miercuri, 30 iunie 2010

Wo de fu qin mu qin {1999}

The Road Home

Iata o poveste de dragoste fara iz de Hollywood. Ziang Yimou este regizorul acestei mici creatii extraordinare si povestea lui e chiar simpla insa spusa cu o asemenea daruire si atentie la detalii incat o indragesti pe loc.

Fiul plecat la oras se intoarce acasa sa isi duca tatal pe "drumul spre casa", un drum simbolic ce il primesc cei decedati ce ar trebui sa reprezinte intoarcerea la radacini, la locul unde rostul vietii tale a fost desfasurat si dus la capat. "Drumul spre casa" e genul de film care prezinta in detaliu traditii si obiceiuri ale unei culturi pe moarte. Cam tot ce vine de la un sat, in termen de traditie, este incet-incet uitat sau inlocuit. Este oarecum firesc (pentru ca unele traditii sunt ridicole) insa e si foarte trist...e ca si cum o particica din umanitate si simplitatea omului moare impreuna cu acele traditii.

Insa acest film este si un tur de forta pentru actrita care o stie foarte multa lume dupa fata insa nu dupa nume, Ziyi Zhang...aceast a fost nevoita sa fuga la greuceanu, sa munceasca in caldura mancarii, sa fuga iar si sa joace cateva duble in ger naprasnic.

Pe langa munca fizica a facut un rol mai mult decat decent ca indragostita pana peste cap care isi urmareste viitorul sot cu o perseverenta de invidiat. Pentru noi, povestea in color este previzibila (pentru ca este si una din prezent in alb-negru...astfel inversandu-se standardele - prezent color, trecut alb-negru - pentru a sublinia importanta fiecarei povesti sau pentru a traduce emotia din scenele respective in culoare).

In sala, lacrimile nu s-au asteptat, urmate imediat de semnalul sonor ce le-au dat de gol, suflatul nasului. Cum e si normal se auzeau de la nasuri finute de doamne si domnisoare, pentru ca o astfel de poveste, desi nu tragica, este un rival serios pentru cele americane. Fiecare imagine a fost o fotografie inramata cu muzica frumoasa, iar fiecare scena bine facuta de actori a fost ajutata de un scenariu simplu si frumos. De vazut.

9/10

Die Blechtrommel {1979}

The Tin Drum

Film german surprinzator. Ce sa zic, m-a lasat putin uluit...povestea in primul rand e deosebita, plina de morala si lectii de viata. Urmarim in prim plan viata lui Oskar, un baiat care a hotarat sa nu mai creasca. Se uita in jurul sau, chiar si la varsta sa frageda, si vede ca oamenii maturi au numai probleme si fac numai greseli. Factorul ce i-a declansat dorinta de a ramane mic a fost dragostea interzisa si secreta dintre mama lui si varul acesteia.

Si culmea, cel mai probabil, el e rezultatul celor doi...multe indicii ne directioneaza spre concluzia asta desi nu este spus niciodata direct cine este, cu adevarat, tatal sau. Talentul micului Oskar nu se limiteaza doar la batutul tobei, actiune care l-a facut faimos in tot orasul ci si tipatul sau distrugator. Acest tipat poate fi simbolic pentru revolta sa acuta fata de ce vede in fata ochilor. Anii trec, Oskar ramane acelasi, insa de mic avea o privire plina de maturitate si critica pentru cei din jur.

Oskar a fost un baiat care a preferat sa nu devina responsabil de nimic, sa nu creasca si sa se maturizeze incomplet, avand deseori rabufniri infantile desi ajunsese deja la varsta adolescentei. Oskar a fost un simbol al inocentei, maturitatii in ambalaje surprinzatoare si frica. Actiunea filmului are loc inainte si in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Oskar putea fi recrutat, daca era normal, insa a ales sa-si serveasca tara distrand-o pe front.

Un film interesant, complex, derulat pe vreo doua decenii, prezentand o lume pe care putini o stiu in detaliu. Germania inainte WW2 si reactiile oamenilor fata de Hitler. Bineinteles, nu e singura chestie, filmul are 2 ore si...si are multe de povestit.

8.3/10

An American Crime {2007}

Tragic eveniment, avand in vedere ca a fost real...s-a intamplat in statul Indiana prin 1965. O femeie saraca si disperata cauta sa castige un ban din orice parte...saracia a impins-o spre faptele teribile pe care le-a facut. Dar numai saracia? Saracia si singuratatea pe care o simtea...singuratatea si nevoia ei de a se arata superioara fata de alti 6 copii, fiind singurul parinte al familiei.

Ce impact a putut sa aiba filmul...dar probabil, din punctul meu de vedere, singura emotie pe care am trait-o intens a fost neputinta. Neputinta si uimirea infinita care m-a urmarit din moment ce am vazut in ce directie o iau lucrurile. Cum...de ce...de ce s-ar comporta cineva in halul asta? Ce i-a impins, in special pe copii spre o directie de genul asta. Unul a fost cu siguranta parintele iesit din minti...al doilea element a fost sentimentul de siguranta care il aveau in acel beci dar si frica ce o aveau pentru mama. Dar nu poate fi numita "mama" persoana asta...

Incerci sa intri in capul unei astfel de persoane, sa ii intelegi psihicul...sa intelegi ce a indemnat-o sa faca chestiile astea. Pentru asta a fost facut filmul, sa vizionam faptele teribile ale unei persoane si complicii ei. Dar zicand ca e o crima americana, nu stiu, cu siguranta asta e o crima americana...nu stiu si daca universal numai in America se poate intampla asa ceva. O mama singura a 6 copii, da, mai mult la americani auzi de asa ceva. Si factorii care au declansat aceasta nebunie au fost decisivi...gelozia fiicei mai mari...si de acolo totul s-a dus la vale, s-a transformat bulgarul mic si alb intr-unul mare si rosu, plin de sange...

Actorii si-au jucat excelent partea in special Ellen Page si Catherine Keener. Ellen o portretizeaza pe Sylvia, o fata inocenta si evlavioasa pe care personajul Catherinei, Gertrude o gaseste usor ca tap ispasitor si profita de pe urma asta. Filmul e un thriller sanatos insa isi are lipsurile ba pe la scenariu ba pe la actorii secundari spre episodici. E de vazut...

7.8/10

marți, 29 iunie 2010

The Battle of Algiers {1966}

Algerienii, la cupa mondiala de fotbal de anul asta, au vizionat filmul asta ca sa prinda putere, sa fie motivati...algerienii au plecat acasa dupa grupe. Dar asta nu arata decat ca filmul asta e bun de vizionat inainte de a merge la razboi sau inainte de a lupta pentru libertate si independenta...nu pentru fotbal.

Filmul are o incontestabila valoare cinematografica dar atata timp cat nu stii franceza si araba e cam greu sa il vizionez. Iti trebuie, in orice caz, o subtitrare buna iar cum a mea o lua ba inainte, ba inapoi, lucru ciudat si nemaintalnit de mine pana acum (pentru ca implica niste detalii ce au nevoie de explicatie indelungata), mi-a fost putin greu sa il vizionez. Cu toate astea, am vazut in el multe elemente de a spune o poveste pe care le-am vazut in multe alte filme vazute de dupa el si pana acum. Cu siguranta a avut un impact, asta si datorita povestii.

Povestea e realitatea, de fapt, nu e fictiune (exceptand, poate, dialogurile ce nu aveau de fata presa sau un dactilograf. Povestea e o bucata extrem de importanta din istoria Algeriei, tara colonizata de francezi, care in 1962 si-a castigat libertatea...cum? O arata filmul asta. Filmul relateaza in detaliu in special anii in care se purta un razboi ascuns si oarecum tacut, in comparatie cu luptele finale din strada. Perioada 1956-1958 prezentata in detaliu prezinta 4 revolutionari care actioneaza in stil piramidal, detaliu prezentat de colonelul francez Mathieu. De fapt, totul e prezentat atat cat trebuie prezentat pentru a oferi spectatorilor o idee generala despre cum a fost atunci, in perioada aia, plus ca doza de realism este semnificativa.

E intr-adevar o lectie de istorie iar mana regizorala a lui Pontecorvo a creat o lume atat de naturala incat mai ca zici ca te uiti la un documentar. Actingul cu siguranta da aceasta impresia si nu in ultimul rand drama prinsa in explozii. Evident, datorita avansurilor tehnice din ziua de azi (si nu ma refer neaparat la CGI) exploziile ar fi aratat mai realist, mai puternice, dar si asa au dat impresia ca au fost raniti oameni chiar si in timpul filmarilor. In rest, vizionam in detaliu desfasurarea de forte din ambele tabere, cu accente tehnice militare reale pe partea franceza. Algerienii au fost manati de o forta patriota, o forta ce ii indeamna la libertate totala si eliberare de sub mana francezilor, care incepea sa se simta din ce in ce mai puternic.

Filmul este o realizare cinematografica de notat dar poate nu m-a afectat pe mine, personal, exact cum am vrut.

9.1/10

duminică, 27 iunie 2010

Brooklyn's Finest {2009}

Pe langa faptul ca e un thriller politist foarte misto si eficient, filmul mai ridica si cateva probleme morale de mare valoare educatioanala si problematica.

Pentru unul din ei, cel jucat de Ethan Hawk, un ofiter de la brigada anti-drog, problema complexa pe care o traieste are un raspuns simplu insa periculos. Fura banii de la drogati atunci cand ii aresteaza (si atunci cand are sansa) cu riscul de a fi impuscat. O face din dragoste pentru familie, o face pentru ca isi pune viata in pericol si salariul mizer pe care il primeste nu ii aduce un trai suficient incat sotia lui sa poata trai sanatoasa, la propriu...e trista situatia lui, dar nu e singurul care traieste asa si nu toti fac ce face el. Rasplata pentru faptele lui e dreapta...desi moral, ceea ce face el, e discutabil. Hawk a jucat intens, directionat foarte bine de regizorul Antoine Fuqua.

Pentru altul, jucat de Don Cheadle, e corect sa-si toarne prietenul sau bun ce-l cunoaste de ani de zile, ce-i drept criminal, pentru a primi o slujba la un birou, slujba care o cauta de ani pentru a iesi de pe strazile mizerabile ale Brooklynului? Pana la urma, ceea ce vor superiorii sai se intampla oricum din cauza ca au avut noroc...dreptate nu s-a facut si cauta acum razbunare. Razbunarea vine stramb cand destinul intra in joc.

Pentru pensionar, cel jucat de Richard Gere, anii grei de politie au lasat o amprenta pe comportamentul sau atat de adanca incat a ajuns sa creada ca a fost politist degeaba. Strazile sunt tot, daca nu mai, periculoase...munca sa nu este primita cu lauda. Anii dati politiei sunt ignorati. Cu siguranta acest film nu pune stralucire pe meseria de politist, o meserie mult prea dura si nemiloasa pentru ca cineva sa poata sa ii aduca ceva bun. Asta e atmosfera generala a filmului, intunecat, brutal si violent, un film taios si nemilos.

7/10

joi, 24 iunie 2010

Auf der anderen Seite {2007}

The Edge of Heaven

Mi-a adus aminte dupa ce s-a terminat prima jumatate si a inceput a doua jumatate de filmele in care ni se arata din nou cat de mica este lumea. Cum oricat de nesemnificativi suntem in marele film al vietii, ajungem sa influentam vieti si din colturi diferite ale lumii. Acele filme sunt Babel, Amores perros, Crash, si altele pe care le-am uitat.

Aici insa sunt numai doua si filmul e regizat de Fatih Akin. De ce e important faptul ca am zis ca e facut de Akin? E regizorul deja bine-cunoscut ca fiind de origine turca care face acum filme in Germania. Si le face bine. Acesta nu e o exceptie pentru ca povestile simple unor oameni simpli se complica in mod tragic si ne testeaza iar emotiile si trairile.

Prima parte e despre batranete si singuratate iar a doua este despre tinerete si libertate. Cele doua se completeaza reciproc si se intampla oarecum cronologic desi ultima parte din prima jumatate se intampla in acelasi timp cu prima parte din a doua jumatate...e foarte bine aratat acest detaliu, ceea ce pastreaza vizionarea interesanta. Mai sunt scene specific europene, putin mai lungi, putin mai statice dar sunt de o frumusete simpla incat nu deranjeaza.

E un film frumos ce prezinta ciocnirea dintre culturi, frumusetea lor si diferentele dintre acestea. Mult as vrea sa vad filme romanesti facute in felul asta...eh...asta e de pastrat.

8.7/10

miercuri, 23 iunie 2010

Micmacs à tire-larigot {2009}

Ultimul film al lui Jeunet. E important de vizionat pentru ca regizorul asta are un stil vizual unic, care a ajuns sa fie cunoscut, dupa parerea mea, unul specific frantuzesc. Jeunet a mai creat superbul Amelie, cunoscut de majoritatea iubitorilor de cinema, chiar si cei la inceput, "O logodna foarte lunga" si "Delicattesen" sunt alte doua filme create in acelasi stil specific.

Aici Jeunet nu se dezmite. Face un film distractiv, unicut, amuzant, dar si mult mai pueril...e parca prea pentru copii, prea simplu in poveste, prea jucaus in vizual si nu se vrea a se lua in serios deloc. Poate asa si trebuia, poate publicul tinta e unul mai mic. Incepe mai serios, dar desi personajul principal e impuscat in cap, o lovitura mortala in 99% din cazuri, trece bine-mersi mai departe si e cam acelasi el.

Pe langa jucarii si gimickurile ce lumineaza urmarirea filmului, mesajul filmului e si el destul de actual si destul de nemuritor. Doi directori de fabrici de armament sunt pusi sa poarte o lupta personala intre ei dupa o planificare complexa conceputa de personajul principal ce cauta razbunarea pentru el insusi si pentru tatal sau.

Pentru mine, pe langa scenele ce sunt oarecum creative si interesante vizual, nu a fost tocmai un film pe gustul meu. Trebuia o poveste mai serioasa ca Jeunet a reusit si in trecut. Amelie este o comedie romantica jucausa rau dar e de asemenea o creatie mai serioasa, mult mai serioasa. Asadar...asta merita vazut, dar poate o singura data si pentru ca e creat de Jeunet.

7.6/10

sâmbătă, 19 iunie 2010

Ostrov {2006}

Pentru cine este genul asta de film? Pentru credinciosii care se duc rar pe la biserica? Pentru ei filmul asta i-ar indemna sa treaca pe la biserica mai des...asa o fi? E filmul asta pentru credinciosu inrait ca filmul asta sa ii intareasca si mai mult credinta? Pentru mine a fost o adunatura de imagini faine, care prind intr-adevar atmosfera ruseasca...una rece si izolata de lumea moderna. In poveste personajul principal este un parinte neortodox (get it? Funeah!) al carui stil e deosebit fata de ceilalti preoti sau calugari din manastire.

Ca o adunatura de imagini frumoase si povesti sau miracole crestinesti minore mi-a placut. Dar toata treaba cu rugatul excesiv la vant mi s-a parut si mi se pare intotdeauna irationala. Adica, impartial si obiectiv sa fiu, mi se pare mai de bun gust sa te rogi singur, in liniste, decat sa mergi la biserica, aceasta urata institutie care nu ajuta de fapt pe nimeni.

Oricum, parintele Anatolie a fost de toti banii. Excentric si cateodata nesuferit, intotdeauna cu un scop, fie el si uber-religios. Asadar, culmea, un film religios care mi-a placut, dar pentru ce, am zis.

Si in mod ciudat si complet involuntar, honest, acest post e cel cu numarul 666.

Dovada, dupa ce a fost facut acest post:

8/10

miercuri, 16 iunie 2010

Gegen die Wand {2004}

Head-On

Am intrat fara asteptari, stiind doar ca e regizat de Fatih Akin si am fost placut surprins. Adica na, nu am plecat dupa vizionarea cu senzatia ca e un film extraordinar de bun dar e satisfacator ca un film ce prezinta un stil de viata ca in filme. Povestea e interesanta si destul de complexa avand in vedere ca e vorba despre doar doi oameni.

Un ratat trist de vreo 40 de ani, isi bea si drogheaza viata, traieste in mizerie si isi da seama rapid ca nu are de ce sa traiasca. Destinul insa functioneaza in moduri neasteptate. Langa el, prin spital vedem alt suflet, de data asta feminin, care, la fel ca protagonistul, a gasit taierea venelor o buna cale de a scapa de viata condusa mai mult de parintii ei...bine ca nu stia cum s-o faca. El nu mai vrea sa traiasca, sotia sa a murit, dar tipa de vreo 20 de ani vrea sa traiasca, dar nu in felul asta de acum. Ea are o solutie indrazneata pentru problema ei si gaseste in sinucigasul trist o rezolvare rapida.

Acum, ca povestea atrage atentia conteaza cum e construit. Probabil e punctul forte al filmului, Akin fiind - acum sunt convins - un regizor tanar dintre cei care merita urmariti. Are doua ore filmul si probabil da impresia ca se taraie pe alocuri insa mi s-a parut ca fiecare minut a avut ceva de zis si mult din prima jumatate e foarte amuzanta desi probabil nu trebuia sa fie. Sunt destine tragice care si-au impacarea, si-au intalnit scopul desi nu este ce si-au propus. Ea era tanara si el era indragostit, din nou, ceea ce s-a petrecut in final nu a fost deosebit de previzibil, dar e mai real. Previzibil ar fi fost daca se termina in stil Hollywoodian...si bine ca nu s-a terminat asa. S-a terminat ca si cum vedeam povestea desfasurandu-se in fata noastra, fara perdele si fara fum.

8/10

Neokonchennaya pyesa dlya mekhanicheskogo pianino {1977}

Unfinished Piece for the Player Piano

"Piesa neterminata pentru pianul mecanic" al lui Mihalkov e o surpriza placuta tuturor celor care le place drama ruseasca si rusescul orice.

Dupa o piesa a lui Cehov filmul trateaza iubirea la un nivel care ii face pe protagonisti sa se intoarca in timp la perioade mai simple, la perioade in care credeau ca totul e posibil si totul se poate indeplini. Desi atmosfera e autentica si desi actorii joaca exemplar nu m-a convins in totalitate pentru ca na, nu m-a atins la coarda sensibila. Personajul principal masculin mi s-a parut total antipatic si arogant, desi criza de varsta medie prin care trece e evidenta si dureroasa pentru oricine o vede, chiar si dintre ceilalti invitati la casa colonelului batran care tot adoarme. Nikita joaca rolul unui doctor care isi uraste slujba pentru ca nu ii permite sa fie el insusi, isi uraste pacientii si nu are tragere de inima in directia asta deloc.

Tot filmul e despre regrete si destin...despre sansele secunde si mai ales, interactiune umana. Si chiar si asa nu m-a convins...nu m-a parut real, teatralismele fiind totusi prea evidente, teatralisme care nu au fost inlocuite cu ceva cinematografic in adevaratul sens. Camera iarasi nu are un joc prea complex ci prefera sa stea la marginea actiunii si sa cuprinda cat mai mult din actiune, asa cum e si in teatru. Ma gandesc totusi sa pastrez filmul ca poate ii mai acord o vizionare in viitor. Deocamdata:

8.4/10

marți, 15 iunie 2010

Generazione mille euro {2009}

Filmul unei generatii e ceea ce vrea filmul asta sa fie. Nu stiu cat reuseste pentru ca na, nu fac parte din nici una din ele...nici din cea in care castig 1000 euro pe luna si nici din cea de 30 de ani.

Dar asa, obiectiv, mi se pare o viata extraordinara. Adica chiar mi-as dori sa traiesc intr-o tara smechera din Occident si sa traiesc indeajuns incat sa nu dorm in strada si sa mai am destui bani si pentru distractie. Despre asta e filmul asta...despre viata celor proaspat trecuti in deceniul 3 al vietii lor si traiesc ca sa iubeasca si nu pentru bani. Tot obiectiv mi s-a parut ca scenariul o taraie cumplit iar actingul lasa de dorit. Nici film interesant nu pot spune ca a fost, multe nu s-au intamplat si mi-a dat impresia ca e o telenovela italiana mai scumpisoara in care protagonsitul e un actor si nu actrita. Dragoste multa din mai multe surse...si nu e decat un gigolo profesor doctor in matematica, eha...

But anyway...mi-a dat senzatia ca mi-am pierdut vreo doua ca pentru un film romantic s-a terminat previzibil. Dar cine esti, poate ramane un film istoric ce prezinta o generatie care nu o sa mai existe sau tocmai pentru ca o sa existe o sa devina un clasic desi as fi dorit sa fie mai bun per general. Memorabil nu e, in orice caz.


6.5/10

Mr. Nobody {2009}

O epopee completa in imagini superbe, creative si cu adevarat artistice, despre aspectele importante ale vietii.

Din primele minute mi-am zis ca numai francezii sunt in stare sa faca un asemenea film si aici nu a fost o exceptie. Am vazut, insa, multe din filmele din care s-a inspirat filmul. Acum nu stiu daca le-a copiat ca da bine sau le aduce un omagiu cat de mic. Am recunoscut 400 Blows, Eternal Sunshine of the Spotless Mind, Amelie, Amantii de la Cercul Polar si alte cateva care le-am uitat de cand s-a terminat ca se intamplau pe la inceput iar filmul are doua ore. Ceea ce ii permite regizorului sa introduca o multime de teme...relatii intre oameni, filosofie, astronomie, istorie, dar in primul rand dragoste, acesta fiind un film romantic deosebit de puternic.

Jaco Van Dormael este creatorul acestui film si asa cum zis intotdeauna totul merge struna cand regizorul este si scenaristul. Creaza un univers infinit si infinit interpretabil deorece e pura fictiune. Trei povesti de dragoste, toate posibile, toate poate reale, dar la fel de adevarat, toate fictiune. Acest nenea Nimeni e de fapt portretul omului. Cum se indragosteste, cum e ranit in dragoste si cum isi traieste viata. Din punctul meu de vedere e un film complet din care nu lipseste nimic.

Poate exista doar un surplus de romantism care as fi vrut sa lipseasca dar probabil o zic ca nu sunt chiar asa de un romantic incurabil. Pe de alta parte e un film ce dezbate filosofie intr-un mod usor de abordat si ce ofera topicuri de discutie interesante dupa vizionare. Universul, frica umana sunt doar doua din elementele intersante dezbatute in film...toate invartindu-se in jurul iubii intr-un fel sau altul, aceasta fiind, asa cum am zis, tema principala.

Acestea fiind zise Mr. Nobody e unul din cele mai bune filme noi din cate am vazut in ultima vreme.

8.9/10

She's Out of My League {2010}

O clasica formula a comediei romantice cu evidentul update la zilele noastre...filmul nu aduce neaparat ceva nou dar singura chestie care o face e ca foloseste acea formula care a functionat si functioneaza de decenii. Tipul un pic mai fraierel (dar care e in starea asta pentru ca asta e parerea lui despre el) se indragosteste de femeia perfecta, dupa standardele oricui. E frumoasa (ceea ce e un lucru deosebit de important pentru ca da, suntem fiinte superficiale care prefera sa vorbeasca cu o față frumoasa decat una urata) dar e si deosebit de inteligenta si plina de personalitate...caracteristici ce completeaza femeia frumoasa pana la perfectiune.

Deci da, Alice Eve este aici portretul femeii perfecte, de nota 10. Dar important e mesajul. Mesaj nu nou dar fiindca e intr-un ambalaj atat de amuzant asa cum e filmul asta, totul pare nou si original. Dar nu, comedia e singura chestie ce face filmul asta memorabil, felul cum joaca actorii ca un tot e ceea ce te convinge ca totul e parca real si convingator. Prietenia dintre cei 4 baieti este una autentica si una care aduce un strop in plus comediei.

Multe nu sunt de spus, e un film usor, vizionabil in totalitate cu momente bune si foarte putine momente mai putin bune. Actorii sunt alesi bine si fiecare aduce un ceva pentru totul unotar al filmului. Important a fost ca m-am distrat si a ajuns atat pentru o ora jumate-45 minute.

7.3/10

luni, 14 iunie 2010

Green Zone {2010}

Inca o creatie a perechei Paul Greengrass si Matt Damon. Una nu prea reusita dupa umila mea parere. Nu de alta dar filme de actiune care isi gasesc loc sa bage si putina politica s-au mai facut...nu stiu care e de recomandat pentru ca, in general, e o asociere nu prea fericita. Fie e pentru fanii filmelor de actiune, fie e pentru cei care sunt atrasi de dramele politice.

De multe ori sunt in doua grupe de varsta diferita si sa gasesti oameni (majoritatea barbati) carora sa le placa ambele genuri in mod egal e cam rar. Eh, si apoi au pretentia, unele din ele, sa fie luate in serios, cum e asta. Vorbeste despre actiunile armatei americane in Irac, in 2003. Totul e o mare conspiratie...unul din soldati, chiar liderul unei echipe specializate pe cautarea armelor de distrugere in masa, juct de Matt Damon, isi da seama ca lupta pentru nimic...de parca am avut nevoie de un film sa aflam asta. Sunt ceva ani de cand am aflat adevarul...motivul purtarii unui razboi acolo a Americii nu este acela de a-i gasi pe teroristii care au planuit 9/11 ci petrolul...de unde si cantitatea imensa de conspiratii de pe urma atentatului.

Lasand politica la o parte ca intereseaza numai cine este interesat, actiunea nu a fost prea faina. Na, nici in ultimul Bourne nu mi-a placut. De fapt, stilul haotic al lui Greengrass de a controla camera nu imi place deloc si nu aduce un plus de realism asa cum crede el. Trebuie o coregrafie care sa completeze actiunea. Nu m-am distrat si pentru asta e filmul asta. E un film comercial care vrea sa aduca box office ca doar e Paul Greengrass si Matt Damon pe poster...numele doar cand vine vorba de primul.

6/10

vineri, 11 iunie 2010

Lust och fägring stor {1995}

All Things Fair

Film cu tupeu, film cu coaie. "Toate lucrurile frumoase" se petrec in 1943 cand Europa era in razboi, asta este si un pic ironic dar discutabil daca ceea ce se intampla in film chiar este frumos. Din punctul de vedere al partii masculine, ceea ce se petrece in film e un vis frumos sau o realizare ca asa ceva nu se intampla aproape niciodata in realitate. Un elev de vreo 15 ani, pe nume Stig, la fel ca misteriosul sofer al emisiunii Top Gear, se indragosteste incet dar sigur de profesoara lui de engleza. Si iaca asa incepe aventura lor dar si a noastra, a spectatorului...

Iubirea lor, desi interzisa, este descoperita de sotul profesoarei dar pentru ca la randul lui nu e cel mai bun sot, deseori beat si infidel, aproba relatia pustiului minor cu sotia lui de 37 de ani. Ba mai mult, cei doi devin prieteni. Inevitabil insa si total previzibil relatia celor doi nu aduce decat rau mai departe...asta pentru ca pustiul descopera ca exista dragoste si la varsta lui desi el avea impresia ca are nevoie de cine matur si intelept si ea de ceva naiv si inocent.

Filmul a avut tupeu din cauza ca a prezentat ce a prezentat insa mi-a dat impresia gresita fiindca am crezut ca e facut intr-un deceniu mai in trecut decat cel in care e facut. Nu stiu de ce, dar mi-a dat impresia ca e facut prin anii '80 sau chiar sfarsitul anilor '70...ceea ce ar fi avut un impact mult mai puternic decat ceva prezentat in gloriosii ani '90. Cu multe nu te alegi dupa vizionare decat cu o poveste buna, spusa bine dar si cu o realizare mai mult decat reusita, dand ea impresia ca e simpla. Asadar, nu mi-a lasat o impresie prea puternica...nu m-a uimit vreun aspect particular al sau.

Jocul actorilor a fost mai mult decat decent pentru nivelul european, oferind, din nou, lectii celui american...dar asta e de asteptat. Ultimul film al regizorului filmului precedent si probabil ultimul care il mai vad de la el.

7.25/10

joi, 10 iunie 2010

Elvira Madigan {1967}

Dragostea nu tine de foame...poate fi morala acestui film si crudul adevar pentru romanticii incurabili. O tanara acrobata scapa de la circ impreun cu un ofiter din armata pe nume Sixten. Poarta amandoi o poveste de dragoste parca adolescentina...plimbari prin padure, picnicuri la umbra copacului, schimb de vorbe dulci si atingeri tandre.

De data asta, spre deosebire de Im Juli, acesta e un film romantic mai mult pentru femei. Elvira e personajul principal...o tanara frumusete care a fugit de la circ din nu stiu ce motiv. Si nici nu vrea sa se intoarca acolo cand situatia devine grea pentru cei doi porumbei indragostiti pana peste cap. Dragostea lor ii poarta inspre saracie si lupta de pe o zi pe alta pentru o felie de paine. Sixten e acum un dezertor si din cauza asta nici nu poate sa primeasca vreo slujba, nici macar una de scurta durata.

Acum, culmea, filmul nu are decat o ora jumate dar fiindca nu se petrec prea multe in desfasurarea actiunii, totul devine repetitiv si redundant. Asta mi-a dat impresia ca trebuia muncit mai mult la capitolul scenariu, poate sa ii adauge mai multe intrigi. Asa, a fost plictisitor si siropos pe alocuri. Filmul asta trebuia sa-l vad la club dar nu am putut sa-l vizitez atunci asa ca l-am vizionat acum...dar nu m-a impresionat.

6.4/10

miercuri, 9 iunie 2010

Im Juli. {2000}

Asa trebuie sa arate o comedie romantica! Desi Fatih Akim m-a dezamagit in trecut cu al sau film Short Sharp Shock, care de altfel e de destul de aclamat si placut de multi...in acest caz mi-a aratat o noua fata a lui. Nu neaparat una mai sensibila, desi e un film romantic, ci una mai artistica...avand posibilitatea si probabil, banul, sa faca ceva atat de interesant si divers.

Da! Asta nu e un film romantic doar pentru fete. E un film atat de distractiv si divers incat baietilor nu le este frica sa spuna la final ca s-au distrat. Degeaba zic ca americanii ar trebuii sa invete mai multe de la europeni ca asta e deja de bun simt, dar ar iesi numai in castig daca o fac. Apoi, nu mai zic cat m-a distrat portiunea cu Romania, pentru ca da, eroii nostri, pentru a ajunge la destinatie (Turcia) trebuie sa treaca si prin Romania pe care Akim a ales sa o prezinte lumii intregi prin fotografii facut de personajele noastre principale (cu o camera pe care au gasit-o in Dacia proaspat furata) care au aventura vietii lor dar, probabil, cea mai bun poveste de povestit nepotilor despre cum s-au cunoscut.

Mie tocmai aspectul asta mi-a dat impresia ca s-a lucrat serios la filmul asta, aventura, ca e o comedie romantica e o chestie, dar sa o intinzi si sa o tii interesanta pe parcursul mai multor tari trebuie ceva talent. Aceasta aventura este, de altfel, elementul care ne atrage pe noi, barbatii, de film. Asta si comedia, care e de buna calitate si deloc siropoasa sau prea feminina. In fond, tipul e personajul principal si nu Juli. Asadar, in fond si la urma urmei, recomand din suflet filmul asta pentru ca e unul care ramane vesnic tanar si pe gustul tuturor.

Ar mai fi multe de spus dar ajung sa povestesc filmul si asta chiar nu e un film care sa merite asta, nici macar asa, povestit ambiguu. E regizat in stil nou, unul care tine tot timpul filmul in miscare, stil de filmare care aduce public nou pe langa cel vechi. Un film care a facut sala de la Ursachi sa tremure in ropotul aplauzelor, scurte dar puternice asa cum au fost.

8.5/10

Hot Tub Time Machine {2010}

Inca un film american, inca o comedie usoara despre male bonding, despre bromance, gen Wild Hogs, cum zic si ei sau Hangover sau cate si mai cate al caror nume a fost dat uitarii din cauza ca nu au fost atat de bune. Acum filmul asta poate a vrut sa mai zica ceva profund pe langa toate glumele cu tate si bautura si asa mai departe.

Poate s-a legat putin si de faptul ca trebuie sa actionam pe moment (CARPE DIEM!!!) astfel inca sa nu regretam total alegerile facute. O amintire neplacuta asta e...un regret sau un eveniment neplacut din care nu am scos ceva pozitiv (excludem inmormantarile). Astia 4 se intorc in timp cu vreo 24 de ani si sunt in pielea versiunilor lor tinere. Printre ei, insa, a venit si nepotul unuia, astfel incat, avem un detaliu care schimba total datele problemei. Trebuie sa actioneze in asa fel incat sa nu modifice trecutul ca nu cumva asta tanar amuzant sa nu mai existe in prezent...bine-cunoscutul efect fluture. Schimbi ceva in trecut iar in prezent nu mai exista Rusia.

Apoi filmul asta e destinat special si celor nostalgici pentru anii '80...adica cei care au acum 30-40-pana in 45 de ani, asa cum sunt cei din film. Nu pot sa zic ca m-a interesat prea mult aspectul asta pentru ca deceniul 8 al secolului 20 e cel mai urat deceniu din cate am vazut in detaliu. Cele mai urate haine, cele mai urate masini, nici macar muzica nu e atat de groava iar melodiile din film nu sunt in afara regulii. Cu toate astea, cine a trait vremuri asemanatoare, sau a avut iubiri asemanatoare (ceea ce ar fi cel mai comun lucru din filmul asta) atunci da, poate iti place filmul mai mult decat mi-a placut mie...care desi am trait ce au trait si ei, nu m-am simtit ca facand parte din gasca. Actorii au fost buni, ala tanar si ochelarist are stofa de actor de comedie, ala negru (pe care nu stiu cum il cheama) mi-a placut tot timpul in The Office si imi place si aici, ala chel, mnea...a fost la fel ca grasul din The Hangover insa grasul e de 10 ori mai tare, iar Cusack a fost seriosul trupei si mi s-a parut nitel antipatic.

Per total o comedie tipic americana despre o gasca de prieteni care se imbata si calatoresc cu ajutorul jacuzziului 24 de ani in trecut. Tipic si standard regia, subiect mai interesant. Vroiam sa rad mai mult dar na, poate nu eram in cheful necesar.

6.75/10

luni, 7 iunie 2010

Safe {1995}

Interesant film...incearca si reuseste la un anume nivel sa atinga subiecte sensibilie care s-au gasit si probabil inca se mai gasesc in lumea moderna pe care o traim...

Unii, desi supravietuiesc bine mersi ani intregi, desi au motivatia necesara sa traiasca viata simpla/complexa pe care o au...la un moment dat, cum este si personajul lui Julianne Moore, motivatia dispare si devine o leguma. Devine hiper-sensibila la viata, la tot ce implica asta, e ca si cum subconstientul si sistemul imunitar isi comunica secretele iar sistemul imunitar devine si el depresiv cum e subconstientul. Acum...eu nu pot sa spun ca stiu asemenea cazuri in realitatea din tara asta, pentru ca pur si simplu nu exista.

O astfel de problema se gaseste fara echivoc numai in tarile in care asa ceva este permis si neprejudecat. Un om perfect sanatos nu se poate inbolnavi pe zi ce trece decat daca e ceva psihic. Daca situatia se agraveaza insa ca personajul este extrem de bolnav si boala lui nu se justifica prin o boala a mediului...e ridicol. Totul tine de stresul ce l-a adus viata lejera care o avea personajul si hiperbolizarea fiecarei greseli minuscule...sau a face din tantar, armasar. Gandirea asta e neproductiva si irationala insa sunt oameni care nu numai ca profita de pe urma unor astfel de cauze pierdute insa persoanele care cica le iubesc le intaresc opiniile in loc sa zica ca sunt bolnavi mintal. O serie de electrosocuri ii trezeste la viata, garantat.

Cu toate astea, filmul e interesant, te face sa iti deschizi ochii fata de unele chestii in comportamentul uman...te face mai rece, mai calculat...te face sa nu inghiti orice prostie pe care o zice cineva. In acelasi timp vedem si partea aceea americana care nu vrea sa fie mediatizata. Partea aia plina de prosti care fac o imagine proasta tarii. Cum e ratatul ala care tinea discursuri "bolnavilor" insa el statea pe varf de munte intr-o ditamai casoaia. Ipocrizie si profit de pe urma naivilor.

Sincer, nici nu stiu de ce l-am vazut. L-am luat cu un motiv, iar motivul l-am uitat. Nu a fost un film prea grozav doar ca subiectul a fost (pentru a treia oara) interesant...dar atat.

7/10

Üç maymun {2008}

Three Monkeys

Desi trebuia sa il vad in preajma filmului Nefes, l-am tot amanat din motive inca necunoscute. Dar, asteptarea nu m-a rasplatit cu nimic deosebit. Filmul e foarte dogmatic insa singurul punct forte este imaginea.

Povestea unei familii a carui necaz incepe o data cu necazul unui (practic) necunoscut. Tatal familiei lucreaza pentru un politician care nu prea le are cu politica...adica el incearca sa lucreze curat, pare ca are intentii bune dar singurul gand al sau este probabil la profit dand impresia ca e mai mult un om de afaceri decat un politician. Eh, cu acest gand insa, ca el ar vrea sa fie politician, isi indeamna angajatul, soferul sau, tatal familiei de mai sus, sa intre in inchisoare din cauza propiei sale prostii.

Evident, de dragul intrigii, acesta face ce zice seful, ca acesta sa-si continua ascensiunea politica, care la scurt timp dupa plonjeaza. Sotia amaratului care intra in inchisoare se incurca cu terchea-berchea asta de politician si, din cauza unei nevoi financiare aceasta se culca cu el. Chiar asa , femeie, aia ajuns? Amaratul tau de sot pierde noua luni din viata pentru seful sau ca tu sa te culci cu ticalosul care l-a bagat acolo? Nu numai ca meriti ceea ce primesti dar a fost prea bland cu tine. Fiul lor este ochii lu ta-su cat el e in inchisoare, dar nu zice nimic...

Cele trei maimute sunt chiar ei, incapabili sa comunice omeneste unul cu altul, actionand din instinc, fiecare din ei fiind una din maimutele din imaginea in care una isi acopera ochii, alta gura si alta urechile. Fiecare asumandu-si un rol, dar simbolic, fiecare fiind incapabila de rationament uman si/sau conversatii mai lungi de 5 minute. Sunt o familie auto-distrugatoare, formata din oameni incapabili sa-si tina in frau propriul destin. Se incurca cu alegeri proaste ce mai tarziu au efecte devastatoare.

Si totusi, parca trebuia sa i se spuna Four Monkeys...afaceristul a jucat un rol crucial si important in tot haosul asta calm ca de inainte furtunii (la propriu) din final.

7.4/10

marți, 1 iunie 2010

Planet of the Apes {1968}

Si iata ca tocmai am vazut acest clasic al filmelor S.F. americane care l-am amanat la un moment dat cand am vrut sa-l vizionez dar nu mai stiu ce s-a intamplat cand pe la jumate m-am lasat de el. Nu mai tin minte deloc care a fost motivul. Acum, insa, am avut ocazia sa-l vad pe TVR Cultural ca si cum l-as fi vazut pe dvd-playerul personal, poate doar intr-o calitate mai slaba. Nu a contat, nu a contat nici daca trebuie sa ma surprinda filmul sau nu pentru ca, dupa atatea parodii si spoofuri dupa acest film finalul imi era cunoscut...in mare, nu in detaliu.

Oricum, ca film S.F., la cotele de astazi este unul din cele naive care insa a trecut de testul timpului din cauza ca a influentat pe atatia prin magia si misterul acestui film. Ca sa nu mai zic ca asa zisele comparatii dintre maimutele acum sefe ale planetei si oamenii din prezentul nostru sunt atat ironice cat si adevarate. Sunt menite sa te introduca intr-o stare de nesiguranta si, bineinteles, prin cele cateva critici asupra omului sa ne faca sa gandim de doua ori asupra faptelor rele pe care le facem. Da, acum totul e destul de naiv si destul de comic sa vedem combinatia ciudata de tehnologie pe care o aveau maimutele...un soi de anii 1800-1850 la noi. Un western S.F. s-a facut de abia inspre final cand malul marii s-a umplut de impuscaturi.

La fel ca in Avatar, spre exemplu, asemanarile cu civilizatia straina sunt la ordinea zilei pentru a ne putea regasi in personajele din specia opusa noua. Oricum, chestia evidenta, ce l-ar fi convins pe calatorul spatial american de localizarea lui a fost inca de la inceput cand i-a auzit vorbind. Sansele ca o alta planeta, intr-un alt sistem solar sa aiba locuitori care vorbesc engleza sunt efectiv astronomice. Oricum filmul este acum, la fel ca si atunci, distractiv numai ca acum e de 42 de ori mai naiv...cate unul pentru fiecare an care trece. Ma bucur ca in final personajul nostru principal, interpretat de Charlton Heston, a ramas cu femeia perfecta...muta si frumoasa dar in special, simpla.

Un clasic care imi face placere sa-l revad in viitor.

8.5/10