Ceva deosebit...ceva ce te lasa pe ganduri chiar si pe parcurs, chiar si dupa. Cu siguranta cel mai bun film al lui Lars von Trier pana in prezent. O profunda analiza a omului cand are de-a face cu melancolia...
Bineinteles, dupa ce vizionezi filmul realizezi ca melancolia reprezinta doua lucruri. In prima parte, Justine, o mireasa proaspata realizeaza inutilitatea vietii, o povara ce vine impreuna cu o capacitate intelectuala ridicata. Omul, prin natura sa, nu trebuie sa se opreasca din pus intrebari, sie si celor din jur...omul e curios din nastere...numai asa am reusit sa evoluam, sa descoperim toate avansurile tehnologice, asa am ajuns ca numai in ultimii 100 de ani sa ne triplam populatia datorita medicinei avansate. Aceasta descoperire insa o sa ne aduca si sfarsitul, prin suprapopularea planetei. Justine, jucata excelent de Kirsten Dunst (chiar ii aplaud curajul de a juca cu un regizor ca Lars...daca o tine tot asa vad un viitor serios ca actrita), vede inutilitatea acestei traditii invechite, etalarea asta de costume si emotii false pentru a satisface nevoile vizuale si emotionale ale unor rude si prieteni egoisti. Aici melancolia se manifesta pur ca un sentiment...tristete profunda, deprimare, dorinta de izolare...totul a fost de un tragic mai putin comic, dar mai mult jenant. Acel teatru de la asa zisa nunta a fost, pentru cine vrea sa vada, inceputul sfarsitului...un haos in care sentimente nedorite ies la suprafata din cauza ca atunci mor cativa si se nasc altii...mirii. E un prilej de drama in atatea familii, un motiv de sarbatorire dar si de intristare...
In partea a doua, Claire, melancolia se manifesta ca o planeta, simbolizand atat puterea acestui sentiment cat si importanta lui, atunci cand avem de a face cu el. Nu zic de acum ca e normal sa te simti melancolic, dar toti am trecut prin asta. E un sentiment ca o bariera ce o data invinsa ne face mai puternici ca oameni...de fiecare data. Aici e insa este si portretizarea rationamentul imprevizibilului, sfarsitului, mortii. Toti stim ca avem un final...il privim, cu varsta, din ce in ce mai neprietenos...chiar daca acesta poate veni pe nepregatite. Conditia omului inteligent e prezentata foarte bine aici...zic inteligent pentru ca omul simplu se manifesta ca in filmele apocaliptice ale Hollywoodului...panica si tipete, pentru ceva ce vine oricum...energie irosita in van.
Omul inteligent nu tipa catre divinitati imaginate, nu se sperie inutil, desi pe Claire o strapunge un fir de frica dar numai cand realizeaza inevitabilul, Justine insa nu pentru ca ea il imbratiseaza. Claire este oarecum portretizarea omului a carui existenta e mai mult emotionala decat rationala...astfel incat cele doua inglobeaza cam tot ce trebuie stiut despre om. In fond, am mai zis-o...suntem fiinte simple, a caror emotii sunt doar variatii complexe ale unor emotii de baza...iar interpretarea lor e detaliata. E puternic filmul si impactul lui e strafund in constientul spectatorului care vrea sa ia ceva dupa vizionarea unui astfel de film...pentru ca nu e un film pentru toata lumea. Finalul este superb vizual, la fel si scenele din premisa (a caror raspuns il gasim in finalul capitolui doi dar care in acelasi timp ne pregatesc si pentru primul capitol)...regret ca nu am vazut filmul acesta la cinema...dar poate o sa mai am sansa. E un film deosebit de bine facut, plin de simboluri si semnficatii, profund si rece...mi-a placut mult.
9.5/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu