Ramon Sampedro, jucat minunat de Javier Bardem, este tetraplegic...este paralizat de la gat in jos. Si refuza, ca om, sa mai traiasca...refuza sa priveasca viata prin ochiul electronic (televizorul), refuza sa o priveasca dintrun singur unghi pe fereastra...peisaj frumos, ce-i drept, dar e ca si cum ai vedea o poza care simte efectele anotimpurilor...refuza sa mai traiasca asa, chiar daca a trait 28 de ani cu acest chin...Daca esti uman, daca cunosti omenia, simti ca nu asa se traieste cu adevarat. In orice caz nu legat de pat, pentru ca prin carucior nu vede decat firimituri din viata si mai bine il refuza complet. In acelasi timp, te face sa te gandesti la moarte dar la fel de mult la viata. Moartea ca un pas inevitabil, necrutator si dureros de trist din viata...si viata, ca o eterna interactivitate intre tine si tot ce te inconjoara, tot ce percepi si tot ceea ce traiesti. Povestea lui Sampedro, desi cateodata, foarte trista, da motive de optimism spectatorului din cauza ca vede o persoana impacata cu ideea mortii si nu numai atat. Impacata cu cea mai intunecata idee a mortii...aceea cum ca nu ar mai exista nimic dupa usa pe care scrie "Moarte"...un intuneric total, un nimic...la fel ca inainte de a ne naste.
Mie cel putin nu mi-a venit sa cred ca citesc asa ceva (ca nu stiu spaniola asa ca ma uitam la traducere) pentru ca e si una din parerile mele despre moarte. Desi intunecata, desi deprimanta, o gasesc ca fiind cea mai realista si logica, cea mai iminenta. Nu trebuie sa gasim motiv de tristete de pe urma acesteia. Trebuie sa ne gandim ca a fost la fel ca inainte de a ne naste...si totusi iate-ne aici, influentand vieti, schimband cursul lor, a vietii noastre si ale altora prin simpla noastra prezenta.
Viata e un drept, nu e o obligatie e concluzia acestui film si, cred eu, sentimentul fiecarui tetraplegic care gaseste moartea mai ispititoare decat insasi viata. E trist, dar ajungi sa-l intelegi. Un om care este mai iubit decat ar dori pentru ca stie ca o sa lase in urma persoane triste plangand. Un om care iubeste pentru ca nu are o scapare, un om care a trait viata indeajuns incat sa nu regrete ca se desparte de ea. Un rol minunat din partea lui Javier Bardem si un Oscar pentru cel mai bun film strain, binemeritat.
Un film superb dar nu poti sa nu simti ca ar fi incomplet...nu stiu ce lipseste insa simti ceva...
9.3/10
deprimant poate, sublim cu diguranta. :)
RăspundețiȘtergere