luni, 7 ianuarie 2013

Lincoln {2012}

Am incercat in primul rand sa vad rostul unui astfel de film. Cand e facut de Steven Spielberg si nu are explozii, extraterestrii sau actiunea se petrece in viitor inseamna ca a vrut sa spuna ceva cu filmul asta si nu doar sa ne aduca aminte de trecut...trecut care e mai relevant pentru americani decat pentru noi.

A fost dureros de politic filmul asta. Da, l-am inteles ca film si pot sa spun ca acum stiu putin mai multe despre Lincoln si despre ce a facut el pentru tara lui dar nu pot sa zic ca am inteles tot limbajul de lemn ce a fost folosit in transmiterea unei idei politice. Presupun ca erau inevitabile schimburile de replici care se prezentau in felul descris pentru ca na, e un film despre presedintele american din 1861 pana in 1865...mai exact e perioada cand a trebuit votat cel de-al XIII-lea amendament, cel care proclama abolirea sclaviei in si pe teritoriul S.U.A.
Nu e un film dramatic, nu e nici artistic de multe ori. E doar o relatare istorica, aproape documentara, a acelor evenimente dar si o caracterizare indeaproape asupra omului, asupra geniului politic Abraham Lincoln. Eu nu am cu cine sa-l compar pentru ca in istoria acestei tari, tara mea, nu pot sa spun ca a iesit cineva in evidenta de la Vlad Tepes incoace...desi pana si stilul sau politic e putin prea barbar, desi necesar. Lincoln a fost un om extrem de inteligent care stia cum sa faca ca scorul sa fie de partea sa si in acelasi timp sa faca totul legal si moral, sa poata omul sa doarma noaptea. O partea din sarmul (desi nu era un barbat atragator) si inteligenta lui venea din faptul ca toate punctele politice la care vroia sa ajunga porneau sau aveau in spate o poveste din viata lui...fie personala, fie auzita, fie - cine stie - inventata.
Daniel-Day Lewis l-a portetizat excelent pe presedinte si este intr-adevar el desi nu stiu nimic despre manierismele si timbrul vocii. Tot ce stiu e ca Lewis, fiind un method actor asa cum il stiu, s-a documentat intens pentru a-l portretiza pe om cat mai fidel. Seamana fizic leit si a fost ales exact cum ma asteptam. Actingul sau a fost curat, fara teatralisme, asa cum a fost mai tot filmul. A fost un film curat si corect, fara exagerari, fara macar vreun glont tras...si daca a fost, nici nu l-am remarcat. Revenind la actori...Daniel nu cred ca o sa mai fie nominalizat si daca o sa fie se intampla pentru ca oricum apare din an in paste in filme si atunci cand o face se ofera trup si suflet rolului. Nu prea mi-a placut de Sally Field dar asta e - probabil asta a fost si rostul...mi-a placut insa sa-i vad pe toti ceilalti actori pe care ii cunosc si apar in roluri episodice...cum e Joseph Gordon Levitt, Lee Pace, Tommy Lee Jones, James Spader, Jackie Earle Haley si alti cativa.
Nu pot insa sa spun ca mi-a placut la nebunie sau ca il consider o opera cinematografica esentiala. Nu. O sa ramana probabil in istorie ca cel mai bun film cu Abraham Lincoln, o sa ramana pentru ca e un film facut de Speilberg insa el nu o sa fie amintit din cauza acestui film. Ramane doar un film, cum am zis, curat si corect, istoric pana la sange, interesant daca esti interesat de istorie si esti patriot dar cam atat. Rostul filmului e ca ne arata in mare cat de mult a evoluat mentalitea americana dupa doar 150 de ani si cat de mult a ajutat acest efort al lui Lincoln in schimbarea atitudinii oamenilor albi fata de negrii. Adica datorita lui Lincoln au ei acum un presedinte negru...asta ar fi relevanta unui astfel de film in ziua de azi.
8/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu