Walsh regizand un James Cagney clasic si un Humphrey Bogart pe care il cunoastem si iubim. N-ai cum sa ratezi cu asemenea distributie. Si e cliseic din partea mea sa-l laud si sa-i aduc cuvinte de ce ar sublinia cat de grand e si de ce este un clasic.

Povestea mi s-a parut in mod deosebit bine regizata si intrega. Aceasta completand si caracterizarile personajelor exact cum trebuie...desi personajul lui Humphrey mi s-a parut ca avea nevoie de mai multe detalii spre final. A ajuns prea repede un mare mafiot fara sa inteleg in totalitate de ce si cum exact. Eh, poate mai putin conteaza asta, poate detaliile erau in context si am refuzat eu sa le gasesc, fiind concentrat pe povestea personajelor principale, Eddie (James Cagney), o cantareata Jean si Panama, adevarata iubire a lui Eddie...numai ca el refuza sa vada asta.

Totul incepe in razboi...in primul razboi mondial. Intorsi acasa si dorind sa gaseasca de lucru, soldatii ajung sa munceasca in slujbele ce au mai ramas, cele periculoase. Intra in mafie si la inceput era mafia alcoolului, din cauza ca era interzis...si ca orice lucru interzis era foarte cautat. Eddie a intrat in aceasta afacere si timp de 10 ani a dus-o bine...chiar foarte bine. Dar filmul asta nu trebuie sa ramana in capul nostru ca fiind partea buna dintr-o afacere proasta, ilegala. Trebuie sa ramanem cu gandul ca totul e timpuriu si nimic nu dureaza la nesfarsit, nici macar visele noastre. Filmul trebuie vazut din cauza ca are multe elemente ale istoriei anilor '20 si '30 in America. Se justifica totul si totul, chiar si violenta, avea un motiv de a exista. Mark Hellinger, dupa a carui poveste s-a inspirat acest film spune ca totul a fost adevarat...nu-l stiu pe Mark asta, dar il cred...multi stiu ca asa era pe vremea aia...si nu numai din filme.

Dar asta fiindca il are pe Cagney si pe Bogart, trebuie vazut.

8.5/10

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Zombieland {2009}

Varza totala americanilor...var-za. Luati si invatati de la englezi...de la Shaun of the Dead ce inseamna un horror comedie cu zombie. Nota de pe imdb, fiind aceeasi cu Shaun of the Dead e o jignire imensa, chiar daca Shaun se afla pe buna dreptate in top 250. Asta ar merita vreun 7.4-7.5 pe imdb...insa eu ii dau un (vezi la final). P.S. Varza pe langa Shaun, nu varza in general...

Un papa-lapte, un motiv destul de evidente ca filmul asta e foarte original :)) , cutreiera America spre nicaieri, pentru ca asa pare. Ca doar fenomenul asta la care s-a ajuns si anume oamenii fiind zombies a zis ca are luni intregi. Deci actiunea incepe cand el se hotaraste sa aiba un punct spre care vrea sa mearga...si anume acasa la mamica si taticu. Partea distractiva a filmului a fost inceputul cand el, personajul principal, al treilea de la stanga spre dreapta in imaginea de mai sus, ne enumera regulile prin care el supravietuieste...sunt distractive si toate se invart in jurul unor chestii foarte amuzante si nu tocmai primele chestii la care te gandesti cand te aperi de zombie. Nu le enumar aici, sunt mai distractiv de vazut...

Filmul e oarecum amuzant, are cateva amuzante dar repede realizezi ca sunt poante la care ai mai ras intr-un fel sau altul in trecut...sunt poante rasuflate la care nu ai rade decat in efectul de turma, intr-un cinema sau la o vizionare cu prietenii ori familia. Emma Stone salveaza mult din imaginea acestui film...fiind o bunaciune care de abia astepti sa apara iar pe ecran. E o bunaciune curajoasa, putin punk, putin goth, putin emo dar niciodata una din ele...e doar intunecata si super draguta in acelasi timp. O combinatie placuta pentru genul nostru. Woody Harrelson are si el un personaj foarte fun si funny si imi imaginez ca a fost si pentru el fun sa il joace.

In rest, multe gloante, parca prea putini zombie, comedie asa si asa, din cand in cand...dar nicidecum nu se ridica la rangul mult prea mistoului Shaun of the Dead.

7.25/10

Butch Cassidy and the Sundance Kid {1969}

Ce face un western, un western reusit? Pai aparent un duo ca Paul Newman si Robert Redford...aparent un scenariu pentru western foarte, foarte bun...aparent o fuga prin desert de vreo 3 zile in care simtim exact ce simt si personajele principale si tensiunea creste pe minut ce trece aceasta urmarire...aparent o fuga continua fata de justitie pana prin alte tari.

E un western adevarat, insa unul modern si mai plin decat cele cu Clint Eastwood (de exemplu). Am avut sansa sa-l mai vad o data in trecut dar nu stiu din ce motiv, atunci mi s-a parut putin cam prea plictisitor si l-am inchis dupa jumatate de ora, nerecunoscand asta la nimeni. Probabil as fi spus atunci ca e supra-evaluat si ca nu merita o vizionare...cat de mult m-am inselat. Filmul merita mai multe vizionari, din atatea motive care se alatura celor de sus.

Scenariul ne prezinta o poveste despre o prietenie neconditionata, puternica, una in care unul il completeaza pe celalalt...unul e cu ganditul iar celalalt cu impuscatul. Pe de alta parte a scenariului simtim inutilitatea de a fi jefuitori de banci...simtim forta si persistenta legii oricat de inteligenti sunt protagonistii nostri. Pana la urma ei s-au dus in Australia, ganduri ce le-aveau inainte de a se infrunta cu o armata de soldati bolivieni. Ei doi impotriva lumii. Filmul a castigat 4 Oscaruri pentru imagine, coloana sonora, melodie si scenariu. Melodia o stim cu totii si ajungem sa o fredonam repede dupa. O auzim o singura data in film...atunci cand Butch o plimba pe Etta cu bicicleta, pe atunci o noutate.

Nu pot sa subliniez destul frumusetea, simplitatea si importanta acestui film. Completeaza frumos genul western, daca se alatura celorlalte capodopere ale genului. Are o latura mai amuzanta, parca mai umana, mai reala. Are un scenariu atat de fluent si de bine scris incat ai zice ca actorii nu toarna replici ci au o convorbire reala, facand toata aceasta poveste una frumoasa si bromantica (da, Bromantica...cine stie, stie).

9/10

Fantastic Voyage {1966}

Asta e filmul comercial al anilor '60. De ce? Din simplul motiv ca e facut pentru efectele speciale care pentru vremea respectiva erau fenomenale. Scenariul desi pare interesant si plin de detalii interesante si numai bune pentru un scolar...spunandu-se cate celule de alea avem si cate de celelalte...

Dar in general filmul a fost foarte distractiv si plin de suspans. Un echipaj format de doi doctori (unul medical si un chirurg), o asistenta focoasa interpretata de frumoasa Raquel Welch, un pilot si un tip ce face pe a politistu sa vada daca este cineva capabil de a sabota aceasta misiune...misiune fiind distrugerea unei tumori din capul unui om ce stie un secret privind tocmai tehnologia ce il poate salva...miniaturizarea. Da, filmul e foarte S.F. si cand zic foarte S.F. inseamna ca sunt foarte multe detalii uitate sau ignorate. Pana la urma e greu sa arati cat mai fidel acea lume cand nu ai tehnologia cinematografica pentru a o arata. Probabil de asta si se face un remake ce o sa apara in 2010...

Pana la urma intentia acestui film este sa distreze...de unde si asistenta inutila intr-o astfel de misiune, care oricum e mult prea frumoasa si cheptoasa. Apoi mai ai si intriga din mijlocul intrigii...cine ar intentiona sa saboteze misiunea? Sa fie chirurgul? Tot filmul la el ne uitam, pe el il suspectam, dar pe langa asta noi trebuie sa ne uitam la toti...asa ca numai in final stim care e si cum.

Isaac Asimov a scris o carte dupa acest film, care oricum a iesit inainte filmului din cauza intarzierilor, carte care completeaza ce a uitat sa faca filmul. Plot hole-uri care pentru un spectator oricum nu sunt simtite din cauza ca e fascinat de aceasta lume interesanta. Innerspace, daca il mai stie cineva, e parodie dupa acest film, una serioasa, dar e si acela foarte interesant de vizionat.

8/10

vineri, 4 decembrie 2009

The Bad Lieutenant: Port of Call - New Orleans {2009}

Uite un rol facut pentru Nicholas Cage. Se vede ca asta e stilul sau, s-a mai vazut si in alte filme insa in doze mai mici. Aici si-a aratat intregul potential si lumea, cel putin cea care a mai vazut ceva din filmele sale mai vechi, stie ca poate sa joace atunci cand primeste un rol bun.

In ultima vreme a jucat in multe aberatii...The Wicker Man, Ghost Rider, Next, Bangkok Dangerous, G-Force...astea le-a facut pentru bani. Problemele lui financiare nefiind un secret. E pana la urma un super-star si poate sa faca ce vrea el cu banii...dar sa cumperi aceeasi masina de mai multe ori o data mi se pare pur si simplu cretin...dar na, e alegerea lui. Revenind la film...

Cage ne arata fata corupta a unui politist motivat sa isi faca treaba cum trebuie. Da, este un paradox ce am zis. Corupt inseamna ca nu isi face treaba si este platit. Insa in meseria locotenentului Terence McDonagh trebuie un oarecare talent actoricesc. Trebuie sa joace pentru mai multi daca vrea sa ajunga unde trebuie sa ii prinda pe infractori. Vedeti, el nu e decat un om normal...are minusuri si plusuri. Plusul sau principal e ca e ambitios si isi iubeste meseria, minusul sau e ca se baga prea mult in rol...devine dependent de droguri datorita unui accident oarecum stupid si neasteptat desi parea sigur. Initial a fost dependent de medicamente dar acestea nu prea il ajutau si cand a vazut ca in meseria lui are de a face cu cantitati imense de droguri, in special cocaina, a decis sa se vindece cu cele din urma.

Asta il face pe locotenent sa se comporte cum se comporta clasicul Nicholas Cage cand face pe nebunul. Omul a jucat foarte bine rolul sau trecand de la o emotie la alta cu usurinta unui boxeor de a trece la o lovitura la alta in ring. Werner Hertog, regizorul genial al acestui film, ne-a aratat ca un locotenent e rau, dar nu in sensul de prost ci in sensul de malefic, violent si masochist. Este necesar in meseria lui si de asta este un locotenent al naibii de bun. E un rau necesar. E Bad ca in melodia lui MJ - Bad...he's bad!

Pe de alta parte filmul in sine nu mi s-a parut unul deosebit de genial chiar daca in final toate se leaga frumos, vazand ca nu a facut tot raul ala pentru nimic. Plus ca e un remake...acum sunt curios sa vad cum era ala. Oare chiar intotdeauna originalul e mai bun decat remakeul sau e o exceptie de la regula? O sa vad...pana atunci il recomand pe acesta, in special pentru a-l vedea pe Nicholas Cage asa cum il stim si asa cum ne place ca actor. E un rol scris pentru el. Acum nu stiu daca Academia o sa-i ia in considerare rolul...parerea mea e ca ar trebui, chiar daca nu a fost atat de puternic pe cat as fi vrut.

8/10

Taking Woodstock {2009}

Ma asteptam la altceva. Din trailer trebuia sa fie un film amuzant, de suflet...spiritual, hipiotic, distractiv, cu muzica buna (care iese in evidenta). Nu vroaim sa vad neaparat cum ar fi aratat atmosfera unui Woodstock, desi aveam cateva idei si inainte de film, insa chiar s-a prins atmosfera destul de bine si indeajuns incat cel care nu a trait acele vremuri sa isi faca o idee generala asupra fenomenului.

Mi-au placut micile detalii, toate autentice, fara a fi folosite filmari din arhiva sau efecte speciale...cu exceptia filmarii intregului ocean de oameni din jurul scenei, scena in sine si alte cateva efecte psihedelice, putine si astea la numar, din pacate. Eh, poate ar trebui sa ma uit chiar la filmul Woodstock, documentaru...daca e sa vad numai ce inseamna fenomenul Woodstock.

Aici se vrea a fi o poveste despre maturizare si alegerea caii in viata. O poveste ce urmareste evolutia unui tip Elliot prin experientele ce le traieste o data cu acest festival in orasul sau, care nu e Woodstock. Aici e vorba ca Woodstock a fost furat de la locul lui de nastere si dus in alt oras...si e ca si cum...daca il construiesti, ei vor veni. Si asa s-a intamplat, chiar mai mult decat se astepta oricine. O singur scena imensa, un haos controlat, placut in afara lui. Elliot a fost capul rautatilor aici, el fiind omul ce a pornit acest vacarm...l-a inceput pentru ca spiritul sau de adolescent neimplinit a facut-o doar pentru ca putea.

Mult personaje, niciuna dusa pana la capat. E un film de 2 ore, insa parca era nevoie de mai mult si parca era nevoie sa nu se intre in atatea povesti, pentru a se concentra Ang Lee (Crouching Tiger, Hidden Dragon; Brockeback Mountain; Sense and Sensibility) pe caracterizeaza completa a personajelor insa si pentru ca spectatorul sa simta ceva pentru acel personaj...insa drama lor nu este niciodata complet dezvoltata. Un minus semnificativ. Per total nu stiu ce sa spun, nu mi-a placut in mod deosebit...din mai multe motive, dar este pana la urma o poveste personala a personajului principal, care mai tarziu a scris cartea dupa care s-a facut filmul.

7/10

joi, 3 decembrie 2009

Au hasard Balthazar {1966}

Off, ce-mi plac mie filmele astea...nu mai rezist cat de mult imi plac. N-as putea sa povestesc filmul asta decat subliniindu-i absurditatile si cum unii idioti vad arta in asa ceva...normal, nu toti care vad arta din acest o si inteleg, dar de aia imi bat joc...

Ca sa o spun direct, regizorul Robert Bresson a fost un om foarte credincios...insa el a ales sa arate credinta sa infinita prin a nu o arata deloc pe ecran in mod direct ci prin cateva scene subtile si mult substrat. Daca nu mi-a placut cred ca e evident ca nu pot sa intru in detalii privind tehnica lui slaba si metodele incredibile, pe care le vad numai aia care vor sa vada ceva, folosite in filmele sale. Apropo de filmele sale am mai vazut si L'Argent, ultimul sau film...extrem de prost, extrem de plictisitor, regie tampita, actori inexistenti, toate vroind sa arate cum banul ne dezumanizeaza si ne robotizeaza atat in miscari cat si emotii si gandire...ma lasi? Nu asa se arata...in nici un caz nu asa se arata ceea ce vrei tu sa transmiti.

De altfel, si in acest film, in care un magar este personajul principal lumea se comporta cam la fel, insa un pic mai bine...actorii aveau ceva vana in ei dar daca scena spune sa fii asa si asa, adica robot si apoi iar robot asa au fost. S-au executat excelent. Balthazar vrea sa ne arate o lume in care credinta dispare, incetul cu incetul si cum asta arata venirea raului suprem sau al sfarsitului. Evident, asta e o aberatie de maniac religios, insa s-a aratat subtil...

Stau si ma holbez iar la final...despre care multi spun ca e unul din cele mai memorabile. Spoiler, sau nu, magarul moare, efectiv...se filmeaza moartea unui magar. Da, nu a fost impuscat, e un magar batran si de asta moare de fapt. Dar eu acum imi imaginez ce faceau cretinii din spatele camerei...regizorul in mod clar statea si se uita la magar si spunea "asta e arta"...poate alti doi-trei de pe acolo ziceau la fel, plangand poate in acelasi timp. Asta nu e arta, filmul asta nu e arta...e o aberatie in care nimeni nu se comporta ca un om ci ca un robot ce incearca sa imite emotii umane la comanda. A fost dureros pentru mine sa vad asa ceva. Cea mai tare chestie din filmul asta a fost cand magarul era la circ si facea calcule complexe gen 834 x 6, facea si mai si, dar a fost intrerupt de propria sa frica.

Balthazar cica e un film de arta dar din punct de vedere cinematografic, artistic, nu poti sa te alegi cu nimic. E vid. E un gol imens plin cu nimic. Tot ce poti sa speri ca o sa capeti din aventura asta morbida e o lectie qvasi-poetica despre religie...cea catolica in mod special, pentru ca asa era si regizorul.

6/10

L'argent (1983) - 5/10. Tot de la asta de mai sus. Mult mai prost, mult mai enervant, mult mai plictisitor.

Law Abiding Citizen {2009}

Filmul iti stavileste setea pentru filme serioase, cu suspans...pentru o vreme. E scris, pentru ca eu cred ca asta e cel mai important aspect al filmului de Kurt Wimmer, tipul care a regizat si scris renumitul Equilibrium. El reuseste sa iti ridice curiozitatea la un nivel pe care il doresti de la un film comercial cum este aceasta.

Este un film pe care peste cativa ani iti vei aminti cu placere ca l-ai vazut si ti-a ridicat interesul...si in acelasi timp este un film pe care doresti sa-l vezi de mai multe ori, avand impresia ca e posibil ca vreun detaliu sa-ti fi scapat. Este plin de detalii ce duc intriga mai departe pana la punctul culminant urmat indeaproape de deznodamant. E interesant sa vezi cum un om planuieste totul si totul e dus pana la capat...cu o exceptia unei singure chestii. Finalul e atat previzbil cat si cu efect moralizator...asta putea sa lipseasca, putea ca finalul sa nu fie asa cum ne asteptam si asta facea filmul nu mai violent ci chiar mai bun, cu un impact si mai mare.

Fiind insa comercial finalul s-a dus pana la capat asa cum se asteapta publicul, asa cum vrea publicul optimist, naiv. Finalul e fortat, pana acel moment totul decurge perfect in plan, fiecare crima este dusa la bun sfarsit, da, bun. Fiecare fapta era rationala si avea o lectie in spatele ei, lectie pe care personajul ce trebuia sa o invete a invatat-o. Trebuie sa fim umani, trebuie sa fim empatici, trebuie sa fim subiectivi, trebuie sa fim condusi de mai mult decat gandirea rece, exacta, ce nu iese niciodata din tipar. In fine, lectia subtirica a fost invatata...dar la ce cost.

Costul a fost pentru public, el a dorit sa vada macel controlat, planuit prin cele mai interesante feluri, oarecum insuficiente la gradul de sofisticare comparative cu cele din Saw. Da, ideea de baza e furata din Saw. Ne facem dreptate cu propria mana din cauza ca sistemul e corupt si imperfect. Gerard Butler a fost tare aici...ca un master-mind a carui plan s-a dus dracului prea repede si prea prost...lipsesc multe chestii la capitolul asta. In rest, distractiv si deloc plictisitor.

7.4/10

miercuri, 2 decembrie 2009

Our Hospitality {1923}

Buster Keaton a fost unul din simbolurile comediei din anii '20, '30 si '40. A distrat lumea timp de 3 decenii, a uimit prin stilul unic al comedie, prin atletismul sau, prin cascadoriile periculoase insa facute cu cap dar si spectaculos. In 1960 a primit un Oscar pentru intreaga munca...insa fata de Chaplin nu si-a format un personaj care poate sa il reprezinte in intreaga lume.

Keaton a fost un actor ce a distrat America si atat. Sincer sa fiu, e primul film pe care il vad pe el jucand in filmul pe care l-a regizat. Sper ca urmatoarele sa fie la fel de distractive si amuzante. Spre uimirea mea, acest film a facut o sala de vreo 40 si ceva de oameni sa rada la fiecare faza amuzanta si chiar, culmea, sa aplaude la final. La asta nu ma asteptam. Dar a si meritat. Ne-a transportat prin toate emotiile care le traim intr-un film frumos. Avem de toate, dragoste, umor garla, suspans, aventura si impuscaturi...

Umorul este usor absurd, cartoonish, insa foarte eficient, de efect. Se rade in hohote si pe buna dreptate. Comedia prin cascadoriile elaborate este atat comica, cat si plina de suspans. Starul este Buster Keaton, fiind si regizor, si propriul sau cascador, si actorul din rolul principal. Cea mai multa munca e facuta de el...Au fost 74 de minute petrecute in mod placut cu o figura de om, la propriu, Keaton avand o figura foarte usor de reperat. Un om cu ochi mari, cu o figura serioasa...comica.

9/10