Stiti de ce rezoneaza atat de puternic un film de genul asta? Raspunsul e simplu si deloc suprinzator...il traim sau il vedem in fata ochilor desfasurandu-se chiar acum.
Vedem cum sistemul de invatamant rugineste si nu din cauza metodele de predare care au ramas aceleasi de zeci daca nu sute de ani...ci din cauza elevilor si indirect din cauza parintilor ce isi rasfata odraslele si nu pun piciorul in prag pentru ca, doamne fereste, trebuie sa ma placa copilul meu si sa ii fiu prieten si cand e adolescent...fuck 'em. Lasa-i sa arda! Mai putini imbecili pe planeta, mai putine guri de hranit, parintii trebuie sa realizeze ca nu fiecare copil e un fulg de nea plin de inteligenta care are un viitor stralucit in fata...astea se cresc la randul lor dar tu, ca parinte, cand petreci timpul pe Facebook la fel ca odrasla ta atunci imi pare rau, va meritati soarta.
Filmul asta e genul de film care rascoleste sentimente si te face, nu, te forteaza sa te implici emotional in poveste. Vezi decaderea societatii si felul cum sunt crescuti copiii astia, vezi indirect ca parintilor nu le mai pasa ce fac "dragalasii" lor cand se duc afara, cu cine se inhaiteaza si cum incet-incet se transforma in niste creaturi hidoase, dezgustatoare si goale pe inauntru pentru ca nu au pus mana pe o carte la viata lor si tot ce cunosc, cunosc din hip-hop si rap...adica efectiv nimic bun.
Nu le mai pasa pentru ca lumea e de cacat. Lumea nu promite nimic si tot ce vad la tv si in ziare e doar saracie si disperare si astfel intreaga tara intra intr-o blazare din care nu poate sa iasa pentru ca nu exista nimic bun mai departe. E un cerc vicios si Tony Kaye ne-a prezentat din nou fata asta a lumii...o fata reala ce o simtim si stim ca e adevarata din cauza ca nu e fericita. Fericirea superficiala ne este vanduta in pachete de entertainment ieftin, cum sunt filmele precedente...colorate, anume facute sa-ti spele creierul si sa-ti creeze idei preconcepute despre cum trebuie traita viata. Tony Kaye e tipul care a regizat American History X, un film la fel de adevarat dar la fel de neapreciat de critici.
Adrien Brody mi-a readus speranta pentru el, amintindu-ne de ce a luat Oscarul pentru The Pianist. S-a implicat total si e intr-adevar un rol frumos in care sa te implici. Deprimant si dureros, dar frumos. Intreg filmul are o poveste frumoasa ce merita vazut si de asta recomand aceasta bucata de cinema pentru ca e real si spune adevarul asa cum vrei sa-l auzi cateodata...raw.
9/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu