duminică, 30 octombrie 2011

Take Me Home Tonight {2011}

Eu am un rost aici...sau asa vreau sa cred. Ma uit la tot felu de tampenii...nu numai filme de regizor sau filme consacrate ca oamenii mai intra aici si din curiozitate. Sa stie la ce filme sa se mai uite din cele mai noi aparute. De obicei vor comedii, ca astea se vand si asta e genul cu cel mai mare tiraj. Se uita la titlu, la poza si probabil la nota...la ce scriu eu, mai putin ca na, e palavrajeala si asta cere timp.
Aici e unul din filmele despre care vorbesc. Nu e un film prost dar nici extrem de inteligent. Seamana cu toate comediile semi-romantice cu adolescenti care s-au facut in ultimii 20 de ani...nu e mister. Se alatura lor si mai tare pentru ca actiunea are loc prin anii '80, deci deceniul cand au inceput filmuletele de genul asta. S-au ales anii '80 aici pentru ca si revine moda acelor ani, daca e sa na uitam pe la hipsteri si pe la snobi. Aparent asta e tendinata...sa repetam moda de acum 30 de ani. In anii 2000 a fost moda anilor '70...in 2020 o sa fie moda anilor '90...tineti-va bine :))...sper sa ma insel.
Filmul asta mi-a adus aminte de Superbad pentru ca e tot vorba de doi prieteni care se duc la o petrecere...aici in schimb astia au 25 de ani si nu prea au facut multe cu viata lor, desi asta era planul imediat ce au terminat liceul si facultatea. In noaptea asta isi retraiesc putin anii adolescentei si repara unele regrete. A fost amuzant, usor, cu personaje foarte misto, cu actori tineri si dornici sa se arate...Dan Fogler, cel putin, a fost la inaltime in filmul asta. E un film de vazut o data, dar e unul pe care poate vrei sa-l revezi dupa o vreme...are farmecul ala.
7.1/10

sâmbătă, 29 octombrie 2011

The Change-Up {2011}

Elementul pentru care am stat si m-am uitat la filmul asta este pentru ca are nitel suflet. Trimite un mesaj pe care le trimite multe filme, ca sa se arate care e viata importanta si cum trebuie traita asta, dar e pus intr-un ambalaj distractiv pentru o vizionare...poate doua. Nu e tocmai un viitor clasic al genului, nu are de ce sa fie, dar cei doi actori si-au jucat rolurile foarte bine si culmea, am vazut elemente din jocul fiecaruia in jocul celuilalt, pe masura ce era celalalt. Mi-a placut asta si chiar am fost atent in mod special la chestia asta...
Cat timp Ryan il juca pe Mitch am vazut elemente din jocul asta cand il juca pe Dave si vice-versa. Probabil nu e tocmai un lucru cautat in filmul asta dar pana la urma sunt doi actori de comedie buni care si-au facut treaba. In rest au fost scenaristii si regizorul. Ideea am mai vazut-o...nici nu mai stiu unde prima data, dar sunt sigur ca era intr-un film serios, nu intr-o comedie. Freaky Friday ar mai fi o comedie (de data asta proasta) unde am mai vazut ideea...in rest, la chestiile serioase erau intotdeauna povesti de dedublare a personalitatii si schizofrenie. Dar aici nu sunt chestii asa de serioase...cea mai serioasa scena a fost cea in care cei doi au realizat ca traiesc o viata pe care nu o vreau si au realizat ca era mai bine inainte...un final previzibil de la intriga. Pana la urma au contat povestile dintre intriga si punctul culminant...cum au reusit sa se ajusteze, ce probleme au intalnit, s.a.m.d. A fost ok...dar mai mult, nu prea.
7/10

joi, 27 octombrie 2011

The Adventures of Tintin {2011}

Nu se pricepe nimeni sa le faca mai aventuroase decat Spielberg...ne-a facut sa ne aducem aminte de Indiana Jonesul lui dar intr-un mod care imbina trecutul cu genul aventurilor jurnalistice ale lui Tintin. Paralela a fost clara dintre Tintin si capitanul Haddock vs. Indiana Jones si tatal sau...dar mai putin importanta a fost asta. Spielberg a ales-o intocmai pentru relatia asta, care face buna parte din film...
Ca sa nu mai zic ca Haddock e unul din cele mai colorate personaje pe ecran in ultima vreme. Are profunzime, trecut si comic intelept de betiv...o combinatie foarte buna. Tintin mi s-a parut putin fad dar am simtit in el adevaratul spirit jurnalistic, nu cum il gasim in ziua de azi, hapsan si las. El a intruchipat adevarata curiozitate umana, iubirea pentru logica si curajul nemarginit. Un adevarat exemplu. Impreuna, cei doi au facut o echipa redutabila si nemuritoare pe ecran. Sincer, prefer ca filmul asta sa ramana cunoscut multa vreme. E exact genul de film care ai prefera sa o faca. Desi e plin de aventura si actiune, nu e genul de film care iti linisteste mintea ci ti-o pune la lucru, misterul luand loc in primul rand...povestea e adanca si grafica permite intr-un mod incredibil de detaliat, aproape photo-realistic sa vedem atat prezentul cat si trecutul, in mod special cel a lui Haddock...unde aventura pe mare si piratii mi-au adus aminte de Piratii din Caraibe.
L-am vazut la cinema, in 3D. Au fost bani foarte bine cheluiti si desi are aproape 2 ore, fara 13 minute, nu am simtit cand au trecut, fiind inghesuit de actiune si situatii care se desfasoara ca un sir de dominouri puse la rand. Ca sa nu mai zic ca scena din orasul din Maroc aproape ca a fost un crescendo care s-a terminat cu un orgasm vizual si iti pare rau imediat ca nu a durat mai mult.
A fost o cursa de roller-coaster pentru simturi, a avut un scenariu solid, interesant, nu in mod special thought provoking dar cu siguranta si-a atins marca. Intreg filmul a reusit asta.
9/10

luni, 24 octombrie 2011

The Purple Rose of Cairo {1985}

Numai un pasionat de filme poate sa ii treaca un asemenea scenariu prin cap. De cate ori nu am stat toti sa ne uitam la ecran si sa ne gandim...ce-ar fi ca personajele din film sa iasa ca prin minune si sa interactionam cu ei in viata reala. Cateodata da, ne simtim apropiati de cei de pe ecran...fie ca traiesc povestea noastra, fie ca i-am vazut de atatea ori in rolul ala incat ii cunoastem perfect...versiunea de pe ecran, bineinteles.
Despre asta e vorba si aici. O femeie neiubita de prin anii '30 isi traieste cele mai frumoase clipe ale zilei intr-un cinema pentru ca acasa o asteapta un sot brutal, fustangiu si cam idiot...o viata trista si o slujba urata, ca o chelnerita neindemanatica. Visul ei se implineste cand fantezia ei devine realitate si barbatul visurilor ei iese de pe panza alba si se transforma dintr-o umbra in persoana in carne vie.
In paralel cu povestea de dragoste evidenta avem situatia comica, interesanta, cand producatorul filmului, impreuna cu actorul ce interpreteaza personajul din film, cauta produsul lor, o frantura a imaginatie, o fictiune ambulanta. Situatiile sunt comice si filmul e placut de la capat pana la final. E o mica piatra pretioasa ce rar dai de ea...chiar si daca e Woody Allen in spatele ei.
8/10

duminică, 23 octombrie 2011

Submarine {2010}

Poate asta e filmul pe care vrei sa il vezi intr-o dupa-amiaza innourata cum e in perioada asta. Poate asta e filmul care iti aduce aminte de adolescenta si iti aduce aminte de momentele frumoase dar si de ce ai fi vrut sa schimbi. Poate in multe feluri seamana cu multe alte filme cu adolescenti ce s-au mai facut...si cu siguranta poate nu e unul din cel mai bune...dar cu siguranta are un aer aparte, e stilizat cu gust...e quircky dar si cool. E ciudatel dar intr-un mod pe care il intelegi...
Niciodata nu am stat sa ma gandesc cum ma simteam ca adolescent. Stiu doar ca preferam sa fiu un spectator la spectacolul vietii decat sa-l traiesc intens. Ma simteam ca un regizor de documentar fara camera de filmat...dar capturam totul cu cele doua camere date de la natura. Cred ca simteam ca vreau sa ma fac regizor de film sau psiholog din cauza ca aveam impresia ca oamenii sunt usor de citit si usor de controlat...inca mai am impresia asta cateodata. Ma simteam, in retrospectiva, ca un submarin care observa lumea si nu ii deranja decat daca ei vedeau periscopul meu scos la suprafata...in rest, eram de neatins. Submarinul e obiectul cu care se identifica si adolescentul Oliver Tate din aceleasi motive. Se simte deosebit fata de restul, unic prin faptul ca e sub apa, protejat de elementele exterioare, pe cand restul se afla deasupra ei...in bataia focului.
E facut cu inspiratie, folosind toate elementele necesare pentru un film cu aer fresh dar in acelasi timp fara varsta (in mare parte pentru ca ti-e greu sa-l pui intr-un deceniu...desi anii '80 ar fi ceva sigur pentru ca intreg filmul imi aduce aminte de filmele lui Wes Anderson), cu replici acide, directe si inteligente. Cu subiecte interesante, atat pentru un adolescent cat si pentru cei mai in varsta. Este interesant.
7.7/10

Crazy, Stupid, Love. {2011}

Lume, deci mergeti sa vedeti sau vizionati-l acasa (ca oricum nu e un film de cinema) impreuna cu prietena...merge perfect. Adica serios, merge...yeap. Are tot ce ii trebuie: comedie, drama, romantism, situatii dulci, situatii usor penibile care ajung sa fie comice, situatii din viata reala, si asa mai departe.
Filmul functioneaza pentru ca din nou, se apeleaza la public, la situatiile in care si ei ajung la un moment dat sau situatii care sunt familiare sau au auzit de ele de la altii. Ne regasim in personaje si in momentele cand zicem "mica-i lumea"...pentru ca filmul asta se bazeaza pe vorba asta. Nici nu prea am ce sa zic prea multe pentru ca e doar un film placut, pe care il revezi cu placere...un feel-good movie reusit si probabil unul din cele mai memorabile pe anul asta (din categoria precedent mentionata).
Actorii isi fac rolul foarte bine si unii, in special Steve Carell si Ryan Gosling - il vad cam des pe asta din urma in ultima vreme - aduc in rolul lor si ceva personal, ceva ce aduc in orice film unde isi lasa amprenta. Steve cu comedie si Ryan cu felul de a fi. Emma Stone e o placere pentru ochi si nu numai, fiind o actrita de comedie foarte talentata.
E un film foarte comic care are efect si priza la public.
8.1/10

Drive {2011}

Unul din filmele anului 2011. De obicei, in trecut, genul asta de film e ala care e plin de impuscaturi si sexy time...exact cum descrie la un moment dat unul din personaje ce fel de filme facea. Filmele alea de categoria B in care nimeni nu s-a gandit vreodata sa faca un personaj mai complex, o replica mai desteapta sau o poveste mai interesanta. Toate au fost facute sa umple locuri in sala ca doar prostii merg si dau banii pe prostii...si faceau bani. Pentru ca faceau multe si erau ieftin de facut...relativ.
Hossein Amini (scenaristul) si poate impreuna cu regizorul asta talentat care a primit un premiu la Cannes pentru cel mai bun regizor, au fost unii (poate chiar primii) care s-au gandit la un scenariu ca al celor din filmele mai sus mentionate dar intr-un cadru mai realist...mai profund, mai inteligent. De asta personajul principal chiar are substanta, ii intelegem actiunile, retinem raceala lui, vibreaza cat de calculat e. Spectatorul simte asta si astfel pentru el e o vizionare mai personala. Iar faptul ca regizorul e strain, european, aduce ceva nou genului...o inteligenta europeana, una care nu prezinta gratuit ţâţe ci le pune intr-un cadru specific lor...cum e vestiarul dintr-un bar de striptease. Nu vedem cum eroul o trage cu toate tipele pe care le vede ci vedem cum acesta are sentimente pentru una singura (jucata de dulcea Carey Mulligan) si cum acestea sunt din ce in ce mai intregi, rotunde, asa cum e personajul (in sensul de caracterizarea lui). Din acest punct de vedere Ryan Gosling poate sa isi mai puna la portofoliu inca un rol jucat cu talent actoricesc intelept si complet, dar care are inca loc sa se desfasoare.
Si el nu e singurul personaj care e dezvoltat. Ajungem in sfarsit sa ii intelegem si mai bine pe mafioti. Nu fac totul gratuit ci ca sa-si salveze propria piele ei la randul lor. Exista o ierarhie si la ei si sunt la fel de speriati ca oricine, vedem umanitatea din rautatea lor...si in general, cand nu au probleme, sunt oameni la fel ca toti. Aceasta se vede din cauza ca filmul e bun si scenariul nu e unul tembel. E smart, iar totul e facut ca la carte. Pana si muzica se asorteaza perfect cu continutul, e foarte bine aleasa...cu toate ca la un moment dat a fost o melodie scoasa din "The Social Network".... Oricum voiam sa nu se termine. Iar pe langa toate astea are un aer de "neo-noir" subtil de vrei sa il mai revezi de vreo 5 ori. Il recomand.
9.2/10

sâmbătă, 22 octombrie 2011

The Wind {1928}

Sa fie ca dupa acest film sa isi fi facut trupa Scorpions renumita lor melodie? Nu cred...dar e amuzant daca e sa te gandesti asa. Vorba "schimbatoare ca vantul" nu e de ieri de alaltaieri...e de mult iar acest film ii ofera o definitie mai profunda, mai personala.
O tanara fata, Letty, vine dintr-un stat linistit si verde intr-unul arid, fierbinte si nisipos...aceasta schimbare de locatie este subliniata si prin intotdeauna prezentul vant ce ii ofera personajului feminin principal o stare de anxietate, necunoscut. Pentru un film mut, e unul foarte profund si cu o complexitate rara cand vine vorba de natura personajului. Letty, cel putin, este foarte bine caracterizata prin expresiile si actiunile ei...a fost jucata excelent de actrita Lillian Gish. Personajul ei este personificarea vantului iar vantul este frica ei de nou si aceasta schimbare de locatie pe care a facut-o. Letty, in paralel cu vantul, este o femeie calma cateodata dar cand rabufneste se aseamana lucrului de care ii este atat de frica, este nelinistita si imprevizibila...jucausa chiar atunci cand e ceruta in casatorie de doi oameni o data. Vantul reprezinta frica pentru ea, imediat ce a ajuns la destinatie si-a facut aparitia si acest vant care desi e un fenomen cunoscut locului este ceva nou pentru ea, deci ceva cu care trebuie sa se acomodeze...asa cum patim toti cand ne schimbam locatia.
E un film foarte bun, care pe langa personajul principal dezbate si subiecte precum dragostea si gelozia, lucruri care sunt vechi si rasdezbatute. A fost placut, desi scurt...
9/10

12 Angry Men {1997}

Toata lumea stie povestea din 12 Angry Men. Cinefili, oameni care vor sa vada un film bun, elevi care primesc recomandarea de la profesori si asa mai departe. Toata lumea o stie...dar toata lumea asta o stie, si sper asta, dintr-o singura sursa...si anume aia din 1957 pentru ca eu altceva nu as putea sa recomand.
Nu as putea sa recomand filmul asta desi joaca Jack Lemmon sau George C. Scott ori Armin Mueller-Stahl sau mai stiu eu ce actor...nu as putea sa recomand filmul asta dintr-un motiv cat se poate de simplu. Urasc remakeurile. Mi se par cea mai joasa forma de creatie a unui film, cea mai lenesa, cea mai neinspirata. Nu ii vad rostul...decat poate introducerea unor actori calumea sa mai apara pe ceva "nou" la tv...pentru ca da, filmul asta s-a vazut numai la TV, nu la cinema. In fond, nici nu mi s-a parut la fel de dramatic ca originalul deci regia nu a fost in nici un caz la fel de bine pusa la punct desi regizorul asta tanar a avut de unde sa se inspire, cadru cu cadru. Si "tanar" nici nu e macar adevarat...William Friedkin a regizat The Exorcist si The French Connection, primul cu mult mai bun decat al doilea. Dar a fost un regizor ce a primit un Oscar pentru cel de-al doilea film...si sa faci un remake dupa un film mai mare decat filmele tale combinate...proasta inspiratie.
Asa ca l-am vazut pe asta doar ca sa ma lamuresc la o chestie. Am mai vazut remakeuri la 12 Angry Men...asta e unul din cele bune, sau macar unul din cele care aduc lauda originalului. Celelalte sunt niste glume proaste. Dar nu conteaza...conteaza ca recomand intotdeauna originalul.
7/10

joi, 20 octombrie 2011

Stand and Deliver {1988}

Mnea...m-am uitat ca anul aparitiei lui e anul in care m-am nascut. Eram curios doar sa vad cum arata...desi am mai vazut filme facute in "anul meul". Oricum, nu e un motiv singular pentru care am vazut filmul...am auzit ca tipul ce il interpreteaza pe personajul principal a avut o nominalizare...
Toate bune si frumoase, mi-am zis...asa ca hai sa pornim vizionare. Standardul tau film despre educatie si sistemul educational din 1982 (aici) in L.A.. Nu a fost ceva ce te da pe spate, nici ceva ce pare oarecum logic privit din aceasta perspectiva. Filmul arata ca elevii vin la scoala si invata, sunt prezenti, dar nu mi-a aratat ce ii impinge de la spate, cum i-a facut profu Jaime sa ii faca sa fie seriosi desi metodele sale erau usor comice si distractive. Aparent ei isi doreau asta de intotdeauna desi nu faceau nimic la scoala...dintotdeauna a existat in ei un elev foarte bun la matematica desi aveau nivelul de-a 7-a. Tot ce e posibil ca filmul asta sa fie inspirat din fapte reale...ceea ce automat inseamna ca asta e cel mai bun profesor din cati am vazut. Sa-i aduca dintr-a 7-a intr-a 12-a in doar un an.
Nu e convingator dar e un bun film motivator. Pentru cui ii trebuie. Din punctul meu de vedere a fost ceva banal, mediocru, ceva ce nu m-a miscat sau impresionat. Ceva ce nu m-a convins prin actori dar a fost un bun exercitiu pentru regizor si actori pentru viitor. Actorul din rolul principal Edward James Olmos a avut material interesant de unde sa lucreze, de asta a iesit in evident atat de mult. Restu...meh.
6.7/10

luni, 17 octombrie 2011

Straw Dogs {1971}

Primul lucru pe care l-am facut dupa ce am vazut filmul asta...in doua reprize la distanta cam mare una de alta...e sa vad ce inseamna "straw dogs". Stiam ca straw e pai in engleza...dar cand colo chiar asta a vrut sa spuna si filmul. Caini de la tara, caini violenti, fara stapan...exact ce s-a portretizat cu atata precizie horifica.
Au fost infricosatoare creaturile alea numite oameni. Asa comportament de huligan, de bataus, de om fara minte rar mi-a fost sa vad. Regizorul si-a atins scopul ca din punctul meu de vedere ii uram din tot sufletul. Chiar mai mult decat personajul principal din cauza ca eu, ca spectator, vedeam pana unde poate sa ajunga diabolismul lor. Cam asta a insemnat primele trei sferturi din film...americanul asta sa fie terorizat psihic de niste tarani idioti din Anglia. Da, poate nu s-a vrut concentrarea acestei stereotipii la englezi dar asta a fost sa fie. Aparent cica acum s-a facut un remake iar actiunea se petrece pe undeva prin sudul S.U.A. (din cate imi dau eu seama din poze)...deci tinutul healbill-ului. Oricum, cam tot filmul cu senzatia asta de apasare a fost putin prea mult...ca sa nu mai zic ca sotia lui facea anume chestiile pe care le facea...dar cand vedea ce barbat are, o inteleg.
Pana la urma filmul asta e despre cum toata lumea, oricine, are un punct de "fierbere". Exista o limita pentru orice si aici matematicianul tocilar, jucat de Dustin Hoffman, care habar n-ai cum a reusit sa faca rost de o asemenea bucata, ne-a aratat tocmai asta. Ne-a aratat ca exista putere atunci cand o cauti si exista inteligenta atunci cand e nevoie de ea...chiar si in situatii de urgenta. E un film ok, dar prea apasator...si mult prea haotic (desi a fost intentionat) ca sa il mai recomand...
7.5/10

duminică, 16 octombrie 2011

Oranges and Sunshine {2010}

De ce se povesteste asta abia dupa 24 de ani dupa ce Margaret a indreptat oarecum lucrurile si multi oameni si-au gasit parintii de mult pierduti? La final primesc raspunsul. Dupa 23 de ani de cand si-a inceput Margaret misiunea, Marea Britanie si Australia isi recunosc vina in marea migrare a copiilor din anii '50-'60 si astfel de abia atunci a pornit procesul de crearea al acestui film cu aer documentar pentru ca e mai putin dramatic si revelator decat as fi vrut sa fie. E cuminte si chiar obiectiv...desi vina cade evident pe guvern dar apoi pe preoti, oamenii bisericii lor, care au primit in "grija" acesti copii adusi de peste mari si oceane.
Au fost folositi pentru munca fizica ridicola si abuzuri...de care fel stiti deja. Toti o spuneau cu jumatate de gura, chiar daca nimeni direct. Au fost copii umiliti si batjocoriti in cel mai crunt mod posibil. Au fost luati cu forta in unele cazuri de la casa lor pentru a popula Australia, o tara relativ noua la vremea aia...s-a dorit albirea ei. Pe cat de socant suna, pe atat de plat e prezentat aici in film, care nu reuseste sa ridice pulsul sau macar empatie pentru personajul principal, ca sa nu mai zic de restu.
Din punct de vedere dramatic e subtire si nu reuseste sa compenseze nici cu actingul destul de puternic si nici cu imaginile cateodata superbe. E un film ok de vazut o data dar iti tine interesul ridicat cu greu desi nu e un film greu de vizionat. Spune o poveste, o poveste care o sa te atinga sau nu...depinde de tine.
7/10

sâmbătă, 15 octombrie 2011

El ángel exterminador {1962}

Nu poti sa pretinzi, dupa ce vezi un asemenea film, ca intelegi imediat ce a vrut sa transmita regizorul...in acest caz e vorba de Luis Bunuel. Filmul era pe lista mea de vizionat de foarte mult timp dar din cauza filmului "Midnight in Paris" mi s-a trezit deodata apetitul de a-l vedea.
Da, nu pot sa zic ca nu m-am lasat influentat de sinopsisul din film sa-mi formez o idee pe parcurs dar raspunsurile la intrebarile pe care le-am avut tot eu a trebuit sa mi le raspund. In fond nu e vorba decat despre om si aceeasi conditie umana care e dezbatuta in atatea si atatea filme. Fiecare regizor cu o alta opinie pentru o alta problema. Premisa e pe atat de simpla, pe atat de bizara. Un grup de oameni bogati, de clasa inalta, sunt invitati la o cina festiva. Dupa ce se termina cina nimeni nu da semne ca doreste sa plece, fiind retinuti parca de ceva si niciodata nu stim ce. Dupa o noapte de somn, care sa zicem ca vine dupa o petrecere copioasa, se intampla acelasi lucru...fizic, nimeni nu poate sa paraseasca camera in care se afla toate personajele...si mai ciudat, majordomul care este trimis din camera sa aduca ceva este incapabil sa infaptuiasca aceasta actiune simpla.
Este o satira la adresa bogatilor, posibil...Bunuel cu siguranta nu ii are la inima daca din oameni civilizati, cizelati, curati, ajung niste creaturi animalice fiind fortati sa apeleze la masuri drastice...cum ar fi spartul zidului pentru a da de o teava cu apa (analogie cu spartul in piatra pentru a da de apa) sau macelarirea animalelor pentru hrana. Nevoile se executau intr-o camaruta mica plina cu vase ceramice inalte...si probabil foarte scumpe. Bunuel ii arata deci pe acesti oameni din inalta societate cum se auto-distrug in doar doua-trei zile. Ne arata si natura noastra adevarata, bineinteles comprimata si exagerata pentru a o scoate in evidenta. Suntem, fara ratiune si inteligenta, simple animale ale lumii.
Intrepretari la filmul asta se fac, probabil, de 49 de ani...si o sa se mai faca. E o poveste cel putin ciudata, care ofera o stare ciudata spectatorului, mie cel putin asta mi-a oferit, cu regie fara cusur, acting natural si replici care tin tonul ciudatului. O fi si comedie dar nu am ras nicio secunda...mai degraba m-a speriat comportamentul irational. Supra-realism la el acasa.
10/10

vineri, 14 octombrie 2011

Captain America: The First Avenger {2011}

Nu stiu de ce ii zice "first avenger" din moment ce Iron Man sau chiar Hulk au deja cate doua filme la activ...chiar daca Hulk nu se pune ca ambele sunt rebooturi. In fine...poate daca o iau cronologic atunci da, Captain America e primul "razbunator" pentru ca el a fost "descoperit" in 1940 si ceva in timpul celui de-al doilea razboi mondial...totul intr-un univers paralel de al nostru, universul Marvel, unde tatal lui Tony Stark era cel aproviziona armata americana cu armele necesare.
S-au facut repede cele doua filme din seria "Avengerilor", Thor si Captain America ca sa dea drumu mai repede la "The Avengers" unde toti acesti eroi nemaipomeniti...Iron Man, Hulk, Thor, Captain America, Black Widow, Hawkeye se pot reuni ca sa instaleze pacea si de nu, sa aduca razbunare tarilor ce s-au aflat sub tirania oamenilor rai. Despre asta de acum ce pot sa zic? E excesiv de "american" dar asta era de asteptat...adica e vorba de un Capitan care inglobeaza toate caracteristile ce nu sunt tocmai de lauda ale americanilo...aroganta, superioritatea si in general curaj orb. Bineinteles, ca totusi aceste caracteristici sa nu fie legate de un imbecil (pentru ca atunci ar fi murit la prima sarja de gloante) a fost ales Steve Rogers, un pusti slab dar cu curaj din Brooklyn.
Patriotism cat incape dar, zice el, are râcă pe bataus, pe tipul care iubeste sa faca haos fara un scop decat cel personal. Nu e cine stie ce film, inca montajele cand el se lupta fara sa se intample nimic altceva mi se par usor caricaturale si comice...probabil luate din benzile desenate "mot-a-mot", ca sa zic asa. Chris Evans a fost ales perfect pentru rolul asta el chiar avand mutra de "erou" american...e de vazut o data, ca sa ne pregateasca pentru "The Avengers", desi nu imi fac mari sperante ca ar fi ceva deosebit.
7/10

miercuri, 12 octombrie 2011

Midnight in Paris {2011}

Eh...ce vremuri au fost...E ceea ce aud de multe ori. Si e ceea ce o sa aud si eu in viitor si generatiile viitoare. Ca raspuns pentru asta le zic ca ar fi preferat sa se nasca atunci/ traiesc in trecut, ca atunci sa realizeze ca alta epoca a fost mai buna. Intotdeauna o sa zicem asta...intotdeauna o sa credem ca o anumita era din trecut a avut o magie aparte...asa cum Woody Allen reuseste sa portretizeze excelent in acest film.
Ce vreau sa zic e ca aceasta generatie este a noastra. Noi o facem cum vrem noi mai buna ca peste ani sa planga altii dupa timpurile de acum. Dar cand ai de a face cu Bieberi si aia cu "Friday" sau cu tot felul de fenomene (trecatoare, ce-i drept) de pe internet, te gandesti ca nu faci parte din acele generatii magice. E bine in schimb ca obiceiurile proaste trec repede si ramane la suprafata numai ce e bun. Personajul din acest film a ales sa mearga in anii '20, epoca de aur a Parisului. Suprinzator pentru mine e ca Owen Wilson a dus la bun final jocul sau aducandu-si notele personale cat si momente ce ne fac sa ne amintim de Woody Allen si felul cum juca el...usor grabit in vorbe, intelectual, o ţâră naiv. Ce mi-a aratat filmul asta e ceva ce stiam de la 17-18 ani...nu are sens sa traiesc in trecut, traind ca idolii preferati ci pot doar sa aduc ce e bun de la ei in prezent si sa-l fac mai bun, asa cum cred.
Ne lasam influentati de trecut sa facem un viitor mai bun. Trebuie doar sa stim ce sa luam si ce sa uitam. Asa cum ne-au aratat si personajele istorice din acest film. Si eu s-au lasat influentati de cineva din trecut, inevitabil au fost atinsi de arta altcuiva inainte sa se apuce de a lor dar au adus ceva radical, ceva nou, imbunatatit.
E un film placut, in adevaratul stil Woody Allen, acum mai fantezist ca niciodata. It's a keeper.
8.5/10

Educating Rita {1983}

Imi pare bine ca l-am vazut. Nu e ca si cum am senzatia ca am ramas cu ceva nepretuit dupa ce l-am vazut, nu e genul ala de film. E insa genul de film despre doi oameni care se imbunatatesc reciproc, intr-un fel. Unul din ei vrea sa simta ca traieste descoperind cat mai multe despre literatura, o pasiune pe care a avut-o de mult, dar nu a avut niciodata ocazia sa o dezvolte...a ajuns la nivelul romanelor de coafor, unde si lucreaza. Acest personaj a fost jucat excelent de Julie Walters, o tanara care doreste sa se descopere si isi da seama ca nu poate pentru ca e casatorita cu unu care vrea sa o lege de casa si "la revedere". Spiritul ei tanar si jovial inca nu e hotarat sa faca asta asa ca se hotaraste sa se apuce de scoala universitara de vara, sub tutela profesorului ce traieste viata datorita literaturii dar a vazut fata adevarata si amara a ei si astfel se ineaca cu ce e in spatele cartii "The Lost Weekend".
Cei doi se completeaza reciproc intr-un mare fel...pe de o parte pentru ca la inceput, superficial, ea era naiva si vorbareata iar el inteligent si mai mult tacut, raspunzand monosilabil cu un ton taios si sarcastic. Diferenta dintre ei este imensa si ramane asa pana la final pentru ca ea nu e un geniu incapsulat in corpul unei coafeze...dar in final devine propria ei persoana pentru ca asta a vrut sa capete dupa aceasta experienta. Profesorul, jucat si acesta excelent de Michael Caine, are rolul confidentului si chiar psihologului ei. O educa pe Sarah (Rita), o ajuta sa se descopere. Si asta inseamna sa fie un profesor bun.
Un film reusit cu un magnetism deosebit cauzat de cele doua personaje...chiar mi s-a parut cu Rita a jucat mai bine decat Frank...dar avand in vedere tumultul interior al personajului putem intelege macinarea mai mult interioara decat exterioara.
7.8/10

luni, 10 octombrie 2011

Frantic {1988}

Aparent am o afinitate pentru Polanski, acum cand ii descopar operele mai putin cunoscute/placute. Desi filmul nu e plin de psihologic sau substanta e unul din acele filme care a influentat pe altele. Altele gen Taken, care a fost ridicat in slavi de mi-a iesit pe urechi. Genul de film implauzibil dar datorita unor circumstante deosebite se poate ajunge la ce s-a intamplat aici.
In mare, un cuplu vine in Paris...deodata sotia dispare, sotul iese, o cauta cu disperare (frantically) si descopera astfel misterul...bucatica cu bucatica. Una din bucatele, bucatica cea mai bucatica :)) e Michelle, o frantuzioaica frumoasa, jucata de, bineinteles, frumoasa Emmanuelle Seigner...nu e de mirare ca un an mai tarziu Polanski o incheie legal cu ea...si e cu ea de atunci. Revenind...doctorul, americanul care si-a perdut sotia, lucreaza ca un detectiv, pe cont propriu, sa puna cap la cap micile indicii pe care le primeste din jur. Aparent, faptul ca i-a disparut sotia il face sa aiba nas mult mai mare de detectiv decat de obicei. Finalul e tragi-victorios dar asta, din punctul meu de vedere, il face mai real si mai frumos. Pana la urma nu e un film american, e un film facut de un francez, la el acasa. E un film mai european decat aburerile americane si e pacat ca nu se mai fac in genul asta mai des. Dar "then again", daca s-ar face, poate nu ar mai fi astea asa de bune.
Asadar eu il recomand pentru ca a fost peste masura asteptarilor mele, pentru ca a avut tensiune proportionata superb, pentru ca a fost antrenant si in general jucat foarte bine...nu excelent. Seigner are iar cateva momente ce o fac sa iasa in evidenta si sa ma faca sa o numesc o actrita foarte talentata. Are un stil in care pare ca nici nu incearca prea multe...ii iese foarte bine.
8.1/10

duminică, 9 octombrie 2011

Bitter Moon {1992}

Mitul (sau poate chiar istorisirea) femeii manivore care o data ce s-a agatat de un barbat nu il mai scapa din colti. Bine, nimic din ce am zis eu aici e atat de simplu. Nu, Polanski alege sa faca o caracaterizare foarte detaliata si complexa a fiecaruia din cele 4 personaje principale. Doua mai importante decat celelalte...
Cuplul de personaje ce se afla cam pe intreaga istorisire in prim-plan sunt Mimi si Oscar. Mimi a fost o frantuzoaica tanara dar cu spirit animalic salasluind in interior ce a iesit la suprafata numai atunci cand Oscar, un scriitor ratat, il chema si il face sa creasca. Cei doi au avut o relatie pur sexuala si in jocul lor au explorat corpul fiecaruia prin variate jocuri in posibilitati finite. Acest preludiu in maturitatea relatiei lor a fost dulce si european, prea pudic pentru publicul american sau pentru cuplul englez de pe vasul de croaziera format din Nigel si Fiona. Cei doi au o relatie stabila de 7 ani dar monotona. Cele doua cupluri inglobeaza toate cuplurile de pe planeta...fie ne regasim in amandoua, ceea ce e bine pentru ca luam ce e mai bun din amandoua...stabilitatea si distractia, fie intr-una din ele. Acesta nu e un film cu care sa mergi cu prietena sa-l vezi. E putin prea dur si putin prea socant pe alocuri.
Dar pentru mine si asta inseamna cinematografia. Socul face parte din viata, daca reusesti sa-l pui pe pelicula astfel incat sa te faca sa simti de parca e real, inseamna ca esti talentat ca regizor. Polanski e fara dubiu un regizor complet. Filmul dureaza 2 ore si 20 de minute...este lung si se simte dar intotdeauna mai reliefeaza cate ceva pana la un final destul de plat care dezamageste oarecum. Actorii joaca excelent, in special sotia lui Polanski, Emmanuelle Seigner care poate parea vida in privire dar asta ii ofera aceasta alura de nestapanit ce o cere personajul.
8/10

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Death and the Maiden {1994}

Seamana cu o poveste exagerata din analele securitatii romanesti de pe vremea lui Ceasca...adica fiind vorba de oameni ce se afla in varful piramidei puterii acestia cred ca li se cuvine sa faca tot ce au fost pusi sa faca si chiar si mai mult. Nimeni nu o sa stie, aceste "proceduri" nu se documenteaza si atata timp cat persoana nu moare (cum a fost acest caz) imaginatia e limita.
O bucata de carne pe o masa de lemn, fara martori, fara ca nici victima sa stie cine ii face toate faptele de nedescris care sunt descrise minutios in film. Filmul e unul care socheaza prin imaginile pe care insusi spectatorul si le creaza in campul vizual interior. Prin empatie, traim ce a trait personajul ca si cum o victima ne poveste cu teroare in voce ce i s-a intamplat in trecut.
Filmul e jucat excelent de cei 3 actori care spun 99% din replicile filmului. Actiune se petrece in aceasta casa plus in cateva locatii din jurul ei. Nimic deosebit, doar o poveste tragica care a faurit un plan de razbunare atunci cand simte ca a prins pe cine trebuie. Noi suntem reprezentati de avocat, de sotul victimei care, la fel ca in poza de mai sus, privim totul cu scepticism dar intotdeauna sentimentele ne sunt directionate spre victima desi trebuie sa ramanem obiectivi. Asta insa ne ajuta sa ascultam ambele parti cu atentie si sa credem ce vrem pana la final, cand misterul e elucidat. E un film foarte bine construit si bine regizat de Roman Polanski. Weaver a jucat fenomenal din punctul meu de vedere dar nu ma mir ca acest film nu a atras prea mult atentia...e de vazut.
8.5/10

Werckmeister harmóniák {2000}

Cu siguranta nu e un film usor dar fiindca prezinta haosul si misterul conditiei umane intr-o forma atat de simbolistica, de greu de descifrat, acesta e un film de film. Nu o zic in sensul idiotic-manelistic care a fost bagat cu forta in memoria noastra colectiva...o zic in sensul ca acesta nu e un film care ofera totul pe o tava. E un film la finalul caruia iti este permis sa ai intrebari iar raspunsurile variaza. E unul din filmele clasice psihologice care sunt memorabile prin poezia imaginilor si comportamentul cel putin ciudat al personajelor din film...
Ce e cu balena, ce e cu printul, ce e cu masa de oameni directionati spre revolutie si furie, ce e cu filosoful satului...si cate si mai cate. Acestea sunt doar cateva din intrebarile cu raspunsuri multiple, poate toate la fel de valabile (atata timp cat au sens cu actiunea filmului). Pentru mine balena a reprezentat motivul atator evenimente ce au declansat razboaie...evenimente mici in scala (goale pe interior) dar cu un impact masiv (carcasa dura, mare). Printul a fost conducatorul din umbra a intregului masacru...in acest caz chiar umbra care din cauza ca nu avea limba originara locului e doar un papusar ce simte ca poate profita de ocazie. Filosoful nu am incercat sa-l descifrez dar pentru el, se vedea, lupta era pierduta din start.
Tanarul din rolul principal este noua generatie care este curioasa si demna sa incerce lucruri noi, neconstransa de traditii sau obiceiuri, neconservatoare dar si sarcastica cand vine vorba de religie (Ce misterios este Domnul că se amuză cu creaturi atȃt de ciudate. - referindu-se la balena). E insa prea tanara, naiva si uita adevarata natura umana. Aceea de a distruge si de a domni in haos si furie. Nu intelege de unde vine aceasta furie...dar poate aceasta furie nu are neaparat o sursa clara ci o stare ce cuprinde intregul sat, incetul cu incetul...atat in anticiparea misterioasei creaturi "ce nu poate aduce nimic bun" cat si in asteptarea atractiei principale...printul.
E un film despre revolutie si evolutie...in aceasta ordine. Dar intr-un final, stagnare produsa de aceeasi factori ca si de pana acum. Este un film greu, ca doar nu toate trebuie sa fie usoare. E mai bine asa...il recomand. E un festin vizual si psihologic. Se lasa cu interpretari la final dar si cu mistere pe care de unu singur nu le poti dezlega.
9/10

duminică, 2 octombrie 2011

Mr. Popper's Penguins {2011}

Vorba clasica dupa ce vezi filmul asta ar fi...Ce s-a intamplat cu Jim Carrey?!?!?! Dar cred ca aceasta intrebare/exclamatie nu isi are rostul. Omul a imbatranit, omul nu mai poate sa faca ce a facut si in nici un caz sa faca ceva nou asa ca se baga la dulcegareli de astea care au efect o luna si dupa aia devin dvd-uri ieftine fie intr-un ziar, fie pe mesele din hyper-marketuri, aruncate intr-un teanc de filme la fel de ...slabe.
Jim ramane insa un actor foarte bun din punctul meu de vedere pentru ca daca ar fi sa ne uitam numai la scenele in care joaca si sa ne uitam numai si numai la el, sa ignoram pinguinii digitali, sa ignoram pustiul sau adolescenta cu problemele tipice varstei...sau chiar si povestea subtire ce vine de la fosta sotie sau sefii personajului principal...atunci vedem ca joaca chiar ok dar intotdeauna ai speranta ca o sa-l vezi pe vechiul Jim. Desi nu prea imi place sa o zic acesta e o versiune caricaturala a vechiului sau. Dar joaca ok, se vede in ochii lui ca pune suflet, probabil si din cauza sumei de bani pe care a primit-o...cred. Am incercat sa caut cat a primit avand in vedere ca in trecut a fost unul din cei mai bine platiti actori. Pentru Bruce Almighty a primit 25 milioane de dolari. E o suma masiva pentru un singur actor. Dar filmul s-a vandut si asta l-a ajutat. La fel si asta...a facut 180 milioane dolari cu un buget de 55 milioane.
Dar destul despre cifre. Filmul e siropos ca asa si trebuie sa fie. E facut dupa o carte pentru copii deci pentru mine s-a terminat aici :)), nu are sens sa mai comentez.
6/10 (10 pe imdb ca asa fac cam la fiecare film de comedie al lui Jim Carrey...yeah, double standard)