Nici nu stiu cu ce sa incep dar trebuie sa incep cu ceva...cred ca am sa incep cu durata filmului. Nu pentru ca e enervanta, nu pentru ca e importanta ci pentru ca spune foarte multe. Am vazut versiunea netaiata (uncut), versiunea ce are 293 de minute (chiar daca la mine sunt 281 - nu pot decat sa trag concluzia ca s-a taiat genericul de final)...281 de minute de perfectiune intruchipata. 281 de minute de realism, stil, uimire si putere cum nu vezi prea des intr-un film. Poate cele mai interesante 281 de minute pe care le-am vazut vreodata...asta avand in vedere ca as mai fi vazut vreun film de 281 de minute...ceea ce nu am facut. Si e cu siguranta unul din cele mai bune filme germane facute vreodata...poate chiar cel mai bun la genul sau.Nu stiu, e o cantitate imensa de informatii, intelesuri, talcuri si invataturi pe care le putem extrage din filmul asta...invataturi in primul rand despre submarinul in sine, viata intr-un submarin, respectul, calmul din momente incredibile, priceperea oamenilor de pe submarinul respectiv si priceperea oamenilor din spatele camerei, care au suportat claustrofobie, umiditate si mizerie impreuna cu actorii care au fost obligati de catre regizor sa ramana in interior pentru a reproduce cat mai exact felul cum arata acesti marinari, palizi, depravati de expunere indelungata la soare. Trebuie aplaudata aceasta devotare completa pentru acest film artistic si pentru reusita produsului final...actorii au fost un mare punct forte al intregului proiect, fiind actori foarte buni ce au primit roluri foarte importante si chiar profunde de multe ori.
Cred ca si mai interesant decat filmul e reactia pe care a primit-o...In Germania, mini-seria a fost criticata datorita faptului ca portretiza nazisti sub o lumina pozitiva si astfel frica pentru o premiera in America ar fi fost si mai periculoasa d.p.d.v. a reputatiei filmului...insa reactia a fost o surpriza chiar si atunci...la inceput, au aplaudat faptul ca in al doilea razboi mondial 30000 din cei 40000 de marinari ai U-Boaturilor au murit (asa cum arata chiar primele secunde din film) insa au aplaudat si finalul filmului datorita calitatii artistice a intregului film...un moment cat se poate e corect fata de aceasta productie ce as putea sa o laud de la cer la pamant.
Cred ca asta e si problema spectatorului acestui film. E judecarea in liniste a personajelor...sunt germani din Germania nazista. NU!!! Sunt oameni reali ce urasc razboiul la fel ca orice pamantean si doar cateva mici exceptii din acest film sunt cu adevarat indoctrinate in aceasta politica. Sunt oameni prezentati in acelasi fel ca in filmele despre acelasi subiect ce apartin americanilor sau englezilor...plangand, cu frica in oase, cu remuscari, iubind cu adevarat, cu prejudecati si cu judecata rationala. Nu sunt aratati ca nazisti ce cauta sa ucida tot si toate ce sunt impotriva felului de a crede a liderului lor "nteligent"...ei au o sarcina, o slujba, o misiune pentru care sunt platiti sa o indeplineasca, platiti dupa ce castiga razboiul, evident...Asa ca dupa mine ei nu trebuie priviti ca fiind nazisti ci ca fiind oameni ca oricine...atunci a fost o perioada dificila pentru oricine, nu numai pentru castigatori care arata perioada respectiva de multe ori mult prea melodramatic si prea in favoarea lor, portretizand inamicii ca fiind animale ce beau sange uman...sa fim seriosi, nu toti au fost asa. Multi au fost obligati si cred ca asta intelege toata lumea...
Finalul filmului prezinta intr-un mod extraordinar ironia vietii. Nu pot sa spun ce se intampla insa e o lectie de viata in sine. Complexa si despre care se poate vorbi multe ore in sir...da, e atat de interesanta. In rest, filmul e mai realist decat multe filme de razboi, prezentand oameni intr-un razboi psihologic cu dezamagirea lor, plini de frica, teroare, mizerie si complet demoralizati. Se arata cum plictiseala excesiva si indelungata duce la ganduri despre distrugere si ucidere dar asta e din nou de inteles, avand in vedere functia lor in acest razboi. Oameni normali pusi in circumstante speciale.
Pe de o parte arata ca germanii simt la fel despre razboi asa cum simte fiecare alt regizor sau scenarist (care apropo, cel de la filmul asta a facut o treaba extraordinara la fel ca si regizorul) ce a filmat un astfel de film. Nimeni nu vrea sa fie trimis sau sa participe intr-un razboi.
10/10
Am văzut filmul ăsta de vreo trei ori la rând, și pentru mine rămâne etalon al filmului de război european (în sensul bun al cuvântului). Și dacă ești fan SF, trebuie musai să citești "Passage at arms" a lui Glen Cook - cartea prinde exact senzația aia de claustrofobie panicardă omniprezentă în filmul lui Petersen. De altfel Cook a recunoscut că "Das Boot" i-a fost sursă de inspiratie.
RăspundețiȘtergere