Festen {1998}

Primul film facut dupa o serie de reguli care se intituleaza Dogme 95 (adica au fost facute in 1995). Regulile sunt atat de interesante incat am sa le trec si aici:
1. Filmarile se fac in locatie (adica fara platouri special amenajate). Obiectele folosite in film nu trebuie aduse in scena daca acestea nu exista in mod natural acolo. Filmarile trebuie facute acolo unde obiectul necesar exista deja.
2. Sunetul e numai cel folosit in scena, nu post-produs. Muzica care e folosita in film trebuie sa aiba legatura cu ce se intampla in scena (adica sa cante o trupa sau ceva)...nu se foloseste o coloana sonora, nimic, numai muzica "naturala".
3. Camera trebuie sa fie de genu tinuta in mana. (Filmarea nu are loc unde camera exista ci se filmeaza unde actiunea exista)
4. Filmul trebuie sa fie color. Lumina speciala e interzisa. (Adica se foloseste numai lumina naturala sau ce a becului ce exista deja in camera respectiva, fara adaugari a la Hollwood)
5. Modificari optice sau filtrele sunt interzise.
6. Filmul nu are voie sa contina actiuni superficiale (crime, impuscaturi nu trebuie sa se produca)
7. Alienarea temporala si geografica e interzisa. Pe scurt: actiunea are loc aici si acum.
8. Genre movies are not acceptable. (sau...filmul nu are voie sa fie de un gen anume, trebuie sa fie despre viata, realitate, fara S.F.-uri, fara horror exagerat, fara filme de cat. B, etc.)
9. Ultima copie a filmului trebuie sa fie transferata pe pelicula Academiei de 35mm (asta e din aia scumpa) cu un aspect-ratio de 4:3, nu widescreen. Noroc ca nu se filmeaza direct pe o astfel de pelicula, ca asta ar fi insemnat buget mult mai mare.
10. Regizorul nu este mentionat in genericul de final sau de inceput.

Astfel...genu asta de reguli aduc la crearea de filme ca acesta care sunt pur bazate pe scenariu si acting, insa si mai mult pe regie, chiar daca acesta din urma nu are voie sa-si treaca numele pe filmul pe care l-a facut. Primii care au inceput aceasta miscare sunt regizorii daneji Lars von Trier si regizorul acestui film Thomas Vinterberg (cei care doresc sa afle numele unui regizor care a facut un film dupa regulile Dogmei 95 poate s-o faca si inca foarte usor).

Acum...despre film. E despre aniversarea unui tata si sot care implineste 60 de ani. Acesta chema la castelul sau pe toata lumea. Fiecare fiu (mai putin unu care vine oricum), fiecare fiica care i-a mai ramas si fiecare ruda care exista si care poate veni...e o familie numeroasa.
Acest om are o fata, un baiat si o pereche de gemeni (fata si baiat). Fata, afland inca din inceput, s-a sinucis si nimeni nu stie de ce...nu a lasat nicio scrisoare, nici un bilet, nimic. Sora mai mare a acesteia stie de un joc pe care il jucau cand erau mici (ala cu Cald-Rece). Cu ajutorul unor indicii, niste sageti mici desenate pe pereti, ajunge sa gaseasca aceasta scrisoare de mult pierduta. Ce este scris in ea aflam la final si aflam astfel si de ce s-a sinucis.

La baza e un film despre familie, una extrem de disfunctionala...adica ganditi-va asa: daca ati vazut un film despre o familie difunctionala care vi s-a parut extrem de disfunctionala, aia e un nimic pe langa asta. E povestit foarte bine, facut cu o maiestrie de regizor tanar, cu un aer avangardist, care relateaza o poveste eficient si puternic fara buget mare sau altceva. E ca si cum ar fi existat un invitat care a filmat fiecare chestie cu o camera ieftina, introducand spectatorul mai aproape de actiune ca niciodata.

Cum actiunea filmului incepe in timpul zilei se intelege ca lumea a venit sa petreaca aniversarea unei cifre impresionante in viata unui om, insa pe masura ce tensiunea creste si secretele intunecate ale familiei sunt dezvaluite asa si intunericul se asterne treptat in camera si in exterior, fiind mana-in-mana cu cantitatea de suspans din film. Scenariul e si el genial, replici care iti taie rasuflarea si nu iti vine sa crezi ca le citesti, asta daca nu stii daneza. Actorii au un rol extrem de important, trebuie sa aduca autenticitate si veridicitate in ceea ce spun si in ceea ce fac...si sunt toti extrem de buni.

Scopul Dogmei 95 este sa aduca spectatorul mai aproape de actiune, mai aproape de personaje pentru a le cunoaste si intelege mai bine tristetea sau furia lor...iar aceste reguli au reusit sa faca un film extrem de interesant si memorabil. Plus ca oricine poate sa faca un film dupa regulile astea daca doreste.
Il recmand cu caldura.

9.25/10