vineri, 30 septembrie 2011

Everything Must Go {2010}

Will Ferrell imi place ca actor. Are darul de a fi natural dar acesta nu e cel mai bun film dramatic al sau...Stranger Than Fiction este. Acesta e un film independent slab cu morala clasica la final. Viata e frumoasa asa cum e ea, fara bani, fara o slujba stabila, fara o casa deasupra capului ci doar cu o prietenie ce poate...poate o sa se transforme in ceva mai puternic.
De obicei, si asta nu e o exceptie, filmul e bazat pe scenariu/idee si acting. Ma cam doare capu sa vad actori cunoscuti in filmele in care stateau mai bine/jucau mai bine actori tineri, necunoscuti. De ce aleg roluri de genul asta e dincolo de capacitatea mea de intelegere. Se intorc la radacini...desi ei poate niciodata nu au fost pe acolo. Sau poate arata ca pot fi si umili in sensul ca nu joaca intotdeauna numai in filme comerciale sau doresc sa arate ca stiu sa joace si roluri dramatice. Cel putin asta e cazul lui Will Ferrell ca doar el e miezu aici. Dar ma cam deprima sa vad un om amuzant in roluri deprimante care se presupune ca se termina fericit prin faptul ca personajul se schimba total din cauza ca viata s-a izbit de el cu forta.
Nu m-a "miscat", m-am miscat eu pe scaun destul cand mai gaseam altceva de facut sau altceva de vazut. Nu e un film care mi-a placut in mod deosebit dar personajul ratat e placubil. Nu l-as revedea. Acum vad ca pe imdb e si comedie...mda, unde?
6/10

duminică, 25 septembrie 2011

The Tree of Life {2011}

Acum realizez ca NU mi-a placut niciodata Terrence Malick. Filmele lui mi se par un testament despre cum nu trebuie sa faci un film ci cum trebuie sa faci un colaj de poze misto, reusite. Atat e filmul asta pentru mine. Nu e despre viata, e doar o familie americana din anii '50-'60 a caror poveste este partial comuna cu a altora...dar nu e "viata". Titlul e atat de pompos si up its own ass ca nici dupa mult timp nu il poti deslusi...adica ai putea, superficial, dar realizezi ca regizorul vrea sa ramai cu mult mai mult dupa un asemenea eveniment incat te simti inundat de idei si opinii despre ce vrea sa fie filmul asta incat ajungi sa te lasi pagubas ca nu pot fi toate bune.
Malick e regizor de regizor. Nu e regizor de cinema, e regizor care, oarecum la fel ca Lynch, incearca sa ascunda prin imagini foarte multe semnificatii. Dar in acelasi timp poate fi opusul lui Lynch in sensul ca imaginile simple spun o poveste simpla, atata timp cat o absorbi asa cum e. Partea a doua o accept, prima mi se pare ridicola. Ca regizor de actori mi se pare nedefinit, simtind ca actorii au fost lasati sa faca ce vor indrumati doar de cateva idei. Actorii si-au explorat propriul personaj care seamana cu cel de pe script si l-au desenat cum au dorit. De asta mi se par usor haotice si caricaturale desi asta a fost unul din aspectele principale ale filmului.
Apoi venea actingul. La scenele reale, nu stiu cati oameni chiar se comporta cum s-au comportat acestia. Eu nu tin minte sa fi fost chiar asa de urata copilaria mea in sensul ca faceam numai prostii cu ochi si miscari nefiresti...si am copilarit in fata blocului, nu singur in casa. Asadar, in general, comportamentul mi se pare nenatural, ciudat si mult prea misterios. O senzatie continua de discomfort te acapareaza in scenele din familie si nu numai, dar cred ca asta a fost dorit. Pana si copiii sunt dificil de descifrat...dar in fine.
Un film marca Malick in intregime cu imagini superbe, fara doar si poate, dar cu o poveste care nu prea avea nevoie de un asemenea fast vizual.
7/10

Horrible Bosses {2011}

Rar mi-e dat sa vad intr-o comedie personaje atat de bine definite si implicit comice. E rar pentru ca de obicei comedie se bazeaza pe poante crase, glume de buda, faze exagerate fara pic de legatura cu restul filmului, rasism (in sensul ca negrii se cred intotdeauna discriminati - vezi Chris Rock) si multa comedie fizica (exceptie fiind filmele lui Jim Carrey, bine, mai putin ultimul, cel cu pingunii...pe care nici nu l-am vazut inca :)) ). Aici insa nu e asa...personajele sunt de o extrema hilara. Ma refer aici la personajele asa zis negative pentru ca fiecare dintre ele e mai evil si mai pervers decat celalalt.
Ii luam pe rand. Personajul lui Kevin Spacey e seful de cosmar dintr-un birou a unei multi-nationale. Avid dupa putere si extraordinar de arogant, se comporta cu angajatii lui de parca ar fi scursura pamantului fara de care nu ar mai fi cine este. Dar fiindca se afla sub mana lui asta ii permite sa fie un dobitoc sinistru pe care il urasti de iti vine sa razi. Si culmea...razi. Razi la cat de dereglat e si la gandul ca poate astfel de oameni exista. Cum ar fi urmatorea sefa jucata de Jennifer Aniston, a carei frumusete ma marcheaza ca de obicei. Ea e sefa obisnuita sa-si hartuiasca sexual angajatii pentru ca e o nimfomana fara limite. De obicei nimeni nu s-ar opri sa o calareasca pentru ca e atat de buna dar fiindca angajatul nostru, jucat aici de noul Charlie Day (pe care l-am mai vedea in "It's Always Sunny in Philadelphia"...dar cine se uita la aia? Not me!) care mi s-a parut cel mai comic dintre cei trei de mai sus (din poza) desi ceilalti doi, Jason Sudeikis si Jason Bateman sunt actori mai consacrati. Sudeikis a avut si el un personaj comic in sensul ca intotdeauna zicea numai ce nu trebuie...in general era prostut :))
Ultimul, dar nu cel din urma sef, a fost jucat perfect de Colin Farell. Un barbat care nu a avut niciodata sansa sa se maturizeze. Era cocalarul drogat tot timpul care pana la varsta de 40 de ani a trait pe banii lu tata, fara sa se speteasca vreodata cu munca. Nu are bun simt, e un sociopat egoist care te hipnotizeaza cu tampenia lui.
Asa e la fiecare personaj si de asta e un film misto, care merita vazut. Singura dorinta dupa ce am vazut filmul e ca as fi vrut sa vad mai mult din ei dar chiar si asa a fost un film plin de evenimente care mai de care.
8/10

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Green Lantern {2011}

Ce mai film verde. Pff...nici Matrixul nu a fost asa de verde. Dar na, imi place culoarea asta dar sa imi placa si filmul e cale lunga. Nu zic ca e diferit de asteptarile mele, ba chiar le-a intrecut putin pentru ca ma asteptam sa fie mult mai tembel dar din cauza ca nu aduce nimic mitologiei super-eroului ci doar ii schimba putin fata si un aspect al puterilor sale, aceste lucruri nu il fac mai bun ci doar bun ca film de cinema.
Un actor comercial ca Ryan Reynolds pentru asta primeste bani, sa arate bine pe ecran si sa aduca un mic extra din cauza stilului sau de a juca, pe care il stie toata lumea...usor sarcastic, arogant dar comic. Ce il face pe Green Lantern sa fie deosebit de ceilalti super-eroi e inelul sau care face orice dorinta, orice gand o realitate. Se gandeste omu la un mini-gun, acesta se face...se gandeste la doua avioane cu reactie F-35, acestea se fac. Din cauza ca e atat de exagerat noi nu trebuie sa-l luam in serios ci doar sa ne distram vizionandu-l...ni se permite chiar sa radem la fazele exagerate chiar daca ele se iau in serios. Nu fiecare film e facut sa provoace ganduri de o profunzime nemaivazuta. Unele sunt chestii usoare sa iti mai arate in ce directie se indreapta filmele cu super-eroi (de fapt nu, ca The Dark Knight arata directia lor...una serioasa), in ce directie se indreapta efectele speciale, 3D-ul...apropo de asta, filmul asta cred ca arata bine in 3D, in functie daca arata cat de cat cu cel al Avatarului.
Si aici s-a profitat de o lume extraterestra aratata in 3D, la fel ca in Avatar. Dar nu cu atat de multe detalii si nu cu atat de multe explorari pe ea, Oa e o planeta prezentata trecator aici. In cele din urma, e un film ok de vara, nu foarte spectaculos dar entertaining...aa, si kudos pentru Blake Lively.
6.8/10

joi, 22 septembrie 2011

Jacob's Ladder {1990}

Cine iubeste filmele cu conspiratii sa ridice mana!! Asta nu e tatal lor...chiar, nici nu stiu care ar fi tatal lor dar poate ca filmul asta sa fie tatal adoptiv al filmelor cu conspiratii.
Nu numai ca ideea e cat de cat buna dar se ragasesc multi in ea, mai ales din cei care au fost in armata, in razboi, sa simta ce au simtit personajele cheie din acest film. In mare parte putem sa credem doua povesti...una e ca au existat intr-adevar teste cu niste medicamente potente ce ii faceau pe cei ce le luau sa aiba excese de furie, pentru a compensa faptul ca sunt in general oameni slabi...asa a crezut guvernul, cel putin...si apoi revenind in lume se comportau ciudat si aveau aceste vise oribile. Alta poveste, care are si fundament psihologic e trauma razboiului ce are efecte iremediabile asupra soldatului ce simte pe propria piele ce inseamna o lupta sangeroasa si fara sens...un razboi mai idiot decat precedentul.
Asadar, cu aceste doua teorii pe masa ne jucam apoi cu care ar fi cea corecta. Datele problemei sunt, cum ne asteptam, vagi si incomplete. Conteaza mai mult experienta filmului. Nu m-a frapat intr-un mod deosebit dar mi-a adus aminte de alte filmulete...ceea ce zice o chestie. Aici a contat suspansul, efectul horror destul de eficient si misto si prestatia actoriceasca si cand vine vorba de Tim Robbins, nu prea dai gres nici cand era tinerel...e un actor talentat, dar nu extraordinar de.
E un film interesant, ce-i drept dar nu s-a legat asa cum am vrut si nu a fost destul de memorabil. Stiu ca le arunc ca nuca in perete dar asta e...trebuie sa zic si ceva de rau ca sa justific nota.
7/10

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Kung Fu Panda 2 {2011}

Nu mi se pare ca a fost un film mai bun decat primul. Chiar mi se pare ca a fost facut doar ca mai scoata niste bani din buzunarele spectatorilor care nu mai stiu ce filme sa vada acasa. Sunt sigur ca la cinema in 3D e ceva deosebit pentru ca la animatii e mult mai usor sa faci 3D-ul decat la un film live-action. Nah, a fost facut cum ma asteptam sa fie facut. Batai ametitoare, greu de urmarit in care s-au folosit cadre imposibile in realitate, scheme colosale si mult, mult Awesome, asa cum Po nu uita sa ne aminteasca...ca si cum arata spectatorului ce este si nu este cool.
Oricum, a fost un film lejer care a trecut repede...desi m-am uitat la el prea tarziu si m-a luat cu somnul, oricat de interesant a fost. Pe langa Po toata lumea e personaj episodic, nici macar secundar. E iar povestea lui Po, e inca o frantura din viata lui si cum a reusit sa inteleaga kung-fu-ul mai bine si sa fie mai intelept. E pentru copilasi dar si pentru cei care au vazut prima parte. Neaparat de vazut prima parte pentru a viziona si aceasta parte.
7/10

vineri, 16 septembrie 2011

Friends with Benefits {2011}

Vrea si asta sa nu para inca o comedie romantica plina de clisee dar pana la urma isi bate joc atat de tare de clisee incat ajunge sa le iubeasca. Nu stiu daca are sens, dar asa s-a intamplat. Peste tot in film sunt mici chestii care se regasesc in toate comediile romantice facute si nefacute si chiar in filmuletul din film (cel care tot se repeta pe parcurs) apar cliseele pe care ajunge si filmul sa le reproduca, cu gandul ca isi bate joc de ele mai intai.
Ok, are cateva momente bune iar Mila Kunis e perfecta pentru rolul asta...la fel cum e si Justin Timberlake care a jucat pe masura asteptarilor...adica bine. Mila Kunis a fost motivul pentru care am vazut filmul asta dar asta deja e un raspuns previzibil ca mie imi place de ea de cand a aparut in That '70 Show cand avea (si nu stiam asta decat tarziu) 15 ani (pedo bear alert!!). Desi personajul ei a fost nesuferit si mi s-a parut ca joaca naspa ea a avut unul din personajele cele mai bine facute din show. Revenind la film...a fost facuta ca cei doi, Justin si Mila sa se cunoasca si sa se combine, lucru care si s-a intamplat si le sta bine impreuna. Normal, altfel nu faceau filmul asta.
Acum Timberlake...toata lumea se leaga de el ca vai, el e cantaret, nu e actor...bla bla. Lumea a uitat ca atunci cand era mic era unul dintre Mouseketers (sau cum se scrie) impreuna cu Britany Spears...iar acolo, la Disney, nu trebuia doar sa canti ci si sa joci teatru. Normal, era la nivel de joaca, nema antrenamente serioase...dar acum daca il mai vedeti prin vreun SNL o sa vedeti despre ce vorbesc...omu face showul atunci cand apare.
Asadar, cei doi au chimie, filmul are poante bune si unele chiar foarte bune. E distractiv de vizionat si ca film nou e ok, de vazut o data.
7/10

Bright Star {2009}

De la necunoscuta regizoare a filmului The Piano, un film mediocru care s-a bucurat însă de un cast format din câţiva actori foarte talentaţi, printre care pe atunci mica Anna Paquin care a primit un Oscar pentru rolul ei...vine aceasta nestemata drăguţă.
Drăguţă pentru ca a fost foarte siropoasa, a fost ca o savarina din frişcă cu prea mult zahar şi prea mult sirop. A fost ca un film de adolescenţi moderni transpus intr-o vreme mai simplă, mai old-school. Pe atunci fetele se cucereau cu scrisori de dragoste nedeclarată, prin care băiatul îşi arată interesul faţă de ea folosind numai cuvinte specifice vremii, cuvinte ale vechii limbi engleze, în acest caz. Povestea adolescentină de dragoste aparţine Fanny Brawne şi celebrul (pe atunci nu) poet John Keats. Acum auzim de el în cam orice film a cărei acţiune se petrece într-o şcoală. Keats este jucat bine de actorul care s-a remarcat în producţia din 2006, Perfume: The Story of a Murderer. Putea rolul lui să fie mai intens, mai complex, având în vedere natura artistică, deci năstruşnică a unui poet macinat pe interior de ideea morţii.
Era un personaj incapabil de a recunoaşte ce simte, de a recunoaşte ceea ce trăieşte într-un moment însă permis intrarea în viaţa acestei fete care e atât de diferită de el, ea fiind corespondentul adolescentei din ziua de azi, obsedată de modă şi de petreceri. Ea a fost atrasă de el din cauza misterului şi a talentului de a încrucişa cuvinte pentru a exprima emoţii. Filmul e bun ca o fereastra spre sufletul unui poet cunoscut, spre tehnica imaginară de a scrie o poezie, spusă în cuvintele lui Keats...care presupunem că sunt fictive.
E un film pe care îl recomand chiar dacă are momente prea siropoase spre final.
8/10

luni, 12 septembrie 2011

Attack the Block {2011}

Cu toate caracterisiticile lui de film cult, de film pentru oameni ce l-ar urmari in grup si apoi l-ar copia, cum au fost multe inaintea lui (Matrix, Star Wars, Terminator) dar cum nu o sa ajunga niciodata...filmul are multe lipsuri si unul din ele e chiar scenariul, cea mai importanta prima etapa. Desi ideea e buna pentru un film, desi nici aia originala, executia compenseaza putin. E destul de distractiva regia, jucausa atat prin cum conduce actorii cat si cu spectatorul prin fazele scary cand monstrul apare din senin.
Asa, m-am legat de scenariu. Lacunele lui sunt si vin din partea replicilor de doi bani care sunt indispensabile intr-un film de categoria B cum e asta...dar care are un buget respectabil si iese si mai multe in evidenta cand e facut de englezi si nu de americani. Apoi tot eroismul asta adolescentin e nefondat si exagerat mai ales cand vine parte unor baietasi de cartier care la inceputul filmului jefuiesc o asistenta care s-a dovedit a fi o vecina de-a lor. Nu stiu, unele chestii nu s-au legat asa de frumos pe cat as fi vrut. E un film dragut, dar te enerveaza prea mult cand auzi o replica slaba sau una care nu are ce cauta pe acolo...care ar fi putut lipsi.
Apoi actingul. Nu. Slab cam all-over, cu mici exceptii la unii si unele scene. Ma asteptam la altceva de la filmul asta, ma asteptam la mai multa comedie, desi s-a incercat.
6/10

vineri, 9 septembrie 2011

Nora inu {1949}

Stray Dog
Noi nu ne gandim prea des la un politist ca un super-erou modern. In mare parte pentru ca nu multi ne arata asta, mai ales in tara noastra. S-au facut politisti pentru ca altceva nu stiau ce sa faca si au gasit o slujba curata in care nu trebuie sa faca mai nimic aici, in politie. Super-eroul are o super-putere data prin ani de antrenament si pregatire...un pistol. Pistolul ala face parte din el dupa ce a absolvit sau imediat ce a intrat in treaba. Unii cred asta mai mult decat altii. Aici, in acest film al regizorului genial Akira Kurosawa, ni se prezinta unul din politistii care cred ca au o responsabilitate fata de ei insasi si fata de populatie.
Unui tanar politist, proaspat detectiv, i se fura in timp ce merge cu mijlocul de transport in comun pretiosul sau apendice ce ii ofera super-puterea de a ucide si in majoritatea timpului de a ii face pe ceilalti sa respecte legea. Mai tarziu, in cautarea acestui pistol, marca Colt, afla ca e posibil ca arma lui sa fi fost folosita la o crima. Acest lucru il devasteaza stiind ca a fost responsabilitatea lui de a avea grija de aceasta putere. Cautarea armei si implicit a criminalului continua...avem parte asadar de o investigatie old-school, unde se spun nume si se pun intrebari. Aceasta parte mi-a adus aminte de un joc excelent, L.A. Noire...unde joci rolul unui detectiv ce trebuie sa rezolve cazuri punand intrebari suspectilor ori victimelor si sa determini daca mint sau spun adevarul.
Filmul e o treaba, jocul o alta. Filmul e intunecat, calduros, sufocant, lent ca o zi fierbinte de vara. Atmosfera sare din ecran spre spectator si il duce intr-o alta perioada, cu alte obiceiuri si alta viata. Il vedem pe Toshiro Mifune printr-o transformare vizibila dintr-un tanar intr-un adult, maturitatea lui fiind principala tema a filmului. Impreuna cu Takashi Shimura fac probabil cel mai sub-evaluat parteneriat din istoria filmului. Oricum, cei doi au mai lucrat impreuna, dar ma refer la parteneriat in politie. De vazut.
9.2/10

joi, 8 septembrie 2011

Bridesmaids {2011}

Cred ca e ok din partea mea sa zic ca asta e comedia anului. Nu Hangover...apropo, asta e un film de 100 de ori mai bun decat ala, clar. Nu e un chick flick, nu e siropos, nu e feminin in traditionalul sens al cuvantului.
E o comedie excelenta scrisa si jucata de una din cele mai bune actrite de comedie moderna ce au pasit pamantul asta, dupa Tina Fey. In acest caz vorbim de Kristen Wiig si ea merita un rol principal intr-un film numai al ei.
Da, e numai filmul lui Wiig si al catorva alte actrite de comedie reusite...regizorul nu a contat pentru ca uitandu-ma la trecutul lui (Paul Feig) am observat ca intr-adevar, a regizat multe comedii, seriale de comedie insa in majoritatea din acestea toate poantele au fost scrise in scenariu ori, cum s-a intamplat de multe, multe ori in acest film, comedia a fost improvizata intr-un mod genial.
Pe langa toata partea comica, pe langa toata partea exagerata a ei intr-un sens care a avut efect...are si mici bucatele din viata care pot avea o relevanta si in realitate. Nu e tot numai exagerare sau comedie fortata...cum e in alte filme. Aici totul e la un dozaj excelent si se balanseaza perfect. Sunt o sumedenie de momente care te fac sa razi in hohote, sunt cateva faze triste sau poate dramatice dar in primul rand atmosfera acestui film se pastreaza si intotdeauna mai vine un moment de umor care iti pune zambetul pe buze. Il recomand calduros pentru ca e, deocamdata, cea mai buna comedie a anului.
9/10

luni, 5 septembrie 2011

Chakushin ari {2003}

One Missed Call
Desi e un horror destul de bun, doar e japonez, nu are o nota prea mare pe imdb. De ce? Ca asta oarecum ma intereseaza mai mult decat filmul in sine care am zis, e mai mult decat decent. Pai eu cred ca e din cauza ca s-au mai facut povesti de genul asta...cineva sau ceva (o casa, obiect) e de obicei bantuit de un suflet chinuit cat a fost in viata si astfel ramane sa se razbune pe altii care ori i-au facut raul ori au avut ghinionul sa fie in zona...cum ar fi sa se mute in casa bantuita.
Ceva de genul asta se intampla si in One Missed Call dar nu ne dam seama cine e de fapt "fantoma" reala decat la final, ca un fel de final surpriza, ca un twist modern, nu ca pana acum cand twistul era legatura dintre fantoma si victima sau povestea fantomei. Aici se prezinta si asta, dar cu un twist ca sa nu zica ca au furat povestea in totalitate. Ce-i drept, astfel de povesti fac parte din folclorul fiecarei culturi din moment ce inmormantarea este un obicei atat de important.
Ca efect filmul produce unul dorit, te sperie, te tine in suspans, te terifiaza, te termina. E un film horror reusit din punctul asta de vedere pentru ca face ce nu pot horror-urile americane de azi...alea o dau in penibil pe cand astea te imerseaza intr-o lume intunecata plina de pacate si consecinte drastice.
7.7/10

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Tell-Tale {2009}

Dupa bine-cunoscuta povestire a lui Edgar Allen Poe insa nici de departe la fel de captivanta si terifianta.
In film e vorba despre acest tip care a primit o noua inima dupa un transplant. Daca apoi facem legatura cu povestirea ne prindem repede ca inima noua ii dicteaza ce sa faca din cauza ca precedentul proprietar a fost omorat si astfel inima, fara legatura cu creierul what-so-ever, are o dorinta de razbunare ce o paseaza noului proprietar. Daca totusi sapam mai adanc in metaforele din povestirea lui Poe si cu gandul ca regizorul ar fi vrut sa transmita acest lucru si in film atunci totul e in capul noului purtator al inimii, stiind ce a patit victima de la care a primit inima.
Inima nu poate sa sara din piept singura fara semnale de la creier sau influentata de medicamente. Aici filmul e si S.F. si fantezie si asa se si termina. Cu un super-erou cu o super-inima care renaste chiar si dupa ce a fost distrusa cu o doza fatala. In fine, nu e un film care merita sa fie vazut iar comparativ cu povestirea e o bataie de joc pentru ca in fond n-au nicio legatura. S-au gandit totusi sa-l treaca pe Poe la credits ca sa nu se trezeasca unii ca e luat dupa povestirea renumitului poet.
Nu, ca horror nu functioneaza deloc, ca film e echivalent cu zero, ca acting...Josh Lucas a fost ok pentru genul asta de filme desi el joaca mai binisor in alte filme. Brian Cox as fi vrut sa apara mai mult desi nici un actor de aici nu a intentionat vreo secunda sa joace nemaipomenit. E un film sub-sub mediocru.
5/10

Water for Elephants {2011}

O poveste draguta, creata special sa mai scoata o lacrima, sa mai faca omul sa rada, sa se mai simte induiosat de povestea de dragoste...sa il faca sa se simta ca la filme. Intr-un fel Francis Lawrence (I Am Legend, Constantine) a reusit...a reusit ca a avut elementele necesare. O poveste simpla si frumusica, mai putin partile care te faceau sa apuci manerul scaunului si sa-l strangi pana nu mai are rasuflare personajul negativ al povestii. Care orice poveste simpla exista cineva bun si rau. Acel bun vine de la personajul spectator si povestitor dar care este si catalistul acestei povesti, jucat de Robert Pattinson, tanarul care a vrut sa devina medic veterinar dar necazul l-a fortat sa-si schimbe drumul cu unul facut din metal, lemn si pietre...
Circul a fost viata lui apoi si toti oamenii ce intra si ies din ea. Dragostea lui tot aici a gasit-o...bineinteles, pentru a crea un plot, a fost mai intai dragostea altcuiva, chiar daca a luat-o numai ca a vazut potential artistic in ea...deci pentru a o folosi. Christoph Waltz joaca un personaj negativ convingator, numai asta a jucat de la Oscarul castigat cu Inglourious Basterd deci s-a descurcat ok aici dar pare-mi-se ca s-a fortat prea mult sau a fost impins cateodata in directii nu tocmai convingatoare pentru ca putea sa iasa ceva mai bun...
Reese Witherspoon a jucat si ea bine si arata bineee. Bine, are 35 de ani si ala e noul 25 sau cum dracu zic aia. Nu conteaza, chestia e ca e convingatore povestea ei, viata ei si dragostea dintre tipul nou. Filmul merita vazut o data ca are momente magice si e filmat misto, cu o cinematografie curata, de efect ajutata de hainele si decorurile din deceniul respectiv. A iesit ceva dragut, ce merita vazut o data.
7.5/10

vineri, 2 septembrie 2011

Top Gun {1986}

Da, eu de abia acum l-am vazut. A fost la TV de nenumarate ori dar niciodata nu am stat sa-l vad cap-coada, nu existat momentul in care sa-l vad de la inceput si de asta nu m-am obosit sa-l vad nici pe bucati. Dar nu conteaza asta, conteaza filmul asta...slab rau de to.
Pe langa faptul ca e americanizat de imi vina sa vars pe nas intr-un jet continuu tot laptele pe care tocmai l-am baut, scenariul e de o copilarie crunta. Stau si ma gandesc care e publicul tinta pentru asemenea film...sa fie oare asta un simplu blockbuster de vara? Vara din '86? Da, se poate...prima lui zi in cinema a fost 16 mai. Actiune are, desi daca esti obosit nici aceea nu reuseste sa te tina treaz. Daca nu esti obosit, asa cum nu am fost eu cand am vazut filmul asta tarziu in noapt, poate nu iti cad ochii in gura. Nu e vina filmului...e vina anului ca atunci, in '86 a fost film smecher. Hell, inca se vorbeste despre Top Gun si in ziua de azi. E rapid si a avut cateva replici care insa rasuna si azi...I feel the need, the need for speed si multe altele.
E un scenariu umplut de aroganta americana, de tupeu/curaj, dar e si un film memorabil, trebuie sa recunoastem. Din cauza lui Tom Cruise, din cauza lui Goose, din cauza actritei fierbinti pe atunci care i-a luat ochii lui Cruise. Se vedea ca e mai batrana decat el si asta s-a si vrut. Din cauza zborurilor rapide...desi repetitive la un moment dat ca se ajungea sa se foloseasca acelasi cadru de avion in zbor de mai multe ori...
6.3/10

joi, 1 septembrie 2011

You've Got Mail {1998}

Parca totusi mai rasarit decat precedentul Nora Ephron, dar in aceeasi barca ce se scufunda cu siroposenie si dragalosenie feminina si romantism excesiv...dar au fost filmele romantice ale anilor '90 si o sa ne aducem aminte de asta si peste 20-30 de ani. Nora Ephron a influentat enorm genul cu stilul ei realist-basmatic si inca o face. Julie & Julia nu mi s-a parut, de exemplu, atat de siropos...probabil ajustandu-se cu vremurile si mai mult cu nevoia spectatorului de a viziona ceva de calitate, nu neaparat numai jucaus.
Tom Hanks a fost o alegere foarte buna pentru film, Meg Ryan la fel dar s-a vazut de la o posta ca a jucat de parca era intr-un film de categoria B, schimonoselile ei faciale m-au facut sa ma uit mai atent la cum joaca si a fost ca si cum se vedeau firele din spatele, mainile, picioarele ei...dar nu vedeam talentul actoricesc si improvizatia. Nu e genul acela de actrita. Acum stau si ma gandesc la motivele Norei sa ii readuca pe aceeasi protagonisti in urmatorul film romantic pe care l-a facut...da, sunt actori placuti si cred ca acesta e singurul motiv pentru care i-a adus. E filmul romantic comercial, trebuie sa aduca oameni in cinema si acesti doi actori sunt cheia.
A scos un produs mediocru cu gust prea dulce dar si-a facut renumele si influenta ei se vede in continuare. Nu scoate nimeni un film romantic fara iz de Nora Ephron....ew.
6.8/10

Pratiwandi {1971}

 The Adversary

Un tip,o zi si o dupa-amiaza. Un tanar oarecare, cu o inteligenta oricum peste medie, care a avut sansa sa devina un medic dar s-a lasat dupa ce a murit tatal sau. Moartea tatalui sau poate nu avea acelasi impact daca avea familia si slujba lui...daca era stabilit la propria lui casa. Dar cand esti pe propriile tale picioare...cand te trezesti singur intr-o lume ostila, in care traiul este dificil si slujbele cer multe pentru cat de putin ofera...atunci lupta e si mai crancena.
Asistam la un interviu in care e intrebat chestiuni prea generale sa conteze cu adevarat pentru slujba la care vrea sa ajunga. Ce eveniment in ultimul deceniu ti s-a parut cel mai important...a fost intrebat la un interviu pentru un job ca botanist, sau ceva ce implica plantele. Acestea fiind primele intrebari si niciodata nu s-a spus pentru ce slujba e. Plus ca la un moment dat se imagineaza inconjurat de plante...In rest il privim pierdut, inconjurat numai de nesiguranta dar si el la randul sau priveste aceasta lumea a interviurilor ca o jungla ce o sa-l termine. El e animalul prin felul cum e tratat de interviatori, stand ore in sir in caldura, fara conditii din cauza ca sunt o sumedenie care au aplicat si o sumedenie au fost chemati la interviu.
Dar si asa, ca orice film al lui Satyajit Ray are si momente de tergiversare, plictisitoare...ce nu fac filmul asta tocmai unul foarte bun. Dar ca poveste a unei generatii, dintr-un anumit punct din trecut, sa fie atat de universal valabila mai rar de la un film indian...rar de la orice film, tocmai de asta il recomand. Desi regizorul imi displace complet.
8/10