Ti se urca la cap. Ti se urca la cap o prostie turnata de un mare critic de film, o prostie legata de acest film. Acel mare critic de film e Roger Ebert...i-am citit (in totalitate) parerea avand inca 15 minute de vazut din film lasate de acum 5-6 ore cred, sau poate mai bine. De ce am lasat aceste 15 minute atat de mult, avand chiar intentia sa abandonez complet filmul? Pentru ca e o prostie de film.Michelangelo Antonioni este un regizor renumit, un adevarat maestru, un geniu in cinema...spun multi. Spun multi din mai multe motive. Cei care se credeau si inca se cred critici adevarati de arta cinematografica trebuie sa aiba un favorit care apartine doar lor. Doar ei reusesc sa-i desluseasca neintelesul. Doar ei gasesc semnificatii in vid. Si desi filmul nu inseamna nimic, dupa ce s-a terminat il ridica in slavi, concepand despre el tot felul de explicatii care mai de care mai circumstantiale. Sa o luam altfel...in film e vorba despre un reporter care cauta o banda de guerila prin desertul nu stiu care, este condus pana anumite puncte apoi abandonat, asa, din senin. Ajunge inapoi la hotelul unde era cazat, dezamagit si insetat. Se duce la un amic de'al sau care l-a facut in aceasta calatorie, un domn Robinson pe care il gaseste mort.
Fara sa mai stea pe ganduri isi asuma identitatea lui Robinson, prin simplul act de a inlocui pozele din pasaport. Tare, nu? In Londra, Locke este crezut mort, in loc de Robinson. Aa, am uitat sa spun, Locke, reporterul e jucat magistral de Jack Nicholson. Magistral pentru o astfel de plictiseala fara intriga si directie. Acum Locke este Robinson si Robinson este Locke. Lockeul cel real se plimba acum. Spre destinatii care apartin lui Robinson. Si se plimba. Si...iar...se...plimba...
Fara ca sa se intampla ceva in filmul asta supraevaluat de minti ce cred ca vad printre randuri. E incredibil. La fel ca Blow-Up, persoanele se cred altceva decat sunt, fotograful din Blow-Up se crede martor al unei crime, inchipuire cauzata de masiva plictiseala din propria viata, la fel ca aici. Lipsa de persoana a persoanei Locke il duce la o criza de identitate, criza ce crede ca poate fi rezolvata daca se transforma in altcineva. Nu stiu, dar nimeni de pe planeta asta nu s-ar comporta cum se comporta Locke sau Fata (The Girl) pe care o intalneste. Nimeni nu e asa de pierdut in spatiu sau in propriul cap...nimeni care inca poate fi numit sanatos la cap...
7/10
Aici subscriu. Singurul Antonioni care mi-a placut a fost "La notte". "Blowup" mi s-a parut revoltator de imbecil(macar ma asteptam sa fie stimulant la nivel vizual, yet wasn't), "Deserto rosso" m-a obosit ingrozitor, iar asta m-a pierdut dupa jumate de ora(nu ca era al naibii de complicat, dar pur si simplu, I lost interest, petnru ca era muuult prea artificial si neconvingator). La restul filmelor lui nu m-am mai uitat(lesne de inteles de ce)
RăspundețiȘtergere