Ohayô {1959}

 Good Morning

Nu pot sa compar ce am vazut acum cu filmele mai serioase din trecut ca asta e mult mai comedie decat celelalte iar ritmul e mult mai alert pentru a se sincroniza cu comedia...si de putine ori am vazut sa fie comedia lenta, de prea putine ori. Asta e cel mai aproape de asta dar avand si o ora jumate nu se simte ca e lungit.

Despre ce e vorba...despre televiziune in general si despre ce efect a avut cand a aparut prin Japonia ca fenomen. Nu stiu un an exact dar evident a afectat pe cei mai mici mai intai...cei mici care ajungeau sa chiuleasca sa vizioneze ceva inutil la amicii lor care aveau tv. Ce a contat la filmul asta e ca m-a facut sa am un zambet pe buze toata durata, m-a facut sa-mi amintesc de copilarie, atunci cand eram un pici de 1 metru inaltime si eram telecomanda parintilor mei, eu fiind cel care schimba posturile.

In fine, cei doi pusti principali, frati, s-au hotarat sa faca un protest prin tacere din cauza ca nu primesc televizorul mult dorit. Pe de o parte ma mira nerusinarea pustilor, pe de alta ma uimeste politetea adultilor (asa cum m-a uimit la filmele lui Ozu) si in general pare totul de pe alta planeta. Si in sfarsit...am vazut "fart jokes" intr-un film serios de arta :)) . Da, asa se intampla si aici, nu ma asteptam...desi e una repetitiva rau. Pustii se ghiontesc pe frunte si apoi trag una...pana cand unu se screme asa de tare incat trebuie sa mearga acasa sa-si schimbe pantalonii :)) . Si cei mari nu se lasa mai prejos...se vantura un barbat si iar sotia lui vine din alta camera sa-l intrebe "Da, ce vrei?" :)) . Suna sec dar in film au impact. Nu e un film colosal, nu vorbeste prea mult despre familie si valorile acesteia (decat daca televizorul intra deja in categoria asta :)) ) ci e usor si iti pune zambetul pe buze.

8/10