Russian ArkDa, frumos, poate prea frumos cateodata...daca exista un superlativ pentru frumos...care e smecheria acestui film? Sunt cateva...foarte interesante.
In primul rand nu stii ce se intampla...pare a fi un vis, doi oameni cel din imagine si cel care vede totul intra intrun taram aparent magic, un palat unde are loc un bal. Dar nici ei nu stiu unde sunt, cand sunt si ce se intampla...si aparent sunt si invizibili fata de ceilalti. Poate fi un vis, poate fi chiar repreztantarea mortii...sau vietii dupa moarte cand unui sulfet ii sunt permise acele cateva secunde cand viata ii trece prin fata ochilor. Aici nu sunt cateva secunde...sunt multe secunde...o ora si 33 de minute. Personajul ce vede totul e, as zice eu, sufletul ce a murit. Persoana ce il urmareste in aceasta calatorie este chiar Moartea...ciudat cum este alungata din camere cand zaboveste prea mult. Moartea incearca sa inteleaga o cultura pentru el noua, chiar si limba e noua...nici nu stia ca o vorbeste.
Ce e insa extrem de interesant la acest film, lucru cu care se lauda e ca e filmat intro singura dubla, ca sa-i zic asa...ganditi-va la o filmare continua prin 33 de camere pline de pictura si sculptura si muzica. O calatorie prin timp facuta in mod continuu...prezent si trecut contopite intru una. Ce-i drept, o cladire are aceasta putere...de o cladire ar reusii sa-ti arate tot ce a vazut, asa ar arata. Ca un loc in care aveau loc petreceri, apoi, treptat, transformat in muzeu unde vin orice fel de vizitatori. Asa...deci...totul intro filmare continua...o ora si 33 de minute...wow. Sunt insa multe indicii ce ar arata ca s-au facut mai multe filmari...indicii care nu stau singure in picioare, pentru ca sunt perfecte, sunt de fapt presupuneri, prejudecati. Filmari de genul cand camera se apropie de un tablou si sta cateva secunde lipit de acesta sunt momente excelente pentru a trece de la o secventa la alta. Numai acolo am vazut ca e posibil...in rest, se misca actori, efectele ar fi fost mult prea costisitoare si complicate.
Totul e destul de perfect, dar chestia care m-a enervat pe mine, personal, au fost privirile constante ale figurantilor catre obiectivul camerei. Desi sunt sigur ca au fost instruiti, inainte, sa nu se uite inspre camera sau sa faca miscari exagerate (sa intoarca gatul mai mult decat e necesar) pentru a li se vedea fata in copia finala a filmului. Prost gust si prostie. In special o baba idioata care cred ca s-a vazut cu fata in cadru de vreo 3 ori, desi nu era nevoie sau normal. In fine...chestia asta poate fi justificata prin faptul ca in locul camerei e de fapt o persoana. Si oamenii din jur se uita in ochii lui...
In rest, o discutie usoara intre moarte si mort despre arta, cultura, influente in arta, Rusia. Moartea mai este numit si Strainul, Marchizul sau Europa. Daca chestia cu filmarea continua e reala atunci aplaud aceasta sarcina dusa la bun sfarsit, 2000 de figuranti, 3 orchestre, 33 de camere si 300 de ani, toate intr-o dubla e chiar taglineul filmului. A fost nevoie de o munca titanica de coordonare si precizie, nu una deosebit de extraordinara dar cu siguranta una foarte interesanta si spectaculoasa. Acum, cat de dificil e sa faci asa ceva...depinde de persoana. Personal e destul de usor...trebuia insa multa planuiala in avans.
8.25/10
In primul rand nu stii ce se intampla...pare a fi un vis, doi oameni cel din imagine si cel care vede totul intra intrun taram aparent magic, un palat unde are loc un bal. Dar nici ei nu stiu unde sunt, cand sunt si ce se intampla...si aparent sunt si invizibili fata de ceilalti. Poate fi un vis, poate fi chiar repreztantarea mortii...sau vietii dupa moarte cand unui sulfet ii sunt permise acele cateva secunde cand viata ii trece prin fata ochilor. Aici nu sunt cateva secunde...sunt multe secunde...o ora si 33 de minute. Personajul ce vede totul e, as zice eu, sufletul ce a murit. Persoana ce il urmareste in aceasta calatorie este chiar Moartea...ciudat cum este alungata din camere cand zaboveste prea mult. Moartea incearca sa inteleaga o cultura pentru el noua, chiar si limba e noua...nici nu stia ca o vorbeste.
Ce e insa extrem de interesant la acest film, lucru cu care se lauda e ca e filmat intro singura dubla, ca sa-i zic asa...ganditi-va la o filmare continua prin 33 de camere pline de pictura si sculptura si muzica. O calatorie prin timp facuta in mod continuu...prezent si trecut contopite intru una. Ce-i drept, o cladire are aceasta putere...de o cladire ar reusii sa-ti arate tot ce a vazut, asa ar arata. Ca un loc in care aveau loc petreceri, apoi, treptat, transformat in muzeu unde vin orice fel de vizitatori. Asa...deci...totul intro filmare continua...o ora si 33 de minute...wow. Sunt insa multe indicii ce ar arata ca s-au facut mai multe filmari...indicii care nu stau singure in picioare, pentru ca sunt perfecte, sunt de fapt presupuneri, prejudecati. Filmari de genul cand camera se apropie de un tablou si sta cateva secunde lipit de acesta sunt momente excelente pentru a trece de la o secventa la alta. Numai acolo am vazut ca e posibil...in rest, se misca actori, efectele ar fi fost mult prea costisitoare si complicate.
Totul e destul de perfect, dar chestia care m-a enervat pe mine, personal, au fost privirile constante ale figurantilor catre obiectivul camerei. Desi sunt sigur ca au fost instruiti, inainte, sa nu se uite inspre camera sau sa faca miscari exagerate (sa intoarca gatul mai mult decat e necesar) pentru a li se vedea fata in copia finala a filmului. Prost gust si prostie. In special o baba idioata care cred ca s-a vazut cu fata in cadru de vreo 3 ori, desi nu era nevoie sau normal. In fine...chestia asta poate fi justificata prin faptul ca in locul camerei e de fapt o persoana. Si oamenii din jur se uita in ochii lui...
In rest, o discutie usoara intre moarte si mort despre arta, cultura, influente in arta, Rusia. Moartea mai este numit si Strainul, Marchizul sau Europa. Daca chestia cu filmarea continua e reala atunci aplaud aceasta sarcina dusa la bun sfarsit, 2000 de figuranti, 3 orchestre, 33 de camere si 300 de ani, toate intr-o dubla e chiar taglineul filmului. A fost nevoie de o munca titanica de coordonare si precizie, nu una deosebit de extraordinara dar cu siguranta una foarte interesanta si spectaculoasa. Acum, cat de dificil e sa faci asa ceva...depinde de persoana. Personal e destul de usor...trebuia insa multa planuiala in avans.
8.25/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu