Desi povestea din partea a doua pare mai alambicata si fragmentata s-ar putea sa fie mai bun decat pare la prima vedere. In continuare se aprofundeaza personajul "Joe" (avarage Joe) si o judecam si mai sever si mai cu atentie...ajungem sa o cunoastem de parca o stim de o viata. Si cam a reusit Lars von Trier sa relateze o viata de om...
Unii din noi nu stiu daca avem patru ore in care putem povesti toata viata noastra...cu siguranta ne ajunge mai putin. Asta si pentru ca personajul "Joe" inglobeaza o latura umana care se regaseste in toata lumea...dar in cele din urma tipa e o psihopata. Stiu ca suna ca nuca in perete si brusc, dar asa e. O persoana egoista care nu a dorit decat sa ii fie umplute gaurile...si nimeni, niciodata, nu a reusit sa faca asta...si cu atat mai rau, nici ea nu stia ce dorea cu adevarat. Din punct de vedere a caracterizarii lui Joe cred ca e filmul care o face cel mai bine. Nu gasesc nici un titlu in care un personaj e luat de la zero si descris la un asemenea detaliu psihologic. E dificil totusi.
Si cu toate astea, la fel ca prima parte, e prea accesibila. Lasa putin pentru imaginatia spectatorului, lasa putin la interpretarea lui unica...totul e, practic, dictat si scris clar. Joe, jucata de Charlotte Gainsbourg, e intocmai cum e povestit iar interpretarile si paralele create de noul ei prieten, jucat de Stellan Skarsgard, sunt raspunsul cel mai potrivit, pentru ca practic sunt raspunsurile lui Lars von Trier la orice problema ridicata de Joe. El suteaza, el apara, el da cu capul - Lars von Trier. Asta e minusul semnificativ al duologiei. Nu pot insa sa neg ca e o poveste captivanta care s-a cam dus la vale din moment ce a aparut tanara aia ce incerca Joe sa o racoleze.
Cu siguranta unii o sa gaseaca raspunsurile lui von Trier puerile pentru personajul lui Joe...poate de asta nici nu e asa de apreciat filmul desi e posibil ca in viitor sa il mentionam din ce in ce mai mult. E foarte posibil. Da...nu e un film usor de digerat, mai ales datorita nuditatii care nu decat animalica, deloc umana, romantata.
Cam asta e personajul Joe. Un animal care se lasa condus de instincte, de nevoile fiziologice si deloc de rational. Rationalul pe care il are din cand in cand se invarte intotdeauna nevoilor ei fiziologice imposibil de controlat si din ce in ce mai arzatoare. von Trier a incercat sa le ofere si conotatii religioase cu biciuirea si cele 40 de lovituri de bici, nu stiu daca a reusit prea bine sa ne para rau de ea dar cu siguranta si-a plans de mila singura...si Seligman a ajutat-o la acest capitol.
Dar da, filmul a fost interizis la noi in tara pentru o perioada scurta de timp si faptul ca a fost interzis nu a facut decat sa creasca curiozitatea si interesul fata de film. Lumea, in schimb, nu se aventureaza sa discute prea mult despre el. S-au simtit cu siguranta inconfortabil si scarbiti (cateodata).
Dar va zic atat. Merita o vizionare si merita o vizionare cu mintea deschisa.
8/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu