Acest film a castigat 3 premii la Cannes in 2005, premii destul de importante...si stiti care e marea smecherie? Mi-a adus aminte de cinemaul romanescu. Al nostru. Cadre lungi in care dialogul e rar si se comunica mult prin limbajul corpului. Camere fixe fara plimbat, fie si pe sine...scene in care nu se intampla mai nimic, cu toate ca fiecare scena are ceva ce duce mai departe povestea...E unul din cele mai slabe filme de suspans din cate am vazut. Desi am prins partea cu paranoia, desi omul nu primea decat niste filmulete cu filmari ale sale din fata casei in care statea si ocazionalele felicitari cu capete insangerate care puteau a nu fi de la aceeasi persoana, nu pot spune ca sunt reusite...de fapt acest suspans se disipa foarte repede pentru ca e urmat de scene plictisitoare. E pacat totusi, zici ca avea potential. Iar momentul culminant e atat de puternic pe langa restul filmului incat m-a facut sa ma ridic din pat cand eram intro stare de semi-somnolenta...e uimitoare. DAR, nu compenseaza...Desi are logica in contextul filmului, e ca nuca in perete...e atat de teribila incat zici ca a fost pusa anume pentru a compensa plictisul din restul filmului...
Mi-a mai aratat ca astfel de scene in familie o pot destrama, aceasta frica ii desparte unul fata de celalalt, chiar fiecare membru din familie, incluzandu-l pe pustiul celor doua personaje principale. Deci, a fost mult mai slab decat credeam si pentru asta merita pedepsit. Desi criticii vad ceva deosebit, eu nu vad nimic, ci un ceva laudat pe degeaba.
6/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu