Kundun {1997}

Un Scorsese mai diferit decat majoritatea. Unul calm, fara mafioti sau "baieti buni", fara impuscaturi, fara violenta. De fapt asta e Martin Scorsese cand e el "zen". Cu filmul asta si-a atins partea calma, sensibila, si a scos la suprafata si ceea ce nu este negativ. De ce l-a facut? Habar n-am...probabil pentru ca se gandea ca fiind Dalai Lama, un simbol al non-violentei si pacii, e si el ceva ce nu a fost niciodata, un Martin calm, calculat, deloc violent.

Daca i-a iesit? Da, a facut un film interesant, unul biografic pana la urma care urmareste viata lui Dalai Lama pana la o varsta de vreo 18 ani. M-a interesat sa-l vad si pentru cultura budista. Si intr-adevar am descoperit in detaliu multe din traditiile lor. De exemplu...din cauza ca nu m-am interesat in avans si din cauza ca eu invat toate chestiile numai din filme...am aflat ca Dalai Lama este gasit in orice copil mic, de 2-3 ani, care alege anumite obiecte de pe masa, puse in prealabil de calugari...si bineinteles, acesta e numai in Tibet, chiar daca ideea cu reincarnarea sufletelor e valabila pentru toata planeta. Asta m-a facut sa ma indoiesc de viitorul acestei religii cu toate ca in idee sunt si eu un adept. Unul superficial...

Deci da, e despre traditii religioase si ceva politica, focalizandu-se pe primii ani ai lui Dalai Lama, cum a fost crescut si invatat, temperamentul si comportamentul sau, invazia Chinei in Tibet si fuga lui in India, in final. Cu toate astea e un film frumos, costume frumoase, imagini asemenea si decoruri deosebite...toate acestea, impreuna cu muzica, nominalizate la Oscar. Nici una nu a castigat. Muzica a fost un necesar. Scene lungi in care nu se vorbea deloc insa parca se simtea nevoia. Muzica a luat locul vorbelor si a fost bine...dar nu extroardinar. Aveam impresia ca ma uit la niste imagini cu Tibetul si un tip cu ceva muzica in background. Ceva foarte distant si rece.

Dar e un Scorsese si merita vazut. Nu e un film prost.

7.25/10