
Revenind la film. White Heat e clasicul film cu gangsteri, cu clasica poveste dintre bine si rau. Avem un tip rau (bad guy) jucat de bine cunoscuta figura a anilor '30-'40-'50 ce intruchipa cel mai bine si cel mai des personajul negativ dintr-un film...James Cagney. Bineinteles, pe el il ajuta si figura...are nascuta pe fata, fata unui personaj negativ, la fel ca William Defoe in ziua de azi. James a jucat impecabil rolul sau de gangster care reuseste sa pacaleasca legea si sa duca planurile sale pana la inevitabilul declin unde raul este pedepsit si binele invinge.
Previzibilitatea asta nu trebuie sa descurajeze pe nimeni pentru ca filmul e o combinatie perfecta dintre crima si amuzament...momentele amuzante, care predomina filmul sunt in combinare perfecta cu cele tensionante care trebuiau sa predomine filmul. Fazele amuzante mi-au atras atentia in mod deosebit pentru in general, filmul, a avut un iz de naivitate specifica acelor ani si cateva gauri in intriga, toate pot fi iertate pentru ca in final e un film complex despre studiul naturii umane...despre incredere pana se obtine ce se vrea, studiul naturii unui gangster si cat de nemilosi si nonsalanti pot ajunge in situatii limita dar care tot au un punct slab...in acest caz iubirea neconditionata pentru mama sa.
A fost o placere sa-l vad pe un ecran mare, intro sala in care toti se uitau fara sa schiteze un gest, unde toti erau acaparati de atmosfera anilor' 40 si lipiti de scaun cu ajutorul tensiunii prezente constant, dar eliberati de amuzamentul de calitate care functiona si cand se intampla ceva mai serios (cand impusca cate un pumn la fiecare gardian atunci cand a aflat ca -SPOILER- a murit mama lui).
9/10
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu