vineri, 29 mai 2009

Ip Man {2008}

Citit ca pe romaneste, Ip Man este maestrul artei martiale Wing Chun, stil perfectionat de el, genul care l-a practicat si super karatistul Bruce Lee. Chiar de la Ip Man l-a invatat. Chiar de la tipul din povestea acestui film. Un erou extrem de priceput care a pus practic capat ocupatiei Japoneze asupra Chinei unindu-i pe chinezi...asa, om simplu cum era, prin faptele simple pe care le facea.

Povestea se desfasoara in jurul celui de-al doilea razboi mondial, anii '40. Desi povestea ridica impresia generala asupra acestui film, tot la scenele de batai vrem sa ne uitam. Daca totusi au si o poveste care sa le uneasca e si mai bine. Luptele sunt extrem de diversificate...haotice insa regia si editarea de exceptie fac vizionarea lor o adevarata placere mai ales pentru un fan al kung-fu-ului. Si eu stiu sigur ca sunt un asemenea fan.

Pe de alta parte poate fi vizionat ca un "alt film despre cel de-al doilea razboi mondial" din cauza ca se arata saracia, disperarea si durerea din acea perioada din istoria planetei. Dar tot la scenele de kung fu ne intoarcem. Tot la ele se duce intreaga poveste. Si tot cu o scena de asta se termina filmul. Rapiditatea, succintul loviturilor, puterea, distanta mica parcursa de pumn prin aer pana la fata adversarului, conservarea energiei si nu in ultimul rand talentul...le recunoastem pe toate si in stilul lui Bruce Lee si toate sunt excelent etalate in acest film. Scenel de actiune sunt extrem de distractive si antrenante, deloc plictisitoare din punct de vedere a miscarii camerei si sunt un deliciu pentru spectator.

Pentru asta, si pentru poveste, filmul asta merita recomandat.

8.5/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu