Duck Soup {1933}

Cica asta ar fi cel mai bun film de la fratii Marx. E posibil ca asta sa fie cel mai bun, nu le-am vazut pe toate, dar din ce am mai vazut de la baietii Marx comedie a asemanatoare in cam toate filmele lor. Tot slap-stick, tot fizica, de abia se facea tranzitia dintre comedia verbala si non-verbala deci gasim de ambele feluri aici.

Ok, primele 3 sferturi au fost bestiale si extrem de amuzante. Fie ca ma amuzau replicile lui Groucho, pline de aroganta si tupeu New Yorkez, fie accentul lui Chico, fie imbecilitatea fara margini, muta, a lui Harpo. Fiecare au ceva unic si totusi si ceva in comun, fiind frati...au lucrat impreuna la aceste materiale comice si fiecare si-a lasat amprenta.

Dar apoi ma gandeam ce zero sunt pe langa Chaplin. Si de atunci nu am mai ras la nimic din ce au facut...pentru ca erau aceleasi faze cu alte replici si alte personaje in diferite decoruri. E pana la urma aceeasi rutina, schimbata pe ici si colo ca sa nu fie totusi ceva ce se repeta in mod enervant. Povestea din spatele poantelor e nesemnificativa si poate fi inlocuita cu usurinta cu orice altceva atata timp cat se pastreaza tema razboiului. E neinteresanta povestea atata timp cat cei 3 (ca al patrulea e degeaba) sunt mereu in centrul atentiei.

Si apoi mai e si muzical...sa fim seriosi. Imediat ce i-am auzit cantand si comunicand in acelasi timp nu am mai ras...pentru ca m-a apucat o scarba, parca li se citea o forta nedorita pe fata, un impuls pe care nu si-l doreau. Era ceva dureros de vazut.

8/10