The Fisher King {1991}

Inca o creatie Terry Gilliam care nu o data, nu de doua ori m-a dat pe spate cu stilul sau vizual si senzatia de claustrofobie ce o intampini chiar si in spatii deschise...atmosfera a fost ireala, chiar suprareala si in combinatie cu haosul personajelor, un haos dorit, regizat, a iesit un mindfuck despre blestemele trecutului sau greselile transformate in traume.

Incepem cu un DJ talentat de la radio, programul de dimineata, jucat de Jeff Bridges. Ii spune la un moment dat unui ascultator, la cerinta acestuia, ce parere are tipa care merge in nu stiu ce local...la numele localului DJ-ul imediat a reactionat in defavoarea dorintelor ascultatorului. Acesta din urma merge apoi in local si impusca 7 oameni, inclusiv pe el, din cauza a ce a spus personajul nostru principal. Automat si nefiresc se instaleaza in sinea lui un sentiment de vina puternic ce il macina timp de 3 ani. Acum insa da peste un om de pe strada despre care afla ca a fost sotul unei victime de la cea intamplare de acum 3 ani. Iarasi, trait sentimente puternice si autodistructive din trecut, inviat morti, sentiment de vina reinstalat.

Omul nostru se simte obligat sa-l ajute pe omul de pe strada, jucat excelent de Robin Williams, in stilul sau specific...loud and obnoxious cu momente de calm zambaret. Interactiunea dintre ei continua in incercarea disperata a lui Jack (Jeff Bridges) in a-l ajuta pe Parry (Robin Williams) dar mai in a se ajuta pe sine pentru a trece peste acel eveniment pentru care nici nu ar trebui sa se simta vinovat...mass-media insa l-a distrus mentionandu-i implicarea de fiecare data.

Filmul se invarte astfel si exploreaza in detaliu nivelul de vina a fiecaruia, nivelul psihologic traumatizat rabufnind la suprafata in diferite momente ale filmului intr-un haos de comportament uman. Cel putin din partea personajului lui Parry avem parte chiar si de un calaret inflacarat de un rosu aprins...excelent pentru stilul lui Gilliam cat si pentru camera de filmat, un stil foarte teatral si spectaculos de prezentare...ca o arsura pe creier, suprasaturat de vina si dispret. Intre cei doi se formeaza rapid o prietenie ce ii ajuta pe amandoi, dragostea se infiripa in stanga si in dreapta, Jack ajutandu-l pe Parry si invers. Un film interesant de explorat si de definit...cel putin cei doi din imagine sunt de coma. Da, e si un film amuzant dar parca nu iti vine sa razi de situatia lor.

8.3/10