luni, 18 ianuarie 2010

Nefes: Vatan sagolsun {2009}

The Breath

Cate filme turcesti pot sa zic ca am vazut? Nici una? Sau daca am vazut, si e posibil, nu a fost nici unul memorabil sau bun de ceva. Singurele chestii turcesti pe care le stiu sunt prostiile alea de pe "Kanal D cacat"...dar cine se uita la alea? Vad ca's turcesti si schimb programul.

Nu aud ca primesc premii, ca ies in evidenta cu vreun film de'al lor. Nimic...Dupa putina documentare pe net, google fiind my friend, am descoperit intr-adevar cateva filme turcesti cotate inalt dar cu nici un gand sau tragere de inima sa le caut pentru a le viziona. Mi se pare o pierdere de timp. Turcia nu are un cinema puternic, unul care iese usor in evidenta...pana si al nostru primeste mai multe premii internationale. The Breath este, insa, facut din cu totul alt material...sau poate mi se pare mie si de fapt toate filmele turcesti sunt la fel, adica foarte bune. Nu stiu, tind sa cred ca asta, fiind facut de un regizor la primul sau lung-metraj, e de altfel un regizor foarte tanar cu o cu totul alta viziune asupra a ce inseamna cinema bun.

The Breath prezinta povestea a 40 de oameni ce trebuie sa protejeze un post. O poveste despre armata, una care imbina elemente din Full Metal Jacket, Apocalypse Now sau Patton insa le face autentice ei si povestii sale. 40 de soldati timp de vreo 2-3 anotimpuri, sub atacul psihologic al unui "Doctor", un terorist care ameninta sa-i atace in orice moment. De pregatit au fost pregatiti, fizic pana si actorii au primit antrenament, nu numai personajele in sine. Filmul are foarte multe scene facute cu cap care functioneaza aproape ca secvente sau capitole despre cum merge viata in acel post de pe varful muntelui. Actiunea are loc prin 1993 si se presupune ca ar reprezenta un eveniment din viata reala...facand astfel filmul unul de o importanta istorica, in functie de veridicitatea evenimentelor prezentate.

Trebuie insa sa recunosc ca daca vezi filmul asta din pat risti sa pierzi cateva faze din cauza ca te ia somnul. Dar nu fiindca e plictisitor ci pentru ca patul e prea confortabil. Mi-a placut foarte mult cum a fost construit...incepe in forta, imagini superbe, fotografice in fiecare secventa, apoi, incet-incet, isi rareste pasul, devine domol, pentru a ne face sa simtim ce simt si soldatii care, la fel ca ritmul filmului, devin din ce in ce mai relaxati, mai confortabili...deodata, filmul se termina cu o glorioasa si spectaculoasa scena de razboi veritabila cu explozii facute asa cum nu am mai vazut, facandu-te sa crezi ca sunt reale. Scena a durat 20 de minute de teroare pura. Rar se vede asa ceva in cinema.

Tot filmul e plin de momente memorabile, insa e nevoie de o traducere buna si preferabil una in limba voastra ca si in engleza imi era greu s-o urmaresc, schimbul de replici fiind cateodata prea rapid. Recomand filmul asta 100%.

9.25/10

2 comentarii:

  1. Incearca si "three monkeys" aka."Uc maymun" din 2008.Aveam aceeasi parere despre cinematografia turceasca.

    RăspundețiȘtergere