What Time Is It?
Un film de consum care ti-ar place sa-l mai vezi dupa ce o faci o data...relatia tata-fiu dintre actorii Marcelo Mastroianni si Massimo Troisi e nu numai ca autentica, ca asta era de asteptat, insa scenariul face din relatia lor sa fie una universala in care se poate regasi oricine, orice fiu regaseste macar un moment asemanator cu tatal sau...un fiu care a trecut deja de varsta adolescentei si intelege ce vrea de la viata.
Acum realizez ca filmul nu are prea multa substanta. Da, este privita sub lupa relatia tata-fiu, privita din multe aspecte, insa finalul dezamageste intr-un fel sau altul...scena mai dramatica din final nu a fost concludenta in relatarea ei insa a fost oarecum un final multumitor...simteam ca oricum nu se putea mai mult. Punctele forte ale filmului sunt momentele comice nefortate si subtile. Au pus spectatorilor zambetul pe buze si l-au bine-dispus care e de altfel si scopul principal al filmului...si probabil si singurul.
Un film italian ce dezbate importanta familiei, felul cum nu o putem alege ci doar o avem si gata...nemultumirile inascute ale tatalui fata de fiu ca nu face ce vrea el pentru a deveni ca el...un lucru trist pe care n-am sa-l inteleg vreodata dar na...asa sunt parintii. Nu de alta, dar asa patesc si eu...si mai mult ca sigur nu sunt singurul, nu se poate. Filmul e plinut de astfel de momente in care replicile tatalui sunt ca deja-vu-uri pentru noi spectatorii al caror tata i-a purtat prin aceleasi discutii interminabile si fara rezultat. A fost un film placut, fara un plot exact...doar o zi dintre un tata si fiul sau pe care nu l-a vazut de mult si inca asteapta sa se maturizeze...adica sa devina ca el. Dar asta nu se poate cand sunt doua firi atat de diferite ca acestia.
7.7/10
Acum realizez ca filmul nu are prea multa substanta. Da, este privita sub lupa relatia tata-fiu, privita din multe aspecte, insa finalul dezamageste intr-un fel sau altul...scena mai dramatica din final nu a fost concludenta in relatarea ei insa a fost oarecum un final multumitor...simteam ca oricum nu se putea mai mult. Punctele forte ale filmului sunt momentele comice nefortate si subtile. Au pus spectatorilor zambetul pe buze si l-au bine-dispus care e de altfel si scopul principal al filmului...si probabil si singurul.
Un film italian ce dezbate importanta familiei, felul cum nu o putem alege ci doar o avem si gata...nemultumirile inascute ale tatalui fata de fiu ca nu face ce vrea el pentru a deveni ca el...un lucru trist pe care n-am sa-l inteleg vreodata dar na...asa sunt parintii. Nu de alta, dar asa patesc si eu...si mai mult ca sigur nu sunt singurul, nu se poate. Filmul e plinut de astfel de momente in care replicile tatalui sunt ca deja-vu-uri pentru noi spectatorii al caror tata i-a purtat prin aceleasi discutii interminabile si fara rezultat. A fost un film placut, fara un plot exact...doar o zi dintre un tata si fiul sau pe care nu l-a vazut de mult si inca asteapta sa se maturizeze...adica sa devina ca el. Dar asta nu se poate cand sunt doua firi atat de diferite ca acestia.
7.7/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu