Bakushû {1951}

 Early Summer

Am vazut "Tokyo Story" al lui Ozu si m-a marcat definitiv. Pe asta l-am vazut la Club si am crezut ca ma marcheaza si mai mult dat fiind efectul dat de spectatori. N-a fost asa...motivele sunt multiple insa dau vina pe faptul ca a fost teribil de plictisitor.

Despre ce e vorba e mai putin important, e despre viata de familie, legaturile stranse dintre acestia, etc. Nimic deosebit. Se putea scoate ceva interesant daca se punea accent mai mult pe drama inter-umana, chiar si banalele emotii. In schimb, emotiile au fost aici ridicole din cand in cand. Nu am stiut pe ce sa dau vina...fie regie (desi Ozu nu m-a dezamagit la Tokyo monogatari) directionand actorii spre miscari scenice care dadeau in ridicol cateodata, hai neverosimil (de unde si public din sala a ras mult prea mult, chiar si atunci cand nu era nevoie...au fost rasete subtiri, dar chiar si asa)...sau sa dau vina pe comportamentul care poate a fost exact portretizarea celui real? Nu stiu daca chiar asa se comportau japonezii pe atunci dar am mai vazut filme de-ale lor si nu mi-au lasat impresia asta, atunci.

Inteleg ca e lent si am inteles de ce trebuie sa fie lent. Viata merge la pasul ei, nimeni nu e grabit, nimeni nu rabufneste (cu o singura exceptie...cand tatal isi pedepseste pe buna dreptate copilul ca a dat cu piciorul in mancare cand de fapt vroia sa primeasca jucarii), nimeni nu se rasteste la altcineva si cand vine vorba la alegeri importante nu ii sare tandara nimanui. Cinematografic nu prezinta nimic semnificativ, cultural da, poate...desi mie mi s-a parut ca actorii joaca prost...si in mod special nu imi place cum joaca Setsuko Hara. In rest mi-a placut cum mi-a sarit in evidenta paralela dintre trecut si prezent, imbracaminte moderna vs. cea traditionala, comportament modern, american vs. traditie si obiceiuri. E un film ce captureaza efectul tranzitiei si efectul ce l-a avut America dupa al doilea razboi mondial. Am zis, cultural e de urmarit...

Insa teatrul a fost de proasta calitate, scenariul a fost standard cu mici sclipiri, regia minimalista (ma asteptam la jocuri cu camera pentru a compensa oarecum), subiectul a fost la fel de interesant ca propria mea familie numai ca asta era excesiv de fericita in cam orice scena...aa, si excesiv de politicoasa. Din nou, am sa dau vina pe faptul ca asa au fost invatati din start :)) ...de vazut? Nu stiu...artsy-fartsy & old.

7.8/10