miercuri, 20 noiembrie 2013

Prisoners {2013}

Trebuie sa fiu orb sau ignorant sa consider ca filmul asta nu e altceva decat un film bun spre foarte bun. Are toate ingredientele care il fac un concurent serios pentru Oscaruri la anu...pentru ca de intrat in cursa poate intra, in mod special la capitolul actori. Hugh Jackman si Jake Gyllenhaal sunt capitole peste ce am mai vazut anul asta...deocamdata.

Ah, si aveam atat de multe de spus cand ma uitam la film...dar ca de obicei, pentru ca nu le scriu in timp ce ma uit la film, ideile imediat si-au luat zborul spre alta minte care vizioneaza filmul asta. In primul rand trebuie sa mentionez ca e o drama condusa de personaje. Ele sunt miezul actiunii si miezul analizei. Bineinteles, aveam de a face cu alegeri morale si personale din partea celor doi actori principali...unul, tatal fetitei rapite, incearca sa-si mascheze frustrarea si supararea printr-o actiune nu tocmai in limitele legii sau ale simtului moral...dar o actiune care pe el il impaca intr-o anumita masura, dar nu rezolva nimic in cele din urma.
Insa personajul central, din punctul meu de vedere, este detectivul jucat excelent de Gyllenhaal (de fiecare data cand ii scriu numele verific de trei ori sa vad daca l-am scris corect)...detectivul care trebuie sa raman obiectiv dar niciodata sa nu piarda din ochi scopul sau. Chiar si asa, a fost ca un soi de bildungs roman pentru el. Am vazut, prin ochii lui, maturizarea lui cu acest caz deosebit. Obstacolele pe care le intalneste, fie ca sunt fizice sau psihologice. Cantarim fiecare schimb de replici pe care il are cu fiecare personaj, analizam felul cum se comporta cu ceilalti, in special cu tatal fetei disparute...cam de fiecare data cand erau cei doi in aceeasi scena iesea cu scantei.
Cu toate astea, am simtit pe la inceput ca filmul joaca la coarda sensibila. Am vazut apoi ca personajele sunt profunde, complexe, dialogurile nu sunt degeaba, regia a fost naturala desi mergea mai artistica si mai creativa in unele locuri, editarea a fost fara meteahna insa se mai putea lucra la final, desi pare ok. Pana la urma filmul acesta a lui Denis Villeneuve mi-a adus aminte destul de mult de ultimul sau film pe care l-am vazut, Incendies, un film la fel, socant, uman, dar cu o oarece stangacie spre final sau mai bine zis, o delasare, o lene a scenaristului de a veni cu o idee noua, cu adevarat socanta. Piesele se legau frumos pe parcurs dar am simtit nu un crescendo spre final...ci o aplatizare a emotiilor care pana atunci cresteau furtunos si cu ardoare.
Poate deja ma obisnuisem cu un final mai macabru, mai lipsit de speranta...desi eram 50/50 cam tot filmul. Macar daca nu se termina cu totul in tonul asta. Pana la urma, sa respectam putin si procentul de caze rezolvate in viata reala...as fi respectat asta. As fi cules o morala si din asta. In acest caz morala nu prea exista...decat ca trebuie sa-i lasi pe oamenii care fac o treaba, sa si-o faca pana la capat si nu sa te dai tu erou...dar il inteleg, serios, chiar il inteleg pe Wolverine.
A fost cam prost cand si-a ales rolul asta de super-erou, e pacat ca o parte din mine nu poate sa-l ia in serios, mai ales cand joaca asa de bine si intens ca aici. In schimb tot cu detectivul ramai...cum el e eroul adevarat insa nu e eroul de care are lumea nevoie, e un erou prost apreciat si care primeste numai critici...laudele nu pentru "asta e meseria lui". Oricum, filmul a fost excelent, cum am spus deja, cu minusurile lui destul de nesemnificative.
9/10

Un comentariu:

  1. Dreapta recenzia si cu adevarat remarcabil cum joaca detectivul, ca sa nu fiu nevoita sa-i scriu numele. Revin cu placere sa iti urmaresc recomandarile. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere