miercuri, 2 octombrie 2013

Persona {1966}

Film de arta in cel mai pur sens al cuvantului. Contine in rezultatul lui nenumarate interpretari si semnificatii la simbolismul prezent la fiecare pas si practic in fiecare frame. Dupa vizionarea lui, ce s-a petrecut la Clubul Cinefililor din Iasi, am avut o discutie lunga si intensa cu colegii de club despre ce a inteles fiecare din acest film si, asa cum ma asteptam, fiecare a avut pareri diferite, unice si cu propriile adaugiri.

Asta face un film ca acesta, iti prezinta niste idei puse in ordinea pe care a vrut-o regizorul, creatorul, idei care au venit dintr-o cunoastere intima a psihologiei feminine, care spre surprinderea mea, a fost mult mai puternica si sigura decat ma asteptam. Adica ma miram cat poate sa stie el (Ingmar Bergman) despre psihicul feminin cand vine vorba despre frica fata de nastere si cresterea unui copil...pentru ca eu cred ca acesta a fost principala tema a filmului. Frica complet rationala despre un pas crucial in viata, un pas ce influenteaza tot restul vietii unei micute vieti. Eu unul am privit acest film ca pe un conflict interior al unei femei, da una din ele e reala, si anume Alma..."sufletul" acestui film, miezul povestii. Conflictul interior a fost rezolvat mai mult ca pe un monolog interior desi ea crede ca e un dialog cu alter-ego-ul ei...bine, dialog unilateral. Elisabeth a fost pe post de oglinda in care Alma isi reflecta toate neajunsurile si problemele astfel ca ea, Alma, sa le observa la persoana a treia si sa le rezolve...asta a fost rostul ultimului discurs. Reactia, Elisabeth se simte afectata de revelatie si reflexia, Alma vede ce o sa se intample din propria istorisire insa ramane puternica si cu problema pusa la punct.
Multi dintre noi isi rezolva probleme psihice sau problemele in general comunicand mai intai cu noi insine, punand in balanta mintala toate solutiile problemei si posibilele rezolvari. Alma a facut asta pentru ca simtea ca se apropie sfarsitul vietii ei, tocmai s-a hotarat sa ramana pentru totdeauna cu barbatul care ii este logodnic si sa faca un copil cu el...pentru ea suna bine, e un plan bun, dar care a dat nastere acestui conflict interior ce se desfasoara pentru tot restul filmului. Elisabeth este pentru Alma fie proiectia ei a viitorului, fie o posibila fata a ei...una care nu o sa-si iubeasca copilul, care o sa ajunga sa-l urasca inca din pantec pentru ca o impiedica sa-si vada de viata. Da, conditiile celor doua femei, una asistenta (Alma) si una actrita (Elisabeth) sunt diferite pentru ca fiecare necesita alte prioritati...dar frica nu e doar superficiala. E vorba despre o viata ce o sa se nasca din ea iar acea viata e importanta pentru ea iar frica asupra viitorului cade din nou, evident, pe ea.
Eu unul asa am privit filmul asta. Prima data cand l-am vazut, l-am privit altfel...mult mai direct, doua femei, fiecare cu problema ei, si isi rezolva problemele varsandu-si of-ul in poala celeilalte. Acum e alta poveste...la urmatoare vizionare, peste cativa ani, o sa fie alta poveste...si asa mai departe. Cu toate astea nu am putut sa nu ma simt putin frustrat cand am fost inundat de prea multe imagini simbolistice, pompoase si bombastice. Interpretari gasim dar totusi. E un film de regizor, e un film care trebuie vizionat intr-o zi intreaga in timp ce fiecare cadru este discutat indelungat. Imaginile sunt tulburatoare de cele mai multe ori dar filmate frumos, linistit, pentru ca se focalizeaza pe scenariu si poveste. E un film foarte bun, clasic cu siguranta, dar are neajunsuri aduse de propriul snobism si exagerare. Tread lightly.
9.2/10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu