De la necunoscuta regizoare a filmului The Piano, un film mediocru care s-a bucurat însă de un cast format din câţiva actori foarte talentaţi, printre care pe atunci mica Anna Paquin care a primit un Oscar pentru rolul ei...vine aceasta nestemata drăguţă.
Drăguţă pentru ca a fost foarte siropoasa, a fost ca o savarina din frişcă cu prea mult zahar şi prea mult sirop. A fost ca un film de adolescenţi moderni transpus intr-o vreme mai simplă, mai old-school. Pe atunci fetele se cucereau cu scrisori de dragoste nedeclarată, prin care băiatul îşi arată interesul faţă de ea folosind numai cuvinte specifice vremii, cuvinte ale vechii limbi engleze, în acest caz. Povestea adolescentină de dragoste aparţine Fanny Brawne şi celebrul (pe atunci nu) poet John Keats. Acum auzim de el în cam orice film a cărei acţiune se petrece într-o şcoală. Keats este jucat bine de actorul care s-a remarcat în producţia din 2006, Perfume: The Story of a Murderer. Putea rolul lui să fie mai intens, mai complex, având în vedere natura artistică, deci năstruşnică a unui poet macinat pe interior de ideea morţii.
Era un personaj incapabil de a recunoaşte ce simte, de a recunoaşte ceea ce trăieşte într-un moment însă permis intrarea în viaţa acestei fete care e atât de diferită de el, ea fiind corespondentul adolescentei din ziua de azi, obsedată de modă şi de petreceri. Ea a fost atrasă de el din cauza misterului şi a talentului de a încrucişa cuvinte pentru a exprima emoţii. Filmul e bun ca o fereastra spre sufletul unui poet cunoscut, spre tehnica imaginară de a scrie o poezie, spusă în cuvintele lui Keats...care presupunem că sunt fictive.
E un film pe care îl recomand chiar dacă are momente prea siropoase spre final.
8/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu