Cries and Whispers
Bergman ne aduce in atentie cazul a 3 surori si femeia de servici a casei. Un caz extrem de cutremurator as putea spune. Ce se intampla. Una din surori, cea mijlocie presupun, este bolnava de cancer. Bergman ne invita printr-un decor insangerat la un spectacol dureros pentru noi. Ne infioara fiecare secunda din durerile acestei boli incurabile pe care actrita Harriet Andersson le portretizeaza atat de vivid incat ne face sa ne simtim de fata, neputinciosi, la fel ca surorile ei si Anna, servitoarea.
Relatia ei cu Anna nu a fost numai aceea de stapan-servitor...a fost mult mai mult si probabil Anna sufera insa in acelasi timp arata cel mai mult curaj pentru a-si pastra aparentele fata de celelalte doua stapane ale casei. Bergman ne prezinta un caz uman des intalnit in trecut. Bolnavii de cancer nu primeau, ca in ziua de azi, medicamente ce le-ar alina durerile...nu, totul era trait la extrem iar durerile te faceau sa-ti doresti moartea. Pe langa povestea dureroasa avem loc si de o poveste de dragoste.O poveste de dragoste sincera prezentata insa cu subinteles. Anna si Agnes au fost iubite, lucru inteles din tipele bolnavei catre Anna, privirile Annei catre Agnes in dureri, puternice insa pline de durere si tristete.
Fiecare personaj este prezentat complet, atat cat trebuie sa stim. Sora cea mai mica, Maria, desi este casatorita, isi inseala sotul cu nonsalanta chiar si in timp ce sora ei mijlocie moare in camera alaturata. Sora cea mare, Karin, este cea care conduce casa si nu are timp de emotii si trairi. Isi tine privirea intotdeauna rece si calculata. Nu e un film usor de vizionat. Este un horror psihologic care reuseste sa transmita, prin maestria lui Bergman, trairile celor din jurul bolnavei, frica si disperarea. Si mai tarziu ne plesneste peste fata cu doliul personajelor. Unul mai viu decat se astepta...bineinteles, totul e inchipuit, prezenta surorii lor in mintea colectiva inca este in viata si nu a trecut pe lumea cealalta. O asteptata etapa din procesul doliului...
In plus, nici surorile care sunt in viata nu se inghit. Cea mare vede superficialitatea celei mici, imaturitatea ei...motiv pentru care simte ca nu se poate cobora la nivelul ei. Toate acestea sunt cuvinte spuse in ura dupa decesul surorii lor. Cea mica intelege, reuseste sa treaca mai departe asa cum reusesc copiii de cele mai multe ori, uita mai repede. Cele doua sunt opusuri si probabil nu o sa se inteleaga in veci cum o fac de obicei surorile. Motivul adevarat al razboiului dintre cele doua nu a fost prezentat si probabil face parte din trecut. Ura aceasta se simte si in faptul ca nu sunt in stare sa-si aline si mangaie sora muribunda...
Deranjant dar superb.
9.3/10
Relatia ei cu Anna nu a fost numai aceea de stapan-servitor...a fost mult mai mult si probabil Anna sufera insa in acelasi timp arata cel mai mult curaj pentru a-si pastra aparentele fata de celelalte doua stapane ale casei. Bergman ne prezinta un caz uman des intalnit in trecut. Bolnavii de cancer nu primeau, ca in ziua de azi, medicamente ce le-ar alina durerile...nu, totul era trait la extrem iar durerile te faceau sa-ti doresti moartea. Pe langa povestea dureroasa avem loc si de o poveste de dragoste.O poveste de dragoste sincera prezentata insa cu subinteles. Anna si Agnes au fost iubite, lucru inteles din tipele bolnavei catre Anna, privirile Annei catre Agnes in dureri, puternice insa pline de durere si tristete.
Fiecare personaj este prezentat complet, atat cat trebuie sa stim. Sora cea mai mica, Maria, desi este casatorita, isi inseala sotul cu nonsalanta chiar si in timp ce sora ei mijlocie moare in camera alaturata. Sora cea mare, Karin, este cea care conduce casa si nu are timp de emotii si trairi. Isi tine privirea intotdeauna rece si calculata. Nu e un film usor de vizionat. Este un horror psihologic care reuseste sa transmita, prin maestria lui Bergman, trairile celor din jurul bolnavei, frica si disperarea. Si mai tarziu ne plesneste peste fata cu doliul personajelor. Unul mai viu decat se astepta...bineinteles, totul e inchipuit, prezenta surorii lor in mintea colectiva inca este in viata si nu a trecut pe lumea cealalta. O asteptata etapa din procesul doliului...
In plus, nici surorile care sunt in viata nu se inghit. Cea mare vede superficialitatea celei mici, imaturitatea ei...motiv pentru care simte ca nu se poate cobora la nivelul ei. Toate acestea sunt cuvinte spuse in ura dupa decesul surorii lor. Cea mica intelege, reuseste sa treaca mai departe asa cum reusesc copiii de cele mai multe ori, uita mai repede. Cele doua sunt opusuri si probabil nu o sa se inteleaga in veci cum o fac de obicei surorile. Motivul adevarat al razboiului dintre cele doua nu a fost prezentat si probabil face parte din trecut. Ura aceasta se simte si in faptul ca nu sunt in stare sa-si aline si mangaie sora muribunda...
Deranjant dar superb.
9.3/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu