Khane-ye doust kodjast? {1987}

Where Is the Friend's House?

Filmul iese in evidenta printr-o chestie simpla. Toata lumea care il vede stie exact despre ce e vorba in filmul asta, la nivel de mesaj si emotie. E vorba despre inocenta copilariei, despre responsabilitate si prietenie nemarginita si neconditionala dar in primul rand, din punctul meu de vedere e vorba despre empatie. Colegii de la scoala, din 1-4, din 5-8, din 9-12 intotdeauna au lasat o impresie majora asupra noastra. Am gasit prietenii durabile printre acesti oameni, prietenii circumstantiale, adevarat dar in marea majoritatea a cazurilor s-au creat prietenii durabile.

Putearea acestui film a stat in regia "distanta" si imaginea pustiului. Obiectul sinceritatii pure, al inocentei copiilor, al simtului de dreptate, al responsabilitatii si al prieteniei adevarate. Toate acestea sunt studiul principal al filmului, restul sunt doar insertii pentru a duce filmul mai departe si fiecare ajuta intr-un fel sau altul la sublinierea ideilor principale. Dupa vizionarea filmului s-a mai rulat si un documentar despre regizor si drumul sau pana acasa la o versiune mai batrana cu 20 de ani a actorului din rolul principal. Ni s-a relatat un secret care a creat figurile ingandurate si pline de griji ale personajului principal cand a realizat ca a luat si caietul colegului sau, pe punct de exmatriculare. Secretul a fost...regizorul l-a pus pe actor sa calculeze in cap sume destul de complicate pentru clasa I sau a II-a...gen 35+48+9+3. Acest calcul mintal a creat chipul plin de compasiune si teroare la gandul ca "ce o sa pateasca colegul si prietenul meu maine".

Acel chip...cel de mai sus, ajunge in inima fiecaruia si desi eu personal nu am avut cand eram mic niciun (din cate imi amintesc eu) moment de atat de multa grija si responsabilitate fata de altcineva, ma face sa ma mir de natura umana. Cat de complexa este...in fine, pustiul stia doar ca trebuie sa ii duca colegului sau caietul ca de nu il exmatriculeaza insa actiunile sale sunt mai puternice decat cuvintele si de asta filmul este atat de bun.

Bine, caracteristicele regizorului sunt acting realist, dialog exact cat trebuie, nu mai mult, nu mai putin, un ritm nu alert, filmat exterior in general, in interior foarte putin, lumina naturala...nicio influenta Holywoodiana, evident. Cam asta-i...merita vazut filmul, chiar daca unele faze mi se par putin trase de par, dar nu mai intru in detaliile acestora sa nu stric iluzia unui film bun.

8.3/10

Amintiri din epoca de aur: Dragoste in timpul liber {2009}

Ce diferenta de scenariu, de atmosfera. Daca prima parte a acestei epopei despre comunism - ca nu poti sa ii zici comuniste, fiindca nu e - era mult mai amuzanta aceasta parte nu e la fel. E mai serioasa, se bazeaza mai mult pe cateva povesti de dragoste cam slabe, insipide care nu sunt niciodata duse pana la capat. Probabil asa s-a vrut...s-a aratat cat de imposibila era dragostea pe atunci, dar bineinteles asta e bullshit...doar am vazut cu totii povestea parintilor nostri sau Buletin de Bucuresti, nu? :))

Daca prima partea a avut 4 bancuri foarte amuzante acesta are 3 povesti mai putin interesante, ca nici triste nu sunt. Prima e despre doi adolescenti, unul peste 18, care "vand aer"...adica o fac pe micii escroci, o versiune adolescentina a lui Bonnie & Clyde, pomeniti mai devreme in aceasta secventa. Finalul nu e la fel de tragic si morala nu prea este decat aceea cliseica. A doua poveste e cu un sofer de gaini care nu primeste nimic de la sotia lui in timpul noptii...tipul e jucat de Vlad Ivanov...si e un tip foarte trist si deprimat...si termina si prost. Ultima e despre o tarancuta ai carui mama e la spital in Bucuresti. Desi povestea o intalnim si azi...spaga la doctori si la toti pana ajungem la ei...e despre un curcan zburator care normal e metafora acestei povesti, prea toanta ca sa mai explic...

Asa...l-am vazut la cinema...si ce mi-a placut de data asta la cinema a fost ca m-am dus intr-o joi la 15:20...doamnelor si domnilor...pentru prima data in viata mea, la cinema...am fost singur CUC in sala. M-am simtit ca la mine acasa, ca si cum am vazut un film pe un ecran imens in fata mea cu sunet impecabil si imagine la fel. Ajunsesem sa ma plimb printre scaune, nici proiectionistul nu mai era in sala lui sus, a lasat proiectorul sa mearga si a plecat. Si acum ma intrebati de ce m-am dus sa-l vad...m-am dus sa-l vad pentru ca vazusem partea I si am jurat mie insumi ca o sa-o vad si pe a doua, tot la cinema.

Revenind la film...in intregimea sa e o colectie de povesti adevarate, care sunt indeajuns de plauzibile incat sa se fi intamplat insa intr-adevar sunt acele legende de care auzim foarte des insa nu cunoastem niciun caz personal. Cred ca asta e ideea...comunismul ne-a schimbat, ne-a facut sa luptam si sa corupem sistemul incat sa nu stie nimeni, sa nu se prinda nimeni. Asta a fost farmecul comunismului...dar nimic din ce e prezentat in film nu e pozitiv sau de urmat si repetat. Orice poveste are un adevar amarui care ne face sa ne gandim la o perioada deformata din numele Romaniei. O perioada in care susul era jos si asa mai departe...

Ca realizare nu mi s-a parut ca mai conteaza. Pe langa decoruri care se regasesc chiar si azi, dupa 20 de ani, pe langa televizoare, stil de imbracaminte, nu s-a depus mare efort in rest. S-a mai si gresit...numere de inmatriculare noi, doze de bere, chestii minore ce-i drept dar o greseala ce putea fi remediata daca mai si gandea cineva in timpul filmarilor. Pentru romani, in special cei care au prins perioada aia si au trait-o asta e un film ce trebuie cu adevarat vazut...pentru straini, nu stiu, mi se pare inutil decat daca esti fascinat de perioada din povesti si vrei sa afli mai multe...poate doar asa. Vizionare placut oricum.

8/10 numai pt partea a doua.

Prea tarziu {1996}

Lucian Pintilie iar...iar e nebunu asta si iar a facut un film foarte tare. De data asta despre Mineriada din '90. Bine, actiunea nu are loc exact in 1990 ci intr-un an de dupa acest eveniment si nu se intampla nimic cu Bucurestiul. Aici suntem intr-un oras de vreo 100.000 de locuitori in care majoritatea lucreaza la minerit.

Cine s-a nascut in acest oras de cele mai multe ori nu o sa plece niciodata si o sa invete la Liceul Minier si o sa isi gaseasca o slujba la mina ce are mai multi km de tunel decat sosea deasupra. 1000 de km de tunel. Ce m-a surprins la filmul asta e cat de interesanta e povestea si cat de bine te tine interesat. In primul rand pentru ca nu e vorba aici doar de Romania, ce probleme mai are si ce se intampla in tara asta, chiar daca in final asta vrea sa sublinieze. Filmul lui Lucian Pintilie are la baza un mister indescifrabil si arata cu un film politist romanesc.

Un procuror este chemat in acest oras sa investigheze niste decesuri in mina...aparent accidente, insa el crede ca e ceva mai serios. Ca sa isi faca treaba trebuie sa se lupte cu coruptia, cu nedreptatea, cu lasitatea si cu conceptiile unor oameni incuiati la minte...in mare, trebuie sa se lupte cu o mentalitate inca comunista (cred ca imi este permisa cacofonia) pentru ca nu demult tara inca era comunista (de parca se putea numi tara democratica dupa, in adevaratul sens al cuvantului). Multa critica a cazut in capul lui Iliescu, initatorul mineriadelor din '90...

Mai multa decat in celelalte filme ale lui Lucian Pintilie este nuditatea frontala masculina...bineinteles, fiind oras minier si fiind o poveste despre mis-masurile mineritului e evident ca o sa vedem mai multi barbati, indiferent daca sunt imbracati sau nu. Aici insa, e in cantitati mult mai mari asa ca daca aveti probleme cu astea e bine sa nu il vizionati, ca sa nu comentati dupa. Aceasta a fost necesara intr-o scena anume (cea de la dusuri) pentru ca acolo se incerca descoperirea unui criminal...asa ca metaforic s-a ales imaginea nuda pentru a prezenta ca niciunul nu are nimic de ascuns. Evident, niciunul din acestia nu era vinovat...

In rest, vedem multa Romanie si multe romanisme. De la comportament, la limbaj si cred ca asta e tot ceea ce ne fascineaza cand ne uitam la un film romanesc. E ca si cum ne uitam intr-o oglinda care ne arata adevarata natura. Bine, asa ne simtim oricand vedem un film bun ce dezbate natura omului dar in cele romanesti vedem noi romanii cum suntem...cu bune cu rele. Si asta mi se pare fascinant. Lucian Pintilie cunoaste bine romanul si in toate filmele sale il prezinta exact cum e. Pe langa asta politica este prezenta in fiecare film...dar critica este adusa politicii in orice film, din orice tara, de pe orice continent...asa ca cel mai bine e ca un film sa aiba de toate. Si Pintilie le are...si le face foarte bine.

8.5/10

Terminus paradis {1998}

Ce mai teatru...ce mai panarama...ce mai Romeo si Julita...asta e o poveste de dragoste romaneasca fratilor. Pana in maduva oaselor. Pana la compusul chimic al peliculei, pana la ultimul glont, pana la ultimul peisaj romanesc, pana la ultima injuratura melodica pur romaneasca.

Mitou care vine de la Dumitru e un tip frustrat pe viata sa mizera si buna de nimic, frustrat pentru ca toata viata tatal sau l-a tinut in loc sa faca ce dorea. Dorea sa plece in America, sa inceapa o viata noua acolo...in schimb a plecat fratesu care e ratat aici in tara, e ratat si acolo. Toata viata, de la varsta de 16 a tinut asta in el pana cand nu a mai putut si a cedat. Norica e fata de care personajul principal s-a indragostit. Ea e ca el...nu prea o sa faca mare lucru in viata insa ii place sa fie cucerita...e curioasa si curajoasa.

Lovindu-se de probleme de familie, aplificate de frustrarea personala Mitou s-a hotarat sa mearga in armata. Aici se astepta sa fie disciplinat, sa invete ceva, in schimb, gelozia nebuna care preluase controlul l-a impins spre un gest nebunesc...acela de a conduce tancu in crasma iubitului mai batran al Noricai. De aici a fost trimis in arest militar, in batalionul de disciplina unde fiecare era inchis pentru alt lucru. De aici Mitou trebuia sa se intoarca la ea, insa a ales sa fuga, impuscand unul de'ai lui din greseala, fiind acum dezertor. Urmarit de armata si pentru ca l-a omorat pe celalalt iubit al Noricai stia ca nu are sanse sa scape in viata asa ca a facut ce era rezonabil de facut...i-a dat drumul Noricai.

Intreaga poveste e pur romaneasca si injuraturile sunt la fel de prezente ca in Balanta, poate mai putin aici. Povestile sunt indeajuns de numeroase incat sa ne gasim in vreo una din ele insa cea principala e facuta sa fie universala. Ne arata puterea iubirii, lupta ce o facem pentru a o castiga, libertatea dupa care tanjim...si altele. Filmul bun romanesc. Lucian Pintilie creste pe film ce trece in cartea mea.

8.25/10

Balanta {1992}

Pana azi nu aveam un "cel mai bun film romanesc din '90" sau cel care mi-a placut mie cel mai mult. Pana azi. Pentru ca azi am vazut Balanta, film regizat de Lucian Pintilie iar din punctul meu de vedere nu o sa fie primul si singurul film pe care il vad de la el...nu-mi ramane decat sa fac rost de ele...

Balanta e un film curajos cu un limbaj tupeist care a spus lucrurilor asa cum a fost, acum, dupa Revolutie, pentru ca actiunea are loc cu cativa ani inainte de revolutie. Bineinteles, un astfel de tupeu nu tinea in timpul comunismului si un astfel de film nu ar fi posibil. Dar, Revolutia a avut si ceva bun in ea, a dat drumul la libera exprimare atat verbala cat si artistica. Lucian Pintilie a scris scenariul acestui film dupa cartea lui Ion Baiesu, omonima...un scenariu excelent ce contine de la tragedie in lacrimi la unele din cele mai amuzante faze din cinemaul romanesc...plin de injuraturi savuroase si ironii care sunt greu de inghitit de cei carora li se adreseaza.

Avem doua povesti, doua vieti care se intalnesc in cel mai poluat oras din tara noastra, Copsa Mica. Cea a Nelei, jucata bineinteles incredibil de Maia Morgenstein, o studenta la psihologie care a studiat in Paris dar care se face o profesoara banala aici in tara si ajunge acolo unde e repartizata in functie de nota pe care o are...si daca a ajuns in Copsa Mica se intelege. E o femeie foarte inteligenta, foarte curajoasa insa are ghinionul sa fie aproape violata de niste golani de pe strada si este torturata de politie din cauza ca are gura prea mare. Pe vremea aia nu era bine sa fii prea tupeist...insa povestea lui Mitica, chirurgul din Copsa Mica e altfel. Fiind o persoana foarte cautata si avand reputatia unui chirurg extraordinar este cautat de lume importanta si astfel stie ca poate comenta la cine vrea fara sa pateasca ceva.

Unele momente sunt savuroase si razi cu o pofta nebuna. Insa sunt combinate cu momente deranjante, reale, ca sa ne arate ca radem ca prostii din cauza ca traim intr-o tara care are si bune si rele. Si exista la extreme. La final cei doi ajung la un echilibru emotional si un deznodamant in actiunile ce i-au inconjurat zilele astea, un deznodamant care s-a intamplat si in realitate. Cel cu autobuzul si teroristii. Un film excelent despre viata si sistemul politic din Romania.

9.5/10

Limits of Control {2009}

Jarmusch...regizorul american cu mai multe influente de la cinemaul european decat nici un alt regizor sau producator din America ne aduce anul asta o poveste dificil de descifrat dar care in fond e foarte placut de urmarit prin linistea si zen-ul care il prezinta in fiecare vers...

Jim ne prezinta aceasta lume europeana intr-un aer post-modernist. Combinand o viziune proprie a cinemaului modern cu elemente clasice, traditionale. De altfel, cinemaul european dupa care majoritatea filmelor lui Jim sunt construite, isi simte prezenta si aici prin scene lungi in care nu se face un schimb semnificativ de replici sau mai exact sunt doar monoloage care sunt imbibate pana la refuz de conceptii filosofice despre viata, arta, care nu au nicio legatura cu plotul si asa extrem de robotic care ne face sa ne simtim purtati de el oriunde ne duce.

Trebuie sa recunosc ca nu mi-a placut in mod deosebit filmul. Desi imaginile sunt superbe, desi filmul e plin de detalii regizorale care sunt greu de observat, acesta e un film pentru critici. Un film pe care ei il pot intelege iar publicul general nu. Un film in care mai putin inseamna mai mult si in care detaliile dicteaza ce se intampla si de ce se intampla. Eu pot sa interpretez totul ca un vis al personajului principal, interpretat de Isaach De Bankole, un asasin care isi face treaba mult prea in serios si nu se lasa sedus nici macar de o femeie frumoasa care sta dezbracata in patul lui pe motiv ca "e in timpul serviciului". Desi mi-am dat seama ca e un asasin, nesiguranta mea crestea in timp ce plotul aparent nu ducea nicaieri...dar pe parcurs realizezi ca aceste intalniri sunt mici indicii care il trimit pe asasin cu un pas mai aproape de tinta lui.

Intalnirile cu personjele care ii trimit aceste date sunt interesante si colorate, dorind sa le cunosti povestea insa la toate, aceasta poveste e in mintea fiecarui spectator care doreste sa o fabrice. Personajul principal, numit Lone Man (Singuraticul) in genericul de final, e un samurai perfect, practicand thai-chi oricand are sansa, fara sa doarma, ce bea espresso si comanda de fiecare data 2 in 2 cescute diferite, semn pentru cei care o sa-i intalneasca. Cutiutile de chibrituri care reprezinta obiectul de schimb la momentul intalnirilor in acest film contine hartiuta pe care sunt scrise niste cifre si/sau litere indescifrabile pentru noi, semn ca nu e prima data cand face asta.

Cele 2 ore au trecut greu. Jarmusch a facut o treaba mai interesanta in celalalte filme ale sale...ca Dead Man, Night on Earth, Ghost Dog (care seamana oarecum) sau Down by Law. Cu toate astea, pentru fanul lui Jarmusch, vizionarea acestui film este obligatorie...si are sa fie si placuta pentru el.

7.4/10

Julie & Julia {2009}

Julie & Julia e chick flick-ul modern. E plin de suflet, de personalitate si de mancare buna...sau cel putin care arata apetisant. Trebuie sa se inventeze si smell-o-vision cu toate ca implica prea multe batai de cap. Deraiez...

Julie & Julia e despre femeia de azi si de ieri si asemanarile izbitoare intre ele. Bine, aici se arata o imagine a femeii la cratita si nu zic ca e ceva rau dar nici ceva de laudat mai ales din punctul de vedere al femeilor de azi care sunt toate cu egalitatile intre sexe, cu independenta si cu "si barbatii au si loc in bucatarie". Ele se pot simti nitel jignite, dar vizionand filmul vad imediat ca e vorba despre doua femei foarte puternice, curajoase si ce stiu ce vor de la viata si fac orice sa ajunga acolo, orice le sta in putere. Barbatii sunt langa ele sa le ajute, sa le arate cand si daca gresesc si pur si simplu sa le sprijine emotional iubindu-le asa cum au facut-o din totdeauna.

Doua femei, Julie si Julia, personaje principale sunt jucate de Meryl Streep si Amy Adams iar impreuna au jucat si in turul de forta al actorilor "Doubt", cel de anul trecut. Desi nu stau niciodata impreuna in aceeasi secventa legatura dintre cele doua se simte prin poveste si scenariu. Doua femei ce au ajuns la o criza in viata lor, un moment in care o slujba e mult prea distrugatoare pentru suflet pentru una iar pentru cealalta o slujba e ceea ce cauta...insa amandoua aleg arta culinara frantuzeasca pentru o evadare din problemele ce le au fiecare.

Julia Child e jucata de Meryl Streep si dupa o scurta vizionare prin videourile de pe YouTube am vazut ca asemanarea cu femeia reala e uluitoare si din nou Meryl ne arata ce e aia actoria si ca arta exista in detaliu. Accentul ei, felul de a vorbi, limbajul trupului, toate au fost imitate cu succes si convingator. Bine, adevarata Child e, din punctul meu de vedere, mai urata decat Meryl Streep, chiar si la varsta asta...lucru ce nu s-a copiat de la adevarata Child cu machiaje sau altceva. Daca altceva mai bun nu se iveste la orizont Meryl are mari sanse sa fie nominalizata iar pentru rolul din acest film...nominalizata, insa nu il castiga. Amy Adams se descurca si ea foarte bine intr-un nu la fel de dificil insa de urmarit.

Un lucru ce poate sa faca filmul asta e sa iti faca pofta sa te duci si tu in bucatarie si sa te apuci de facut mancare...sau chiar si mai rau, e sa te faca sa cumperi cartea adevaratei Julia Child si sa ii repeti fiecare reteta de la numarul 1 la numarul 524. Aceasta a fost sarcina Juliei pentru un an intreg. Si in timpul asta mai si blogguieste despre cum merge fiecare reteta dar si problemele din viata reala. Blog care arata identic cu cel real dar nu asta e ideea. Ideea e ca filmul trebuie sa semena cu cartile dupa care e inspirat. Asta nu stiu...pentru ca eu nici nu am de gand sa le citesc si nici nu am de gand sa ma apuc de facut mancare frantuzeasca prea in curand...so...bon apetite si vizionare placuta.

8/10

Politist, adj. {2009}

Lalaiala a fost necesara. Incep cu asta pentru ca asta ar fi prima chestie de care se leaga lumea cand si dupa ce vede filmul asta. Dragos Bucur este un politist bun...dar poate fi si mai bun pentru ca el vede imaginea in ansamblu. El vede ca nu rezolva nimic daca inchide 3 pusti care fumeaza si ei, ca multi altii, o tigara de marijuana.

Infrunta alegeri dictate de legea romaneasca, infrunta alegerile superiorilor, chiar daca astea nu sunt tocmai cele mai bune pentru 3 pusti de liceu. Ii asteapta 3 ani jumatate de inchisoare pentru acest lucru infim insa legea e lege. Fara lege e haos. Fara lege avem legea morala care e diferita in cazul fiecaruia, e diferita din cauza felului in care am fost crescuti, din cauza experientelor pe care le-am trait in viata si dupa propriile conceptii asupra binelui si raului.

Acum, de ce e atat de lungit...e lungit pentru ca asa e sistemul. Dureaza, e plictisitor, e birocratic, e condus de legi generale care nu au loc de vreo interpretare. Iar cei la conducere o tin la litera, fara sa mai judece ceea ce e in spatele omului care incalca o lege...minora in acest caz. E lung pentru ca a vrut sa-ti arate cat de plictisitor si fara evenimente este un filaj facut pe cont propriu. In filmele americane imediat ce incepe filajul se intampla ceva, sau de nu, se taie in momentul in care se intampla ceva. Aici, pentru ca nu se intampla nimic, asta se arata...nimic. Pentru ca e real, pentru ca asa se intampla in viata reala.

La final, in imaginea de mai sus il intalnim pe Vlad Ivanov (domnu Bebe din 4, 3, 2), seful politistului interpretat de Dragos Bucur. El il invata din nou ce e aia lege si ce e aia politist punandu-l sa citeasca dintr-un DEX. Aceasta scena e atat tensionata pentru noi cat si o tortura in slow-motion pentru cei doi politisti din fotolii. Seful ii invata de lege dintr-o carte care e plina de legi...definitia fiind ceva definitiv asupra intelesului unui cuvant. Aceasta scena este atat tensionata cat si amuzanta de vreo 2-3 ori. Filmul asta are sa reprezinte Romania in martie anul viitor la Oscaruri...desi se afla pe lista de filme ce concureaza pentru cel mai bun film strain, sunt absolut sigur ca nu o sa fie nici nominalizat, fara sa mai zic ca are sanse de castig.

Ca film romanesc e bun. Nu mai e comunist...ceea ce e bine...si ceea ce e un lucru pe care nu ar mai trebui sa-l mai zic atat de des pentru ca deja e enervant. Alt bine e ca nu se termina sec ci se termina cu planul de flagrant desenat in detaliu de personajul principal care pana la urma cedeaza parerii sale personale despre ceea ce bine si ceea ce e rau...

8.5/10

In the Name of the Father {1993}

Un film puternic, dureros si adevarat. Actiunea filmului are loc in anii '70 spre '80, incepand in toiul razboiului civil dintre irlandezi si englezi. Boicotarile si bombardarile intre cele doua tabere fac traiul in acea zona a lumii o aventura pe care putini o cunosc...si de o cunosc, nu o stiu in detaliu. Multi au murit pe nedrept si mai multi au intrat in inchisoare, ani intregi fiind furati de la ei desi erau nevinovati.

Aceasta poveste e despre acesti oameni. Scenariul scris dupa cartea autobiografica a personajului principal din poveste...vedem in detaliu nedreptatile unui sistem judecatoresc care incearca sa rezolve in graba, pentru a satisface poporul, cazurile pe care le are, inchizand si distrugand vieti, astfel, nevinovate, care au avut nenorocul sa fie la momentul nepotrivit in locul nepotrivit.

Asta se intampla cand in slujbe importante intra imbecili care vor sa te termine treaba cat mai repede posibil, superficial si cand felul cum isi fac treaba depind vietile unor persoane atunci importanta lor creste si in acelasi timp si presiunea impusa de media si de public. Plus ca exista o subiectivitate in judecata din cauza razboiului civil...din cauza ca oamenii aia erau din alta tare dar cu toate astea vorbeau aceeasi limba cu un accent diferit. Pana la urma, toti suntem oameni, indiferent de religie, etnie sau tara de provenienta. La urma tot faptele ce le facem ne definesc ca oameni, ne categorisesc si ne diferentiaza de ceilalti.

Filmul a avut 7 nominalizari la Oscar. Nu a castigat niciunul din pacate...anul respectiv au avut in competitie si Lista lui Schindler, Philadephia si alte cateva filme pe care nu le-am vazut dar chiar si asa merita sa castige un Oscar sau doua. Dar astea nu conteaza pana la urma, nu sunt decat niste statui, filmele nominalizate au ceva special si din cauza asta au ajuns in lista finala. Daniel Day-Lewis a jucat impecabil insa tot rolul din There Will Be Blood mi s-a parut mai puternic si mult mai bun. I-a venit ca o manusa...nu zic ca nu se compara cu rolul de acum, insa e mult mai dureros rolul din There Will Be Blood si aceasta durere si tristete se simte pe figura chinuita a lui Daniel Plainview.

Acesta e un film de vazut. Neaparat, oricine esti si orice fel de trecut ai avut. Se vede meschinaria omului, se vede anduranta in situatii teribile, se vede importanta familiei si puterea omului de a schimba lumea. Un film excelent, puternic dar de la care simti ca putea si mai mult in unele momente.

9/10

(500) Days of Summer {2009}

Prima reactie ce am avut-o cand am auzit de filmul asta si cine joaca am zis ca o sa fie un film cu si despre oameni tineri, cu un nou concept despre viata, o rezolvare a iubirii mai noua si mai realista. Ei bine, asa a fost...dar in primul rand l-am vazut pentru Zooey Deschanel, care la momentul de fata e cea mai frumoasa, draguta si dulce actrita din Hollywood. Ea joaca bine in orice film in care joaca si aici nu a dezamagit...dar revenim la ea mai tarziu.

Joseph Gordon-Levitt a jucat in foarte multe filme independente care au un imens impact emotional si in care actorii sunt cei care ridica standardul filmului, Joseph aratand in mod special ce talent actoricesc are...Brick este de vazut in mod special. Majoritatea il stiu insa din serialul tv care a fost dat si la noi, A treia planeta de la Soare. 500 Days of Summer se traduc la noi prin...500 de zile cu Summer, pentru ca desi prima impresie ar fi ca e vorba de anotimp, aflam repede ca e vorba despre o femeie misterioasa si extrem de complexa.

El crede in unica iubire, cea mai mare, ea nu crede in iubire si in mare, nu ii vede rostul...nu e decat un cuvant. Inca de la inceput, de la generic, acest film ne spune ca este inspirat din realitate insa personajele sunt total schimbate, imediat apare un apel catre o anume domnisoara sa nu se simta ca ar fi vorba despre ea, imediat urmata de o injuratura...inca de la aceasta "scena" ne putem da seama ca e ceva real ce are sa urmeze...ceva inspirat din realitate, ceva ce se poate intampla oricui.

Fiind ceva real, se termina nu intr-o nota previzibila. Nu, nu e tocmai rom-com-ul previzibil pe care il crezi, e ceva asemanator vietii si viata nu se termina intotdeauna asa cum vrem si asa cum credem. Viata nu e un basm, viata nu e o poveste pe care am auzit-o de la altcineva si credem ca asa cum a fost povestita, asa are sa fie, viata fiecaruia e unica din orice punct de vedere si fiecare ne traim povestea de dragoste altfel. Despre asta e vorba in filmul asta...despre nivelul fiecaruia de asteptari, despre definitia iubirii, despre importanta ei in viata, despre viata. E un film placut, amuzant, romantic in care eu personal m-am regasit...

Cu toate astea, nu stiu daca e tocmai de genul de film romantic care sparge tiparele...da, poate nu e tocmai cu final fericit insa lasa loc de optimism. Poate are o executie aproape perfecta si o regie a actorilor facuta pana la cea mai mica inflexiune a fetei, Marc Webb, pentru primul sau lung metraj a facut o treaba excelenta si nu a putu sa nu introduca si o scena de dans pe strada, avand in vedere ca a mai regizat numai videoclipuri de muzica. Aici a facut totusi o treaba excelenta si interesanta vizual pentru spectator. Dar cu toate astea trebuie sa vedem ce face mai tarziu, ca poate aici l-a ajutat enorm scenariul. Insa un atu pentru el e ca nu el si-a scris scenariul...deci reuseste sa creeze ceva dintr-un scenariu ce nu ii apartine.

In rest, actorii au jucat excelent, conturandu-si fiecare personajul in felul sau propriu, facandu-l al lor, muzica e un mare plus in acest film. E oarecum o comedie romantica ce defineste generatia actuala destul de bine si adevarat. De vazut.

8.5/10

Mossafer {1974}

The Traveller

Asta e genul de film in care multi se pot regasi. E genul de copilarie pe care multi au avut-o, mai ales in tara noastra. Micii microbisti care acum sunt mari sunt principalul public tinta. Ei erau cei care chiuleau de la scoala sa joace fotbal, ei nu invatau pentru ca stateau toata ziua la meciuri in timpul zilei...insa acesta e totusi un caz extrem, insa real.

Un pusti de vreo 13-14 ani iubeste fotbalul mai mult decat orice. Parintii lui, in special mama lui, incearca sa-l faca sa invete. El ii ignora cu o rebeliune proprie in care toti ne aflam in adolescenta si in care ne regasim. Asta vrea sa prezinte filmul asta...asta vrea sa atinga in sufletul fiecarui specator, memoria unei copilarii oarecum asemanatoare, bataia inimii unei aventuri asemanatoare...cand poate nu am plecat din oras insa am mers mai departe decat am mers vreodata. Tristul ghinion pe care tot il intalnea acest personaj in drumul spre cel mai frumos moment din viata lui e amuzant pentru noi. E ironic cum nimic nu i-a mers avand in vedere ca nu se promoveaza tocmai inteligenta acestui pusti.

Bine, poate o oarecare desteptaciune de strada care s-a aratat prin calitatile lui de negociere si prin sponteneitatea care s-a vazut prin ideea geniala de a poza in curtea scolii cativa elevi chiar daca aparatul nu avea film. In rest, intarzie peste tot, intarzie sa prinda autobuzul ce il duce spre meciul dorit, la bilete e cel in fata caruia se inchide casa de bilete, adoarme cu vreo 2 ore inainte sa inceapa meciul...astfel ratand meciul vietii sale. Ca sa nu mai vorbim ca la final nu mai are bani chiar daca i-a calculat cu grija acasa.

Numai de ar fi inlocuit aceasta dorinta imensa pentru fotbal pentru o dorinta de invatat si succes in viata. :)) Vedeam un film mai neinteresant, ce-i drept, dar macar un exemplu. Dar chiar si asa, amuzant film si interesant.

8/10

Sennen joyû {2001}

Millennium Actress

O animatie foarte frumoasa din 2001 care a prezentat viata unei actrite batrane si cum filmele pe care le-a facut ea au toate legatura cu un singur eveniment din viata ei.

Cand era mica, 15-16 ani presupun, s-a ciocnit pe strada cu un protestatar al regimului din China. Atunci a fost dragoste la prima vedere pentru ca ei i s-a parut ca a vazut cel mai misterios, cel mai curajos, cel mai sensibil si cel mai mumos barbat din cati exista. Intalnirea lor a fost extrem de scurta, poate daca s-au adunat cateva ore. Insa impactul pe care l-a lasat acest baiat asupra acestei fete avea sa tina toata viata. El i-a dat ei o cheie. O cheie ce, a zis el, deschide cel mai de pret lucru din lumea asta. Pentru ea aceasta cheie avea sa-i deschida inima biatului si invers. Avea sa deschida metaforic cel mai frumos dar din lumea asta mizerabila...iubirea.

Asa ca a pornit sa-l caute. Si singura modalitatea prin care putea sa faca asta era sa calatoreasca prin tara...si a reusit sa faca asta din cauza ca s-a facut actrita. Si inca una foarte buna din cauza ca cele mai puternice replici erau in stransa legatura cu viata ei personala si cu singura amintire pe care o avea despre el si dragostea neconditionata pe care i-a primis-o. Din punctul asta de vedere filmul e foarte frumos. Aceste momente au fost prinse perfect de catre regizorul Satoshi Kon intr-o pictura in miscare.

Pe parcursul filmului, inca de la inceput, mi-am zis ce mult seamana filmul asta cu Paprika. La final mi-am dat seama ca de fapt au acelasi regizor. Elementul ce m-a facut cel mai mult sa-mi amintesc de interesantul Paprika a fost muzica, amandoua avand acelasi om responsabil cu soundtrackul. Personajele comice sunt criminale in filmul asta...cei doi oameni care ii iau interviul vestitei actrite fac parte din poveste la fel de mult ca oricine altcineva din cauza ca se introduc singuri fiind trimisi in lumea filmului in timp ce actrita povestete...foarte frumos film, din nou. De vazut!

9/10

Alice Doesn't Live Here Anymore {1974}

Nici nu mai stiu ce motiv am avut sa fac rost de filmul asta...atat de mult a trecut de cand il am prin calculator, la rand pentru vizionare. Chiar si cand nu aveam ce sa vad nu il vizionam din neinteres...azi insa am zis sa-i dau drumu ca sa nu-l mai vad...si ca sa vad daca e ceva de capul lui si daca il pastrez sau ii dau un frumos delete.

Incepand, am vazut ca joaca Ellen Burstyn si dupa ce i-am vazut numele la sfarsit apare si numele lui Martin Scorsese la regie...ahaaa, deci de asta l-am luat. Dar mi-am zis ca ceva nu e in regula...Scorsese regizand un film care incepe cu numele Alice. Ceva e putred in Danemarca. Scorsese sa regizeze un film despre o femeie si nu despre smecheri, baieti rai si mafie? Curiozitatea mea s-a ridicat vertiginos. Si pana la urma da, a fost un chick flick, marca Scorsese...dureros, violent, real. Daca ii zic chick flick imi bat joc de el, dar zicand asta am si un respect enorm pentru film si ce reprezinta el.

Viata grea de mama singura, care tocmai si-a pierdut sotul care oricum o ura la cat de mult o iubea, nu o baga in seama, nu ii acorda pic de respect si la fel facea el si cu copilul lui. Cuvintele care le-a spus cat era in viata le-a regretat mai tarziu. Era o familie pe prag de destramare, trebuia doar numai o cadere nervoasa, dar frica de singuratate ii tinea unul langa celalalt, chiar daca nu erau fericiti. Ea vroia sa fie cantareata, sa fie platita bine, asta vroia de cand era mica...visul nu s-a adeverit pentru ca pur si simplu nu era atat de buna pe cat credea si vroia. Oameni mediocri intr-o viata mediocra...si bataliile lor personale pentru a trai.

Ellen mi s-a parut excelenta in timpul filmului si la final am observat ca a si castigat singurul Oscar al carierei sale, pe meritate, intr-adevar. Face un personaj complex, care are farmecul si misterul etern feminin, iar greutatile prin care trece i se vad pe fata trista si pe singuratatea pe care o simte. Cauta un loc perfect pentru ea si fiul ei, dar acesta nu exista asa ca trebuie sa faca compromisuri...barbatul ideal nu exista asa ca ramane cu cel mai apropiat de sarcina asta.

Cu toate astea nu m-a dat pe spate prea tare. Pare putin prea lung, implicit si plictisitor, dar regia antrenanta si unghiurile de deasupra tuturor ridica interesul spectatorului si simte de parca se uita la viata acestor oameni de undeva de sus, de la balcon, spre o scena de teatru, unde viata unor oameni isi are cursul natural.

8/10

Terminator Salvation {2009}

Nu pot decat sa ma consider invins si sa-i dau fix aceeasi nota pe care o are pe imdb. Da...e cel mai slab din toate cele 4 filme ale Terminatorului. Dar se apropie foarte mult de cel al treilea.

Insa trebuie sa spun inca de la inceput ca niciodata nu am fost un fan teribil al Terminatorului. Chiar si cel asa zis "clasic". Cand eram mic il vizionam cu fascinatie din cauza ca era plin de efecte, impuscaturi si explozii dar vreau sa cred ca m-am maturizat de atunci si in nici un caz acest titlu de film clasic al S.F.-ului nu poate fi acordat Terminatorului, orice numar ar fi. E distractie pentru mase cu un subiect intr-adevar profund dar care a fost dezbatut mult inaintea celui din 1984 care e mai slab decat cel din 1991. Replici cu scai spuse de un actor cu priza la public, robot american cu accent austriac...e genial.

Asta a pus oamenii in cinema, efectele si Arnold, nicidecum povestea sau ceva profund ce nu exista. Nu exista asa ceva la filmele lui Cameron. Desi se stie ca James Cameron are un IQ foarte mare el nu stie sa faca filme profunde si inteligente (cu adevarat) dintr-un simplu motiv...el inteligente si-o foloseste ca sa faca bani, nu ca sa primeasca premii. El stie ce vrea publicul si i-o da cu varf si indesat, asa s-a intamplat la Terminator, la Terminator 2, la Aliens pana si la Titanic...toate filme incredibil de comerciale ce definesc si detin spiritul Holywoodian. Si de astea o sa faca in continuare...pentru ca el nu e un artist cinematografic, el e un artist in efecte speciale si astia asta stiu sa faca cel mai bine, sa aduca funduri sa ocupe scaunele in cinema. La fel o sa fie si Avatar.

Bineinteles, printre fanii lui Cameron se numara si critici si evident astia gasesc si o poveste "profunda" pentru ca asta vor sa vada. In fine, ajung sa vorbesc de Cameron cand trebuia sa vorbesc despre T4, desi asta nu are nicio treaba cu Cameron. Nu e trecut nici macar la credite. In fine. Despre film...e regizat de McG, tipu care a regizat Ingerii lu Charlie 1 si 2 si a facut niste scene de actiune misto si aici...chiar daca putine, au fost intense si interesante. Asa cum trebuie sa fie la un film de actiune.

Christian Bale a jucat, mnea, bine si Sam Worthington il vad pentru prima data cum joaca si acus il vedem si in Avatar si eram curios. Joaca bine, pare a fi genul perfect pentru un action star. Nu e de ignorat dar nici Arnold nu e. Bine, poate nici nu s-a vrut...de fapt, nici nu se mai vrea un astfel de star. S-a dus vremea muschilosilor care vorbesc in accente. Acum se vrea ceva atletic, chiar si slab (District 9) si fara accent decat acela din tara in care are loc actiunea. Cam asta-i deci...un film de actiune cu explozii si roboti...nimic mai mult.

7/10

My Sister's Keeper {2009}

Autentic trist, fara muzica jucata din viori in exces, fara lacrimi prea multe, momente reale de o tristete sfasaietoare in care totul pare real, fara magie, fara miracole, e viata.

Povestea in sine e despre o familie care se lupta pentru unul din membrii sai pentru a lupta impotriva cancerului. In mod special parintii fetei au facut ceva mai neobisnuit pentru a ajuta copilul lor bolnav. Au facut, in vitro, un copil al lor insa mai perfect, care ar putea sa fie un donator perfect pentru fetita lor si care ar salva-o pe fata lor bolnava. Copilul creat artificial, in epubeta (cum se spune la noi), jucata de Abigail Breslin, si-a dorit la varsta de numai 11 ani emancipare medicala...adica dorea ca parintii ei, care au creat-o pentru un scop, sa nu o mai foloseasca astfel pentru ca e corpul ei si ea trebuie sa decida...

Evident, toata aceasta problema nu a venit de la fetita...nu numai de la ea. Sora ei bolnava i-a spus sa faca asta pentru ca durerea de a purta cu ea acest cancer timp de mai bine de 12 ani era insuportabil si ajungem toti sa ii intelegem durerea si dorinta. Mai putin mama ei care a ignorat-o cand a venit vorba de asta. E un film ce vorbeste despre alegeri...alegerile pe care le facem in viata, pe cine ajutam, cum si de ce. Trebuie sa simtim durerea celor ce ne inconjoara, durerea celor mai apropiati oameni din jurul nostru pentru a-i ajuta cu adevarat. Din cauza ca o viata plina de durere nu merita traita...si asa avea sa fie viata lui Kate, o viata reala de altfel, daca indura inca o operatie si inca una si asa mai departe...

Film extrem de trist, dar facut numai pentru acest scop...de a fi trist de la inceput pana la sfarsit. Este un gen de trist frumos, induiosator, cu multa magie de la Holywood. Actorii joaca cum trebuie, unii mai bine decat altii cum ar fi Cameron Diaz, Alec Baldwin, Sofia Vassilieva si Abigail Breslin. Roluri puternice, incurcate de dileme ale vietii si alegeri grele.

Prea trist, prea deprimant...dar destul de real.

7.25/10

The Hurt Locker {2008}

Filmul asta a fost si la IIFF 2009...insa a fost la alt cinema si eu nu am reusit sa ajung sa-l vad. Sunt sigur ca a fost o experienta cinematografica intensa si extraordinara pe marele ecran cu sunet de calitate (acolo unde este valabil). La festivalul din 2008 din Venetia a primit 4 premii, in mare premii speciale. Si inca pe atat la alte concursuri si pentru alte chestii...

Filmul urmareste povestea a trei soldati din armata americana trimisa in Irak din motive numai de ei stiute...evident, un motiv ar fi mentinerea pacii, pace care trebuie mai intai impusa. Apoi pe langa asta ar mai fi o sumedenie de motive pentru care americanii s-au dus in razboiul asta de rahat unde mor sute de soldati si mii de vieti nevinovate. Si apropo, asta e tot un film care arata cat de urat si inuman e un razboi. Pe langa urmarirea acestor trei soldati, in particular, armata americana in general...vedem cum interactioneaza ei cu lumea din jurul lor, unde sunt peste tot potentiali inamici si unde cam peste tot pot gasi o bomba.

Da, e de adaugat ca cei trei s-au specializat pe dezamorsarea bombelor. Unul din ei in mod special e mai nebun de felul sau, salbatic, a recunoscut la un moment dat in film ca a dezamorsat 873 de bombe...numai din numarul asta ne putem da seama ce fel de om e. Daca ar fi dezamorsat o bomba pe zi asta inseamna ca a stat 2 ani si ceva in armata facand numai dezamorsari...dar poate mai erau si cate doua-trei alerte de bomba pe zi...dar poate pauza dintre aceste alarme era mai mare deci se poate ajunge si la 5 ani de dezamorsat bombe. Un stagiu tine un an, dupa care au o vacanta binemeritata.

Lumea celor trei se invarte atat de mult in aceasta armata incat toata incarcatura emotionala o descarca in oamenii care ii inconjoara aici, in Irak, in superiori, in oamenii cu care lucreaza, in localnicii cu care intra zilnic in contact. Cei de acasa, din America, sunt incet-incet uitati si inlocuiti cu o slujba barbarica dar care aduce multa satisfactie eu-ului interior, mandriei si respectului de sine. Ajung ca familia lor sa fie formata din alti soldati iar pierderea unuia dintre ei este la fel de zdrobitoare ca pierderea unui membru de familie.

Bineinteles, fiind vorba de dezamorsat bombe vedem cateva momente geniale de, bineinteles, dezamorsat bombe, construite atat inteligent cat si cat mai pline de suspans si tensiune. Suntem alaturi de soldati, le simtim sudoarea curgand pe fata, simtim tremuratul mainilor si frustrarea lor cand ceva nu merge cum trebuie. Simtim ca suntem acolo si regizoarea, da, o femeie (o femeie regizand un film de razboi), Kathryn Bigelow, a facut o treaba magistrala. Si nu ma mira deloc ca e femeie, ma mir doar ca a facut o treaba atat de buna pentru un film de razboi. Ea a mai regizat cateva filme ca Point Break, K-19: The Widowmaker si alte cateva filmulete care mai de care mai slabe sau care au primit recenzii negative.

Filmul asta, insa, e excelent si merita toata atentia!

8.5/10

Il generale della Rovere {1959}

Generalul della Rovere e o persoana ce traieste greu in timpul regimului lui Mussolini, in toiul celui de'al doilea razboi mondial. Fiind un maestru cu dulcegariile de limbaj si farmec reuseste sa intre in bunele gratii ale multor persoane ce au nevoie de ajutor.

Dar pe langa faptul ca incearca sa-i santajeze, ajunge sa ii iubeasca, sa ii simpatizeze, sa le inteleaga problema, incercand sa ii ajute cu adevarat chiar daca mai intai ii fura de bani. E un personaj ce incearca cu disperare sa traiasca in timpuri disperate...farmecul este principalul sau atu, cu acesta ajunge sa-i vrajeasca si pe ofiterii germani care il pot ajuta sa ii ajute pe cei care au nevoie sa stie unde le sunt rudele disparute sau arestate.

Filmul ne vorbeste despre distantele pe care le putem parcurge pentru noi dar si pentru altii, distante care se masoara in fapte, nu in km. Despre unificarea ce se produce intre oameni in timpurile dificile si despre terorile acelor vremuri. Neo-realismul lui Rossellini este greu de observat, mai ales in vremurile noastre cand mai fiecare film de actiune sau drama puternica are elemente de violenta mult mai grave decat ce se intampla in filmele lui Roberto. Neo-realismul se mai vede si prin actori. Acestia fiind de cele mai multe ori nu actori de profesie ci oameni normali, cu alte meserii de pe vremea aceea. Nu asta a contat, Rossellini a vrut sa te introduca in actiunii cat mai real posibil cu ajutorul unor oameni care nu interpreteaza ci chiar sunt ceea ce joaca pentru ca e singurul rol pe care o sa-l fata in viata lor (si pentru multi asa a si fost).

Tehnica avansata fata de celelalte filme pe care le-am vazut la Rossellini s-a observat foarte puternic. Scene filmate mai bine, mai cu atentie si desi se observa ca pana si scenele de pe strada sunt filmate intr-un studio, au un spirit autentic ce ne introduce in atmosfera perfect.

Omul cu mai multe fete, personajul principal, a fost jucat incredibil de Vittorio De Sica si chiar si numai pentru el merita vazut filmul asta...insa are atatea elemente bune incat e greu sa spui care sunt acestea sau sa le enumar.

9/10

Food, Inc. {2008}

Un film ce a deschis ochii unui om care avea ochii deja deschisi. Vara asta cred ca am mancat cel mai bine din viata mea. Totul a fost din gradina proprie...ii multumesc mamei, pe aceasta cale, ca mi-a pus in fata toate bunatatile de la numai 5 metri distranta de mine. Si inca ma mai bucur de ele...unele, ca la restu s-a dus vremea. Insa am pus si pentru la iarna...deci eu stiu sigur ca invat bine de pe urma acestei experiente.

Nu le am cu fast-foodul, in special McDonalds sau KFC si daca le am cu fast-foodul ma duc acolo unde face mancarea in fata mea si nu mi-e rau dupa ce o mananc. De fapt, ma simt exact cum trebuie. Hranit si plin de energie. Un singur fast-food folosesc din Iasul asta si asta e Fair Play de la gara, un fast-food in rand cu alimentara Europa. Mancare tip fast-food dar care e prajita in fata mea si cunosc toate ingredientele pentru ca nu sunt procesate si nu vin ca hamburgherii de la alte fast-fooduri.

Ce folositor e un film de genu asta pentru publicul american dar si pentru asta al nostru. Pentru ca noi o sa ajungem ca ei, ca americanii daca nu facem ceva de acum sa avem mancare mai sanatoasa pe rafturi. Daca ma uit, nu vad nicaieri sa scrie organic sau altceva...nu vad nicaieri ca un fel de mancare sa fie exact ce trebuie sa fie ci mai trebuie sa scrie inca vreo 10 ingrediente in el. Aia nu e mancare, aia e modificata si e implicit nesanatoasa.

Desi nu sunt supraponderal, de fapt nici gras nu sunt, dar ma tem ca nepotii sau copiii mei o sa fie loviti de boala ce inghite America, supraponderalitatea. Apoi mancarea...trebuie lasata in pace, nu trebuie sa avem fabrici de crescut vaci si porci si trebuie sa avem ferme. Vaca, porcul sau gaina nu trebuie vazuta ca un obiect de pe o linie ci un animal de pe urma caruia ne hranim si suntem si sanatosi.

In fine, e un documentar bun, revelator, dar pentru cel care deja era interesat de subiect de inainte, nu e ceva nou.

8/10

Mary and Max {2009}

Facut prin tehnica stop-motion, Mary si Max e unul din cele mai frumoase filme ale anului. Emotional, trist, adevarat, profund, toate acestea compunand o simfonie de o frumusete rara, intunecata, deprimanta cu pete de culoare pe care rar le intalnim.

Actiunea povestii e plasa in anii '70-'80 si ceva din '90. Mary este o fetita din Australia fara prieteni care intr-o zi a inceput o corespondenta cu Max din New York, el fiind ca ea, fara prieteni. Discutiile lor sunt sincere, aceasta fiind si principala necesitate intr-o prietenie. Cu adevarata sinceritate, aceea in care crezi si aceea care nu ar jigni pe persoana celalta, poti cladi o prietenie adevarata si de lunga durata. Fiecare isi povesteste unul celuilalt toate evenimentele din viata lor, parerile lor despre fiecare aspect din viata, fiecare intamplare din viata lunga (in cazul lui Max) sau scurta (in cazul Mariei, care e mult mai tanara decat Max) pe care au trait-o.

Actiune fiind plasa in deceniile 70, 80 ale secolului 20, singura posibilitate de comunicare in doua puncte ale planetei era cu scrisoarea. Nu ca acum cand putem discuta din puncte opuse ale planetei atat de repede incat daca trec 5 secunde de pauza ne enervam ca de ce merge atat de greu. Pe atunci o scrisoare dura saptamani sa ajunga dintr-un punct in altul. Asteptarea in sine era dureroasa.

Filmul e frumos pana la lacrimi. Povestile celor doi sunt induiosatoare, de un realism de nu-ti vine sa crezi. E o placere de vizionat, o placere de a te regasi in personaje, in orice moment, fie daca ei cred in aceeasi idee ca tine sau au aceleasi idealuri. Sunt personajele normale din jurul nostru care au ceva din noi si de aceea filmul asta poate vorbi cu toata lumea. Scenariul in sine este foarte real, fara bazaconii aiurite, numai povesti interesante si fantezii placute.

Eu il recomand si as dori sa-l vad nominalizat la cea mai buna animatie a anului, impreuna cu Coraline. Anul acesta e pentru animatiile stop-motion, nu pentru animatia 3D. Sper.

9/10

Paranormal Activity {2007}

Foarte eficient. Si cand zic eficient ma refer ca face ceea ce trebuie sa faca...si e exact cum trebuie sa fie un film horror. Te sperie. Te baga intr-o stare in care nimic din jur nu mai conteaza. Am ajuns sa ignor si telefonul ce vibra pe biroul meu, atat de intens e filmul asta. E ridicol cat de intens este. Cu toate astea, nu e ceva original. In 1999 s-a facut ceva tot pe sistemul asta, filmat cu o camera (sau mai multe) proprie, singuri, aparent fara regizori in jur, fara sunetisti, fara nimic. Doar ei si camera. In 1999 filmul se numea Blair Witch Project.

Pentru mine BWP a fost un film terifiant la vremea aia. L-am vazut la televizor si inainte sa-l vad nu am auzit nimic de el. A fost o vizionare in conditii perfecte, la fel ca la Paranormal...noaptea, intuneric complet, sunetul cat mai tare posibil. In noaptea respectiva, ca si azi-noapte, nu am putut sa nu ma simt putin marcat. Asta pentru ca au un impact emotional si psihologic foarte puternic. Se folosesc de cele mai bune trucuri pentru a speria oameni...liniste totala si apoi un sunet bursc cat mai puternic, dar din fericire asta nu s-a folosit decat de vreo 2 ori, deci nu se face abuz. Apoi necunoscutul in sine este un factor ce face pe multi sa intre intro stare de teama, neasteptatul la fel, dar de la un moment dat stii ca daca sunt filmati cei doi in pat, noapte, cu unghiul de mai sus stii ca trebuie sa se intample ceva ciudat si diavolesc.

Ca in BWP, actorii sunt necunoscuti si finalul filmului e (SPOILER) acelasi ca in BWP. Adica actorii au murit, ceea ce nu se intampla deci stim ca totul nu a fost real ci doar un film. Insa totul a fost facut perfect. In special efectele speciale...usa care se inchide singura, lustra ce se misca, placa de Ouija care ia foc singura, cursorul lui care se misca singur, vantul ce bate prin casa, chiar si corpul fetei tarat prin casa, tras de ceva invizibil. Toate sunt facute excelent.

Insa inainte de vizionare trebuie sa ai o gandire deschisa, o minte limpede, lipsita de prejudecati. Adica daca stii ca astfel de chestii nu exista, ca mine, trebuie sa le lasi la intrare, ca daca nu, ziceam din primele 10-15 minute ca filmul e o porcarie imensa. Trebuie sa te lasi invaluit in mister si trebuie sa inghiti orice gargara, chiar daca de fapt nu iti place...asta daca vrei sa iti placa filmul. Daca nu, nu te obliga nimeni sa faci nimic. La fel ca la BWP trebuie vazut in conditii perfecte...noaptea, tarziu, bezna, sunet la maxim. Asa a fost perfect. Plus ca filmul in sine nu dezamageste, indiferent daca ai chef sa vezi un film de genu asta sau nu. Si nota e pentru genul horror.

8.5/10