The Miracle Worker {1962}

Un film miraculos condus de personajul principal si de cel secundar (principal). De mult nu am mai vazut roluri atat de puternice si jucate atat de bine cu atat de mult suflet si pasiune in ele. Au din acest moment un loc special in memoria mea despre cinematografie si o lectie ce trebuie trimisa mai departe despre acting, emotie si teatru esential, fara exagerari inutile si de prost gust, ireale.

Se povesteste povestea reala a unei fetite oarbe, surde si mute, Helen Keller, si a invatatoarei ei, Annie Sullivan. Fetita e efectiv un animal de casa nedisciplinat si needucat. Face ce vrea, cum vrea, iar cei din jur accepta asta din cauza dezabilitatii ei. Efectiv mama a obosit facand rolul ei din momentul in care a vazut cu ce are de a face. Un copil care se afla intr-o inchisoare a simturilor esentiale in viata, o inchisoare a intunericului si a fricii constante ca nu se stie (decat daca a mai fost pe acolo) unde duce urmatorul pas. Sa fii intotdeauna insotit si intotdeauna ajutat in orice faci e o povara extrema pentru cei din jur...dar o accepta ca face parte din familia lor, o accepta pana la un anumit punct. 15 ani la data filmarilor, Patty Duke a aratat dovada de hotarare si dedicatie cand a venit vorba de acest rol. Si-a meritat cu varf si indesat Oscarul.

Pe de cealalta parte a baricadei se afla profesoara...si ea oarba la un moment dat, acum la prima ei sarcina de a invata pe cineva...cineva care nu avut aceleasi probleme ca ea ci mult mai grave. Insa trecutul ei a ajutat-o sa devina puternica si sa invete mai mult decat credea ca poate. Metodele ei de predare nu sunt obisnuite si nu sunt acceptate (initial) de familie dar macar dau rezultate. Si Oscarul Annei Brancroft este bine-meritat pentru portretizarea unui profesor model, dedicat si rabdator. De fiecare data cand sunt ambele actrite pe ecran se produce un efect unic...suntem hipnotizati si socati, suntem atrasi de lupta animalica umanizata dintre un dresor si creatura mica si neastamparata ce a luat-o in primire. Pentru amandoua e o lectie de viata extraordinara si pentru spectatori o poveste incredibila. Recomand.

10/10

Due Date {2010}

N-am ras, m-a plictisit si vroiam sa se termine cat mai repede posibil.

E genul acela de film pe care l-am vazut de zeci de ori inainte...road movie in care exista un tip normal, in acest caz jucat de Robert Downey Jr. si un dereglat ciudat/comic jucat aici de Zack Galifianakis. Personajul ciudat il bate la cap pe cel normal tot drumul, intra in tot felul de buclucuri care mai de care mai exagerate si multe, foarte multe din ele, fara comic in ele. Nu e pacat de nici unu din filmu asta...Robert Downey Jr. se straduieste sa scoata ceva comic si de mult ori reuseste mai bine decat Zack care, vorba aia, are rolul comic.

Mai grav e ca vroiam sa se termine cat mai repede. Probabil m-au enervat prea tare fazele exagerate introduse pentru a scoate din tine un ras fortat. In rest nimic, vid...

5.7/10

Marty {1955}

Un mic film cu sufletel care in 1956 a furat cel mai important Oscar de la filme (probabil) mai mari...

Un imn si un film motivational excelent pentru toti cei care se cred urati, neiubiti si mai ca au refuzat sa mai fie iubiti...sa te dai batut in fata cautarii fericirii e un lucru teribil, de neconceput pentru nevoile umane de baza. Un lucru oribil sa nu iubesti...

Marty e un macelar dintr-o mica macelarie de cvartal si la 34 de ani e batut la cap din stanga si din dreapta ca de ce nu se insoara, ca e normal la cap si item-uri de genul asta. In tot acest timp construim o caracterizare trista dar adevarata a omului. Incercarile lui nu au fost putine pentru a gasi o fata pentru el...insa e blestemat de sindromul "bestiei" din "Frumoasa si Bestia". Urat in exterior, sau na, nu chiar urat ci pur si simplu neplacut, insa bun la suflet. Intentiile lui sunt intotdeauna bune dar are de a face cu pareri din exterior care se bat cap in cap cu parerile lui, personale, sincere, conduse de emotii adevarate. Intalneste fata asta si mai tarziu toata lumea, pana si mama sa, care il incuraja prima sa se insoare, o displace instantaneu tot din cauza unor superficialitati de ignorat.

Marty e insa genul care ar face o decizie mai rapid daca e directionat de cei din jurul lui si primeste aprobarea lor...la fel cum incearca sa faca si cu varul sau cand ii cere opinia despre cumpararea macelariei la care lucreaza. Filmul a fost scris excelent si e o dovada ca Oscarurile se dau cateodata pe buna dreptate, mai ales pe vremurile alea. Academia a facut o alegere inteleapta si de durata...scenariul inca e fresh si valabil si in ziua de azi. Il recomand cu caldura.

8.6/10

Rabbit Hole {2010}

Film dupa o piesa de teatru. Inca din aceasta mica si semnficativa propozitie putem deduce multe caracteristici specifice ale acestui gen de film. Gen de film...film facut dupa o piesa de teatru. De obicei se focalizeaza pe dialog si pe puterea si talentul actorilor pentru a scoate in evidenta povestea simpla insa frumoasa. Povestea a doua persoane ce se afla in perioada cea mai dificila pana in acel moment a vietii lor. Micul lor baiat a fost omorat intr-un accident de masina. Si cum mi-a placut in mod special detaliile accidentului nu apar decat treptat, o data cu aparitia unui alt personaj (in acest caz adolescentul care conducea masina), cu rabufnirea altui personaj, cu adaugarea unor replici ale altui personaj, si asa mai departe...

Filmul mi-a adus aminte in mod special de alte 2 drame care au fost foarte asemanatoare ca stil si dramatism...Little Children si Revolutionary Road. Impreuna fac un triumvirat puternic al dramei moderne de suburbie. Desi R.R. se petrece in cu totul al deceniu nu ezit sa-l pun alaturi de ceea ce e modern. Rabbit Hole a fost o poveste umana despre depasirea obstacolelor emotionale ce vin inevitabil cu pierderea cuiva drag. Insa e si despre speranta si iubire...rationament si emotie combinate, desi acestea doua nu au loc una langa alta de obicei. Nicole Kidman chiar mi-a atras atentia cu prestatia ei puternica si flexibila si daca nu era anul asta Natalie Portman ii dadeam ei Oscarul, chiar daca l-a mai castigat.

Un film bun spre foarte...regia a scos totul in evidenta iar scenariul e simplu si bogat.

8/10

Sanma no aji {1962}

An Autumn Afternoon

Cat de interesante pot fi vietilor unor oameni obisnuiti, banali? Ei bine, nu prea interesante...mai deloc interesante de fapt. Regizorul insa a avut intentia ca tu sa traiesti o drama asemanatoare cu cea a personajelor...asta si pentru ca nici ei nu au avut cine stie ce drama ci pentru ca ce a intentionat regizorul, si cred eu, e sa ofere o fereastra spre traiul obisnuit din anii '60 intr-un oras obisnuit din Japonia.

Vieti linistite in care certurile sunt evitate sau rapid rezolvate, o cultura care nu este usor modificata de standardele americane desi schimbari se vad mai ales in comportamentul barbatilor fata de femei si familie...un episod sau doua din Mad Men ar face aceasta asemanare si mai evidenta pentru spectatori. La capitole superficiale, de aparenta, da, Japonia a luat multe de la americani dupa ce s-a terminat razboiul, o stie toata lumea...dar obiceiurile si traditiile inca sunt adanc inradacinite in traiul lor de zi cu zi. Ozu face filme linistite, cateodata prea linistite...asta nu e un lucru neaparat rau dar el e un regizor de cinefil, nu unul de tip/tipa care vrea sa vada un film ca sa se distreze. Case in point...puiblicul tanar (poate prea tanar) a plecat cand mai era jumatate de ora din film.

7.9/10

The Fighter {2010}

O poveste motivationala excelenta si o drama de familie ce ar putea sa ramana in timp din cauza povestii umane si a relatiilor din familie. Cu toate astea nu mi se pare peste alte filme despre box si in orice caz, imi aduce aminte de acestea (Raging Bull, Rocky) asa ca trebuie sa-mi dau seama ce il scoate in evidenta. Evident, trebuie sa mentionez rolul lui Christian Bale, care e genul de rol care ar primi roluri insa nu e suficient de memorabil. Este povestea celor doi, impreuna, nu numai a boxeurului Mark Walhberg care se lupta cu morile de vant, in acest caz membrii familiei lui, pentru a reusi in viata din cauza ca acestia il trag, in mod evident, inapoi.

La acest capitol, la drama in familie, filmul excela cum rar mai vezi. Simtim ura pura pentru membrii familiei ce nu sunt de partea luptatorului sincer, simtim ura pentru fratele dependent de droguri care il trage inapoi pe fratele sau, simtim ura chiar si pentru mama lui din cauza dorintei ei de a controla totul in familia ei si de a fi totul in ordinea pe care o stabileste ea, o femei superficiala condusa de drama. Ce a facut filmul asta e sa intre in viata acestor oameni, oameni reali de altfel, si sa produca emotii pentru altii. Iar cei care au produs acest film (Mark Walhberg) au crezut aceasta poveste demna de a fi pastrata pentru posteritate din cauza ca arata complexitatile emotionale ale omului de rand in lupta lui pentru iesirea din mediocritate.

Eu unul cred ca amandoi sunt personaje principale in acest film, Christian Bale trebuind sa primeasca nominalizare la actor in rol principal...pentru ca si personajul sau trebuie sa infrunte o lupta crancena cu el insusi si astfel trebuie sa se transforme in alt fel de om. A simtit gustul succesului la un moment dat si inca este condus de iluzia grandorii insa a fost un om slab si usor de ispitit. Deziluzia lui e atat de puternica incat are impresia ca echipa de filmare ce il urmareste il filmeaza pentru revenirea lui, nu pentru ca a cazut in patima drogurilor cauzatoare de dependenta.

E un film destul de complex si boxul o sa ramana un sport esential al omului ce intarzie sa evolueze...e un sport in care regulile sunt simple si finalul e clar. Filmul e bun dar nu foarte bun...

8.4/10

Love and Other Drugs {2010}

Hei, macar am vazut-o pe Anne Hathaway goala...nu ma asteptam la asta de la filmul asta avand in vedere ca e o comedie-romantica usurica. In rest ce pot sa zic...pff...ei bine...aaa..."scratching head"..."biting nails"..."scratching neck"...chiar nu am ce sa zic. Nu am ras, nu am plans, aproape ca nu am simtit nimic in timpul filmului decat o simpatie pentru personajul Annei...o tanara de 26 de ani bolnava de Parkinson in stagiul 1. Asta s-a vrut si partea serioasa din film si ea a jucat intr-adevar bine rolul ei...dar celalalt, Jake Gyllenhaal, desi e sarmant si perfect pentru rol, m-a lasat cam rece in general.

Dar hei, repet, am vazut-o pe Hathaway goala, recomand filmul din cauza asta. Tits and ass, nu full frontal sau ceva dar chiar nu ma interesa si aia. In rest...o critica adusa companiilor de medicamente care vand vise in mici pastilute si reprezentantii acestora sunt niste rechini care ar face orice pentru comisioane. Meh...s-au luat oarecum dupa "Up in the Air" cu aerul ala corporatist...nu prea au reusit. Aa, si vroiam sa vad efectul anilor '90 mai bine ca nu pareau prea diferiti aici desi e o diferenta de 12 ani. Chiar si la americani s-ar observa cat de cat.

Personaje amuzante avem in fratele personajului principal, tipu ala gras si cu ochelari...dar chiar si ala e subtire in majoritatea timpului...si atat :)) . Slab.

6.4/10

Paranormal Activity 2 {2010}

Nu stiu, au facut ceva bani cu asta? Cu primu a fost ceva unic, unu la 10.000 de filme. De fapt si cu asta au facut ceva bani...au bagat vreo 3 milioane in el sa-l faca...infinit mai mult decat in primul unde au bagat numai 15.000...si au scos vreo 171 milioane. Iarasi, o afacere reusita ca in rest banii astia au fost furati de la o multime de spectatori pentru ca filmul nu satisface decat superficial...nu mai e la fel de fresh pentru ca se folosesc o groaza de scena din primul film, modificate pentru aceasta poveste...in plus, nu pot sa zic cat de previzibile sunt scenele de "speriat" cand vin acompaniate cu propriul sunet grav ce se amplifica pana la momentul culminant. Cam enervanta chestia asta pentru ca distruge din elementul surpriza.

In rest am vazut faze din REC reproduse aici si chiar si din Blair Witch Project. Dar e un film care nici nu merita sa fie comentat la cat de pe fata e cu comercialismul. Te folosesti de popularitatea primului film pentru a aduce oameni in cinema sa-l vada pe asta nou. Da, iti dau voie sa faci asta, dar adu ceva nou...ca fazele cand e liniste si deodata apare ceva infricosator sau se intampla ceva brusc s-au fumat. Si peste toate, povestea, care ar incerca sa o completeze pe cea din primul film, e complet inutila si neinteresanta. Cam asta-i...

6/10

Unstoppable {2010}

Asa nu se face. Nu are rost. Si da, eu ma asteptam la o cursa nebuna plina de adrenalina si zero creier...dar chiar si asa ma simteam jignit ca spectator mai prost decat de obicei. Si dupa o zi+ de rumegat si regurgitat prostia asta ma simt si mai rau daca ii dau o nota mai mare de 6.

Nu mai zic cat e de previzibil...si cum eroii nostrii inving orice sansa impotriva lor ca prin minune doar ca spectatorul sa ramana putin in suspans...totul e asa cum un spectator de rand s-ar astepta. Nu e un film bun si e pacat din cauza actorilor care joaca in el. Denzel Washington...i-o fi frica sa ramana fara slujba si ramane agatat de regizorul asta SLAB, Tony Scott (The Taking of Pelham 123, Man on Fire, Enemy of the State, Top Gun), in speranta ca mai mananca o paine cu el. Poate asa e dar isi strica renumele asociindu-se cu slabari de astia care baga o groaza de bani in filme proaste.

Cursa asta nebuna e atat previzibila cat si plina ochi de clisee americane de tot rahatu. Eu nu stiu ce e in capul lor, al scenaristilor. Decat sa pun o replica de rahat mai bine tac din gura, mai bine pun o bucata de liniste si las muzica sa vorbeasca, macar atat. Dar nu. Hai sa zicem ca e dragut sa aduci atentia inapoi la trenuri dar vroiam sa vad mai multa distrugere si mai multe efecte facut BINE, nu tampenii prost facute ca astea.

5.8/10

The King's Speech {2010}

O vedere intruziva in viata precedentului rege al Angliei care a domnit inaintea fiicei sale Elizabeta a II-a intr-o perioada grava pentru Anglia si lume...al doilea razboi mondial.

Filmul ne este pe plac din prima, vedem un viitor rege (pentru ca na, este mentionat in titlu) cu grave probleme de vorbire. Balbait fiind are o frica de vorbit in public ce ii amplifica si agraveaza conditia. Simtim pentru el o simpatie si mila imediata. Pentru acest umanism incredibil trebuie laudat Colin Firth al carui personaj ii permite o gama larga de emotii acompaniata cu un gimmick dificil de reprodus in timp ce trebuie sa spui replici si sa aiba un sens. Colin Firth si-a meritat Globul de Aur dar merita de asemenea si o nominalizare si chiar castigarea unui Oscar in februarie, sau cand or fi Oscarurile de anul asta. Colin a avut sarcina sa prezinte un personaj puternic dar a carei slabiciune era aparenta si il dezavantaja intr-o conversatie rapida...de unde si iesirile temperamentale cand se simtea incoltit. Toata stiinta din partea asta a filmului a fost interesanta si a lasat sa se construiasca o prietenie vizibila intre el si logopedul sau Lionel Logue (da, asa il chema).

Asta e cand pui doi mari actori in aceeasi scena, iese o minune cinematografica, o scena care iti atrage atentia fara mult efort si care te poarta, jucausa, printre schimburi acide sau nu de replici excelent scrise. Geoffrey Rush si Colin Firth au fost starurile acestui film si impreuna au dus filmul asta pe liste de filme ce trebuie vazute si recomandate mai departe. Inspirat din realitate vedem astfel si o bucatica din istoria Angliei. Vedem putina politica si certuri in familia regala care sunt interesante dar care au dus si la modificarea viitorului unui popor.

Stilul vizual a fost si el interesant, Top Hooper (The Damned United, John Adams) a ales cadre folosind lentile "fish eye" pentru a introduce spectatorul, cum am zis mai sus, intruziv in viata acestor oameni...cu forta, pentru a-i viziona si critica. Dar nu ii critica nimeni pentru ca au fost alegeri inteligente si calculate.

E atat un film foarte bun cat si lectie de cinema si acting.

9.3/10

Blue Valentine {2010}

Epopeea unei povesti de dragoste destinate pieirii...

E atat dulce cat si dureroasa...doare si totusi nu indreptam ochii in alta parte, ii lasam atintiti spre cei doi actori care ne arata momente frumoase, sincere cat si dramatice care arata inceputul sfarsitului. De fapt, daca e sa analizam, inceputul sfarsitului a fost de la inceputul relatiei lor, sau mai precis, din moment ce ea a aflat ca e insarcinata cu copilul barbatului ce l-a avut inainte de cel din prezent. Dorinta lor de a iubi dar nefiind in cunostinta de cauza ca stiu ce e aia iubirea i-a facut sa isi faca unui celuilalt o promisiunea prematura.

Ce il face sa iasa in evidenta e probabil doza de real si asemanarea cu filmele europene de acelasi gen. Scenele de dragoste sunt prezente destul de des, nu sunt extrem de grafice dar sunt suficiente pentru a arata doza de emotie ce este folosita...punem aici in paralel scena de dragoste cu fostul, rapida si adolescentina si scenele cu sotul ei actual, fara implicatie emotionala din cauza unei proaste compatibilitati si a grabei generale.

Pana la urma iti pare rau ca se intampla asta dar cateodata asta e realitatea si la americani e destul de intalnita...si e intotdeauna bine ca e prezentata si asa cateodata, nefiltrata si plina de emotie bruta, pura. Cei doi actori au jucat exemplar, atat Ryan Gosling cat si Michelle Williams al carei dulce aparenta e de fapt o acoperire pentru emotii confuze si complexe ce ii imping personajul spre decizii dureroase...propriul trecut o bantuie si personajul lui Ryan s-a imbarcat in cosmar din propria vointa. O poveste dureroasa si reala...de vazut.

8.35/10

Frankie and Alice {2010}

E pacat...Halle Berry vrea sa revina in centrul atentiei presei Hollywoodiene si in centrul atentiei criticilor de pretutindeni cu ajutorul acestui rol intr-adevar complex dar facut la nesfarsit si in filme mult mai interesante. Bine, daca nu e vorba de personalitati multiple e vorba despre nebunie curata, comportament iesit din comun, chestii ce vedem si aici...iar eu vreau sa cred ca astfel de roluri ar trebui sa primeasca studentii la teatru, rol ce le largeste orizontul de joc actoricesc. Ce a facut Halle Berry e intr-adevar un exemplu de acting curat, complex dar o ajuta si scenariul...o ajuta pentru ca acesta ii indica cum sun celelalte personaje pe care trebuie sa le portretizeze.

In rest e un film previzibil, cu final previzibil si simplu, cu scenariu extraordinar de simplu si totul se invarte in jurul personajului ei. E un film foarte egoist, daca pot sa zic asa :))...nici macar filmele cu un singur actor (Buried, 127 Hours) nu par sa fie atat de egoiste cum e acesta. Eniuei, chiar nu mai am ce sa zic despre el. Nu are nimic deosebit in rest si nimic altceva nu atrage atentia. E un film limitat.

6.8/10

Ohayô {1959}

 Good Morning

Nu pot sa compar ce am vazut acum cu filmele mai serioase din trecut ca asta e mult mai comedie decat celelalte iar ritmul e mult mai alert pentru a se sincroniza cu comedia...si de putine ori am vazut sa fie comedia lenta, de prea putine ori. Asta e cel mai aproape de asta dar avand si o ora jumate nu se simte ca e lungit.

Despre ce e vorba...despre televiziune in general si despre ce efect a avut cand a aparut prin Japonia ca fenomen. Nu stiu un an exact dar evident a afectat pe cei mai mici mai intai...cei mici care ajungeau sa chiuleasca sa vizioneze ceva inutil la amicii lor care aveau tv. Ce a contat la filmul asta e ca m-a facut sa am un zambet pe buze toata durata, m-a facut sa-mi amintesc de copilarie, atunci cand eram un pici de 1 metru inaltime si eram telecomanda parintilor mei, eu fiind cel care schimba posturile.

In fine, cei doi pusti principali, frati, s-au hotarat sa faca un protest prin tacere din cauza ca nu primesc televizorul mult dorit. Pe de o parte ma mira nerusinarea pustilor, pe de alta ma uimeste politetea adultilor (asa cum m-a uimit la filmele lui Ozu) si in general pare totul de pe alta planeta. Si in sfarsit...am vazut "fart jokes" intr-un film serios de arta :)) . Da, asa se intampla si aici, nu ma asteptam...desi e una repetitiva rau. Pustii se ghiontesc pe frunte si apoi trag una...pana cand unu se screme asa de tare incat trebuie sa mearga acasa sa-si schimbe pantalonii :)) . Si cei mari nu se lasa mai prejos...se vantura un barbat si iar sotia lui vine din alta camera sa-l intrebe "Da, ce vrei?" :)) . Suna sec dar in film au impact. Nu e un film colosal, nu vorbeste prea mult despre familie si valorile acesteia (decat daca televizorul intra deja in categoria asta :)) ) ci e usor si iti pune zambetul pe buze.

8/10

True Grit {1969}

Ce am zis ca nu fac cand am vazut versiunea mai buna din 2010? Exact...ca nu o vad pe asta. Nu am avut de ales din cauza ca nu aveam ce altceva sa vizionez asa ca l-am pus la vizionat. Initial am zis ca versiunea din 2010 e o replica ridicol de fidela a acestei versiuni din cauza ca aveam impresia ca sunt respectate si unele cadre...dar mai tarziu vedem diferente majore care fac diferenta dintre un film western bun si vechi si unul foarte bun si nou.

In primul si in primul rand True Grit (asta) e excesiv de colorat, de glumet si de fericit din cauza muzicii. In nici un caz misiunea nu este in concordanta cu atmosfera filmului, cum este la cel nou. Asa ca din start am motiv intemeiat sa il recomand pe cel nou fata de cel vechi. John Wayne e o legenda si un actor excelent pentru filmele western pur-americane dar Oscarul pe care l-a primit a fost mai mult pentru intreaga cariera pentru ca rolul asta a fost destul de imprastiat in actiuni, deloc consistent in personajul sau...a fost condus mai mult de scenariu decat de propriul caracter al personajului facut de el. In fine, nici nu aveam asteptari mari de la el. Din nou, Wayne nu e un motiv sa vizionati versiunea veche fata de cea noua...Jeff Bridges incropeste un personaj mai intunecat si mai "condus de vicii" decat e acel facut de Joan Uain.

In rest, din cauza ca respectarea scenelor e identica in ambele filme...si din cauza ca in versiunea fratilor Coen se mai simte si putina tensiune din cauza ca ei stiu sa construiasca scene pline de suspans ca 2 profesionisti ce sunt am sa recomand versiunea lor. Pentru ca e mai buna pe orice capitol...Cea a lui Henry Hathaway e prea colorata, e prea luminoasa si e prea jucausa pe alocuri...nu pot sa o iau in serios.

7.25/10

You Don't Know Jack {2010}

Asta nu e un film artistic obisnuit...facut de HBO si posibil de vizionat numai la TV e genul de film care se bazeaza foarte mult pe povestea spusa, pe acting si pe scenariu. Miscarile camerei sunt straight forward, fara giumbuslucuri sau cadre complexe. E un film care provoaca la gandire laterala pentru a intelege mentalitatea acestui personaj inca in viata care a schimbat 130 de vieti si a curmat suferinta acestora.

E totul moral? E totul uman? Stam si analizam asta tot filmul...suntem parte din juriu insa noi vedem mai multe parti decat vad ei in timpul procesului. Ajungem sa intelegem persoana care vine cu aceste ganduri radicale...cel putin in cazul meu pentru ca aveam din start conceptii asemanatoare cu el. Ajungem sa simtim compasiune pentru persoanele care sufera si pe care Jack le ajuta in acest mod. Intentiile lui sunt in primul rand nobile, pline de empatie pentru ca se gandeste ca asta ar dori si pentru el la un moment dat. Ar dori, ca atunci cand vrea el, sa-si sfarseasca propria viata cu ajutorul unui doctor. Si ar dori ca toata lumea sa aiba puterea asta. Si mi se pare ceva normal...cand un om sufera si calitatea vietii a scazut atat de mult incat devii o leguma si o povara pentru cei din jur, mi se pare numai corect sa iti sfarsesti viata cum vrei tu.

Din aceasta cauza filmul asta provoaca spectatorul sa se puna in locul doctorului, in locul celor 130 care sufera (nu vedem insa decat vreo 10-15 cazuri, mai importante), in locul oamenilor care il ajuta pe Jack sa faca chestiile astea si asa mai departe. Dar in primul rand ne punem in papucii lui Jack Kevorkian, un personaj inteligent, extrem de complex, care lupta pentru drepturile omului la fel cum a facut-o si Gandhi la un moment dat. Din cauza lui Al Pacino am vazut filmul asta...pentru ca acum cateva zile a castigat un Glob de Aur pentru interepretarea lui a personajului Jack si mi-a trezit imediat interesul.

8.5/10

Les yeux sans visage {1960}

Sunt sigur, si nu e singurul film la care cred asta, ca pe vremea lui a fost terifiantul de pe lume filmul asta...a fost o noua poveste a lui Frankenstein. Doctorul genial dar nebun ce creaza ceva din nimic...in acest caz, un doctor chirurg Genessier fura pielea de pe feţele necunoscutelor, fete nevinovate si le transplanteaza pe faţa fetei lui...

E oarecum un twist al vechii povesti, dovedindu-se ca in cele din urma, spre deosebire de original, ca a lui creatie e mai blanda decat creatorul...e angelica din orice punct de vedere, pana si chipul ei, transpus interesant pe masca fara expresie. In rest filmul e destul de stupid. Are multe goofuri prea evidente si enervante...fie in erori tehnice fie de machiaj...cum a fost scena in care stapana casei prezinta sotului ei cicatricea ei, unde a lucrat el...cand a facut asta, actrita a ridicat si linia ce tinea loc de cicatrice :)) . In fine, mi s-a parut o greseala destul de grava si observabila dar na...efectul s-a lasat construit din tipete si cele cateva scene cu sange, tipice horrorului.

Si doar pentru ca e Francez nu inseamna automat ca e un film bun. E un film slab, din cam orice punct de vedere a carui vreme s-a dus si care acum plictiseste si in cel mai bun caz amuza cu fazele ieftine care erau o data terifiante.

7.3/10

The Kids Are All Right {2010}

Un film al carui singur atu, pe care l-am vazut, a fost scenariul. Multi acum ar adauga si jocul actoricesc al bine cunoscutei actrite Annette Bening al carui a fost interesant dar nu dificil...ea joaca rolul unui chirurg care e intr-o relatie lesbiana cu personajul interpretat de Julianne Moore. Eh, relatia lor e diferenta dintre filmele din trecut si cele din prezent. Corect d.p.d.v. politic si cu mentalitate inaintata...filmul nu aduce nimic deosebit in rest. Si pana la urma, relatia celor doua se consuma identic ca o relatie normala (probabil asta s-a vrut aratat), Annette fiind masculul din relatie si Julianne femeia ce il inseala pe barbat cu un alt barbat...mai barbat :))

Comedia nu exista. Nu am ras deloc, exceptie facand vreo 2 faze, dar gasesc mai multe faze amuzante in filme dramatice serioase...asta e un film dramatic cu accent pe latura light a lucrurilor. E un film dramatic care se ascunde in spatele unui titlu comic. Asadar, cum am zis din primul rand, scenariul e punctul forte sau doar mi s-a parut mie ca exact asa l-as fi scris eu...fara ascunzisuri, fara semnificatii absconse, fara bullshit (in general). Direct, cu replici taioase care ajung direct la problema. Dar cam atat...nici macar povestea celor 2 frati de la mame diferite cu un tata necunoscut, din cauza ca cele doua i-au luat sperma dintr-o banca (de acelasi fel), nu e interesanta. Pus la un loc e o chestie in 10.000, material din care se fac filmele de obicei dar nah...ii lipseste ceva. Fie mai multa comedie, fie mai mult dramatism.

7.5/10

True Grit {2010}

Nu cred ca am vreo intentie sa vad filmul omonim din 1969 cu John Wayne. Imi imaginez oarecum cum e si nu prea ma incanta deloc. Ca sa nu raman la filmul vechi trecem la cel nou.

Regizat de fratii Coen, cei care de vreo 2 decenii + ne incanta sau ne fac sa simtim ceva intr-un film, au scos acum si westernul lor. Nu a fost cum ma asteptam dar pana la urma o varianta de western de la ei am vazut si in No Country for Old Men, care desi actiunea are loc prin anii '80, am simtit inca vantul de lupta incrancenata, numai cu pistoale, care numai in vestul salbatic se simte. Si nu numai pistoalele au jucat un rol in ambele filme...ci si personajele. Unul si unul. De la tanara razbunatoare care cu inteligenta si perseverenta ei ne arata ca nu e numai o fata pe cinste ci si o persoana de calitate. La batranul orbeste de curajos (cateodata), ascuns dupa peticul de pe un ochi si bautura de pe celalalt. El ne mai arata ca "exista tara pentru batrani" si prin curaj adevarat, necompromitator se persevereaza.

Filmul nu e in intregime previzibil insa un final pozitiv e de asteptat din cauza ca ne nareaza in inceput versiunea imbatranita a fetei de 14 ani, care chiar 14 ani avea si in realitate...Haille Steinfeld o cheama pe tanara actrita care ne arata ca are talentul necesar de a face fata unor regizori de genul asta si in fata unui cast ca acesta, Jeff Bridges, Matt Damon, Josh Brolin, Barry Pepper.

In cele din urma a fost un western pe cinste. A avut actiune berechet, scenariu peste medie la calitate, actori ce au interpretat foarte bine, Jeff in mod special. Nu m-ar uimi vreo nominalizare la Oscaruri. Astept acum sa apara o versiune mai buna vizual pentru ca sunt sigur ca si acesta are ce arata...de obicei in filmele celor doi regizori acest lucru este de asteptat.

8.75/10

Megamind {2010}

Vreau sequal la filmul asta. Vrea sa se faca 10, chiar daca toate sunt proaste :)) . Eh, nici chiar...dar ceea ce incerc eu sa transmit prin entuziasmul asta exagerat e ca m-am distrat de culme la filmul asta. Da, iti inchizi creierul pentru o ora jumate si te uiti la imaginile rapide si animatia de calitate excelenta (care arata, sunt sigur, extraordinar in 3D si la cinema...cred ca ma duc) dar te si poarta prin cateva emotii usoare, doar-doar sa zica ca nu e numai pentru copilasi.

Pentru copilasi este in vigoare (mare si tare) mesajul cu "fii bun", atat de des intalnit. Ii bun, atata timp cat e intr-un ambalaj atat de misto vizual, imi convine. Aa...si inca un alt plus imens pentru filmul asta, pe care trebuia sa-l mentionez inca de la inceput...am ras la greu, dar efectiv la fiecare poanta care o ziceau. Erau foarte reusite, ce vina am eu. Sau doar aveam chef sa rad putin, dar nu cred ca a fost asta de vina. M-a bine-dispus filmul si pentru asta il recomand si am sa-l mai vizionez. Will Ferrell si Tina Fey si-au adus si propriul comic in calcul si poantele (poate unele mai slabe) au fost amplificate pentru efect maxim...MAXIM! Brad Pitt a avut un rol cam scurt si ma asteptam sa fie prezent in cam fiecare scena...dar nu, a avut un rost absenta lui pentru film. In rest, mi-a adus aminte putin de Incredibilii (mi-e dor de o vizionare).

Asadar, o animatie reusita pe care o vezi cu placere cu toata familia ori prietenii.

8/10

127 Hours {2010}

Un film pe care daca il vezi vrei si tu sa te apuci sa faci filme...e intocmai genul de film care intr-o ora jumatate captureaza intreg spiritul cinematografic de a face filme superbe vizual, interesante ca poveste si captivante pe plan emotional. E un film care se joaca mult cu tine pana cand devine serios...dar serios incat te doare. Da, empatia e puternica pentru personaj, e puternica ca intr-un anumit fel avem acelasi spirit de aventura ca el, sau na, il dorim.

Dorim si noi sa avem o slujba usoara, care rasplateste multumitor si care ne lasa sa avem si o multime de timp liber dupa. Dar nu e despre asta filmul, la asta imi pierd eu timpul visand :)). Filmul este despre invingerea tuturor sanselor ce se afla impotriva ta, e vorba despre curaj, perseverenta si optimism chiar daca totul se afla intr-un ambalaj dureros si inspre final greu de inghitit. Asa trebuie sa fie, asa trebuie aratat...e inspirat dintr-o intamplare reala la care a participat tipul prezentat in ultimele cadre ale filmului, tip care dupa eveniment nu s-a lasat si a cutreierat in continuare drumuri late si a scris o carte dupa evenimentul care a facut sa reflecte asupra propriei vieti.

Danny Boyle a regiat toata treaba remarcabil. Imi place stilul antrenant care il are in filmul sau, imi place editarea rapida si punctele de vedere multiple ale aceleasi actiuni contopita intr-o editare perfecta. Este un film mai mic decat Slumdog (cel cu care Danny a castigat Oscaruri...mai multe decat merita), de asta nu prea isi are rostul la "cel mai bun film" dar astept sa ocupe o nominalizare pe la editare, imagine, sunet, muzica...aa, ca sa nu mai zic de James Franco care a avut atat un rol dificil cat si mai versatil decat ma asteptam. I-a cerut acest rol fiecare dram de talent si l-a aratat intr-un mod uman si empatic. Deocamdata e un candidat serios la Oscaruri si ar fi interesant daca o sa castige, avand in vedere ca o sa fie si gazda de anul acesta.

Asadar recomand filmul asta cu caldura si merita vazut de mai multe ori. E o realizare ce nu trebuie ignorata.

9.1/10

Bakushû {1951}

 Early Summer

Am vazut "Tokyo Story" al lui Ozu si m-a marcat definitiv. Pe asta l-am vazut la Club si am crezut ca ma marcheaza si mai mult dat fiind efectul dat de spectatori. N-a fost asa...motivele sunt multiple insa dau vina pe faptul ca a fost teribil de plictisitor.

Despre ce e vorba e mai putin important, e despre viata de familie, legaturile stranse dintre acestia, etc. Nimic deosebit. Se putea scoate ceva interesant daca se punea accent mai mult pe drama inter-umana, chiar si banalele emotii. In schimb, emotiile au fost aici ridicole din cand in cand. Nu am stiut pe ce sa dau vina...fie regie (desi Ozu nu m-a dezamagit la Tokyo monogatari) directionand actorii spre miscari scenice care dadeau in ridicol cateodata, hai neverosimil (de unde si public din sala a ras mult prea mult, chiar si atunci cand nu era nevoie...au fost rasete subtiri, dar chiar si asa)...sau sa dau vina pe comportamentul care poate a fost exact portretizarea celui real? Nu stiu daca chiar asa se comportau japonezii pe atunci dar am mai vazut filme de-ale lor si nu mi-au lasat impresia asta, atunci.

Inteleg ca e lent si am inteles de ce trebuie sa fie lent. Viata merge la pasul ei, nimeni nu e grabit, nimeni nu rabufneste (cu o singura exceptie...cand tatal isi pedepseste pe buna dreptate copilul ca a dat cu piciorul in mancare cand de fapt vroia sa primeasca jucarii), nimeni nu se rasteste la altcineva si cand vine vorba la alegeri importante nu ii sare tandara nimanui. Cinematografic nu prezinta nimic semnificativ, cultural da, poate...desi mie mi s-a parut ca actorii joaca prost...si in mod special nu imi place cum joaca Setsuko Hara. In rest mi-a placut cum mi-a sarit in evidenta paralela dintre trecut si prezent, imbracaminte moderna vs. cea traditionala, comportament modern, american vs. traditie si obiceiuri. E un film ce captureaza efectul tranzitiei si efectul ce l-a avut America dupa al doilea razboi mondial. Am zis, cultural e de urmarit...

Insa teatrul a fost de proasta calitate, scenariul a fost standard cu mici sclipiri, regia minimalista (ma asteptam la jocuri cu camera pentru a compensa oarecum), subiectul a fost la fel de interesant ca propria mea familie numai ca asta era excesiv de fericita in cam orice scena...aa, si excesiv de politicoasa. Din nou, am sa dau vina pe faptul ca asa au fost invatati din start :)) ...de vazut? Nu stiu...artsy-fartsy & old.

7.8/10

No Man's Land {2001}

Am gasit bijuteria asta mica de film nascocind castigatorii de la Oscar din anii trecuti. El e unul din ei la categoria de cel mai bun film strain. Un film care vorbeste despre razboiul civil din Bosnia (1992-1995). Pe langa ca e o lectie usoara de istorie si se prezinta in detaliu dramatic rolul mediei in acest razboi, avem si un conflict la scara mica intre doua tabere adverse care printr-o coincidenta a sortii ajung intr-o situatie interesanta.

Totul incepe in ceata cand un pluton bosniac se pierde in ceata. Dimineata se trezesc atacati cu sange rece de tabera adversa, cea a serbilor. Totul se termina rapid insa din macel iese un supravietuitor care ramane blocat intr-un transeu din "no man's land" (locul dintre doua linii inamice unde se produce de obicei macelul...locul e infestat de cadavre si gauri cauzate de obuze). Este curand vizitat de tabara adversa pentru a ucide ce a mai ramas in viata.

Intriga vine firesc printr-un duel cu deznodamant rapid. Acum au ramas numai doi. Fiecare din cate o tabara...insa natura lor buna ia control pentru un moment si decid sa aiba un moment de pace...mai intai cel bosniac, civilul care nu a ales razboiul asta. Tensiunea e construita perfect la inceput ca apoi sa fie inclocuita de tensiunea politica ce se petrece in spatele liniilor inamice pentru a da bine la tv. Din aceasta cauza, si nu numai, filmul e foarte interesant si captivant.

Iar fiindca se vorbesc vreo 3-4 limbi in tot filmul il face de asemenea si un film universal, bun de vazut de catre orice cinefil, din orice tara...asta, cred, a fost si intentia. Se joaca perfect, e regizat foarte bine, scenariul poate are cateva lipsuri dar ofera o lectie satisfacatoare si, cum am zis, interesanta. Vedem inca un film despre razboi dar dintr-un punct de vedere neutilizat pana la epuizare. De vazut. Am si inceput anul bine cu filmele...sper sa fie un an bun si va doresc si voua la fel.

9/10